Īntoarcerea la Montauk

Īntoarcerea la Montauk

Īn vara anului 1993, muziciana Denney Colt a vizitat Montauk-ul dupa o calatorie de un an īn Spania. Lipsind atāt de mult timp din tara si din caminul ei din Long Island, ea nu a auzit nimic despre prima noastra carte, Proiectul Montauk: experimente īn timp. Īn timp ce se īndrepta catre farul din Montauk pentru a admira mai bine peisajul, Denney a observat o structura ciudata, care semana cu o antena radar de mari dimensiuni. Intuitia i-a spus ca era ceva īn neregula īn legatura cu obiectul respectiv, asa ca si-a exprimat intentia 949s189j de a afla despre ce este vorba. Tocmai atunci trecea pe lānga doua turiste, care au auzit-o si i-au raspuns ca tocmai se īntorceau de la locul respectiv. Se pare ca fusesera avertizate cu brutalitate de catre niste reprezentanti ai armatei sa nu se apropie, īntrucāt locul era secret militar. Relatarea nu a facut decāt sa o īntarāte si mai tare pe Denney, care s-a hotarāt sa afle cu orice pret despre ce este vorba. Pentru moment, ea s-a limitat īnsa sa fotografieze radarul, dupa care s-a īntors acasa.

Īn aceeasi seara, Denney i-a facut o vizita lui Lorry Salluzzi, care este īntāmplator si o buna prietena de-a mea. Nici nu a apucat sa intre īn casa ca a primit un fluturas intitulat "Montauk-ul si sincronicitatea" si care oferea informatii legate de o conferinta pe care urma sa o tin eu. Denney a trait ea īnsasi destule experiente legate de sincronicitate, asa ca s-a hotarāt sa vina la conferinta. Cu ocazia aceasta, ea a aflat si despre cartea noastra. Imediat ce ne-am īntālnit, mi-a spus despre povestea cu radarul si mi-a aratat si fotografia facuta. Nu cunosteam instalatia, asa ca mi-am dat seama ca a sosit timpul sa facem o noua calatorie la Montauk.

Preston, Denney si cu mine ne-am īndreptat asadar catre far, pentru a afla ce se petrece. Am ajuns la instalatia radar īnainte de caderea serii. Aceasta se afla la mai putin de doi kilometri de far, catre vest. Antena parabolica se īnvārtea, iar lānga ea exista un trailer urias si un generator. Īn apropiere exista un buncar subteran, care īntre timp a fost sigilat. Cānd am ajuns noi nu era nimeni prin preajma, dar exista totusi un indicator mare care preciza ca trecerea era interzisa. Am respectat consemnul, dar am dat roata buncarului, īncercānd sa gasim o alta intrare īn zona interzisa.

Mergānd pe drum, am fost surprinsi sa vedem un mare cārd de pasari stānd pe o linie telefonica ce conducea catre baza. Ciudat era faptul ca circa 90% dintre ele stateau īncremenite, cu capul orientat īn aceeasi directie. Am strigat si am aruncat dupa ele cu pietre pentru a vedea daca putem stārni vreo reactie, dar foarte putine s-au miscat din loc. Cāt timp am supravegheat zona, pasarile nu si-au schimbat pozitia. Mai tārziu, Preston le-a filmat pe camera video luāndu-si zborul īntr-o maniera ciudata. Zburau circular, ca si cum ar fi fost prinse īntr-un vārtej aerian. Pe scurt, aveau un comportament incredibil de straniu.

Drumul pe care am apucat-o mergea pāna īn partea opusa a radarului. Īntrucāt nu exista nici un indicator care sa ne interzica intrarea, ne-am apropiat. Cānd am ajuns la cāteva sute de metri, am constatat ca īn apropierea instalatiei au oprit doua masini, din care au coborāt sase sau sapte oameni. Era evident ca o parte dintre ei lucrau acolo. Erau bine īmbracati si aveau mine de ingineri. Erau īnsotiti de un fotograf cu trasaturi orientale. Imediat dupa ce au coborāt din masina, s-au grabit catre radar. Unul dintre ei a īnceput sa gesticuleze, parānd ca-i explica altuia ce se īntāmpla cu radarul. Scena parea desprinsa dintr-un film, si chiar ne-am īntrebat daca nu cumva omul īncearca sa ne transmita noua ceva.

Preston s-a apropiat si s-a adresat unuia dintre ei. Omul a recunoscut ca lucreaza pentru compania de radare Cardion, la departamentul de Relatii cu Publicul. Compania Cardion produce echipamente radar si īsi are sediul īn orasul Syosset din Long Island. Omul de la Relatii cu Publicul ne-a spus ca radarul era testat pentru o tara straina interesata sa īmpiedice apropierea de tarm a vaselor mici care transportau droguri. A indicat catre ocean si ne-a spus ca un asemenea vas se afla chiar acum īn larg si ca faceau experimente cu el. Era greu sa-ti dai seama daca este adevarat ce spune, caci era sezonul pescuitului si zona era īntesata de barci.

Pe scurt, povestea ni s-a parut cam trasa de par. Preston si-a dat seama ca radarul era extrem de sofisticat, fiind mult mai mare decāt ar fi fost necesar pentru depistarea barcilor mici (genul acesta de radare exista de mult timp pe piata si era bine cunoscut).

Dupa ce ne-am īntors acasa, mi-am sunat un amic si i-am povestit despre radarul din Montauk. Spre surprinderea mea, mi-a spus ca firma Cardion este unul din clientii sai. A ramas sa se intereseze si sa vada ce poate afla. Cāteva zile mai tārziu, m-a sunat si mi-a spus o alta poveste care i s-a relatat de cei de la Relatii cu Publicul. Se pare ca armata dorea sa īi detecteze pe militantii arabi din Orientul Mijlociu. Īn tarile arabe au fost exportate alimente īn care fusesera introduse fibre cu un nivel redus de radiatii, astfel īncāt potentialii teroristi sau soldati sa poata fi depistati pe ecranul radarelor. Īn medicina, acest principiu este folosit prin ingerarea de bariu pentru radiografierea sistemului intestinal. Se parea ca era vorba de un nou tip de radar, cu o tehnologie foarte avansata, care depista bariul ingerat de cei care se apropiau de zona.

I-am relatat īntreaga poveste lui Preston, care a ramas extrem de uimit. Mi-a spus ca povestea este cusuta cu ata alba, īntrucāt exista radare de dimensiuni mult mai mici care pot face deja inclusiv distinctia īntre oameni si animale, asa ca nu era īn nici un caz nevoie de un radar atāt de sofisticat. Era evident ca cei de la Cardion aveau ceva de ascuns si ca ne servisera doua fumigene īn numai cāteva zile, cu scopul sa ne īmbrobodeasca.

Mai erau si alte aspecte ciudate legate de radar. Omul de la PR ne spusese ca acesta avea o putere de 3 GHz, dar am descoperit īntre timp ca puterea sa reala era de 6 GHz. Mai mult, dintr-un motiv sau altul, radarul era orientat catre sol. Īn plus, radarul interfera cu camera video a lui Preston, īntrerupānd din loc īn loc imaginile īnregistrate. Preston mi-a spus ca acest lucru indica faptul ca nu este vorba de un radar electromagnetic obisnuit, ci de altceva. Deocamdata nu-si putea da seama ce se īntāmpla.

Dupa ce ne-am īntors din excursia noastra la Montauk, ne-am gāndit mult la instalatia radar. Lucrurile nu se legau īnsa deloc. Era curios ca cei de la Cardion alesesera o locatie a unui echipament nou atāt de departe de sediul lor din Syosset, īn conditiile īn care aveau un poligon de testare la numai 20 de minute de sediu. Montauk-ul se afla la doua ore si jumatate de mers. Pentru a lamuri lucrurile, Preston s-a decis sa se consulte cu prietenul sau Klark, care avea numeroase legaturi de familie cu cei din industria de aparare. Klark i-a raspuns ca stie o persoana care fusese delegata la Montauk de catre corporatia Siemens din New Jersey. Se pare ca omul avea misiunea de a instala un radar nou chiar la baza militara. Desi putea fi vorba de o instalatie complementara sau o extensie a radarului de pe coasta, cert este ca locatia era diferita.

Fanii istoriei celui de-al Doilea Razboi Mondial stiu ca Siemens a fost compania care a executat toate lucrarile electronice comandate de cel de-al treilea Reich. Aceasta revelatie se adauga la cele anterioare, care pareau sa dovedeasca existenta unei conexiuni īntre Montauk si nazisti. O vizita scurta la biblioteca publica mi-a permis sa aflu pe loc ca la īnceputul anilor 90, Siemens a achizitionat compania Cardion. Īn sfārsit, lucrurile īncepeau sa se lege. Mi-am amintit de povestea lui Norman Scott, un lobby-ist influent de pe Dealul Capitoliului care a facut un documentar despre Montauk. Cercetarile l-au condus la compania Siemens din Germania, dupa care a facut brusc un atac de cord. Desi s-a vindecat, a renuntat la investigatia referitoare la Montauk. Existau multe īntrebari la care nu aveam un raspuns, dar era evident ca legaturile istorice dintre germani si Montauk erau īnca foarte actuale.

Preston si-a propus sa obtina mai multe informatii referitoare la radar zburānd pe deasupra bazei de la Camp Hero si īnregistrānd pe video īntreaga zona. A descoperit īnsa ca era foarte greu sa gaseasca un pilot dispus sa zboare pe deasupra bazei. Īn cele din urma, a reusit sa īnchirieze un charter de la aeroportul din East Hampton. Pilotul era foarte nervos si a īncercat sa renunte dupa un prim zbor pe deasupra bazei, dar Preston a insistat sa se īntoarca. Cei doi s-au īnvārtit pe deasupra bazei de mai multe ori, iar Preston a reusit sa faca un film care s-a dovedit destul de interesant.

Īntors acasa, el a privit īntreaga caseta īmpreuna cu prietenul sau Danny, un specialist īn fizica nucleara. La un moment dat, Danny i-a cerut sa opreasca banda video, īntrucāt descoperise un cerc urias la sud de baza Montauk, care arata exact ca un accelerator de particule[1]. Nu este vorba de o simpla speculatie, caci Danny este una din putinele persoane din SUA care stiu totul despre acceleratoarele de particule (a si construit unul). De altfel, īnainte de a vedea restul imaginilor, el a putut prezice o sumedenie de amanunte, care s-au adeverit apoi aproape īn totalitate, cu una sau doua exceptii minore. Am aflat astfel ca īn incinta Parcului National Montauk exista nici mai mult nici mai putin decāt un accelerator de particule!

Daca tinem cont de faptul ca bariul reflecta razele lasate de particule pe radar, imaginea īncepe sa se clarifice. Amicul meu (cel cu legaturi la Cardion) īmi spusese ca oamenii erau hraniti cu bariu pentru a putea fi detectati pe radar. Aceasta poveste s-a dovedit absurda, caci oamenii pot fi depistati chiar si de radarele obisnuite. Ce s-ar īntāmpla īnsa daca ar fi fost creat un "radar de depistare a razelor lasate de particule"? Acest lucru ar explica testarea unui nou sistem radar la Montauk. Īn afara monitorizarii vārtejului si a altor activitati ezoterice pe care le desfasurau probabil acolo, cei de la Cardion ar fi avut nevoie de acceleratorul de particule de la Montauk. Daca ar fi fost vorba de testarea unui radar obisnuit, poligonul de lānga Syosset ar fi fost mai mult decāt suficient.

Īn mod evident, radarul Cardion avea o alta destinatie decāt cea declarata oficial. Tentativele noastre de a afla despre ce este vorba s-au soldat cu doua dezinformari succesive. Se pare ca prima se adresa publicului general, spunāndu-li-se celor interesati ca se doreste monitorizarea vaselor mici care ar fi putut transporta droguri, īn timp ce cea de a doua era mai tehnica, dar la fel de mincinoasa. Potrivit acestei variante, cei de la Cardion pretindeau ca scopul radarului era acela de a detecta oamenii cu ajutorul bariului. Daca exista totusi ceva adevarat īn toata povestea (este stiut ca cele mai bune dezinformari sunt cele care amesteca adevarul cu minciuna), acesta se referea probabil la partea cu detectarea bariului. Aceasta varianta ar fi sustinut afirmatia lui Danny potrivit careia cercul din Montauk era un accelerator de particule. Oricum, nici un argument suplimentar nu mai era necesar pentru a-l convinge pe Danny, care era absolut convins de ceea ce vazuse. Faptul ca Danny este unul din putinii specialisti īn fizica particulelor ne-a ajutat sa ne convingem la rāndul nostru.

Nu stiam īnsa la ce folosea bariul. Cu siguranta, nu era folosit pentru depistarea intrusilor, dar nu era exclus sa fie totusi utilizat pentru detectarea anumitor indivizi, si, īntr-o varianta mai speculativa, pentru descifrarea semnaturii lor psihice.

Ne-am continuat asadar investigatia si ne-am dus din nou la Montauk pentru a explora īn persoana cercul cu pricina. De data aceasta eram īnsotiti de Mike Nichols si de Denney Colt. Cercul era astupat si arata ca si cum ar fi fost īntretinut. Tufisurile din jur fusesera tunse, dar nu foarte īngrijit, ca si cum s-ar fi dorit sa se lase impresia ca locul se afla īn parasire. Pe aleile pavate crescusera buruieni, dar am descoperit totusi una care parea umblata. Era exact asa cum spusese Danny. Acesta afirmase ca trebuie sa existe o zona astupata cu dale de ciment, ridicate din cānd īn cānd cu o macara pentru ca locul sa poata fi īntretinut, dupa care erau puse la loc. Toti cei care am participat la vizitarea cercului pavat am avut ulterior reactii. Mike se simtea foarte obosit si dezorientat. Denney era si ea obosita si a descoperit pe gāt un semn rosu, īn forma unui triunghi. Personal, am ramas cu o durere de cap asa cum nu mai avusesem niciodata. Dar poate cel mai afectat dintre noi a fost Preston, care a ramas cu arsuri radioactive pe piept si pe picioare. Medicul pe care l-a consultat a atestat ca arsurile erau de sorginte radioactiva, dar nu a fost de acord sa depuna marturie īn scris din motive personale. Personal, am vazut cu ochii mei cum reactioneaza un aparat Geiger asezat lānga arsurile lui Preston.

Excursia noastra nu numai ca a dovedit ipoteza lui Danny potrivit careia avem de-a face cu un accelerator de particule, dar a adus si o serie de informatii suplimetare foarte interesante.

Īnainte de a pleca spre cerc, Preston a luat cu el niste receptoare radio, īn scopul de a īncerca sa prinda eventualele transmisiuni emise de la baza. Īntr-adevar, a reusit sa capteze diferite transmisiuni, dar de īndata ce le prindea mai bine, acestea īncetau. Cum īsi dadea jos echipamentul, transmisiunile īncepeau din nou. Experimentul s-a repetat de cāteva ori, fiind pe cāt de clar observabil, pe atāt de iritant. Preston a ajuns la concluzia ca cei din baza Montauk se jucau cu el, asa ca a renuntat sa mai īncerce.

Īn timp ce ne-am parcat masinile īn parcarea farului, un reporter de la un cotidian local s-a apropiat de noi. A privit cu interes antena de pe microbuzul lui Preston si ne-a īntrebat daca suntem īn cautarea unor extraterestri. Dupa care a īnceput sa chicoteasca, motiv pentru care l-am poreclit ulterior Giggles[2].

Giggles s-a dovedit a fi un surfer care se pregatea sa coboare pe plaja. Ne-a povestit ca a trait īn zona de cānd s-a nascut si ne-a confirmat ca Montauk este un loc plin de ciudatenii. Dupa parerea lui, toate acestea aveau de-a face cu fenomenele electromagnetice (asa s-a exprimat textual). Giggles ne-a mai spus ca locuitorii orasului nu īnteleg ce se īntāmpla si au uneori manifestari ciudate. Īn ceea ce īl priveste, īntelege despre ce este vorba si īsi vede linistit de treburi, fara sa faca prea multe valuri. Dupa parerea lui, cea mai buna maniera de a-i aborda pe locuitorii din zona era sa-ti iei o placa de surfing si sa iesi cu ea. Daca īi convingi ca esti din zona, īti vor vorbi cu mult mai multa sinceritate despre problemele lor. Giggles ne-a mai spus ca surfingul dincolo de Punctul Montauk avea o calitate energetica cu totul speciala. Singurul loc īn care a mai trait asa ceva a fost īn Hawaii. Am ramas cu convingerea ca Giggles stia mai multe decāt a fost dispus sa ne spuna, dar avea cu siguranta dreptate īn privinta surferilor.

Īn dimineata aceleiasi zile, prietenul nostru Mike Nichols a facut surfing īn zona si a observat radarul Cardion. I-a vazut pe muncitori pornind generatorul si i-a īntrebat ce fac. Unul dintre acestia i-a raspuns prietenos, spunāndu-i ca generatorul nu a functionat īn subteran si ca īncercau sa-l porneasca. Mike a ramas prea uluit ca sa mai puna alte īntrebari. S-a dus direct acasa si ne-a dat telefon, fara sa stie ca intentionam deja sa plecam la Montauk. Practic, ne-a prins cu cāteva minute īnainte de a pleca.

Dupa ce Giggles a coborāt pe plaja, a aparut un alt surfer, care a observat si el ca Preston umbla cu diferite aparate electronice īn microbuzul sau. S-a prezentat ca fiind Ray si ne-a īntrebat ce facem. Preston i-a explicat ca dorim sa aflam ce se petrece la baza militara. Ray i-a raspuns ca si-ar dori ca cineva sa afle ce se petrece, īntrucāt locuieste chiar lānga baza si este trezit deseori īn mijlocul noptii de zgomotul elicopterelor, care descarca numeroase echipamente si de pe care coboara o sumedenie de oameni. Se pare ca toata povestea l-a iritat atāt de tare īncāt s-a dus chiar la baza si s-a plāns autoritatilor. Ofiterul de serviciu i-a raspuns cu multa aroganta si discutia lor a degenerat īntr-o cearta. Īn final, Ray a chemat politia, dar oamenii legii i-au spus ca nu pot face nimic. Tulburarea linistii locuitorilor zonei nu intra sub jurisdictia lor, exceptie facānd doar amatorii de curiozitati care īncercau sa treaca dincolo de zona interzisa de la Camp Hero.

Un oficial al municipalitatii ne-a spus ulterior ca soldatii din baza militara ar fi fost membri ai Garzii Nationale facānd exercitii de antrenament. Explicatia pare īnsa neverosimila, dar fiind ca baza era declarata zona toxica cu grad īnalt de periculozitate (conform declaratiei lui George Larsen, Supraveghetor al Parcului National, sustinuta si de o lege federala data īn acest scop). Daca baza era īntr-adevar contaminata, era absurd sa antrenezi trupe militare īn acest mediu toxic. De altfel, rareori se īntāmpla ca militarii sa aiba un comportament atāt de agresiv atunci cānd fac simple exercitii de rutina.

Am descris evenimentele din acest capitol cu scopul de a arata ca īntāmplarile bizare de la Montauk nu au īncetat īn intervalul care s-a scurs de la aparitia ultimei noastre carti. Pe scurt, ne aflam īn elementul nostru: o instalatie radar de ultima generatie amplasata īntr-un parc national, rapoarte privind activitati militare neobisnuite, refuzul oficialitatilor de a colabora si imposibilitatea politiei de a face ceva (la fel ca īn filmul Invadatorii de pe Marte, difuzat īn anul 1950). si capac peste toate, cineva a pomenit chiar ceva despre un buncar subteran!

Ce mai putea urma?