Conceperea si elaborarea articolului
Contrar a ceea ce cred necunoscatorii, elaborarea unui text jurnalistic implica mult mai mult decât redactarea acestuia: scrierea propriu-zisa a articolului este doar o etapa dintr-o succesiune logica complexa ce cuprinde numeroase activitati. Pentru a usura munca jurnalistilor, Len Reed de la "The Oregonian"[1] a creat un sistem menit sa ajute reporterii sa gestioneze informatiile numeroase si dezordonate; sistemul, denumit Black Box, îi ajuta pe acestia sa sorteze si sa ordoneze informatiile in functie de prioritati. În cadrul sau, ansamblul activitatilor este sintetizat in patru etape principale, prezentate schematic in continuare:
Planificarea sau conceperea articolului cuprinde:
cautarea informatiilor
colectarea informatiilor
conturarea întrebarilor si clarificarilor necesare
realizarea interviurilor - daca este cazul
sortarea informatiilor
Sistematizarea informatiilor
ce comunica informatia respectiva?
ce înseamna efectiv informatia ce urmeaza a fi transmisa?
care este semnificatia informatiei?
care va fi titlul articolului?
cum va arata intro-ul?
în ce context apare informatia respectiva - de ce evenimente sau informatii este legata aceasta?
de ce ar interesa pe cineva informatia respectiva?
pe cine intereseaza efectiv informatia?
cum poate fi relatata rapid informatia, în asa fel încât sa primeasca atentia cuvenita?
Etapa de aprobare
expuneti succint editorului continutul articolului
prezentati editorului titlul articolului
sustineti-va punctul de vedere daca este nevoie
Etapa redactarii propriu-zise
odata ce aveti un intro, stabiliti succesiunea logica a prezent 343g64d arii faptelor: imaginati organizarea si constructia articolului
scrieti fara întreruperi, mentineti ritmul - pentru a conferi cursivitate si coerenta textului: va puteti întoarce la final pentru a face modificari si corectari
pe masura ce scrieti, întrebati-va periodic în ce masura intereseaza informatiile prezentate si pe cine ar putea interesa
când terminati de scris articolul, începeti corectarea, eliminând in primul rând cuvintele si propozitiile de prisos
la ultima lectura, imaginati-va ca sunteti un cititor nu tocmai interesat de subiect, si vedeti daca articolul este în masura sa va schimbe parerea
Oricare ar fi tipul articolului pe care urmeaza sa îl scrieti, este necesar ca înainte de a începe redactarea propriu-zisa - respectiv in faza de conceptualizare - sa raspundeti la trei întrebari, dupa cum urmeaza:
Care este publicul tinta, respectiv potentialii cititori ai textului? Aici jurnalistul va trebui sa tina seama în primul rând de specificul publicatiei - daca aceasta este specializata sau generala - si bineînteles de tipul articolului.
Care sunt informatiile obiective de care au nevoie cititorii, pentru a-si forma propria opinie? De exemplu, în cazul în care articolul se refera la o lege nou adoptata, jurnalistul va trebui sa-si puna problema daca cetatenii înteleg - în baza informatiilor primite - în ce mod îi va afecta respectiva lege. O alta chestiune ce trebuie avuta în vedere tot aici este obiectivitatea: jurnalistul trebuie sa prezinte faptele de o asemenea maniera încât sa nu influenteze cititorul, ci sa-l lase sa-si formeze propria opinie.
Ce informatii si ce conexiuni lipsesc? De exemplu: Cum poate fi facuta legatura între cititorii români si prabusirea dolarului pe pietele UE? Cum vor fi afectati românii de scaderea cursului dolarului? etc. Aceasta abordare are o serie de avantaje: în primul rând, determina jurnalistul sa ia în considerare specificul si tipologia publicului tinta; în alta ordine de idei, ea are drept rezultat reconsiderarea si re-evaluarea surselor de informatii utilizate.
Organizarea si constructia articolului
Exista numeroase modalitati reusite de a organiza materialul informational într-un text jurnalistic, la fel cum exista numerosi jurnalisti foarte buni, fiecare cu stilul sau propriu, care îl particularizeaza si îl individualizeaza în raport de colegii sai de breasla. Asa cum nu exista o reteta unica de a scrie, sau un stil unic de redactare, nu putem vorbi de o singura modalitate de a structura textul jurnalistic; totusi, marea majoritate a profesionistilor este de acord ca cea mai eficienta - si, în consecinta, cea mai raspândita - modalitate de structurare a informatiei este asa-numita piramida rasturnata. Ea desemneaza procedeul prin care elementele materialului sunt asezate în ordinea descrescatoare a importantei si a interesului suscitat. Urmând aceasta "reteta", articolul curge în mod natural, asa încât nici nu-ti dai seama când ajungi la final. Suna simplu, si în general asa si este, dar, din pacate ea se aplica în special articolelor de stiri, limitate ca întindere si complexitate.
Problemele constructiei apar în cazul articolelor care sunt mai întinse si/sau mai complexe, dar si la articolele care nu au o structura narativa clara, o succesiune cronologica a evenimentelor - inclusiv cele de stiri. Articolele de tip feature sunt si ele mai dificil de construit, pentru ca adesea implica o multime de teme si abordari diferite: unele pasaje par sa se potriveasca în mai multe locuri din articol, în vreme ce altele par sa nu se potriveasca nicaieri. Dificultatile decurg de regula din necesitatea de a prezenta aspecte foarte diferite, pastrând totusi la final o imagine de ansamblu coerenta.
O constructie corespunzatoare presupune în primul rând o trecere în revista a informatiilor de care dispunem, urmata de stabilirea naturii acestora, apoi formarea unei imagini de ansamblu si determinarea efectelor pe care dorim sa le obtinem; în continuare este necesara stabilirea elementelor importante si a celor inutile, a marimii si formei elementelor pe care decidem sa le pastram, si, nu în ultimul rând, alegerea modului în care trebuie asezate în text pentru a obtine o structura armonioasa.
În ceea ce priveste stirile, una din metodele cele mai frecvente - aproape o norma în jurnalismul modern - este modelul 5W-H, conform caruia, o stire trebuie sa raspunda în mod obligatoriu la o serie de întrebari: cine?, ce?, când?, unde?, de ce?, cum?. Ea îsi trage numele de la initialele termenilor who?, what?, when?, where?, why?, carora li se adauga how?.
Acest binecunoscut model, elaborat în forma piramidei rasturnate, îi ajuta pe jurnalisti sa organizeze continutul, elementele stirii, în ordinea descrescatoare a importantei lor. Întrebarile de mai sus nu sunt însa egale între ele ca valoare. Primele patru, respectiv cine?, ce?, când?, unde?, sunt cele mai comune elemente ale stirii, în vreme ce de ce? si cum? sunt mai dificil de elaborat. Cea mai importanta din primele patru este ce?, respectiv actiunea în sine, fiind urmata îndeaproape de cine?, si apoi de unde? si când?. Aceasta ierarhizare este valabila în majoritatea cazurilor, dar nu întotdeauna; un bun jurnalist va trebui sa discearna situatiile în care ordinea se schimba, elaborând articolul în mod corespunzator. La rândul sau, ordinea importantei celor sase elemente depinde de însasi natura evenimentului, dar si de unghiul de abordare a subiectului ales de jurnalist.
Sa urmarim în continuare câteva exemple în care ordinea importantei elementelor stirii se modifica. De exemplu, în formularea Periculosul terorist responsabil de atentatul de acum doua saptamâni a fost prins de fortele speciale în aceasta dimineata accentul cade în mod evident pe raspunsul la cine?, nu la ce?. Alteori, accentul este pus chiar pe elementele considerate secundare; aceasta se întâmpla foarte frecvent în cazul evenimentelor comune sau care se repeta, asa încât jurnalistul trebuie sa gaseasca un element de diferentiere, de individualizare, care sa confere prospetime si interes stirii. Iata de pilda: Satula de abuzurile si violenta sotului alcoolic, o femeie si-a pus capat zilelor. În acest exemplu accentul cade evident pe raspunsul la întrebarea de ce?, chiar daca si raspunsul la întrebarea ce? este unul dramatic: o sugereaza chiar maniera în care debuteaza articolul, respectiv topica aleasa de autor, care plaseaza în prim plan motivul ce a generat un asemenea gest disperat.
În schimb, în formularea urmatoare, jurnalistul doreste sa atraga atentia asupra modului cum s-a petrecut un anumit eveniment: Dezactivând sistemul de securitate al Muzeului National cu ajutorul unei tehnologii foarte sofisticate, un spargator a reusit sa fure patru tablouri celebre apartinând lui Rembrandt.
Lista întrebarilor nu este si nici nu trebuie sa fie exahustiva, un bun jurnalist trebuind sa raspunda la orice întrebare pe care si-o poate pune cititorul parcurgând stirea. Daca însa, din diferite motive - din care cel mai frecvent este documentarea insuficienta - jurnalistul nu reuseste sa raspunda la vreo întrebare, atunci este mai bine sa introduca o mentiune referitoare la aceasta, decât sa o ignore pur si simplu: Nu se cunosc înca autorii atentatului, acesta nefiind revendicat pâna în prezent de nici o grupare terorista; cea mai probabila ipoteza este aceea ca... În cazul în care exista întrebari ce ramân fara raspuns si nu este precizat nici un motiv al acestei omisiuni, e posibil ca cititorul sa se simta frustrat si sa abandoneze lectura.
Cu toate acestea, cele mai multe articole de stiri raspund cu precadere la cele patru întrebari de baza, acestea fiind completate însa frecvent si de celelalte doua - respectiv cum? si de ce? - sau de variante ale lor cum ar fi în ce împrejurari? sau în urma carui fapt? si aceasta nu din lipsa de informatii suficiente sau din ignoranta jurnalistului, ci pur si simplu pentru ca în logica relatarii unui eveniment, raspunsurile la aceste întrebari sunt de regula suficiente. Mai mult, sa nu uitam ca un articol de stiri trebuie sa se caracterizeze prin concizie si ca el este supus unor restrictii atât de spatiu cât si de timp, asa încât concentrarea asupra acestor întrebari este nu doar justificata, ci absolut necesara.
Revenind la piramida rasturnata sau inversata, caracteristica principala a acesteia - de unde îsi trage de altfel si denumirea - este ca partea cea mai importanta, mai noua, mai inedita sau mai frapanta a articolului este condensata la începutul textului. Toate celelalte detalii care completeaza continutul stirii vor fi prezentate ulterior, în cadrul paragrafelor de dezvoltare. Într-o asemenea structura, primul paragraf, denumit intro sau lead[2] este cel mai important, concentrând informatia esentiala. Piramida rasturnata si-a dovedit utilitatea în mod practic, experienta demonstrând ca ea este cea mai eficienta modalitate de organizare a materialului informational. Un avantaj esential al acestei structuri este acela ca poti modifica, reduce si chiar elimina anumite pasaje sau paragrafe de dezvoltare, mergând pâna la intro - practic singurul element ireductibil al stirii.
Paragrafele de dezvoltare se succed intro-ului si au fie rolul de a oferi precizari despre informatiile enuntate în primul paragraf, fie de a aduce date noi, ce nu au mai fost mentionate pâna la acel moment. Ele pot - si adesea chiar trebuie - sa ofere informatii de background, respectiv acele date care alcatuiesc contextul unui fapt: evenimente precedente, consecinte potentiale, întâmplari similare, semnificatia si/sau ineditul anumitor actiuni, modul în care se încadreaza într-un sir de evenimente asemanatoare sau, dimpotriva, contrastante.
Numarul de paragrafe nu este unul impus, el depinde de importanta si complexitatea evenimentului relatat. Unele texte pot contine un singur paragraf de dezvoltare, daca el e suficient pentru a epuiza continutul subiectului tratat; însa, cel mai adesea, stirile necesita mai multe paragrafe de dezvoltare, construite pe principiul maximum de informatie cu minimum de mijloace, respectiv în cazul presei scrise - cu minimum de cuvinte.
O regula de baza în jurnalism - din pacate nu si în tara noastra - este aceea ca fiecare paragraf se identifica cu o idee. Un text bine împartit în paragrafe este mai usor perceput de cititor. Fara a fi o regula, aceasta înseamna ca un alineat cuprinde în principiu una-doua fraze, si nu mai multe. În fiecare paragraf trebuie pus un accent logic: un cuvânt sau o sintagma - de regula substantive si/sau verbe puternice - trebuie sa focalizeze atentia. În presa scrisa, ele trebuie asezate la începutul frazei sau al paragrafului, în vreme ce în audiovizual, locul lor este de regula la sfârsit.
Un aspect foarte important de care trebuie tinut cont atunci când redactam corpul articolului se refera la lungimea frazelor si a paragrafelor. În primul rând, în presa scrisa nu se admit fraze lungi; aceasta nu înseamna ca frazele trebuie stantate, ba chiar dimpotriva, nu este indicat ca ele sa aiba lungimi egale, pentru ca acest lucru rapeste din dinamismul textului. De regula, primul paragraf este mai lung, pentru simplul motiv ca aspectele esentiale ale unui eveniment nu pot fi surprinse de regula în doua-trei cuvinte - iar în astfel de situatii este bine ca fraza a doua sa fie ceva mai scurta. Mai mult, specialistii recomanda alternarea frazelor lungi cu cele scurte: o succesiune de fraze lungi este monotona, greoaie si împiedica cititorul sa perceapa usor mesajul, în vreme ce o succesiune de propozitii sau fraze scurte da senzatia de sacadare sau sufocare a discursului. Aceeasi regula este valabila si pentru marimea paragrafelor. Unele vor avea accente mai puternice în logica redactarii si vor fi mai ample; altele vor fi mai sterse si, în consecinta, mai scurte. Articolul ideal realizeaza o alternanta a paragrafelor "tari", mai lungi, cu cele "sterse", mai scurte.
Toate aceste reguli pot fi rareori aplicate în practica, pentru simplul motiv ca ceea ce primeaza este întotdeauna continutul. Imaginati-va cum ar fi daca ar exista tipare prestabilite, standard pentru fiecare specie jurnalistica si pentru fiecare tip de informatie, si toate articolele ar arata la fel. Din fericire acest lucru este practic imposibil, pentru ca jurnalismul nu este stiinta exacta: dincolo de anumite reguli de baza pe care trebuie sa le respecte, textul jurnalistic sta sub semnul talentului, personalitatii si stilului propriu fiecarui jurnalist.
Unul din principiile de baza în construirea articolului impune ca jurnalistul sa profite la maxim de oportunitatile narative ale story-ului - lucru care, din pacate, doar rar se întâmpla în realitate. În ciuda faptului ca se considera adevarati "menestreli" ai lumii contemporane, varianta moderna a povestitorilor de odinioara, în majoritatea cazurilor jurnalistii nu spun o poveste, nu relateaza un story, ci întocmesc rapoarte, procese-verbale monotone sau chiar plictisitoare. Nu este însa obligatoriu ca toate rapoartele sa fie plictisitoare, asa cum nici toate story-urile nu sunt interesante. Însa distinctia între story si raport este cea care defineste si reflecta în mod determinant atât asteptarile cititorilor, cât si modul de elaborare a articolului. Tocmai de aceea sunt putine articolele care pe buna dreptate îsi merita titlul de story, chiar daca exact acesta este dezideratul cititorilor.
Care sunt deci diferentele între raport si story si cum pot fi utilizate pentru a obtine avantaje strategice? În general, specialistii în mass-media spun ca publicul citeste din doua mari considerente: nevoia de informare si nevoia de experienta. Ei bine, din acest punct de vedere, putem spune ca raportul transmite informatii, însa story-ul face mai mult decât atât: el creeaza experienta. Raportul transfera cunostinte, în vreme ce story-ul transporta cititorul dincolo de limitele timpului, spatiului si imaginatiei. Raportul ne arata, ne indica contextul; story-ul ne poarta acolo.
si pentru ca diferenta este cel mai bine ilustrata de exemple, vom prezenta la concret cum suna un raport si, respectiv un story; raportul arata astfel: "Consiliul de administratie al SC Santos SA se va întruni joi pentru a perfecta detaliile contractului de vânzare a întreprinderii", în vreme ce story-ul arata în felul urmator: <<"Lasati 10 000 de oameni someri si nici nu va pasa" a apucat sa strige reprezentantul angajatilor înainte de a fi târât afara de catre agentii de paza>>. Instrumentele utilizate de catre raport si story sunt, la rândul lor, nuantate: de exemplu, în vreme ce într-un raport citatul este principalul instrument ce confera prospetime si dinamism textului, într-un story, locul sau este luat de catre dialog, acesta din urma fiind nu doar mai realist, ci si mai sugestiv.
Diferentele între cele doua modalitati de relatare apar si prin raportare la modelul 5W-H; astfel, în cazul raportului, elementele principale ale stirii sunt "imobilizate" din punct de vedere temporal, pentru ca cititorul sa poata parcurge si întelege continutul. Aceste elemente pot fi potentate si nuantate, astfel încât raportul sa se transforme în story, prin introducerea dimensiunii temporale si prin dezvoltarea de personaje. Remarcati diferentele de nuanta ce intervin în cadrul acestui proces de transformare: ele vor sa spuna ca jurnalismul nu înseamna numai relatare obiectiva, neutra - aceasta este o conditie necesara, dar nu întotdeauna suficienta - ci uneori, un minim aport literar pentru a atrage atentia, pentru a captiva cititorul:
Cine? devine Personaj
Ce? devine Actiune
Unde? devine Cadrul de desfasurare
Când? devine Cronologia evenimentelor
De ce? devine Cauzalitate
Cum? devine Proces, respectiv mod de desfasurare
Una dintre cele mai importante sarcini ale jurnalistului este sa identifice si sa distinga situatiile în care trebuie sa scrie un story si cele în care trebuie sa scrie un raport, iar acest lucru tine, în principal, de flerul sau, de abilitatea de a intui un story în spatele unei stiri. Un story presupune o constructie literara a firului narativ în care regasim expozitia, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant si deznodamântul. Aceasta înseamna o îmbinare a stilului reportericesc cu tehnici literare, cum ar fi scenele de decor, detalii ce contureaza caractere, dialoguri, diferite unghiuri de abordare si/sau puncte de vedere. Cu alte cuvinte, pentru a transforma un simplu raport într-un story, jurnalistul trebuie sa devina povestitor.
Organizarea si construirea articolului, respectiv structurarea propriu-zisa a acestuia ridica uneori probleme chiar si celor mai buni si mai experimentati reprezentanti ai breslei. Adesea ne trezim ca desi avem un story complet, cunoastem succesiunea evenimentelor si dispunem de informatii precise, nu suntem totusi capabili sa gasim o modalitate de a le organiza într-un ansamblu coerent. Tocmai de aceea vom prezenta în continuare cele mai utile practici sintetizate de literatura de specialitate în directia facilitarii constructiei si organizarii textului jurnalistic. Asa cum se întâmpla în mod frecvent în jurnalism, acest sistem nu reprezinta o reteta universal valabila ce trebuie urmata cu strictete; însa aplicându-le, cu siguranta veti avea ocazia sa constatati si sa apreciati utilitatea multora dintre ele:
Faceti o lista cu ideile pe care doriti sa le transmiteti publicului
Stabiliti care dintre acestea ar trebui asezate la începutul articolului si care ar trebui plasate la final
Incercati sa anticipati posibilele întrebari pe care le-ar putea ridica cititorii. Aranjati aceste întrebari în ordinea în care credeti ca vor aparea.
Evaluati importanta si oportunitatea utilizarii citatelor disponibile
Gânditi story-ul ca fiind alcatuit din capitole sau sectiuni
Sortati ideile cheie în sectiuni si organizati acest sectiuni într-o succesiune logica
Oferiti în intro informatii de natura sa incite interesul si - foarte important - sa dea nastere la întrebari în rândul cititorilor.
Raspundeti la posibilele întrebari de o asemenea maniera, încât raspunsurile sa genereze noi întrebari, mentinând vie curiozitatea cititorilor pâna la final.
Elaborati posibile variante ale titlului înca din faza de debut al procesului de redactare, pentru a putea cristaliza tema sau ideea centrala
Elaborati o prima varianta de intro. Selectati între trei si cinci din ideile principale si în acelasi timp, elaborati un posibil final pentru articolul dvs.
Redactati - cât de repede posibil - zece-cincisprezece variante de intro.
Redactati - cât de repede posibil - zece-cincisprezece variante de final: odata ce stiti unde vreti sa ajungeti, s-ar putea sa descoperiti mai usor cum sa ajungeti acolo.
Alocati un anumit timp pentru redactarea propriu-zisa: când acesta a expirat, evaluati stadiul în care ati ajuns cu articolul
Cautati o ordine normala pentru story-ul dvs, tinând cont de specificul acestuia; o asemenea ordine normala poate fi de tip narativ, cronologic, piramidal, de tip problema-solutie sau întrebare-raspuns, de tip interviu etc. Esential este ca textul sa curga, sa aiba coerenta logica
Consultati-va cu editorul, pentru a afla daca punctul sau de vedere coincide cu al dvs; pâna la acest moment va veti fi format o imagine coerenta asupra organizarii materialului pentru a o putea prezenta editorului, si veti putea totodata integra eventualele sugestii ale acestuia.
Imaginati story-ul sub forma unei diagrame alcatuita din blocuri compacte, de exemplu schitati un copac ale carui ramuri sunt principalele parti sau idei ale articolului.
Organizati lista continând ideile principale în trei categorii, corespunzând celor trei parti principale ale articolului: introducere, cuprins si încheiere.
Atunci când aveti probleme cu ordonarea ideilor si a paragrafelor, elaborati fiecare parte separat pe o bucata de hârtie, si apoi rotiti bucatile respective în diverse aranjamente pentru a putea stabili ordinea optima.
3.2. Principii de compozitie
Asa cum am mai spus, procesul redactarii textului jurnalistic nu se rezuma exclusiv la scrierea propriu-zisa a articolului, ci este o activitate extrem de complexa - sau, mai bine zis, un ansamblu de activitati - de la identificarea surselor si culegerea informatiilor si pâna la verificarea acuratetii acestora, corectarea si/sau rescrierea - partiala sau chiar integrala - a textului. În cadrul acestui ansamblu, planificarea si organizarea articolului reprezinta o parte foarte importanta, ce se ghideaza dupa reguli si principii bine definite. În ceea ce priveste principiile de constructie sau de compozitie, specialistii sunt de acord asupra câtorva linii directoare esentiale pentru o constructie coerenta si închegata:
Alegeti un format potrivit si mentineti-l de-a lungul întregului articol - alegerea trebuie facuta în principal în functie de specia jurnalistica abordata, de cantitatea informatiilor, de spatiul avut la dispozitie, si de tipul articolului - general sau specializat. Aceasta activitate se aseamana foarte mult cu munca arhitectului: articolul este construit pe un schelet proiectat în detaliu în prealabil - aceasta nu înseamna ca el nu mai poate fi revizuit pe parcurs; în aceasta etapa jurnalistul va gândi, macar orientativ, forma articolului, includerea eventualelor imagini, tabele sau grafice, numarul de paragrafe si chiar lungimea medie a acestora.
Faceti paragraful unitatea de compozitie a textului - urmariti succesiunea logica a evenimentelor si asezati fiecare idee relevanta într-un paragraf. Daca prezentati mai multe idei într-un singur paragraf, cititorului s-ar putea sa-i scape importanta cuvenita fiecareia; invers, daca dezvoltati o idee pe mai multe paragrafe, s-ar putea ca textul sa devina desirat, sa-si piarda consistenta interna; în ambele cazuri însa, rezultatul va fi acelasi: cititorul va avea dificultati în urmrirea succesiunii logice si nu va reusi sa decodifice corect mesajul pe care vreti sa-l transmiteti. Încercati sa nu scrieti paragrafe foarte lungi sau foarte scurte: moderatia si ordinea sunt cuvintele-cheie.
Lucrati fiecare aspect al articolului pe rând si apoi faceti legaturile între blocuri cât mai natural cu putinta - nu sariti de la un fragment al story-ului la altul, pentru ca produce confuzie, si se pierde succesiunea logica a evenimentelor; luati fiecare aspect separat si expuneti-l cât mai clar. Odata construite paragrafele, asigurati-va ca fiecare are o relativa independenta si ca va puteti misca de la unul la altul fara a apela la prea multi conectori, mai ales de tip adversativ: "însa", "între timp", "dar" sau "totusi".
Evitati frazele lungi si "desirate" - frazele foarte lungi si complexe pot crea la un moment dat dificultati cititorului în descifrarea sensului transmis; de asemenea, este recomandata evitarea frazelor formate din doua propozitii de tipul principala-subordonata: astfel de succesiuni creeaza senzatia de monotonie si reduc vitalitatea textului; acelasi lucru se întâmpla si în cazul enumerarilor ample: în acest caz, elementele enumerarii îsi pierd din importanta, putând deveni nu doar monotone, ci de-a dreptul plictisitoare
Exprimati ideile concurente într-o forma similara si nu despartiti niciodata cuvintele asociate între ele - constructiile paralele permit cititorului sa recunoasca mai usor similitudinile de continut si de functii, asa ca paralelismele înlesnesc întelegerea mesajului; în acelasi scop, încercati întotdeauna sa alaturati sau sa faceti asocieri de cuvinte înrudite ca semnificatie - ele nu numai ca faciliteaza lectura, dar au si rolul de a întari sau acentua aspectul descris
Utilizati cu precadere diateza activa si forma afirmativa - diateza activa este mai directa decât cea pasiva, conferind în acelasi timp, vitalitate si dinamism textului; în ceea ce priveste forma verbului, negativul se recomanda a fi folosit doar pentru a nega o actiune si pentru a realiza o antiteza: exemple de genul "nu putini sunt cei care considera..." complica inutil textul; asta ca sa nu mai vorbim de negatiile multiple de genul "nu putini sunt aceia care nu concep o asemenea perspectiva nici în ruptul capului".
Utilizati un limbaj concret, specific, particular si eliminati cuvintele de prisos - cea mai sigura modalitate de a capta atentia cititorului este sa va adresati la concret, iar în acest sens, cuvintele carora le pot fi asociate imagini au cel mai puternic efect; abstractiunile creeaza ambiguitate, neclaritati, si uneori, chiar confuzii. Evitati de asemenea, sa scrieti doar de dragul de a umple cât mai multe rânduri: daca o fraza de cincisprezece cuvinte poate fi exprimata în doar zece cuvinte, alegeti cea de-a doua varianta, altfel riscati sa plictisiti cititorii.
În rezumate - si în general în interiorul paragrafelor - este bine sa utilizati un singur timp verbal.
Evidentiati clar si chiar numiti principalele parti ale articolului - toate articolele de calitate sunt structurate pe blocuri mari de genul introducere, cuprins, încheiere, si chiar în textele ce par sa curga uniform de la un capat la altul, poate fi identificata o asemenea fundatie pe care au fost construite. Mai mult, atunci când delimitarea este evidenta, este bine ca partile componente sa fie evidentiate în mod explicit cu ajutorul subtitlurilor, pentru ca astfel, cititorul asimileaza si retine mai bine continutul. Specialistii sustin ca tocmai aceasta transparenta a structurii reprezinta unul din motivele pentru care retinem mai usor versurile cântecelor sau poeziile.
La începuturile jurnalismului, redactorilor chiar li se cerea sa predea alaturi de articolul în sine, si o versiune structurata a acestuia; motivul este foarte simplu: atunci când jurnalistul nu poate realiza o asemenea structurare, înseamna de fapt ca nu este capabil sa discearna partile din cadrul întregului - ceea ce reprezinta un semn evident de dezorganizare. Mai mult, în aceasta situatie, exista sanse considerabile ca cititorul sa nu înteleaga corect mesajul, sa îl perceapa drept confuz, neclar.
Structurarea articolului devine absolut necesara mai ales atunci când acesta atinge o lungime considerabila. De altfel, acest lucru este valabil si în beletristica: atunci când o poveste evolueaza spre nuvela, ea poate fi - si de regula, chiar este - strucutrata pe capitole; similar, când trecem la un gen mai amplu cum este romanul, este bine ca acesta sa fie structurat pe capitole si, în functie de complexitatea sa, pe subcapitole. Este recomandat sa realizati aceasta structurare, chiar daca ea nu este publicata, pentru ca va ajuta la organizarea ideilor si implicit, la sporirea coerentei textului
|
