Din aceasta cauza este posibil sa existe deficiente în formatare sau continut. Va rugam sa nu faceti modificari în timp ce este afisat acest anunt. În schimb puteti face sugestii în pagina de discutii a articolului.
Daca vedeti în istoricul articolului ca a trecut mai mult de o saptamâna de la ultima editare, puteti 252p157c sterge acest anunt si modifica articolul.
Imagine 1 - Wehrmacht --- Trupele Wehrmacht-lui intrând în Varsovia în septembrie 1939.
Wehrmacht 
(ascultati)
("Forta de aparare") a fost numele oficial al
fortelor armate ale Germaniei între 1935 si 1945. În timpul celui de-al doilea razboi mondial,
structura Wehrmacht-ului a constat din armata de
uscat, das Heer, marina de
razboi, die Kriegsmarine
si din fortele aeriene,
die Luftwaffe,
având ocazional aportul unitatilor militare ale partidului
nazist: Waffen-SS, Schutzstaffel
(larg cunoscuta sub acronimul SS) si Sturmabteilung (larg
cunoscuta sub acronimul SA).
Înainte de aparitia Partidului nazist, termenul Wehmacht fusese utilizat pentru a desemna fortele armate ale Germaniei, dar si ale altor natiuni. Spre exemplu, articolul 47 al Constitutiei Republicii de la Weimar, din 1919, declara Reichspräsident-ul, presedintele Republicii, "comandant suprem al tuturor Wehrmacht ale Reich-ului". Analog, o referire la Englische Wehrmacht se referea, de fapt, la ansamblul tuturor fortelor militare britanice. Termenul specific de referire al armatei Republicii de la Weimar era Reichswehr.
Oricum, în 1935, armata germana a fost redenumita, schimbându-si denumirea oficiala din Reichswehr în Wehrmacht, ramânând cu acelasi nume pâna în 1945, odata cu capitularea Germaniei si încheierea celui de-al doilea razboi mondial. Aflata sub fortele de ocupatie ale Aliatilor, Republica Federala a Germaniei si-a reorganizat fortele militare între 1949 si 1955, dându-le denumirea generalizata de Bundeswehr, care se pastreaza pâna azi.
Ca atare, termenul Wehrmacht si-a pierdut semnificatia initiala generalizata, fiind asociat cu Germania Nazista si cu perioada celui de-al doilea razboi mondial, nu numai în germana dar si în engleza si în multe alte limbi.
Dupa terminare Primului razboi mondial, care s-a încheiat cu capitularea Germaniei, mai exact a Imperiului German, Tratatul de la Versaille din 1919, care a consfintit terminarea razboilui, a impus conditii extrem de severe asupra fortelor armate ale Germaniei, devenita mai apoi Republica de la Weimar.
Astfel, armata de uscat a fost limitata la 100.000 de oameni la care se adaugau înca 15.000 în marina. Întreaga flota urma sa aiba maximum sase (6) vase de lupta, sase (6) crucisatoare si douasprezece (12) distrugatoare. Tancurile si artileria grea au fost total interzise. Fortele aeriene au fost dizolvate. O noua denumire si un nou ansamblu de forte armate au fost create la 23 martie 1921, sub numele de Reichswehr. Serviciul militar obligatoriu a fost de asemena abolit, conform conditiilor aceluiasi Tratat de la Versaille.
Imediat, Germania a început o serie de actiuni secrete pentru scurt-circuitarea acestor masuri punitive. Una din cele mai importante actiuni în acest sens a fost încheierea unui tratat secret cu Uniunea Sovietica, cunoscut ca Tratatul de la Rapallo din 1922. Generalul maior Otto Hasse s-a deplasat în secret în Uniunea Sovietica, în 1923, pentru a negocia totul în amanuntime.
Imagine 2 - Wehrmacht --- Unul din steagurile de lupta ale Wehrmacht-ului. Se remarca prezenta a doua Cruci de Fier stilizate, simbolul Wehrmacht, una stânga sus si alta dreapta jos.
Acordul si conventiile încheiate prevedeau ca Germania urma sa ajute Uniunea Sovietica economic în diferite aspecte concrete ale industrializarii si militar cu pregatirea ofiterilor sovietici în Germania. Specialistii germani în tancuri urmau sa fie pregatiti în Rusia, iar cercetarea, experimentarea si fabricarea de arme chimice urmau sa fi realizate de asemenea în Rusia Sovietica. Pot fi mentionate centrele de la Lipetsk, unde 300 de aviatori germani au fost pregatiti alaturi de aviatori sovietici, Kazan, unde s-au desfasurat antrenamente pentru utilizarea tancurilor si Saratov, unde s-au realizat cercetari si produceri de gaze de lupta.
Dupa decesul presedintelui Republicii de la Weimar, Paul von Hindenburg, în 2 august 1934, absolut toti ofiterii si soldatii fortelor armate germane trebuiau sa jure personal lui Adolf Hitler un juramânt personal de loialitate. În 1935, Germania calca public, cu nonsalanta, toate restrictiile militare impuse de Tratatul de la Versaille, culminând cu reintroducerea servicului militar obligatoriu la 16 martie 1935. În timp ce Tratatul stipula ca numarul total de soldatii si ofiterii sa fie maximum 100.000 de oameni, de fapt Hitler pregatea de razboi cel putin 100.000 de oameni anual.
Legea serviciului militar obligatoriu din 1935 introducea si numele de Wehrmacht ca nume al fortelor armate germane. Din aceasta perspectiva, ziua de 16 martie 1935 poate fi considerata ca ziua de "nastere" a fortelor armate ale Germaniei Naziste, Wehrmacht. În acelasi timp, aceasta lege, împreuna cu "bâta" necesara, Wehrmacht, pot fi privite ca realizari concrete ale nazismului pe calea militarista, revansarda si suprematista pe care Adolf Hitler o anuntase public cu sfruntare înca din 1923, desi imensa majoritate a celor de atunci l-au luat în derâdere, l-au dispretuit sau ignorat. Juramântul personal de credinta fata de Hitler, o "inventie" personala a acestuia, este cheia de bolta a supunerii neconditionate a Wehrmacht-ului, dar si a poporului german în ansamblu, fata de Führer, începutul tuturor catastrofelor ce au urmat.
Semnul Wehmacht-ului era o versiune stilizata a Crucii de Fier, asa numita Balkenkreuz, care a aparut pentru prima data ca semn de marcare ale avioanelor si tancurilor Reich-ului german, la sfârsitul Primului Razboi Mondial.
Se crede, de catre mai multi specialisti, ca numarul total al soldatilor care au servit în Wehrmacht de-a lungul întregii sale existente de 12 ani (1933 - 1945), dar nu numarul de soldati activi al unui anumit moment în timp, este de aproximativ 18,2 milioane. Acest numar reprezinta si estimarea unui expert în cel de-al doilea razboi mondial, istoricul german Dr. Rüdiger Overmans, care, în lucrarea sa Deutsche militärische Verluste im Zweiten Weltkrieg, estimeaza mult mai exact decât multi alti istorici anteriori pierderile totale ale Wehrmacht-ului, în jur de 5,3 milioane oameni. Estimarile anterioare erau mult mai evazive, istoricii spunând ca orice numar între 3 si 7 milioane de soldati germani decedati în acesti 12 ani ar fi fost posibil. Istoricii sunt de acord însa ca circa 11 milioane de soldati si ofiteri ai Wehrmachtului au fost capturati ca prizonieri de razboi, dar nu exista nici o sursa care ar putea spune câti dintre acestia au decedat în captivitate.
Imagine 3 - Wehrmacht --- Reichskriegsminister und Oberbefehlshaber der Wehrmacht 1933 - 1935 (Steagul Comandantului Suprem al Fortelor Armate)
În mod legal, comandantul suprem al Wehrmacht-ului era Adolf Hitler în calitatea sa de sef al statului german, pozitie pe care a obtinut-o dupa decesul presedintelui Paul von Hindenburg, în august 1934, si pe care a detinut-o pâna la sinuciderea sa din 30 aprilie 1945. Initial, administrarea si autoritatea militara au fost controlate de ministerul de razboi al Celui de-al Treilea Reich, pozitia fiind detinuta de Generalfeldmarschall Werner von Blomberg. Dupa demisionarea lui von Blomberg, în 1938, datorita scandalului iscat în urma Afacerii Blomberg-Fritch, ministerul de razboi a fost desfintat si a fost înlocuit de Înaltul Comandament al Fortelor Armate (în germana, Oberkommando der Wehrmacht ori OKW) sub comanda Generalfeldmarschall Wilhelm Keitel.
Desi, teoretic, OKW coordona toate activitatiile militare, în realitate controlul lui Keitel asupra celorlalte comandamente supreme era limitata, întrucât armata de uscat (das Heer), marina de razboi (die Kriegsmarine) si fortele aeriene (die Luftwaffe) aveau propriile lor comandamente dupa cum urmeaza: Oberkommando des Heeres (OKH, armata de uscat), Oberkommando der Marine (OKM, marina) si Oberkommando der Luftwaffe (OKL, fortele aeriene). Fiecare din aceste Înalte Comandamente avea propria sa organizare si personal.
seful Comandamentului Suprem al Fortelor Armate - Maresal Wilhelm Keitel
Chief of the Operations Staff - Colonel General Alfred Jodl
Comandantii Armatei
General colonel Werner von Fritsch (1935 - 1938)
Maresal Walther von Brauchitsch (1938 - 1941)
Führer si Reichskanzler Adolf Hitler (1941 - 1945)
Maresal Ferdinand Schörner (1945)
Maresal Erwin Rommel
Comandantii Marinei
Mare Amiral Erich Raeder (1928 - 1943)
Mare Amiral Karl Dönitz (1943 - 1945)
Amiral General Hans-Georg von Friedeburg (1945)
Comandantii Fortelor Aeriene
Maresal al Reichului Hermann Göring (to 1945)
Maresal Robert Ritter von Greim (1945)
Însemne de general colonel al Wehrmacht
În fazele timpurii ale celui de-al doilea razboi mondial, fortele mecanizate puternice ale celui de-al Treilea Reich, în special unitatile de tancuri si fortele aeriene, au repurtat succese concrete rapide, conform conceptului Blitzkrieg, ducând la ocuparea "în cascada" a multor natiuni în timpul a doar câtorva saptamâni.
Vehicul usor de transport autosenilat (Leichter Zugkraftwagen Sd. Kfz. 11)
Aceste fapte au convins multi strategi militari de eficienta noului concept de "armament variat" (sau "larg") comparativ cu conventionalul "armament profund" (sau "adânc"), care poate furniza resurse si împrospatari de forte pentru o lunga perioada de timp. Oricum, când adversarii de calibru "greu", Marea Britanie, Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica au intrat semnificativ în lupta, dovedind rezistenta si tenacitate greu de doborât, tacticile "razboiului fulger" nu au mai putut fi aplicate si problemele conexe ce au aparut inerent (rata redusa de înlocuire a personalului si armamentului, probleme de alimentare cu combustibili, etc.) au facut ca însasi ideea de Blitzkireg sa fie greu de "aparat" si, respectiv, si mai dificil de folosit ca tactica viitoare.
Forta militara a Wehrmacht se baza mai degraba pe tactici studiate în prealabil si mai putin pe tactici bazate pe ordine directe date în cursul bataliei, la care se adaugau întotdeauna si proverbiala disciplina germana. În ochii opiniei publice, armata germana, respectiv Wehrmacht, a fost întotdeauna perceputa ca una hich-tech, mai ales datorita faptului ca numeroase tehnologii au fost introduse în decursul celui de-al doilea razboi mondial, incluzând armele (bombele) cu reactie folosite pentru intimidarea populatiei Marii Britanii (rachetele V-1 si V-2), primul avion militar cu reactie (cunoscutul Messerschmitt Me 262) si submarinele de lupta germane (temutele U-Boot).
Imagine a unor soldati spanioli din Divizia albastra - Regimentul 263, alaturi de drapelul spaniol, servind în Wehrmacht.
În realitate, aceste cuceriri tehnologice reale, care erau propulsate masiv de propaganda nazista, erau fie realizari târzii ale anilor finali ai razboiului, fie erau produse în cantitati mult prea mici pentru a reprezenta un adevarat pericol, fie nu corespundeau (înca) caracteristicilor functionale asteptate, fiind doar prototipuri sau serii de produse imperfect puse la punct, s.a.m.d.. Spre exemplu, doar 40 % din totalul unitatilor germane erau motorizate, forta de deplasare fiind masiv suplinita de cai si atelaje, respectiv deplasarea soldatilor era frecvent facuta pe biciclete sau adesea pe jos.
Compozitia etnica, a celor care servisera în Wehrmacht în timpul celui de-al doilea razboi mondial, era variata. Astfel, printre voluntarii care au servit în armata germana se numarau germani, austrieci, olandezi, danezi, scandinavi, oameni din statele baltice, spanioli, portughezi, oameni din anumite tari balcanice (în special croati) si rusi. Rusii au luptat în doua corpuri diferite de armata, etnicii rusi în Armata de Eliberare Rusa, iar cei originari din Rusia, dar de alte nationalitati, în Ostlegionen. Toate aceste forte, reprezentând aproximativ 5% din totalul al efectivelor Wehrmachtului de 18,3 milioane, de-a lungul celor 11 ani de existenta "oficiala" a sa (1934 - 1945), reprezentând un numar aproape de 1 milion de soldati si ofiteri, erau sub conducerea generalului Ernst August Köstring.
Wehrmacht a comis numeroase crime de razboi în timpul celui de-al doilea razboi mondial, asa cum ar fi:
s of civilians, summary executions of Soviet political officers as sanctioned by the en:Commissar Order, and executions of prisoners of war and civilian hostages as punishment for partisan activities in occupied territories. Though the massive exterminations associated with the Holocaust were primarily committed by the SS and the Einsatzgruppen), the Wehrmacht was also involved, as Wehrmacht officers and soldiers cooperated with the Einsatzgruppen in many locations rounding up Jews and others for internment or execution. Not seldom members of the Wehrmacht participated in massacres themselves.
As the extent of the Holocaust became widely known by the end of the war, many former members of the Wehrmacht promoted the view that it was "unblemished" by the crimes allegedly committed exclusively by the SS and the political police forces. Though it convicted OKW chief Wilhelm Keitel and chief of operations Alfred Jodl for war crimes, the Nuremberg tribunal did not declare the Wehrmacht a criminal organization, as it did with party organizations like the SS. This was seen by many in the German public as an exoneration of the Wehrmacht. Among German historians, the deep involvement of the Wehrmacht in war crimes, particularly on the Eastern Front, became widely accepted in the late 1970s and the 1980s. However, public awareness in Germany has been lagging behind - as exemplified by controversial and often emotionally charged reactions to an exhibition on these issues in the mid-1990s [1] Polish historians also want the German public to become more aware of the Wehrmacht's atrocities regarding the September Campaign[2].
Ofiteri germani marcanti ai anilor Wehrmacht includ urmatorii:
|
