Vechii Faraoni n-au fost pamanteni!
Se stie ca exista destule teorii care sunstin ipoteza unei origini extraterestre a speciei umane. Aceasta ipoteza nu este deloc noua, v-ati familiarizat probabil cu ea citindu-l pe Erich von Daniken.
Iata insa ca teoria se intilneste - in sensul confirmarii - cu rezultatele cercetarilor efectuate in Egipt, timp de mai bine de 8 ani, de un grup pluridisciplinar britanic. In preajma localitatii Faytah, gazda a mai multor echipe de arheologi in ultimul secol au fost descoperite constructii funerare subterane de o importanta deosebita. Ce este nou intr-o asemenea descoperire? Aparent, nimic. Mumiile scoase la lumina sunt rodul aceleiasi tehnologii funerare care a adus deja celebritate Egiptului Antic. Diferenta esentiala intre rezultatele arheologice de pina acum si descoperirea din vara anului 1994 este datarea mumiilor. Ele provin dintr-o epoca a Egiptului atit de indepartata, incat istoricii obisnuiau sa o numeasca "epopeea fabuloasa", in sensul de "legendara".
De la incaput trebuie amintit ca o imensa parte din trecutul egiptean este un fel de "anteistorie", despre care se stiu extrem de putine lucruri. Atunci cind primul faraon este mentionat in istorie ca un personaj real, imperiul de pe malurile Nilului avea deja cateva milenii de evolutie in spate. De unde venea poporul pe care istoricii l-au numit "egiptean"? Cu ce familii etnice era inrudit? Mister. Textele gasite mu lamuresc aceasta intrebare. Conform lor, raspunsul este simplu : cand vechii egipt 15415o1414p eni se refera la trecutul lor, nu o fac decit afirmand ca descind din zei.
Realitatea este mult mai complicata: se pare ca teritoriul viitoriului imperiu era populat de un neam asemanator berberilor (ceea ce infirma teoria potrivit careia acestia ar fi descendentii vizigotilor ajunsi in nordul Africii), Incetatenit in preajma Nilului in urma cu aprox. 10.000 de ani inainte de era noastra. Cultura lui era radical diferita de cea pe care ne-am obisnuit sa o numi egipteana. Texte extrem de vechi ai dau numele "Anu", "Arcasii". Orasul sfint al Egiptului, care a purtat mai apoi numele Heliopolis, se cheama la origine An.
Brusc (in termenii relativi ai istoriei), aceasta populatie dispare ca din senin, pentru a fi inlocuita de un neam diferit, de tip caucasian, pe care il numim si astazi "vechi egipteni". Tot ce se stie este ca patria lor de bastina pare a fi fost actualul sud al Arabiei, de unde au emigrat in jurul anilor 8000 i.e.n.
Multe lucruri ne-au ramas neclare despre Egiptul Vechi. De pilda, monoteismul este considerat creatia iudaismului desi, prima forma a venerarii unui zeu unic, care cuprinde in el esenta lumii pe care a faurit-o, apare pe malurile Nilului. Multe imnuri religioase egiptene care ni s-au pastrat cuprin fraza: "Unul, care este Singur, Cel care se naste din El Insusi, Cel care era atunci cand nimic nu exista". La fel de interesant este faptul ca, la vechii egipteni, credint6ele religioase se bazau pe un fundament acceptat si perpetuat ca istorie: zeii au coborit in Egipt, l-au ocupat si au intemeiat Imperiul pe care dinastiile urmatoare - coboratoare in sensul propriu al cuvantului din zei - l-au dus mai departe. Pe vremea monarhiei tebane (2000 - 1110 i.e.n.), preotii afirma omul, la aparitia sa pe Pamant, era lipsit de mijloace de evolutie; zeii au coborit si i-au invatat elementele civilizatiei. Domnia zeilor a durat mii de ani, succesiunea lor la tron formand o dinastie legendara, care incepe cu Phtah, Amon, Ra, Su, Seb, Osiris, Set si in cele din urma, Horus. Trecerea de la acestia la primele dinastii "istorice", "umane" in intelesul nostru, s-ar fi facut gradual, prin incrucisari de sange.
Pentru a reveni la vremurile noastre, noutatea in toate aceste teorii si sisteme mitologice este faptul ca mormintele descoperite linga Faytah dateaza din jurul anilor 6000 i.e.n. si ca mumiile au fost examinate, timp de un an, in laboratoare de genetica. Probele prevelate si supuse unor analize amanuntite au adus la un rezultat socant: unele secvente ale ADN-ului prezinta diferente fata de genotipul (totalitatea genelor) uman, atat de importante incat teoria potrivita careia ele ar fi rezultatul unor mutatii nu poate fi sustinuta! Altfel spus, organismele mumificate gasite la Faytah nu sunt umane. Sau, pentru a fi mai exacti, ele nu sunt in totalitate umane, unii cercetatori ai grupului britanic sustinind ca structura genetica descoperita nu ar putea fi explicata decat in cazul unei "incrucisari" intre specii diferite.
Tacerea in jurul acestui caz se explica prin timiditatea obisnuita mediului stiintific, dar o concluzie definitiva nu va intarzia sa fie data publicitatii.
Daca aceasta descoperire ni se pare extrem de interesanta, este fiindca ea vine sa coroboreze o serie de date istorice a caror deslusire a ramas dintotdeauna in mister.
La toate popoarele lumii exista mitul Potopului. Anteistoria Egiptului il cunoaste si ea: Domnia zeului Ra a fost incheiata sumbru; infuriat de nerecunostinta oamenilor, care complotau impotriva sa, zeul (citeste "extraterestrul") convoaca un sfat al egalilor sai si le cere sfatul:
"Priviti oamenii care s-au nascut din trupul meu! Spuneti-mi ce sa fac cu ei, fiindca n-am vrut sa-i omor inainte sa va intreb."
Sfatuit de ceilalti zei, Ra trimite impotriva oamenilor ochiul sau, sub forma zeitei Hathor, care macelareste tot ce intilneste in cale, sangele varsat luind proportiile unui adevarat potop. Nevoit sa opreasca razboiul pentru a mai slava ceva din omenire, Ra infrineaza printr-un siretlic furia ucigasa a lui Hathor si le spune supravietuitorilor:
"Pacatul vostru a fost spalat! Moartea indeparteaza moartea!"
Din aceasta fraza s-au nascut sacrificiile rituale
Este greu sa ne intrebam de ce pastreaza aproape intreaga omenire amintirea unei primejdii de moarte, unei cvasi-starpiri, daca nu fiindca aceasta amintire are in spate un eveniment real, dar ingropat in milenii?
Osiris este ultimul din aceasta dinastie de esenta pur divina (extraterestra). Textele egiptene il amintesc ca un suveran blind, spre deosebire de fratele sau, Set, zeul raului, al "intunericului" (raportarile cuplului Osiris-Set la fazele soarelui nu au aparut insa decit mult mai tarziu in mitologia egipteana). Set are toate trasaturile ingerului decazut, Satanei, in timp ce Osiris pare a fi traducerea egipteana a lui Iisus: Osiris a fost ucis de Set, iar corpul sau a fost dezmembrat si imprastiat pe drumuri. Gratie interventiei lui Ra, Osiris a inviat si a fost identificat cu SOARELE LUMII DE DINCOLO. Set a condus mai departe Egiptul, dar a uitat de un fiu al lui Osiris, Horus, pretendent la tron. Textele sacre pastreaza si anul din domnia sa in care, din provincia pe care o stapinea, i-a declarat razboi lui Set: 363. ajutat de sfetnicul sau Thot (considerat de Masoni primul lor MARE MAESTRU al vremurilor legendare). Razboiul a avut un deznodamant incert, ducind la separarea tarii in Egiptul de Jos si cel de SUS. De aceea, faraonii epocii istorice erau intotdeauna stapani al celor doua egipturi, tinind in mana doua sceptre, cwl al lui Osiris si cel al lui Set.
Horus este ultimul suveran al dinastiei divine (extraterestre?). Ultimului "zeu rege" ai urmeaza o dinastie ramasa in acelasi mister : cea a "URMASILOR LUI HORUS" ("Sesu Hor", traducerea mai exacta fiind "CEI CE-AU MERS CU HORUS"). Traditia le atribuie lor intreaga civilizatie care a facut fala Egiptului de mai tarziu : Astronomia, tratatele de morala, filosofie si legislatie, arhitectura (ei ar fi lasat urmasilor principiile construirii templelor piramidele fiind fundamentale pe invatamintele lor). Pe scurt, ei i-au civilizat pe locuitorii Egiptului, ca si cum "zeii" veniti din cer s-ar fi hotarit sa plece si sa le lase totusi oamenilor ceva din cunostiintele lor. Capitala "urmasilor lui Horus" era la Thini (Abydos) domnia lor a fost in ceata pina la descoperirea in primii ani ai secolului nostru, a mai multor morminte subterane, de genul celor dezgropate la Faytah. Formate din mai multe camere, ele nu au adus nimic exceptional cercetatorilor din acea vreme, parand chiar dezamagitoare in comparatie cu alte descoperiri; a trebuit ca genetica sa-si faca aparitia pentru ca mormintele Celor ce-au mers cu Horus sa-si dezvaluie secretele
In acele camere funerare au fost gasite sisturi de aproape un metru inaltime, care pareau a fi fost imbracate in aur. Pe toate se gasesc hieroglife sapate in piatra, pastrind peste veacuri numele unor regi necunoscuti: Djet, Den, Ti, Quad. Tot in placile de sisturi exista lacasuri piramidale in care se aflau probabil pietre pretioase taiate in aceasta forma considerata divina de catre vechii egipteni.
Era Horienilor, a descendentilor lui Horus, a mai adus un aport tehnic extraordinar necunoscut sau nefolosit de poporul care ocupa, inainte de "venirea zeilor", malurile Nilului: Metalul. Egiptul, foarte sarac in minereuri feroase, nu era tinutul cel mai potrivit acestei tehnologii. Brusc, ca si cum ar fi cazut din cer, folosirea metalelor se impune ca o coordonata majora a civilizatiei faraonice. Legendele povestesc ca - si aici trebuie sa va eliberati de prejudecatile legate de ipoteza prezentei extraterestriilor pe Terra - zeii coborati din cer foloseau "lemnul tare", adica metalul. "Cei ce au mers cu Horus" i-au invatat pe oameni ca "lemnul tare" creste in maduva p[amantului si ca el trebuie extras si prelucrat pentru a obtine arme ucigatoare si unelte rodnice. Horus apare in texte ca un "metalurgist", in sensul modern al cuvantului, iar urmasii sai, ca niste maestrii ai tehnologiei proaspat deprinse. O dovada a faptului ca folosirea metalelor n-a fost, in Egipt, o achizitie a geniului uman ci un implant tehnologic strain este persistenta in traditiile populare a unei eversiuni fatise fata de uneltele care nu erau din lemn. Groaza fierului reiesind din aceste legende in care Raul lupta cu "metalul tare" impotriva bietului personaj pozitiv inarmat cu arcuri si sageti din lemn obisnuit, este semnul dificilei asimilari a noului venit din alta parte.
Dinastiile thinite (din Thini) sunt cele mai vechi cunoscute, dar si ele raman in umbra; faraonii de mai tarziu, care aveau obsesia declararii tuturor stramosilor, nu au ajuns niciodata mai departe de Menes. Asta cu toate ca dogma dinastica pretindea insiruirea ascendentei pina la Horus insusi (fiindca faraonul era un Horus incarnat, sau, in limbajul inspirat de noile descoperiri genetice, era un descendent direct, in sens biologic, al Celor Veniti de Sus, dintre care Horus era ultimul exponent). De ce nu se facea referinta la aceasta ascendenta glorioasa, justificatoare pentru puterea absoluta a tronului celor doua Egipturi? Fiindca preotii egipteni au incercat de la bun inceput sa transforme in mit, in religie, adevarul (legaturile acestor preoti cu "Fratia Sarpelui" sunt deja o certitudine, daca nu cumva ne inselam si chiar acesti inalti prelati ai cultului solar au intemeiat aceasta prima si esentiala societate secreta, cu scopul de a tainui aparitia umanitatii). Au reusit. Ce-i drept, a fost un proces lung de cateva milenii, dar rezultatele sunt vizibile in cartile noastre de istorie: Ra este zeul Soare, Osiris este ipostaza sa diurna, ucisa de Set in fiecare noapte si renascuta in fiecare zi.... Astfel, poporul de rind a ajuns sa uite realitatea straina, extraterestra, intiparita in sangele conducatorilor sai si in civilizatia de care se simtea mandru. O lume intreaga de fiinte palpabile, o intreaga istorie a impreunarii acestora cu oamenii neajutorati, primitivi, a fost deghizata in basme superbe.
In legatura cu aceasta preocupare obsesiva a faraonilor de a-si denumi stramosii, mai multe detalii sunt necesare, ele avand legatura cu subiectul pe care ne-am propus sa-l atingem, atat de tangential pe cat se poate pentru moment.
Cand familia Cutarescu se hataraste sa-si alcatuiasca arborele genealogic, intreprinderea este dificila datorita insuficientri datelor de care dispune despre trecutul sau. In cazul unei familii regale europene, un asemenea arbore nu "coboara", in cele mai fericite cazuri, mai departe de negurile Evului Mediu timpuriu. Asta inseamna, daca ne raportam la prezentul nostru, ca exponentul celui mai albastru sange european nu-si poate gasi stramosii decat pe parcursul a sapte, opt secole. Si suntem ingaduitori, fiindca multe asemenea ascendente s-au construit pe baza unei imaginatii demne de cauze mai bune, literare mai ale.
In cazul faraonilor, lucrurile stau putin altfel: de pilda, Masaherta, care a domnit in jurul anilor 900 i.e.n., isi repertoriase toti stramosii pina la Setes (faraon al celei de-a treia dinastii memfite, in jurul anilor 4300 i.e.n.). Deci, arborele sau genealogic se intinde (cu o exactitate care i-ar innebuni pe genealogii europeni) pe parcursul a nu mai putin de trei milenii si patru secole!
De unde sa provina aceasta pasiune pentru trecut? De unde efortul de a pastra si de a perpetua memoria unor timpuri peste care au trecut vremuri de trei ori mai indelungate decat mileniul pe care tocmai l-am incheiat? De unde altundeva daca nu din nevoia de a duce mai departe o particica macar din sangele celor care au venit din stele? O asemenea preocupare pentru perpetuarea unui sange "albastru" nu s-a intalnit nici in Evul Mediu european, in care este totusi cunoscuta dezvoltarea fantastica a specialistilor in genealogii nobiliare. In Evul Mediu timpuriu, un cuceritor distrugea o dinastie si intemeia una noua, ivita din sangele sau barbar, fara traditie, dar cu o prospetime a melanjurilor etnice din care s-au nascut monarhiile europene. Fara aportul brutal de sange germanic ("barbar", adica "strain" in sensul romanilor), vestul continentului nostru, dominat de o Roma decadenta, asiatizata, ar fi aratat cu totul altfel.
In Egiptul antic, coborator din dinastiile divine, sosite din cer, situatia era diferita: intemeietorul unei noi dinastii era obligat (credem ca preotimea egipteana nu era straina de aceasta obligatie) sa aiba un mostenitor nascut dintr-o femeie provenind din dinastia precedenta (fie ea femeia fostului faraon, sora sau fiica sa...). Ca si cum o samanta din esenta "descalecatorilor" estraterestri trebuia mentinuta in trupul regilor Egiptului....Asa se explica faptul, aparent incredibil ca, inafara de mici sincope ivite in perioadele decadentei, dinastiile egiptene acopera o perioada de stabilitate politica,economica, sociala si religioasa de peste sapte milenii!
Stiintele egiptene, printre care stralucea astronomia, ne ofera dovezi suplimentare ale prezentei "Zeilor Veniti din Stele". Egiptenii vechi cunosteau (cu patru milenii inainte de Christos, pe baza datelor de care dispunem la ora actuala) distinctia intre planete (numite "akhimurdu", Cele ce n-au incetat sa existe") si "akhimur sekhu" "Indestructibilele", adica stelele. Evolutia lor a fost studiata pe indelete in templele egiptene, pe vremea in care, in Europa, mistretii ai vanau pe oameni si nu invers. Printre aceste astre, textele vechi ne ingaduie sa distingem pe Horus, identificat cu Jupiter, Horkhaher, Saturn, Hor-m-khut, ("Horus la orizont"), adica Marte, numit si Hardeshir, ("Horus cel rosu"), Duant (Venus). Un istoric francez din secolul trecut, Chabas, sustine chiar ca egiptenii stiau ca Pamantul nu este centrul Universului, ci doar o planeta printre celelalte si ca aveau deja calcule privitoare la miscarea de rotatie a Terrei.
Printre cele mai importante stele era Sirius, intreg sistemul cronologic egiptean bazandu-se pe ea.
Ce se poate spune in incheiere? Decadenta acestui popor divin, in care umanul primordial si noutatea straina s-au impletit perfect, este la fel de trista precum cea a imperiului Roman. In perioada alexandrina, un grup de intelepti, coboratori din acea casta a preotimii egiptene care a tinut in picioare un intreg imperiu timp de atatea milenii, s-a refugiat la Philae. Acolo au continuat sa scrie si unele texte ni s-au pastrat, dovedind caracterul profetic al intelepciunii lor.
"Asa precum Inteleptii trebuie sa stie, exista ceva ce trebuie sa aflati: va veni o vreme in care vi se va parea ca egiptenii au respectat zeii in zadar si ca minunile de care s-au bucurat au fost doar amintiri. Zeii vor parasi Pamantul si se vor indrepta spre ceruri, abandonind Tara Egiptului. Strainii vor veni; lucrurile sfinte vor fi uitate si amintirea lor, pedepsita. Atunci, acest pamant binecuvantat de Ei va fi acoperit de morminte. Egipt! Nu va ramane din el decat o amintire pe care nimeni nu o va crede, vorbe sparte in piatra, povestind despre maretia sa trecuta! Zeii vor urca in ceruri, iar Egiptul va ramane un pustiu invadat de straini. Atunci, omul nu va mai pastra in el nici iubire, nici credinta".
|
