Vechiul Regim si Revolutia. O schimbare în continuitate
Pentru orie sociolog sintagma "Vechiul Regim si Revolutia" este indisolubil legata de numele lui Alexis de Tocqueville. Cartea cu acest titlu se constituie într-o excelenta analiza a cauzelor Revolutiei franceze de la 1789, care demonstreaza continuitatea de esenta existenta între Vechiul Regim al monarhiei absolutiste franceze si regimurile revolutionare instaurate dupa 1789. Tocqueville procedeaza concomitent analitic si sintetic, evidentiind, prin variate exemple preluate direct din realitatea istorica a acelor momente, doua idei fundamentale: aceea ca centralizarea nu este opera Revolutiei si apoi a Consulatului si a Imperiului, ci crearea ei apartine de drept Vechiului Regim absolutist si aceea ca, inevitabil, centralizarea întretine idealuri si naste actiuni r 252f53c evolutionare. Cele trei carti ale lucrarii sale "Vechiul Regim si Revolutia" creeaza o noua imagine a procesului sociologic complex care a fost Revolutia franceza, pe care îl defineste ca fiind urmare directa a tuturor evenimentelor care l-au precedat în plan istoric.
Sa despartim putin sintagma "Vechiul Regim si Revolutia" de opera lui Tocqueville. Din perspectiva pur istorica, putem identifica un Vechi Regim si în istoria României din ultimul secol, în persoana regimului comunist care a condus tara pâna în 1989. si, procedând astfel, vom putea identifica si o Revolutie proprie României, în miscarea din decembrie 1989. Astfel, sintagma creata de Alexis de Tocqueville pentru a identifica evenimentele petrecute în cadrul secolului XVIII este bine echipata pentru a descrie evenimentele care s-au petrecut cu doua secole mai târziu în spatiul românesc. Avem doua procese istorice si sociologice care pot fii descrise prin aceiasi sintagma. Iar unul dintre procese, cel al Revolutiei franceze, beneficiaza de o analiza deosebita. Putem oare sa aplicam observatiile lui Tocqueville privind Vechiul Regim absolutist si Revolutia franceza asupra regimului comunist român si asupra Revolutiei din decembrie 1989? Acesta este demersul pe care îl voi încerca în ceea ce urmeaza.[1]
Asa cum Revolutia franceza nu a dorit, în fapt, sa distruga puterea politica, nici Revolutia din Decembrie 1989 nu a atacat puterea politica în sine. Ambele miscari revolutionare au atacat si dorit sa înlature regimul politic care se afla la conducerea statului. Revolutionarii francezi doreau sa elimine sistemul monarhic pe când revolutionarii români doreau disparitia regimului comunist, de natura totalitara. Se dorea crearea unor noi regimuri politice, acceptate de revolutionari, care sa mareasca, în fapt, puterea politica a statelor în cadrul carora revolutiile se desfasurau. Trebuie negat caracterul anarhic al celor doua revolutii. Ele sprijineau puterea politica în sine si cautau sa si-o însuseasca eliminând doua regimuri politice care nu mai putea fi acceptate din diferite motive.
Tocqueville remarca faptul ca institutiile din întreaga Europa erau în ruine si exemplifica, afirmând ca, în fapt, toate legile, toate organizarile si delimitarile traditionale erau doar aparente. Daca limitam câmpul de actiune al afirmatiei la Europa de Est, aflata sub dominatie comunista, afirmatie îsi pastreaza veridicitatea. Institutiile comuniste erau ruinate, pentru ca ele erau aparente care ascundeau interventia directa a statului comunist în toate aspectele societatii. Ţinta Revolutiei franceze a fost sa elimine dintr-o data, cu brutalitate si eficient, aparentele acestor vechi sisteme feudale pentru a face loc noilor organizari si instituitii care, în cele din urma, încet, în timp, ar fi reusit oricum sa se substituie Vechiului Regim. Caracterul Revolutiei române a fost mai radical, iar ideea de schimbare a vechilor institutii, lipsite de esenta este cumva denaturata, pentru ca este dificil sa identificam, sub aparenta institutiilor comuniste, o organizare noua care sa le poata înlocui, în timp, într-un mod pasnic.
Principala idee pe care Tocqueville o identifica direct ca fiind o creatie a Vechiului Regim, revendicata cu ardoare de cel revolutionar, este centralizarea institutiilor statale. De-a lungul celei de-a doua carti din "Vechiul Regim si Revolutia" Tocqueville prezinta situatii diverse, de la migrarea catre oras a capitalului economic si administrarea din ce în ce mai directa, de catre stat a provinciilor, pâna la pierderea independentei justitiei, ale carei atributii sunt preluate direct de catre monarhia absoluta, care confirma ca centralizarea era deja înfaptuita, în esenta, înca din timpul monarhiei absolute. Revolutia, si apoi Consulatul si Imperiul, nu fac decât sa afirme aceasta centralizare deja existenta. Ruptura aparenta dintre regimuri, dintre Vechiul Regim si Revolutie, nu exista în esenta. Situatia României este diferita, dar totusi înrudita. Aici exista o centralizare evidenta în cadrul sistemului comunist. Fiecare dintre aspectele, dintre segmentele societatii românesti se gasea, într-o masura mai mare sau mai mica, sub controlul statului comunist. Aparenta ar fi trebuit însa sa fie a aceea a unui regim unde societatea se afla doar sub îndrumarea, dezinteresata, a statului. Ruptura pe care Revolutia din Decembrie 1989 avea drept scop principal eliminarea ideilor totalitariste din structura statului si instaurarea unui stat minimalist, care sa promoveze ideile democratiei si liberalismului. Revolutia noastra afirma ca cea mai importanta cucerire a ei este libertatea si eliminarea controlului statal. Dar, ca si în cazul Revolutiei franceze, aceasta ruptura dintre vechiul regim comunist si actuala alcatuire democratica a statului este doar de aparenta. Nu pentru ca ar fi existat deja libertate si neimplicare a statului în cadrul regimului comunist totalitar. Ci pentru ca actualul regim, cel al Revolutiei din Decembrie 1989, nu promoveaza si nu aplica decât în aparenta valorile libertatii si democratiei. În esenta, exista continuitate. Asa cum Revolutia franceza a preluat de la Vechiul Regim monarhic absolutist centralizarea, Revolutia româna a preluat de la Vechiul Regim comunist totalitar implicarea statala, ascunzând-o sub valul înselator al unor noi institutii, în aparenta democratice si libere.
Se poate spune despre Revolutia româna ca este o imagine în oglinda a Revolutiei franceze. Daca cea din urma nu a facut decât sa elimine niste aparente fara fond, care erau institutiile Vechiului Regim reprezentat de monarhia absolutista, Revolutia româna a creat o serie de aparente democratice care încearca sa ascunda realitatea existentei celor mai importante structuri ale Vechiului Regim reprezentat de comunism. Cauzele acestei încercari de ascundere sunt multiple. La nivel sociologic se pot identifica doua cauze majore. În primul rând populatia României regreta, în marea ei majoritate, anumite caracteristici ale regimului comunist, pe care încearca sa le conserve. Un exemplu este ideea de repartizare, care oferea fiecarui absolvent din învatamântul superior un loc de munca la sfârsitul studiilor. Iar repartizarea face parte din cadrul mai larg al parentatismului care este considerat retrograd si ineficient, dar care este înca puternic reprezentat de tendinta, evidenta în acest moment, a executivului de a se transforma într-un centru al puterii, care sa poata sa influenteze, daca nu sa domine, toate sectoarele socialului. Centralizarea, pretins eliminata prin Revolutia din Decembrie si prin schimbarile de regim care i-au urmat, se gaseste înca, camuflata, în toate sectoarele majore. Economia este înca dominata de companii de stat, care adesea produc pe baza unor comenzi ale statului. Sectorul bancar este si el dependent de stat, în masura în care cea mai mare banca a României, Banca Comerciala Româna, este fortata sa acorde credite preferentiale pe baze politice. Societatea româna este dependenta de puterea centrala, în masura în care chiar si fondurile pentru actiuni de voluntariat sunt acordate nu de catre organisme independente, ci de catre o structura controlata direct de guvern. Independenta justitiei pare si ea doar o fantasma, atât timp cât Partidul National Anticoruptie, de exemplu, se supune autoritatii guvernamentale, mai ales în ceea ce priveste alegerea membrilor. Exista înca o serie de credinte, ideologii si prejudecati proprii regimului comunist, care afirma inferioritatea individului în fata oricarei structuri, fie ea de stat sau privata, care sunt observabile în modul în care individul este tratat de catre majoritatea firmelor prestatoare de servicii. Mentalitatea occidentala, de origine capitalista, care afirma ca, în fapt, clientul este dominant în relatia sa cu producatorul ale carui produse le cumpara, fie ele bunuri sau servicii, nu a reusit înca sa înlocuiasca o mentalitate mai veche, vadit providentialista si etatista, care recomanda clientului sa fie multumit ca este servit, fara a emite pretentii cu privire la caracteristicile produselor care îi sunt oferite. Ascunse nu foarte adânc sub mantia subtire a unor aparente de instituitii si practici democratice si capitaliste, revendicate de catre Revolutie ca fiind creatii ale sale, România este înca dominata de tendinte si idei proprii Vechiului Regim comunist, cum este centralizarea sau dominatia vadita a structurilor în fata individului. O Revolutie doar aparenta care ascunde o continuitate a vechilor structuri.
Bibliografie:
Alexis de Tocqueville, Vechiul Regim si Revolutia, Editura Nemira, Bucuresti, 2000
Ludwig von Mises, Capitalismul si dusmanii sai, Editura Nemira, Bucuresti,1998
|
