Alexe - suflet de vinil (editorial Marius Tuca)
Cand l-am
auzit prima data la radio mi s-a parut ca nu e adevarat! Am ridicat radioul, un
aparat masiv de lemn, ca sa vad daca nu cumva muzica, vocea veneau din alta
parte. Parea ca o muzica straina care n-avea legatura cu
Era pe la mijlocul anilor '80, cand pe la radio nu se mai putea asculta mai
nimic, asa ca muzica lui Andries a izbucnit din difuzorul radioului meu ca un
buchet de lumina. De-atunci, de cand "ea purta la gat un fular
visiniu", am inceput sa-l astept pe Andries in fata radioului, ca si cand
n-ar mai fi existat alta muzica, alti artisti, alte formatii, pentru ca-n cele
din urma sa-l urmaresc si sa-i vanez albumele. Muzica lui Andries parea ca vine
dintr-o cu totul alta lume decat cea in care traiam. Omul parca fusese supus
unui experiment si trimis cu tot cu suflet sa creeze undeva departe de
Marius Tuca
Sursa: Jurnalul National, luni,
Alexandru Andries: "Nu scriu cintece de lauda si nici pentru campanii electorale"
A venit si vremea ca Alexandru Andries - Alexe, pentru prieteni - sa faca un mic bilant. A tras linie si "s-a ales" numai cu cifre rotunde: 50 de ani de viata, 30 de cariera si 20 de aparitii discografice. In loc sa se lase coplesit de melancoliile inerente implinirii unei jumatati de centenar, Alexe si-a invitat prietenii, pe scena si in sala, la un concert aniversar pe care l-a botezat chiar "50/30/20". Astazi, de la ora 19.30, Alexandru Andries va cinta la Sala Palatului cele mai frumoase cintece ale sale.
Veti
lansa in curind un box-set, format din noua albume, unul nou si alte opt care
au aparut doar pe vinil, in tiraje de colectie. Cum se cheama albumele?
Colectia
"50/30/20", cu acelasi titlu ca si concertul din 4 noiembrie 2004, de la Sala
Palatului, este alcatuita din cele sapte albume aparute la Electrecord pe
format vinil, "Interioare" (1984), "Rock'n'Roll" (1987), "Despre distante"
(1988), "Trei oglinzi" (1989), "Interzis" (1990), "Azi" (1991) si "Pofta vine
mincind" (1992), la care se adauga 12 cintece reunite sub titulatura "Raritati"
- piese aparute doar pe casete sau in tiraje limitate la vremea respectiva - si
un album nou, "Desert", care contine 14 cintece inregistrate acum, in 2004, din
cele care n-au avut succes la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste.
Descrieti-mi, va rog, albumul nou-nout...
"Desert" a insemnat pentru noi, si spun noi pentru ca am colaborat, ca de
obicei, cu Maria Ioana Mintulescu, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Eugen
Tegu si Tudi Zaharescu, avindu-l la pupitrul de sunet pe Victor Panfilov,
incercarea de a aduce la zi niste cintece compuse, de fapt, in perioada
1980-1989... Si cred ca ne-a reusit!
Este vorba despre o alta filozofie de viata si creatie la cel de-al noualea
album? Este cu tenta politica?
Nu, nu e vorba de cintece politice, nici n-ar fi avut rost, inainte de
1989, sa trimiti spre aprobare astfel de texte, nu-i asa? Si e cu atit mai
absurd faptul ca ele n-au trecut de cenzura...
Box-setul va fi insotit de o carticica in care vor fi cuprinse informatii
despre cum s-au nascut piesele. Care dintre albume v-a dat cea mai mare bataie
de cap?
Asa e, o sa gasiti in carticica tot felul de amanunte "de culise"... Si
probabil ca "Despre distante" e albumul care a pus cele mai multe probleme, dar
asta o sa aflati din carticica!
A fost vreunul comercializat "pe sub mina"?
Habar n-am, probabil ca multi dintre cei care si-au dorit aceste albume
le-au copiat intr-un fel sau altul, intre timp. Ceea ce va aparea acum pe piata
este insa varianta masterizata dupa benzile originale. Asa ca nici nu se
compara cu copiile "pe sub mina"!
Care dintre aceste albume va este cel mai drag?
"Interioare", desigur, primul meu album...
Vor exista, cuprinse in box-set, si cintece vechi, refuzate la vremea
respectiva de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste. Din ce motive au fost
respinse si despre ce "vorbesc" ele?
...Sint doar cintece de dragoste, respinse din exces de zel sau din...
lipsa de imaginatie de responsabilii cenzurii de atunci, si le-am inregistrat
doar pe acelea care am crezut noi ca n-au fost atinse de trecerea anilor.
Sinteti unul dintre putinii artisti care isi permit sa scoata albume in
tiraje de colectie. De ce preferati aceasta varianta?
Ceea ce am scos in "tiraje de colectie" au fost albume considerate de
casele de productie de la noi ca fiind necomerciale, a se citi "greu
vandabile", dupa parerea lor. Iar eu am crezut ca logica banului nu e singurul
criteriu dupa care trebuie sa functioneze editarea unui gest artistic. Asa ca,
din resurse proprii si cu "un mic ajutor prietenesc", cum cintau The Beatles in
1967, am facut ceea ce mie mi se pare un gest firesc pentru publicul meu, chiar
daca albumele au aparut intr-un numar mic de exemplare...
Sanatatea v-a jucat feste si, din cauza acestui fapt, ati aminat pentru o
luna spectacolul aniversar "50/30/20". Va avea de suferit din acest motiv
concertul de pe 4 noiembrie?
Nu, nici vorba! Ne vedem la Sala Palatului in 4 noiembrie, la ora 19.30, si
vorbim dupa aia!
V-a fost refuzat vreun cintec, dupa 1989, de noua putere politica?
Cum sa-mi fi refuzat cineva vreun cintec dupa 1989? Nu mai exista cenzura,
si eu nu scriu nici cintece de lauda, nici cintece pentru campanii electorale,
nici macar cintece pentru campanii publicitare. Asa ca raspunsul este,
categoric, nu!
Veti relua cintecele cu tenta politica?
Nu-mi programez niciodata sa reiau o anumita tema, dar nici nu-mi spun
"gata, despre acest subiect nu mai fac cintece". Totul curge natural, si eu sint
convins ca este cel mai bine.
Care va este muza?
Ar fi simplu daca ar fi vorba de o singura muza... Si nici despre numarul
lor nu cred ca e bine sa stam de vorba...
Pe cind insuratoarea?
De tot ceea ce inseamna organizare se ocupa domnul Aurel Mitran. Asa ca
intrebati-l pe el!
Anca Nicoleanu
Sursa: Evenimentul
zilei, joi,
Alexandru Andries: "Muzica mi-a dat senzatia unei vacante totale"
Andries
implineste astazi 50 de ani. Daca n-ai trage de el, n-ai sti ce se intampla cu
omul asta (antivedeta sadea) decat extrem de rar: o data pe an, cand se indura
sa dea vreun concert (cadoul pentru fani de Mos Niculae), ori cand e nevoit sa
se arate lumii, fiindca mai lanseaza un album. Dar cum o astfel de varsta
rotunda e pretextul perfect pentru a-l intalni o data in plus si a sta putin de
vorba, "dom' profesor" s-a lasat induplecat si a povestit cate ceva,
privind inapoi cu duiosie.
- La multi ani! Am auzit ca primii 50 sunt mai grei...
- Eu am auzit altceva: dupa 50, nu mai e nimic in garantie.
- Cum au fost?
- Nu stiu, mie mi-au placut. Desi au incercat destui sa ne strice veselia -
mie si celorlalti din neamul asta -, eu sunt optimist. Sper sa-mi placa si anii
care vin. Sigur, n-am tupeul sa spun ca vor fi tot 50...
- Optimism, ras, ironie, toate se regasesc in muzica lui Andries. "Imi
scriu cantecele-n joaca/, Le cant aproximativ" se auzea pe "Muzica de
divort". Chiar asa sa fie?
- Bineinteles. Nu cred ca joaca e singura solutie, dar la mine asa a fost
sa fie. Libertatea pe care ti-o da creatia te face sa ai mai multa pofta de
joaca, sa pastrezi copilul din tine. Iar cu cantatul aproximativ, exact asa e,
avand in vedere ca voce n-am...
- Continuarea versurilor era "Si-uite-asa imi fac prieteni/ Si dusmani,
consecutiv".
-
- Ce altceva v-a mai adus muzica, pe langa amici si inamici? Care e cel mai
important lucru pe care l-ati castigat?
- O lume paralela, pe care pot s-o modelez mai usor dupa gustul meu, spre
deosebire de cea reala. Poti compara ce-ar putea fi cu ce este.
- Ce-ar putea fi arata intotdeauna mai bine decat ceea ce este, de fapt...
- Asa e, dar daca intram in amanunte ajungem la politica. Noroc ca nu m-am apucat
de politica, ma lasau nervii de mult.
- Am aflat cu ce s-au umplut acesti 50 de ani. Ce-a lipsit, in toata vremea
asta?
- Probabil c-a lipsit ceva, daca ma intrebi tu. Ce-a lipsit? Cred ca-mi voi
da seama mai tarziu, la viteza in care am trait anii astia nu sunt in stare sa
spun ce. Placandu-mi foarte mult ceea ce fac, am senzatia ca toate sunt la
locul lor. Iar norocul de a lucra in zona artistica, de a colabora cu oameni
creativi, e o bucurie greu de explicat.
- Ce ati alege, intre a nu mai face si a nu mai asculta muzica?
- Cred ca ar fi mult mai usor sa renunt la a-i chinui pe altii cu cantecele
mele. Imi place foarte mult sa ascult muzica.
- Ramanand la muzica pe care o faceti, cum isi "proiecteaza"
arhitectul Andries cantecele, foloseste matematici superioare?
- As putea raspunde foarte doct, dar as minti. Cineva l-a intrebat pe John
Lennon, in vremea cand Beatles erau in culmea succesului, care este reteta dupa
care isi fac muzica. Lennon a raspuns ca, daca ar fi stiut, ar fi angajat patru
oameni s-o foloseasca, iar el ar fi stat in casa, sa numere banii.
E imposibil sa pun in ecuatie muzica mea, nu lucrez dupa reguli clare. Muzica e
o placere personala, e ca atunci cand mananc o savarina cu frisca. Nu vreau
sa-mi stric placerea, numarand caloriile. Las cantecele sa apara cum vor ele,
nu incerc sa le controlez.
- Ce ramane dupa anii astia?
- Habar n-am. Poate n-o sa ramana nimic, poate ca lumea va uita curand de
mine. Sau poate ca-si va aminti cantecele mele si peste ani. Mie mi-a ramas
senzatia unei vacante totale. Muzica m-a facut sa ma simt bine, indiferent de
loc, anotimp sau conditii obiective.
Diana Popescu
Sursa: Adevarul, 4442, miercuri,
Alexandru Andries - "Am aflat de la oameni rai ca anul acesta implinesc 50 de ani"
La 50 de ani, Alexandru Andries nu vrea sa vorbeasca despre varsta. Cat despre cariera, dupa 30 de ani de muzica si succes, abia daca-si aminteste cum s-a intamplat de a debutat. Iar la 20 de ani de cand a lansat primul sau album, nu mai stie exact de ce l-a inregistrat. Anul nasterii (1954) nu l-a hotarat el, fireste, ci Cel de Sus si parintii sai, traitori la vremea aceea in Brasov (pe atunci, "Orasul Stalin"). Nici asupra celorlalte sume rotunde de ani n-a decis (debut solistic - 1974, la Club A, debut discografic - 1984, la Electrecord, cu L 23523v2110x P-ul Interioare), caci toate cele ce tin de muzica nu le-a facut din convingere (pasiunea de baza a vietii sale este arhitectura), ci pentru ca l-au batut prietenii la cap. O alta suma, nu rotunda, dar impresionanta, este cea a concertelor sale (socotite, cu mare atentie, de managerul si prietenul sau, Aurel Mitran), intre anii 1974 si 2003: 3159! Un puhoi de evenimente si amintiri, printre care distinsul muzician si profesor a acceptat, de dragul cititorilor nostri, sa faca o scurta excursie.
"Nu am compus cantece din dorinta de a ajunge in top"
"Am aflat de la oameni rai ca anul acesta implinesc 50 de
ani (eu nu prea ma uit in buletin). Si toata lumea (managerul meu si prietenii)
a fost de parere ca trebuie sa sarbatorim. Si cum deja traditionalul meu
concert de Sf. Nicolae ar fi picat fix in timpul campaniei electorale,
aniversarea a trebuit sa aiba o data separata: pe 4 octombrie, la 19.30, la
Sala Palatului. Am tinut sa anunt asta inca de-acum, pentru ca, in strainatate,
spectacolele serioase sunt anuntate cu mult inainte, ca lumea sa fie tinuta la
curent cu noutatile. Iar eu ma consider un tip serios si, spre norocul meu, am
gasit si un sponsor serios, in persoana d-lui Dinu Patriciu (si el arhitect) si
a companiei sale petroliere, asa ca nu ma tem de devalorizarea ajutorului sau
in intervalul ramas pana la spectacol, pentru ca, stie toata lumea, daca se
scumpeste benzina, atunci toate se scumpesc. Pe de alta parte, e un spectacol
care nu cred ca va mai avea sansa sa se repete, pentru ca nu ma vad la 100 de
ani tarandu-ma spre Sala Palatului, sa cant tot unui public de varsta a treia,
pentru ca nu stiu daca tinerii de peste cincizeci de ani vor mai gasi amuzanta
muzica mea. Stiu insa ca nu m-ar deranja daca
"Experimentul este motorul unui artist"
"Eram in anul intai de facultate, eu cantam numai acasa,
iar la Club A cantau, in 1974, marile vedete ale folk-ului, pop-ului si
rock-ului studentesc, si tot acolo vedeam filme straine care nu intrau in
circuitul cinematografic, ci erau "imprumutate" de la ambasadele tarilor
occidentale. Asa ca mereu era clubul plin, iar cand m-au chemat directorii de
atunci ai clubului si m-au impins de la spate prietenii si colegii, nu am avut
defel emotii, desi era prima oara cand cantam in public. Chiar am inventat un
mini-spectacol, in care il parodiam pe Mircea Florian si "ceata lui de
melopoi", atunci la moda. Ne-am distrat cu totii teribil, si noi, si
spectatorii. El, publicul de atunci, a fost de vina ca eu m-am apucat sa cant.
Si pentru ca ABBA tocmai lansase
"Vrei sa te asculte publicul? Vorbeste cu el!"
"In perioada in care am inceput sa cant (in anul intai de
facultate), pictam mult. Mi-am dorit sa fiu pictor, dar am trait un episod care
m-a suparat foarte tare. O bursa pe care ar fi trebuit sa o iau eu a fost
acordata odraslei unui personaj din partid. In plus, constatam ca la expozitii
nu prea intra nimeni, dar toti colegii erau claie peste gramada cand era vorba
de vreun concert. Si atunci, m-am gandit ca mai important este sa gasesti calea
cea mai potrivita de comunicare. Asa am descoperit ca, in muzica noastra,
textul era de cele mai multe ori un pretext pentru a face muzica. Nu puteam sa
cant exclusiv jazz, pentru ca in acest gen de muzica textul e cel mai adesea
anexa muzicii. La polul opus e folk-ul, ca muzica citadin-militanta. Aici,
textul e cel mai important, iar muzica e o anexa a textului. Eu am incercat sa
ma misc prin aceste zone. Stiu ca multa lume vine la concertele mele ca sa
auda, in primul rand, de cine ma mai leg, la cine mai bat apropouri, si abia in
al doilea rand sa asculte ce mai cant. Cred insa ca e normal sa existe un
mesaj, sa existe o poveste in ceea ce spui. Daca m-as apuca acum sa creez o
muzica ce ar respecta toate regulile compozitiei, dar care ar renunta la
poveste, nu cred ca as avea mare priza la public. Asta, indiferent cat de buna
ar fi muzica respectiva. Daca vrei sa te asculte publicul, vorbeste cu el. Iar
pentru mine este important sa comunic cu cei care vin la concertele mele, cu
cei care imi cumpara discurile."
In 4 octombrie, la ora 19.30, la Sala Palatului, Alexandru
Andries va sarbatori impreuna cu publicul si cu invitatii sai trei aniversari:
50/ 30/ 20. Cu un sponsor ca Rompetrol si un organizator ca Aurel Mitran si
fundatia sa, cu luminile si sunetul de la Stage Expert si, in sfarsit, dar nu
in ultimul rand, cu un pret decent (200.000 - 300.000 lei) pentru bilete, puse
in vanzare la Sala Palatului, la Librariile "Carturesti", la Magazinul "Muzica"
- pentru Bucuresti si in toate capitalele de judet din tara, Alexandru Andries
o va face... lata! Pentru ca "si-altadata" nu va mai fi prea curand! Poate, cum
spuneam, la 100/ 80/ 70.
CORINA PAVEL
Sursa: Formula As, 10-17 mai 2004
Fara concerte de Craciun
Nu are telefon. Nu c nta de Craciun, nu cinta colinde. Nu-i place televizorul. N-are
nimic cu Andreea Marin, doar emisiunea ei nu-i place. Si fiindca "se mai
intimpla", Alexandru Andries aniverseaza anul viitor 20, 30 si 50 de ani.
Pe 8
decembrie, Andries a oferit fanilor cadoul sau de
Sarbatori: un concert īn cerc destul de restrīns. Singurul din
decembrie. Le-a cīntat piese mai vechi, mai noi si foarte noi. N-au fost
colinde, fiindca "e o treaba care nu-i a mea". Colindelor,
ne spune el, le sta bine cīntate doar pe voci (īi e drag
"Madrigalul"). Sigur ca a colindat si el, pe vremuri, cu
prietenii, dar "asta nu se mai īntīmpla". Nu are concerte de
Craciun pentru ca "mi se pare anormal sa cīnt pentru
altii īn momente importante". Pe care si le va petrece,
probabil, īmpreuna cu familia, la
Scoate zgomotul de banda
La anul, Andries va munci din greu, pentru ca sarbatoreste 3 cifre rotunde: 50 de ani ai sai, 30 de ani de la primul concert īn Club A si 20 de ani de la aparitia primului album. Motiv pentru care va scoate zgomotul de banda de pe 7 dintre vinilurile sale ("Interioare", "Rock'n'roll", "Despre distante", "3 oglinzi", "Interzis", "Azi" si "Pofta vine mīncī nd") pentru a le trece pe CD. Mai exact, pe un pachet de 4 CD-uri. Pe unul dintre ele va edita si cīteva dintre cele mai reusite piese pe care nu le-a īnregistrat niciodata, din pricina ca au fost refuzate de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, vajnicul organ de cenzura comunist. Cum e mult de lucru, si la partea muzicala, si la cea grafica, nu va mai īnregistra, mai mult ca sigur, nimic altceva.
ntelegerea cu Tuca
Lui Andries nu-i place sa apara la televizor, fiindca i se pare ca "televiziunea devine un fel de taraba". Cu Marius Tuca, īnsa, e alta poveste. La emisiunea lui merge, fiindca sīnt prieteni si au o īntelegere: "nu ma duc decīt atunci cīnd are rost". S-au cunoscut pe vremea cīnd Tuca era doar la "Jurnalul national". Omul a vrut sa-l īntīlneasca pe Andries, fiindca era un fan īnrait. La īnceput, Andries a crezut ca exagereaza, dar "am ajuns la el acasa si am vazut teancul de discuri facute ferfenita de cīt fusesera ascultate".
Marie-Louise Semen; foto: Sergiu Mitrofan
Sursa: TV Story, 15 decembrie 2003
Andries, un Mos Craciun zelos si inspirat
Unii oameni
au darul de a ramane neschimbati (e drept ca, pentru altii, a fi intotdeauna
aceiasi nu e chiar un dar...). In cazul sau, poti fi sigur ca regasesti mereu
aerul bonom la purtator, un suras ghidus care poate ascunde oricand o replica
ascutita si, bineinteles, cantitatea intimidanta de talent. Alexandru Andries,
acelasi de atata amar de vreme, isi pastreaza nu doar firescul elegant al
felului de a fi, ci si bunele obiceiuri. Unul dintre ele este concertul din
preajma sarbatorilor, cel care vine ca un dar timpuriu oferit fanilor. Luni
seara, la Teatrul Odeon, s-au strans cei pentru care muzica lui Andries
inseamna altceva decat casetele adunate pe raft, mai mult decat melodiile sale
(fredonate, e drept, cu maxim avant, la fiecare concert), ceva in plus fata de
ceea ce inchid intre ele copertile unui album. Inseamna o frumoasa prietenie cu
versul, cu zambetul, cu harul. Si cu posesorul lor, Artistul. Concertul de la
Odeon ar fi putut, la fel de bine, sa se intample intr-o cabana uitata de lume,
unde o mana de oameni pe care ii leaga amintiri s-au hotarat sa intampine
Craciunul. Pe fanii lui Andries ii leaga amintirea albumelor trecute, bucuria
pieselor pe care el le canta pentru prima oara fiindca ei ii sunt alaturi,
asteptarea viitoarelor intamplari care le vor starni rasul si melancolia. Au
venit, luni seara, la concert si au primit cantece de demult si cantece de
acum; cantecele lui, dar si ale altora, "preschimbate" muzical dupa
chipul si asemanarea sa. Nu-i intotdeauna nevoie de colinde pentru a te simti
aproape de sarbatori, chiar si un blues sau o bossa-nova pot capata clinchet de
clopotel. In cea mai buna dintre lumile posibile,
Diana POPESCU
Sursa: Adevarul Nr.4183 - 10 dec 2003
Andries: "Muzica a dat semnalul ca granitele sīnt ceva perimat"
Nu prea e de
gasit nici la televizor, nici la radio, nici prin ziare. Nici macar la
telefon... Il gasesti, in schimb, in orice colectie respectabila" si, fireste,
intr-o camaruta doar a lui din sufletul maniacilor muzicii. Este un veritabil
antistar, este autorul multor albume excelente si al proaspat lansatului Blues
Expert". Este Alexandru Andries.
Cu ceva vreme in urma, eram dati pe mana a 15.000 de specialisti. N-au facut
mare lucru. La ce foloseste acest nou tip de specialist, Blues Expertul, ce ne
invata el?
Titlul albumului a fost dat in gluma, nu m-am gandit la acei 15.000 de
specialisti, desi avem si in blues tot atatia... A fost un gest de prietenie
fata de oamenii de la Stage Expert, cu care lucrez de mult si care chiar sunt
specialisti.
Expert sau nu, un disc de acest gen este o idee veche de-a mea, as fi vrut ca
primul meu album sa fie unul de blues. In '84, cand am inceput, dupa mintea
mea, asta as fi facut. Dar Maria Ioana Mintulescu, care imi da numai sfaturi
bune, mi-a spus ca, daca voi incepe cu un disc de gen, risc sa capat o
eticheta. Asa ca am scos un album variat, ceea ce s-a dovedit a fi o idee buna,
fiindca lumea tine minte si acum acel album, Interioare". Dar discul de
blues ramasese un vis neimplinit...
Lansati albume cu regularitate. N-a existat niciodata tentatia cocheta de a
planui o absenta prelungita, urmata de o revenire "apocaliptica"
?
Am lansat discuri cu o anumita regularitate poate si din cauza ca imi place
foarte tare munca in studio. De asta am incercat sa inventez cate un pretext in
fiecare an. Oricum, in ultima vreme, au existat idei foarte clare, care au
guvernat albumele mele, de la Verde-n fata incoace. Au urmat Texterioare, Vreme
rea, Muzica de divort si Cintece de-a gata, fiecare dintre ele a avut o idee
principala incitanta. Asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa scot cate un album
pe an. Pot scoate si cate doua, trei...
Daca totul iese asa cum am planuit, anul viitor va aduce o supriza, nu tot un
album normal.
Pe Blues Expert sunt doua mentiuni: "Disc de ascultare si de
inveselire" si "Acest album trebuie ascultat tare". Este nivelul
bunei dispozitii direct proportional cu cel al decibelilor?
Cele doua mentiuni nu au legatura una cu cealalta. "Disc de ascultare si
de inveselire" este urmarea discutiilor de dupa imprimare, cand toata
lumea era multumita de atmosfera tonica si pozitiva care rezultase din muzica.
Partea cu ascultatul tare a venit de la discul "Let it Bleed", al
celor de la Rolling Stones, pe a carui coperta interioara scria acelasi lucru.
Dupa ce am terminat inregistrarile, mi s-a parut ca a iesit foarte bine
sunetul. Asa ca, daca asculti albumul mai tare, te simti in mijlocul celor care
canta. Bluesul este un gen nesofisticat, care te apropie foarte tare de cei
care il fac.
Exista pareri ca genul country se potriveste doar cu
Cred ca muzica a fost un element foarte important in desfiintarea granitelor
mai mult sau mai putin inventate de oameni. Pentru mine si generatia mea, The
Beatles a insemnat o poarta deschisa catre foarte multe lumi, zone culturale in
special. Multi cantareti de succes (mai bine zis, de valoare, fiindca nu pun
semnul egal intre cele doua notiuni) folosesc sonoritati provenite din cele mai
neasteptate zone ale lumii. Muzica a dat semnalul ca granitele sunt ceva
perimat.
Cineva a dat un "verdict": pe Blues Expert sunt vreo doua piese
(din 18) cu sanse sa fie difuzate la radio. Nu e ridicol ca altii produc cate
45 videoclipuri, cate melodii are albumul, si se aud toata ziua din orice
difuzor?
Difuzarea nu tine neaparat de partea artistica a produsului, ci mai degraba de
cea comerciala: o piesa difuzata cu obstinatie are sanse mai mari sa se
cumpere. Numai ca, atunci cand faci un disc de blues, difuzarea e ultimul lucru
la care te gandesti. E foarte putin comercial, insa destul de puternic pentru a
avea publicul sau constant.
Domnule Andries, pareti un om foarte ingaduitor. Chiar e loc pentru toata
lumea in muzica?
E loc pentru toata lumea peste tot, cu atat mai mult in muzica, in arta, in
general. Exista idei care pot fi exprimate cel mai bine intr-un anumit fel,
idei care, pictate in loc sa fie cantate, dau mult mai bine masura a ceea ce
si-a imaginat artistul.
In plus, daca exista public pentru foarte multe feluri de muzica, nu vad de ce
n-ar exista si foarte multe genuri de muzica. S-a facut atata caz in legatura
cu maneaua. Este, de fapt, un cantec de petrecere, care s-a vandut bine tot
timpul, numai ca in ultima vreme a fost promovat mai mult. Maneaua isi are
publicul ei, asa cum si genurile "grele" si-au gasit intotdeauna
ascultatori. Exista muzica clasica si exista marele public, care vrea sa se
distreze, nu cauta cultura.
Recunosc, la mine marele avantaj il constituie textele, care ii determina sa ma
asculte pe oameni pentru care genul favorit nu este al meu. Mi s-a intamplat o
chestie draguta cu un sofer de taxi, care m-a intrebat: "Domnule, lumea
spune ca dumneata canti jazz, asa e?" I-am raspuns ca da. Eu nu cred,
fiindca mie imi place ce canti..."
Ati declarat ca nu va intereseaza oamenii superficiali, pe care nu-i
considerati un potential public. Nu credeti in rolul, daca nu educativ, macar
de a destupa mintea, al muzicii?
Nu cred ca poti face un lucru bun, ca artist, daca pleci de la ideea ca trebuie
sa cobori stacheta, pentru ca mai multa lume sa te poata intelege. Un artist
trebuie sa tinteasca din ce in ce mai sus, ceea ce, uneori, il poate face greu
digerabil. Multi mari artisti au fost intelesi abia la multe sute de ani dupa
moartea lor.
Actul de comunicare prin mesaj artistic nu are legatura cu procesul de
comercializare a produsului. Exista muzica foarte buna care se vinde foarte
prost si muzica foarte proasta care se vinde excelent. Intre aceste limite se
poate intampla orice. (Uneori, chiar si fericita coincidenta care face ca
muzica buna sa vanda bine...)
Oricum, nu sunt pentru educatia prin muzica. Daca actul artistic devine
didacticist, pierde din forta pe care i-o da sinceritatea.
Povestiti-mi despre "aventura" nasterii unui album: cat de
importanta este prima piesa inregistrata? Da ea linia intregului sau pot
interveni, pe parcurs, schimbari majore de macaz?
Lucrul la un album incepe cu mult inainte de a intra in studio. Gandindu-ma la
un nou album, incep sa scriu pentru el. Apoi, printre piesele care erau deja
scrise, imi dau seama ca exista unele care s-ar potrivi cu ce am de gand sa
fac. Adun tot ce cred ca e bun pentru un urmator disc, dupa care vine Maria
Ioana Mintulescu si incepe trierea. Eu sunt subiectiv, n-as putea sa aleg. Ea
poate. Face prima mana de curatenie si, dintr-un maldar de piese, raman putine.
Urmarea? Maria imi spune clar: "Pune mana si mai scrie."
Dupa ce am strans destule cantece, incepe partea de orchestratie, cautam
hainele in care le-ar sta cel mai bine acelor piese. Repetam, iar muzicienii cu
care lucrez vin si ei cu idei. Piesele se schimba in permanenta, aerul lor
initial ajunge sa fie cu totul diferit, dupa o repetitie. Toate cantecele
primesc "suturi" din toate partile.
Dupa ce inregistram tot, renuntam la unele dintre piese. In timpul lucrului,
toate par in regula. La sfarsit, insa, te poti trezi ca o melodie, desi nu-i
gasesti vreun cusur, nu are ce cauta acolo. Asa ca renunti la ea, normal e sa
avantajezi intregul.
Se mai intampla ca unele piese sa apara chiar in timpul repetitiilor. La Blues
Expert sunt doua chestii scurte de tot, adaugate la sfarsit pentru ca ajuta,
impart albumul in felul in care functionau, la vinil, fata 1 si fata 2. Chiar
daca este CD, e bine macar sa dai acea senzatie, prin doua piesulite mici, care
sa puncteze doua parti mari. In orice caz, materialul pentru un disc este viu,
se schimba, capata mereu nuante noi.
Ce s-ar intampla cu toate sentimentele lui Alexandru Andries, daca n-ar
exista aceasta "exorcizare" prin muzica?
Probabil ca as fi scris mai mult sau as fi pictat mai mult... Oricum, as fi
avut nevoie de o forma artistica de expresie. Am fost dintotdeauna preocupat de
desen si pictura, insa cand m-am apucat de cantat mi-am dat seama ca toti
colegii mei de generatie erau mai atrasi de salile de concerte decat de cele de
expozitie. Cand am inceput sa cant, nu m-am gandit nici o clipa ca voi ajunge
sa scot albume. Au fost concerte, festivaluri si, iata, au trecut aproape 20 de
ani de-atunci... Nu-mi mai pot imagina viata mea fara muzica. Nu inseamna,
totusi, ca, intr-o zi, nu voi reveni la desen, la pictura si la scris.
Diana POPESCU
Sursa: Adevarul literar si artistic 687 - 14 oct 2003Blues de toamna si "La multi ani!"
In lumea pestrita a muzicii romanesti, Alexandru Andries este o prezenta de neconfundat. Bucuria imensa cu care canta, originalitatea melodiilor si a textelor sale, pline de farmec intelectual si umor, accentele retro, parfumate cu melancolie si mireasma de scortisoara, fac din el un mare artist. Sincer, modest, fara fumuri de vedetism, a izbutit sa-si pastreze candoarea si firea buna, echilibrata, de brasovean. La 49 de ani pe care ii implineste pe 13 octombrie, nu vrea sa vorbeasca decat in soapta de varsta sa. "Nu vreau sa fiu trecut in categoria dinozauri", glumeste. Ar fi si imposibil. Calitatea prestatiei sale ii confera dreptul si avantajul de a nu-si mai masura viata in ani, ci doar in muzica. O "masuratoare" care in toamna asta a rodit inca o data, intr-un album excelent: "Blues Expert", scos de curand pe piata de casa producatoare "A & A Records". Un disc de "ascultare si de inveselire", asa cum ni-l recomanda autorul, si care "trebuie ascultat tare". Nu prea tare, insa: vrem ca urarea noastra sa fie auzita de Andries - "La Multi Ani! Casa de piatra cu muzica!"
-
Alexandru Andries, blues-ul va este aproape de multi, foarte multi ani...
-
Da, chiar de la primul meu album, "Interioare". Debutasem la radio, la
televiziune si se punea problema sa scot un disc. La Electrecord, desigur,
aceea era singura casa producatoare din
- Ati
facut o precizare pe album, care cred ca va incanta pe toti iubitorii de
animale: "Nici un fel de animal, fie el domestic sau salbatic, nu a avut de
suferit in timpul inregistrarilor la "Blues Expert""...
-
Da, pentru ca ma numar si eu printre acestia. Si chiar cred ca nu trebuie,
indiferent ce faci, sa provoci suferinta vreunei fapturi.
- La
inregistrarea acestui album v-ati inconjurat de o suma de oameni de blues si
jazz. O suma mica, dar de oameni foarte valorosi. Lor le-ati facut o frumoasa
marturisire la finalul albumului: "Multumesc tuturor celor implicati in acest
proiect: prin munca, talentul si prietenia lor m-au facut sa ma simt, cu
adevarat, un om fericit!!!"...
- Ei
sunt prietenii mei. Cand i-am chemat alaturi de mine, nu m-am ghidat dupa
criterii de profesionalism, ci dupa lungimea de unda sufleteasca, pentru ca
atunci iese bine muzica. Si sunt convins ca am facut treaba buna impreuna. Ei
sunt, cu voia dvs.: Eugen Tegu - bas, Tudy Zaharescu - tobe, George Baicea -
chitara solo, Eugen Caminschi - slide guitar, Mircea Tiberian - pian, Cristian
Soleanu - saxofon, Zoltan Andras (de la Sarmalele Reci) - percutie, Cornel
Oancea - trombon, Laurentiu Moise - trompeta, Cristian Oprea - muzicuta, Victor
Panfilov - maestru de sunet si Aurel Mitran - impresarul si prietenul meu de-o
viata.
- Ati
fost de mai multe ori in
- Am
o matusa acolo.
- Acolo
s-a nascut blues-ul!...
-
Blues-ul e un tipar, o matrice. A fost inventat in
- Cred ca
si in Romania exista genuri care se alatura blues-ului ca traire, ca
intensitate, ca patos, cum ar fi cantecul lautaresc de "inima albastra"...
-
Asa e, de aceea, pe coperta discului meu apare muzicantul de strada, Misu, cu
care am tinut foarte mult sa discut si sa-l fotografiez, pentru ca mi se pare
ca exprima exact zona de blues autohtona. E un personaj foarte pitoresc, un
batran care canta cu vioara, il puteti vedea in centrul vechi al Bucurestiului.
Mai ales toamna asta, e decorul perfect pentru el: ti se pare ca orasul acesta
are mai mult farmec acum, cand frunzele ruginite fac vartejuri pe trotuare, iar
Misu suspina o data cu vioara sa.
- Venirea
toamnei inseamna si reinceperea cursurilor la Facultatea de Arhitectura, unde
profesorul Andries dubleaza muzicianul de exceptie...
-
Da, zilele mele vor fi mai pline de-acum, pentru ca orele de la scoala sunt
sfinte, sunt pe primul loc, si apoi imi fac timp si pentru celelalte probleme.
Sper ca studentii mei ma considera un profesor bun, imi place sa cred ca sunt
un dascal cu har, chiar daca sunt in facultate numai din 1980, deci n-au trecut
decat douazeci si ceva de ani si de generatii de studenti. Dar imi place sa
stau langa ei, nu in fata lor.
- Ce va
mai treceti in agenda de-acum inainte?
-
Concertul din data de 8 decembrie, de la sala Majestic a Teatrului Odeon,
"Concertul de Mos Nicolae", cum imi place mie sa-i spun si care a ajuns anul
acesta la a opta editie. Cred ca este la fel de important sa comunici direct cu
publicul, nu numai sa scoti constant album dupa album. Voi fi in aceeasi
formatie cu muzicienii cu care am realizat "Blues Expert". Un alt proiect care
sper ca se va materializa anul viitor - iar acum suntem catre final cu
negocierile de obtinere a permisiunii Casei Electrecord - este editarea pe CD a
materialelor aparute pe vinil la aceasta casa de discuri.
- Iar
acum, d-le Alexandru Andries, pentru dvs., cele mai sincere urari de bine si
"La multi ani!" din partea revistei "Formula AS"...
- Si
pentru "Formula AS", cele mai sincere note de blues de la Alexandru Andries.
CORINA PAVEL
Sursa: Formula As 586, 13-20 oct 2003
Povestea albumului "Blues Expert":
"Mai in joaca, mai in serios, m-am apucat de un 'proiect' (vai, ce tare ne place termenul asta in ultimul timp..) de blues: in ideea unei 'excursii muzicale' prin mai multe tipuri de blues, de la cel traditional pina la 'nepotul zbuciumat' al blues-ului care e rock-and-roll-ul - desigur, fara a deteriora (muzical vorbind) esenta acestui gen muzical care - iata - refuza cu incapatinare sa dispara din atentia publicului.
Apar aici si doua cintece (Imi place Gelu, de pe albumul Azi si Ce se intimpla? de pe albumul Cintece pentru printesa) reorchestrate si cu alta varianta de text - respectiv Imi place vinul si Blues de conspiratie - doua surprize gindite asa doar pentru concerte, care si-au facut loc singure pe album, in urma reactiei extrem de entuziaste a spectatorilor (ceea ce s-a intimplat si cu cintecul Am o problema.. de altfel): va asigur, insa, ca veti gasi si alte surprize - vesele, desigur - pe acest album, 'impachetat' ca de obicei de domnul Victor Panfilov (sunet exceptional, multumim mult de tot!!!), 'imbracat' de domnul Bogdan Iacob (cu acelasi profesionalism dintotdeauna) si 'expediat' catre urechile dumneavoastra de A&A Records - din acest punct de vedere, nici o surpriza, nu-i asa?
Prea multe surprize nu sunt nici la capitolul 'colaboratori': o sa va intilniti (din nou) cu Maria Ioana Mintulescu, George Baicea, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Eugen Tegu si Tudy Zaharescu dar mai apar (ei.surprize!!!) si Eugen Caminschi, Zoltan Andras, Cristian Oprea, Cornel Oancea si Laurentiu Moise - mai mult nu va spun, ca sa nu va stric placerea de a descoperi singuri 'surprizele'!!!
Titlul Blues Expert este o reverenta prieteneasca la adresa firmei Stage Expert (mereu alaturi de noi la concerte si in studio, asa cum si trebuie intre prieteni adevarati) iar pe coperta o sa-l intilniti pe Misu, exact asa cum cinta el , in fiecare zi, pe strada Lipscani- in centrul Bucurestiului: cind am facut fotografiile, am descoperit un personaj incitant, cu tone de lucruri de povestit - multumesc mult pentru timpul acordat si pentru conversatia memorabila!!!
Ce-ar mai fi de adaugat?
Ca, in locul vostru, as pleca imediat sa-mi cumpar si sa ascult albumul Blues Expert -ceea ce, iata, am sa si fac.
Voi ce mai asteptati?!?"
Alexandru Andries, 13 septembrie 2003
Sursa: A&A Records sept 2003
Tandreturi pentru femei cu cei patru corifei
Alifantis, Andries, Vintila si Baniciu
In ultima
seara din martie, Circul din Bucuresti a fost plin de femei. Promisiunea de pe
afis - "Tandreturi pentru femei, cu cei patru corifei" - a adunat
doamne si domnisoare de toate varstele. Iar in locul dresorilor care pocnesc
din bice, s-au aflat patru lei-paralei ai muzicii romanesti: Nicu Alifantis,
Alexandru Andries, Mircea Vintila si Mircea Baniciu. Patru cat unul, unul cat
patru. Doar ei si chitarele, prezentandu-se si invitandu-se gratios intre ei,
schimband cu generozitate complimente si gingasii, gesturi de prietenie,
ironii, replici scanteietoare si chiar cadouri (Andries, care uraste
telefoanele, a primit unul... mobil, ca sa nu mai aiba liniste!!!...). Mai bine
de doua ore de melodii vechi si adevarate, bune de uns ranile sufletesti,
cantece pe care si noi, si mamele noastre le fredonam acum mai bine de doua
decenii, sau pe care copiii nostri le descopera acum cu uimire:
"Fat-Frumos", "Lordul John", "Hanul lui Manuc",
"Camasa de noapte", "Esarfa in dar", "Tristeti
provinciale", "Tamara", "E razboi, Ioane", "La
Rovine", ca sa nu mai spunem de cantecele de dragoste ale lui Alifantis,
pe versurile lui Nichita Stanescu - toate astea ne-au melancolizat si alcoolizat
cu arome si cu parfumuri moi, de Bizant, esente tari si dulcege, izvorate din
lautele, tamburinele, acordeoanele, flautele, shakerele, maracassele pe care
tot Alifantis, "grecoteiul cu nas subtire" pentru muzica buna, le-a
lovit, suflat, scuturat si ciupit, spre desfatarea publicului. Atmosfera a fost
atat de inaltatoare, incat n-a lipsit decat o evolutie la trapez pentru ca cei
patru magnifici sa zboare la cer. In ce le priveste pe doamne si domnisoare, te
intrebai de unde au aparut asa de elegant imbracate, atat de tandru insotite,
murmurand versurile cantecelor de mult stiute, fiecare chemandu-si,
stoluri-stoluri, amintirile. Aplauze, ovatii, aplauze. Pastrator si pazitor cu
strasnicie al sipetului cu tandreturi, Aurel Mitran, organizatorul spectacolului
si "imblanzitorul" de corifei, pregateste deja un al treilea episod
din seria de concerte "Tandreturi...". Concertul a fost inregistrat
de Televiziunea
Acum, impresiile protagonistilor:
MIRCEA
VINTILA
"De mult n-am mai avut o seara atat de minunata"
"Abia dupa concertul acesta am simtit primavara, am adulmecat-o, a vibrat
ceva in noi, corifei si spectatori laolalta. De mult n-am mai avut o seara atat
de minunata. A fost un public care a venit special pentru acest spectacol si
n-avea cum sa nu se simta bine, sa nu participe. Chiar daca la inceput pareau
prea cuminti, spre final si-au dat drumul si au fost alaturi de noi si de
atmosfera care s-a creat in timpul spectacolului. Ce ne leaga in aceasta formula?
Avem stiluri diferite, dar suntem toti patru niste compozitori care au muncit
de-a lungul anilor si care au realizari pe care lumea le-a tinut minte. Au fost
piese pe care eu nu le-am mai cantat de 20 de ani si ati vazut ce frumos, ce
impresionant a reactionat publicul: de la primele cuvinte au recunoscut
"Fat-Frumos", scrisa impreuna cu Adrian Paunescu in 1974. Ideea lui
Aurel Mitran a fost geniala - sa ne puna impreuna pe scena, pe noi, <<cei
patru corifei>>, de-acum batrani si <<harsiti in rele>>. Am
marsat la ideea lui pentru ca ni s-a parut spectaculoasa, interesanta si
provocatoare. Noi cantam, fiecare, cu alte formule de acompaniament, cu
diferiti muzicieni, foarte buni instrumentisti. A fost neasteptata pentru noi
formula aceasta, piesele le-am adaptat si orchestrat special pentru acest
spectacol. Este al doilea concert, dupa cel de anul trecut. Am tras cu ochiul
in sala si am vazut ca tuturor le-a placut. Se pare ca femeile din Bucuresti
s-au obisnuit cu tandreturile noastre."
MIRCEA
BANICIU
"Parca s-a deschis cerul sub cupola Circului"
"Lucrurile, in ce ne priveste pe noi, cei patru corifei, functioneaza
foarte bine cand cantam impreuna. Ceea ce e destul de rar in muzica, pentru ca
e greu sa pui laolalta pe scena oameni de acelasi calibru, cu orgolii la fel de
inalte. Nu, n-am trecut peste ele, orgolii exista, dar sunt ascunse, sunt bine
ascunse, de asta a avut grija <<imblanzitorul de corifei>>, Aurel
Mitran. Publicul a fost super, acustica salii a fost extraordinara, desi ne-a
cam fost teama pentru asta la inceput, dar am simtit apoi ca parca s-a deschis
cerul sub cupola circului. Repetitiile au fost extraordinare, le-am
inregistrat, cateva dintre ele, si mi-au ramas ca niste momente extraordinar de
calde, chiar mai pline de energie decat spectacolul, care ne-a timorat. Am avut
emotii stand, pentru prima data in aceasta formula, in fata a 1800 de
spectatori. Cat despre colegii mei corifei, numai de bine! Sunt din ce in ce
mai buni! Au progresat extraordinar si sunt foarte multumit de ei! (sic)"
NICU
ALIFANTIS
"Mai ales femeile au nevoie de multa, multa tandrete"
"Cineva trebuia sa inceapa spectacolul, si acela am fost eu, de aceea a
parut ca eu sunt amfitrionul intalnirii noastre pe scena. Mai ales ca am avut
si tentative de a-i <<trage de ureche>> cand deveneau mai
recalcitranti, cum s-a intamplat cu Andries, care avea un chef de vorba iesit
din comun si pe care l-am redus la tacere facandu-i cadou, in plin spectacol,
un telefon mobil. Ca tot se plangea peste tot, prin interviuri la ziare, ca nu
are. Asa ca acum poate sa vorbeasca si, mai ales, sa comunice. Sa nu exageram
cu gluma, sunt toti niste corifei extraordinar de talentati, de maturi, in
plenitudinea fortelor. Ce ne-a adunat la un loc? Inconstienta si nebunia.
Frumoasa nebunie! Ne-am simtit, realmente, foarte bine in seara aceasta
impreuna si a fost un public minunat, care s-a manifestat foarte frumos. Da,
primavara e pe cale sa vina. Suntem plini de tandreturi si mai avem rezerve si
pentru un alt concert. Loviti de valuri de stres, oamenii, si mai ales femeile,
carora le-am adresat cu precadere afisul concertului (<<Tandreturi pentru
femei cu cei patru corifei>>), au nevoie de multa, multa
tandrete."
ALEXANDRU
ANDRIES
"Sa canti impreuna cu niste vechi prieteni e minunat!"
"Asta, cu telefonul, e mana lui Alifantis... S-a dus linistea mea, gata!
El de capul lui a facut acest gest extraordinar de frumos, de altfel. Dar o sa
ascund undeva telefonul acesta, pentru ca mi-ar fi imposibil sa traiesc
raspunzand tot timpul la el. Am vazut eu cum iti schimba viata un telefon
mobil. Sau, mai bine, o sa-l uit tot timpul acasa. Ei, dar noi suntem prieteni
de foarte multa vreme, eu cu Alifantis, ca si cu ceilalti doi corifei, Mircea
Baniciu si Mircea Vintila. Sa canti doar cu chitara, impreuna cu niste vechi
prieteni, e minunat! Cu totii ne-am simtit grozav de bine pe scena si s-a vazut
ca si publicul s-a simtit la fel. De fapt, daca lucrul acesta nu functioneaza -
comunicarea dintre scena si public -, cei care sesizeaza primii sunt
spectatorii si imediat isi afiseaza raceala. Or, publicul din seara aceasta a
cantat cu noi si ne-am bucurat ca absolut toata lumea stia cantecele, chiar
daca noi ne-am fi incurcat, stiau ei, ne scoteau din incurcatura. Nu stiu daca
vom continua in formula aceasta, ceea ce s-a intamplat in seara asta a fost un
eveniment unic, realizat de d-l Mitran, <<impresarele>> nostru, el
a fost si cu ideea, si cu organizarea. Probabil ca <<Tandreturi 3>>
va fi altfel, nu tot in formula aceasta, de patru corifei, pentru ca ne-am
pierde farmecul daca ne-am repeta. Da, acum a venit primavara, bine ca nu mai
trebuie sa port haina groasa si grea de iarna. Si, acum am si telefon! Nu stiu
daca o sa fac un cantecel despre telefonul acesta, dar despre Alifantis in mod
sigur voi face unul!"
CORINA
PAVEL
Fotografii de IULIAN IGNAT
Andries s-a pricopsit cu un celular in plin concert
Spectacolul celor patru corifei - Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea
Baniciu si Mircea Vintila - a umplut pina la refuz Circul Globus. Cei care au
dorit sa le asculte "Tandreturile pentru femei..." au cintat si s-au amuzat
alaturi de ei pe parcursul a doua ore. "Domnii corifei" au interpretat citeva
dintre cele mai frumoase si iubite cintece din repertoriul lor, dar si-au
"servit" si poante, spre deliciul celor prezenti. Pentru o seara, ei au decis
la unison sa se numeasca trupa "Calibru". Si, dupa cum a anuntat "domnul
corifeu Andries", au debutat cu un concurs: "Ca fara un concurs nu mai iese
nimeni din casa: trebuie sa recunoasteti care este Mircea Baniciu si care este
Mircea Vintila", a glumit el. Fumul care se raspindea pe scena din spatele
aceluiasi Andries l-a facut sa precizeze, la un moment dat: "Fumul este din
partea organizatorilor. E bagat pe scena de dresorul de corifei Aurel Mitran.
Ca sa nu ne observati ridurile". Clipele cind Alexe, cum ii spun apropiatii,
si-a pierdut glasul au avut loc in momentul in care a primit cadou de la
"domnul corifeu Alifantis" un... telefon mobil. Este cunoscut faptul ca
Alexandru Andries nu a avut niciodata telefon fix sau mobil, preferind ca, o
data ce trece pragul casei, sa nu fie deranjat de nimeni. "Tandreturi pentru
femei cu cei patru corifei" a ridicat, in final, sala in picioare. Cei
patru, acompaniati de propriile chitari, dar si de citeva instrumente ciudate,
au oferit, asa cum si-au propus initial, un concert emotionant, sincer, simplu
si, in acelasi timp, vesel.
Anca
Nicoleanu
Sursa: Evenimentul zilei, miercuri, 2 aprilie 2003
Sursa: Formula As nr. 14 (561), aprilie
2003
Concert
de zile mari la Circ, cu Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu si
Mircea Vintila
Corifeii
au ridicat sala in picioare
Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu si Mircea Vintila au
sustinut, luni seara, un spectacol care a umplut pana la refuz arena Circului
Globus din capitala. "Tandreturi pentru femei cu cei patru corifei" a
fost caracterizat de umor, ironie si veselie, iar piesele prezentate, unele
dintre cele mai frumoase si cunoscute din carierele solistilor, au incantat
publicul. Primul care si-a facut aparitia pe scena a fost Nicu Alifantis, apoi,
pe rand, in aplauzele publicului, au intrat Mircea Baniciu, Alexandru Andries si
Mircea Vintila. Desi sunt prieteni si colaboratori "de-o viata", cei
patru nu au mai cantat pana acum impreuna, transmite Mediafax.
Chiar daca au stiluri diferite de interpretare, Vintila, Baniciu, Alifantis si
Andries au gasit "rezolvarile" muzicale necesare unui spectacol
reusit. Alifantis nu a cantat doar la chitara, ci a incantat audienta si cu
acordurile altor instrumente: acordeon, lauta, tamburina, baglamas - un
instrument traditional grecesc si ud - un instrument turcesc. Dupa prima ora de
spectacol, la care publicul a participat activ, cantand impreuna cu cei patru
artisti, a urmat un moment surpriza: Alifantis i-a oferit cadou lui Andries, un
telefon mobil pentru a-i "alimenta verva" si pentru a nu se mai
plange pretutindeni unde merge ca nu are telefon. Andries a obtinut hohote de
ras si aplauze cand a cantat "Am pneumonie,/ Doctorul mi-a zis ca n-am/
Dar o am/ C-am luat-o de la Saddam", in loc de "Dar s-a uitat la
mine/Cam cum te uiti tu pe geam...". Cantaretii, reuniti in cadrul
aceluiasi spectacol de Fundatia Aurel Mitran, au oferit aproximativ doua ore de
intoarcere, mai mult sau mai putin nostalgica, la simplitatea unui concert cu
patru chitari si patru artisti. (D.L.M.)
Sursa: Ziua, 2 aprilie 2003
Trubadurii inca sint la moda
Un spectacol de zile mari a avut loc luni searć īn arena
Circului Globus. "Tandreturi pentru femei cu cei 4 corifei" s-a concretizat īn
douć ore de muzicć bunć īn care protagonistii - Nicu Alifantis, Mircea Vintilć,
Alexandru Andries si Mircea Baniciu - si-au fermecat auditoriul. Cele mai
populare piese ale celor patru au fost prilej pentru cei aproape 2.000 de
spectatori sć cānte īmpreunć cu maestrii-corifei.
Īn mod neasteptat, publicul a fost destul de putin omogen - sintagma "īntre 7
si 70 de ani" adeverindu-se pe de-a-ntregul. Cu toate acestea, majoritatea
covārsitoare a celor aflati īn salć stiau versurile pieselor si au preferat sć
cānte īmpreunć cu artistii. Datoritć succesului avut, spectacolul s-ar putea
repeta, desi initial el fusese construit ca o unicć reprezentatie. Īn functie
de calitatea īnregistrćrilor, cei patru trubaduri vor vedea dacć vor scoate si
un CD al evenimentului. (Sebastian S. Eduard)
Sursa: Jurnalul National 1 aprilie 2003
Alexandru Andries propune cenzura bunului-simt
Repetitiile pentru spectacolul "Tandreturi pentru femei cu cei patru
corifei" au demarat in forta. Corifeii Alexandru Andries, Nicu Alifantis,
Mircea Baniciu si Mircea Vintila repeta, deocamdata, in grupuri de cite doi, ca
sa nu fie prea mare debandada. Pentru mai multe detalii, am purtat o discutie
cu Alexandru Andries. Cel caruia prietenii ii spun Alexe a lansat nenumarate
albume, carora le-a semnat muzica si textul, a publicat carti, a realizat
copertele unor albume ale prietenilor (Iris, Valeriu Sterian, Mircea Baniciu,
Celelalte Cuvinte), a scris versuri, tot pentru prieteni-artisti, "si-a bagat
coada" si in zona film/video si oricind deseneaza cu mare placere.
Stiati piesele colegilor si prietenilor pe care le repetati in aceste
zile?
Si eu pe-ale lor, si ei pe-ale mele. Dar a trebuit sa-mi schimb repertoriul.
Facusem o lista, dar, lucrind cu cei doi Mircea, fiecare mi-a zis: "Cum, da'
pe-aia n-o cinti? Nu se poate! Da' aia-mi place mie!". Scandal, discutii...
Si-atunci am zis: "Hai, s-o cintam si pe-asta"...
V-ati lansat fiecare cam in aceeasi perioada?
Eu putin mai tirziu, pentru ca nici nu ma gindeam atunci ca o sa cint vreodata
in public. Si nici nu-mi doream asta foarte serios. In '74 am intrat la
Arhitectura si cintam pentru prietenii si colegii mei de-atunci. Ei m-au batut
la cap: "Hai sa cinti in club!". Primul disc a aparut la insistentele lui Nicu
Alifantis, ale celor din Post-Scriptum. La vremea respectiva erau foarte multi
oameni care cintau bine. Eu faceam ceva ce nu era agreat de oficialitati.
Preferam sa fac cintecele mele asa cum vreau si sa cint ce vreau in clubul
Arhitecturii, decit sa ajung la aprobarea Consiliului culturii si educatiei
socialiste.
Ar fi necesar sa existe si in ziua de azi un anumit tip de cenzura?
A bunului simt. Exista o mare diferenta intre ceea ce fac eu la mine acasa si
ce fac in spatiul public. Asa si trebuie sa fie. Ideea ca un cintec apare in
spatiul public presupune un anumit tip de cenzura, a bunului simt. Asta in
ultima vreme e tot mai greu de observat. Asta-i un lucru pe care incercam noi
sa-l facem cu acest spectacol, sa readucem bunul simt, dezbracat de artificii,
in fata publicului.
Chiar totul este mizgalit la dvs. acasa, asa cum se zice?
Nu, numai ce-i hirtie... Imi amintesc cind parintii mei au capatat un
apartament cu trei camere, la
Sinteti conferentiar la Facultatea de Arhitectura. Profesati ca arhitect?
Fac cam doua proiecte pe an, nu mai mult, pentru ca vreau sa ma ocup si de
muzica si de desenat. Cu Maria Mintulescu si Razvan Salomia, sotul ei,
arhitecti ca si mine, am lucrat de curind la un hotel care deja a inceput sa
existe la intersectia strazilor Covaci si Selari.
A existat vreun proiect care v-a dat mare bataie de cap?
Mie nu prea imi da nimic mare bataie de cap. Sint genul de om care are o doza
de egoism. Poate de aia n-am nici telefon. Daca ceva imi da batai de cap il dau
la o parte.
Dar a existat o perioada cind ati avut telefon?
Nu, n-am avut niciodata. Nicu Alifantis nici pina azi nu crede ca nu am
telefon. E convins ca nu vreau sa-i dau numarul meu. Nu am nici ceas. Eu stiu
cit e ceasul. Ceasul biologic exista in fiecare, intr-o mai mica sau mai mare
masura, dar ne invatam sa depindem de ceva exterior. Nu sint eu un caz special.
Incerc sa depind cit mai putin de tehnologie, fara insa s-o refuz. Folosesc
computerul, e o scula senzationala, dar nu-i dau mai mult credit decit unui
creion. N-o sa ma faca sa-mi schimb viata. Am noroc ca nu s-au prins de mine
lucruri care creeaza dependenta, gen televiziune, tigara, cafea... Vezi, si
asta e un motiv pentru care sint bucuros ca facem acest spectacol care va fi
ceva unic. Nu facem acum o masinarie si pe urma sa incepem cinci ani de-acum
inainte sa cintam asa. E pur si simplu un eveniment unic.
Interpretati multe piese fara perdea politica...
Problemele apareau in clipa in care publicul era mai insemnat din punctul de
vedere al numarului de oameni care te asculta. Or, in Clubul Arhitecturii nu
intrau mai mult de 150 de spectatori. Am ajuns sa cint impins de la spate. Nu
ca n-as fi avut incredere in cintecele mele, ci pentru ca nu voiam sa depind de
un sistem. Am refuzat cu incapatinare sa cint in Cenaclul Flacara. Sigur ca, la
inceput, Cenaclul a insemnat des-coperirea unor valori certe in zona asta de
muzica, altfel decit muzica usoara. Dar a trecut pe partea de propaganda, de
masinarie politica. Lumea a uitat foarte repede ca stadioanele alea de 40.000
de oameni cu care se lauda acum domnul Paunescu erau umplute ca el sa strige
"Traiasca Ceausescu!". Acum, el se lauda cu ce a facut pentru cultura romana.
Sint absolut de acord cu poeziile lui bune, care exista, cu care va ramine in cultura
romana, dar ce se intimpla acolo era mai mult sau mai putin o spalare de
creiere dictata politic. Mi se pare chiar caraghios ca mizezi pe faptul ca
toata lumea din
Cind au reusit sa le strecoare in program?
Dupa '89. Nici pe discuri nu puteau aparea pentru ca erau cu mesaj politic
evident. Existau oameni care faceau cenzura...
Anca Nicoleanu
Sursa: Evenimentul zilei, joi, 20 martie 2003
Libertatea: cel mai frumos cadou pe care ti-l poate face publicul
La concertul
sustinut de catre Alexandru Andries la Teatrul de Opereta, in luna decembrie,
am vazut oameni de toate virstele. Inclusiv tineri sau chiar foarte tineri.
Presupun ca, pentru cei care apreciaza asemenea delicatese, vinilurile lui
Andries pot fi deja o mostenire de familie pretioasa. In anii '80, aparitia
acestui artist a fost una extrem de surprinzatoare si intelectuala. In aerul
irespirabil al vremii, muzica sa era o gura de aer proaspat neasteptata. Imi
amintesc cum ascultam in provincia natala, alaturi de prietenele mele de pe
atunci, eleve la filologie - eu eram la mate-fizica -, primele albume ale lui
Alexandru Andries, cum vorbeam despre Thomas Mann si Mircea Nedelciu si ne
analizam la nesfirsit starile. Interioare, desigur! Toate acestea mergeau atit
de bine impreuna, era un cocktail eficient care ne transfera intr-un soi de
transa, ce ne scotea pe o
Despre
muzica lui Alexandru Andries se pot spune multe: nu e nici numai rock, nici
jazz pur, nici numai folk. In plus, e o muzica ce nu se poate desparti de
propriul sau text, altfel spus de propria sa umbra. Aceasta muzica a rezistat
si dupa 1990, pentru ca intotdeauna ai nevoie de usi secrete prin care sa scoti
capul afara din sistem, indiferent care ar fi acela: muzical, social,
politic.
Dulce-fioros
Imaginea pe care o lasati sa va reprezinte in exterior e una dulce-fioroasa,
daca se poate spune asa.
La fel ca mincarea chinezeasca, nu-i asa? Dulce-iute. Adevarul e ca nu-mi dau
seama de asta. Probabil ca din afara se vede mult mai bine ca de dinauntru.
Cind ma uit in vitrina, stiu ca sint eu, nu am nici o surpriza. Cred insa ca
daca e asa, e mai bine, pentru ca e mai viu. E mai interesant decit sa fii de
la cap la coada in acelasi fel. Probabil ca partea iute-fioroasa despre care
vorbiti vine de la felul meu de a fi ironic. Asa sint de cind ma stiu si nu
vreau sa ma schimb. Cit despre partea dulce, nu stiu de unde vine. Daca altii
au vazut-o, inseamna ca ea chiar exista si ma bucur.
Sintem tentati sa conotam muzica prin boema, lejeritate, neseriozitate. Iar
inspiratia trebuie sa vina dintr-o nebunie, din nonconformism.
Eu nu merg la petreceri, nu fumez, nu beau, ceva nu e in regula cu mine
intr-adevar. Nu apar in cluburile alea in care da bine sa te duci. Cit despre
cliseele despre care aminteati, probabil ca ele sint valabile in cazul multora,
functioneaza si chiar dau roade. Din afara, lumea e dintotdeauna tentata sa
brodeze in jurul unui personaj special tot felul de mituri. Iar artistii,
indiferent de arta pe care o fac, sint intr-adevar niste personaje speciale:
creeaza, se exprima altfel decit ceilalti oameni. De aceea oamenii "normali"
sint tentati sa adauge si mai mult peste lucrurile acestea, sa faca din artisti
persoane si mai interesante. Sigur ca pe linga toate astea vine si cliseul cu
artistul nebun, care are plete si bea in circiuma pina cade sub masa. Am
cunoscut artisti de ambele feluri. In ceea ce ma priveste, sint un om normal si
nu am nevoie de nu stiu ce stimuli ca sa creez lucrurile pentru care am primit
un dar de undeva de sus.
Noi, cei care eram studenti in Universitate in anii '87-'88, ii invidiam pe
studentii de la Arhitectura care va aveau profesor. Ne imaginam niste ore de
curs la care mai degraba se cinta si se dansa decit sa se invete despre
stilurile arhitecturale. Se pare ca nu era deloc asa si ca ati separat foarte
clar cele doua domenii din viata dumneavoastra: muzica si arhitectura.
Chiar imi place foarte mult arhitectura si consider ca e un domeniu care are
parte de mult prea putina publicitate. Pe de alta parte, cind am fost eu
student, am constatat ca lucrurile pe care acum le stiu bine le stiu de la
profesorii care nu au fost deloc draguti cu mine, de la cei care au fost severi
si "rai". Rai in sensul ca ne-au supus la un fel de antrenament al unul grup de
comando. Si asa e si normal, daca vrei sa faci din cineva un adevarat
specialist. Un specialist bun trebuie sa fie foarte bine antrenat, fara mila,
ca sa scoti din el maximum de performanta, ca sa-i formezi reflexele acelea pe
care se poate baza - in orice meserie de creatie -, in asa fel incit sa rezolve
profesionist lucrurile si atunci cind nu are inspiratie. Aceasta e diferenta
dintre un profesionist si un diletant: cel de-al doilea are o idee si o pune in
aplicare, dupa care, imediat ce inspiratia dispare, se retrage, in timp ce un
profesionist are un bagaj de cunostinte permanent, care il ajuta, chiar si
atunci cind nu are scinteia de inspiratie, sa poata realiza ceva la un nivel
onorabil. Incerc sa aplic toate aceste constatari si in cazul studentilor cu
care lucrez. Cei din anii mici nu prea inteleg atitudinea mea, dar cei mari sau
cei care au absolvit deja imi dau dreptate si se bucura ca, la un moment dat,
am fost rau sau le-am dat peste mina intr-un fel sau altul.
Vedete? Michelangelo,
Paganini si altii ca ei...
Ce rol are muzica in tot acest peisaj?
Sincer vorbind, nu m-am gindit niciodata ca o sa ajung sa cint pe scena sau
sa scot discuri. Bine, nici arhitect nu m-am gindit ca voi fi vreodata. Nu
mi-am facut de fapt planuri in privinta carierei. Mi-am dorit sa fiu pictor,
dar am trait un episod care m-a suparat foarte tare - o bursa pe care ar fi
trebuit s-o iau eu i-a fost acordata odraslei unui mare personaj din partid -
si asa am ajuns la Arhitectura. A fost foarte bine ca s-a intimplat asa. De
cintat, cint de cind ma stiu. Am avut acasa pian, tatal meu cinta de asemeni.
Fratele lui era dirijor de cor, matusa mea din Statele Unite cinta si ea la
pian. In acest context, am cintat si eu, insa numai pentru placerea mea. Nu
m-am gindit niciodata ca mi-as putea face o meserie din asta si, probabil, in
asta a constat si secretul reusitei mele. Nu am facut niciodata cintece din
dorinta de a ajunge in top sau de a impresiona pe cineva. Aceasta situatie a
durat ani si ani de zile. Primul disc l-am scos in 1984, cind aveam 30 de ani.
Neavind dorinta de a ajunge vedeta, nu am fost conditionat de reactia
publicului. M-au chemat mai intii in Club A sa cint, am ajuns la festivalurile
de jazz, am cunoscut muzicieni foarte buni care m-au ajutat sa ma dezvolt. Au
urmat concertele si discurile. Sigur ca m-am bucurat enorm, dar nu acesta a
fost scopul.
Oricum, inainte de 1989, muzica nu reprezenta chiar o mina de aur ca acum si
mai ales nu crea atit de repede vedete.
E adevarat, termenul acesta de vedeta si-a pierdut acum mult din stralucire
si chiar din continut. Avem tone de vedete, care nu au nici o legatura cu ceea
ce inseamna pentru mine acest cuvint. Atita timp cit cineva care citeste niste
stiri la televizor e considerat vedeta, nu mai avem ce discuta pe tema asta.
Din punctul meu de vedere, Michelangelo poate fi considerat o vedeta. La vremea
respectiva, era cu adevarat o vedeta, dat fiind faptul ca papa alerga dupa el
ca sa-i picteze Capela Sixtina. Paganini, la fel.
Invazia aceasta de vedete nu vine oare dintr-o nevoie de noi modele?
Cred ca este reflexul a ceea ce se intimpla in zona sociala si economica.
Lumea aceasta a noastra a fost pina la un moment dat stratificata foarte dur.
Era pe vremea cind mai exista inca aristocratia. Venirea la putere a burgheziei
a fost inceputul nebuniei. Aristocratia, in ciuda defectelor ei - nu vreau sa
fac din aristocrati niste ingeri -, avea o scara de valori foarte corecta.
Banii erau bani, educatia era educatie, valorile culturale erau cu adevarat
valori culturale. Statele Unite - o natiune tinara - incearca acum sa isi
construiasca o scara de valori reala, pentru ca au inteles ca banii nu sint
masura universala a tuturor lucrurilor. La noi, scara de valori a fost total
bulversata de experienta comunista si lumea incearca sa faca vedete si din
personaje care nu au nici o justificare pentru a fi incluse intr-o asemenea
categorie. Conditia e ca oamenii sa se identifice usor cu vedetele create.
Societatea are nevoie de o distanta mica intre individul obisnuit si vedeta sau
idol, pentru ca, astfel, cei dintii sint mai usor de controlat. E mult mai
simplu sa conduci o societate oferindu-le oamenilor modele la indemina oricui.
Lumea nu-si da seama de aceste lucruri si se inhama singura la jug.
Text si muzica. Care
pe care?
V-ati considerat un cintaret de muzica folk?
Nu as fi atit de sigur de aceasta incadrare, cum au fost atitia ziaristi
care mi-au pus tot felul de etichete. Nu pot vorbi nici numai de jazz, nici
doar de rock sau folk. Am avut niste lucruri de spus si am vrut sa le imbrac
intr-o haina cit mai potrivita. Unele cintece au deviat catre jazz, altele
catre folk, balada sau rock. Cred ca tiparele muzicale care exista de cind
lumea sint importante in comunicare. In perioada in care am inceput sa cint,
pictam mult. Constatam ca la expozitii nu prea intra nimeni, dar toti colegii
mei erau claie peste gramada cind era vorba de vreun concert. Si atunci m-am
gindit ca mai important e sa gasesti calea cea mai potrivita de comunicare. Asa
am descoperit ca, in muzica noastra, textul era de cele mai multe ori un
pretext. Nu puteam sa cint exclusiv jazz, pentru ca in acest gen de muzica
textul e cel mai adesea anexa muzicii. La polul opus e folkul, ca muzica citadin-militanta.
Aici textul e cel important, iar muzica e o anexa a textului. Eu am incercat sa
ma misc prin toate aceste zone.
Nu considerati ca, in ceea ce va priveste, primirea extraordinara pe care
ati avut-o din partea publicului s-a datorat in mare parte textelor?
Sigur ca da. Am avut confirmarea asta la Festivalul de la Sibiu, unde l-am
cunoscut pe regretatul Dan Mindrila. A venit la mine si mi-a spus: "Daca ai
vreodata nevoie de mine la inregistrari, nu ezita sa ma chemi. Voi veni cu mare
placere. Singura ta problema e ca, din cauza textelor, lumea nu apreciaza
suficient muzica pe care o faci". A fost pentru mine un compliment senzational.
Pe de alta parte, aceasta e realitatea. Stiu ca multa lume vine la concertele
mele ca sa auda in primul rind ce mai zic, de cine ma mai leg, la cine mai bat
apropouri, si abia in al doilea rind sa asculte ce mai cint. Cred insa ca e
normal sa existe mesaj, sa existe o poveste in ceea ce spui. Daca m-as apuca
acum sa creez o muzica ce ar respecta toate regulile compozitiei, dar care ar
renunta la poveste, nu cred ca as avea mare priza la public. Iar asta,
indiferent de cit de buna ar fi muzica respectiva. Vrei sa te asculte publicul,
vorbeste cu publicul. Iar pentru mine important e sa comunic cu cei care vin la
concertele mele, cu cei care imi cumpara discurile.
Ce a fost mai intii: muzica sau textul? Scriati inainte sa va apucati de
cintat?
Am scris si poezie, si proza. M-am apucat de muzica relativ tirziu.
Probabil ca a contat faptul ca aveam exercitiul cuvintului. In prima faza
faceam o poezie clar influentata de Eminescu si Cosbuc. Cind am ajuns la liceu,
m-am infiintat cu poeziile pe care le consideram eu cele mai grozave la cei
care faceau revista liceului si care mi-au spus ceva de genul: "Ce-i cu
prostiile astea? Exista deja un Eminescu si un Cosbuc. Nu mai avem nevoie de
altii ca ei". A fost un soc pentru mine. A fost la fel ca in ziua in care tata
a venit acasa si m-a gasit cintind un cintec in engleza. Mi-a spus: "Ce-i asta?
Suna bine. Cine l-a scris?". I-am zis: "Eu l-am compus. E in engleza, pentru ca
in romaneste nu suna bine". Raspunsul lui a fost fara ocolisuri: "Asta e o
prostie. Daca tu esti roman si nu reusesti sa il faci sa sune bine in limba ta,
e problema ta. Asta nu inseamna ca el suna bine numai in engleza". Am realizat
instantaneu ca are dreptate si ca nu are rost sa comunic cu publicul romanesc
intr-o limba care nu e a mea si pe care niciodata nu o voi sti la fel de bine
ca pe cea romana. Din ziua aceea nu am mai scris in engleza.
Va considerati poet? Ati publicat textele cintecelor dumneavoastra la un
moment dat.
Poet: asta e o eticheta si eu m-am ferit in general de etichete. In cazul
muzicii mele, poezia si muzica merg impreuna. Poezia mea fara muzica nu are
aceeasi valoare ca atunci cind e cintata. E valabil si invers, pentru muzica
propriu-zisa. Cintecul Ce oras frumos, de exemplu, nu a pus nici o problema
cenzurii. Versurile erau complet inofensive. Insa in momentul in care urcam pe
scena, felul in care cintam schimba total semnificatia, fara ca eu sa modific
nici macar un singur cuvint.
Scriati in anii '80 constient fiind de miscarile si modele din lumea
literara si scriitoriceasca?
M-a interesat intotdeauna zona asta si am fost intotdeauna la zi cu ceea ce
s-a intimplat in domeniu, poate si datorita prietenilor pe care i-am avut. Ma
gindesc printre altii si la Mircea Nedelciu. Am avut si marele noroc ca matusa
mea sa se stabileasca in anii '60, prin casatorie, in
"E mai important sa
ramin asa cum sint si sa nu am ambitii perfectioniste"
Cum credeti ca v-ati schimbat ca artist din anii '80 si pina acum?
Ca atitudine, sigur nu m-am schimbat. Dar e clar ca s-au adunat tot felul
de lucruri de-a lungul timpului, ca am acumulat multa experienta. La inceput
eram mai putin interesat de finisarea cintecelor, de munca de studio sau de
orchestratie. Asta nu inseamna ca acele cintece nu erau facute temeinic. Am
avut o mare surpriza ascultind acum, dupa mult timp, Interioare, sa descopar ca
e un album realizat bine, desi e mult mai direct, mai simplu si mult mai putin
elaborat decit celelalte de dupa.
V-ati adaptat in vreun fel vremurilor?
Cred ca da, daca va referiti strict la muzica. Au existat lucruri
interesante care s-au intimplat in muzica si m-au facut si pe mine sa vreau sa
incerc acel ceva nou. Din punctul de vedere al mesajului artistic, nu cred ca
m-am schimbat. In ultima vreme, lumea ma intreaba de ce nu mai cint cintece din
acelea rele. Pe de o parte insa, viata politica a inceput sa functioneze cit de
cit normal, pe de alta parte refuz sa fiu cantonat intr-un sertar precis. Nu
m-a interesat exclusiv sa scriu muzica sociala si politica. Ma inspira orice si
nu neaparat politicienii romani. In plus, in clipa in care lumea te respecta ca
artist, cel mai frumos cadou pe care ti-l face publicul tau este acela ca iti
ofera aceasta libertate: te intelege si te lasa in pace, te lasa sa creezi, sa
experimentezi. Asta inseamna sa fii artist: sa incerci, sa faci ceva nou, chit
ca iti iese sau nu. E un pas inainte si a nu-ti iesi. Nu poti sa mergi mai
departe avind numai succese. Doar in socialism se inainta din succese in
succese. Lumea se amuza la concertele mele cind uit cuvintele. Prima data cind
mi s-a intimplat treaba asta am fost foarte nervos. La vremea aceea, domnul
Gherman de la Brasov, care din pacate nu mai e printre noi si care s-a ocupat
de educatia mea in domeniul jazzului, mi-a spus: "E natural ceea ce ti s-a
intimplat. Tu nu stii ce placere e sa fii in sala si sa vezi ca omul acela de
pe scena e ca tine. Poate gresi, poate uita, si totusi face ceva extraordinar,
ceva ce tu nu poti face". Din clipa aceea am realizat ca e mai important sa
ramin asa cum sint si sa nu am ambitii absurde, perfectioniste.
Ultimul dumneavoastra album e un proiect total postmodern. Ati creat mai
multe cover-uri, daca e sa vorbim in termeni de specialitate, dupa mai multe
cintece romanesti cunoscute, care le apartin altor solisti si compozitori. Ati
folosit cintecele altora drept intertexte si au iesit asa-numitele Cintece de-a
gata. V-ati gindit sa mergeti cu postmodernismul acesta pina la capat?
Adica sa iau cintecele mele si sa le fac altfel? (Risete.) Nu m-am gindit
la asta, dar e o idee. Exista un proiect pe care sper sa il duc la capat. E
ceva care suna usor festiv, dar cred ca merita, desi festivismul nu e genul
meu. In 2004 se implinesc 20 de ani de cind a aparut Interioare. As vrea sa
reeditam in format CD toate albumele care au aparut pe vinil, fara a le
re-interpreta in studio. Alaturi de inregistrarile de atunci, vor exista si
citeva piese cintate intr-o interpretare noua, cea care mi se pare mai
potrivita acum pentru acele cintece.
Svetlana CARSTEAN
Sursa: Observatorul cultural 149-150 - 1-13 ian 2003
Cīntece de-a gata ajustate de Alexandru Andries
A fost odata o vreme cīnd a cīnta "Dracula Blues" si "La Telejurnal" era un act de curaj. Īntre timp, Dracula a ramas fara dinti, cascavalul nu mai e ce era, Andries a īncaruntit putin, dar muzica lui e tot tīnara si frumoasa. Andries si prietenii lui cīnta acum un jazz accesibil, mereu mai elaborat si mai bine facut pe masura ce creste teancul de albume īnregistrate (38 deja !)
Nici nu s-au racit bine ultimele aparitii de studio, ca ne si pomenim cu o noua surpriza, un album despre care nimeni nu a stiut absolut nimic pīna la lansare: "Cīntece de-a gata".
Īl iau, e dragut, da' de ce nu-i nici o piesa Andries pe el ? Ptiu, sa vezi ca l-a lasat inspiratia ! Toate sīnt cover-uri dupa piese romānesti vechi si noi. Cu o umbra de īngrijorare, īi dau drumul...
...si-mi trece !
Cīntecele sīnt aproape de nerecunoscut, complet reorchestrate, cu linia melodica schimbata, doar textele stau marturie ferma pentru original. Versiunile lui Andries sīnt fascinante: "Om bun", "Inima mea nu e-ntreaga daca nu esti tu", "Telefonul nu mai suna", "Decembre"... Trebuie ascultat macar pentru acest "Decembre" bossa nova, daca nu pentru sunetul si interpretarea de exceptie a unora dintre cei mai buni muzicieni romāni ai momentului. "Cīntecele de-a gata" vor putea fi ascultate īn concert pe 9 decembrie la Teatrul de opereta Ion Dacian.
Sergiu Mitrofan
Sursa: Tabu nr. 7/nov 2002"Cīntece de-a gata" Andries - colectie de prieteni
Alexandru Andries nu si-a mai "croit" singur ultimul album, a recurs la "Cintece de-a gata". Piese cunoscute, compuse de oameni nu mai putin celebri, carora le-a adaugat orchestratii noi si sensibilitatea proprie.
"Majoritatea
celor care fac cover-uri se duc inspre piese straine. Avem si noi, la fel de
bune", se "dezvinovateste" Andries. "
Daca sunteti curiosi sa aflati cum suna acum aceste hituri, e musai sa cumparati "Cantece de-a gata". Si sa mergeti, pe 9 decembrie, la Opereta, unde Alexandru Andries va darui fanilor obisnuitul cadou de sfarsit de an. Veti asculta cate ceva din aceasta cea mai recenta aparitie discografica, dar si piese de pe albumele anterioare.
Pentru la anul, Andries promite un nou disc de autor. Si, poate, un volum 2 cu preluari. Daca acestea vor fi cantate intr-un stil cu totul diferit de original, exista si solutia: "Organizam un concurs de recunoasteri", se amuza Andries. Pana atunci, va puteti antrena pe cele 14 melodii deja aparute, tocmai bune de ascultat daca va doriti "o atmosfera linistita si pozitiva, deloc agresiva". Un Best Of Andries, din cantecele prietenilor.
Diana Popescu
Sursa: Adevarul Nr.3833 - 19 octombrie 2002
Cīntece de-a gata
"Ideea este ca fiecare are preferinte: in cazul de fata, muzicale - si uite-asa, incet-incet, s-a conturat Cantece de-a gata.
Un album pe care cantecele (surpriza!!!) nu-mi apartin. De unde si titlul, bineinteles.
Cateva variante proprii ale unor piese, au fost scoase in lume, asa, de incercare - Cine ma striga in noapte la un concert Iris, intr-o sala polivalenta plina pana la refuz, acum(deja) multi ani, Decembre, iar Andrii Popa chiar anul acesta la Sala Palatului in spectacolul Tandreturi mici pentru doamne si gagici, o idee a domnului Aurel Mitran care a surprins la modul cel mai placut publicul - alaturi de Nicu Alifantis si trupa Zan si de Pasarea Colibri. Intre aceste doua momente, Te port in gand - cantecul lui Valeriu Sterian, inregistrat pentru un proiect al Fundatiei Culturale Phoenix (ce pacat ca Vali nu mai e aici, sa ne bucuram impreuna!!!).
Reactiile extrem de pozitive primite m-au facut sa nu mai stau pe ganduri, asa ca am intrat in studio, impreuna cu prietenii mei si rezultatul muncii noastre e acum pe raft, va asteapta.
Speram din tot sufletul sa va placa - noua ne-a placut foarte tare sa cantam aceste melodii in felul nostru si sa multumim astfel celor care le-au compus - jos palaria, sunt cantece extaordinar de frumoase!!!
Inainte de a va lasa sa ascultati albumul Cantece de-a gata, trebuie sa multumesc celor care m-au ajutat: Muzicienilor (Maria Ioana Mantulescu, George Baicea, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Eugen Tegu si Tudy Zaharescu), studioului Real Sound si domnului Panfilov pentru sunet, firmei Repro Consulting si domnului Bogdan Iacob, prieten de nadejde-pentru conditiile de editare si, nu in ultimul rand, domnilor Horia Moculescu, Aurel Mitran si Vlad Paunescu pentru ajutorul absolut prietenesc, oferit din suflet.
Ce spuneti, v-am facut curiosi?!?.
Eu sper ca da!!!"
Sursa: Alexandru Andries, mapa de presa 1.10.2002
Seara batrānilor muschetari
"Tandreturi mici, pentru doamne si gagici !"
Excelenta idee a lui Aurel Mitran de a organiza, sub un titlu incitant, "Tandreturi mici, pentru doamne si gagici", un spectacol care sa reuneasca patru clasici ai folk-ului romānesc - Alifantis, Andries, Baniciu si Vintila - si trei supergrupuri - Zan, Electric Cotcodac si Pasarea Colibri - a adus peste 3500 de spectatori la Sala Palatului din Bucuresti, lasānd īn urma o seara unica. A fost pentru prima oara cānd cei patru, pe care-i leaga o prietenie de trei decenii si care au colaborat de mai multe ori, au oferit īmpreuna un spectacol comun. Asteptarile, foarte mari la un asemenea afis, au fost onorate din plin. Ce a facut ca acesti "batrāni muschetari" ai anilor 60-'70 sa triumfe pe 23 mai 2002, īn plina era a Internetului si a tehnicilor virtuale? Īn primul rānd muzica, nestirbita de timp. Altceva? Atitudinea, tinuta artistilor, bunul lor simt, sinceritatea si umorul fin. Stofa!
Spectacolul a fost deschis - prilej de numeroase autoironii - de Nicu Alifantis si de a sa trupa Zan, formata din Virgil Popescu (bass), Relu Bitulescu (tobe), Razvan Mirica (chitara), Sorin Voinea (clape) si, invitat special, Emil Soumah (percutie). Recitalul lor a fost unul de cinci stele, cu un impresionant echilibru īntre piesele binecunoscute si numeroase cāntece noi, pe care Alifantis a avut curajul sa le prezinte īn concert, īn prima auditie pentru marea parte a spectatorilor. Reactia acestora, avizi de piese noi dupa sapte ani scursi de la precedentul album, "Voiaj", echivaleaza cu o prima unda verde pentru noul proiect al excelentului compozitor si om de scena care este Nicu Alifantis.
"Mijlocul" spectacolului i-a apartinut lui Alexandru Andries, care nu a scapat prilejul de a se amuza de statutul de "deschizator" de concert al prietenului sau. "Ţin sa multumesc tānarului debutant care a cāntat īn deschidere. Desi are un nume greu de pronuntat, sper sa mai auzim de el." Chiar daca multi īi percep drept maestri ai folk-ului, Alifantis si Andries au aratat si īn recitalurile de la Palat ca merg mai departe, lasānd īn urma granitele genului, cautānd noi deschideri, noi cai de exprimare. Alifantis este adeptul sonoritatilor ample, al orchestratiilor complexe, iar Andries a ales ca mijloc de locomotie un trenulet jazzistic. Punctul comun este ca amāndoi au īn spate cāte o trupa brici, cu instrumentisti de elita. Īn cazul lui Andries, este vorba de Mircea Tiberian (clape), Cristian Soleanu (saxofoane), Tudy Zaharescu(tobe), George Baicea (chitara) si Eugen Tegu (bass) care, alaturi de Ioana Maria Māntulescu (voce), si-au ales īn sfārsit un nume de scena: Electric Cotcodac.
Pasarea Colibri, cel de-al treilea grup format din muzicieni binecunoscuti, cu cariere ce amintesc de istoria folk-ului si rock-ului romānesc, a facut o miscare buna prin cooptarea lui Marius Batu. "Talentat pustiul!", a glumit Mircea Baniciu, iar Batu, care a adus un suflu nou, un plus de nostalgie si melodicitate, nu si-a gasit īntāmplator locul īn centrul scenei.
Seara a avut continuitate, iar legatura a fost caldura si prietenia ce s-au transmis de la un recital la celalalt si i-au reunit pe scena, dupa trei ore, pe toti protagonistii spectacolului. Ei au ales pentru final, ca un gānd bun pentru un mare artist disparut, un cāntec semnat Vali Sterian. Pāna īn acel moment, fiecare cāntase cāte o piesa din repertoriul celorlalti colegi de spectacol, cel mai inspirat fiind Andries, cu o superba preluare a compozitiei lui Alifantis, "Decembre".
Fara a face morala si a arata cu degetul, succesul spectacolului din 23 mai ar putea īnsemna o lectie fina pentru tinerii cāntareti si chiar pentru "show-business"-ul nostru. Este vorba de reusita unui spectacol organizat fara sponsori, fara televiziuni, este vorba de artisti care īsi vānd foarte bine albumele si umplu sali mari, numai prin valoarea lor. Simplu! Fara "spectaculoase" si lunare schimbari de look, fara copierea celor mai noi tendinte din afara, fara videoclipuri despre īnfloritoarea industrie a sutienelor, fara sa fie difuzati obsesiv de radiouri si televiziuni, ca īn cazul promovarii unor refrene tāmpitele.
MIRCEA
BANICIU
"Asteptam urmarea"
"A fost
unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am avut īn
ALEXANDRU
ANDRIEs
"Conteaza cu adevarat prietenia dintre noi si legatura
cu publicul"
Au trecut aproape zece ani de la ultimele spectacole «Dublu A», īn care cāntam alaturi de Nicu Alifantis īn sali de teatru. Cāntam fiecare cāte doua-trei piese; eu īl acompaniam la pian, Nicu trecea apoi la diverse instrumente de percutie si spectacolele erau foarte bine primite. Drumurile noastre muzicale s-au despartit, el a ales o zona etnica ce i se potriveste foarte bine, eu m-am īnclinat mai mult spre jazz. Iata ca a aparut din nou Aurel Mitran, initiatorul spectacolelor cu «Dublu A», pentru a organiza un alt eveniment special. E nevoie de un astfel de om, care sa vina cu ideile - tot el a propus ca fiecare sa cānte o piesa din repertoriul colegilor de scena - si sa puna lucrurile cap la cap. Pentru mine a fost pentru prima oara, īn 23 de ani de concerte, cānd orele probelor de sunet s-au respectat cu strictete. Īn ceea ce priveste recitalul meu, am īncercat sa evit piesele arhicunoscute, pe care le cānt foarte des, am avut ceva emotii la piesa lui Alifantis si m-am bucurat teribil atunci cānd la «Andrii Popa» l-am zarit cu coada ochiului īn culise pe Mircea Baniciu, care dadea din brate si ma īncuraja. M-a impresionat, de asemenea, foarte mult reactia publicului atunci cānd am anuntat piesa pe care o vom cānta īmpreuna, «Fericirea», si numele celui care a scris-o, Vali Sterian, un prieten care a disparut dintre noi mult mai repede decāt cred eu ca ar fi trebuit. A fost foarte bine ca au existat diferente de stil īntre recitalurile noastre. Ceea ce conteaza cu adevarat este legatura cu publicul si prietenia reala dintre cei de pe scena, prietenie ce s-a pastrat si s-a simtit si īn spectacolul de la Palat. Nicu a fost, de pilda, unul dintre cei care m-au īmpins, m-au obligat chiar sa scot īn '84 primul meu album, «Interioare», album pe care Mircea Baniciu, care era de atunci o vedeta, un nume, a facut backing vocals. Mai apoi am facut coperte de disc pentru Baniciu, pentru Mircea Vintila, am cāntat cu ei, dar trebuie sa reamintesc ca acum a fost prima oara cānd am fost cu totii pe scena."
IULIAN IGNAT
Sursa: Formula As nr. 518, 3-10 iunie 2002
Schelalaitul Eutherpei
Andries: o cercetare critica asupra folk-ului
Aveam un prieten care cīnta duios, la bairame, " Te uita cum ninge decembre (...) Nu ride, citeste-nainte!" si care acum e barbat serios, cu nevasta si MP3-uri la calculator. De fapt, īnca-l mai am, dar el nu prea mai cīnta la chitara si nici de-mbatat nu prea ne mai īmbatam īmpreuna: a trecut vremea melancoliilor folk si trebuie sa recunoasteti ca nici Bacovia nu mai e chiar la moda. De aceea, īncep prin a va spune ca varianta lui Andries la "Decembre" a sunat cumva ca Jack Kerouac (cel din "Desolation Angels") si ca, īn formula Andries (voce), Tiberian (pian), Baicea (chitara), Soleanu (sax) si Zaharescu (tobe), folk-ul lui Alīfantis e un fel de jazz si ca ,Andrii Popa" a lui Phoenix n-avea nici un fel de jazz daca Andries l-ar fi cīntat folk.
Sa ma explic. Gaselnita concertului "Tandreturi mici, pentru doamne si gagici"* a fost exact asta: Andries a cīntat (si) piese din repertoriul lui Alifantis, respectiv Pasarea Colibri, si viceversa. Cu mentiunea ca Alifantis a interpretat piesele celorlalti īn varianta batrīneasca "unu' la unu'" si ca Pasarea Colibri a apucat sa cīnte doar un "cover" ("Intīmplarea simpla" a Iui Alifantis), pentru ca spectacolul trebuia sa se termine musai Ia ora 22,00 si sala era īnchiriata pentru fix trei ore! Ca de obicei īn astfel de cazuri, personalitatea artistului īsi pune amprenta. De data asta, cum spuneam, Andries a fost de-a dreptul jazzy-novator, ceva intre erezie si sublim. Publicul (din stirpea arhetipalului Club "Eliad'') n-a īnteles imediat daca e de bine sau de rau si daca folk-ul "traditional" se preteaza unor astfel de interpretari critice.
si asa se naste dilema: ce este (azi) folk-ul? Imi permit sa constat ca, din punct de vedere filosofic, conceptu' ala de om cu chitara lui de la Reghin, care stie pe deasupra toate acordurile lui Joan Baez si devine melancolico-existentialist la "Eliad", a cam īmbatrīnit, a facut burtica si se cam lamenteaza ca nu prea vin pustii la concert. si - permiteti-mi o digresiune subiectiva - imi aminteste de o melodie simpla, de demult: "Cintecele mele nu sint la radio / si nici macar la televizor"... Prin urmare, joi seara, Andries a avut din nou dreptate si tare mi-as dori sa aud si hitu' ala de la cenaclu, cu gutuia galbena din geam, īntr-o varianta noua si adaugita, mai "cool" sau macar cu influente cool-jazz... In concluzie, concertul asta ma face sa prevad, optimist, o adevarata revolutie melodica in muzica folk romāneasca si īn general traditionala! Tineri chitaristi, puneti mīna pe piane! Ma rog, e doar un punct de vedere. Sa ma scuze doamnele melancolice, caci de gagici, de cīnd am devenit si eu un om serios, cu nevasta si calculator, nu mai poate fi vorba.
Dragos VASILE
______________
* Sala Palatului, 23 mai, concert folk cu Alexandru Andries, Nicu
Alifantis si Pasarea Colibri.
Sursa: Academia Catavencu nr. 21, 28 mai-3 iunie 2002
Sala Palatului, luata cu asalt de iubitorii muzicii folk
Joi seara, īn zona Salii Palatului a fost īnghesuiala mare. Cei care au facut greseala sa vina la spectacolul "Tandreturi mici pentru doamne si gagici" cu masina personala au avut neplacuta surpriza sa nu gaseasca nici un loc de parcare, pe o raza de 1 km, nici macar īn parcarile cu plata. De aceea, multi s-au descurcat cum au putut, īntārziind din aceasta cauza la spectacol, care a īnceput exact la ora anuntata: 19.00. Ca de obicei, bisnitarii si-au facut datoria, cumparānd din timp bilete pentru a le vinde la suprapret. si chiar le-au vāndut la pret dublu, pentru ca au fost multi cei care au dorit sa intre la spectacol. Ca niciodata, Sala Palatului a fost "full".
Cel care a cāntat "īn deschidere" a fost Nicu Alifantis, alaturi de grupul sau de proiecte, Zan, din care fac parte Virgil Popescu (bass), Relu Bitulescu (tobe), Razvan Mirica (chitara), Sorin Voinea (clape). Publicul a avut ocazia sa asculte, pe lānga piese cunoscute, cāteva īn premiera absoluta, care vor fi incluse pe un viitor album.
A urmat apoi Alexandru Andries, o figura singulara īn peisajul muzical romānesc, care cānta cu multa simplitate, umor si originalitate despre anomaliile societatii romānesti. Alaturi de "Electric Cotcodac", trupa sa de acompaniament formata din Maria Ioana Māntulescu (voce), George Baicea (chitara), Cristian Soleanu (saxofon), Eugen Tegu (bass), Mircea Tiberian (pian) si Tudy Zaharescu (tobe), Alexandru Andries a oferit publicului o seara speciala.
Cei care "au īnchis" spectacolul au fost componentii trupei Pasarea Colibri, un supergrup din a carui componenta fac parte: Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Marius Batu si Vlady Cnejevici. Pentru prima data, cei patru au fost īnsotiti pe scena de o trupa de acompaniament.
Sa mai spunem ca fiecare dintre artisti a fost aplaudat minute īn sir? E inutil. Finalul a fost īnsa unul special, īn care Nicu Alifantis, Alexandru Andries si Pasarea Colibri si-au luat īmpreuna la revedere de la public asa cum stiu ei mai bine: cu ajutorul muzicii. Au fost trei ore de muzica buna.
Gabriela Dinulescu
Sursa: Romānia libera, 25 mai 2002
Alifantis, Andries si Pasarea Colibri, tandrete fara frontiere
"Muzici
noi, tandreturi mici, intr-o lume de amici... pentru doamne si gagici". Cine
ar fi putut sa se incumete la un astfel de experiment decat niste gentlemani cu
acte in regula? Pe scena Salii Palatului vor urca (si vor munci, asa cum bine
stiu sa o faca) Nicu Alifantis & Zan, Alexandru Andries & Electric
Cotcodac, Pasarea Colibri & Band. Va fi un concert in care
"tandrete" este cuvantul-cheie: astfel se poate defini relatia cu
ascultatoarele si, totodata, fanele artistilor; tandra este, se pare, si
prietenia care ii leaga, de trei decenii incoace, pe acesti muzicieni. "Cea
mai frumoasa zi", "Inscriptie pe un inel", "Esarfa in
dar", sau "Cantec soptit" sunt tot atatea mostre de tandrete
muzicala, care vor nimeri din plin tinta: sufletele spectatorilor.
Concertul de joia viitoare se anunta ca un eveniment singular in perimetrul
autohton, o demonstratie de virtuozitate, umor fin si sensibilitate, plus o
densitate apreciabila de vedete adevarate pe metrul patrat.
"Sa fie sinceri cu ei si exigenti cu noi" (Nicu Alifantis), "Sa
zambeasca la sfarsitul spectacolului" (Mircea Baniciu), "Sa se bucure"
(Marius Batu), iata cam ce asteapta de la cei din sala cei de pe scena. De la
protagonistii concertului va puteti astepta la tot ceea ce este obisnuit in
aparitiile lor: muzica de categoria I, versuri pentru urechi, inima si zambet,
energie pozitiva si tinerete fara batranete. Si la cateva premiere: Pasarea
Colibri va evolua pentru intaia data alaturi de o trupa de acompaniament;
Mircea Baniciu isi va prezenta oficial noua chitara, cumparata tocmai din
Statele Unite; Nicu Alifantis va canta cateva piese din urmatorul sau album,
care "sta sa apara".
Hit-uri mai vechi sau mai proaspete, intr-o atmosfera relaxata, un concert
intre prieteni si pentru prieteni este ceea ce veti primi la Sala Palatului
Diana POPESCU
Sursa: Adevarul Nr.3697 - 14 mai 2002
Tandreturi mici...
Nicu Alifantis & Zan, Alexandru Andries & Electric Cotcodac, Pasarea
Colibri & Band concerteaza in 23 mai, la Sala Palatului, intr-un spectacol
organizat de Fundatia Aurel Mitran sub numele "Tandreturi mici pentru
doamne si gagici", se arata intr-un comunicat remis agentiei
Mediafax.
Nicu Alifantis si grupul sau de proiecte Zan (Virgil Popescu - bass, Relu
Bitulescu - tobe, Razvan Mirica - chitara, Sorin Voinea - clape) vor prezenta
in premiera absoluta citeva dintre cele zece piese care vor figura pe un nou
album. Acest album, care va fi lansat in curind, este o poveste a copilariei si
a adolescentei, cu parfumul anilor 60'-70'. Una dintre caracteristicile sale
este "vestimentatia" dinamica, altfel decit cea cu care ne-a obisnuit
Nicu Alifantis. Invitati speciali atit pe album, cit si la concert sint: Marius
Batu - voce, Emil Soumah - percutii, Alexandra Itigan si Ruxandra Moldovan -
backing vocal.
In schimb, Alexandru Andries & Electric Cotcodac, trupa sa de acompaniament
(Maria Ioana Mantulescu - voce, George Baicea - chitara, Cristian Soleanu -
saxofon, Eugen Tegu - bass, Mircea Tiberian - pian, Tudy Zaharescu - tobe)
promit un recital cu piese amestecate, si mai noi si mai vechi. Alexandru
Andries este printre cei mai prolifici muzicieni romani: 37 aparitii
discografice in 28 de ani de cariera. In ultima vreme, el s-a simtit atras de
jazz si blues, iar discurile "Vreme rea" (2000) si "Muzica de
divort" (2001) au cistigat premiile industriei muzicale romanesti pentru
cele mai bine vindute albume la aceasta categorie.
Alexandru Andries si-a valorificat si talentul de arhitect si grafician.
Grafica albumelor "Peripetii noi" - Mircea Vintila,
"Ploaia" - Mircea Baniciu, "Risipitorul de iubire" si
"Ia toji baladist" - Nicu Alifantis este semnata de el. Nu sunt
singurele colaborari ale lui Alexandru Andries cu Nicu Alifantis si Pasarea
Colibri. A scris si textele unora dintre cintecele prietenilor sai, iar in 23
mai se vor intilni cu totii pe scena Salii Palatului.
Pentru prima data in istoria grupului, Pasarea Colibri va fi insotita pe scena
de o trupa de acompaniament. Si tot atunci, Mircea Baniciu isi va prezenta
oficial noua chitara, cumparata cu putin timp in urma, din Statele Unite ale
Americii. Pasarea Colibri, adica Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Marius Batu si
Vladimir Cnejevici ar putea avea doua tipuri de prezentare. Una foarte scurta
si foarte folosita: "30 de ani de istorie a rockului si folkului romanesc
intr-un singur nume". Sau una foarte lunga, cu trimiteri la
Mediafax
Sursa: Evenimentul zilei, luni, 13 mai 2002
Alexandru Andries - "Televiziunea este un mare defect al societatii"
Seniorul Andries
Alexandru Andries, compozitorul si solistul protestatar care s-a remarcat īn anii '80 prin melodiile sale ce ridiculizau sistemul comunist, de-a lungul carierei a scos 30 de albume si se apropie de vārsta de 48 de ani. Intr-un interviu exclusiv, afirma ca nu a dorit niciodata sa devina celebru. Este īmbucurator faptul ca si-a pastrat spiritul liber, nu are prejudecati si este la curent cu tot ce se-ntāmpla īn lume īn comparatie cu colegii lui de generatie, care sunt cam expirati si au rupt puntile de legatura cu generatiile care vin din urma.
Interviu:
Pāna la vārsta de 47 de ani, Alexandru Andries s-a dat cu artele de tot felul. Mai putin cu artele martiale. Dovada? A scos 30 de albume de muzica, are trei carti publicate, a pictat sl picteaza īn continuare, iar īn 1982 a facut filmul de scurtmetraj "Despre distante". si se bate doar pentru idei. A ales arhitectura, mai īntāi ca student si apoi ca profesor. Pentru cei care nu-l recunosc decāt prin muzica sa, Alexandru Andries este balaurul verde cu pneumonie care jubila cānd vedea cascaval la telejurnal si sustinea sfidator ca nu are nimic din ce are Presedintele. Asta i se īntāmpla īn cea mai frumoasa zi.
Penthouse:
Mai īntāi, o īntrebare inspirata de o declaratie recenta a
presedintelui Iliescu...
Alexandru
Andries: Mie mi-a inspirat niste cāntece...
Penthouse:
"Cum este posibil ca averea celor mai bogate trei familii din lume sa fie
egala cu suma bugetelor a 48 de state sarace?"
Dumneavoastra gasiti ca este just?
A.A.:
Daca niste oameni au idei valoroase si daca reusesc
sa faca niste lucruri bune cu ele, nu vad de ce nu ar
cāstiga īn consecinta. Eu nu am mai auzit pe cineva sa se
supere pe Bill Gates pentru averea fabuloasa pe care o detine. Eu nu
sunt asa de indignat. Care-i problema?
Penthouse:
Dupa caderea lui Ceausescu, īnca mai aveati piese cu
mesaje protestatare, dar īn ultimii ani au disparut cāntecele cu texte
politice de acest fel. Nu v-a tentat īn ultima vreme, sa zicem, sa
lansati un album Armagedon?
A.A.:
Nu. Din doua motive. Am aproape 48 de ani si banuiesc ca la
vārsta asta mai toti oamenii devin mai īntelepti si mai
putin agresivi. Al doilea motiv care cred eu ca este mai serios ar fi
concluzia la care am ajuns cu privire la clasa politica de la noi. Cred
ca nu avem o clasa politica adevarata si nu
merita sa-i acordam atāta atentie. Daca ar aparea
īn astfel de cāntece, ei ar beneficia de o reclama pe care nu o
merita, īn plus, eu nu vreau sa primesc o eticheta de artist
protestatar, de autor de romante sau de īnjurator īn rime. Nu vreau
sa apar īn felul acesta, īmi place ca īn cāntecele mele sa scriu
despre ce simt, ca īntr-o discutie amicala īn care spui tot felul de
lucruri fara sa fii tras de māneca si sa ti
se spuna: "Vorbeste despre asta".
Penthouse:
Cum credeti ca sunteti perceput de publicul larg? si vorbim
aici nu doar de cei care va asculta muzica.
A.A: Nu mi-am pus problema asta. Cred ca sunt un caz atipic de
asa-zisa vedeta. Nu m-a interesat niciodata sa fiu īn
centrul atentiei. Daca as putea sa stau si sa lucrez
numai īn studio, poate ca m-ar interesa lucrul acesta. Pe de alta
parte, as minti sa nu recunosc ca atunci cānd esti pe
scena reactiile publicului īti pot da o stare grozava,
extrem de greu de pus īn cuvinte. Tot ce pot sa va spun este ca
atunci cānd oamenii ma opresc pe strada pentru ca au ascultat
vreo piesa de-a mea, sunt īncāntati de muzica pe care o fac.
Banuiesc ca sunt perceput asa cum sunt: un om normal care spune
ce gāndeste.
Penthouse:
Nu v-a interesat nici o pozitie care sa va expuna public, sa
fiti gazda unui talk-show, de exemplu, sau ceva de genul acesta?
A.A.:
Pe cānd Pro TV era īn proiect, mi s-a propus sa fac o emisiune acolo, dar
nu m-a interesat niciodata televiziunea, care mi se pare un mare defect al
societatii noastre. Televiziunea este un mijloc de comunicare care īl
face pe telespectator sa se leneveasca. Iar talk-show-ul mi se pare
ca la noi se afla īntr-o faza embrionara, agresiva
si necivilizata.
Penthouse:
īn general, īn presa aveti o imagine buna. Au fost si
materiale īn care ati fost atacat sau ati fost vorbit de rau
si īn ce masura v-a deranjat lucrul acesta?
A.A.:
Au fost si articole care m-au atacat fara sa aiba
dreptate si īmi aduc aminte de unul incendiar, scris īnainte de '89 de
criticul Valentin Silvestru īn Romānia literara. Pe atunci, eu cāntam ce
cāntam, iar el m-a vazut si m-a facut cu ou si cu
otet. Cum este posibil, spunea omul, ca o astfel de persoana sa
urce pe scena si sa-si bata joc de istoria
nationala? Desigur, eu nu aveam nici o problema cu istoria
nationala, ci cu cei care ne conduceau pe atunci, Mi s-a parut
total nedrept. Dupa '90, nu stiu sa mai fi aparut un astfel
de articol caci m-ar fi anuntat impresarul meu, Aurel Mitran.
Penthouse:
Credeti ca daca ati fi trait īntr-o alta
A.A.:
Daca spui cuiva ca ai 30 si ceva de albume si numeroase
premii muzicale si ca stai īntr-un apartament cu doua camere, la
bloc, pe stefan cel Mare, ar spune ca minti sau ca nu
esti sanatos la cap. Din fericire, eu nu sufar din cauza
asta. Eu cred ca traiul bun te face comod si, cum am si spus
intr-un cāntec aparut prin '92, stomacul plin e cel mai rau dusman. Cred
foarte tare īn chestia asta.
Penthouse:
Cum ati reactionat cānd ati auzit ca ati primit unul
dintre premiile "Industriei muzicale romānesti"?
A.A:
M-am bucurat ca si anul trecut cānd am luat un premiu similar. Un artist
are nevoie de asa ceva. Chiar daca la noi aceasta industrie e
mai mult o manufactura, eu cred ca este foarte bine ca
producatorii gasesc resurse pentru astfel de premii. M-a deranjat ca
multi dintre cei de acolo ar fi dorit ca premiile sa fie pe placul
lor. Exista o intoleranta a unor artisti la genurile de
muzica diferite de cel pe care il fac ei. Eu cred ca atāta vreme cāt
exista un public pentru un anumit gen de muzica, trebuie sa existe
si muzica pe care acel public si-o doreste.
Penthouse:
Ati avea retineri sa urcati pe o scena alaturi de
anumiti artisti?
A.A.:
Singurul lucru care ma intereseaza atunci cānd apar cu altii
īntr-un spectacol este standardul de calitate, chiar daca este dintr-o cu
totul o alta zona a muzicii. Atāta tot.
Penthouse:
Cum a fost cu piesa "Cea mai frumoasa zi"?
A.A.:
Judecānd la rece, discul "Vreme rea", fiind un album orientat catre
Jazz, avea toate sansele sa mearga prost, dar s-a vāndut foarte
bine. Iar piesa "Cea mai frumoasa zi", careia i-am facut
si clip, a avut un succes foarte mare.
Penthouse:
Ati trezit interesul unor femei care v-au ascultat piesele si
care
s-au declarat cucerite de dumneavoastra.
A.A.: M-am īntālnit cu cāteva astfel de situatii, dar relatia este
īnca de la īnceput compromisa. Atunci cānd oamenii
asculta un cāntec, īsi fac o idee preconceputa despre cel care
īl cānta. Eu am simtit pe pielea mea lucrul acesta. Prin vara lui
'89, Andrei Partos era la Costinesti, la Radio Vacanta si
m-a invitat si pe mine sa cānt acolo. Eu abia sosisem, eram cu
bagajele dupa mine, nici chitara n-aveam. Erau niste fete care
aveau o chitara si Andrei le-a cerut-o. Ele au fost de acord, ba
chiar mi-au zis ca daca nu stiu s-o folosesc pot sa ma
ajute ele. Am spus ca ma descurc si cānd am iesit,
dupa ce am cāntat, fetele, rosii la fata, nu stiau cum
sa se mai scuze: "Domnu' Andries, stiti..., ne pare
rau..., n-am stiut ca sunteti dvs. Dupa melodii
credeam ca sunteti īnalt si blond." Atunci mi-am dat seama
ca este foarte posibil ca imaginea pe care si-o construieste
cineva despre tine, dupa ce-ti asculta un cāntec, sa nu
aiba nici o legatura cu felul īn care esti tu. Si sunt
toate sansele sa dezamagesti o astfel de persoana. Dar
este ceva cu care pāna la urma te obisnuiesti pentru
ca face parte din natura meseriei. Daca scoti discuri si
apari īn public, este normal sa existe si astfel de relatii cu
publicul.
Penthouse:
Cum vedeti erotismul īn presa din Romānia?
A.A.:
Pe cānd colaboram la revista "Convingeri comuniste", am propus o
banda desenata erotica si evident ca ideea a fost
respinsa. Dupa '90, au aparut "Prostitutia" care,
apoi, s-a transformat īn "Pasiunea" si alte reviste care evident erau
sub nivelul celor de afara. Dupa aceea a fost un gol, iar acum au
aparut revistele cunoscute īn tot restul lumii. Despre cei care vorbesc īn
paginile astea, ce sa zic? Eu unul ma rusinez doar daca
spun vreo prostie, īn rest putin īmi pasa ca īnainte de mine sau
dupa mine mai are ceva de spus "pisica lunii".
Penthouse:
Penthouse-ul american l-ati vazut?
A.A.:
Da, l-am vazut cānd eram īn liceu si mai apoi cānd eram student.
Revista, dincolo de faptul ca avea atātea femei frumoase, si nu sunt
ipocrit sa spun ca nu ma interesau pozele respective, era
celebra prin standardul foarte ridicat al prezentarii grafice.
Fondatorul revistei, Bob Guccione, a fost si este un grafician de mare
clasa, care a inventat niste lucruri unice īn ceea ce priveste
prezentarea grafica a revistelor si a presei, īn general. Atunci,
vedeam īn Penthouse o prezentare grafica pe care de multe ori nu o
gaseam nici īn revistele de specialitate. Din punctul asta de vedere,
am avut multe de īnvatat de la Bob Guccione. Mi-a placut
Penthouse pentru ca nu era o revista ipocrita. De obicei, cei
care scot o publicatie ca aceasta spun ca fac arta, dar cei care
cumpara, sa fim seriosi, o iau pentru femeile goale din ea.
Penthouse:
Cānd v-a fost mai bine si cānd v-a fost mai rau?
A.A.:
Uite, rau mi-a fost aseara cānd s-a schimbat vremea si, din
cauza unui ulcer care m-a dat peste cap, n-am putut sa dorm deloc.
Daca va referiti la alt fel de rau, eu nu am fost prea mult
influentat de contextul politic. Am avut mare noroc sa am talent
si am facut ce am dorit. Poate si de aceea, la mine munca nu mai
este o obligatie īn momentul acesta. si pentru ca am putut
sa fac ce am dorit, m-am simtit bine tot timpul. Iar momente proaste
īn viata am avut si eu ca orice om. Pentru mine un moment foarte
trist a fost atunci cānd a murit mama mea. Dar asta nu are nici o
legatura cu contextul politic, daca la asta v-ati referit.
Penthouse:
Cānd v-ati dat seama ca puteti cāstiga bani din
muzica?|
A.A.:
Prima mea īncasare a fost de la Uniunea Compozitorilor cānd m-au sunat si
mi-au spus: "Domnu' Andries, aveti bani de luat de la noi", i-am
spus unui coleg si el mi-a zis: "Te duc eu cu masina, īti
iei banii
si mergem sa māncam pe undeva." M-am dus acolo si am
aflat ca aveam de ridicat 3 lei si 75 de bani pentru drepturi de
autor. Dupa primele trei discuri īnsa am īnceput sa īncasez bani
seriosi, adica trei-patru mii de lei. La vremea aia, un salariu bun
era vreo doua mii de lei. Eu cred ca atunci cānd te gāndesti
ca vrei sa faci bani din muzica, devii un mestesugar
si esti mai putin sincer ca artist. Trebuie sa-i dai
publicului ceea ce vrea el pentru ca ai nevoie de banii lui. A fost si
unul dintre motivele pentru care am preferat sa nu devin exclusiv
cāntaret. Am preferat sa-mi pastrez independenta
artistica.
Penthouse:
Ati cochetat cu traiul boem?
A.A.: Nu
ma simt deloc tipul asta de artist. Nu m-a atras niciodata
viata boema. Poate si pentru ca tot timpul am avut probleme
cu ficatul sau cu stomacul. Nu fumez, nu beau alcool, nu intru īn discoteci,
dorm noptile si asta asa a fost dintotdeauna.
Penthouse:
A.A.:
Ca si acum cinci ani, ca si acum zece ani. Ma trezesc undeva pe
la noua-zece, dupa care, atunci cānd am ore la facultate, lucrez
īmpreuna cu studentii mei, o activitate foarte tonica pentru
mine. In alte zile merg īn studioul de īnregistrari iar īn zilele īn care
n-am nici scoala si nici īnregistrari ori īncerc sa
vin la zi cu cititul si cu alte lucruri cu care sunt īn urma, fie,
din cānd īn cānd, merg la Brasov, la sora si la tatal meu. Nimic
spectaculos.
Interioare purtate de-un cint
Intimplarea
mi-a repus pe platanul pick-up-ului doua discuri aparute la inceputul anilor
'80: Academica - Purtam un cint; si Alexandru Andries - Interioare. Doua
aparitii Electrecord, girat de acelasi sunetist imemorabil, T(h)eodor Negrescu.
(H-ul din paranteza certifica indecizia numitului in a-si fixa prenumele: pe un
disc e cu h, pe altul nu.) Reascultarea lor dupa toti acesti ani provoaca unele
consideratii. colaterale.
Academia era o formatie de studenti la Conservatorul de muzica. Mircea
Romcescu, Ionel Tudor si Eugen Tegu au ajuns nume cunoscute pe scena
show-biz-ului romanesc. Ce cintau ei? Un pop-rock cu influente new-wave, la
moda in Vest, cu sonoritati colorate synth, ritm relaxat si tot ce inseamna
muzica de background, placuta, nederanjata. Baietii de atunci, ca orice baieti
de Bucuresti dintotdeauna, stiau ce se intimpla in lume, aveau surse de
informare, ascultau trupe noi, dintre cele despre care nu se stie mai nimic,
erau concentati la trend-ul zilei. Cele 9 piese retinute pe disc au toate
ingredientele hiturilor vremii. Orchestratiile sint vivace, sound-ul este plin,
egal, dens, maestrul Negrescu pare in cea mai buna forma. Dar de ce totul suna,
azi, atit de fals, de insailat, de neverosimil, de. neascultat?
Cred ca avem aici cazul cel mai flagrant din lumea pop-rock-ului romanesc de pe
vremea comunismului, cind talentul si inspiratia unor oameni dotati erau
batjocorite la modul cel mai lipsit de rusine. In primul rind, versurile
cintate fac - sa zic asa - o plecaciune inutila "dezideratelor" politice ale
partidului unic si ideologiei protocroniste.Grai strabun, Sa iubim pamintul,
Izvorul sperantei, Purtam un cint - iata in patru sintagmne aproape intreaga
ideologie ceausista! Nu mai cite-din "versurile" semnate de o Diana Turconi,
fiindca nu vreau sa fiu chiar ireverentios! Nu e de mirare ca instrumentistii
de la Academica erau premiati "pe
Dar si piesele cu versuri asa-zis "tineresti" suna fals, chinuit, neverosimil!
Nu-mi inchipui vreun pop-rocker fredonind asemenea insailari! Pe linga kitch-ul
versurilor, modul cum e facuta inregistrarea vocalului este tot o batjocura, de
asta-data a sunetistului firmei. Ca si in alte imprimari, T. Negrescu impinge
vocea in fata instrumentelor, tinind probabil sa ilustreze cu brio formula
"formatie vocal-instrumentala" ce apare inscrisa pe multe coperte ale
discurilor editate la Electrecord. Iar vocea afectata a lui Mircea Romcescu se
potriveste mai degraba unui solist, nu unei formatii. Daca alte trupe din acea
vreme pot fi ascultate si azi, pentru ca au stiut sa mentina un echilibru intre
ce vroiau sa spuna si ce li se cerea sa spuna, Academica nu poate fi ascultata
decit ca material documentar despre cum se impunea ideologia in sfera
entertaiment-ului.
Altfel stau lucrurile in cazul discului Interioare, facut de Alexandru Andries,
tot la Electrecord, si tot cu acelasi sunetist T. Negrescu. Andries a laudat de
multe ori prestatia maestrului de sunet. Si pe buna dreptate! Negrescu este un
sunetist potrivit genului de muzica practicat de Andries. In lumea show-biz-ului
autentic, aproape fiecare trupa, fiecare interpret vine in studio cu sunetistul
propriu, daca nu alege acel studio unde lucreaza individul care stie sa
elaboreze sunetul unei anumite trupe. Cum Andries pare ca ilustreaza de multe
ori "conceptul" de "formatie vocal-instrumentala", este normal ca si-a gasit in
T. Negrescu sunetistul ideal. Iar elogiile, desi pe multi rockeri ii amuza,
banuind o ironie marca Andries, sint justificate.
Ca un rocker autentic, Andries nu provine din mediul muzicienilor de cariera,
fiind arhitect. Amanuntul este definitoriu. Mai toti rockerii care au facut
scoli de muzica, nu numai la noi, au o lipsa de pasiune in ceea ce cinta, o
raceala ce nu este numaidecit indiferenta, ci poate lehamitatea pentru treaba
impusa, pentru exercitiul repetat, de n-spe ori. Andries nu are nici
brutalitatea neofitului, nici aroganta star-ului cu vreun hit la activ. Desi
muzica lui nu inventeaza nimic, nici o forma nemaiauzita, nici o sonoritate
ciudata, care sa-i fie "marca", ea este proaspata, sarmanta si - ceea ce
conteaza - ascultabila si azi fara urma de plictiseala!
La vremea respectiva, marturisesc, consideram ca versurile lui Andries au un
defect: nu abordeaza "marile probleme". Admirator al lui Roger Waters, nu
acceptam ca vreun tip care ia chitara in mina sa cinte despre altceva decit
razboaie, nedreptati sociale si politice, psihoze si cosmaruri. (Rockerii
care-i trag cu tipele si amorul mi-au placut rareori.) Or, aceste "probleme"
erau, la data cind Andries scotea primul disc, "proprietatea" lui Adrian
Paunescu si a liotei sale de cantautori!!! Cum ar fi putut o minte lucida sa
intre pe un teren minat de falsurile comise de bardul regimului? Orice abordare
a temelor sociale era compromisa. Din clipa cind intrai pe tarlaua paunesciana,
acolo mureai!
Andries a gasit o modalitate subtila de protest. Cind toata harmalaia dirijata
de partid era chitita pe graiul strabun, pacea pamintului, cintul de speranta
intr-o lume de armonii, Andries cinta despre ochii de ciocolata, lenea de
dupa-amiaza, fluturele pe perdea, despre ninsoare, umbrele, parcul cu flori de
regina noptii sau usa pe care intra/iesea iubita. Adica despre lucrurile simple
care compun universul normal al fiecaruia din cei traitori in indiferent ce
vreme,
In fine, copertele discurilor spun alte lucruri interesante. Academica ne arata
poza celor trei componenti (Romcescu intr-o camasa alba cu inflorituri gen
lautar de restaurant) dincolo de lantul unui tarc, probabil intr-un muzeu. Fete
bine luminate, pe fond negru, atitudini imobile, ca de statui de ceara intr-o
galerie de premianti. Andries are o fotografie dintr-un concert, silueta
departata si neclara in lumina aurie, parca nici nu este el protagonistul.
Cit despre traseele ulterioare ale celor implicati, discutia merita facuta.
Pentru ca sint destine reprezentative ale unor artisti reprezentativi.
Dumitru UNGUREANU
Sursa: Observatorul cultural ???
Alexandru Andries - "Nu-mi invit studentii la concerte !"
īn luna mai, Sala Palatului va gazdui un concert 100% pe gustul lui Alexandru Andries: pe scena se vor afla, alaturi de el, Nicu Alifantis si Pasarea Colibri. Pana atunci, dupa albumul "Muzica de divort", autorul, cīstigator la Premiile industriei muzicale romānesti, se gīndeste zīmbind la un viitor titlu: "Muzica macelarita pentru vegetarieni". Cīt despre femeile din viata lui, ne-a povestit cum si-a īntīlnit muza si cum a scos-o de sub dus sau cum primeste invitatii (si uneori le accepta) la "o īnghetata cu multa frisca si cu ciocolata"
De la sala nuda la securitate si dansatoare dezbracate
Care sunt
lucrurile de care ati "divortat" de-a lungul timpului?
Dupa
aparitia albumului "Muzica de divort", multi oameni mi-au spus ca eu
as fi divortat īn realitate. Nu sīnt casatorit. Cat priveste divortul, īnvat
din greselile altora. Am avut norocul ca pīna acum, la 48 de ani, sa nu fiu
nevoit sa divortez de lucrurile care mi-au placut. La īnceput, pasiunea s-a dus
spre pictura si grafica. Vroiam sa devin pictor. Apoi am nimerit īntr-o
perioada excelenta pentru muzica - Beatles, Rolling Stones -si, īmpreuna cu un
prieten din
Referindu-ne
la muzica, au existat momente dificile?
Primul
concert la care am fost invitat a fost la Teatrul "Ion Creanga".
Fericit, am ajuns acolo, iar sala era aproape nuda. Dar, ca artist, daca ai īn
sala un spectator sau zece mii, pe scena trebuie sa te prezinti la fel de bine.
Apoi, treaba cu cenzura a fost īntotdeauna "cu cīntec". Dupa ani de
zile, impresarul meu mi-a spus ca el ducea alte texte la cenzura. Si de la
Teatrul Tanase am aflat ca, la vizionarea oficiala, cīnd erau "versuri cu
emotii", īn stīnga si-n dreapta tipului cu ochi albastri se asezau niste
dansatoare extrem de dezbracate.
Vom vedea
versurile melodiilor strīnse īntr-un volum?
Am
facut acest lucru īn '90, īn volumul "Asteptīnd-o pe Maria", vīndut
foarte repede. Dar cīntecul e bun atunci cīnd nu rezista fara versuri si
versurile nu rezista fara melodie. Acesta e motivul pentru care eu nu compun pe
poeziile autorilor consacrati. In '82, la Festivalul de jazz de la Sibiu, voiam
sa cīnt "Ce oras frumos". Piesa era destul de acida la adresa
regimului, apropo de fabrici si uzine. Am trimis textul la cenzura si eram
convins ca va fi respins. N-a fost. īn schimb, pe scena, dupa ce am fost
aplaudat īn draci, a īnceput circul. Versurile īn sine erau cuminti, dar prin
muzica deveneau ironice pīna la os. Acum s-au mai adunat discuri si as vrea sa
apara o carte cuprinzatoare.
V-ati
invitat vreodata studentii ia concerte?
Nu
le-am spus niciodata: "Bai, am diseara concert!". Nu vreau sa li se
para o sarcina de facultate (n.r. este lector la Universitatea de Arhitectura
si Urbanism). Dar, daca stiu ca le place muzica mea, le dau invitatii ca sa
nu-si cheltuiasca putinii bani pe care īi au.
Muza de sub dus
Exista
vreo voce feminina care va produce emotii?
Imi
place foarte mult vocea celei cu care colaborez la toate discurile mele - Maria
Ioana Mīntulescu. Monica Anghel are o voce excelenta, Catalina - o voce extrem
de personala, dar ceea ce cīnta ele nu e pe gustul meu. Ceilalti... Acum exista
multi carora, daca le dai jos costumele, īnlaturi miscarea, ramīne extrem de
putin.
Cum ati
descoperit-o pe Maria Ioana Mīntulescu?
Voiam
sa fac un clip cu mult īnainte de '89 si īmi trebuia o fata cu par lung si
drept. Printre studentii mei se afla un baiat, Stefan Mīntulescu. El mi-a spus
ca sora lui are par lung si drept, dar a omis sa precizeze ca ea facuse 12 ani
de pian. Mama lor a crezut ca eu sīnt regizor, nu arhitect. Am sunat la
Ce ati
face daca un fan de sex feminin v-ar invita la "o īnghetata cu multa
frisca si cu ciocolata"?
As
merge, dar n-as mīnca frisca, pentru ca nu mai exista frisca adevarata. Din
cauza versurilor mele au fost tot felul de īntimplari. Am un cīntec cu
versurile: "Daca-mi dai cartofi prajiti, m-ai cīstigat". N-am fost
niciodata īnnebunit dupa cartofi prajiti si ani de zile mi s-au oferit. "La
telejurnal am vazut cascaval" a devenit un fel imn politic si īnainte si
dupa '89, pentru ca īn continuare e foarte greu de ajuns la
"cascaval", īn '67 (mai curand 76, in 67 avea 13 ani !), inventia cu
cascavalul a aparut īn joaca. Mie īmi placea genul de muzica care pleca de la
vodevilul anilor '30-'40, iar atunci se gasea cascaval din belsug si oricine
putea sa cumpere, īnsa piesa a devenit, īn contextul politic ulterior, foarte
sugestiva.
Dupa
"Muzica de divort" ar putea veni o "muzica de casatorie"?
Poate si īn realitate?
Acum
nu mai trebuie neaparat sa te casatoresti pentru ca altfel se uita lumea urīt
la tine. Casatoria devine obligatorie atunci cīnd vrei sa faci copii. Sīnt
necasatorit si ma simt bine. La o discutie cu un prieten s-a lansat īntrebarea:
"De ce sa cīntam doar la nunti si la botezuri?". Asa mi-a venit ideea
ultimului disc. Acelasi prieten mi-a zis ca nevasta lui vegetariana a gasit un
macelar vegetarian. El mi-a propus un viitor CD - "Macelarul
vegetarian". Si eu am propus albumul "Melodii macelarite pentru
vegetarieni".
Andreea Groza
Sursa: ProTV Magazin 12/2002, 29 martie 2002
Alexandru Andries - interviu de Craciun 2001
"Muzica inseamna in primul rand sa comunici cu oamenii"
Modele vin si pleaca, vedetele fabricate peste noapte isi etaleaza la televiziunile particulare noile frizuri sau decolteuri, concertele se tin cu banda pentru play-back data la maximum, si in tot acest timp, Alexandru Andries isi vede netulburat de drumul sau. Deseneaza, este profesor la Facultatea de Arhitectura, scrie muzica si canta. Unul dintre cei mai simpatizati cantautori ai anilor '80 si '90, brasoveanul ramane un muzician prolific, care, spre sfarsitul fiecarui an, cu simplitate, cu timiditate chiar, iese la rampa cu un nou album si cu un concert, in preajma Sfantului Nicolae. Anul acesta, a fost randul unui excelent disc, "Muzica de divort", ce a dat tonul concertului de la Teatrul de Opereta "Ion Dacian", un concert care, desfasurat fara fast, zarva, efecte de scena, a constituit, la randul sau, un succes. "Acesta este cadoul nostru de Sarbatori pentru public"
- Cum s-a nascut traditia aceasta a concertelor din preajma Sarbatorilor de
iarna si ce va determina sa le sustineti an de an, cu aceeasi bucurie?
- Primul concert de acest gen l-am avut in 1996, iar reactia foarte calda a
publicului, emotia si energia speciala ce s-au creat in fiecare an de atunci
ne-au convins ca merita efortul. Este multa alergatura pana pui la punct un
astfel de spectacol - pentru ca vremurile sunt cum sunt, probabil ca la noi o
sa mai dureze pana ajungem la un echilibru -, asa ca, desi toate concertele
s-au tinut cu casa inchisa (anul acesta, biletele s-au terminat cu doua
saptamani inainte), nu am putea produce un asemenea eveniment fara ajutorul
financiar al unor prieteni. Este un cadou pe care-l oferim publicului de
Sarbatori si cred eu ca ar trebui, macar o data pe an, sa facem, ca artisti, un
asemenea gest.
- Pentru concertul de anul
acesta si pentru noul album, "Muzica de divort", ati reusit sa va
alcatuiti o adevarata super-echipa...
- O astfel de echipa se
formeaza in timp, nu de la o zi la alta, pentru ca nu conteaza numai
performanta, ca instrumentist, ci trebuie sa fii si prieten cu cel cu care
canti, sa fii pe aceeasi lungime de unda. Pe Maria Ioana Mantulescu (voce) o
cunosc de 20 de ani, pe cand dadea examen la Arhitectura, si de atunci a fost
alaturi de mine. Eu scriu cantece tot timpul, am cateva mii acasa si,
bineinteles, trebuie sa existe o selectie, iar ea are o educatie muzicala
solida si este ochiul meu critic: o profesionista adevarata, fara de care nu ma
pot apuca de lucru la un disc sau un concert. Pe Tudy Zaharescu (percutie) mi
l-a recomandat Florian Lungu, in 1989, cand basistul si bateristul trupei mele
plecasera in
- O schimbare se face
simtita si in domeniul textelor, acolo unde ati renuntat la sarcasm, la
implicarea in social si politic, preferand cantecele de dragoste...
- Este o falsa impresie. Daca
priviti aparitiile mele discografice din ultimii ani, veti constata ca exista o
oarecare alternanta intre albumele cu tenta sociala, politica, si cele de
dragoste. Sincer sa fiu, habar nu am cum va fi urmatorul. Deocamdata, am ales
pe ultimele doua-trei discuri calea aceasta, pentru a lua pozitie in fata unui
lucru grav, care se intampla la noi. Si anume, faptul ca muzica pe care ne-o
pompeaza in urechi zi de zi cei de la radiouri si televiziuni, cei care
hotarasc ce trebuie noi sa ascultam, este tot mai putin muzica, cantecele se
afla de multe ori sub cel mai scazut nivel al decentei si esteticii, iar
reprezentantii caselor de discuri, cei care decid "destinul" muzicii
romanesti, n-au, de multe ori, nici o legatura cu acest domeniu. Ei bine, mie
mi s-a parut normal sa-mi precizez pozitia prin muzica. Daca as avea acum texte
politice, s-ar distrage atentia de la muzica, lumea ar fi mai interesata de
ce-am zis, de un personaj sau de altul, iar eu vreau ca in urechi sa ramana
acum acordurile muzicii. Pe "Muzica pentru divort", am incercat sa
aduc un aer retro, sa redau atmosfera din cluburile de jazz, din perioada de
aur a acestuia. Ideea acestui disc mi-a venit anul trecut, dupa o discutie cu
doi prieteni stabiliti in strainatate, care imi spuneau, in gluma, ca ei canta
la nunti, la botezuri, dar la divort inca nu i-a invitat nimeni sa cante. Le-am
zis atunci: "Lasa, ca fac eu un disc cu muzica pentru divort" si am
inceput sa strang cantece. Am gasit si o fotografie veche, de la sfarsitul
secolului al XIX-lea, de la o nunta, caci divort fara nunta nu se poate.
La colindat
- Muzica de pe noul disc este foarte veche, tihnita, ceea ce o face, daca nu ne
gandim la versuri, tocmai buna de ascultat in aceasta perioada a Sarbatorilor.
- Daca este o atmosfera buna in studio cand se repeta si se imprima piesele,
aceasta ajunge la ascultatori. Pot sa va spun cu mana pe inima ca s-a cantat cu
mare placere pentru acest disc. Domnul Aurel Mitran, impresarul meu, spune ca,
punand cap la cap discurile oficiale si pe cele care nu au fost destinate
comercializarii, aceasta este cea de-a 36-a aparitie discografica a mea, insa
eu consider ca acest numar este mai putin important. Conteaza sa fac un lucru
bun, de calitate si sa pot comunica cu cei care ma asculta, pentru ca muzica
este in primul rand comunicare. Am avut norocul sa primesc de la Dumnezeu mai
multe talente si imi place sa comunic cu oamenii in orice fel, fie ca este
vorba de muzica, fie ca e vorba de desen sau de altceva.
- Cum intampinati anul
acesta Craciunul: stati acasa, la gura sobei, porniti la colindat?
- De colindat, am colindat
ani la rand, alaturi de Maria Ioana Mantulescu si de un mic grup de prieteni.
Mergeam la usile rudelor si amicilor si le cantam. Imi amintesc ca odata ne-am
aventurat in plina iarna, cu Trabantul, pana la
IULIAN IGNAT
"Muzica de divort" uneste sufletele
S-o fi numit cantarea lui Alexandru Andries "Muzica de divort", dar lumea a plecat la sfarsitul concertului de luni seara tinandu-se de mana. Dupa ce, in prealabil, toata sala a cantat piese noi si piese de acum douazeci de ani. O ora si jumatate, Teatrul de Opereta "Ion Dacian" a fost spatiul in care s-au aflat laolalta prietenii vechi ai lui Andries si prietenii vechi ai muzicii sale. Daca, in 2000, Sala Mare a Teatrului National se umpluse pana la refuz cu fanii lui, anul acesta biletele s-au epuizat cu doua saptamani inaintea spectacolului. Luni seara, numai cei cu adevarat hotarati au putut asculta divortul, in varianta lui muzicala, si au ras impreuna cu atat de tonicul Andries. S-au aflat langa el, pe scena, colaboratorii fideli: George Baicea (chitara), Eugen Tegu (bass), Tuddy Zaharescu (tobe), Maria Ioana Mantulescu (voce), Cristian Soleanu (saxofon) si Mircea Tiberian (pian). A fost o intalnire calda si luminoasa, ca mai toate intamplarile al caror personaj principal este Alexandru Andries. Concertul de luni, 3 decembrie, s-a incheiat cu un "La multi ani" cantat de pe scena. Ceea ce va dorim si dumneavoastra, domnule Andries!
Diana POPESCU
Sursa: Adevarul Nr.3568 - 5 dec 2001
Concert Alexandru Andries pentru divortati si casatoriti
Asa cum ne-a obisnuit, Alexandru Andries pregateste un nou concert īn decembrie, prin care īsi va promova albumul recent aparut, "Muzica de divort", īnsa va cānta si piese vechi, binecunoscute publicului avizat. Īmpreuna cu ai sai colegi care l-au īnsotit cu folos si la īnregistrarile albumului, Andries va sustine la 3 decembrie, la Sala Teatrului de Opereta "Ion Dacian", un spectacol de vreo ora si jumatate. Interesant este ca titlul muzicii de divort nu a fost ideea autorului, ci a venit de la niste prieteni, Ghita si Misi, care au convenit ca e cazul sa fie chemati si la divorturi, nu numai la nunti si botezuri. Pe coperta CD-ului sau a casetei sunt facute specificarile conforme cu realitatea starii civile a fiecarui "truditor" la album si statutul muzical din cadrul trupei. Astfel, aflam ca vor fi pe scena la concertul din decembrie, alaturi de Andries cel "necasatorit, voce, chitara", urmatorii: Maria Ioana Mīntulescu, "casatorita, divortata, casatorita, voce"; Cristian Soleanu, "casatorit, saxofon"; Mircea Tiberian, "divortat, pian"; Eugen Tegu, "casatorit, bass" si Tudy Zaharescu, "divortat, tobe". Piese ca "Vocea ta", "Nimic anormal" si "Fiindca ea nu e aici" vor fi vedetele muzicale ale concertului, alaturi de cāntece mai de demult ale cantautorului. (A.M.)
Sursa: Jurnalul National
Desi nu este casatorit
Alexandru Andries cānta "Muzica de divort"
El a īnvatat de la prieteni ce īnseamna neplacutul moment
Joi, dupa orele pranzului, clubul Green Hours din Capitala a fost gazda lansarii unui nou album semnat Alexandru Andries. Evenimentul s-a petrecut intr-un cadru restrans si nu a beneficiat de participarea unui numar mare de vedete. Sa fie de vina, oare, titlul albumului, care i-a facut pe multi "artisti" contemporani sa-si priveasca chioras propria biografie?! Singurii care au semnat condica de prezenta au fost Nicu Alifantis si Zoltan Andras, vocalistul trupei Sarmalele Reci. Cu toate acestea, publicul, ziaristii si colegii de breasla s-au simtit ca acasa, ascultand muzica de divort.
Nonconformistul cantautor Alexandru Andries,
necasatorit inca, s-a decis sa scoata pe piata un album de muzica de. divort.
"Ideea acestui album a plecat de la o gluma a doi prieteni de-ai mei din
Germania, care se plangeau ca sunt invitati sa cante la tot felul de
evenimente, dar niciodata nu au fost invitati sa cante la divorturi", a afirmat
autorul albumului. Chiar daca nu a trecut prin experienta unei casatorii,
Alexandru Andries si-a facut temele si s-a documentat, tot de la prieteni,
caci, vorba aceea: "Pentru ce sunt prietenii ?" A intrebat in dreapta si-n
stanga cum sta treaba cu divortul si, dupa ce tolba a fost plina, Andries s-a
pus pe treaba. Textele celor 14 piese de pe album sunt si ele adecvate temei
albumului, surprinzand, in rime, cele mai des intalnite situatii din viata
cuplurilor hotarate sa faca acest pas. Intrebat fiind daca a tras invataminte
din cele aflate de la prietenii divortati, in stilul sau caracteristic, Andries
a raspuns: "Dupa cum se stie, inca nu sunt casatorit!". Asa cum ne-am obisnuit,
Andries isi surprinde publicul nu numai prin versurile pieselor, ci si prin
imaginea aleasa pentru coperta acestui album: o poza de familie de la o.
nunta.
Chiar daca albumul este dedicat unui eveniment mai putin placut din viata
cuplurilor, Alexandru Andries nu si-a propus ca acesta sa fie inceputul unui
ciclu de cantece dedicate unor evenimente din viata omului. Adica nu vor mai
exista alte cantece de botez, de nunta sau - Doamne fereste! - de moarte. Ceea
ce va urma cu siguranta este realizarea unui videoclip pentru cea de-a doua
piesa de pe album, intitulata "Ghinion". "In acest videoclip vor aparea numai
barbati, si asta pentru ca in toate videoclipurile care se fac la noi apar de
fiecare data cel putin doua-trei femei. Si alea prost imbracate", a afirmat
Andries. Tot in acest videoclip va aparea si un actor de renume de la noi, dar al
carui nume Andries a dorit sa il pastreze doar pentru el si pentru producatorii
videoclipului.
Lansarea albumului va fi urmata, pe 3 decembrie, de un concert, traditionalul
concert al lui Andries de Mos Niculae, ajuns la editia cu numarul sase.
Spectacolul va avea loc la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" din
Capitala, incepand cu ora 18.30. Biletele, al caror pret variaza intre 80.000
si 110.000 de lei, s-au pus deja in vanzare din prima zi a lui noiembrie la
casa de bilete a Operetei. De data aceasta, concertul nu va mai fi urmat de
lansarea pe piata a unei casete video a spectacolului, ceva de genul primeia,
"Alexandru Andries pe viu". Motivele au fost expuse chiar de cantautor: "Piata
de casete video din
Acestea fiind spuse, Alexandru Andries a tinut sa incheie, oficial, conferinta
cu o urare: "Va multumesc ca ati venit si va urez. un divort placut!"
Cristina Ologeanu
Sursa: Cotidianul
Andries a lansat albumul "Muzica de divort"
Evenimentul a avut loc joi, la Green Hours.
Albumul, asa
cum mćrturiseste cāntćretul, s-a nćscut dintr-o glumć: īn timpul
īnregistrćrilor de la "Vreme rea", precedentul album, el a glumit cu
prietenii sći spunānd cć, desi existć muzicć de nuntć, botez sau īnmormāntare,
nimeni nu s-a gāndit pānć acum sć facć muzicć de divort.
Alexandru Andries a mćrturisit cć "a īnvćtat din greselile altora" si
de aceea nu s-a cćsćtorit si astfel nu a avut parte de vreun divort.
Cu toate acestea, albumul nu se doreste a fi unul "tematic" īn care
sć fie descris pe īndelete fenomenul divortului. "Muzicć de divort"
contine 14 piese, iar piesa care va promova albumul se numeste
"Ghinion". (S.S.E.)
Sursa: Jurnalul National
Muzica de divort - Un fel de "cuvānt īnainte"...
De cāte
ori ma asez īn fata paginii albe ca sa scriu despre
un album proaspat
pregatit de lansare, simt o usoara iritare care ma
pisca de obraji si-mi rāde-n urechi:
" Cum e ?...Cum te simti?...Se lasa greu asteptate
cuvintele?"
Face iritarea tumbe de bal mascat, cu o nedisimulata placere,
" Au trecut deja 5 (cinci!!!) minute,.."
Complicat, nu?!?
Sigur, o sa vreti-sunt convins-sa-mi puneti īntrebarea
" De ce "Muzica de divort" cānd nu sunteti nici macar
casatorit?"
Ei bine, nu-mi puneti aceasta īntrebare, va raspund aici:
" Tocmai"...
(Bun raspuns, asa-i?)
Mai bine recunoasteti ca e un
titlu foarte bun, pe o idee care nu-mi apartine-eu doar
am decis sa marsez pe aceasta idee-si ca albumul,
asa cum
o sa-l ascultati, e departe de a fi unul "tematic"...
Imi doresc sa va surprinda aceasta "Muzica de
divort" si sa va simtiti macar la fel
de bine cum ne-am simtit noi īn studio-o adevarata
placere!!!
Au fost alaturi de mine Cristian Soleanu(saxofoane), Mircea Tiberian(pian),
Eugen
Tegu(bass), Tudy Zaharescu(tobe) si Maria Ioana Māntulescu(voce).
A fost la butoane (si nu numai!!!) Victor Pamfilov de la
"Real Sound" Studio-si totul a mers ca pe roate.
Sper sa se simta asta si la dumneavoastra acasa, cānd
o sa auziti cele 14 cāntece "de divort".
Mai vreau sa va spun ca acest album a fost, īn primul rānd
pentru noi, o piatra de īncercare-trebuia sa fie altceva, sa
sune altfel, sa fie cel putin interesant...dar asta, ca īntotdeauna,
o sa aflam de la voi daca ne-a iesit!!!
...si īnca ceva: vocea aia sācāitoare de care va spuneam la
īnceput a tacut de tot, nu-i asa?
1 noiembrie 2001 Alexandru Andries
Sursa: A&A Records (mapa de presa) 1999
|
