10 personalitati ale secolului al XX-lea
Bujor Maria - Alexandra
Nicola Ionut - Paul
Nita Andreia - Florina
Cls. a XII - a H
Albert Einstein
Albert Einstein (14 martie - 18 aprilie ) s-a nascut în Ulm, Germania, la 14 martie, si si-a petrecut tineretea la München, unde familia sa detinea un mic atelier de produse electrice. A început sa vorbeasca abia la vârsta de 3 ani, dar înca de mic copil a aratat interes pentru natura precum si abilitate în a întelege concepte matematice dificile. La vârsta de 12 ani a învatat geometria euclidiana. Einstein ura plictiseala si lipsa de imaginatie din scoala de la München.
Când esecurile repetate ale afacerilor familiei au dus la parasirea Germaniei cu destinatia Milano, Italia, Einstein a ramas la München pâna la sfârsitul anului scolar. Dupa ce a petrecut un an cu parintii în Milano, s-a hotarât sa-si creeze singur drumul în viata si s-a înscris la liceul cantonal din Aargau, Elvetia, dupa care, în , a intrat la Politehnica din Zürich. Lui nu îi placeau metodele de instruire de aici, lipsea des de la ore si folosea acest timp pentru a studia singur fizica si pentru a cânta la vioara. A trecut totusi examenele si a absolvit Politehnica în , studiind notitele unui coleg. Profesorii nu aveau o parere foarte buna despre el si nu i-au recomandat nici continuarea studiilor. În acelasi an a capatat cetatenia elvetiana.
Timp de 2 ani Einstein a lucrat ca tutor si profesor. În a fost angajat ca examinator la Institutul Elvetian de Patentare de la Berna. În s-a casatorit cu Mileva Mariç, care îi fusese colega la politehnica. Au avut doi fii, dar în cele din urma au divortat. Einstein s-a recasatorit mai târziu.
În anul , Einstein a publicat dintr-o lovitura rezultatele mai multor studii teoretice, care l-au facut deodata cunoscut si care aveau sa revolutioneze fizica. Primul si cel mai important studiu cuprinde prima expunere completa a teoriei relativitatii restrânse, în care demonstreaza ca teoretic nu este posibil sa se decida daca doua evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în acelasi moment sau nu. Alta lucrare, asupra efectului fotoelectric, contine ipoteza revolutionara asupra naturii luminii. Einstein afirma ca, în anumite circumstante determinate, radiatia electromagnetica are o natura corpusculara (materiala), sugerând ca energia transportata de fiecare particula a razei luminoase, denumita foton, ar fi proportionala cu frecventa acelei radiatii. Aceasta ipoteza avea sa fie confirmata experimental zece ani mai târziu de catre Robert Andrews Millikan. Într-un alt studiu asupra electrodinamicii corpurilor în miscare, expune modalitatea interactiunii între radiatie si materie si caracteristicile fenomenelor fizice observate în sistemele de miscare browniana a moleculelor. Einstein sustine ca fascicolele luminoase se curbeaza când se propaga în vecinatatea unui corp ceresc cu mare forta de gravitatie, de unde reprezentarea mai greu de înteles, cum ca spatiul însusi ar fi curb. În publica memoriul privitor la bazele teoriei relativitatii generale, rod al zece ani de studiu. Aceasta lucrare se înscrie în linia demonstratiilor sale ale geometrizarii fizicei. Celebra este ecuatia care exprima cantitatea enorma de energie ascunsa într-un corp: E=mc2, cantitatea de energie (E) este egala cu produsul între masa (m) si patratul vitezei luminii (c).
Dupa 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute pe plan mondial. A primit numeroase premii si distinctii de la diferite societati de fizica de pe intreg globul, printre care si Premiul Nobel pentru fizica în , pentru explicarea efectului fotoelectric (deci nu pentru teoria relativitatii). Vizitele sale în orice parte a Terrei au devenit evenimente nationale; fotografii si reporterii îl urmareau peste tot. Desi regreta pierderea sferei sale intime, Einstein si-a folosit renumele pentru a-si propaga propriile sale vederi politice si sociale.
Când Hitler a venit la putere in Germania în , Einstein s-a decis imediat sa emigreze în Statele Unite. A primit o functie la Institute for Advanced Study, în Princeton, New Jersey. Continuându-si activitatea în favoarea Zionismului, Einstein a renuntat la pozitia sa pacifista în fata imensei amenintari la adresa umanitatii venita din partea regimului nazist din Germania.În Einstein a contribuit împreuna cu alti numerosi fizicieni la scrisoarea catre presedintele Americii Franklin Delano Roosevelt, insistând asupra necesitatii fabricarii bombei atomice, întru cât exista posibilitatea ca si guvernul german sa urmeze aceasta cale.Scrisoarea, care purta numai semnatura lui Einstein, a ajutat la grabirea eforturilor pentru obtinerea bombei atomice în Statele Unite, dar Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal în fabricarea acesteia.
Dupa razboi, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmarii internationale si a unei guvernari mondiale. A continuat suportul sau activ pentru zionism, dar a refuzat oferta facuta de catre conducatorii Israelului de a deveni presedinte. În Statele Unite, la sfârsitul anilor 1940 si începutul anilor 1950, a sustinut ideea de a face orice sacrificiu necesar pentru a conserva libertatea politica alaturi de alti intelectuali.
Einstein a murit la Princeton, la 18 aprilie .
Este foarte important de stiut despre Einstein ca nu a fost NICIODATĂ de acord cu mecanica cuantica. A purtat discutii aprinse cu marele fizician Niels Bohr în legatura cu principiul de nedeterminare si s-a stins din viata fara sa accepte metoda acestei teorii
Freddie Mercury
Freddie Mercury - pe numele sau la nastere Farrokh Bulsara - s-a nascut în Stone Town, Zanzibar, din parinti indieni de nationalitate Parsi, Bomi si Jer Bulsara (vedeti ). Ca Parsi, parintii sai sunt practicanti ai religiei antice zoroastriene.
Familia emigrase din India în insula Zanzibar, de asemenea o colonie britanica, pentru ca Bomi sa-si poata continua cariera de casier al Secretariatului de Stat pentru Coloniile Britanice (în limba engleza, Secretary of State for the British Colonies sau, pe scurt, British Colonial Office). Erau doar doi copii la parinti, Farrokh si sora sa, Kashmira.
Educatia sa scolara a constat în frecventarea scolii St. Peter's Boarding School din Panchgani, lânga Bombay (azi Mumbai), în India, unde a si dat prima sa reprezentatie pe scena facând parte din formatia muzicala de cinci elevi ai scolii. Tot la scoala St. Peter, si-a luat numele artistic de Freddie, pe care si-l va adopta legal, alaturi de numele de familie de Mercury, mai târziu, în Anglia. Educatia scolara va fi completata tot în India la St. Mary's High School (Liceul Sfânta Maria) din Mazagaon, Mumbai.
În 1964, la 18 ani, ca rezultat al revolutiei din Zanzibar si al evacuarii tuturor functionarilor britanici, întreaga familie emigreaza în Anglia. Aici, obtine o diploma în "Arta si design grafic" (Diploma in Art and Graphic Design) la colegiul de arta Ealing (Ealing Art College), urmarind, într-un fel, destinul altui muzician rock celebru, Pete Townshend. Mai târziu, calitatile sale de designer îl vor face sa conceapa si sa realizeze emblema faimoasa a formatiei de muzica rock Queen.
Mercury a fost posesorul unei amplitudini vocale exceptionale pentru un barbat, producând atât sunete înalte de tenor cât si cele mai joase de bariton. Vocea sa înregistrata acopera un registru vocal de aproape patru octave. Din cauza amplitudinii vocale deosebite pe care Freddie Mercury a avut-o, controlând perfect trei octave ( ), s-a argumentat adesea - si pe buna dreptate - ca ar fi fost simultan un tenor, dar si un bariton. Din pacate, Freddie suferea de cresteri aleatori de noduli pe corzile sale vocale. Ca atare, datorita sensibilitatii corzilor sale vocale, Mercury trebuia sa reduca din înaltimea celor mai înalte note pe care le putea emite în concertele pe care Queen le dadea.
Cu versatilitatea sa vocala, fiind posesor al multor tehnici vocale specifice muzicii clasice si în special operei, Freddie Mercury a fost unul dintre cei mai tehnici, complecsi si completi vocalisti si muzicieni a întregii Planete Rock and Roll. În o lista a celor mai mari cântareti de limba engleza ai secolului al 20-lea, prezentata de BBC Radio, Freddie Mercury a fost cotat al 10-lea . Sondajul de opinie a avut pe primele locuri pe urmatorii cântareti: Frank Sinatra, Elvis Presley, Nat King Cole si Ella Fitzgerald. Într-un alt clasament, de data aceasta întocmit de MTV (Music TeleVision), continând o lista a celor mai mari cântareti din ultimii 25 de ani, a fost creditat cu locul al doilea, fiind întrecut doar de Mariah Carey
Spectacolul oferit de Freddie Mercury la concertul de caritate Live Aid, în ziua de 13 iunie , pe stadionul Wembley din Londra, a fost recent votat de diferiti artisti, cântareti, muzicieni, jurnalisti si persoane de conducere din industria muzicala ca cea mai reusita si complexa prezenta scenica (live performance, în limba engleza) din întreaga istorie a muzicii rock. . Rezultatele sondajului de opinie au fost transmise în direct pe canalul 4 (Channel 4) al Marea Britanie într-un program numit "The World's Greatest Gigs". Dintre toti cântaretii, formatiile si muzicienii prezenti în concertul transmis în direct, Live Aid, formatia Queen este considerata cvasi-unanim ca cea care a fost "sarea si piperul" întregii manifestari artistice, totul datorându-se în buna masura talentului extraordinar si a charismei lui Freddie Mercury.
Una din notele distinctive ale lui Mercury, din punct de vedere al prezentei scenice a artistului, îl reprezinta folosirea unui bare, relativ scurte, ca suport pentru microfonul pe care îl utiliza. În anii de început, obisnuia sa utilizeze microfonul împreuna cu bara sa de sustinere si cu suportul sau. Într-o anumita împrejurare, partea triunghiulara de sustinere a barei microfonului a cazut accidental. Începând cu acel moment, Freddie a început sa utilizeze doar microfonul atasat de bara sa verticala de sustinere. Când a fost întrebat de ce o face, a raspuns: "Everyone has to have a gimmick, dear."
Freddie Mercury a compus zece din cântecele originale ale ale albumului "Queen's Greatest Hits" ("Marile succcese ale formatiei Queen"), incluzând unele dintre cele mai creative piese ale formatiei. Câteva dintre acestea sunt: "Bohemian Rhapsody", "Killer Queen", "We Are the Champions", "Crazy Little Thing Called Love" si "Somebody to Love". De fapt, Freddie a fost autor sau co-autor a noua cântece de larg succes international, toate plasate într-un clasament sau altul pe locul întâi (vedeti conexiunea interna ).
Desi toti cei patru membri ai formatiei Queen au fost compozitori (si/sau textieri), producatorul Gary Langhan, care a lucrat în studio cu Queen la multe din albumele lor timpurii, a mentionat în cartea sa Freddie Mercury: The Real Life (Freddie Mercury - Viata (sa) adevarata) ca: "Freddie a fost întotdeuna extrem de dispus sa ajute pe ceilalti colegi în realizarea compozitiilor acestora, acordând tot atâta atentie realizarii cântecelor altora cât a acordat-o realizarii propriilor sale compozitii. Era atât de diferit fata de alte formatii cu care am lucrat, unde exista doar un recunoscut compozitor, urmând ca oricare dintre ceilalti membri sa faca eforturi speciale pentru a ajunge undeva [în recunoasterea compozitiilor lor]."
Formatia Queen a început sa utilizeze masiv mixari de studio odata cu cel de-al doilea album al lor, Queen II, care reuneste numai compozitii de-ale lui Mercury pe întreaga parte a doua a albumului (sau, pe varianta CD a albumului, piesele de la 6 la 11). Desi multi ascultatori identifica "Bohemian Rhapsody" ca o culme a realizarii artistice muzicale a lui Freddie, este perfect posibil ca în multe din piesele sale anterioare sa se regaseasca idei muzicale ce au condus la aceasta piesa-capodopera, o adevarata "mini-opera."
Sigmund Freud
Sigmund Freud (n. 6 mai , Freiberg, astazi Pribor/Republica Ceha - d. 23 septembrie , Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al conceptului de Psihanaliza.
Sigmund Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studiu a început sa lucreze în laboratorul de Fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de functiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lasat atât de mult absorbit de aceasta activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind sa câstige experienta practica, dupa doi ani începe sa lucreze ca medic în spital, în sectiile de Psihiatrie si Dermatologie. În 1885 obtine un post de docent în Neuropatologie la Universitatea din Viena si - având o bursa din partea statului austriac - petrece 19 saptamâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpętričre, condusa de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburari nervoase prin hipnoza. Sub conducerea lui, Freud începu sa studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.
În 1886, Sigmund Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie. Datorita faptului ca aplica conceptiile lui Charcot, socotite neortodoxe de corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultati din partea colegilor. Aceasta explica si faptul ca, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multa reticenta.
Prima lucrare publicata de Freud, Zur Auffassung der Aphasien/Conceptii asupra afaziei (1891), trata problema tulburarilor de vorbire aparute în urma unei leziuni organice a creierului. Dupa o noua lucrare în domeniul neurologiei, Die infantile Cerebrallähmung/Paralizia cerebrala infantila (1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetarilor privind explicarea tulburarilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de Psihanaliza (1896).
Freud explica aparitia manifestarilor nevrotice, în special ale isteriei, datorita refularii unor traume emotionale, ascunse în inconstient. Ca tratament recomanda transpunerea pacientului în stare de hipnoza, cu ajutorul careia trairile emotionale refulate sunt din nou aduse la suprafata constiintei si în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod constient, nu mai provoaca tulburari psihice. Între 1895 si 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a conceptiilor sale, care formeaza nucleul psihanalizei în teorie si practica. El renunta la metoda hipnozei, preferând expunerea spontana de catre pacient a amintirilor sale, înca din perioada copilariei, în timpul sedintelor de psihanaliza, sub forma asa zisei asociatii libere. În felul acesta medicul îl ajuta sa-si clarifice constient experientele conflictuale, care stau la baza tulburarilor nevrotice.
Cu ajutorul "asociatiilor libere" gaseste calea de patrundere catre procesele petrecute în inconstient, ceea ce l-a condus si la explicarea semnificatiei viselor si a actelor ratate ("lapsus-uri"). Prin interpretarea visurilor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantila si a complexului Oedip, care ar sta la baza legaturilor erotice inconstiente ale copilului cu parintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din conceptia freudiana au fost si ramân foarte controversate.
În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul sau s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung si Ernest Jones, care i-au preluat si i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creiata Societatea Internationala de Psihanaliza, cu extindere în special în America. Pe baza reprezentarilor sale, Freud a încercat sa explice si unele fenomene sociale si culturale, ca religia, mitologia, arta si literatura. Dupa ocuparea Austriei de nazisti, Freud se refugiaza cu întreaga familie la Londra, unde moare în urma unui cancer al maxilarului în 1939. Contributia stiintifica esentiala a lui Sigmund Freud consta în punerea în evidenta a existentei si actiunei inconstientului în viata psihica si în explicarea pe aceasta baza a personalitatii umane. În plus, a dezvoltat o noua disciplina terapeutica medicala, care - în forma initiala sau modificata - sta la baza tratarii psihoterapeutice moderne a nevrozelor si altor tulburari psihice.
Pablo Picasso
Pictura face parte din viata lui Picasso si, în acelasi timp, viata lui înseamna în egala masura arta. S-a nascut la 25 octombrie în Malaga (Andaluzia) ca fiu al lui José Ruiz Blasco - pictor si profesor la scoala de Arte Frumoase din Malaga - si al sotiei sale, Maria Picasso y López. Talentul lui Pablito se evidentiaza înca din copilarie, ca adolescent îi uimeste pe profesorii de la Institutul de Arte Frumoase din La Coruna, desi el suporta cu greu rigoarea traditiei si educatia academica. În anul familia se muta la Barcelona. Tatal sau îi daruieste pensulele sale, gest prin care îi recunoaste talentul exceptional. Tânarul Picasso îsi continua studiile la scoala de Arte Frumoase din Barcelona ( ) si la Academia de Pictura din Madrid ( - ). În anul , Pablo, în vârsta de nouasprezece ani, îsi expune pentru prima data lucrarile în localul Els Quatre Gats ("La patru pisici") din Barcelona, unde se aduna avangarda artistica si intelectuala din capitala Cataluniei. Din , începe sa-si semneze lucrarile cu numele mamei sale, considera ca Picasso "suna foarte bine". Urmatorii ani si-i petrece calatorind între Spania si Franta. La Paris este influentat de operele lui Auguste Renoir si Claude Monet. Expune câteva tablouri la galeristul Ambroise Vollard, unde cunoaste pe pictorul Max Jacob, de cale îl va lega o prietenie de lunga durata.
În 1904, Picasso se hotaraste sa se stabileasca definitiv la Paris, într-o casa veche, cunoscuta sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenti, pictori, sculptori si actori. Picteaza la început tablouri triste, în tonuri albastre reci (asa numita perioada albastra), ce exprima singuratatea, sufernta si saracia, reflectând o dispozitie afectiva melancolica.Cunoaste pe Fernande Olivier, o tânara bruneta si eleganta, de care se îndragosteste si cu care va locui împreuna.
Între anii 1908 si Picasso traseaza împreuna cu Georges Braque drumul unui mod revolutionar de tratare a formelor, care va capata denumirea de Cubism, de la articolul criticului Louis Vauxcelles: "...ei dispretuisc formele, reduc totul - locuri, figuri, case - la formele geometrice elementare, la cuburi". În realitate, Picasso si Bracques încearca sa reprezinte obiectele tridimensionale pe suprafata bidimensionala a tabloului, fara a folosi mijloace iluzioniste, sa reuneasca forma si suprafata recurgând la mijloacele unei picturi fara deosebiri între prim plan si fondul în perspectiva.
Începând cu anul 1912, Picasso recurge la metoda "colajelor" (hârtie lipita, fr.: collage, papiers collés), cubismul intra în asa zisa "faza sintetica". În felul acesta, Picasso reuseste sa accentueze si mai mult diferenta între suprafata tabloului si relieful obiectelor reprezentate.
Acesti ani reprezinta pentru Picasso un punct de cotitura. Maniera de a picta dar si situatia financiara se schimba radical.Preturile tablourilor sale cresc, nu va mai cunoaste niciodata saracia. Picasso închiriaza o casa în cartierul burghez Montparnasse, unde se muta cu noua sa iubita, Marcelle Humbert. În anul 1915 îl cunoaste pe scriitorul Jean Cocteau si pe Seghei Diaghilev, conducatorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes. Picasso proiecteaza decorurile si costumele pentru spectacolul de balet "Parada" ( ), pus în scena de Jean Cocteau. Pleaca la Roma împreuna cu corpul de balet si se îndragosteste de dansatoarea Olga Koklova, cu care se casatoreste în vara anului .
În 1935 se desparte de Olga Koklova. O cunoaste pe Dora Maar, pictorita si fotografa, care avea multi prieteni în cercul suprarealistilor. În noua lui dragoste pictorul gaseste o corespondenta intelectuala care pâna atunci îi lipsise. Nu o va parasi totusi pe Marie-Thérčse si îsi împarte viata între cele doua amante.
Dupa izbucnirea razboiului civil din Spania, Picasso se pronunta de partea guvenului republican. În iulie , are loc la Paris "Expozitia Mondiala". Tabloul lui Picasso, Guernica, expus în pavilionul spaniol, este dedicat orasului basc Guernica, bombardat de aviatia germana. Aceasta opera marcheaza începutul angajarii politice a artistului, care va culmina cu înscrierea în Partidul Comunist Francez ( ). În timpul ocupatiei germane a Parisului, atelierul lui Picasso din rue des Grands Augustins devine un punct de întâlnire al artistilor si literatilor, ca Jean-Paul Sartre, Raymond Queneau.
În anul , Picasso o paraseste pe Dora Maar. El începuse de fapt o relatie cu tânara pictorita Françoise Gilot, pe care o cunoscuse cu trei ani mai înainte. Se muta împreuna în sudul Frantei. Începând din anul vor locui la Vallauris, unde Picasso se consacra sculpturii, ceramicii si litografiei. În anul se naste fiica lor, Paloma, al carei nume aminteste de celebrul "porumbel al pacii" de pe afisul Congresului Mondial al Pacii. Anul debuteaza cu despartirea de Françoise si retragerea din partidul comunist, si se încheie cu o noua poveste de dragoste cu Jacqueline Roque. Jacqueline are 26 de ani, se vor casatori în . În se deschide la Barcelona "Muzeul Picasso", care va cuprinde mai târziu cea mai mare parte din operele sale.
Pablo Picasso moare la 8 aprilie la Mougins, în apropiere de Cannes.
Picasso si-a transformat viata în legenda. Dupa anii petrecuti printre boemii din Montmartre, a devenit - gratie geniului si spiritului sau inovator, dar totodata si prieteniilor celebre si aventurilor sale amoroase - cel mai renumit pictor al secolului al XX-lea.
Papa Ioan - Paul al II - lea
Karol Wojtyła s-a nascut într-o familie modesta, fiu al unui ofiter în retragere. Când era în vârsta de 9 ani si-a pierdut mama. Dupa absolvirea liceului Marcin Wadowita, s-a înscris, în anul , la cursurile Facultatii de Litere si Filozofie a Universitatii Jagielloniene din Cracovia. În timpul celui de-al doilea razboi mondial si al ocupatiei naziste a Poloniei, Universitatea Jagielloniana a fost închisa si Karol Wojtyla a fost nevoit sa munceasca într-o fabrica de produse chimice. Îsi pierde tatal în . Din anul a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, sub îndrumarea cardinalului Adam Sapieha, si la 1 noiembrie a fost hirotonit ca preot catolic, la Cracovia. La scurt timp dupa aceea, a fost trimis la Vatican, unde a studiat, la Universitatea Papala Angelicum, sub îndrumarea dominicanului Garrigou-Lagrange. În , a obtinut doctoratul în teologie cu o teza despre "Credinta în gândirea Sfântului Ioan al Crucii". Reîntors în Polonia, detine mai multe parohii în Cracovia si obtine în acest timp doctoratul în Filosofie cu o teza asupra filosofului german Max Scheler. În i se încredinteaza catedra de Teologie morala si etica sociala la Facultatea de Teologie din Cracovia. Când aceasta a fost desfintata, în , este numit profesor de Etica la Universitatea Catolica din Lublin. În acest oras fondeaza un Institut de Morala crestina, a carui directie o va detine pâna în . Papa Pius al XII-lea ( - ) îl numeste, la 4 iulie , episcop titular de Ombi si auxiliar de Cracovia, iar peste câteva luni, la 28 septembrie, în catedrala Wawel din Cracovia, este hirotonit episcop. În aceasta epoca si-a ales ca deviza "Totus tuus" ("Al tau intru totul"), în semn de devotiune fata de Fecioara Maria. Papa Paul al VI-lea ( - ) l-a numit, la 13 ianuarie , arhiepiscop de Cracovia, iar la 26 iunie , a fost facut cardinal. Imediat dupa decesul Papei Ioan Paul I (aflat în scaunul papal în intervalul august-septembrie ), a fost ales papa la 16 octombrie , cel de-al 264-lea urmas al Sfântului Petru. A luat numele de Ioan Paul al II-lea si a fost încoronat ca Suveran Pontif la 22 octombrie . Este primul papa polonez din istorie si unul dintre putinii care nu s-au nascut în Italia, primul de la Papa Adrian al VI-lea în . Pontificatul papei Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre cele mai lungi, al treilea ca durata, din istoria Bisericii Catolice. Acest termen este într-un contrast extrem cu cel al predecesorului sau, Ioan Paul I care a avut un pontificat de numai 33 de zile si în memoria caruia si-a luat numele papal.
La 13 mai , Ioan-Paul al II-lea a scapat dintr-un atentat la viata sa, comis de Mehmet Ali Agca, care l-a împuscat de la mica distanta. La 6 ianuarie, , Politia din Manila, Filipine a dejucat Operatiunea Bojinka, care era de fapt un plan pentru uciderea lui Ioan Paul al II-lea.
Dupa o lunga suferinta pricinuita de boala Parkinson, manifesta înca din , se stinge din viata în resedinta sa papala din Vatican în ziua de 2 aprilie la ora 19:37 (UTC).
La începutul pontificatului lui Ioan-Paul al II-lea, Sfântul Scaun avea relatii diplomatice cu 84 de state. Pâna în , numarul a fost marit la 172 de state. În acelasi timp, participa acum ca membru deplin sau ca observator în diverse organizatii internationale si regionale. Cele mai multe din vizitele sale internationale au fost realizate în dubla calitate, de sef de Stat si de sef al Bisericii Catolice.
Papa Ioan Paul al II-lea s-a angajat personal în atenuarea sau rezolvarea unor probleme complexe ale pacii interne si internationale: în Nigeria, în Chile, în Nicaragua, în Iugoslavia, în Orientul Apropiat, în Cuba, în Filipine...
Desi declara ca predica Evanghelia si nu Democratia, interventiile sale au constituit totdeauna un pericol pentru regimurile dictatoriale si, într-adevar, a sustinut miscarile dizidente din fostul bloc sovietic, în special sindicatul "Solidarnosc" din Polonia si a jucat astfel un rol hotarâtor în prabusirea imperiului comunist din rasaritul Europei la sfârsitul anilor 80.
În iunie , prima sa vizita în tara natala permite polonezilor "sa voteze cu picioarele", marile adunari prilejuite de prezenta sa întarind încrederea în unitatea nationala, astfel încât în august 1980 grevistii de la Gdansk au rezistat tuturor presiunilor si comunistii au fost constrânsi sa recunoasca sindicatul liber Solidaritatea (Solidarnosc)! În ianuarie 1981, Lech Walesa este primit la Vatican, spre îngrijorarea întregii nomenclaturi comuniste, ulterior punându-se la cale atentatul si recurgându-se la legea martiala. În iunie 1983, o a doua vizita a Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia reînsufleteste speranta de libertate în tot rasaritul Europei, care dealtfel va fi zguduit în curând de glasnost si perestroika, crezându-se ca sistemul comunist mai poate fi reformat. A sprijinit în secret desfasurarea în Europa de Vest a rachetelor americane Pershing II si Tomahawk cu focos nuclear în cadrul Dublei Decizii NATO din 1979, pentru a restabili echilibrul nuclear si "balanta terorii". La 1 decembrie 1989, când Mihail Gorbaciov vine la Vatican, pentru a se întâlni apoi cu George Bush în Malta, în Europa rasariteana nu mai dainuia decât regimul lui Ceausescu, care în curând avea si el sa dispara.
În timpul pontificatului sau, papa Ioan Paul al II-lea a întreprins un mare numar de calatorii în diferite tari ale lumii. A pus mare pret pe dialogul ecumenic dintre diversele confesiuni ale religiei crestine si cu alte religii. În cursul unei vizite în Marea Britanie s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II a Angliei, capul Bisericii Anglicane si a avut o întrevedere cu arhiepiscopul de Canterbury.
În zilele de 7, 8 si 9 mai1999 s-a aflat în România, unde a avut contacte cu personalitatile locale ale Bisericii Ortodoxe. La Liturghia Pontificala celebrata în Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti l-a îmbratisat pe cardinalul Alexandru Todea, aflat în scaunul cu rotile. În octombrie a avut loc calda primire la Vatican a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist.
În martie 2000, face o calatorie la Ierusalim unde viziteaza asezamântul "Yad Vashem" în memoria victimelor Holocaustului si se reculege la Zidul Plângerii. Este primul papa care a vizitat o sinagoga ( în Roma ) si o moschee ( în Siria, la Moscheea Omeyyada din Damasc ).
Stalin
Vissarionovici Stalin (rusa: ), nascut Ioseb Djugasvili (georgiana: ) (21 decembrie - 5 martie ) a fost un revolutionar bolsevic si conducator politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în în urma mortii lui Vladimir Ilici Lenin, câstigând în anii deceniul al treilea lupta pentru putere cu Lev Trotki si consolidându-si pe deplin autoritatea o data cu Marea Epurare, o perioada de represiune crunta al carei apogeu a fost atins în . Stalin a ramas la putere pe tot parcursul celui de-al doilea razboi mondial, si dupa încheierea acestuia, pâna la moartea sa. Regimul sau de ideologie marxist-leninista este adeseori numit stalinism.
Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politica Economica (NEP) cu planurile cincinale (introduse în ) si agricultura individuala cu agricultura cooperatista, Uniunea Sovietica a fost transformata dintr-o societate taraneasca într-o mare putere industriala mondiala la sfârsitul celui de-al patrulea deceniu. Agricultura sovietica, care a fost exploatata pentru finantarea industrializarii, a continuat sa fie subdezvoltata pe toata durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa faca fata opozitiei generalizate a chiaburilor, în fapt cei mai harnici si gospodari oameni ai satelor, având ca rezultat o lupta înversunata a multor tarani împotriva autoritatilor. În acest timp, Stalin a argumentat ca fractionismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slabi Uniunea Sovietica în fata inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el practic a eliminat opozitia politica prin intermediul sistemului foarte dur al exilului intern (vezi Gulag) si prin executii, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populatiei, a câstigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul.
O victorie greu cucerita în Marele Razboi pentru Apararea Patriei, - , (care a fost posibila cel putin partial datorita capacitatilor de productie ridicate în timpul industrializarii fortate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varsovia si a consfintit pozitia URSS drept una dintre cele doua superputeri mondiale dominante, pozitie pe care a mentinut-o pentru aproape patru decenii dupa moartea lui Stalin (din 1953). Cu toate acestea, generatiile de conducatori care au urmat au repudiat stalinismul. Succesorul lui Stalin si prim-secretar al partidului, Nikita Hrusciov, a denuntat folosirea represiunii în masa si cultul personalitatii (în ).
Dupa al doilea razboi mondial, Armata Rosie a ocupat cea mai mare parte a teritoriului care fusese mai înainte stapânit de tarile Axei: au fost zone de ocupatie sovietice în Germania si Austria iar Ungaria si Polonia erau practic sub ocupatie militara, desi formal, mai târziu, erau tari aliate. Guverne pro-sovietice au fost aduse la putere în România, Bulgaria si Cehoslovacia iar în Iugoslavia si Albania au ajuns la putere guverne conduse de comunisti locali. Finlanda si-a pastrat în mod formal independenta, dar era izolata din punct de vedere politic si dependenta din punct de vedere economic de Uniunea Sovietica. Grecia, Italia si Franta au fost sub puternica influenta a partidelor comuniste locale, care priveau cu simpatie la Moscova. Stalin a sperat ca odata cu retragerea americanilor din Europa, tot continentul sa ramân sub dominatia sovietica. Ajutorul american pentru tabara anti-comunista în razboiul civil din Grecia a schimbat situatia. Germania Rasariteana a fost proclamata tara separata în , fiind guvernata de comunisti locali. Mai mult decât atât, Stalin a decis sa aiba controlul direct aspra satelitilor din Europa Centrala: toate tarile urmau sa fie conduse de partidele comuniste locale care trebuiau sa încerce sa introduca modelele sovietice în zona.
Dupa cum spune Hrusciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alaturi de aghiotantii sai, dupa care el dormea toata ziua, asteptând ca ei sa ramâna treji si sa conduca tara. Pe 1 martie , dupa un dineu întins pe durata întregii nopti, alaturi de ministrul de interne Lavrenti Beria si viitorii premieri Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin si Nikita Hrusciov, Stalin a cedat, suferind un atac cerebral care i-a paralizat partea dreapta a corpului. El a murit patru zile mai târziu, pe 5 martie la vârsta de 73 de ani. În mod oficial, hemoragia cerebrala a fost declarata drept cauza a mortii. Trupul sau a fost mumificat si pastrat în Mausoleul lui Lenin pâna pe 3 octombrie , când a început destalinizarea în Uniunea Sovietica. Trupul lui Stalin a fost îngropat dupa aceea lânga zidul Kremlinului.
S-a sugerat ca Stalin ar fi fost asasinat. Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discutie aceasta ipoteza în 1975. Viaceslav Molotov, în memoriile sale politice publicate în , afirma ca Beria s-a laudat în fata sa ca l-ar fi otravit pe Stalin. În , un grup de cercetatori rusi si americani au enuntat ipoteza ca Stalin ar fi ingerat o puternica otrava folosita împotriva sobolanilor, care provoaca fluidizarea sângelui si hemoragii si atacuri cerebrale. Cum acest tip de otrava este insipida, varianta aceasta este plauzibila. Cum a murit Stalin, se va putea afla cu certitudine doar daca se va face autopsia cadavrului care este îmbalsamat.
Per total, sub conducerea lui Stalin, Uniunea Sovietica a fost transformata dintr-o natiune agricola într-o superputere mondiala. Industrializarea a fost un succes prin faptul ca a creat posibilitatea apararii si pâna în cele din urma a învingerii puterilor Axei în al doilea razboi mondial, desi acest lucru s-a facut cu pierderi uriase de vieti omenesti. Totusi, istoricul Robert Conquest si alti cercetatori occidentali afirma ca URSS erau obligate la o industrializare care nu era în mod necesar legata de influenta bolsevica. Exista alte speculatii de tip "ce ar fi fost daca" dar care sunt prin natura lor improbabile
Desi politicile economice si sociale ale lui Stalin au pus bazele pentru ridicarea URSS la statutul de supraputere, cruzimea cu care a condus afacerile sovietice au fost ulterior repudiate de succesorii sai în conducerea Partidului Comunist. Trebuie notata denuntarea stalinismului de catre Nikita Hrusciov în februarie . În "Raportul secret", Despre cultul personalitatii si consecintele lui, tinut în cadrul sesiunii închise a celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Hrusciov l-a denuntat pe Stalin pentru cultul personalitatii sale si pentru "violarile normelor leniniste de legalitate". Oricum, succesorii sai imediati au continuat sa urmeze principiile de baza ale regimului stalinist: monopolul politic al partidului comunist, controlul de stat al economiei si un serviciu de reresiune care sa înabuse orice disidenta. Pe de alta parte, epurarile de mare amploare nu au mai fost niciodata repetate.
Constantin Brancusi
Constantin Brâncusi (n. 19 februarie , Hobita, Oltenia, d. 16 martie , Paris) a fost un sculptor român cu contributii covârsitoare la înnoirea limbajului si viziunii plastice în sculptura contemporana. Constantin Brâncusi a fost ales postum membru al Academiei Române.
Dupa ce a urmat scoala de Arte si Meserii în Craiova ( - ) vine la Bucuresti unde absolva scoala de Belle-Arte în . Pleaca în la studii la München, dar dupa sase luni o porneste pe jos prin Bavaria, Elvetia pâna la Langres (Franta), de unde ia trenul pânâ la Paris. În reuseste la concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucreaza în atelierul lui Antonin Mercié pâna în când, atingând limita de vârsta, paraseste scoala. Refuza sa lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, spunând: "Rien ne pousse ŕ l'ombre des grands arbres" (La umbra marilor copaci nu creste nimic). Expune pentru prima data la Société Nationale des Beaux-Arts si la Salon d'Automne din Paris în . Creeaza în prima versiune a Sarutului, tema pe care o va relua sub diferite forme pâna în , culminând cu Poarta Sarutului din Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu. În închiriaza un atelier în Rue de Montparnasse si intra în contact cu avantgarda artistica pariziana, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani. În revine pentru scurt timp în România si participa la Salonul Oficial. Colectionarul de arta Anastase Simu îi cumpara sculptura Somnul si bustul pictorului Nicolae Darascu.
Pâna în participa cu regularitate la expozitii colective din Paris si Bucuresti, inaugurând ciclurile Pasari Maiestre, Muza adormita, Domnisoara Pogany.În , Brâncusi deschide prima expozitie în America la Photo Secession Gallery din New York, care provoaca o enorma senzatie. Colectionarul american John Quinn îi cumpara mai multe sculpturi, asigurându-i o existenta materiala prielnica creatiei artistice. În revista Little Review din New York apare în primul studiu cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncusi, semnat de poetul american Ezra Pound.
Pâna în , activitatea creatoare a lui Brâncusi se desfasoara în toata amploarea ei. Operele sale de seama din ciclul Pasarea în vazduh, ciclul Ovoidului precum si sculpturile în lemn dateaza din aceasta perioada. În acelasi timp Brâncusi participa la cele mai importante expozitii colective de sculptura din Statele Unite ale Americii, Franta, Elvetia, Olanda, Anglia.
În atelierul sau din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncusi si-a creat o lume a lui, cu un cadru si o atmosfera românesca. Muzeul National de Arta Moderna din Paris (Centre Pompidou) are un numar important de lucrari ale lui Brâncusi, lasate mostenire împreuna cu tot ce se afla în atelierul sau.
În România, în epoca zisa a realismului socialist, Brâncusi a fost contestat ca unul din reprezentantii formalismului burghez cosmopolit. Abia în Brâncusi a fost redescoperit în România ca un geniu national si, în consecinta, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunostintei) fara sfârsit, Masa tacerii si Poarta sarutului a putut fi amenajat si îngrijit, dupa ce fusese lasat în paragina un un sfert de veac.
Din pâna azi au aparut în toate partile lumii peste 50 de carti si monografii si mii de studii si articole despre Constantin Brâncusi, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial si chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" (Jean Cassou). În , cunoscutul sculptor Henry Moore scria: "Brâncusi a fost acela care a dat epocii noastre constiinta formei pure".
Constantin Brâncusi a eliberat sculptura de preponderenta imitatiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativa a realitatii, a preconizat exprimarea esentei lucrurilor, a vitalitatii formei, a creat unitatea dintre sensibil si spiritual. În opera sa, Brâncusi a oglindit felul de a gândi lumea a taranului român. Prin obârsia sa taraneasca, si-a aflat radacinile adânci ale operei sale în traditiile, miturile si functia magica a artei populare românesti. Brâncusi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacra a realitatii.
Figura centrala în miscarea artistica moderna, Constantin Brâncusi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarca prin eleganta formei si utilizarea sensibila a materialelor, combinând simplitatea artei populare românesti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brâncusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma în sculptura, pictura si desen.
Marilyn Monroe
Marilyn Monroe (nascuta Norma Jeane Mortensen, n.1 iunie, - d. 5 august, ) este fara îndoiala cel mai celebru star cinematografic, sex simbol si diva pop al secolului douazeci. Ascensiunea lui Monroe la nivelul de celebritate a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, asta în timp ce primul ei sot facea parte Marina Comerciala. Cea mai însemnata parte a filmelor ei au fost facute pentru 20th Century Fox, unde si-a luat si numele care a facut-o celebra. Dupa câteva aparitii minore în decurs de câtiva ani, Marilyn a început sa devina cunoscuta pentru talentul ei de comendiana, ajutata fiind si de remarcabila ei prezenta scenica. si-a îndreptat eforturile catre aparitii mai consistente, si, la un anumit moment al carierei sale a reusit sa-si îndeplineasca acest scop. Circumstantele misterioase ale mortii lui Marilyn au fost subiectul multor speculatii, dar nu au reusit sa-i stirbeasca reputatia de cea mai legendara figura publica a tuturor timpurilor.
Cu toate ca a devenit cea mai celebrat actor al istoriei filmului, începuturile lui Monroe au fost modeste. Ea s-a nascut în sectia sociala de maternitate a spitalului din Los Angeles County. Numele sub care a fost înregistrata a fost Norma Jeane Mortensen (mai târziu, bunica sa Della Monroe Grainger a botezat-o în stil baptist drept Norma Jeane Baker). Majoritatea biografilor cred ca tatal sau biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent de vânzari pentru studioul cinematografic unde mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film. Totusi, certificatul ei de nastere îl indica pe norvegianul Martin Edward Mortensen ca fiind tatal. În ultimii ani câtiva biografi chiar au început sa sustina ca de fapt acest lucru ar fi si situatia reala.
Desi criticii americani/latini au avut rezerve la început sa îi recunoasca ablitatile dramaturgice, ei nu au sa ezitat îi conteste sex appeal-ul. Monroe juca acum ( ) într-un film cu buget mare Niagara. Criticii de film si-au concentrat atentia asupra magnetisumului camerei fata de Monore, nu numai la actiunea de fundal a filmului. Niagara a ajuta-o pe Monroe sa devina senzatia momentului aprope peste noapte. Rolul ei de femeie dezechilibrata cu moravuri usoare care planuieste sa îsi asasineze sotul, i-a facut pe critici sa afirme ca ar fi fost actrita principala perfecta pentru unul din filmele regizate de Alfred Hitchcock.
Acest moment coincide cu timpul în care pozele nud ale lui Monroe, facute de catre fotograful Tom Kelley în anii de lupta pentru roluri, încep sa iasa la lumina. Copii ale acestora au fost cumparate de catre Hugh Hefner si în decembrie au aparut în prima editie a noii sale reviste Playboy. Chiar daca Fox a fost îngrijorat ca asta va crea o controversa ce îi va afecta cariera, Monroe a decis sa admita în mod public ca ea este modelul din fotografii. Unui ziarist care a întrebat-o ce îmbracaminte a purtat în timpul sedintei i-a raspuns: "Radio-ul." La întrebarea despre ce poarta în pat, raspunsul a fost de asemenea simplu: "Chanel No. 5." Mai târziu avea sa devina celebra pentru aceste replici incitatoare lipsite de predicat.
O necunoscuta practic la acea vreme, Monroe a fost prima femeie care sa-si deschida propria casa de productie, împreuna cu prietenul sau, fotgraful Milton H. Greene. Marilyn Monroe Productions a lansat primul sau film The Prince and the Showgirl în si a primit opinii mixte. Pe langa functia de producator executiv pentru acest film, ea a jucat alaturi de apreciatul actor britanic Laurence Olivier, care a fost regizorul. Din pacate, atractia dintre cei doi lipsea, lucru care nu era tocmai surpinzator. Asta având în vedere conceptia lui Olivier despre comportamentul "neprofesional" al lui Monroe (incluzând obiceiul notoriu de a îi lasa pe oameni sa astepte ore întregi pâna la aparitia ei la filmari) si astfel a crescut reputatia ei în industria filmului de actor dificil.
În 1959 ea înregistreaza cel mai mare succes al carierei jucând alaturi de Tony Curtis si Jack Lemmon în comedia lui Billy Wilder Some Like It Hot. Comportamentul ei dificil pe scena este de acum legendar, asemenea numeroaselor duble necesare. Totusi, la terminarea filmarilor, Wilder a declarat ca era dispus sa treaca oricând peste aceste inconveniente, pretuind calitatile ei de comedianca de prima clasa. Some Like It Hot este considerat acum ca fiind una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile. Rolul lui Monroe de cântareata îndoielnica, consumatoare frecventa de bauturi, dar plina de compasiune - Sugar Kane, a fost premiat cu un Golden Globe pentru cea mai buna actrita într-un musical sau comedie.
Monroe a acordat un interviu detaliat revistei Life Magazine, în care si-a expimat parerea de rau pentru modul în care Hollywood-ul o eticheta ca fiind o blonda proasta si cât de mult îsi iubea publicul. A facut de asemenea o sedinta fotografica pentru Vogue si a început discutiile pentru un viitor film cu Gene Kelly si Frank Sinatra. Ea planuia de asemenea sa joace drept Jean Harlow. Alte proiecte care i se pregateau pentru viitor erau What a Way to Go! si The Stripper.
Înainte ca filmarile la Something's Got to Give sa fie reluate, Monroe a fost gasita moarta în casa sa din Los Angeles, în dimineata zilei de 5 August . Moartea sa, oficial înregistrata ca o probabila sinucidere prin consum excesiv de medicamente, a fost marcata de lipsa de profesionalism a anchetei politiei. A devenit astfel o tema folosita în teoria conspiratiei. Acest lucru nu a afectat însa statutul ei de model pentru arhetipul unui sex symbol si o stea de cinema.
Printesa Diana
Diana, Printesa de Wales (Diana Frances Mountbatten-Windsor, nascuta Spencer) (1 iulie -31 august ) a fost prima sotie a Printului Charles, Print de Wales. De la casatoria din pâna la divortul din a fost numita Her Royal Highness The Princess of Wales iar dupa divort, Diana, Princess of Wales.
În 1980, a început o relatie amoroasa cu printul Charles, fiul cel mare al reginei Elisabeta. În februarie , printul de Wales, în vârsta atunci de 33 de ani, si-a anuntat logodna cu educatoarea în vârsta de 19 ani. Frumusetea si timiditatea Dianei au transformat-o imediat într-o senzatie mediatica, iar la 29 iulie , aproape un miliard de telespectatori din 74 de tari au vizionat casatoria acesteia cu mostenitorul tronului britanic. Cuplul s-a casatorit într-o ceremonie fastuoasa la catedrala St. Paul. Primul lor fiu, printul William, s-a nascut în , iar cel de-al doilea, printul Henry, în .
La scurt timp însa, relatia cuplului de vis s-a racit, o experienta cu atât mai dureroasa cu cât s-a produs sub ochii omniprezenti ai tabloidelor. Paparazzi au transformat-o pe Diana într-una dintre cele mai fotografiate femei din lume. În particular, ea a suferit de bulimie si de depresie. În , Diana si Charles s-au despartit în mod oficial. În august , printul si printesa au ajuns la o întelegere cu privire la divort, dupa negocieri prelungite. În schimbul unei sume generoase si a dreptului de a-si pastra apartamentele de la Palatul Kensington, cât si titlul de printesa de Wales, Diana a fost de acord sa renunte la titlul de "alteta regala" si la orice pretentie viitoare privind tronul britanic.
În anii care au urmat divortului, populara printesa parea aproape de a-si îndeplini visul de a deveni o "regina a inimilor". Ea si-a mentinut statutul de persoana publica si a continuat sa promoveze numeroase actiuni umanitare, spre exemplu, sprijinirea bolnavilor de SIDA si campania împotriva minelor anti-personal. La sfârsitul anului , a avut o relatie cu milionarul egiptean Dodi Al Fayed, fiul proprietarului retelei de magazine Harrods. Relatia lor a devenit mai serioasa în , iar în august, Diana a petrecut cu Dodi o vacanta în Mediterana. Ca de obicei, paparazzi i-au urmarit îndeaproape. Un fotograf a primit din partea tabloidelor 3 milioane de dolari pentru o fotografie cu Diana si Dodi sarutându-se pe yachtul lui Fayed.
La 30 august, Diana si Dodi au zburat din Sardinia spre Paris. Diana intentiona sa se întoarca la Palatul Kensington în dimineata urmatoare, dupa ce va petrece o noapte la vila din Paris a lui Dodi. În acea seara, Diana si Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatalui lui Dodi începând cu anul . Paparazzi au aparut si ei. Spre finalul cinei, Dodi i-a spus soferului sa duca masina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi. Henri Paul, bodyguard la hotelul Ritz urma sa fie noul sofer. Acesta a fost de acord cu aceasta însarcinare, desi bause si luase si anti-depresive, care nu trebuie amestecate cu alcool.
În timp ce se deplasau prin oras, erau urmariti îndeaproape de paparazzi pe motociclete. La Place de la Concorde, Henri Paul a apasat pedala de acceleratie pentru a scapa de presa. Când au ajuns la un tunel ce trecea pe sub Pont de l'Alma, soferul conducea la o viteza estimata la 200 km/h, într-o zona cu viteza restrictionata la 50 km/h. Paul a pierdut controlul masinii în momentul în care au intrat în tunel, iar Mercedesul a ricosat într-un zid si s-a zdrobit literalmente de pilonii care sustineau partea superioara a tunelului.
Diana, înca în viata, însa cu rani grave la nivelul pieptului, a fost dusa la spitalul Pitie-Salpetiere, unde a avut un stop cardiac la câteva minute dupa ce a fost adusa. Chirurgii nu au reusit sa o resusciteze, iar la ora 3 dimineata i-a fost stabilit decesul. Diana era în vârsta de 36 de ani. Moartea tragica a printesei Diana a provocat o rabufnire de sentimente nationale din partea britanicilor, nemaivazuta de la sarbatorirea finalului celui de-al doilea razboi mondial. Persoane îndoliate au adus peste doua milioane de buchete de flori la palatele regale si au stat la coada peste 12 ore pentru a se semna în cartea de condoleante. Peste 3.500 de linii telefonice au fost deschise pentru donatii într-un fond comemorativ, iar într-un an, fundatia caritabila constituita în memoria printesei Diana a adunat 133 de milioane de dolari, din care 48 de milioane de dolari au provenit din vânzarea discului lui Elton John Candle in the Wind 1997 si 20 de milioane de dolari, din vânzarea unor suveniruri oficiale cu printesa de Wales.
Dupa ce a fost criticata pentru ca nu a împartasit durerea poporului britanic, familia regala a organizat înmormântarea Dianei ce a avut loc la Westminster Abbey în 6 septembrie. Sicriul Dianei a fost dus de la palatul Kensington Palace pâna la Westminster Abbey într-o caleasca trasa de cai. Aproximativ 1 milion de oameni au condus-o pe printesa pe ultimul sau drum. Fiii Dianei, William, în vârsta de 15 ani si Harry, în vârsta de 12 ani, însotiti de tatal lor, printul Charles, de bunicul lor, printul Philip si de unchiul lor Charles, earl de Spencer, au dus sicriul în ultima parte a ceremoniei.
Dupa ceremonie, trupul neînsufletit al Dianei a fost dus într-un dric la vechea mosie a familiei sale, situata în apropiere de Althorp. Într-o ceremonie privata, a fost îngropata pe o insulita, umbrita de arbori, situata în mijlocul unui mic lac si aflata la adapost fata de aparatele de fotografiat.
Nadia Comaneci
Nadia Elena Comaneci (nascuta la 12 noiembrie ) este o gimnasta româna, câstigatoare a cinci medalii olimpice si prima care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastica. Este considerata a fi una dintre cele mai bune sprotive ale secolului XX si una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile.
Nadia s-a nascut la Onesti, fiica a lui Gheorghe si stefania-Alexandrina Comaneci; a fost botezata dupa "Nadezhda" ("Speranta"), eroina a unui film rusesc.
A concurat pentru prima la nivel national în România în 1970, ca membra a echipei orasului sau. Curând, a început antrenamentele cu Bela Karolyi si sotia sa Martha, care au emigrat mai tarziu în Statele Unite, devenind antrenori ai multor gimnaste americane. La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comaneci a fost câstigarea a trei medalii de aur si una de argint la Campionatele Europene din , de la Skien, Norvegia. În acelasi an, agentia de stiri Associated Press a numit-o "Atleta Anului în România".
La 14 ani, Comaneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vara din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai ca a devenit prima gimnasta care a obtinut scorul perfect de zece la olimpiada (de sase ori), dar a si câstigat trei medalii de aur (individual compus, la bârna si la paralele), o medalie de argint (echipa compus) si bronz (sol). Acasa, succesul sau a facut sa fie numita "Erou al Muncii Socialiste", cea mai tânara românca care a primit aceasta disti Comaneci si-a aparat titlul european în 1977, dar echipar României a iesit din competitie în finale pentru a protesta contra arbitrajului. La Campionatele Mondiale din a concurat o Nadia Comaneci cu greutate peste medie si iesita din forma. Caderea la paralele a trimis-o pe locul 4, însa a câstigat titlul la bârna.
În 1979, Comaneci, din nou la greutate normala, a câstigat cel de-al treilea titlu suprem (devenind primul gimnast, barbat sau femeie, care a facut aceasta). La Campionatele Mondiale din decembrie, ea a câstigat concursul preliminar, dar a fost spitalizata înainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infectari a sângelui în urma unei taieturi la încheietura mâinii dupa o taietura cauzata de o catarama din metal. În ciuda ordinelor doctorilor, ea a parasit spitalul si a concurat la bârna unde a obtinut nota 9.95. Performanta sa a conferit României prima medalie de aur în concursul pe echipe.
A participat si la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se a doua dupa Yelena Davydova la individual compus, când a fost nevoita sa astepte pentru nota pâna ce Davydova sa-si încheiat exercitiul. Nadia si-a pastrat titlul la bârna, dar a câstigat si o noua medalie de aur, la sol, si una de argint împreuna cu echipa.
Comaneci s-a retras din activitatea competitionala dupa aceste Jocuri. Între 1984 si ea a fost membra a Federatiei Române de Gimnastica si a ajutat la antrenarea gimnastilor juniori români. În noiembrie , a emigrat în Statele Unite, trecând ilegal granita româno-maghiara, un gest resimtit puternic în cadrul familiei conducatoare a Romaniei. Nadia si-a petrecut urmatorii ani promovând linii vestimentare pentru gimnastica, lenjerie Jockey, echipament de aerobic si rochii de mireasa. În , s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner si s-a întors în România pentru prima data de la plecare. Comaneci si Conner s-au casatorit în România în luna aprilie a anului 1996.
În 1999, Comaneci a devenit primul sportiv invitat sa vorbeasca la Natiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul International al Voluntariatului. Nadia este în prezent ocupata cu gimnastica si munca de caritate în întreaga lume. Ea si sotul sau sunt propietarii Academiei de Gimnastica Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company si ai câtorva magazine de echipamente sportive, precum si editori ai Magazinului de Gimnastica Internationala.
Nadia Comaneci este vice-presedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Presedinte Onorific al Federatiei Române de Gimnastica, Presedinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Românesti, un Vice-Presedinte în Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare, si membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica. Ea a primit doua distinctii cu Ordinul Olimpic din partea CIO.
În decembrie , a fost publicata prima sa carte, Scrisori catre o tânara gimnasta (engleza: Letters To A Young Gymnast). Nadia a creat o clinica de caritate în Bucuresti pentru a ajuta copii orfani din România.
|
