Istoria educatiei uita de multe ori ca scoala este în primul rând un univers viu, populat de elevi si profesori, cu traiul lor zilnic, cu necazurile si bucuriile lor, vibrând la impulsurile sociale. Cercetarile legate de istoria învatamântului si-au propus în general o evaluare numerica a populatiei scolare, a cheltuielilor alocate învatamântului, a retelei scolare, a legislatiei, monografii ale institutiilor de învatamânt si ale unor personalitati.
Ideile si principiile ce stau la baza organizarii scolii Centrale si care de altfel, se regasesc în organizarea tuturor scolilor de fete din secolul al XIX-lea, sunt determinate de modelul educational propus de societate fetelor.
Modelul educativ promovat de scoala Centrala este cel al societatii românesti si urmareste aceeasi finalitate educationala, formarea de mame, sotii si fiice bune. O sustine clar Barbu stirbey, într-un raport adresat Eforiei scolilor, când vorbeste de importanta unei scoli pentru fete: "Daca buna crestere si învatatura sunt neaparat trebuincioase baietilor, cu atât mai mult acesta îngrijire trebuie sa aiba pentru fete, care sunt chemate a creste însele pre copiii lor. Oricât de mult se va îngriji instructia publica, daca aceasta nu va fi sprijinita de o buna educatie domestica, data tinerilor de mume, în casa parinteasca înca din pruncie, apoi si ostenelile barbatului vor fi zadarnice sau vor produce efecte neînsemnate; si tinerimea nefiind înzestrata cu sentimente virtuoase si cu aplecari bune, putin va profita prin învataturile sale".
Nici conceptia despre educatie a primei directoare nu se îndeparteaza de la acest model. Astfel în pensionat, "studiile care lumineaza inteligenta vor fi subordonate principiilor care îndruma inima pe calea binelui", iar elevele "vor fi formate pentru obisnuinta vietii de familie, si vor fi pregatite sa-si îndeplineasca cu demnitate datoriile pe care societatea le impune sexului lor". Finalitatea educatiei urmareste în primul rând "desavârsirea morala a tinerelor."
Dar ce fel de cunostinte se cer pentru a deveni "sotie si mama buna"? Evident nu cunostintele stiintifice sunt necesare unei sotii, care are ca principala datorie mentinerea stabilitatii caminului si cresterea copiilor. O sotie eficienta si placuta trebuia sa stie sa tina casa, sa citeasca si sa socoteasca, pentru aceasta erau suficiente câteva notiuni elementare de istorie, geografie, religie, limbi straine. Trebuia sa cunoasca limbile straine, sa stie sa cânte si sa picteze, sa stapâneasca arta oratoriei, cu alte cuvinte " sa fie o soata placuta la conversatie".
Deci educatia trebuia sa formeze un comportament adecvat cerintelor societatii si sa "cultive" în primul rând simturile estetice. Ultimul aspect este reflectat si de programa din pensionat.
Este cunoscut ca programa reprezinta materializarea intentiilor educative ale unei societati la un moment dat. Prin materiile pe care le cuprinde, prin ponderea pe care o detin unele materii în detrimentul altora, programa "reprezinta epoca si momentul istoric ce au generat-o". Analizând programa si orarul acestei institutii, observam ca accentul se pune pe limbile straine, pe arte (desen, dans, caligrafie, muzica, declamatie, cânt) si pe lucrul de mâna, materie ce se preda zilnic în scoala. Modelul educativ sufera o serie de modificari în a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Laturii traditionale ce urmarea formarea de "bune mame, sotii si fiice", i se adauga acum alta sustinuta de posibilitatea ca fetele sa urmeze o cariera. Materiile ce cultiva spiritul nu mai corespund finalitatii pe care o urmareste educatia, si încep sa piarda din importanta, în favoarea celor stiintifice. Succesivele modificari suferite de programa în 1881, 1893, 1898 urmaresc tocmai acest aspect, un accent mai mare acordat stiintelor, încercându-se o apropiere de programa baietilor.
Reprimarea sexualitatii
Orice posibila manifestare a instinctelor sexuale, a imaginarului erotic este interzisa. Contactul fizic între eleve este evitat printr-o serie de masuri: "paturile din dormitoare trebuiau asezate la o cuvenita departare unulu de altulu", nu se permitea "nici odata si sub nici un cuvent culcarea a doua eleve în acellasiu patu" Supravegherea fetelor se realizeaza chiar si în timpul somnului. " Nu se permite nici o data si sub nici un cuvent absentarea din dormitoriu, la orele de sera si de nopte a pedagogei respective", "se tine pururea luminate noptea dormitoriile, se închide dormitoriile, îndata dupa culcarea elvelor si se pastra cheile pâna a doua zi una de pedagoga din dormitoriu si o alta de catre directore". Directoarea era datoare " a face peste nopte repetite visite prin dormitoriu si de a nu permite sub nici cuventu remânerea peste nopte în dormitoriu a servitoru seu femei rude alle elevelor".
Prevederile regulamentului constituie o sursa relevanta pentru modul în care este perceputa problema sexualitatii feminine în epoca. Ele confirma mentalitatea secolului al XIX-lea, potrivit careia sexul femeii este cauza tuturor relelor si acest lucru se poate corecta numai prin efort educational. Numai printr-o supraveghere permanenta a fetelor se putea împiedica orice potentiala trezire a dorintei feminine înainte de casatorie, dar si potentialele atractii între colege.
În afara statutului social al familiei, virginitatea fetelor este zestrea cea mai valoroasa pe care acestea o puteau aduce, dar si o eticheta, o garantie, cu care puteau ademeni un viitor sot. Pentru realizarea acestui lucru, se dorea ca fetele sa ramâna într-o totala necunostinta a lucrurilor firesti, într-o stare de inocenta. O fata "pura" nu stia nimic si nu banuia nimic înainte de casatorie. Pentru îndepartarea potentialelor tentatii cel mai bun mod era de a amâna trezirea dorintelor, anulând orice realitate carnala a sexului.
Cereri de educatie
Înscrierea fetelor la concurs este însotita uneori de petitii ale parintilor catre Ministrul Cultelor, prin care acestia îsi justifica dorinta ca fetele sa studieze în aceasta institutie. Cererile de educatie ne permit sa surprindem motivele ce stau la baza lor: de la o constientizare a importantei educatiei fetelor, pâna la motivatii de ordin financiar. Un parinte vrea ca "fiica sa sa dobândeasca "folosinta hotarâta de înalta întelepciune a Mariei Voastre pentru asemenea tinere fiinte". Altul aminteste generozitatea Domnului de a se îngiji si de cresterea fiicelor unor indivizi cu printipurile învataturii". A. Karkaleki: "ca parinte de familie al secolului de fata, subsemnatul doreste a da educatia ceruta copiilor sai". Lipsa unor posibilitati materiale care sa le permita o educatie în scoli particulare, dar si ideea ca educatia ar putea suplini lipsa unei averi sunt alte motivatii ce stau la baza solicitarii unui loc în scoala Centrala."Împovarat de mai multi copii, mai ales fete si fara avere de a le putea face norocirea m-am gândit ca fericirea lor o voru putea gasi în instructiune solida". O mama invoca drept justificare pentru locul solicitat în scoala, anii în care sotul sau a slujit statul, în calitate de functionar: "Subsemnata înca din anul 1883 printr-o petitiune însotita de actele necesare prin care aratând positia mea de mama vaduva, înconjurata de trei copile înca minore, fara mijloace de a le putea procura ua educatiune si ua instructiune indispensabile atât lor cât si pentru societatea în care vor fi chemate a trai, am rugat pe onorabilul Minister a ma usura stare mea misera dispunând ca una cel putin din fiicele mele sa fie primite în scoala.. sa faceti acest bine, aceasta mica dreptate copilei orfane a unui functionar care a servit statulului 15 ani fara preget dând probe de onestitate si a carui vaduva este lasata pe drumuri, în voia soartei fara nici un mijloc de existenta si cu trei fete minore". Uneori se crede ca lipsa averii poate fi suplinita printr-o cariera în învatamânt: "În lipsa totala pentru asecurarea viitorului copiiloru mei si mai ales a feteloru cer consacrarea lor serviciului instructiunii publice".
Dar cererile de burse vin si din partea elevelor, majoritatea având la baza tot motivatii financiare. Este si cazul Elenei Popescu din Câmpulung: "Domnule Ministru pentru ca sunt fata sarca, având parinti cu familie foarte împovarata si fara mijloace va rog cu profund respectu, ca luându în consideratie nenorocire mea.sa binevoiti ca parinte al instructiunii si al orfanelor a-mi face si mie dreptate acordându-mi ua bursa"
Din 1852 pâna în 1864, elevele se împart în doua categorii: bursiere, întretinute de stat si solvente sau pensionare ce platesc o taxa la intrarea în scoala. Proportia acestora variaza în timp, în functie de sumele pe care statul poate sa le aloce pentru întretinerea bursierelor, dar si de dificultatile financiare ale scolii, ce determina cresterea numarului de solvente.
Dupa 1864, accesul la scoala e permis întregii societati, elevele fiind selectionate prin concurs. Bursierele întretinute de stat se mentin, dar pentru restul elevelor nu se mai percepe nici o taxa.
Mai mult, absolventelor li se ofera posibilitatea ca dupa terminarea studiilor sa urmeze o cariera în învatamânt ca institutoare sau profesoare. Prevederea e un indiciu ca societatea româneasca suferise transformari nu numai în plan politic, ci si la nivelul mentalitatii, în sensul acceptarii femeii în sfera publica. Interesanta este aceasta prima profesie ce li se deschide femeilor. Este cunoscut ca în familie, mama e responsabila de cresterea copiilor si de construirea caracterelor acestora. Aceasta prima profesie este vazuta tocmai ca o prelungire a maternitatii, a rolului pe care femeile îl detin în familie, având ca menire sa le sublinieze sensibilitatea si feminitatea. Predatul este asociat astfel cu maternitatea, cu pregatirea si socializarea copiilor, cu protectia neajutoratilor. Acest aspect determina importante efecte culturale; pe de o parte o serie de modificari la nivelul mentalitatii societatii, din moment ce se accepta o profesie pentru femei, iar pe de alta la nivelul exercitarii acestei profesii, alaturi de barbati lucrând acum si femeile.
Pentru a intra în scola, elevele sustin un concurs, ce cuprinde probe la istorie, matematica, limba româna si limba franceza. Bursierele sunt selectate din elevele cu note mai mari si cu o situatie financiara grea. Pentru înscrierea la concurs se cer certificate de absolvirea cursului primar, acte de nastere, certificate de vaccinatie si dovada ca fetele au avut varsat. Sunt admise si eleve pregatite în particular, dar sunt obligate sa sustina un examen de diferenta.
Odata intrate în scoala, fetele sunt supuse unui program extrem de sever. Trezirea are loc la ora 6, între 7-8 gustarea, urmata de cursuri, apoi la ora 13 1/2 prânzul, continuat iarasi de cursuri. La ora 5 se servea cafea cu lapte, iar la ora 6 cina. Felurile de mâncare sunt: dimineata-cafea cu lapte si franzela, la prânz-supa, rasol cu garnitura, friptura si de trei ori pe saptamâna prajitura sau orez cu lapte si pâine nemteasca, iar seara primeau un singur fel de bucate. Activitatea zilnica se încheia cu rugaciunea de seara, iar apoi cu o reverenta în fata directoarei, obicei ce se mentine pâna la începutul secolului XX.
Obligatiile elevelor sunt de a frecventa toate orele de curs si de a se purta cuviincios în scoala. În caz contrar erau pedepsite în functie de gravitatea cazului, prin: mustrare, facuta de profesor sau directoare, prin censura, închiderea în scoala 6 ore, sau în ultima instanta prin eliminarea provizorie sau definitiva. Notele slabe sau "reaua conduia" sun sanctionate cu interzicerea vizitelor în familie. Daca o eleva repeta 2 ani aceeasi clasa, fara sa fie capabila sa o treaca era exclusa din scoala.
Absentele se motiveaza prin scutiri de la medicul internatului. Documentele de arhiva pomenesc de slaba frecventa la cursuri, mai ales în rândul elevelor din clasa I. Acesta este unul din permanentele motive de nemultumire din partea profesorilor: "Elevele din aceasta scoala nu vin celle mi multe mai cu seama în clasa I-a de la începerea anului scolaru, ci unele în octombrie, altele în noiembrie, altele pe la finele lui decembrie si altele chiar în semestrul II.".
Uneori, documentele mentioneaza chiar cazuri în care elevele tuturor claselor refuza sa se prezinte la cursuri. Astfel în 1865, profesorul de stiinte naturale, "venindu dupa obicei la 8 ore dimineata spre a-mi face lectiunea am vadzutu cea mai mare dezordine în scola, clasele desarte de eleve cari tote din clasele II, III superiora se aflau în dormitorulu sub pretestu ca suntu bolnave si astu felu nici unulu din profesori nu si-a putut adzi face lectiunile". Ministrul numeste "o comisie alcatuita din A. D. Laurian, Turnescu si Massimu sa mearga la facia locului spre a constata conflictulu ivit la mentionatul Institut si sa raspunda îndata Ministerului". Cauza se dovedeste a fi "curatu accidentale si de mica importanta". Un conflict între directoare si o pedagoga este motivul refuzului elevelor de a se prezenta la ore. Cearta "le-a speriatu si mai multe dintre dânsele s-au bolnavitu unele mai tare altele mai pucinu, una din ele a cadzutu în .atacuri de nerve".
Viata în internat
În 1852 scoala functioneaza în Casa Manuc (Calea Mosilor, colt cu strada Paleologu), pentru ca în 1864 sa se mute în palatul Ghica, pe Strada Pensionatului, lânga spitalul Coltea. Scrisorile directoarei catre Ministerul Cultelor ne permit sa reconstituim atmosfera si conditiile în care se desfasoara procesul educativ. Igiena nu reprezinta punctul forte al scolii. Apa de baut era cumparata de la sacagii pentru mai multe zile si tinuta în hârdaie pâna se îngalbenea. "Privatele", necuratate la timp "infecteaza toata scoala si aceste vatama prea multu sanatatea tuturora persoaneloru ce locuiescu aci", ba mai mult uneori era "imposibilu de a se mai suferi mirosulu chiar din departare". Acoperisul este destul de subred si poate fi zburat la un vânt mai puternic, iar masina de gatit bucate risca sa provoace un incendiu în orice moment. Lipsa fondurilor si a spatiului corespunzator impune solutii de urgenta: separarea camerelor prin scânduri, pentru a se obtine un numar mai mare.
În 1890, scoala dobândeste un nou sediu construit special: cladirea ridicata dupa planurile lui Ion Mincu pe strada Icoanei. Ridicata dupa modelul manastirilor italiene, într-o zona izolata, în acea vreme, noua cladire corespunde regulilor igienice si confortului cerut de o asemenea institutie.
Statutul scolii Centrale cunoaste o evolutie sinuoasa si destul de lenta în secolul al XIX-lea, ce coincide cu cea a învatamântului de fete, fiecare etapa din evolutia sa marcând un pas spre extinderea educatiei femeii. Nu trebuie sa uitam faptul ca scoala a avut în parte si un caracter experimental, fiind folosita de stat pentru aplicarea noilor politici scolare, extinse mai apoi la nivelul întregului învatamânt feminin.
Dar importanta scolii nu trebuie redusa numai la actul educational. Formarea comportamentului viitoarelor mame si sotii, traiul în comun pe durata scolarizarii sunt aspecte la fel de importante. Izolarea totala a fetelor de restul societatii, supravegherea permanenta, rigorile aproape monahale la care sunt supuse elevele trebuie raportate la conceptia societatii de secol XIX referitoare la rolul femeii în societate. Obligatiile si îndatoririle elevelor nu sunt specifice numai scolii Centrale; ele sunt aceleasi pentru toate scolile de fete din secolul al XIX-lea. Nici conditiile din internat nu trebuie reduse la cazul scolii Centrale; ele caracterizeaza întreg învatamânul românesc din aceasta perioada si sunt cauzate de fondurile insuficiete alocate de stat Ministerului Cultelor.
|
