Valentele militare ale spionajului tehnico-economic in ajunul si in perioada primului razboi mondial

Valentele militare ale spionajului tehnico-economic n ajunul si n perioada primului razboi mondial

Secolul al XX-lea a īnceput sub semnul pregatirilor fe­brile ale puterilor imperialiste īn vederea primului con­flict mondial, menit sa realizeze reīmpartirea coloniilor si sferelor de influenta, pentru jefuirea si īnrobirea celor­lalte popoare.

Pentru spionajul tehnico-economic, pregatirile īn vede­rea dezlantuirii razboiului au īnsemnat o largire a cīmpu-lui de activitate catre obiective specific militare, īn masura īn care mijloacele tehnico-stiintifice au devenit tot mai indispensabile razboiului, īntr 22322e424w epatrunderea dintre preocuparile spionajului militar si cele ale spionajului industrial a crescut din ce īn ce mai mult, astfel īncīt informatiile referitoare la armamente au devenit cele mai importante obiective ale spionilor, fie ei militari sau specialisti īn probleme tehnico-economice.

O lupta īnversunata pe acest teren s-a dat īntre prin­cipalii fabricanti si negustori de arme ai Europei Schneider si Krupp. In anul de exemplu, firma franceza Schneider a īncercat sa vīnda tunuri de mm guvernului brazilian, dar, īn ajunul demonstratiei practice din poligon, depozitele care adaposteau proiectilele au luat foc, fapt ce a amīnat īncheierea contractului. Repre­zentantii firmei Schneider au acuzat īn mod deschis firma Krupp de a fi comis acest act de sabotaj prin agentii sai secreti.

Un an mai tīrziu, fabricantul francez a venit din nou, debarcīndu-si munitiile īntr-unul din porturile braziliene. De data aceasta, administratia locala a cailor ferate a refuzat transportul lazilor cu proiectile spre interiorul tarii, pe motivul ca materialul era periculos pentru secu­ritatea instalatiilor feroviare. Oamenii lui Schneider s-au descurcat totusi, īnchiriind la un pret mare mijloace de transport rutier.

Agentii firmei Krupp au gasit īnsa alta modalitate de a contracara intentia firmei franceze. Guvernul brazilian a primit un raport, abil falsificat din punct de vedere tehnic, din care reiesea ca Franta ar furniza armament guvernului din Peru, pe timpul acela inamic al Braziliei. Agentii germani au anulat īnsa efectul acestei actiuni de "intoxicare", printr-un exces de zel prost inspirat īn raportul respectiv se strecura, destul de stīngaci, ideea ca Brazilia ar trebui sa cumpere arme de la Krupp pentru a se putea apara cu succes īmpotriva unei eventuale agre­siuni peruviene realizata cu armamentul francez.

īn acelasi timp īn care Krupp si Schneider se luptau pe piata America Latine, īn Europa īsi jucau renghiuri similare Hiram Maxim, inventatorul mitralierei cu ace­lasi nume, si nu mai putin cunoscutul negustor de arme Basil Zaharoff. Cu prilejul demonstratiei calitatilor unui tun cu tragere rapida pe care Maxim o organizase pen­tru conducatorii militari italieni īn localitatea La Spezia, servantii care trebuiau sa mīnuiasca tunul īn cauza s-au prezentat la poligon atīt de beti īncīt a fost imposibil sa se discute cu ei. Cīnd dialogul a devenit realizabil s-a aflat ca agentii lui Zaharoff īi atrasesera pe cei doi ser­vanti īntr-un local de noapte unde au baut pīna dimi­neata. Mai tīrziu, pentru a sabota o demonstratie similara la Viena, de data aceasta cu mitraliera Maxim, agentii re­telei de spionaj industria], sabotaj si diversiune ,,ZZ", care lucrau pentru Zaharoff, nu s-au multumit numai cu drogarea servantilor, ci au organizat, pur si simplu, de­fectarea mitralierei aduse īn Austria.

Desi se aflau īn preajma conflictului mondial, cīnd contradictiile intercapitaliste se manifestau pe multiple planuri, fabricantii si negustorii de arme nu cunosteau granite. Astfel, devenise cu totul normal faptul ca un birou de cercetari stiintifice sau o firma industriala dintr-o tara sa execute comenzi militare pentru o alta tara, care putea deveni ulterior vrajmasa. Birouri particulare de cercetari si inventii aflate īn Statele Unite lucrau pentru Germania, iar unele din Germania executau comenzi pentru Anglia. Unul din aceste birouri de cercetari din S.U.A., apartinīnd avocatului Isaac Rice, a elaborat īn

anul planurile pentru constructia submarinului dupa brevetul cumparat de la un irlandez, anume J. D. Holland. Acesta crease, cu mijloace proprii, un submersibil de gabarit redus pe care visa sa-1 foloseasca pentru distru­gerea puterii maritime a Angliei, dar pe care a avut prevederea sa-1 īnregistreze la oficiul de inventii si patente. Intrīnd īn posesia brevetului si a planurilor, Rice a īncheiat un acord cu "Vickers" pentru constructia de submarine astfel īncāt dupa cum remarca, nu fara un dram de ironie, autorul francez Jaques Bergier arma destinata sa-i distruga pe englezi a ajuns foarte repede īn manile Marii Britanii.

Nu numai englezii au devenit proprietarii planurilor spionii nemti au reusit sa le procure si ei foarte repede, fie din Statele Unite, fie chiar de la inventator, din Ir­landa. Cert este faptul ca germanii s-au dovedit deosebit de operativi si perseverenti īn ce priveste constructia si utilizarea submarinelor īn timpul ambelor razboaie mon­diale, cauzīnd flotelor engleza si americana pierderi īn­semnate īn nave, materiale si vieti omenesti.

īnceperea ostilitatilor din anul a intensificat īn tarile beligerante, si mai ales īn Germania, activitatea de cercetare pentru punerea la punct a unor arme noi, capa­bile sa asigure initiativa pe cīmpul de lupta si superio­ritatea asupra dusmanului.

Unul din mijloacele de ucidere īn masa fabricat īn perioada primului conflict mondial au fost "gazele de lupta''. Cel care a initiat folosirea acestor mijloace de exterminare, si a trait timp suficient de īndelungat pen­tru a fi ajuns de blestemele victimelor sale, a fost chi­mistul german Fritz Haber. El a elaborat metoda produ­cerii industriale a amoniacului prin sinteza directa a azo­tului si hidrogenului.

Cīnd i s-a pus problema realizarii unei arme care sa puna capat razboiului de pozitie, ruinator pentru nemti, si sa le asigure victoria, Haber a propus utilizarea gaze­lor asfixiante pe baza de clor. Pentru a proteja pe soldatii proprii aflati īn zona de actiune a noii arme, Haber a pus la punct, īn sase luni, prototipul unei masti īmpotriva gazelor.

Istoria a consemnat cu multe detalii si amanunte īm­prejurarile īn care arma secreta sugerata de Haber a fost utilizata pentru prima data, la aprilie Nu vom reproduce aici aceste evenimente istorice care depasesc cadrul subiectului nostru. Vom consemna doar faptul ca aparitia gazelor de lupta, si mai ales a mijloacelor balis­tice pentru transportarea lor la tinta (īn principal obuze de artilerie), a produs īn centralele serviciilor de infor­matii francez si englez o agitatie similara cu aceea pe care o produce patrunderea unei insecte straine īntr-un stup de albine. Se cerea sa fie obtinute, cu maximum de rapi­ditate, informatii despre gazele de lupta astfel īncīt oamenii de stiinta din lagarul propriu sa poata elabora mijloace pentru neutralizarea noii arme. Acest lucru 1-a reusit agentul francez Charles Lucieto trimis īn misiune īn Germania.

Cunoscator perfect al limbii si obiceiurilor din tara pe care o spiona, Lucieto s-a deghizat īn comis voiajor si a īnceput prin a cerceta localitatile din Renania unde erau concentrate uzinele producatoare de armament si munitii ale Germaniei. El se straduia sa se apropie mai ales de uriasa īntreprindere Krupp din Essen, adevarata cetate īntarita care producea tunuri de toate calibrele, precum si proiectilele necesare acestora. Cum primele investigatii n-au dat rezultate prea īncurajatoare, Lucieto si-a īndrep­tat atentia catre uzinele chimice, īndeosebi cea de anilina din Baden si cea de produse sodice din Mannheim care, prin dimensiunile si importanta lor, reprezentau obiec­tive comparabile cu īntreprinderea lui Krupp.

Cīteva vizite la Mannheim 1-au lamurit asupra fap­tului ca de aici plecau zilnic o multime de vagoane cis­terna al caror continut era destinat uzinei de piese si mu­nitii de artilerie de la Essen. Agentul francez s-a reīntors īn acest oras unde riscurile de a fi reperat si capturat erau extrem de mari datorita retelei puternice a contra­spionajului german care opera īn regiune. Stīnd ore īn­tregi prin cafenelele īn care lucratorii lui Krupp īsi pe­treceau timpul liber si tratīndu-i cu bere, Lucieto a avut norocul sa dea peste un politist batrīn, betiv si palavragiu, care era angajat īn corpul pentru paza de noapte a uzi-

nei. Ascultīnd destainuirile batrīnului referitoare la o apropiata demonstratie īn care urmau sa fie folosite proiectile umplute cu gaze, agentul francez si-a mani­festat cu multa abilitate īndoiala "Gaze otravitoare īn proiectile Dintr-un tun obisnuit Imposibil Un ase­menea obuz gol pe dinauntru va exploda īnca īnainte de a parasi teava tunului !...". īncalzit de bere si de ardoarea discutiei, batrānul continua sa insiste ca proiectilele lui Krupp pot fi umplute cu gaze, iar tunurile sale pot trage cu aceste proiectile. El s-a declarat gata sa dovedeasca acest lucru. Lucieto a pariat de marci, ca asemenea lucruri sīnt imposibile.

Pentru a cīstiga un pariu atīt de substantial, politistul a lasat la o parte toate regulile interne de securitate si 1-a introdus pe noul sau "prieten" chiar īn poligonul unde urma sa aiba loc experimentarea oficiala a uimitoarelor proiectile noi. Din punctul lor de observare, retras dar bine plasat, cei doi au vazut sosind, dupa putina vreme, cīteva automobile oficiale din care a coborīt īnsusi Kaiserul Wilhelm al II-lea, cu īntregul sau stat major.

Pentru experienta au fost aduse īn poligon un tun de mm, precum si un tun greu, de marina. Drept tinta servea o turma de oi. S-a tras mai īntīi cu tunul de cīmp, iar proiectilul ajuns la sol a explodat cu un suierat usor, total diferit de zgomotul obisnuit al exploziei srapnelelor. Imediat, aproape concomitent, s-a tras si cu celalalt tun. Dupa fiecare explozie s-au ridicat norisori mici de fum galben-verzui pe care vīntul i-a īmpins catre turma aco-perind-o cu valul lor de ceata. Cīnd aceasta ceata s-a risipit, pe locul unde pascuse turma nu mai ramasese nimic viu. Iarba parea arsa, iar pamīntul acoperit de un strat de rugina.

Dupa ce automobilele oficiale au plecat, Lucieto a spus batrīnului paznic care īl introdusese pe poligon "Am pierdut multi bani dar nu-mi pare rau. Acum sīnt convins ca marile realizari ale stiintei germane vor zdrobi pe dusmanii nostri. As vrea sa culeg īnsa cīteva schije ale proiectilelor trase pe care sa le pastrez īn amintirea acestei zile". Paznicul, care īsi aranjase īn buzunar cele de marci, "pariul" cīstigat, n-a vazut nici un fel

de inconvenient īn satisfacerea dorintei unui om atīt de generos. Pentru a evita observarea lui Lucieto pe poligon, batrīnul paznic s-a apucat sa caute personal schijele cerute, fara sa banuiasca nici un moment ca acestea¹ vor ajunge īn numai trei zile la Paris, unde un chimist, Edmond Boyle, a identificat moleculele de gaz ramase pe fragmentele de metal. Erau molecule de difosgen.

In istoria cunoscuta a spionajului sīnt mentionate pu­tine misiuni executate cu un succes atīt de deplin ca¹ cea realizata de Lucieto. El a obtinut date foarte pretioase fara a fi fost descoperit si a reusit sa transmita centralei cele aflate fara ca dusmanul sa se sesizeze si deci fara ca acesta sa poata lua contramasuri. Reusita misiunii sale a fost completata de hotarīrea judicioasa de a procura o mostra a materialului ce prezenta interes.

Culegerea unor asemenea mostre a devenit o practica curenta īn activitatea de spionaj tehnico-economic. Se cunosc ca?,uri īn care spionii au furat salopetele unor muncitori care lucrau la obiective secrete pentru a pro­cura astfel ramasite de material si apoi a face posibila analiza lor.

Cu de ani īn urma, spionii trimisi sa adune infor­matii referitoare la experientele cu arma nucleara īsi riscau viata pentru a patrunde īn zona unde avusese loc explozia, pentru a ridica de la fata locului esantioane de apa, de pamīnt sau de roca. Mostrele de roca sīnt deose­bit de utile si pentru identificarea unor zacaminte de materii prime, respectiv pentru analiza minereului.

O alta arma care a asigurat un anumit avantaj ger­manilor, mai ales īn faza initiala a primului razboi mon­dial, a fost dirijabilul numit "Zeppelin", dupa numele constructorului. Ca urmare a primelor bombardamente realizate de zeppeline, pe front si mai ales īn spatele frontului, serviciile de informatii englez si francez au īnceput sa se preocupe activ de procurarea datelor pri­vind procesul de fabricatie. Primele informatii primite de la agenti care operau īn preajma uzinelor de la Frie-drichshafen si Mannheim, unde se fabricau zeppelinele, indicau drept elemente cheie formula aliajului de duralu-miniu, formulele unor adezivi necunoscuti īn Marea Bri-

tanie si Franta, precum si procedeele noi folosite pentru imperrneabilizarea generala a dirijabilului. Cunoasterea tuturor acestor elemente ar fi putut fi facilitata īn mod .hotarītor de capturarea unei aeronave "Zeppelin" īn stare de functionare de aceea, agentii din regiunile īn care se aflau bazele de decolare ale acestor dirijabile au primit sarcina sa semnaleze din timp plecarea lor īn misiune. Pentru aducerea la sol a unui "Zeppelin¹¹ intact au fost construite arme si proiectile special adaptate. Toate aceste masuri n-au dat īnsa rezultatul asteptat. Totusi scopul a fost atins printr-o īntāmplare, īntr-o zi de toamna, din octombrie cīnd nemtii au pregatit unul dintre cele mai mari atacuri aeriene īmpotriva teritoriului Marii Britani?, din cele dirijabile uriase care au decolat īn acest scop de la o baza din Belgia, doua au fost nevoite sa se īntoarca datorita unor defectiuni de motor. Restul au ajuns deasupra porturilor si zonelor industriale si le-au bombardat sistematic, cauzīnd numeroase pagube si vic­time omenesti. La īntoarcere īnsa, escadra a fost īmpras­tiata de o furtuna puternica astfel īncīt doar sase zeppeline au mai putut sa ajunga la o baza din Germania; celelalte cinci au fost doborīte deasupra Frantei de avioanele de vīnatcare si mitralierele antiaeriene. De fapt, doua dintre ele, respectiv L.49 si L.51 au fost nevoite sa aterizeze īn raza localitatii Bourbonne les Bains, la aproximativ km de Cartierul general al Corpului expeditionar american din Franta. L.49 a fost capturat intact; L.51 s-a lovit de sol cu partea din fata, a sarit īn sus, s-a lovit din nou si a fost apoi tīrīt de vīnt pe o anumita distanta pīna cīnd cīrma sa de directie s-a lovit iar de un copac si s-a des­prins de aparat. Usurat de aceasta greutate, L.51 a luat īnaltime zburīnd īn directia marii, īn adīncurile careia a pierit īmpreuna cu īntregul sau echipaj.

Colonelul Williams, din serviciul de informatii al armatei S.U.A., sosit īn graba de la Cartierul General din Chaumone, a aflat de la ofiterii combatanti americani si francezi, ce se gaseau deja īn preajma dirijabilului L.49, ca la bordul acestuia nu s-au gasit nici un fel de documente sau harti, īntrucīt echipajul capturat avusese timpul sa le distruga. Williams a hotarīt īmpreuna cu

It

unul din colegii sai englezi, care sosise īntre timp la fata locului, sa procedeze la o scotocire a terenului pe traseu! urmat de "Zeppelin"-ul L.51, traseu indicat clar de dīra lasata pe pamīnt de cīrma de directie. Aceasta hotarīre s-a dovedit a fi inspirata deoarece īntr-o mlastina situata pe traseul respectiv, cei doi ofiteri de informatii au des­coperit hartile dirijabilului si codul de operatii al subma­rinelor germane cu care zeppelinele aveau īntīlniri frec­vente īn largul marii. Cu ajutorul acestui cod, amiralitatea britanica a īnceput sa intercepteze cu regularitate ordi­nele transmise prin radio de catre comandamentul marinei germane, fapt ce a contribuit ia scufundarea multor nave nemtesti. "Zeppelin"-ul L.49 capturat a putut fi studiat īn voie.

Nu putem īncheia istoria actiunilor secrete duse īn jurul dirijabilelor "Zeppelin" fara a relata un caz care a implicat soarta si, īn final, viata unuia din compatriotii nostri.

Mult mai putin cunoscut decīt marii pionieri ai aero­nauticii noastre nationale Vuia, Vlaicu sau Coanda, mo­destul mecanic Dumitru Popescu nascut īn anul īn comuna Tisesti-Muscel a fost si el un inventator. Acest lucru era cunoscut si de contele von Zeppelin, care nu s-a jenat sa-i fure inventia cea mai importanta, si anume, cīrma necesara ghidarii balonului rigid.

In ianuarie Dumitru Popescu si-a vīndut casuta modesta si putinele lucruri de care dispunea si a plecat la Viena, īnsotit de un inginer, Boicescu, si de un austriac numit Schwank. Ajuns īn capitala imperiului austro-ungar, el si-a brevetat inventia si apoi a dat un anunt īn ziare oferind spre vīnzare procedeul pe care īl realizase. La putina vreme, mecanicul romān a primit din partea con­telui von Zeppelin o oferta scrisa care se ridica la suma de lei, iar reprezentantul lui Zeppelin de la Viena, un anume maior Gross, 1-a contractat pe Popescu pentru a organiza o prima experimentare a cīrmei. Motorul diri­jabilului procurat de Gross īn vederea acestei experimen­tari nu era suficient de bine reglat, astfel īncīt, dirijabi­lul s-a prabusit īn timpul probelor, dīndu-i lui Gross pretextul de a amīna cumpararea dispozitivului lui

c.

Popescu sub motivul ca acesta mai necesita unele īm­bunatatiri. Ca urmare a experientelor facute īn plina iarna, īn cīmp deschis, inventatorul romān s-a īmbolnavit grav de pneumonie, fiind nevoit sa ramīna timp de mai multe luni īn spital si sa predea conducerea lucrarilor de punere la punct a cīnnei austriacului Schwank. Curīnd s-a vadit ca Schwank, devenit prieten cu "un om de afaceri" vienez, anume Birenbach, voia sa stie tot mai multe amanunte, ce nu-i erau necesare, privind princi­piile de constructie si functionare a cīrmei lui Popescu. Ca urmare, romānul s-a lipsit de sprijinul lui Schwank si a' parasit spitalul īn luna septembrie pentru a-si termina singur lucrarile de perfectionare a inventiei. Ne-avīnd un motor corespunzator, Dumitru Popescu a fost nevoit sa foloseasca un motor cu benzina. La noiembrie inimosul mecanic romān a murit ca urmare a ex­ploziei motorului necorespunzator, īn timp ce facea ex­periente cu balonul īn aer. Heinrich Birenbach a fost primul care a ajuns la spitalul unde fusese transportat corpul neīnsufletit al lui Dumitru Popescu si a izbutit sa subtilizeze caietul cu īnsemnari si memoriul stiintific al inventiei pe care decedatul le pastrase totdeauna asupra sa. Ulterior, prin anul maiorul Gross s-a certat cu contele von Zeppelin si a dezvaluit presei amanunte īn legatura cu felul cum a ajuns inventia lui Popescu īn mīinile fostului sau patron, cu ajutorul spionului Birenbach.

Pe līnga misiunile strict informative, spionii aveau si sarcina de a organiza acte de sabotaj si diversiune menite sa dezorganizeze efortul industriei de razboi a inamicului sau sa īmpiedice aprovizionarea trupelor aflate pe front. Sub acest raport, primul razboi mondial a consfintit in­cluderea sabotajului¹ si diversiunii īn arsenalul armelor

Termenul "sabotaj" deriva din cuvīntul francez sabot (papuc de lemn). Ţesatorii francezi din secolul al XIX-lea aruncau acesti papuci ia angrenajele noilor razboaie de tesut mecanice, temīn-du-se ca aceste masini noi īi vor lasa muritori de foame.

de lupta ale spionajului tehnico-economic īmpotriva con­curentului sau dusmanului.

Pentru perioada primului razboi mondial este ilustra­tiva actiunea de sabotaj si diversiune organizata de germani pe teritoriul Statelor Unite, cu scopul de a īmpiedica cīt mai mult cu putinta aprovizionarea cu arme, munitii si alte materiale a armatelor Antantei. Aceasta actiune, con­dusa īn principal de capitanul de marina Franz Rien-telen, spion militar german, a īnceput cu mult timp īna­inte de participarea la ostilitati a S.U.A.

Memoriile lui Rientelen, din care unele extrase au apa­rut īn traducere romāneasca cu peste de ani īn urma, ne ofera o imagine asupra dimensiunilor acestui adevarat razboi diversionist si asupra metodelor sale, unele deo­sebit de ingenioase. Din aceste memorii rezulta ca, odata ajuns īn America, īn aprilie Franz Rientelen, care poseda un pasaport elvetian eliberat pe numele de Emil V. Gasche, si-a constituit o retea numeroasa de agenti recrutati atīt din rīndurile cetatenilor americani de na­tionalitate germana si irlandeza, cīt si din marinari ger­mani ale caror nave fusesera sechestrate īn porturile S.U.A. la īnceputul razboiului. Acesti agenti erau aprovi­zionati cu bombe retard de o constructie inedita, imagi­nata de un chimist local de origina germana numit Schelle. Spre deosebire de bombele obisnuite de acelasi gen, care erau declansate de un mecanism de ceasornic zgomotos, bomba cu efect īntīrziat a lui Schelle functiona īn momen­tul īn care o cantitate de acid sulfuric concentrat, plasata la una din extremitatile unui tub de plumb, rodea pla­cuta de cupru care o separa de cealalta jumatate a tubu­lui īn care se gasea un amestec din zahar si din asa-nu-mita "sare a lui Berthollet" (cloratul de potasiu). Intrarea īri contact a celor trei substante provoaca o ardere in­tensa, cu degajare mare de caldura. Intervalul de timp ce se scurgea de la construirea bombei pīna la intrarea ei īn actiune era īn functie de grosimea placutei de cupru si putea fi calculat cu aproximatie de minute. Aceste masini infernale de tip Schelle, de forma si dimensiunile unei tigari groase de foi, erau ascunse cu destula usurinta de agentii lui Rientelen īn calele vaselor ce transportau

munitii spre Europa. Reactia chimica survenea la cīteva zile dupa plecarea navei si provoca un incendiu īn maga­ziile ce adaposteau lazile cu obuze. Chiar daca aceste incendii nu duceau īntotdeauna la scufundarea vasului, atribuita o vreme, fara prea multe cercetari, submarinelor germane, apa de mare deteriora si munitiile ramase in­tacte. Aceste munitii ajungeau īn Europa īn stare atīt de proasta īncīt nu puteau fi folosite. De aici decurgeau prostul lor renume, precum si frictiunile īntre autorita­tile aliate si furnizorii americani.

Masurile de paza luate de politia porturilor si organele de contraspionaj americane, īntarite cu specialisti englezi, au devenit atīt de eficiente īncīt, dupa un timp, agentii lui Rientelen s-au dovedit incapabili sa īmpiedice ajun­gerea pe front a materialelor americane. Diversionistii germani au īnceput sa foloseasca atunci unele lacune ale legislatiei americane, organizīnd niste "sindicate" cu aju­torul carora instigau la greva muncitorii din uzinele pro­ducatoare de munitii si din docurile unde se īncarcau vapoarele pentru Europa. La reusita partiala a acestor actiuni au contribuit nu numai fondurile secrete germane puse din abundenta la dispozitia lui Rientelen pentru plata ajutoarelor de greva, dar si faptul ca multi dintre muncitori si docheri erau irlandezi ostili Angliei.

Determinat sa se reīntoarca īn Germania, Rientelen a fost debarcat de pe vaporul pe care calatorea sub identi­tatea elvetiana, īn timp ce strabatea apele teritoriale bri­tanice si internat īntr-un lagar. Dar dupa intrarea S.U.A. īn razboi, el a fost extradat la cererea autoritatilor ame­ricane si condamnat la patru ani munca silnica pe care i-a executat īn perioada īn penitenciarul Atlanta. Dupa eliberarea sa, Rientelen s-a stabilit īn Marea Bri-tanie. El a adoptat ulterior o atitudine antihitlerista si a adus organelor secrete britanice unele servicii despre care acestea s-au abtinut pīna īn prezent sa dea amanunte, īn anul Rientelen a murit subit la Londra, īn timpul unei calatorii cu metroul.

Activitatea secreta desfasurata īn perioada primului razboi mondial īn Europa centrala si de sud-est a inclus si aspecte importante de spionaj tehnico-economic. Ulti-

mul sef al serviciului de informatii austro-ungar, colonelul Maximilian Ronge, a dedicat acestor aspecte un capitol al memoriilor sale. El arata ca "dusmanii erau foarte curiosi sa cunoasca starea industriei imperiului pentru a-si putea da astfel seama cīt timp va putea rezista acesta efortului de razboi". De asemenea, spionii Antantei cau­tau sa descopere si sa lichideze caile secrete prin care economia statului habsburgic primea din tarile neutre unele materiale de extrema necesitate. Sarcina acestor spioni a fost dupa parerea lui Ronge considerabil usurata de lipsa de vigilenta de care au dat dovada, o buna bucata de timp, organele de contrainformatii aus­triece fata de problemele spionajului tehnico-economic a carui combatere ramasese la latitudinea si priceperea pro­prietarilor de uzine si fabrici. Atmosfera de nepasare ce domnea atīt īn cadrul organelor de contrainformatii cīt si īn cercurile conducatoare ale economiei īn primele luni ale razboiului a fost reliefata si de faptul ca dupa īnce­perea ostilitatilor Sectia de export a Camerei de comert a continuat sa publice īn "Gazeta vieneza" adresele tuturor intermediarilor "demni de īncredere" din tarile neutre, precum si de faptul ca Biroul tehnic al consultantului Julius Owerhoff din Viena n-a vazut nimic daunator īn publicarea unei "liste de referinta" īn care figurau īntre­prinderi ce lucrau pentru armata, inclusiv unele construite dupa īnceperea razboiului si, deci, puteau fi necunoscute inamicului. Desigur ca "intermediarii demni de īncredere" folositi de īntreprinderile austriece īn tarile neutre au fost imediat luati īn atentie de serviciile de informatii ale tarilor Antantei, iar lista lui Owerhoff a ajuns nu se stie pe ce cai īn Elvetia.

Ronge relateaza īn memoriile sale faptul ca inamicul manifesta un interes mare fata de diferitele materiale "ersatz" (surogate) inventate si puse īn comert pe piata interna a Germaniei si Austriei pentru a suplini marfu­rile ce nu mai puteau fi procurate din import. Un loc de seama īntre aceste materiale īl ocupa cauciucul sintetic.

Odata lansate pe pistele spionajului tehnico-economic, organele de contrainformatii austriece n-au īntīrziat sa constate ca inamicii lor se ocupau intens si cu organizarea

unor actiuni de sabotaj si diversiune. Serviciul de con­traspionaj austriac a devenit constient de faptul ca struc­tura multinationala a imperiului care īngloba milioane de cetateni ce simpatizau cu tarile Antantei (cehi, croati, romāni, slovaci, polonezi etc.) facilita introducerea īn spa­tele frontului propriu a unor agenti si mijloace destinate organizarii activitatii de sabotaj si diversiune. In lega­tura cu aceasta se stabilise faptul ca pe teritoriul Rusiei si īn Romānia functionau cīteva centre speciale de pre­gatire a echipelor de sabotori si diversionisti. Intrucīt un mare numar de prizonieri capturati pe front erau folositi īn industrie a existat temerea ca unii din ei s-ar putea deda la acte de sabotaj si diversiune, mai ales la instiga­rea serviciilor de spionaj ale tarilor lor de origine.