Întreaga lume civilizata marcheaza într-un mod sau altul împlinirea unei jumatati de veac de la încheierea prin victoria Natiunilor Unite a celui de-al doilea razboi mondial.
Se aniverseaza marile victorii, se comemoreaza victimele, se cerceteaza documente, se emit judecati de valoare p 535f55f rivind acel cataclism ce a cuprins întreg planiglobul între 1 septembrie 1939 si 2 septembrie 1945. Se încearca învataminte, se reconsidera fapte si personalitati. Sa reamintim câteva date.
Al doilea razboi mondial a fost declansat de puterile revizioniste în frunte cu Germania, dupa doua decenii de pace fragila (1918-1939) la 1 septembrie 1939 prin agresiunea acesteia împotriva Poloniei si s-a sfârsit la 2 septembrie 1945 prin capitularea Japoniei. A izbucnit deci în Europa si s-a încheiat în Asia. Conflictul început la 1 septembrie 1939 a angrenat circa 2 miliarde oameni din 61 de state, din care cei mobilizati s-au cifrat la peste 110 milioane militari. Flacarile conflictului s-au revarsat pe cuprinsul a peste 40 de state din Europa, Africa si Asia corespunzând unei arii de peste 22 milioane kilometri patrati.
Germania, Italia, Japonia au constituit asa-numita "Axa" la care au aderat din diverse considerente Finlanda, România, Ungaria si Bulgaria, împotriva unei aliante eterogene prin interese alcatuita în principal din Marea Britanie, U.R.S.S. si S.U.A.
Ca în alte momente ale evolutiei sale istorice, România n-a fost nici ea ferita de razboi cu toate consecintele sale pe plan politic, militar si teritorial.
Participarea României la al doilea razboi mondial, între 22 iunie 1941 si 9 mai 1945 (faptic pâna la 12 mai) a fost dictata de cu totul alte ratiuni în comparatie cu cele ale Ungariei. România a fost obligata sa-si afle aliati, fie si temporari pentru recuperarea cel putin în parte a pierderilor teritoriale impuse de protocolul aditional secret al pactului sovieto-german (Molotov-Ribbentrop) din 23 august 1939 si Dictatul de la Viena, prin care tarii i s-au rapit Basarabia si Bucovina de Nord, precum si Transilvania de Nord-Vest. România a desfasurat în prima faza operatiuni militare împotriva agresorului din est (U.R.S.S., între 22 iunie 1941 - 23 august 1944) si apoi împotriva celui din vest, pâna la capat. În ambele faze scopul a fost identic deci, s-au modificat însa datele problemei.
Din nefericire, informatiile ce ne stau la îndemâna nu sunt complete. Este si dificil de estimat când vor fi. Arhive importante ne sunt inaccesibile, inclusiv cele românesti transportate în afara. Ceea ce însa putem afirma cu pregnanta este faptul ca redobândirea prin lupta a ceea ce ni s-a rapit sau ni s-a negat a constituit pentru noi întotdeauna o chestiune de onoare.
Dupa înfrângerile din est si evenimentele de la 23 august 1944, România a gasit resursele militare, precum si cele economice pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest si a participa alaturi de Natiunile Unite si la înfrângerea fortelor germano-hortyste de pe teritoriul Ungariei, Slovaciei, Austriei si Cehiei cu doua armate (I si IV), un corp aerian, o brigada blindata si alte unitati, efective superioare celor ale Canadei sau Frantei de pe frontul de Vest.
Sud-Estul Transilvaniei, cu orasul Sfântu Gheorghe si zona aferenta a fost, în septembrie 1944, teatrul unor confruntari militare deosebite. Sfântu Gheorghe, dupa cum s-a mai relevat, a fost primul oras ardelean eliberat din teritoriul rapit prin Dictatul de la Viena, de trupele Diviziei 1 de Munte, Grigore Balan, David Paius, Mihai Grecu, alti zeci de militari români s-au jertfit, atunci la septembrie 1944. Apoi, podisul Transilvaniei, Oarba de Mures, Cluj, Oradea, Carei, Debretin, Budapesta, muntii Tatra, pâna la capat, cum s-a mai aratat.
Au urmat tratatele de pace. Nu si pentru principalii agresori. Razboiul a început fara declaratie în acest sens si s-a sfârsit fara un sistem complet de tratate de pace (cazul Germaniei si Japoniei).
Hartile s-au desenat la Ialta si Potsdam, la Paris, ca si sferele de influenta. Marii învingatori si-au însusit monopolul adevarului si al dreptatii.
Tratamentul impus României este cel de pe pozitii de forta, geopolitic fiind inclusa într-o zona nefasta cu urmarile cunoscute pe toate planurile, cu toate consecintele de natura interna si externa.
Povara unui razboi din care România n-a facut nicicând un scop în sine ci un mijloc, a fost dusa însa cu demnitate masurându-se în sacrificii atât de mari încât consideram acum nepotrivite oricare statistici. Nesfârsitul sir de martiri ai neamului nostru nu ne îngaduie.
Împlinirea unei jumatati de veac de la încheierea acestui pustiitor razboi ne îndeamna însa la reflectii profunde, la învataminte. Fiind si razboiul nostru, îl comemoram cu decenta si demnitate, cum ne cer martirii, cum ne cer cei ce au trecut în nefiinta, stiuti sau nestiuti, pentru libertatea pamântului românesc.
Cuvântul Nou, nr. 1357, 9.05.1995
|
