Definitii si scopuri ale mass-media
Sistemul mass-media asigura circulatia informatiilor, opiniilor si atitudinilor considerate a avea semnificatie sociala, reprezinta o adevarata legatura informationala între diverse parti si segmente sociale. Mass-media contribuie la cristalizarea si, apoi, la raspândirea opiniei publice.
1.1. Mass-media - tribunalul opiniei publice deschis zi si noapte
Lippmann considera ca mass-media contribuie la aparitia si permantizarea unor boli al 434g67e e opiniei publice. Viziunea sa este una critica si se înscrie în conceptia sa mai larga despre modul cum se formeaza o opinie, despre rolul stereotipurilor, al codurilor si chiar al prejudecatilor în aceasta privinta. Analiza întreprinsa de autorul american penduleaza între doi poli. Primul este constituit din afirmatia: "Adevarul despre problemele complexe si pe care le cunoastem direct nu este evident prin sine . Cel de-al doilea din precizarea: " stirile si adevarul nu sunt totuna .
Puterea enorma a mass mediei provine din rolul pe care îl îndeplineste - acela de a organiza pentru societate informatiile, de a usura, dar si de a orienta perceptia sociala a diverselor fenomene.
Reporterii nu pot acoperi si nu pot reflecta tot ceea ce se întâmpla în lume; în plus, fiecare ziar este rezultatul unei suite de selectii privitoare la ce fapte se dau publicitatii, în ce forma, sub ce dimensiuni, toate ghidate nu de standarde obiective, ci de evaluarile fiecarei publicatii. Versiunea reporterului asupra adevarului este propria sa versiune, iar opinia pe care o înfatiseaza este construita pe baza propriilor stereotipuri, potrivit propriilor coduri si sub presiunea interesului propriu. De aceea, reaminteste Lippmann, trebuie sa facem o clara distinctie între informatie si adevar.
Al doilea registru de evaluare a rolului mass mediei se refera la raporturile în care se afla cu institutiile unei comunitati sociale. Ascensiunea mass mediei este interpretata de catre Lippmann si ca o dovada a slabiciunii acestor institutii, a esecului lor de a organiza o adevarata "masinarie a cunoasterii". În schimb, actionând asupra fiecarui om timp de 30 de minute, în fiecare zi, mass-media câstiga teren strategic si creeaza o forta mistica, numita Opinia Publica, o forta care va profita de slabiciunea institutiilor publice. În felul acesta a devenit "tribunalul opiniei publice, deschis zi si noapte, care sacrifica legea pentru orice, în fiecare moment .
Lippmann sesiseaza, credem, un lucru real, anume ca nici guvernele, nici presa, nici institutiile de învatamânt nu actioneaza pe baza unei "imagini demne de încredere asupra lumii". Autorul american considera ca mass-media se subtituie opiniei publice, mai mult devine Tribunalul acesteia, rapind celorlalte institutii si puteri din rolul lor legitim.
1.2. Scopurile generale ale mass-media:
a) profitul - orice mijloc de informare în masa urmareste obtinerea de profit; de regula, marimea acestuia depinde direct proportional de audienta (cititori, ascultatori, telespectatori); o audienta mare atrage dupa sine contracte de sponsorizare si reclama mai profitabile;
b) prestigiul profesional - se dobândeste, de regula, prin calitatea informatiei vehiculate, seriozitatea,consecventa si profesionalismul echipei;
c) patriotismul si spiritul civic - se traduc în tendinta conjugata a tuturor mijloacelor de informare în masa de a-si fauri statutul de a patra putere în stat" sau de "câine de paza al natiunii".
Cel mai simplu mod de a cartografia universul presei este acela ce are drept criteriu suportul pe care este transmis mesajul; distingem astfel presa scrisa (textul este fixat pe un suport solid-hârtia) si presa audiovizuala (textul este fixat pe unde hertziene). În cadrul fiecaruia dintre aceste sisteme functioneaza mai multe tipuri de clasificare.
Presa scrisa
Cel mai simplu criteriu de clasificare referitor la presa scrisa este ritmul de aparitie; distingem astfel publicatii cu periodicitate zilnica, saptamânala, lunara, trimestriala, semestriala si anuala.
Publicatiile sunt diferite si dupa tirajul lor: unele au tiraje de milioane de exemplare zilnic, iar altele doar de câteva mii. Totusi, pentru specialistul în comunicarea cu presa, tirajul nu trebuie sa reprezinte un criteriu discriminatoriu; el colaboreaza cu jurnalistii, cu oamenii specializati într-un anumit domeniu, care trebuie respectati pentru competenta lor, si nu pentru numarul de exemplare în care se vinde publicatia la care lucreaza.
Un alt criteriu de clasificare, inspirat din experienta tipografica, este formatul publicatiei. În linii mari se pot distinge formatele de tip revista (variind în jurul dimensiunii unei coli de hârtie A4) si formatele de tip ziar.
Din perspectiva ariei de circulatie, publicatiile pot fi: nationale (au o difuzare ce acopera întregul teritoriu al unui stat), regionale si locale. În ultima categorie intra atât jurnalele cu tiraje de câteva mii de exemplare, cât si marile cotidiane ale uriaselor metropole moderne, cu tiraje de sute de mii de exemplare.
Continutul ziarelor si al revistelor poate fi generalist sau specializat. Marile cotidiane trateza teme politice, economice, sociale, sportive, culturale, ale vietii casnice, probleme internationale etc.; ele încearca sa nu ignore nici un subiect de interes si nici o arie a vietii, deoarece publicul lor este eterogen , raspândit pe o arie geografica foarte vasta. Publicatiile specializate se pot clasifica dupa publicul-tinta (pentru copii, tineret, femei, barbati, pentru locuitorii zonelor rurale, pentru diverse profesii etc.) si dupa continutul specific (publicatii pe teme economice, pe teme casnice, pe teme politice, religioase etc.). majoritate publicatiilor specializate sunt saptamânale sau lunare, dar acest lucru nu constituie o regula obligatorie.
Presa audiovizuala
O parte din criteriile folosite pentru a clasifica diversele tipuri de publicatii se aplica si în cazul audiovizualului. Astfel, dupa aria de difuzare, posturile pot fi: locale, regionale si nationale. Difuzarea programelor prin satelit, corelata cu utilizarea antenelor parabolice si mai ales cu raspândirea cablului, a permis institutiilor din audiovizual sa acopere teritorii tot mai vaste. În televiziune, în special, posturile locale si nationale sun concurate de un adevarat "fluviu" de imagini oferite de institutii aflate în locuri îndepartate ale planetei. În radio, însa, datorita miniaturizarii care caracterizeaza echipamentele moderne, se impun tot mai mult posturile locale.
Din punct de vedere al continuturilor, posturile pot fi generaliste sau specializate. si unele si altele pot avea difuzare nationala ori internationala. Posturi de televiziune generaliste din tarile dezvoltate, precum BBC, RAI sau TVE, sun receptate în numeroase tari ale lumii, ca si unele posturi foarte specializate-HBO si TNT (filme), Euronews si CNN (stiri), Discovery si Animal Planet (stiinta), MTV si MCM (muzica) etc.
Cel mai important criteriu de clasificare în audiovizual este cel bazat pe corelarea a doua axe: modul de finantare si rolul asumat. Din aceasta perspectiva, distingem posturi de serviciu public - finantate îndeosebi din bugetul statului - si posturi comerciale - finantate din venituri publicitare. Primele îsi declara o vocatie în primul rând cultural-educativa, celelalte îsi propun sa raspunda nevoii de relaxare si ofera mai ales programe de divertisment.
1.4. 1996 - Starea mass-media în România
Viata institutiilor din mass-media românesti reprezinta teritoriul celor mai vizibile, rapide si spectaculoase transformari. Cresterea numarului institutiilor, privatizarea si diversificarea tipurilor de produse s-a realizat mai întâi si mai repede în presa scrisa, atingând mai târziu si mai încet audiovizualul.
A. Presa scrisa
Peisajul presei scrise se individualizeaza prin cresterea rapida si haotica a titlurilor si a tirajelor, într-o perioada relativ scurta (1990-1992), urmata de o scadere semnificativa si o stabilizare la cote mult mai reduse decât cele de pornire". Astfel, daca în 1989 existau 36 de cotidiane si 459 de publicatii cu alta periodicitate, în 1990 au fost înregistrate 65 de cotidiane si 1379 de periodice, în 1993 existau 100 de cotidiane si 987 publicatii periodice, iar în 1995 s-a ajuns la 73 de cotidiane si 1059 periodice .
Aceasta istorie furtunoasa este rezultatul conjugarii unor serii de factori de origine diversa; astfel, explozia de la începuturi a fost declansata de
setea de lectura a publicului larg
supra-oferta de teme de interes general;
costurile reduse de productie;
vacuumul legislativ si administrativ;
convingerea generala ca jurnalismul poate fi practicat de orice persoana.
Dupa 1992, caderea tirajelor si noua dinamica a publicatiilor s-au produs pe fondul unor evolutii sociale, economice si culturale, care, fara a anula interesul publicului pentru consumul de mass-media, au creat noi atractii si noi prioritati. În acest context trebuie relevat rolul jucat de
scaderea puterii de cumparare a publicului larg;
reducerea interesului pentru viata politica, pentru viata publica în general;
explozia posturilor particulare din sfera audiovizualului;
aparitia unui cadru legislativ si administrativ mai coerent si sever;
scaderea credibilitatii jurnalistilor si a mass-media.
Partea a doua a acestui interval marcheaza victoria presei de divertisment în raport cu cea de informare sau de opinie. Aparitia Evenimentului zilei" a fost perceputa ca un atentat la modelul etilist de presa dominat de misiunea educativa.
B. Audiovizualul
Universul radioului si al televiziunii se caracterizeaza prin dominatia cantitativa (numar de ore de program, distributie în teritoriu, numar de angajati, resurse tehnice) a institutiilor nationale de tip serviciu public.
Atât Societatea Româna de Radiofuziune, cât si Televiziunea Româna sunt, de departe, cele mai mari si mai puternice institutii din audiovizual. Daca în 1989 radioul national emitea 30148 ore/an, în 1990 ajungea la 52309 ore/an, în 1993 la 67333 ore/an, iar în 1995 la 72578 ore/an. Televiziunea Româna, care emitea în 1989 doar 1795 ore/an, ajungea în 1990 la 8541 ore/an, în 1993 la 9997 ore/an, pentru a atinge în 1995 cifra de 12875 ore/an .
Audiovizualul românesc se caracterizeaza prin aparitia tardiva (în raport cu evolutiile din presa scrisa) a unor institutii audiovizuale particulare de anvergura; în radio, primele posturi ale anului 1990 (Uni-Fun, Radio Contact, Radio Nova, Delta) au însemnat numai o oferta de muzica si frânturi de informatii metropolitane de-abia dupa 1992 posturile de radio particulare si-au definitivat o identitate si s-au organizat într-un mod mai coerent. În prezent opereaza, conform Anuarului statistic, pe întreg teritoriul României, 104 posturi particulare, pe unde ultrascurte, cu acoperire totala.
În televiziune, pâna în 1992, posturile particulare au avut o existenta fantomatica. În prezent însa, dupa câtiva ani de tatonari, pe fondul existentei a 53 de posturi private de televiziune, se configureaza aparitia unor grupuri de mare forta Pro TV, Antena 1, Prima TV, Tele 7abc.
Dinamica dezvoltarii rapide a acestor posturi afecteaza nu numai sistemul de serviciu public, ci si pozitiile si strategiile distribuitorilor de programe prin cablu în general, ele ofera programe occidentale în vrac, dar sub presiunea prevederilor legale care le cer sa creeze programe proprii, încearca sa-si defineasca o filosofie si o identitate proprie. Cu toate acestea, resursele materiale si competentele de care dispun sunt foarte limitate, astfel încât distribuitorii au tendinta de a se afilia la unul din marile posturi TV particulare. Conform unor estimari, distribuitorii prin cablu reprezinta la ora actuala miza unei batalii la capatul careia s-ar afla controlul a aproape 70% din publicul audiovizualului[6] .
|
