Viata religoasa din Roma
Religia romanilor din primele secole ale istoriei lor se prezenta sub forma primitiva a animismului. Forte misterioase, obscure divinitati sau spirite, malefice sau binefacatoare, erau banuite ca impregneaza intreaga natura, ca rezida in fiecare vietuitoare si in fiecare obiect (stanca, rau, padure, izvor, arbore), prezidand fiecare moment si orice act di viata omului si a Universului. Romanii primelor timpuri credeau ca totul era dominat 454p1513e de puteri divine chiar si vatra, usa casei, pregul,si balamalele portii.
Fiecare om isi avea semidivinitatea, spiritul sau protector. Fiecare act al vietii lui statea, inca de la nastere, sub puerea unei vointe divine individuale. De asemenea, fiecare moment din activitatea sa practica: aratul, semanatul, secerisul, secerisul, imblatitul, fiecare isi avea semidivinitatea sa protectoare.Fiecare om isi avea si isi cinstea "geniul" sau, cum era numit spiritul originar, forta divina care tutela fiecare persoana.Acestei infinitati de forte misterioase, amorfe, omniprezente (numina) le adresau romanii numeroasele lor acte de cult.
Din numarul nesfarsit al acestor numina, s- au cristalizat apoi conceptele unor adevarati zei (Saturn, Vesta, Ianus, Marte, Neptun, Iupiter) ,forte active ale naturii, prezidand feluritele activitati, in primul rand agrare.
Iupiter era invocat in ipostaza de zeu al luminii, al tunelului, al fulgerului, al ploii; mai tarziu, al victoriei si al confederatiei popoarelor italice. Iunona, sotia sa, era protectoarea casatoriei si a nasterilor. Zeul favorit al romanilor era insa Marte, devenit, in epoca istorica, zeul razboiului. Quirinus, zeul razboiului si unul din principalii trei zei in epoca monarhica, in epoca republicii a trecut pe planul al doilea. Ianus si Vesta au devenit zei din numina, cum erau la origine. Ianus, spiritul protector al portilor casei, care priveste spre trecut si spre viitor, a devenit divinitatea oficiala a oricarui inceput de an, (de unde si denumirea lunii ianuarie) si invocat primul in formulele de rugaciuni. Vesta, vechea divinitate a focului domestic, a devenit zeita focului sacru, protectoarea simbolica a Romei prin focul sacru tinut mereu aprins. Mai tarziu, au capatat importanta zeita mestesugurilor Minerva sau zeita gradinilor Venus.
Dar si acesti zei au ramas pentru romani niste reprezentari amorfe: cu lipsa de imaginatie care ii caracteriza, romanii nu I- au conceput in forme umane, si n- au inventat in jurul lor o mitologie (fermecatorul apanaj al fanteziei grecesti: "Acesti zei ramaneau vagi, fara personalitate, fara chip, fara legenda, aproape fara nume, adeseori fara sex, nedeosebinduse decat prin functiile lor si denumiti fiind, in cea mai mare parte, printr- un simplu adjectiv care indica rolul lui" Albert Grenier).
Lipsit de sensibilitate metafizica, spirit prin execelenta pozitiv si practic, romanul nu era preocupat sa cugete asupra naturii zeilor, asupra orignii lumii, asupra mortii, a lumii de dincolo, sau a destinului dupa moartea sufletului. Practicile lor cultice urmareau sa castige bunavointa divinitatilor si a spiritelor, sau sa le tint deperte pe cele malefice. Romanii considerau ca zeii nu cereau sa fie iubiti, ci numai sa li se dea, prin actele de cult, ceea ce li se cuvenea. Religia romana, careia ii era straina si devotiunea sincera si entuzieasmul mistic, se caracteriza printr- o organizare pur nationala, rece, indeplinita ca o datorie civica, a cultului. Religia va avea mai de graba caracterul unui contract care reglementa precis raporturile dintre om si divinitate. Sa traiasca in pace si in relatii bune cu zeii, aceasta era tot ceeea ce urmareau romanii.
Din stravechile credinte ale lumii mediteraniene, romanii au preluat cultul Zeitei- Mame, divinitatea pamantului si a fortelor generatoaresi regenerastoare ale vietii. I- au influentat intr- un fel si credintele popoarelor italice vecine desigur; dar etruscii au fost aceea care le- au tranmis mai multe credinte si practici religioase, precum si divinitati, pe care romanii le- au accceptat, asimilandu- le; divinitati preluate si de la greci si de la alte popoare. Caci o alta caracteristica a religiei romane a fost spiritul sau tolerant si permanenta sa disponibilitate de a adopta zei straini.
Centrul vietii religioase era situat chiar in casa fiecarui roman. Capul familiei era cel care oficia cultul domestic: pe un mic altar de langa vatra, el aducea zeilor casei ofrande flori, fructe, oua, vin, si foarte rar miei sau iezi. Zeii casei erau:Vesta, zeita focului caminului; Ianus, pazitorul usii si pragul casei; cei doi penati, care protejau bucatele si proviziile din casa; si cei doi Lari, aparatorii intregii familii si a proprietatilor familiei.
Cu aceeasi meticulozitate si riguroasa exactitate trebuiau indeplinite, pentru a fi intr- adevar eficiente, si actele de cult public. Aceste acte erau ordonate, supravegheate si controlatede pontifi, cre nu erau propriu- zis preoti, ci un fel de administratori ai cultului. La inceput erau alesi, prin cooptate, apoi de comisii speciale,dintre oamenii cei mai invatati. Pontifii tineau evidenta tuturor sarbatorilor, si toate regulile de ritual; consacrau edificiile publice, vegheau ca legile civile sau penale sa nu vina in contradictie cu cele religioase, stabileau formulele rugaciunilor si invocatiilor;conduceau si supravegheau toate celelelte colegii si confrerii religioase. Publicatein anul 123 i.e.n., analele redactate de pontifi au ramas principalul izvor de informatie si singurul care prezinta garantii de obiectivitate si veridicitate, privind istoria romanilor. Tot pontifii au fost nu numai primii istirici ai Romei, ci si cei dintai care au fixat anumite reguli de drept roman.
Principalul colegiu sacerdotal era colegiul celor 15 flamini. Numiti pe timp de un an, ei executau sacrificiile si conduceau cultul divinitatilor principale. Flaminii erau supusi, asemenea vestalelor, unei serii de restrictii, in schimb ei se bucurau de multe privilegii si de consistente avantaje materiale. Asemenea altor sacerdoti, flaminii trebuiau sa cunoasca perfect toate detaliile ceremoniilor legate de cultul divinitatii pe care o slujea fiecare, dar o adevarata pregatire teoligica, nu li se cerea.
Un alt colegiu sacerdotal era cel al epulonilor, la inceput in numar de 3, apoi de 10, in sarcina carora ramanea organizarea solemnitatilor religioase publice, a banchetelor sacre si, in cele din urma, a jocurilor teatrale, de circ si amfiteatru.
Pe langa aceste colegii pontificale mai erau alte trei. Cel mai important dintre ele era colegiul ghicitorilor (auguri) ,care interpretau intentiile si vointa zeilor, observand zborul si cantecul pasarilor. In orice moment si pentru orice hotarare politica importanta erau consultalti in prealabil augurii, intocmai ca la etrusci. Al doilea era colegiul haruspicilor , care preziceau cercetand maruntaiele animalelor sacrificate, in special ficatul. Un alt colegiu, numarand 16 barbati invatati, a fost instituit pentru a controla cultele straine tolerate la Roma si, in principal, pentru a consulta, in momentele exceptionale, de grave pericole pentru stat, si pentru a indica modul de aparare si de salvare a statului, " Cartile sibiline".
In afara acestor colegii mai existau si 4 confreriii. Cea a fetialilor, era compusa din 20 de membri, experti in problemele juridice.
Cultele
Religia romanilor n- a capatat niciodata o forma stabila. In evolutia vietii lor religioase s- au produs transformari substantiale inca din jurul anului 200 i.e.n., cand incep sa patrunda aici anumie curente filozofice si religioase straine.
Evenimentele dezastruase si problemele grave sociale au semanat in popor neincrederea in divinitatile oficiale, o neliniste spirituala intrebari la care teologiapontifilor nu putea raspunde.
Cultele orientale au introdus la Roma, cu toate masurile, interdictiile si represiunile autoritatilor, formele axaltate ale unui ale unui misticism orgiastic., atat de straine religiei si spiritului roman. Persecutiile n- au intarziat : din anul 184 i.e.n. peste 7000 de adepti ai misteriilor dionisiace au fost urmariri timp de 5 ani. Titus Livius relateaza: " Multi initiati, barbati si femei, s- au sinucis. Arestarile au fost nenumarate. Toti initiatii vinivati au fost decapitati, ceilalti au fost tinuti in inchisori, iar numarul celor condamnati la moarte a depasit pe cel al intemnitatilor. Femeile au fost trimise parintilor lor, pentru ca acestia sa le ucida cu mana lor".
Cu toate aceste persecutii, noile credinte religioase, care, de fapt, aduceau si anumite concepte morale ce lipseau religiei romane oficiale, s- au instalat definitiv in lumea romana. Pana la uurma, Senatul si pontifii au trebuit sa admita divinitatile si cultele straine, dar numai integrandu- le formal in cultele oficiale, tinandu- le sub control si impunandu- le anumite conditii. Dintre aceste conditii, prima era ca divinitatile si cultele straine sa nu poata beneficia de onorurile publice, care erau rezervate axclusiv cultului oficial.
Octavius Augustus a impartit teritoriul Romei in 14 cartiere , fiecare cu un altar , la cultul Larilor cartierul respectiv ii era asociatsi cultul "geniului", spiritul tutelar al imparatului. Apar, ca divinitati noi, personificari ale unor idei abstracte; Roma insasi devine o divinitate, iar la Delos se ridica o statuie a "zeitei" Roma.
Cultul imperial isi are, de fapt, originea indepartata in aureolarea figurii unor personalitati considerate ca "eroi", in intelesul sacru al cuvantului, investiti cu o misiune divina.
Normal
|
