ZEII INTELEPCIUNII SI AI RATIUNII: ATENA SI HERMES

ZEII ĪNŢELEPCIUNII sI AI RAŢIUNII: ATENA SI HERMES

īn om, ca si īn stat, dreptatea domneste daca fiecare element se afla la locul sau, daca cel mai bun comanda si cel mai putin bun asculta. Justitia, pentru individ, este de a supune inteligentei si ratiunii sale, tumulturile mīniei si elanurile oarbe ale dorintei.¹

Acestor elemente diverse ale sufletului uman, pe care le cunostea bine, Homer le-a dat un chip divin. El le-a īncarnat īn patru divinitati esentiale: de o parte le-a pus pe cele al caror triumf este victoria binelui asupra raului, īntelepciunea si Ratiunea, pe care le-a numit Atena si Hermes; de cea­lalta, fortele tulburi ale mīniei si dorintei, din care e facut cuplul Ares - Afrodita.

Exegeza homerica a izolat de la īnceput pe zeii care simbolizau virtuti morale de alti zei care reprezentau ele­mente fizice. Theagenes din Rhegium, stramosul alegoris-tilor, interpretīnd Teomahia, trasese deja aceasta linie de despartire. ²

Ea a fost īn general respectata ulterior: majoritatea exegetilor a mentionat distinctia. Atena, de exemplu, nu va fi transformata īn pamīnt sau luna decīt īn mod excep­tional.

Alte divinitati, ca Leto sau Iris, vor intra ocazional īn acest grup, īnsa se poate spune ca exegeza morala s-a concen­trat practic asupra acestui careu Atena, Hermes, Ares, Afrodita.

I. Atena

Protagoras-u\ lui Platon, povestind mitul lui Epimeteu, pune pe acelasi plan pe Hefaistos si Atena: amīndoi repre­zinta "abilitatea artistica" ³; doar īntrebuintarea focului le

diferentiaza atributiile: Atena prezideaza la ansamblul artelor si meseriilor, cu exceptia celor care utilizeaza focul; acestea sīnt apanajul lui Hefaistos.

Cum s-a ridicat Atena din planul tehnic īn planul superior al spiritului ?

Anaxagoras analizase cu finete raporturile inteligentei pure cu inteligenta practica. Rasturnīnd cu īndrazneala raporturile el scria: "Omul este cel mai inteligent dintre animale pentru ca are mīini" ⁴. Vroia oare sa spuna ca lucrul mīiniīor, realizarile practice, dezvoltarea civilizatiei materiale l-au ridicat īncetul cu īncetul pe om īn planul nous-ului? īn scoala lui Anaxagoras, īn care Zeus-ul religiei popu­lare si poemelor homerice era figura inteligentei pure (nous), Atena era numele abilitatii manuale (tehne) : de unde si expresia, adauga Synkellos, "daca dispar mīinile, dispare si īnteleapta Atena" ⁵. Altfel spus, mīinile sīnt unealta indispensabila a inteligentei: fara acestea, ea ar fi neputin­cioasa si sterila.

Atena este tocmai aceasta inteligenta a mīinilor. Mīinile vor fi īncetul cu īncetul uitate si se va pastra doar inteligenta. Exegeza lui Homer, īn timpul lui Platon, se afla deja la acest stadiu. In Cratylos, Socrate aiungīnd la etimologia numelui Atenei, declara: "Se parc ca cei vechi o judecau pe Atena īntocmai asa cum fac astazi cunosca­torii lui Homer. īntr-adevar, cei mai multi dintre ei, inter-pretlndu-l ps poet, spun ca acesta ar fi redat prin Atena īnsusi cugetul si gīndirea".⁸

Totusi, nu termenii de nous sau dianoia au fost adoptati de catre comentatori pentru a defini pe Atena, ci un fel de compromis intre spiritul pur si abilitatea inteligenta a mīi­nilor, īntre nous si tehne: Atena se identifica, īn toate tim­purile, de la Democrit pīna la Porphyrios, cu phronesis : īntelepciunea sau bunul simt, judecata dreapta, echilibru al ratiunii.

Printre scrierile morale ale lui Democrit, se afla si un tratat numit Tritogenia. ' Or, Democrit alesese ca titlu acest epitet al Atenei, deoarece el rezuma īn ochii sai īntrei­tul fruct al īntelepciunii: reflectia, vorbirea si actiunea con­form regulilor. ⁸ Aceasta īnsemna pur si simplu definirea inteligentei. Acest tratat de morala, a carui amintire este

pastrata īn scolii ⁹, a contribuit fara īndoiala la vulgarizarea identificarii Atenei cu phronesis.

Stoicul Diogenes din Seleucia (sau din Babilon) scrisese _un tratat despre Atena, pe care Philodemos Epicureul l-a rezumat īn cīteva rīnduri. ^l0 Regasim ecoul ezitarilor sau polemicilor scolii īn legatura cu locul ratiunii - principiul director - in lume si īn om. Atena este simbolul acestei ratiuni universale, la care orice inteligenta umana este doar o participare: omul, spunea Heraclit din Efes, unul din marii inspiratori ai stoicismului, "īsi aprinde torta īn noapte..." si-o aprinde, putem adauga, la marele foc al eterului.

Dupa Diogene, eterul si nu soarele, cum afirma Clean-thes, reprezenta inteligenta cosmica si divina. Aceasta inte­ligenta era numita Atena: īn realitate, nu este decīt un aspect al Zeului īnsusi, al lui Zeus, al marelui Tot. Atena este Zeus la feminin, asa cum īnvata misterioasa formula orfica: "Zeus e barbat, Zeus e femeie". ⁿ

Se poate de asemeni spune ca Atena, phronesis, este fiica lui Zeus, ca s-a nascut din capul sau, dupa cum spune vechiul mit. Daca plasam ca Platon si unii stoici ¹², ratiunea īn cap, mitul este foarte clar: inteligenta ia nastere īn cap, de acolo ea iradiaza. Daca preferam sa-l urmam pe Chrysippos care plaseaza, urmīndu-l pe Zenon, ratiunea īn piept, mitul nas­terii Atenei nu-si pierde valoarea: gīndul se coace īn inima - este Atena conceputa īn sinul lui Zeus - īnsa ea trebuie sa fie apoi exprimata, exteriorizata prin cuvīnt; ea urca de la inima la buze si deci iese din om prin cap. ¹³

Aceasta este Atena, īntelepciunea divina, dar si īntelep­ciunea umana. Acesta este chipul pe care īl īntīlnim la comen­tatorii homerici, īnsa cu o tendinta rationalista destul de puternica. Cel mai adesea exegetii reduc interventiile mira­culoase ale Atenei īn Iliada si Odiseea la simplul joc al facul­tatilor omenesti, poetul a recurs la aceste aparitii suprana­turale, pentru a sublinia minunata si brusca putere a ratiunii contra pasiunilor, īn sufletul lui Āhile, divina prudenta a lui Ulise, precocea maturitate a lui Telemah.

Nici o scena, fara īndoiala, nu i-a izbit mai tare pe antici ca aceasta coborīre a Atenei pentru a calma furia lui Ahile īn primul cīnt al Iliadei.

Ahile a lasat ca un moment furia urcata din piept sa-i īntunece

ratiunea din cap; īnsa curīnd ratiunea l-a dezmeticit, l-a smuls

I

din aceasta īnclestare si l-a adus la o stare mai buna. AcoastJ conversiune dictata de ratiune, este foarte just numita īn poemele homerice Atena ¹³.**

Recunoscīnd-o pe divina mesagera, "Ahile e cuprins de] uimire" ^u. "Sīngele rece si impasibilitatea sa (īn fata primej­diei prin care trecea) fac loc spaimei, odata ce s-a facut rasturnarea: el vede īn ce prapastie era sa cada. si īn fata aparitiei ratiunii, a avut un gest de retragere, ca īn fata unui conducator". ¹⁵

El nu īsi revine complet din mīnie, de vreme ce nepu-j tīndu-si ucide rivalul, īl va insulta totusi (versul 211):

O zeita ar fi īmpins ajutorul sau pīna la capat si ar fi facut sai urmeze tulburarii o pace totala. īnsa, īntrucīt este vorba de ra-j tiunea umana, ea face doar ce este indispensabil, īndepartīndj lovitura de spada, lasīnd sa subziste resturi de mīnie. Mariīe ela-j nuri ale pasiunilor nu pot fi oprite pe loc si deodata.¹⁶

Aceasta analiza, de altfel fina si justa ¹⁷, devenise fara īndoiala de multa vreme clasica īn comentariile homerice, atunci cīnd Heraclit si-a scris Alegoriile.

Aceasta scena furniza dealtfel un argument celor cart īmpreuna cu Platon, localizau inteligenta īn cap. Homei precizeaza ca Atena coborīse din cer - adica vrea sa spunJ ca orice ratiune umana este o seīnteie a ratiunii universale, divine; si apoi ca "prinde pletele balaie ale Peleianului:' ratiunea, care īn sufletul lui Ahile, va triumfa asupra mīni< īsi afirma īn felul acesta prezenta īn partea cea mai īnalti si mai nobila a trupului: ea īsi reia energic locul obisnuit. P

Celelalte interventii ale Atenei īn Iliada sīnt cel mī adesea de natura razboinica si greu de explicat ca manifes­tari de ratiune luminīnd pe vreun erou.

Totusi, ea mai joaca īnca acest rol de luminatoare, īn cīntul V, ridicīnd de pe ochii lui Diomede negura ¹⁹ care-l īmpiedica sa-i poata deosebi pe oameni de zei īn rīndurih luptatorilor. Diomede, cu ochii astfel deschisi, va evita si se masoare cu nemuritorii īn lupta, dar va putea sa o atac* pe Afrodita, si chiar sa o raneasca la mīna: īn limbaj de mora­list, aceasta īnsemna ca īntelepciunea practica (Atena) risipit ignoranta (achlys) lui Diomede si i-a dat mijloaceli de a dispretui placerile (Afrodita).²⁰

Povestea lui Pandaros punea anticilor o problema foarte stānjenitoare, deoarece Atena nu se arata deloc īnteleapta.

Menelaos si Paris se vor bate īn duel, troienii si grecii au īncheiat un armistitiu si un pact: Elena, cu toate comorile sale, va reveni īnvingatorului. Insa zeii, mai putin rezona­bili decīt oamenii, masluiesc jocul! Afrodita īl va sustrage pe Paris, scapīndu-l de o moarte sigura... Cīt despre ele, Hera si Atena vor ca batalia sa reīnceapa si sa dureze pīna la ruina Ilionului.

Zeus decide atunci sa porneasca din nou razboiul. Cine va fi primul care va rupe armistitiul? Trebuie ca acestia sa fie troienii: trebuie ca īn ochii destinului ei sa se faca vinovati luīnd initiativa rupturii, printr-un sperjur.

Atena este īnsarcinata de catre Zeus cu cautarea unui executant: ea va strecura perfidul sfat lui Pandaros, un fiu al lui Lycaon aliat cu troienii. Ea ia īnfatisarea lui Laodocos si-l convinge pe "slavitul fecior al lui Lycaon" sa az\īrle o sageata īmpotriva lui Menelau... Daca īl va ucide, va primi multe daruri stralucite de la Alexandru! ²¹

Zeii care īmping la rau! Divinitatea care īntrupeaza ratiunea si īntelepciunea, Atena, sfatuind personal o crima īmpotriva juramīntului... Ce pleasca pentru adversarii lui Homer!

Dar aparatorii sai au reusit sa evite lovitura.

Mai īntīi, o consideratie de ordin juridic: pactul nu era valabil. Miza poetului, Elena, apartinea lui Menelau... Nu era un bun a carui stapīnire, nesigura, sa fie reglementata pe calea armelor. Cu alte cuvinte, Menelau angajeaza in aceasta lupta bunul sau propriu, Paris, bunul altuia... Pactul este viciat la temelie, juramintele sīnt nule; deci nu poate fi vorba de sperjur; Atena nu-i dicteaza lui Pandaros un adevarat sperjur. ²²

Ce reprezinta aici Atena, pe plan psihologic ? Nimic altceva decīt reflectia personala a bravului Pandaros. Ea nu este chiar phronesis, ci doar judecata, cam scurta si micile socoteli ale unui barbar. Perspectiva unui sperjur nu l-a atins nici īn treacat: sa ne gīndim ca este un lycaonian si acestia nu sīnt modele de loialitate: Aristotel care s-a ocupat īn mod special de aceasta problema, sta marturie. Omul nostru de altfel, este foarte legat de bunurile materiale: nu-si lasase el oare acasa caii pentru a-i "cruta", pentru ca

sa nu īndure foamea īn Troia īmpresurata²³? Ce atractie trebuie sa fi exercitat asupra unui spirit atit de    economi perspectiva darurilor lui Alexandru! īn plus, el este un arcas fara pereche, sigur de a-si lovi tinta (Menelau, de fapt, era un om mort, daca Atena nu ar fi abatut sageata). ²⁴

Iata tot ce si-a putut spune Pandaros, si acest dialog a fost transpus de Homer sub forma dramatica: el a dat nuj mele Atenei calculelor lui Pandaros. ²⁵

Pandaros a ramas, pīna la sfīrsitul elenismului, un subiect } de meditatie psntru greci, deoarece punea problema respon-l sabilitatii divine īn producerea raului: Atena era responJ sabila de actul lui Pandaros ? si de asemeni si īntunecata! problema a predestinarii.

Produs, īn comentariul sau la Republica, īntīlnind acest; repros facut de Platon lui Homer, īl trateaza pe larg. 4 O distinctie subtila, pe care o regasim īn scolii²⁷, īi va per-] mito sa-l spele o prima data pe Homer: zeii - Atena si Zeus care o trimite nu l-au "īndemnat" pe Pandaros sa tradeze, ci doar l-au "īncercat", l-au "ispitit" ²⁸. Chiar daca j admitem ca Atena īl determina pe Pandaros sa rupa armis­titiul, ea nu o face pentru placerea de a-l īmpinge la rau:J caracterul acestui om īl predispunea la sperjur; zeii doarl i-au grabit realizarea, pentru a-l duce mai repede pe acesti nenorocit catre dreapta pedeapsa; aceasta au dorit zeii, īn definitiv, deoarece pedeapsa face sufletul mai bun. ²⁹

Olympidoros, vorbind despre purificarea morala (cathar-sis) revine de mai multe ori asupra exemplului lui Pandaros: j acesta dorea sa-si calce juramīntul, iar zeii l-au ajutat sa-sij īndeplineasca dorinta. Ei au facut īnsa aceasta doar pentru.1 a-l "vindeca" ³°. Cum, se īntreaba Armānd Delatte, de vreme ce moare?³¹ Am vazut ce raspuns a dat Proclus si carej lumineaza obscuritatile lui Olympiodoros: moartea, care est« pedeapsa sa, este totodata si purificarea sa, iar chinurile din! lumea cealalta vor desavīrsi curatirea sufletului sau.

Atena din Iliada īl inspira bine pe Ahile, dar īl sfatuieste mai degraba rau ps Pandaros, oricare ar fi rationamentele teologilor antici. Iar Iliada singura n-ar fi permis deloc] ecuatia Atena - phronesis.

īnsa Atena Odiseei, mult mai egala cu ea īnsasi, nu insufla ] decīt idei bune protejatilor sai. Ea este deja specializata,! stilizata, īn rolul sau de inspiratoare īnteleapta.³²

Istoria lui Ulise este un neīntrerupt comert al eroului _cu īntelepciunea divina. Vom vedea acest lucru īn amanunt cīnd vom studia idealizarea personajului. Asa cum scria Apuleius, "Homer a vrut ca īntelepciunea sa fie īnsotitoarea permanenta a lui Ulise, īntelepciunea prezentata sub numele poetic de Atena. Cu ea eroul a īnfruntat toti monstrii, a īnvins toate dificultatile".³³

īn Telemahia, alegoria devine absolut transparenta. Atena, dīnd sfaturi tīnarului, sub īnfatisarea batrīnului Mentes, īn primul cīnt al Odiseei, este o figura pur simbolica. Telemah a ajuns la vīrsta barbatiei, cugetul sau s-a matu­rizat, reflectia s-a trezit. S-a terminat cu jocurile puerile si cu lipsa de grija: trebuie sa plece pe mare pe urma pierduta a tatalui sau, sa afle stiri la Sparta si Pylos. Toate aceste idei vin de la sine īn tīnarul sau cap. ³⁴ si īn felul acesta gīndirea lui Telemah se ridica pīna la simtul responsabi­litatilor... Ea este plina de mīndrie pentru elanurile sale, "ca o pasare de mare care se īnalta īn spatiu" ³⁵.

Un personaj cu nume predestinat īi ofera lui Telemah corabia pentru croaziera. Acesta era Noemon, fiul lui Phro-nios: Prudent, fiul Avizatului. Aceste doua nume desem­neaza pentru Heraclit³⁶, gīndurile, ingeniozitatea fiului lui Ulise. Comentatorul nostru, purtat de elanul sau, resoarbe īn abstractie pe īnsusi īmprumutatorul vasului.³⁷

Atena, si nu Ares, este cea care īl ajuta pe Ulise la mace­larirea pretendentilor: "daca Ulise ar fi luptat fata īn fata si prin forta cu oamenii care-i facusera rau, ar fi fost asistat de Ares. īnsa, intrucit īi īnsala prin siretenie si abilitate pentru a-i prinde fara a fi recunoscut, reusita sa este cea a inteligentei³⁸.

Tratatele despre zei, de la Apollodor si pīna la Porphi-rius, trecīnd prin Teologia lui Cornutus, acorda o mare importanta atributelor si poreclelor divinitatilor; simbo­lismul primelor, etimologia celorlalte sīnt evident acomodate semnificatiei capatate īn exegeza de catre divinitatea de care se vorbeste.

_ Atena este īntelepciunea, am vazut-o, dar si inteligenta lui Dumnezeu, dupa Cornutus³⁹, Providenta īn'sensul stoic Caracteristicile inteligentei si īntelepciunii vor fi: putere, clarviziune, puritate.

"Frumoasele sandale" cu care Atena "se poarta tot ca vīntul/ Pe apa, pe uscat fara hotare" ⁴° simbolizeaza forta si vigoarea interventiilor inteligentei; "sulita sa virtoasa, grea si mare" ⁴¹ vrea sa spuna ca rationamentele īnteleptului stiu sa loveasca indisciplina ⁴²; scutul sau īnseamna ca orice siretlic este respins prin īntelepciune ⁱ'-; egida sa este semnul puterii suverane ⁴⁴.

Clarviziunea gīndirii se regaseste īn faimosul epitet glau-kopis (cu ochi stralucitori), dupa Porphirius ⁴⁵. īntelepciunea, inteligenta care au vederea patrunzatoare, merita acest nume. Bufnita este pasarea Atenei, fiindca ramīnīnd treaza toata noaptea, este imaginea spiritului, niciodata adormit, nemuritor, mereu īn miscare ⁴⁶.

Fecioara Atenei este simbolul puritatii Gīndirii, nepatata de nimic ⁴⁷, incoruptibila ⁴⁸. Maslinul consacrat zeitei ofera acelasi simbolism: uleiul este hrana luminii⁴⁹, cea mai pura dintre realitatile lumii de jos. Iar uleiul nu se amesteca cu nici un alt lichid. ⁵°

Numele īnsusi de Atena, doar putin solicitat, ne da cheia naturii sale. Platon oferea deja trei explicatii: "ratiunea lui Dumnezeu", "cea care gīndeste . lucrurile divine", "inteli­genta naturala". ⁵¹

Aceasta etimologie i se parea dificila lui Cornutus, din cauza vechimii sale; el propune mai multe curente pa vre­mea sa: "cea care vede tot", "cea care nu este efeminata", "locuitoarea eterului" ⁵².

II. Hermes

īn poezia homerica, Hermes este departe de a avea acelasi rol stralucit ca Atena; īl vedem aparīnd, ca mesager al zeilor, īn trei mari ocazii: īn Iliada, īl conduce ps Priam pīna la Ahile; īn Odiseea, este trimis la nimfa Calypso pantru a-i transmite ordinul de a-l lasa sa plece pe Ulise;.īn sfīrsit, el īi remite lui Ulise moly, iarba magica cu care se va apara de vrajile Circei.

Anticii au dat de timpuriu o exegeza a lui Hermes, exegeza p3 care nu au mai schimbat-o; odata aflati īn posesia cheii, au īntrebuintat-o, cu mai mult sau mai putin noroc, pentru toate pasajele homerice īn care aparea zeul.

Cratylos ne deschide drumul si de aceasta data: Hermes este legat de hermeneus, interpret: "caci a fi interpret si vestitor si hotoman si amagitor īn vorbe si īnca iscusit in negustorie, ei bine toate aceste īndeletniciri tin de \irtutea cuvīntului logos". Hermes este "zeul care a imaginat lim­bajul si discursul" ⁵³, este zeul cuvīntului, si de aici decurg toate atributele sale.

Este foarte probabil ca Platon nu inventa nimic: el se multumeste sa-i reproduca pe "cunoscatorii lui Homer". Exegetii si teologii vor repsta aceste explicatii pīna la sfīr-situl elenismului: ar fi straniu ca ele sa fi luat nastere doar dintr-o butada a lui Platon⁵⁴.

īn Teomahia Hermes o are ca adversara pe Leto; con­form exegezei curente, este vorba de cuvīnt luptīnd īmpo­triva uitarii. Interpretarea bataliei zeilor este veche, ne previne o scolie a lui Porphirius: ea īsi are originile la Thea-genes din Rhegion si īn timpul lui Cambyse ⁵⁵. Heraclit o dezvolta īn Alegoriile sale: "īn fata lui Leto se ridica Hermes: este firesc, deoarece nu este altceva decīt vorbirea, care slujeste la redarea sentimentelor noastre interioare; or, oricarei vorbiri se opune Leto sau uitarea (este de ajuns sa se schimbe o litera, Letho sau Lethe īn loc de Leto). Ceea ce se uita nu poate fi proclamat".. . Victoria lui Leto se explica: "uitarea triumfa asupra celor mai clare amintiri īnvaluindu-le īn tacere" ^5fl. Nevoia de a gasi un sens moral adversarei lui Hermes - logos a dictat calamburul "Leto-Lethe".

Sa lasam deoparte aceasta lupta a zeilor, cu bizare peri­petii. Iata unul din cele mai mari momente ale Iliadei: Priam īn genunchi īn fata lui Ahile:

Aminteste-ti, Ahile, tu care esti asemenea zeilor, de parintele

tau; el este de-o seama cu mine, pe pragu-ntunecat al anilor din

urma ".

Stranie putere a vorbei: ea a facut sa apara īn fata ochilor eroului amintirea unui batrīn tata asteptīndu-si copilul, si acest suflet neīmblīnzit s-a īnduiosat: Ahile simte nas-clndu-se dorinta sa plīnga, va plīnge...

Miracolul a fost īnfaptuit de un zeu: Hermes este cel care l-a condus prin noapte po Priam pīna la cortul lui Ahile. īnainte de a-l parasi īi sugereaza tema rugamintii sale: "roa-

ga-l amintindu-i de tatal sau". Puterea minunata a vorbei, arma celor slabi, singura lor arma, iata ce īntrupeaza Hermes⁵⁸. īn cīntul V al Odiseei, "solul cu limpezi raze" aduce lui Calypso porunca lui Zeus: nu trebuie sa se mai opuna plecarii lui Ulise. Solul īnaripat nu este decīt o alegorie: Homer a materializat astfel elocventa lui Ulise. Ulise a reusit sa o convinga pe tandra nimfa sa-l lase sa apuce din nou calea marii si a aventurii si calea Itacai. Ulise se pricepe la elocventa: el stie mai bine ca oricine sa mīnuiasca cuvintele īnaripate pe care le simbolizeaza zborul lui Hermes. Zeul stralucitor, care tīsneste din azur si zboara deasupra valurilor ca un pescarus la vīnatoare ⁵⁹, nu este decīt zborul iute al cuvintelor cu puteri magice, pe buzele vorbitorului ⁶°. Ulise se īndreapta catre locuinta Circei; Hermes īi apare, tinīnd creanga de aur:

Nenorocite, unde umbli singur, nestiutor de tara prin coclauri⁶¹ ?

Hermes nu a coborīt din cer; el se afla in sufletul lui Ulise. Ulise pornise catre vrajitoare īntr-un moment de exaltare, īntr-un moment de durere si mīnie, cīnd aflase teribila īntīmplare: tovarasii sai preschimbati īn porci de catre Circe. Insa īncetul cu īncetul aceasta exaltare scade si ratiunea rece se iveste, cu simtul realitatilor. Acest glas intim al ratiunii (logismos) este cel care īi reproseaza lui Ulise inutila sa graba.⁶²

Hermes nu mai este vorbirea, ca si īn cele doua scene precedente, ci ratiunea. Logica īnsasi a lucrurilor īi cons-trīngea pe comentatori la aceasta solutie: īn pasajele citate erau cīte trei personaje: Hermes, Priam, Ahile; Hermes, Ulise, Calypso: se putea suprima zeul, redus la o alegorie, ramīneau oricum doua personaje si deci posibilitatea dialo­gului. De data aceasta, Ulise este singur cu Hermes: deoarece Hermes, prin definitie, este un personaj figurat, Ulise nu mai are interlocutor. El nu poate vorbi decīt interior, adica sa reflecteze.

De altfel extensiunea cuvīntului logos, care īn greceste exprima atīt notiunea de limbaj cīt si cea de ratiune sau rationament, īngaduia exegetilor aceasta solutie, ba chiar īi conducea īn mod firesc la ea.

Stoicii vor consacra aceasta distinctie īn vocabularul lor filosofic: ei vor numi "vorbire interioara" reflexia intima,

si "vorbire exterioara", pe cea care traduce gīndirea cu glas tare. De pilda zeii ignora limbajul sonor: ei nu cunosc decīt logos-u\ tacut⁶³.

Odata cu exegeza alegorica a lui Homer, asistam si la aceasta dedublare a logosu-ului.

Astfel, Hermes este īn acelasi timp divinitate htoniana si un zeu ceresc. Hermes htonian este vorbirea interioara, "invizibila si īnvaluita īn umbra, īn adīncimile gīndirii"; Hermes ceresc, este cuvintul exprimat, perceptibil la dis­tanta ⁶⁴.

Hermes īi da lui Ulise o iarba magica, pentru a se apara de vrajile Circei: moly, "o floare ca laptele, cu radacina neagra" ⁶⁵. Dupa opinia lui Heraclit aceasta planta simbo­liza īntelepciunea (phronesis) : radacina este neagra, pentru ca primii pasi pe aceasta cale sīnt totdeauna dificili, dar mai tlrziu se vad florile "deschizīndu-se la lumina" ⁶⁶. Cleanthes spusese cam acelasi lucru despre moly: simbol al logosului si al virtutii sale pacificatoare, deoarece ratiunea (sau ratio­namentul) potoleste elanurile si pasiunile sufletului °⁷.

Pentru a-i servi de calauza lui Priam, Hermes, īn Iliada, īsi ia creanga, cu care "stie sa īnrobeasca ochii muritorilor ori sa-i deschida atunci cīnd ei adorm" ⁶⁸. Cu ea va adormi strajile aheilor, cīnd caruta va ajunge īn apropierea zidului si santului care proteja navele⁶⁹.

Comentīnd versurile homerice, Cornutus le aplica nu ochilor trupului, ci luminii gīndirii⁷⁰: nimic nu este mai usor pentru logos decīt sa excite spiritele indolente, sau dim­potriva sa potoleasca spiritele prea excitate.⁷¹

Aceasta creanga magica este adevaratul sceptru al ora­torului, ea exprima caracterul regal al cuvintului, puterea sa suverana. Cuvīntul are doua efecte contrarii, de a trezi si de a adormi: el īi tine treji pe cei care au īnteles frumusetea Zogos-uluī; el īi adoarme pe cei care nu sīnt demni de el si nu-i īnteleg maretia. Se poate spune de asemenea ca vor­birea stie sa trezeasca pasiunile, atunci cīnd devine acuza­toare, la tribunal; ea poate īnsa potoli mīniile, prin apelurile sale patetice si poate chiar opera adevarate incantatii⁷².

Hermes este numit īn mod curent chrysorrapis, "cu creanga de aur": aceasta īnseamna ca loviturile ratiunii - mustrarile si dojenile sale - sīnt pretioase ca aurul pentru cine stie sa tina seama de ele ⁷³.

si pentru scoliast, varga lui Hermes simbolizeaza sfa­turile ratiunii⁷⁴, capabile sa linisteasca sufletele tulburate, sa trezeasca inimile doborīte. Ea mai simbolizeaza linia dreapta pe care ratiunea ne face sa o urmam, ca o rigla ⁷⁵.

Homer obisnuieste sa-l numeasca pe Hermes argeiphon-tes. Acest nume atīt de misterios comporta mai multe expli­catii. Heraclit respinge traducerea "ucigasul lui Argos": Homer ignora mitul hesiodic; dar mai ales trebuia ca argei-phontes sa desemneze o calitate a logos-ului. Este "cel care face ca lucrurile sa fie vazute īn culori stralucitoare": vorbi­rea are scopul de a traduce gīndirea si de a o face lim­pede ⁷⁶. scolile propun alte etimologii: "ucigator al trīnda-viei", "cel care distruge rationamentele lenese si ineficace"; sau "curat si nepatat de vreo crima" ⁷⁷. Caci ratiunea este pasnica, dusmana a varsarii de sīnge; ea se straduie sa toar­ne īn suflete īntelegere si armonie. Cīnd Egist se pregatea sa-l ucida pe Agamennon, zeii, pentru a-l īmpiedica, i-l tri­mit pe Hermes, solul argeiphontes, adica ratiunea pe care cerul a daruit-o pamīntului pentru ca sa domneasca binele si raul sa dispara. ⁷⁸

īn palatul lui Nestor, din Pylos cea nisipoasa, Teīemah si divina sa calauza asculta, dupa cina, lunga povestire a batrīnului conducator de care. Soarele apune. Atena cere atunci: "taiati limbile victimelor, amestecati vin spre īnchi­nare lui Poseidon si altor zei; ca-n urma sa ne vedem de somn" ⁷⁹. Mesenii īsi spala mīinile, se umplu cupele; se arun­ca īn foc limbile victimelor ...

De ce Nestor si oaspetii sai ofera limbi zeilor ? Care este simbolismul acestui rit? Numerosi exegeti au īncercat sa raspunda la aceasta problema: scoliile citeaza pe Leandros, Aretades, Apion, Antipater, Porphirius..    ⁸⁰

Obicei ionian, spun unii; limba este bucata cea mai buna, de aceea este oprita pentru zei, spun altii. Dar cei mai multi cred ca este cu neputinta ca acest gest ritual sa nu cuprinda o īnvatatura si un simbol.

Aceste "limbi" evoca imediat vorbirea, si pe zeul Her­mes, caruia īi erau consacrate īn mod obisnuit ⁸¹. Straniul sacrificiu se desfasoara de altfel īn palatul lui Nestor, orator prin excelenta mare mester al vorbei. Acest sacrificiu are loc īn timpul unui symposion, si putin īnainte de somn: bīnd ultima cupa se facea o libatie aceluiasi zeu Hermes ⁸².

23G

"Taiati limbile" este o formula analoga acelor "enigme" pi­tagoriciene pe care Iamblichos si Porphyrios ni le-au trans­mis si explicat. Lectia este stravezie: ziua s-a sfīrsit, este momentul tacerii si somnului... Stapīniti-va limbile.._. Iar mīine, nu pomeniti nimic din cele auzite īn timpul symposion-n-lui: nimic nu este mai odios ca un conviv care "īsi amin­teste".

Pentru Porphirius īnsa lectia merge mult mai departe. Tot asa cum se facea o libatie, spune el, varsīndu-se lichi­dul pe' "urechea" cupei, pentru a sterge toate cuvintele ofen­satoare care ar fi putut ajunge la urechile zeilor, de aseme­nea se taiau limbile victimelor, pentru a taia de la radacina cuvintele care, īn timpul conversatiei, ar fi putut jigni divi­nitatea. Aceasta este valoarea mistica a acestui rit purifi­cator ⁸³.

Purtator de cuvīnt al lui Zeus, crainicul si "interpretul sau Hermes nu a avut nici o greutate sa se identifice cu "vorbirea": si a devenit automat si "ratiunea", fiindca logos avea ambele sensuri.

Insa logos-u\, īn filosofia Porticului, joaca un rol consi­derabil: este ratiunea divina, imanenta lumii si care stra­bate toate partile asa cum freamatul apei se transmite de la o unda la alta. Aceasta ratiune se identifica cu legea lumii, cu Providenta, cu Destinul.

Or Hermes, zeu secundar īn mitologia greaca, putea cu greu sa-si asume o astfel de mostenire, Zeus si fiica sa Atena vor deveni "eforii" ratiunii, ca sa īntrebuintam un termen neoplatonic īn masura īn care aceasta da seama de organi­zarea lumii.

Hermes va asuma un rol mai limitat: se va identifica mai degraba cu rationamentul filosofic; dar acolo va intra īn concurenta cu Heracles, alt simbol al logos-ului ⁸⁴.