ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Elemente de redactare a textului jurnalistic
Specialistii în comunicare sunt în linii generale de acord asupra elementelor esentiale ce fac o sursa de informare credibila: i) stapânirea subiectului abordat; ii) perceperea similara a mesajului de catre public; iii) energia si dinamismul pe care le degaja. Aceste standarde sunt valabile si în domeniul jurnalistic, iar publicatiile pot adopta masuri pentru a-si spori credibilitatea pe toate cele trei planuri. În ceea ce priveste stapânirea subiectului, aceasta se realizeaza printr-o relatare exacta, documentata, precisa si minutioasa - bineînteles fara a exagera cu detaliile. Alegerea unor subiecte de interes pentru public si utilizarea unui limbaj familiar câstiga încrederea acestuia. Iar vitalitatea si dinamismul ce creeaza un impact puternic în rândul cititorului decurg din prospetimea limbajului, a design-ului, si, nu în ultimul rând, a graficii.
Vestea cea buna este ca energia si dinamismul textului reprezinta cea mai simpla modalitate de a spori credibilitatea; vestea cea proasta este ca în practica aceste deziderate nu sunt tocmai usor de înfaptuit. Jack Hart[1] considera ca textele de mare impact asupra publicului sunt construite pe baza unor tehnici specifice, din care se detaseaza ca importanta urmatoarele:
Mentinerea redusa a lungimii medii a propozitiei. Jurnalistii care vor sa capteze atentia nu construiesc prea des propozitii mai lungi de 17-20 de cuvinte, deoarece acestea sunt mai greu de citit si de înteles. Mai mult, pentru a pastra viu interesul cititorilor, ei variaza adesea lungimea propozitiei în cadrul articolului. Astfel, propozitiile ce contin explicatii sau/si descrieri pot merge pâna la 30-35 de cuvinte - bineînteles cu conditia sa fie clare. Iar atunci când vrem sa atragem neaparat atentia asupra unui lucru, cel mai puternic efect îl au propozitiile scurte, cu mai putin de sase cuvinte, si adesea eliptice.
Selectati verbe puternice. Nimic nu adauga mai mult& 949h73j #259; energie decât actiunea, iar acest efect se obtine cu ajutorul verbelor. De regula verbele tranzitive sunt cele care creeaza un efect mai puternic: ele iau complemente directe, ce genereaza o succesiune cauzala în prezentarea faptelor. Dar si verbele intranzitive pot avea un impact puternic în exemple de genul: "barajul s-a prabusit sub forta necrutatoare a apelor" sau "rezervorul a explodat cu forta unui vulcan". Verbele statice însa, nu fac altceva decât sa descrie stari, si sunt lipsite de dinamism. Ele pot exprima definitii, opinii, sentimente, dar nu pot transmite evenimente.
Utilizati pe cât posibil diateza activa: în aceasta privinta specialistii sunt în mod unanim de acord ca diateza activa adauga un plus de forta textului, în vreme ce diateza pasiva îi rapeste din vigoare. Exceptie fac cazurile în care diateza pasiva este în mod normal utilizata - cel mai adesea atunci când agentul este un obiect. Astfel de exemple în care diateza pasiva este de preferat sunt "avionul a fost lovit de traznet" sau "orasul a fost inundat de apele fluviului"
Utilizati termeni concreti pentru a conferi energie textului, prin utilizarea abstractizarilor se pierde sirul evenimentelor si coerenta. Încercati sa utilizati termeni cât mai specifici, în masura în care sensul pe care îl desprinde cititorul nu are de suferit: scrieti "public" în loc de "persoanele prezente", si "martori" în loc de "cei aflati la fata locului". Termenii concreti permit cititorului sa-si construiasca imagini, sa vizualizeze evenimentele. Detaliile adauga greutate si credibilitate textului, sunt în masura sa sporeasca impactul asupra publicului.
Reguli de redactare
În tentativa de a sintetiza principalele reguli de redactare recunoscute în rândul specialistilor, am apelat la manualul care, de la prima editie si pâna astazi, a format nenumarati jurnalisti din SUA, si nu numai: The Elements of Style, avându-i ca autori pe William Strunk Jr. si E.B White. Am selectat în continuare cele mai utilizate reguli de redactare, cu observatia ca enumerarea nu este exhaustiva, la fel cum regulile nu sunt "batute în cuie": ele sunt mai degraba recomandari, instrumente la îndemâna jurnalistilor, care trebuie nuantate, adaptate,atunci când situatia o cere:
Urmati topica normala, fireasca a partilor de propozitie: plasati la început subiectul, urmat de predicat, si apoi de restul partilor de propozitie; în acest fel - daca subiectul si predicatul sunt bine definite chiar de la început - chiar si o propozitie foarte lunga poate avea claritate si forta.
Utilizati verbele la diateza activa si la timpurile cele mai "tari": prezent si perfect compus; verbele puternice creeaza dinamism, actiune, fac economie de cuvinte si contureaza mult mai bine personajele; evitati acele adverbe de aproximare care se agata cu încapatânare de limbajul uzual: circa, aproximativ, oarecum, relativ, cumva, undeva etc.
Utilizati cu prudenta adverbele, ele pot "dilua" sensul verbului sau introduce repetitii redundante; în mod eronat, multi jurnalisti le folosesc pentru a intensifica anumite verbe, fara a realiza ca de multe ori, ele repeta sensul exprimat chiar de verb: "rafala a distrus complet salupele aflate în port"
Asezati cuvintele pe care vreti sa le accentuati sau sa le evidentiati fie la sfârsitul, fie la începutul propozitiei, dar niciodata la mijloc. Desi, conform unei practici stravechi utilizate în retorica - multi specialisti recomanda plasarea cuvintelor emfatice la sfârsitul frazei, acelasi efect poate fi obtinut daca plasam cuvintele la început. Aceasta se datoreaza faptului ca, în scris, textul si cuvintele capata semnificatii aparte cu ajutorul punctuatiei: astfel, punctul la final de propozitie are functia de a atrage atentia - atât asupra ultimului cuvânt al propozitiei încheiate, cât si asupra primului cuvânt al propozitiei urmatoare.
Nu încalcati "teritoriul" cuvintelor, lasati cuvintelor-cheie spatiul necesar pentru a-si îndeplini functia; aceasta înseamna sa nu neutralizati efectul unui cuvânt puternic, de efect folosind imediat tot un termen puternic, altfel riscati sa diminuati semnificatia amândurora; similar, dupa utilizarea unui termen emfatic, evitati sa îl repetati sau sa utilizati un cuvânt din aceeasi familie, înafara cazului în care intentionati sa obtineti un anume efect.
Jucati-va cu cuvintele, chiar si în articolele serioase. Alegeti cuvinte pe care jurnalistul obisnuit le evita, dar pe care cititorul obisnuit le întelege. De multe ori, jurnalistii îsi restrictioneaza propriul vocabular din dorinta de a utiliza un limbaj cât mai accesibil cititorilor; rezultatul: un limbaj îngust, adesea marcat de repetitii si de clisee; nu subestimati nivelul de educatie al propriilor cititori, aceasta înseamna ca-i desconsiderati si duce la scaderea calitatii textului
Preferati limbajul simplu celui tehnic, utilizând cuvinte, propozitii si chiar paragrafe mai scurte pentru a reda informatiile de maxima complexitate; foarte frecvent - conform principiului ca forma trebuie sa respecte functia - jurnalistii redau ideile complicate printr-un limbaj complicat, ceea ce este eronat. Dimpotriva, acestia ar trebui sa prelucreze si sa transforme - folosindu-se de explicatii - tot ceea ce este ciudat, necunoscut sau complicat, în lucruri comprehensibile, chiar familiare.
Hiperbolizati, exagerati lucrurile neesentiale, mai putin importante si minimalizati subiectele cruciale, de maxima importanta - aceste doua tehnici va ajuta sa creati efectul optim asupra cititorului. În primul caz, aveti de fapt nevoie sa atrageti atentia cititorului asupra unor fapte banale, comune, în vreme ce în a doua situatie, este necesara "temperarea" subiectului, care - prin însusi continutul iesit din comun - risca sa para "tras de par", exagerat
Controlati ritmul story-ului variind lungimea propozitiilor - astfel, propozitiile scurte confera claritate textului, iar pauzele dintre propozitii dau cititorului timp sa înteleaga. Mai mult, ele au capacitatea de a crea suspans si a trezi emotii. Literatura de specialitate identifica trei motive principale pentru a încetini ritmul povestirii cu ajutorul propozitiilor scurte: pentru a simplifica lucrurile complexe, pentru a crea suspans si în fine, pentru a crea emotii puternice. Cel mai adesea, textul începe cu propozitii scurte, pentru a nu grabi cititorul si a-i permite sa înteleaga contextul; apoi, pentru ca articolul sa nu devina monoton, sunt introduse propozitii de lungime medie, care grabesc putin ritmul, marcând un crescendo; în fine, atunci când cititorul este pregatit, ritmul poate fi amplificat prin introducerea unor propozitii mai lungi, mai complexe si, în acelasi timp, mai dinamice.
Atunci când construiti caractere, evitati sa utilizati excesiv adjective si/sau calificative; aceasta nu înseamna ca utilizarea epitetului este eronata, ci ca personajele sunt mult mai sugestiv conturate prin intermediul scenelor, detaliilor si dialogului - aceasta recomandare este valabila mai ales pentru adjectivele care au un sens general si care îsi pierd semnificatia atunci când se refera la persoane.
O alta modalitate de captare a atentiei, folosita însa mai mult în televiziune, consta în introducerea unui element dramatic chiar înaintea unei pauze în actiune. Cel mai sugestiv exemplu este cel al serialelor de televiziune, de unde s-a nascut de altfel si denumirea generica efectul "va urma": episoadele se termina adesea în mod intentionat cu momente de maxima tensiune ce determina telespectatorul sa urmareasca si episodul urmator pentru a afla deznodamântul.
Presarati "monede de aur" de-a lungul firului narativ - asemenea stimulente sunt necesare deoarece, familiarizat cu modelul piramidei inversate, cititorul presupune în mod normal ca informatia va deveni mai putin importanta pe masura ce lectura avanseaza. Mai ales în structurile narative cronologice, cititorul se întreaba ce se va întâmpla în continuare si face chiar predictii privind evolutia evenimentelor. Imaginati-va aceste "modede" ca pe niste recompense acordate acestuia pentru ca nu a abandonat lectura, si pentru a-i mentine viu interesul si în continuare. Pentru ca - asa cum îi placea sa afirme lui Michael Gartner, câstigator al Premiului Pulitzer - cel mai usor lucru pe care îl poate face cititorul este sa abandoneze lectura. Si o va face întotdeauna în lipsa unei motivari pe parcursul articolului. Astfel de "monede" pot fi, de exemplu, scurte anecdote sau dialoguri, un proberb sau un pasaj dintr-o fabula, un lucru neobisnuit, iesit din comun, de regula ceva ce iese în evidenta, se distinge de restul articolului - fie de natura comica, fie dramatica. Iata un exemplu extrem de sugestiv dintr-un articol dedicat constructiei unui nou tip de Boeing; acesta, pentru a nu cadea în banal prin prezentarea exclusiva a avionului si a caracteristicilor sale, ataca subiectul dintr-un unghi de abordare diferit: acela al primului zbor oficial al aparatului, zbor la care au fost invitati numerosi reprezentanti ai statului, ai firmei producatoare, precum si persoane publice. Ei bine, într-un moment în care cititorul se va fi plictisit deja de numeroasele detalii si specificatii tehnice ale noului aparat de zbor, autorul prezinta cu mult umor un incident care a cam "zguduit" zborul de protocol: ciocnirea acestuia cu un stol de rate.
Utilizati repetitia pentru a lega parti ale articolului între ele - repetitia functioneaza în textele jurnalistice, dar numai atunci când este facuta în mod deliberat: ea creeaza un anumit ritm sau o anumita structura, care evidentiaza un aspect sau chiar ideea centrala a articolului. Repetitia - spun specialistii - este ca un soi de refren ce confera textului o muzicalitate aparte, fiind folosit ca instrument de persuasiune. Utilizarea repetitiei trebuie facuta însa cu mare atentie si fara a abuza de virtutile sale: efectul sau poate fi atât de puternic, încât întrega atentie a cititorului sa se canalizeze chiar asupra repetitiei si mesajul articolului sa fie el însusi estompat. Un exercitiu util în aceasta privinta este citirea cu voce tare a textului - initial eliminând toate repetitiile, apoi repetând elementul-cheie o singura data, apoi de doua, de trei, de patru ori etc - pâna când propria voce va va spune ca este cazul sa va opriti.
Nu va feriti sa construiti si propozitii sau fraze mai lungi - aceasta în ciuda faptului ca atât redactorii, cat si editorii recomanda evitarea lor cu orice pret, iar cititorii prefera formularile mai scurte, deoarece acestea sunt mai usor de citit. Asta nu înseamna ca ei vor abandona lectura pentru simplul motiv ca textul contine fraze lungi, dar o vor abandona pentru lipsa de claritate si de inteligibilitate.
În caz ca va decideti sa utilizati si alte parti de propozitie înafara de subiect, predicat, si, ocazional un complement, iata câteva sfaturi utile:
(i) subiectul si predicatul trebuie asezate cât mai la început - mai ales în propozitia principala, dar e bine sa procedati la fel si cu cele secundare;
(ii) utilizati propozitiile lungi pentru a descrie lucruri, aspecte, situatii mai ample, lasati forma sa urmeze functia
(iii) este bine ca propozitia/fraza lunga sa respecte topica fireasca si sa fie scrisa în ordine cronologica
(iv) utilizati propozitia sau fraza mai lunga în combinatie cu propozitii scurte sau de lungime medie
(v) utilizati propozitiile lungi atunci când enumerati liste lungi, este mai bine decât sa trunchiati o enumerare importanta.
si nu uitati: a construi propozitii foarte lungi si complexe este oarecum sinonim cu a înota împotriva curentului, însa exact asta fac toti jurnalistii de exceptie. Motivul este foarte simplu: oricare ar fi lungimea propozitiei sau frazei, ea trebuie sa fie mai mult decât o însiruire de vorbe irosite, si sa atraga cititorul - sau, cel putin, sa nu-l îndeparteze.
Surprindeti scene din viata si asezati-le într-o succesiune logica - realismul se obtine printr-o constructie scena cu scena, redând evenimentele tocmai printr-o succesiune a scenelor, si recurgând cât de putin posibil, la stilul pur narativ, cronologic. Utilizând aceasta tehnica, jurnalistii lasa impresia ca sunt un fel de martori omniprezenti ai scenelor din viata altor indivizi, pe masura ce acestea se deruleaza. Ei se straduiesc din greu sa confere realism scenelor, asa încât acestea sa reflecte realitatea, dar misiunea lor nu se limiteaza la a surprinde si compila scene: aceste scene, evenimentele din care sunt compuse, trebuie asezate într-o succesiune. În mod evident, cel mai frecvent model de succesiune este cel cronologic; însa scenele pot fi aranjate si în spatiu, nu doar în timp. Ele se pot întoarce în trecut, dar la fel de bine pot privi în viitor. În fine, dar nu în ultimul rând, firul narativ poate fi potentat prin schimbarea unghiului de abordare de la un personaj la altul. Posibilitatile de aranjare sunt numeroase si variate, esential este ca ele trebuie sa reflecte scene din viata reala, într-o secventialitate care le confera sens si o deosebita forta sugestiva.
Redactarea finalurilor este foarte importanta, dar ridica, la rândul sau, anumite probleme pentru jurnalisti: asa cum se stie, articolele organizate sub forma piramidei inversate ofera informatiile în ordinea descrescatoare a importantei, de la cele esentiale la cele mai putin importante. În acest caz, editorul joaca un rol determinant, putând sa elimine - atunci când considera necesar - pasaje si/sau paragrafe de la finalul articolului, fara teama de a pierde vreo informatie vitala. Mai mult, cititorul însusi poate fi acela care decide finalul, prin optiunea de a opri lectura în momentul în care are suficiente informatii.
Cand vine de vorba de finaluri, se face simtita o linie de demarcatie între jurnalistii care se considera reporteri si jurnalistii care aspira la titlul de scriitori. Desi aceasta distinctie se refera mai degraba la propria imagine, decât la desfasurarea activitatii de creatie, modul de abordare a finalului separa adesea reporterul de scriitor. Scriitorul vrea sa creeze un final, în vreme ce reporterul vrea doar sa gaseasca o modalitate potrivita de a încheia articolul.
Exista infinite moduri de începe si a încheia un articol, însa jurnalistii apeleaza de regula la o arie limitata de strategii mai "consacrate" - daca ne putem exprima astfel; iata care ar fi cele mai frecvente tehnici pe care le puteti utiliza si care va vor fi utile, mai ales daca nu aveti înca o experienta jurnalistica foarte bogata:
strategia închiderii cercului - în aceasta situatie finalul stabileste o legatura cu începutul articolului, prin întoarcere la un moment important, într-un loc important sau reintroducând un personaj-cheie.
legarea finalului de un element neobisnuit, surprinzator sau amuzant din corpul articolului
încadrarea articolului într-un anumit interval de timp - asemeni unei clepsidre, prefigurând eventual chiar ultimul eveniment prezentat
încadrarea spatiala a textului - în acest caz, autorul este mai putin preocupat de dimensiunea temporala, concentrându-se asupra spatiului, a dimensiunii geografice. Acest tip de final poate fi utilizat în cazul articolelor în care evenimentele se deruleaza în mai multe locatii succesive: articolul ne "poarta" astfel prin diferite locatii, si se încheie cu destinatia finala aleasa de autor.
finalul de tip recompensa - este utilizat mai ales în cazul articolelor lungi: astfel, la sfârsitul articolului cititorul este recompensat pentru rabdarea de a fi dus lectura pâna la capat. Acest final nu presupune neaparat un "happy ending", ci o încheiere care sa "satisfaca" cititorul, sa-i rasplateasca curiozitatea; cel mai adesea "recompensa" consta fie în dezvaluirea unui secret, fie în rezolvarea unei enigme, a unui mister.
epilogul - ofera o viziune de genul: povestea se sfârseste, dar viata merge mai departe. Pe masura ce se implica într-o lectura, cititorii ajung sa devina interesati, chiar preocupati de ce se întâmpla cu personajele în continuare. De câte ori nu v-ati întrebat oare ce s-a întâmplat cu personajele unui film sau ale unei carti dupa încheierea acestora? si aceasta, chiar în conditiile în care era vorba de fictiune, nu de fapte reale. Ei bine, în textul jurnalistic, epilogul este menit sa satisfaca aceasta curiozitate a cititorilor, oferindu-le informatiile care îi intereseaza.
utilizarea unui citat potrivit - acesta este un instrument utilizat extrem de frecvent - poate chiar în mod exagerat, însa ramâne o tehnica de baza în redactarea finalurilor. Pentru a spori realismul textului, autorii prefera sa introduca chiar cuvintele unui personaj, care ofera un rezumat, o sinteza a aspectelor prezentate. De cele mai multe ori, jurnalistul este în masura sa o faca mai bine decât personajul respectiv, dar prefera citatul tocmai datorita impactului acestuia asupra publicului.
finalul de tip problema-solutie: este un tip destul de usor de realizat, deoarece însasi structura articolului este aceea care sugereaza finalul; astfel, autorul prezinta problema în cauza chiar de la începutul articolului, oferind apoi cititorului posibile solutii sau rezolvari; finalul aduce cu sine solutia corecta sau potrivita
prefigurarea sau anticiparea evenimentelor ulterioare - majoritatea articolelor se concentreaza asupra unor evenimente, fapte, întâmplari care au avut deja loc. Acest final încearca sa ofere un raspuns cu privire la posibilele evolutii ulterioare sau la posibilele consecinte ale faptelor prezentate.
mobilizarea cititorului printr-o invitatie, îndemn etc. - în acest caz, finalul articolului îndreapta cititorul în alta directie, directie ce implica chiar participarea acestuia: citirea unei carti sau vizionarea unei piese de teatru, participarea la un seminar, implicarea într-o actiune umanitara etc.
În fine, nu trebuie omis un aspect foarte important legat de elaborarea finalului: acesta va fi mult mai bun daca tinem cont ca si celelalte parti ale articolului - blocurile, paragrafele, si chiar frazele - au nevoie de o încheiere, si ca fiecare din acestea trebuie astfel construita încât sa anticipeze în ansamblu chiar finalul articolului. În acelasi timp - la fel ca si în cazul intro- urilor - evitati finalurile prea lungi. Pentru aceasta, atunci când simtiti ca încheierea se lungeste prea mult, este suficient sa acoperiti cu palma ultimul paragraf sau chiar ultimele doua, si sa presupuneti ca textul se încheie în acel punct: veti constata ca o singura fraza va fi suficienta pentru a finaliza.
Exprimati ideile paralele în constructii paralele - aceasta tehnica faciliteaza lectura si întelegerea; astfel, unui cuvânt o sa-i corespunda tot un singur cuvânt, unei expresii - tot o expresie, unui anumit tip de subordonata - acelasi tip de subordonata etc. Aceasta tehnica nu este noua, ea era utilizata de catre marii oratori; de altfel efectul este mai usor de perceput în exprimarea orala, dar el îsi face simtita prezenta si în cea scrisa. Iata un exemplu elocvent: "Daca în lume exista oameni care mor de foame, acest lucru nu este cauzat de insuficienta informatiilor. Daca pe strada violenta si criminalitatea se extind, acest lucru nu este cauzat de insuficienta informatiilor. Daca exista copii abuzati si sotii maltratate, acest lucru nu are nici o legatura cu insuficienta informatiilor. Daca principiile democratice îsi pierd forta si semnificatia, aceasta nu are nici o legatura cu insuficienta informatiilor. Daca suntem confruntati astazi cu asemenea probleme, atunci înseamna ca alta este în realitate cauza."
|
