La împlinirea a 77 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, act politic ce a precedat revenirea Bucovinei si apoi a Transilvaniei la patria - mama în cadrul statului national unitar român, vom apela la câteva documente interne si externe cu referire la acest eveniment.
Rupta din trupul tarii în 1812 partea Moldovei de la est de Prut, numita mai mult impropriu "Basarabia" a suferit un intens proces de rusificare prin depopulari si colonizari straine: "Basarabia noastra este tara româneasca tocmai ca si celelalte tari de peste Prut locuite de fratii nostri. Noi sub stapânirea ruseasca n-am avut scoala, n-am avut biserica, n-am avut limba, n-am avut nimic din ce-i trebuie unui popor ca sa poata înainta".(România noua, 24 ianuarie 1918, Chisinau).
În evolutia istorica, parte din Basarabia a revenit Moldovei, respectiv, dupa 1859 României, între 1856-1878 fiind apoi din nou anexata de Rusia.
Anul 1918 a adus si poporului român împlinirea nazuintei firesti de unitate nationala, provinciile românesti aflate sub stapânirea imperiilor vecine, devenite ruine au întregit ceea ce se realizase la 1859.
Basarabia este în acest proces deschizatoarea drumului spre Alba Iulia. Fratii de peste Prut s-au reîntors la matca când înca razboiul nu se încheiase (primul razboi mondial, 1914-1918) act cu totul remarcabil si eroic, totodata, dupa ce înca din 1917 s-a desprins de fostul imperiu rus.
La 27 martie/ 9 aprilie 1918, la Chisinau, Consiliul National al Basarabiei (Sfatul Ţarii) a adoptat Hotarârea de unire cu România, din care citam: În numele poporului Basarabiei, Consiliul National declara:
"Republica democratica moldoveneasca (Basarabia), în limitele sale dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile sale frontiere cu Austria, smulsa de Rusia, de mai mult de 100 de ani din corpul vechii Moldove, în virtutea dreptului istoric si al dreptului national, pe baza principiului ca popoarele singure trebuie sa decida de soarta lor, se uneste de acum înainte cu patria mama, România (...), Basarabia alipindu-se la România ca o fiica la mama sa, Parlamentul român va decide convocarea în cel mai scurt timp a unei Constituante în care vor intra proportional cu populatia reprezentantii Basarabiei, alesi prin sufragiu universal, egal, direct si secret (.). Traiasca în veci unirea Basarabiei si a României, pretutindeni si pentru totdeauna. Presedinte I. Inculet. secretar S. Buzdugan"
Alaturi de semnatari, în avangarda luptei pentru unirea cu România s-au mai aflat patriotii basarabeni Pantelimon Halippa, Ioan Valuta, Alexandru Valeanu, Vasile Horea si altii.
Primul ministru român A. Marghiloman, declara: ".cu mândrie iau act de declaratiile domniilor voastre si declar ca Basarabia este de-acum unita pe vecie cu România unita si nedespartita.".
În fine, dintre multitudinea de documente externe ce confirma apartenenta Basarabiei la România, citam din Tratatul privitor la Basarabia semnat la Paris, la 28 octombrie 1920: "Imperiul Britanic, Franta, Italia, Japonia - principalele puteri aliate - si România, considerând ca în interesul pacii generale în Europa, trebuie sa se asigure chiar de-acum o suveranitate asupra Basarabiei, raspunzând aspiratiunilor populatiei si garantând minoritatilor de rasa, de religie sau de limba, protectiunea care trebuie; considerând ca din punct de vedere geografic, etnografic, istoric si economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificata (.), au hotarât sa încheie prezentul tratat si în acest scop au desemnat plenipotentii lor (semnaturile). Facut la Paris, la 28 octombrie 1920, într-un singur exemplar care va ramâne în Arhivele Guvernului Republicii Franceze, si dupa care se vor face expeditii autentice la fiecare din puterile semnatare ale tratatului (.)".
Din câte cunoastem Tratatul n-a fost declarat caduc precum pactul Molotov-Ribbentrop sau "Arbitrajul" de la Viena.
Unirea Basarabiei cu România la 27 martie / 9 aprilie 1918 se înscrie în istoria dramatica a poporului român drept eveniment remarcabil, un fapt istoric firesc, simbolizând regasirea de sine a românilor de peste Prut. Îl apreciem si îl tratam ca atare.
Cuvîntul Nou, nr. 1329, 2503.1995
|
