ANALIZA STILISTICA IN PRESA

ANALIZA STILISTICĂ ÎN PRESĂ

a.) Nivelele analizei stilistice

Roman Jakobson retine trei nivele textuale:

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; al sunetelor,

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; al prozodiei si

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; al categoriei gramaticale,

Jo lle Gardes - Tamine considera textul poetic rezultatul unei constructii ce presupune antrenarea:

- nivelului fonetic,

- a celui morfosintactic,

- a celui lexical si

- a celui retoric.

Dumitru Irimia releva tot patru dimensiuni ale textului lingvistic:

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; cea fonematica,

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; cea semantica,

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; cea sintactica si

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; cea stilistica

- primele trei sunt structuri infrastilistice, ultima, asa cum demonstra si stefan Munteanu[1] presupune o legatura cu celelalte, respectiv cu stratul fonetic, gramatical si lexical.

NIVELUL FONEMATIC

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; un prim nivel al tesaturii textuale este cel fonetic, al formei sonore.

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; Georgeta Cornita[2] considera nivelul fonematic un posibil punct de plecare pentru cercetarea stilistica,

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; dupa Gheorghe Ivanescu, «se naste din diferite materiale ale limbii, prin antiteza cu cel obisnuit»[3].

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; Iorgu Iordan considera ca sunetele pot avea valoare expresiva. Aceasta valoare poate fi sustinuta de alte mijloace cum sunt: lungirea sunetelor, schimbarea ritmului vorbirii, modificari de sunete, disparitii de sunete, rima, ritm, asonanta, aliteratie, vorbire ritmata etc.

NIVELUL LEXICO-SEMANTIC

- analiza stilistica la nivel lexico-semantic «se constituie ca o etapa intermediara în analiza globala a textului, având drept scop determinarea semnificatiei minimale si globale a textului prin descoperirea mijloacelor lexico-semantice de constituire a acesteia»[4].

- analiza lexicului presupune:

- determinarea frecventei cuvintelor,

- a regionalismelor, a termenilor populari,

- a neologismelor

- a termenilor familiari si de argou,

- reconstituirea unor ansambluri structurale de câmpuri lexico-semantice,

- pe aceasta baza pot fi sustinute afirmatii referitoare la relatia dintre lexicul utilizat si semnificatia globala a textului,

- determinarea etimologiei unor cuvinte si relationarea rezultatelor cu efectele stilistice obtinute la nivel textual,

- selectarea derivatelor si interpretarea celor cu valoare stilistica, în special a diminutivelor si augumentativelor, a peiorativelor,

- evidentierea schimbarii valorii gramaticale si sesizarea efectului pe care îl are în plan semantico-stilistic.

- la nivel semantic se va observa:

fenomenul polisemiei,

- al sinonimiei,

- al antonimiei si

- al omonimiei.

- se va constata crearea figurilor de stil în special al celor de natura semantica.

- termenii populari, stiintifici, argotici sau neologici ca si celelalte categorii lexico-semantice ce se afla la baza semnificatiilor textului poetic.

- valorile stilistice îsi gasesc aici explicatia, confera marca stilului individual (J. Gardes Tamine).

-de la nivelul lexico-semantic se observa devierea de la norma, pentru ca apoi, la nivel stilistic, distanta fata de un grad zero al scriiturii sa fie maxima.

NIVELUL MORFOSINTACTIC

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; la nivel morfematic sau sintactic «marcile stilistice devin mai greu de sesizat»[5].

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; abaterea nu trebuie echivalata cu abaterea de la norma gramaticala.

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; ea reprezinta o valoare doar daca îndeplineste o functie.

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; sensurile gramaticale se convertesc în componente ale semnificarii determinând în plan stilistic aparitia particularitatii stilistice.

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; la nivel morfematic se va urmari marcarea stilistica prin categoriile lexico-gramaticale ale claselor morfologice,

-   &nbs 14114n132o p;   &nbs 14114n132o p; la nivel sintactic se vor distinge structurile si raporturile sintagmatice care creeaza conditii pentru aparitia valorii stilistice.

b.) Figurile de stil

- complexitatea ultimului nivel rezulta din relevarea caracteristicilor nivelului fonematic, lexico-semantic si morfematic care nu se pot delimita de permanenta trimitere la figurile de stil.

- figurile de stil sau figurile limbajului reprezinta componente ale dimensiunii stilistice a textului lingvistic .

- ilustreaza abaterea de la sabloanele limbii, pentru a pune în valoare relieful stilistic al textului.

- introducerea figurii înseamna renuntarea la transparenta semnului.

- scopul urmarit nu mai este cel precizat de Aristotel de a conferi vorbirii claritate.

- figura a fost definita ca "deviere" în raport cu o norma a literalitatii ( Du Marsais) .

- dupa Fontanier figura ar fi de natura substitutiva .

- in extenso figura reprezinta orice manifestare lingvistica, fiind caracteristica, conform poeticii structurale, functiei poetice.

- implica o distanta fata de o exprimare neutra, de grad zero, dupa terminologia lui Roland Barthes.

- Solomon Marcus considera figurile poetice, în Poetica matematica , abateri de la limbajul stiintific,

- Gh. N. Dragomirescu este de parere ca ele realizeaza o "modificare particulara" care se adauga limbajului comun pentru a deveni poetic.

- unii autori fac diferenta între tropi si figuri

- Karl-Heinz Göttert în Einführung in die Rhetorik considera ca tropii (metafora, catacreza, metonimia, sinecdoca, emfaza, hiperbola, perifraza) opereaza cu cuvintele pe baza calitatii lor, iar figurile, pe baza cantitatii.

- tropul sau figura de stil este, dupa Dictionarul de terminologie poetica, folosirea cuvântului cu alt înteles decât în mod obisnuit.

- dupa Mica enciclopedie a figurilor de stil , figura este o abatere si se pot identifica figuri ale repetitiei, ale insistentei, ale ambiguitatii si ale plasticitatii.

- Fontanier face diferenta între figuri de cuvinte, tropi si figuri de gândire.

- tropii pot fi realizati prin corespondenta (metonimia), prin conexiune (sinecdoca) si prin asemanare (metafora).

- considera ca personificarea, alegoria, hiperbola, litota, paradoxul, ironia sunt denumite impropriu tropi.

- autorii Retoricii generale se opresc la patru clase: metaplasmele sau figuri formale, metataxele sau figuri de sintaxa, metasememele sau figuri continând o modificare semantica si metalogismele ce afecteaza întreg discursul.

- Solomon Marcus precizeaza ca figurile se pot grupa în patru grupe: a raportului sunet-sens, încadrând aici aliteratia si asonanta, a nivelului sintactic, unde ar fi locul elipsei, a nivelului semantic: metafora, metonimie, sinecdoca, personificare, alegorie, epitet si a raportului semn-referent: ironia, antifraza, litota, hiperbola, interogatia, perifraza.

- luând ca reper nivelele limbii se obtin categoriile: figuri fonologice, figuri morfosintactice si figuri semantice.