Zamolxis în izvoarele literare antice

Problema religiei geto-dacilor si implicit a zeitatii supreme a acestora, care este Zalmoxis este una mult disputata atât de autorii antici cât si de savantii moderni fara însa sa se ajunga la un rezultat unanim acceptat.Un motiv al acestei situatii este insuficienta izvoarelor literare antice care reprezinta principala sursa de informatii în ceea ce priveste aceasta tema, întrucât caracterul religiei stramosilor nostri si atributele lui Zamolxis nu pot fi stabilite pe baza descoperirilor arheologice.

Conform etimologiei cuvântului Zamolxis putem spune ca este un zeu al pamântului, al naturii, al mortilor, o divinitate chtoniano-agrara . Exista semnificatii diferite date cuvântului întrucât apare sub mai multe forme. Astfel la Herodot, Platon, Diodor, Iordanes apare forma de Zalmoxis sau Salmoxis iar la autorii mai târzii cum ar fi Lucian, Herodian, Suidas apare forma de Zamolxis. Adoptând forma Zalmoxis, Porphirios porneste de la cuvântul zalmos (traca) care înseamna piele, blana pentru ca dupa ce s-a nascut a fost învelit cu o piele de urs. Adoptând cealalta forma, cea mai completa etimologie o realizeaza P. Kretschmer în 1935 pornind de la cuvintele zemelô (frigiana) si zemelen (traca) cu semnificatia de pamânt[2].

Trebuie sa spunem însa ca Zamolxis a intrat în cultura româneasca ca fiind zeitatea suprema daca nu unica, divinitatea proprie a geto-dacilor[3].

Primele dar si cele mai vaste informatii despre religia geto-dacilor si în special despre Zamolxis ne sunt oferite de Herodot, "parintele istoriei".

Herodot (484-425 î.Chr.) folosind ca surse pe grecii de pe tarmurile Helespontului si Pontului Euxin afirma ca Zamolxis a fost un simplu muritor, un rob al lui Pitag 12212n1320m ora din Samos, fiul lui Mnesachos[4]. Dupa ce a devenit liber si s-a întors în patria lui, datorita contactelor cu modul de viata ionian, cu grecii si Pitagora, a construit o casa pentru adunarea barbatilor învatându-i pe fruntasii tarii ca nu vor muri ci vor merge într-un loc unde vor trai pururi bucurându-se de toate bunatatile . Ca sa îsi demonstreze spusele a poruncit sa i se construiasca o locuinta subpamânteana în care a locuit timp de trei ani. În al patrulea an, când a iesit, toti au crezut ceea ce spunea .

Herodot mai spune despre geti ca stiu sa devina nemuritori pentru ca ei cred ca nu mor iar cel care dispare din lumea noastra se duce la Zamolxis caruia i se mai spune Gebeleizis[7]. La al cincilea an ei trimit un sol zeului lor astfel: unii tin câte trei sulite cu vârful în sus iar altii arunca trimisul în sulite . Daca cel trimis moare ei considera ca zeul le este binevoitor iar daca nu moare îl învinuiesc ca este ticalos si trimit un alt sol . Aceeasi traci când tuna si fulgera trag cu sageti si, spune Herodot ca astfel ameninta divinitatea.

Cei mai multi autori antici care au scris dupa Herodot au preluat de la el multe din informatiile oferite cu putine modificari.

Cel care ofera informatii diferite fata de cele oferite de Herodot este Strabon care scrie la o diferenta de patru secole dupa acesta. Preia de la Herodot faptul ca Zamolxis a fost sclavul lui Pitagora în schimb spune ca a deprins de la acesta si de la egipteni cunostinte de astronomie[10]. Mai adauga ca întors în tara si bucurându-se de trecere în ochii oamenilor pentru ca facea prorociri întemeiate pe semnele ceresti la convins pe rege sa-l faca partas la domnie . Mai întâi însa s-a facut preot al celui mai venerat zeu, dupa care a devenit el însusi zeu, petrecându-si viata într-o pestera . Se întâlnea rar cu supusii si cu regele. Crezând ca regele da porunci sfatuit de zeu oamenii erau mult mai ascultatori, obicei care s-a transmis mai târziu în timpul lui Burebista când Deceneu era preot al marelui zeu si partas la domnie . Muntele cu pestera a fost numit Cogaionom ceea ce înseamna "loc sfânt".

Informatii importante care ne ajuta sa ne formam o parere atât despre Zamolxis cât si despre cultul si supusii sai ne ofera Platon (427-347 î.Chr.) care ne vorbeste despre un descântec pe care l-a învatat de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, "despre care se zice ca îi face pe oameni nemuritori"[15]. Datorita învataturilor primite de la zeul lor medicina tracilor e mai avansata chiar decât cea a grecilor pentru ca este accentuat rolul sufletului în raport cu trupul, iar pentru a vindeca trupul trebuie mai întâi vindecat sufletul cu descântece .

Alti autori greci care au oferit informatii despre Zamolxis si cultul sau, în cea mai mare parte le-au preluat de la Herodot în schimb au prezentat si alt punct de vedere. De exemplu, Hellanicos (prima jumatate a secolului V î.Chr.) spune ca Zamolxis a nascocit toate aceste lucruri despre nemurirea sufletului si mai adauga ca si terizii si crobizii (triburi tracice) cred în nemurire[18]. Mai ofera câteva informatii despre ritualul de înmormântare spunând ca acestia cred ca mortii se duc la Zamolxis si se vor reîntoarce si de aceea aduc jertfe si benchetuiesc .

O parere critica în aceasta problema are si Origenes (185-255 d.Chr.) care afirma ca Zamolxis a inventat ceea ce a spus în interesul sau personal[20], si Agathias (secolul VI d.Chr.) .

Întâlnim si opinii diferite cum ar fi cea a lui Apollonius din Tyana (secolul I d.Chr.) care afirma ca Zamolxis e un om bun si filosof.

O alta tema atinsa de autorii antici este cea a vitejii getilor datorata în opinia lui Iamblichos (283-333 d.Chr.)[22] si Împaratul Iulian (331-363 d.Chr.) învataturilor lui Zamolxis care îi îndemna la vitejie si-i învata ca nu vor muri.

Mai sunt o serie de autori care ofera ori mai putine informatii ori preluate care vor fi mentionati când se va atinge tema scrierilor lor.

Revenind la cel mai important izvor si dupa cum am mai spus si cel mai vast si anume textul lui Herodot, unul mult disputat, trebuie sa spunem ca ridica anumite probleme. Una dintre ele este cea a originii lui Zamolxis si a cultului sau.

Herodot si grecii de la care a preluat informatiile au încadrat cultul lui Zamolxis într-un orizont mai larg de origine pythagoreica pentru ca nu puteau accepta ca o asemenea doctrina sa fie descoperita de barbari[24]. Ceea ce este important este faptul ca Herodot însusi nu crede în povestea ca Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora pentru ca el se pare ca a trait cu mult înainte de cel care se spune ca i-ar fi fost stapân[25]. Cei care au preluat si redat în textele lor aceasta informatie sunt Hellanicos si Suidas (secolul X d.Chr.) .

Se evidentiaza caracterul mistic al cultului lui Zamolxis de aceea Herodot, conform rationalismului sau, se fereste sa adopte o opinie sau sa ofere detalii. I. I. Russu arata în schimb ca legenda zamolxeana trebuie pusa pe seama inventivitatii si fanteziei getilor .

Este mentionat în textul lui Herodot Gebeleizis ca fiind un alt nume dat lui Zamolxis. Acest text este singurul izvor care îl mentioneaza pe Gebeleizis. Pentru a putea clarifica aceasta problema trebuie sa pornim de la conceptia religioasa a daco-getilor asupra careia s-au formulat trei opinii: este o religie monoteista, dualista în sens iranian sau o religie politeista[28].

Vasile Pârvan afirma ca Zamolxis si Gebeleizis sunt "simple atribute explicative ale puterii ori înfatisarii divinitatii" sustinând astfel ideea religiei monoteiste[29].

G. Bessel sustine ca Zamolxis si Gebeleizis erau doua divinitati diferite iar A. D. Xenopol afirma în plus ca Zamolxis era zeitatea ce reprezenta binele, raul fiind reprezentat de Ares.

Majoritatea însa sustin caracterul politeist al religiei geto-dacilor similar religiilor tracilor si popoarelor indo-europene. C. Daicoviciu considera ca în vremea lui Herodot sau chiar mai târziu aceste doua divinitati s-au contopit pastrând însa cele doua aspecte si nume (Gebeleizis este zeul uranian al fulgerului)[30].

S-au descoperit mai multe reprezentari ale Marelui Zeu fie asezat pe tron si tinând în mâna dreapta un vultur cu corn iar în stânga un rhyton, la picioare regasindu-se un sarpe, fie calare cu un arc în mâna stânga[31]. Ţinând cont de semnificatiile acestor elemente (vulturul-simbol al puterii ceresti, sarpele-simbolul chtonian) ar însemna ca aceasta reprezentare ar fi a zeului suprem al cerului si pamântului. Acest zeu suprem este Zeus la greci, Jupiter la romani, Varuna la indieni, Tanaris la celti si Gebeleizis identificat cu Zamolxis la geto-daci.

Mircea Eliade însa considera ca sincretismul dintre cele doua divinitati este opera preotimii. El contesta opinia lui Herodot, conform careia cele doua divinitati se confunda, considerând ca Gebeleizis este un zeu al furtunii iar Zamolxis nu are nimic din atributele lui[33]. Emite doua ipoteze în aceasta problema: fie a avut loc coalescenta cu o alta divinitate, fie a supravietuit sub un alt nume.

stim deja ca Gebeleizis este un zeu al cerului, al furtunii, al fulgerului, în final un zeu ceresc. În ceea ce îl priveste pe Zamolxis din etimologia cuvântului am dedus ca este un zeu al pamântului. Sa vedem cine ne ofera aceste informatii. În primul rând ar fi Herodian (secolul II d.Chr.) care ne spune ca Zamolxis apare si sub formele de Zalmoxis si Salmoxis[34]. Porphirios face etimologia formei de Zalmoxis si spune ca a fost numit asa deoarece dupa nastere i se aruncase o piele de urs (zalmos = piele) . Tot el ne mai spune ca Zalmoxis poate însemna dupa unii "barbat strain" .

Printre primii savanti moderni care au încercat sa faca etimologia cuvântului Zamolxis este M. Praetorius care în 1688 pornind de la cuvântul zamol, cu semnificatia de pamânt, deduce ca Zamolxis este un zeu al pamântului. În 1852 Cless face aceeasi interpretare si considera ca Zamolxis este zeul lituanian al pamântului. O etimologie mai completa face P. Kretschmer în 1935 pornind de la cuvintele zemelô (frigiana) si zemelen (traca) cu aceeasi semnificatie[37].

Ţinând cont de toate aceste informatii trebuie sa admitem ca la un moment dat a avut loc coalescenta dintre aceste doua divinitati cu atribute diferite rezultând acel zeu suprem întâlnit în toate reprezentarile.

În ceea ce priveste andreonul sau locuinta subterana exista o mare asemanare între povestea lui Zamolxis si cea relatata de Hermip despre Pitagora, existând posibilitatea ca Herodot sa fi facut o confuzie între cele doua[38]. Hermip relateaza ca Pitagora s-a retras timp de sapte ani într-o ascunzatoare subterana dupa ce a memorat o scrisoare a mamei sale. Dupa ce a iesit s-a aratat, în fata adunarii poporului, capabil sa citeasca scrisoarea fara sa desfaca sigiliul. Astfel adunarea credea tot ce le spunea considerând ca el s-a coborât în Infern. Viata lui Pitagora e marcata de aceste retrageri cu scop initiatic care ne ajuta sa întelegem sensul initial al locuintei subterane a lui Zamolxis care poate fi un ritual initiatic sau cunoasterea mortii initiatice .

Informatii referitoare la locuinta subterana a lui Zamolxis ne ofera dupa cum am vazut si Strabon. Intervine totusi o diferenta fata de spusele lui Herodot în sensul ca Strabon ne spune ca dupa ce a devenit mare preot s-a retras într-o pestera unde si-a petrecut restul vietii întâlnindu-se rar cu slujitorii si cu regele. În acest caz nu mai poate fi vorba de o moarte initiatica sau de o modalitate de asi demonstra spusele sau învataturile despre nemurire.

Prin informatiile sale Herodot indica un scenariu mitico-ritual al "mortii" (ocultare) si "reîntoarcere pe pamânt" (epifania). Ca urmare a acestei initieri el dobândeste "imortalizarea" . Acest scenariu al ocultatiei si epifaniei este unul des întâlnit în lumea mediteraneeana si asiatica (de exemplu, disparitia lui Minos, fiul lui Zeus, odata la noua ani în munti si reîntoarcerea cu tablele de legi sau disparitia si reaparitia lui Dionysos în care se pot descifra raporturile cu ritmurile vegetatiei sau cu ciclul etern viata-moarte-renastere) .

Sacrificiul uman face posibila comunicarea unui mesaj zeului sau "reactualizarea raporturilor directe dintre geti si zeul lor"[42]. Sacrificiul si trimiterea mesagerului pot reprezenta o reconstituire simbolica a întemeierii cultului: reactualizarea epifaniei lui Zamolxis la capatul celor trei ani de ocultare cu asigurarea nemuririi si beatificarii sufletului .

Fie el zeu sau nu, Zamolxis este caracterizat ca fiind un întelept, un filosof, lucru semnalat de aproape toate textele antice. Astfel Apollonius din Tyana considera ca e un om bun si filosof, Clemens din Alexandria (150-216 d.Chr.) considera ca Zamolxis este unul dintre barbatii care si-au pus întelepciunea în slujba obstii[44]. Theodoretos din Cyros (cca. 393-466 d.Chr.) spune ca ?? admirat pentru întelepciune . Nu trebuie uitate informatiile date de Platon care sunt elocvente demonstrând ca Zamolxis este un filosof care crede ca trupul si sufletul nu pot fi separate pentru ca sunt legate în mod irevocabil unul de celalalt.

A fost Zamolxis un om sau a fost un zeu? A fost singurul zeu sau e unul dintre zei? si poate sa fi fost un simplu muritor, poate nu discipol al lui Pitagora asa cum ne relateaza Herodot care datorita învataturii si întelepciunii sale a profitat de naivitatea si de nevoia fiecaruia de a crede în ceva pentru a manipula asa cum lasa sa se înteleaga Strabon, Diodor din Sicilia si altii. Sau poate a existat o perioada în care zeii traiau printe oameni - un lucru greu de crezut. Daca negam a doua varianta e ca si cum ne-am nega originea, am nega spiritualitatea geto-dacilor. În plus tot ce a scris Eliade si ceilalti care s-au ocupat de aceasta problema ar fi în zadar. Daca admitem ca a fost zeu, este el singurul? Sunt atestati într-adevar si alti zei dar foarte vag si în foarte putine izvoare, în schimb Zamolxis apare în majoritatea izvoarelor ca fiind cel mai important zeu, asa a intrat în cultura româneasca si asa va ramâne.

Bibliografie

Izvoare

Herodot, Istorii în Getii si dacii în izvoarele scrise în greaca si latina, antologie tematica de Vasile Cotiuga si Marius Alexianu, Ed. D.I.G., Iasi, 2001.

în Getii si dacii în izvoarele scrise în greaca si latina, antologie tematica de Vasile Cotiuga si Marius Alexianu, Ed. D.I.G., Iasi, 2001.

2. Lucrari speciale

Cotiuga, Vasile si Alexianu, Marius, Getii si dacii în izvoarele scrise în greaca si latina, Editura D.I.G., Iasi, 2001.

Crisan, Ion Horatiu, Burebista si epoca sa, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1977.

Idem, Spiritualitatea geto-dacilor, Editura Albastros, Bucuresti, 1986.

Eliade, Mircea, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1980.

Idem, Istoria credintelor si ideilor religioase, Editura Universitas, Chisinau, 1992.