ZEII LUI HOMER SI NUMERELE PITAGOREICE

ZEII LUI HOMER sI NUMERELE PITAGOREICE

Pentru scoala lui Pitagora numerele sīnt fundamentul lucrurilor; ele constituie singura realitate, tot restul fiind doar aparenta. Platon avea sa se ralieze, catre sfīrsitul vietii sale, acestui punct de vedere si sa substituie numerele formelor ^l. Dupa el, Academia avea sa devina un focar de studii aritmologice.

īntrucīt sīnt explicatia ultima a lumii, numerele au un caracter divin: fiecare din cifrele esentiale, de la unu la zece, va putea fi identificat cu'un zeu din mitologie, cu un zeu al lui Homer.

Caci nu se putea ca Homer sa nu fie invitat la acest mare festival al numerelor, la care pitagoreicii se īmbatau cu matematica. De altfel chiar si īn lipsa pitagoreicilor, gra-maticienii sau literatorii ar fi reclamat pantru el calitatea de pionier īn acest domeniu, ca si īn oricare altul, odata ce aritmologia cadea īn domeniul public. Acest lucru era deja facut īn vremea lui Plutarh, cel putin pentru notiunile care se puteau vulgariza cu usurinta: autorul lui E de la Delfi nu pierde nici o ocazie de a celebra virtutile numerelor.

Aritmologia serveste de fundiment teologiei aritmetice: aceasta din urma ne intereseaza īn masura īn care ea se ocupa de divinitatile din Odiseea sau din Iliada pentru a le identifica cu numere. Vom arunca o privire rapida asupra lor si vom completa astfel studiul nostru asupra exegezei pitagoreice si platoniciene a zeilor lui Homer.

I. Bazele aritmologiei

Daca vrem sa īntelegem aritmologia (si Pitagora promite fericirea sufletelor celor care au patruns arcanele acestei stiinte) ², trebuie sa ne reprezentam numerele īn felul celor

vechi, ca niste puncte ordonate īn figuri: astfel patru sau noua īsi aliniaza unitatile īn patrat, pe cīta vreme alte nu­mere sīnt triunghiulare, bunaoara zece ² **.

Sare imediat īn ochi ca fiecare numar este alcatuit dintr-o serie de puncte sau unitati: unitatea sau menada este deci elementul fundamental al numarului, principiul sau, arhe-n\ asa cum hoplitul este principiul falangei.

Daca scriem numerele ī 333q1619d n "coloana cīte doua" (deoarece este vorba de manevre analoge celor- ale unei armate) sesizam īndata diferenta capitalaj dintre par si impar: parul da doua coloane egale (: : : :), pe cīnd imparul (::::.) are tot­deauna un element īn plus. Parul este "gol", spuneau anticii, el se lasa totdeauna traversat si taiat īn doua parti egale; imparul este "plin": el opune unitatea sa, īn plus, ca un bastion ireductibil, oricarei īncercari de sectionare. Aceasta unitate "īn plus" ³ care īl distinge de par, īi da forta si va­loarea sa exceptionala⁴.

Aceasta unitate "care depaseste", īn impar, este analoga cu principiul de fecunditate sau de reproductie, la masculi: de unde si axioma ca imparul este mascul si parul femela, axioma fundamentala īn aritmologie.

Combinatiile numerelor sīnt adevarate nunti: doua nu­mere care se unesc "nasc" un al treilea numar. īn aceste uniuni, imparul joaca rolul preponderent. Mai īntīi, calitatea sa de impar se regaseste īn produsul comun: impar-fpar= impar, totdeauna. Cel mai puternic se impune. īn plus, parul, abandenat siesi, Exlaug5ndu-se lui īnsusi, nu parvine niciodata sa iasa din sexul sau: par+par=par, totdeauna. Imparul, dimpotriva nu este īncatusat īn acest fel: unin-du-se cu el īnsusi, el naste imediat sexul opus: cinci-f cinci= zece. El este ca un zeu capabil sa creeze el īnsusi perechea cu care se va uni.⁵

īntreaga putere a imparului ⁶, se vede, sta īn unitatea "care depaseste". Monada este deci, īn definitiv, marele principiu de fecunditate, īn acelasi timp fiind si principiul unirii si ordinii. Monada este asemenea cu seful care paseste īn capul unei coloane de soldati: fara el nu s-ar constitui acel frumos ansamblu organic care īi face forta. Monada (sau unitatea care distinge imparul de numarul par pre­cedent) este cea care pecetluieste īntr-un fel un numar,

care īl leaga si īl determini. Parul nu are limite precise, constituantele sale putīnd sa scape īn toate sensurile: monada īi pune hotar si īl īnlantuie.

De aici marea idae ca monada este "precizie", determi­nare, iar dyada (cifra doi, perechea sau dubla īnsiruire īn numerele pare) este indeterminare, imperfectiune. Mo­nada este activa, iar dyada pasiva. Monada este Dumnezeu, dyada este materia.

Dar sa lasam acest asp3ct metafizic al primelor doua numere pantru a considera mai degraba asp3ctul lor moral. Monada devine atunci sinonima cu unitatea si dyada cu dualitatea. Or, prima, dupa pitagoreici, este izvorul oricarui bine, iar a doua este mama tuturor relelor. "Unitatea este simbolul pacii, īntelegerii, armoniei; dualitatea īnseamna lupta si razboi. Unitate īn trupul omului īnseamna sana­tate; dualitatea este boala; īn sufletul sau, cele doua numere fac respectiv virtutea si viciul; īn case si orase, unul se tra­duce prin īntelegere, doi prin discordie" ⁷.

II. Homer si aritmologia

Or, Homer a stiut toate acestea īnainte de Pitagora. Ba chiar le-a si transcris admirabil īn cuvinte, dupa Pseudo-Plutarh, d3 vreme ce īntrebuinteaza un cuvīnt derivat din unu psntru a danumi bin3le, bunltatea; si un alt cuvīnt dsrivat din doi p3nt.ru a califica rautatea ⁸. Homer a condam­nat diviziun3a īntr-un vers celebru:

"Ce pacoste ar fi ca toti sa ne īndrume; cīrma ostirii e data unuia singur."⁹

El da ca mod3l acordul psrfect al lui Ulise cu Nestor.

"Eu si cu Ulise nu ne dezbinaram vreodata-n adunare si la sfatu batrīnilor, ci tot uniti, cu minte si cu chibzuirea" ¹⁰.

Predilectia lui Homer psntru numarul impar, de esenta superioara este evidenta, dupa spusele lui Pseudo-Plutarh ¹¹. Mai īntīi el īmparte universul īn cinci parti, din care trei au fost atribuite lui Zeus, Poseidon, Hades, celelalte doua, Pamīnt si Olimp ramīnīnd neīmpartite. Daca Aristotel a sporit numarul elementelor de la patru la cinci, nu este

pentru ca, se īntreaba autorul nostru ^l2, si el credea īn superioritatea imparului?

Adevaratul Plutarh, īn E de la Delfi, pentru a dovedi excelenta lui cinci (trei + doi, suma a primului impar si a primului par) face apel de asemenea la cele cinci elemente si la īmpartirea lumii la Homer: trei parti atribuite, doua comune ¹³. "Totul a fost īmpartit īn trei" devenise un fel de carta a cifrei trei: Nicomah, autorul Teologoumena-\or, citeaza acest hemistih īn capitolul sau despre triada, īn care arata mai ales ca, daca doi este cifra antitezei, trei este cea a sintezei ^u.

Philon, comentīnd aparitia īn fata lui Abraham a celor trei īngeri misteriosi care figureaza pa Dumnezeu sub īn­treitul sau aspect, si pentru care Sara trebuie sa fabrice o pīine cu trei masuri da faina, explica:

"Orice lucru se masoara prin trei: īnceput, mijloc si sfīrsit. Nu fara o adīnca ratiune a spus Homer: "Totul a fost īmpartit īn trei". Iar pitagoreicii presupun ca elemente ale stiintei lumii, trei-u\, īn numere si triunghiul dreptunghic, printre figuri" ¹⁵

Pitagoreicii aveau ca precept, dupa spusele lui Porphirius, "sacrificarea catre zeii ceresti a animalelor īn numar impar si a perechilor catre divinitatile htc-jiiene" ¹⁶. Homer, no­teaza Pseudo-Plutarh, respecta practic aceeasi regula. El face sa se sacrifice zeilor cerului an^;male "impare": Nestor ofera lui Poseidon "de noua ori noua tauri" ¹⁷; iar Tiresias porunceste lui Ulise sa sacrifice "un berbec, un taur, un vier" ¹⁸. Totusi mortilor Homer le ecasacra obisnuit "pe­rechi": astfel Ahile jertfeste lui Patrocle patru cai, doi­sprezece troieni, doi cīini (d'n noua eīti poseda Patrocle: el, Ahile, va pastra sapte) ¹⁹.

Trei, cinci, sapte sīnt scumpe lui Homer: dar noua este cel pe care īl prefera dintre toate numerele. Aici, "se ridica noua viteji deodata" ²°. Uriasii Otos si Ephialtes "la noua ani erau īnalti de noua bratate si de noua coti de-a latul" ²¹. Sagetile lui Apolo, īn primul cīnt al lliadei, cad "vreme de noua zile" paste ostire²². Cīnd regele Lyciei īl primeste pe Bellcrophon, "īl trateaza ca oaspete timp de noua zile si omoara noua boi pentru el" ²³. Nu am sfīrsi niciodata sa adunam toti noua homerici...²⁴.

Homer are dreptate sa cinsteasca astfel numarul noua: este īntr-adevar unul din cele mai perfecte. El este patratul lui trei, primul numar impar (unul, monada, principiul numerelor, poate sa nu fie considerat drept un numar). Sa ne gīndim ca este compus din trei triade, ele īnsele com­puse din trei unitati: el este īn cel mai īnalt grad impar, p!na īn cele mai adinei radacini²⁵.

Aceasta nu este decīt o mica privire asupra aritmologiei homerice: Pseudo-Plutarh ne previne ca nici pe departe nu epuizeaza subiectul²⁸. El nu explica, de pilda, ratiunile secrete care l-au īmp'ns pe Homer sa-i declare p3 cei vii "de trei ori fericiti" si pe morti nu doar de trei ori, ci chiar de "patru ori" ²⁷. "De trei si patru ori fericiti (spune Ulise, pe pluta sa, purtata de colo colo de furtuna) danaii care sīnt morti... (acolo la Troia)". Mortii sīnt mai fericiti decīt cei vii, deoarece nu mai īndura vicisitudini: un mort este fixat īn destinul sau p:ntru vecie. Un om A^riu nu poate sti cum se va īncheia existenta sa. Sa nu uitam raspunsul lui Solon dat lui Cresus: trebuie sa vezi sfirsitul vietii unui om, īnainte de a decreta ca el este fericit²⁸. Aceasta diferenta de stabi­litate, īntre fericirea celor vii si cea a mortilor, sta īn īntre­gime īn distanta care separa pa trei de patru. Nu protestati, ci gīnditi-va la primele principii ale geometriei: unul īnseamna punctul; doua puncte permit trasarea unei linii; cu trei puncte se obtina o suprafata; īn?a un al patrulea punct, situat īntr-un plan diferit de primele trei, ne da volumul, ceea ce grecii numeau pa buna dreptate "solidul" ²⁹ (sau īn orice caz primul dintre solide, piramida cu baza triun­ghiulara). Patru este numarul stabilitatii si convenea de minune p~ntru a caracteriza pacea profunda a mortilor³⁰.

Sa nu parasim aritmologia fara o scurta oprire pa līnga numarul sapte. Clement din Alexandria, care avea o foarte vie īnclinatie pentru "aceste nevinovate reverii" ³¹ - sfīntul Augustin va īmpartasi cu el aceste gusturi³² - Clement din Alexandria, vrīnd sa dovedeasca ca ziua a saptea era sfīnta la greci ca si la evrei, aduce o serie de citate, din Homer, false de data aceasta! Unale versuri sīnt fabricate īn īntre­gime, altele aranjate. Un exeir.p!u: Ulise, pa care Calypso īl lasa īn sfīrsit sa plece, īsi construieste īn graba pluta: "Era īntr-a patra zi, spuna Homer, si totul era terminat" ³³. Clement aranjeaza versul: "Era a saptea zi..." pentru a armoniza

pj Homer cu Geneza si a aminti repausul luat cb Creator dupa lucrarea celor sase zile³⁴.

III. Teologia aritmetica

Aritmologia propriu-zisa se multumeste sa exploreze pri­mele zece numere, p:ntru a cīn^!:a proprietatile si uimitoare­lor virtuti. Ea ramīne foarte aproape d3 speculatia stiin­tifica. Academia lui Platon a īndragit acest gen de studii si Speusip, nepotul lui Platon, scrisese, cum se stie, un tratat Despre numere.

Dar īn'rucīt numerele sīnt, īntr-o oarecare masura, creatoarele sau cel putin organizatoarele Naturii, dupa op!nia pitagoreicilor, era destul de firesc' sa se caute cores-pondente īntre divinitatile mitologiei si numere sau figuri geometrice. Aceasta munca de identificare īnsepuse deja īn scoala lui Philolaos: vom vedea ca Dioscurii erau repre­zentati prin cele doua semicercuri ale circumferintei. īnsa "teologia aritmetica" nu se va constitui īntr-o disciplina independenta decīt īn primele secole ale erei noastre. Dupa A. Delatte, doua apocrife neopitagoreice, p3 care nu le mai avem, ar fi servit drept model: un Logos despre zei, de Pi-tagora si un Imn numarului, de (Meu.

Principalele noastre izvoare sīnt Nicomah si Pseudo-Iamblichos, ambii autori ai unor Theologoumena aritmetikes. De la Nicomah din Gerasa ne-a ramas un simplu rezumat, īn Biblioteca lui Photius: o litanie dezordonata de nume si porecle ele divinitati, aplicabile primelor zece numere. Dimpotriva Theologoumena lui Pseudo-Iamblichos s-au pas­trat: ele īl citeaza la ocazie pe Nicomah, de care nu se īnde­parteaza de fel, si o carte a lui Anatolius, Despre decada.

Moderatus, Martianus Capela si mai ales Lydus īn De mensibus, sīnt celelalte nume importante ale acestei stranii teologii a numerelor³⁵.

Trebuie sa extragem din aceste speculatii religioase sau filosofice ceea ce īl atinge mai īndeaproape pe Homer: adica asimilarile cu vreunul sau altul dintre numere a cutarui sau cutarui zeu homeric, cu conditia ca aspectul homeric al zeului sa ramīna destul de vizibil cum ar fi Proteu, Eol, Atlas, Dioscurii.

IV. Monada si Diada: Proteu, Apolo

Unitatea, asa cum am zis, este principiul tuturor nume­relor si le contine pe toate īn putere: or Proteu din Egipt este si el capabil sa se preschimbe dupa voie īn toate lucru­rile, de la arbore pīna la flacara, de la pantera pīna la apa curgatoare. Monada s-ar putea numi foarte bine Proteu³⁶.

Studiind mitul lui Proteu la fizicieni, l-am vazut iden­tificat cu materia prima primind diversele forme sub ac­tiunea demiurgului³⁷. Aceasta trecere de la unu la multiplu este marele mister al lui Proteu si al universului. Sufletul care se īntrupeaza este un exemplu frapant al acestei tre­ceri: simp'u punct de lumina, menada de azur sau mai de­graba de eter, abia īsi īncepe caderea spre materie ca īncepe sa se lungeasca si capata o forma ovoidala: el a īncetat de a mai fi "unul" pentru a deveni "doi", intrīnd īn angrenajul multiplicitatii.³⁸

Universul este rīnd pe rīnd unitate si multiplicitate: unitate, cīnd elementul sau cel mai nobil, focul, identic cu gīndirea sau vehiculīnd-o, absoarbe īn el tot restul, la fiecare incendiu cosmic; atunci este domnia lui Apolo, zeul al carui nume īnsusi neaga pluralitatea, zeul care poate fi egalat cu menada; multiplicitate eīnd elementele se separa si cosmosul se organizeaza, printr-o minime mai mare deeit arta magica a lui Proteu. Atunci este domnia lui Dionysos - īn amintirea zeului sfīsiat ele Titani. Cultul alternativ al lui Apolo si al lui Dionysos la Delfi - noua luni de iarna censacrate ditirambului si cele trei de vara consacrate pea-nului - sīnt expresia acestui ritm cosmic³⁹.

Mtnada si dieda, unitate si multiplicitate, au si alte corespondente mitice, dupa aspectele avute īn vedere.

Astfel, menadei A polo, care se identifica cu soarele⁴⁰ si cu inteligenta cosmica, i se va epune eliada Artemis sau luna. Aceasta prezieleaza asup.'a lumii materiale, gratie umiditatii si caldurii temperate pe care o disperseaza. Ar­temis este apropiat de artios, parul sau perechea sau diada ⁴¹.

Di&da - materie este izvorul nedeterminarii, ea este indefinita, fara forma si fara contur: prin aceasta ea merita numele de Hades, invizibilul⁴².

Diada - materie, sursa permanentei curgeri a lucrurilor este de asemenea Rheea⁴³; ea se uneste cu timpul, prin­cipiul distrugerii. De unde si casatoria Cronos-Rhea.⁴⁴

Aceste spaculatii pot da nastere la variatii nesfīrsite. Vechea Academie, cu Speusip si Xenocrates, a fost cea care a pus īn miscare aceste speculatii. Unul si diada, sīnt, pentru Xenocrates, singurele Idei: din ele purced numerele si toate corpurile ⁴⁵.

Pitagoreicii mai identificau monada cu Hestia ^ vatra cosmica. Sa ne amintim ca unii dintre ei asezau īn centrul universului nu pamīntul, ci un foc misterios, pe care Phi-lolaos īl numea "casa sau turnul lui Zeus, mama zeilor, altar, suport si masura a Naturii" ⁴⁷. Aceasta vatra, acest cub de flacari monadic, sta īn centrul absolut al universului, asa cum altarul lui Dionysos sta īn mijlocul teatrului, īn centrul rondului pa care īl traseaza orchestra.

In jurul sau se rīnduiesc planetele, īncepīnd cu Pamīntul si cu fratele sau Anti-Pamīntul: acesta, simetric cu pamīntul prin raport cu focul central, ramīn invizibil pentru noi īn spatiu ca focul central īnsusi, fata de care pamīntul nostru īntoarce mereu aceeasi fata, cea pa care nu ne aflam.

Or, Homer a cunoscut existenta acestui centru geo­metric al lumii. El spum īntr-adavar ca Tartarul se afla "tot atīt de jos sub Hades, pa cit cerul se īnalta deasupra pamīntului" ⁴⁸. Distanta dintre bolta cereasca si suprafata pamīntului nostru plat este pentru Homer aceeasi ca si dis­tanta īntre Hados, situat īn maruntaiele pamīntului sau pe reversul īntunacat al acestuia, si Tartar, beci, fund, temnita a lumii. Pitagoreicii aveau sa dea invizibilului Antichton numele mitic de Hadas si aveau sa considare ca Uranos si Tartarul homeric echivalau cu cele doua emisfere. Pa­mīntul si Anti-Pamīntul se aflau la egala distanta de sfera stelelor fixe si foarte aproapa do centrul absolut al lumii - cubul de flacari pe care Homer parea sa-l fi rezervat, locul īntre pamīnt si Hades⁴⁹.

V. Doi care īac unu: Dioscurii

Monada-diada sīnt si Dioscurii. In scoala lui Epimenide, ne spun; Lydus, "Dioscurii erau considerati mascul si fe-

mela si unul era numit Timpul, echivalentul menadei, ce­lalalt Natura, echivalentul diadei: menada si diada sīnt īntr-adevar la originea tuturor numerelor care con.pun lumea animala si lumea sufletelor" ⁵°.

īnsa pentru "filosofi" explica Lydus cīteva linii mai īnainte, Dioscurii sīnt cele doua emisfere, superioara si inferioara" ; "ei mor pe rīnd. dupa zisele mitului: aceasta se īntīmpla pentru ca ei merg rīnd pe rīnd la antipozi" ⁵¹.

Trebuie sa ne īndepartam pentru un moment de pura teologie aritmetica p ntru a urmari soarta Gemenilor nostri īn exegeza antica, de la geometrie pīna la astrenomie si de la Philolaos pīna la īmparatul Iulian.

Cuplul fratilor Castor si Polux ocupa la Homer un loc marunt (īn vreme ce tema gemenilor este larg dezvoltata la numeroase pe poare): īnsa un cuvīnt al poetului despre soarta deosebita a celor doi eroi a deschis calea dezbatei'ilor.

Dupa Iliada, Tjndarizii erau morti īn momentul raz­boiului Troiei; din īnaltimea zidurilor, Helena nu-i zareste pe fratii sai īn rāndurile aheene: "nici Castor īmblīnzitorul de iepe, nici Pollux cel abil la pugilat". Ea nu stie ca ei dorm īn pamīntul roditor, "īn Lacedemcna, chiar īn pamīntul patriei lor" ⁵².

īnsa Odiseea educe precizari asupra destinului iesit din comun al celor doi eroi: mama lor Leda figureaza printre "doamnele de odinioara", pe care Ulise le zareste īn infern, si sīnt reamintite cu aceasta ocazie cnorurile cu care Zeus i-a acoperit pe cei doi viteji: "zilele lor alterneaza, ei traiesc azi, pentru a muri mīine: sīnt onorati la fel ca nemuri­torii" s³.

Fiu al lui Tyndar, Castor era sortit mortii; Pollux, urmas al lui Zeus, avea drept la nemurire: el a vrut sa o īmparta cu fratele sau. Singurul loc de care dispuneau, la ospatul zeilor, īl vor ocupa pe rīnd. Fiecare petrecea o zi sub pamīnt, īn tinutul mortilor, apoi o zi īn cer, īn apropierea preaferi­citilor. In ziua īn care Castor era viu, Pollux era mort... Fiecare nu traia decīt o zi din doua... heteremeroi, spusese Homer.

īn scoala lui Philolaos, se censacrau Dioscurilor semi­cercurile ⁵⁴. īntr-o roata īn miscare, dupa fiecare jumatate de tur, susul a luat locul josului si josul pe cel al susului, precum Castor si Pollux, īn rotirea lor eterna, se duc din cer

In infern si din infern in cer. Pe plan geometric, asemanarea este perfecta īntre un semicerc si semicercul complementar: tot atīt de perfecta pe cīt poate sa fie cea a doi frati gemeni. Unirea celor doua jumatati ale cercului este cea mai intima din cīte ne putem īnchipui: racordul lor nici nu se poate vedea. Or, gemenii Castor si Pollux sint cel mai bun exemplu de īntelegere frateasca ⁵⁵.

Asa cum cercul genereaza sfera, era firesc ca Dioscurii sa ajunga de la geometrie la astronomie. Ei vor desemna atunci cele doua emisfere, care se afla rīnd pe rīnd īn umbra si īn lumina. Aceasta exegeza este cunoscuta d.n timpul lui Philon: īn Decalogul sau, o pune pe seama mitografilor ⁵⁸: ca si Dioscurii din poveste, cele dxia jumatati ale cerului sīnt rīnd pe rīnd sus si jos, desi acest sus si jos nu sīnt decīt o aparenta. Sextus Emp'ricus aminteste si el aceasta exe­geza īn tratatul Contra fizicienilor ^bl.

Cu toate acestea, īmparatul Iulian se ridica īmpotriva acestei interpretari: nu se poate spune ca emisferele sīnt alternativ īn lumina sau īn noapte: trecerea se face pe nesim­tite, gradat ⁵⁸. Eustathius este de parerea lui Iulian, "Para-bates" (Ap ^statul) cum īl irimeste. Mai bins, zice el, este sa aplicam īmpreuna cu Parabatul, hetcremeros-v\ lui Homer la cercuri īn general, si mai ales la tropice. Aceasta īnseamna p.'actic sa revenim la interpretarea lui Philolaos ⁵⁹.

īnsa Eustathius, ca si scoliastul la Odiseea are un alt fel da a īntelege misteriosul heteremeroi: cei doi Gemeni traiesc īntr-adevar "o zi din doua", īnsa īmpreuna; ei ramīn morti o zi din doua, īnsa mereu īmpreuna. Ei sīnt pur si simplu emblema constelatiei Gemenilor: moartea si viata nu sīnt decīt o imagine, desemnīnd rasaritul si apusul celor doua stele⁶⁰. Vizibile doar noaptea pe cerul nostru, Gemenii pytrec ziua īn cealalta emisfera: ei se afla deci douasprezece ore pe cer si douasprezece ore sub pamīnt. Totusi Homer zice ca sīnt \'iī o zi din doua... Trebuie deci sa īntelegem prin cuvīntul zi o semi-revolutie solara: ziua noastra, sau noaptea noastra (care este zi īn cealalta emisfera) ⁶¹.

O zi viu, o zi mort... Este cazul oamenilor care se īn­dreapta catre perfectiune, dar se afla īnca pe drum, ne spune Philon Evreul: "ascetii", cei care se "exerseaza" īn filosof ie. īnteleptii, perfectii, se afla īn cer si acolo ramīn; cei rai, chiar de cīnd au ales raul, sīnt īn infern. .. Ei sīnt deja morti;

sau mai degraba toata viata lor, din leagan si plna la batrī-nete, se antreneaza ca sa moara.

īnsa ascetul, a carui viata spirituala cunoaste urcusuri si coborīsuri, care cīnd urca spre o viata mai buna, cīnd se lasa antrenat catre strafundurile obscure ale instinctelor rele, se aseamana cu atletii mitici, cu Castor īmblīimtorul de iepe si cu Pollux pugilistul: o zi viu si o zi mort, o zi īn ceruri, o zi īn infern ⁶².

Cite lucruri pot fi Dioscurii! Perfecta lor asemanare aminteste cele doua jumatati ale cercului; ei urca rīnd pe rīnd din tenebrele Tartarului la lumina Olimpului si simboli­zeaza cel doua emisfere; daca urca īmpreuna īn fiecare noapte, sīnt o p ireche de stele... īnsa acest cuplu perfect reprezinta de asemenea, sa nu uitam, unirea monadei cu diada, izvorul universului sensibil si al lumii sufletelor.

VI. Patru: Eol

Sa continuam trecerea īn revista a numerelor-zci.

Pitagoreicii numeau pe patru Eol. Pentru aceasta ei aveau excelente ratiuni⁶³.

Mai īntīi Eol se confunda cu Natura. Eol īnseamna pes­trit, el īnseamna varietate si bogatie. Natura este eminamente variata si bogata, adevarata simfonie de culori, sunete, elemente, gama care merge de la piatra pīna la astru, trecīnd prin animal si prin om.

Ce raporturi exista, acum, īntre Eol-Natura si numarul patru ? Patm este numarul īnsusi al Naturii, el "detine cheile" si toate secretele. Pentru ca este numarul elemen­telor? Fara īndoiala, dar exista si ratiuni mai intime. Patru este esentialmente legat de sensibil. Sa ne amintim: unu, punctul; doi, linia; trei, suprafata; patru, solidul. Or, solidul este sensibilul, palpabilul, corpul: ceea ce se naste si moare, īntr-un cuvīnt Natura⁶⁴.

īnsa patru evoca si tetraktys, sau suma primelor patru numere (1 -f- 2 -f- 3 -\-A) si aceasta tetraktys contine "sursa si radacinile Naturii, aflata īntr-o curgere continua", asa cum se spune chiar īn juramīntul pitagoreilor. Natura este modelata īn īntregime pe acest cuaternar, care este planul abstract, matematic ⁶⁵. Se vede ca raporturile īntre tetraktys

455 si Natura nu erau factice īn ochii unui pitagorici; n, ri inn.da-cinate īn ^dineurile fiintei.

0 alta legatura īl lega pe Eol de numarul patru: cea a astrenomiei.

Astronomia, stiinta corpurilor ceresti cu cea mai perfecta miscare, cea a cercului sau a sferei, se mai numea si "sferica". Or, teologii numarului ne īnvata ca unu prezideaza aritmetica, doi muzica, trei geometria, patru astronomia sau sferica: patru fiind cifra solidului, a volumului, a geometriei īn spatiu am spune noi⁶⁶.

Patru este deci astre nomia. Dar ce raporturi exista īntre astronomie si Eol ?

Eol, baltatul, este anul, cu productii variate: o stim deja de la "fizicieni", care faceau din cei sase fii si cele sase fiice ale sale lunile de vara si lunile de iarna ⁶⁷. Or, anul este un dat astronomic: predus de catre rotatia astrelor, el se īncheie cīnd cele douasprezece semne ale zodiacului au defilat deasupra orizontului. Aceasta cursa anuala a stelelor este rap^:da si nu cunoaste oprire: de unde supranumele homeric al lui Eol, Hippotr des, care ne duce cu gīndul la galopul calului °⁸.

Mitologii īn gonul lui Palajphatos considerau pe Eol ca un savant foarte versat īn studiul lucrurilor ceresti⁶⁹. Astfel, pe trei cai diferite, exegetii lui Homer ajung la con­cluzii apropiate: fizicienii (stoici sau eclectici) fac din Eol anul; ratie nalistii - un astronom; pitagoreicii - numarul patru - numarul Naturii si al miscarii sferelor. Axa adevarata a mitului trece īn umbra: se uita ca istoria lui Eol, la Homer, este īnainte de toate un exemplu de indiscretie pedepsita cu cruzime: tovarasii lui Ulise nu s-au putut stapīni sa vada ce se afla īn burduf si aceasta curiozitate i-a costat scump. Mica istorie de folclor care nu-i interesa pe cei vechi. īnsa personajul īnsusi al lui Eol īi atragea si ei īi cautau sensul cosmic ⁷⁰.

VII. sapte: Atona, Noua

Numarul sapte este Atena. De ce ? El are aceleasi privi­legii ca si zeita: s-a nascut fara mama, ramīne virgin, nu are īn el nimic efeminat.

Philolaos deja, numea cifra sapte "fara mama" ⁷¹. Pa­rintii unui numar sīnt pur si simplu factorii sai: astfel trei si doi sīnt tatal si mama lui sase, numarul impir avīnd, se īntelege de la sina, rolul patern. sapte, numar prim, nu este deci "zamislit". S-ar putea spune, īmpreuna cu Pseudo-Iamblichos ⁷², ca nu are nici tata, nici mama. Insa s-ar putea de asemenea considera monada sau unitatea (tatal suprom al tuturor numerelor) ca originea numarului sapte. sapte este iesit direct din monada, capul numerelor, ca Atena din capul lui Zeus ⁷³. Iar numerele cu care Iliada sau Odiseea saluta pe Atena "fiica zeului puternic", se adreseaza cu o exactitate perfecta numarului sapte⁷⁴: sapte, copilul monad?i si doar al ei, al acelei monade "care contine si sustine toate lucru­rile".

sapte, ca si Atena, ramīne virgin - cel putin īn interiorul primei decade: nici un numar, do la unu la zece, nul numara pa sapte pr'ntre factorii sai. sapte este absolut strain de miscare - de acea miscare care consta īn faptul de a fi zamislit sau de a zamisli el īnsusi la rīndul sau. El ramīne īn imobilitatea perfecta a vesniciei⁷⁵.

Un ultim caracter al Atenai-sapte, este virilitatea sa. Atena prin numele sau īnsusi este "cea care nu are nimic de femeie". sapte nu este nici el feminin: "este feminin un nume care se lasa usor īmpartit". Or, sapte este magnific de impar si rebel la orice diviziuna ⁷⁶.

Printre numerele divine pe care le merita eneada, figureaza Hefaistos. Motivul pentru care īl da Pseudo-Iamblichos este destul de bizar: "se urca pīna la noua ca prin fuziune si ele­vatie" ⁷⁷. Este fara īndoiala o aluzie la munca fierarului divin, īnsa nu este prea clara. Poate trebuie sa īntelegem ca, pentru a reprezenta pe noua prin puncte, trebuie sa plonjezi si sa revii la suprafata, asa cum fac fierarii si topitorii.

Dar eniada se mai poate numi si Hera: fie pentru ca sfera aerului este a noua ⁷⁸, fie pentru ca ensada se afla īn­tr-un raport strīns cu monada (unirea lor da zece, cifra esen-tialmente divina): enoada-Hera este sora si sotia monadei-Zeus ⁷⁹.

Eneada mai poate asuma īnca si frumoasele calificative cu care Homer a īmpodobit soarele sau Apolo. Eneada este Ekaergos, "zeul care respinge departe", deoarece pune un termen numerelor si le īmpiedica sa mearga mai departe.

Tronīnd deasupra tuturor celorlalte numere, ea este cu ade­varat Hyperion^m.

VIII. Zece: Atlas

Numarul zece, decada este pur si simplu Atlas.

Atlas, dupa Odiseea, este un parsbnaj esential pentru economia si durata universului: pe el se sprijina īnaltele co­loane care tin departat cerul da pamīnt. Cu toate acestea Homer īl trateaza ca pe un duh "raufacator" ⁸¹. Cleanthes, socat de putina stima pe care o are Homer pentru rolul atīt de util al lui Atlas, corecta cu īndrazneala textul: spiritul raufacator devenea, gratie doar unui spirit aspru, "cel care vegheaza asupra universului" ⁸². Prin aceasta cale ocolita, Atlas lua loc īn galeria stoica a figurilor Providentei: umerii neobositi care sustineau bolta cereasca erau imaginea acestei Providente divine care nu paraseste nici un moment greaua povara a lumii ^8!.

Insa lumea, īn ochii unui pitagoreic, nu este acea comuni­tate de oameni si de divinitati asupra carora vegheaza un zeu patern: este mecanismul grandios si savant al sferelor, īnvīrtindu-se fiecare cu viteza sa proprie pe axa unica ce le sustine pe toate. Aceasta osie a masinii cosmice a fost numita de Homer Atlas.

Atlas, ne spune Eustathius, "este pmtru unii axa ideala care strabate pamīntul dintr-o parte īn alta prin mijlocul sau, de la polul nord la polul sud. īn jurul acestei axe se īnvīrte cerul, credea Aratos. Este o linie dreapta, imateriala, invizibila, legatura a universului. Ea este continua pe toata lungimea sa, ea este unica" ⁸¹.

Privind' lucrurile mai deaproape, sfera stelelor fixe nu se afla pa aceeasi axa cu sfera planetelor si a pamīnlului, deoa­rece planul eclipticii si cel al ecuatorului formeaza un unghi, īnsa masinile ceresti ale celor vechi, ca si cele pe care le de­scrie (destul de misterios) Platon īn mitul lui Er ⁸⁵, plasau toate sferele pe un ax unic, de diamant sau de metal: un sistem de excentrice trebuia sa īngaduie explicarea īnclinatiei eclipticii.

"Platon numeste de asemenea, continua Eustathius, acest ax al lumii coloana, luind cuvīntul de la Homer" ^M-

Platon vorbeste īntr-adevar de o coloana de lumina, dreapta, care strabate tot cerul si pamīntul ⁸⁷. Odata mai mult s-a īncercat punorea da acord a lui Platon cu Homer: daoarece "coloana" este la plural, īn versul odiseean, exegetii au tre­buit sa caute o explicatie pentru acest plural. Eustathius ne-o da: se pot, arata el, considera ca doua coloane, aparent distincte, partea axei care se afla daasupra si cea care se afla dedesubtul pamīntului ^8S.

Un alt detaliu al textului homeric pare sa dovedeasca irefutabil ca Atlas este coloana idaala care strabate universul dintr-o parte īn alta: insula īn care locuieste Calypso, fiica lui Atlas, si daci si Atlas īnsusi, este situata "īn buricul marii" ⁸⁹. Adica axa lumii o strabate prin mijloc ⁹⁰.

Atlas si coloanele sale sīnt fara nici-un fel de īndoiala chiar axa cosmica. īnsa Atlas este identificat de pitagoreici cu dacada. Pseudo-Iamblichos, care na aduce la cunostinta acest lucru, na da si ratiunsa sa. Dupa ce l-a amintit pe Titanul mitic, sprijinind cerul pa umerii sai, si dupa ce a citat pasajul odiseean, autorul Theologoumenelor adauga: "decada con­tine raportul sferelor īntre ele; ea este axa lor, a tuturor; ea le face sa se roteasca si le īnchide facīnd turul foarte strīns" ⁹¹. Cum sa īntelegem acest text obscur?

Noi stim ca numarul zece este suma celor patru numere, sau telraktys, si ca aceste patru numere dau cheia sunatelor: daca atribuim numarul 1 unisonului (ut 1), acordul de quarta (fa) va fi 4/3, cel de quinta (sol) 3/2, octava (ut 2) 2/1. Raporturile sferelor īntre ele sīnt aceleasi ca aceste raporturi muzicale, pantru pitagorei. Astfel, dupa Alexandru din Etolia (sec. III ī.e.n.), īn concertul lumilor, pamīntul emite un sunst grav si da hypat-u\; soarele da mese (īntre el si noi exista deci un interval de quinta); sfera stelelor emite un sunat mai as­cutit, cel al nete-i (interval de quarta, īntre soare si sfera ste­lelor fixe). Intervale ds ton si semiton separa diversele pla­nate īn interiorul acestui sistem ⁹².

Aceste diferente da tonalitate echivaleaza cu diferente da rapiditate īn miscare (sunat si miscare sīnt īn armonie, iar viteza de rotatie este ai asemenaa legata de distanta sau departarea sferelor unale īn raport cu celelalte. Miscarea sferelor, īntr-un cuvīnt, la fel ca si armonia lor, este reglata de numere si mai ales de primele patru numere (tetraktys), a caror adunare da decada.

In practica insa, axa sferelor comanda miscarea masinilor astronomice si regleaza rapiditatea mersului lor. Aceasta axa, "Atlas" care sustine sferele si le face ps fiecare sa se roteasca cu viteza sa proprie, joaca exact acelasi rol īn sferele planetare, ca si numerele pe caile spatiului.

Sa reluam acum textul lui Pseudo-Iamblichos: "Decada contine raportul sferelor": aceasta īnseamna ca numerele, unite mistic īn decada, explica miscarea si armonia pīanatelor. "Decada este ca si axa sferelor": "ea joaca acelasi rol ca axa de metal asupra sferei planetare"; "ea le face sa se roteasca" - este clar - "si le īnchide facīnd turul foarte strīns": aceasta ultima expresie ne ramīne īnca obscura; dar sa recitim de­scrierea platoniciana, īn mitul lui Er: din extremitatile axei, pleaca legaturi luminoase, care īncercuiesc tot cerul: este vorba de meridiane legīnd polii de ecuator. Ele sīnt "asemenea funiilor care īncercuiesc triremele" ⁹³. Iata īntr-o oarecare masura prelungiri curbe ale axei lumii, si aceste legaturi "strīng" īntr-adevar sferele ⁹⁴.

Axa figurata a lumii de care se leaga, asemenea unor ca­bluri, meridianele, acesta este Atlas-ul savantilor antici: si noi am pastrat acest nume pentru culegerile de harti care prezinta universul ⁹⁵.

Prin raporturile pe care le stabileste īntre zei si numere teologia aritmetica este un fel de limbaj condensat: o simpla ecuatie ca Eol - patru sau Atlas-zece, rezuma un īntreg ansamblu de spaculatii matematice. Raporturile īntre zei si numere, pe care la prima vedere le-am lua drept fantezii sau copilarii, deschid uneori foarte vaste perspective: este cazul pentru Atlas-decada, ecuatie care contine esentialul astronomiei antice.

Philolaos egala pe zeii mitologici, nu doar cu numerele, ci si cu figurile. si Dioscurii semicercuri sīnt un esantion al acestei teologii geometrice. Philolaos stia de asemenea sa reprezinte cele patru elemente, pe care le numea Dionysos, Ares, Hades si Cronos, prin doua drepte care se īntretaie perpendicular ^9fl. īnsa putinul care ne-a ramas din aceasta teologie geometrica ⁹⁷, ce depaseste cadrul nostru, nu a fost īnca descifrat si īsi asteapta Oedipul.