Genurile publicistice
Operele publicistice se pot grupa in clase, in raport de apartenenta lor la un gen publicistic. Definitia cea mai generala a genului ne trimite la acceptia din logica, valabila atat in stiintele naturii, cat si in arte, filosofie, ziaristica: 'Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii' (Dictionarul explicativ al limbii romane). In teoria literaturii, 'genul trebuie conceput ca o grupare de opere literare bazata, teoretic, atat pe forma externa (structura) cat si pe forma interna (atitudinea, tonul, subiectul si publicul carora ele se adreseaza).'
Genul ziaristic este o grupare de opere ziaristice, avand comune modalitatile de prelucrare a informatiei si a opiniilor despre ea, precum si atitudinea, tonul, stilul, maniera de prezentare a faptelor si ideilor. Rezulta ca genurile ziaristice (ca si genurile literare) sunt categorii ale prezentarii. Prezentarea presupune forma externa (structura, corelatia dintre continut si forma) si forma interna (atitudinea, tonul, stilul, maniera de infatisare a faptelor si ideilor).
Despre acelasi eveniment, pe una si aceeasi tema s-ar putea scrie stiri, articole, reportaje, anchete sau pamflete. Deci, continutul este, in general, acelasi, difera doar prezentarea. Opera ziaristica combina aspectul estetic cu cel stiintific. In practica ziaristica cunoasterea genurilor este importanta. Fiecare gen ziaristic se caracterizeaza prin: continut informational, insusiri structural-compozitionale si particularitati stilistice. Aceste caracteristici pot fi considerate si posibile criterii de clasificare a genurilor publicistice.
Genurile ziaristice pot fi clasificate in doua mari grupe: genuri informative si genuri comentative.
Genurile informative au, ca principala sarcina, difuzarea informatiei din cele mai diverse domenii de activitate (culturala, politica, economica, sociala etc.). Inca de la primele ziare aparute in lume, genurile informative au ocupat spatii largi. Aceasta tendinta s-a accentuat odata cu scurgerea vremii. Aparitia noilor tehnici (radio, televiziune), mai operative in difuzarea informatiei, nu au exclus prezenta acesteia in coloanele presei scrise. Cele dintai publicatii romanesti ('Curierul romanesc' - 1829, 'Albina romaneasca' - 1829, 'Gazeta de Transilvania' - 1837) in care 'se puteau citi: stiri politice, noutati de la teatrul razboiului, documente oficiale, vesti despre negot'[2]), dar mai ales, marile periodice de mai tarziu ('Universul', 'Adevarul', 'Dimineata' - in articolul-program al acestui ziar se consemna rostul noului cotidian: 'un ziar care sa apara in zori, in calea oricarui cetatean, in orice colt al tarii pretutindeni, si sa-l instiinteze in tot ce s-a petrecut de ieri si pana azi, peste zi si peste noapte'[3] au inclus in paginile lor si genurile informative. Centrul informativ fundamental este stirea. De obicei, stirea trebuie sa raspunda la intrebarile cine? ce? cand? unde? Adeseori, insa, contine si elemente comentative: raspunsurile la intrebarile de ce? si cum? Evident, principalul obiectiv al stirii este sa informeze. Informand, in acelasi timp stirea orienteaza, formeaza si educa publicul. Acest din urma obiectiv se realizeaza prin selectia evenimentelor tratate, cat si prin faptul ca stirea este , de multe ori, un 'semnal', care va fi continuat, extins, aprofundat prin alte genuri ziaristice.
Reportajul poate figura si intre genurile informative. Genul se caracterizeaza prin implicarea ziaristului in evenimentul prezentat si prin folosirea de mijloace literar-plastice.
Intr-o situatie similara se afla si interviul, gen care dezvaluie faptele, evenimentele, ideile prin intermediul discutiei ziaristului cu un interlocutor, in urma unei intrevederi. Forma clasica de interviu este succesiunea intrebare-raspuns. Trebuie precizat ca numai unele reportaje sau interviuri pot fi incluse in sfera informativului. Unele reportaje sau interviuri sunt mai bogate in elemente comentativ-analitice si apartin sferei genurilor comentative. Fiecare cu specificul sau, avand comuna ponderea acordata argumentatiei (raspunsurile la intrebarile de ce? si cum?), articolul, ancheta, cronica, documentarul, pamfletul, eseul sunt genuri comentative.
Intr-o modalitate sau alta, principalele genuri se regasesc in intreaga ziaristica, astfel 'ce mai poate ramane dintr-o pagina de gazeta in care nu se gaseste sarcasmul unui pamflet, emotia profund omeneasca a unui reportaj, noutatea unei stiri?'[4] In interiorul fiecarui gen, clasificarile in specii pot forma doua criterii valabile pentru toate genurile: structural-compozitional si tematic. Desigur, la fiecare gen, exista si criterii specifice de clasificare.
Se pot face cateva observatii: orice gen ziaristic trebuie sa aiba, ca punct de pornire, fapte din realitate. Genurile se deosebesc intre ele prin felul cum sunt infatisate faptele selectate de ziarist. Unele genuri comunica, in primul rand, fapte, evenimente (stirea, reportajul, interviul), altele sunt destinate comunicarii ideilor (articolul, eseul). Comunicand fapte, evenimente, stirea, reportajul sau interviul vehiculeaza, in acelasi timp, idei. Dupa cum articolul si eseul nu pot comunica idei abstracte din neant, ci bazate, macar in ultima instanta, tot pe fapte, pe evenimente. In interiorul fiecarui gen, speciile deosebite prin criteriul structural-compozitional urmeaza calea de la simplu la complex. De exemplu: stirea - flash, multipla, nota sau articolul - relatare, de analiza, editorial, teoretic.
Prin criteriul tematic, genurile se pot clasifica pe domenii problematice: cultural, politic, economic, social, stiintific, sportiv. Conform aceluiasi criteriu, cronica poate fi: politica, economica, sociala, stiintifica, literara, artistica (teatrala, cinematografica, muzicala, plastica, de dans), de radio si televiziune, sportiva sau a divertismentului. Genurile ziaristice functioneaza ca un sistem, in care elementele se pot interfera. In practica ziaristica se intalnesc reportajul-ancheta, reportajul-interviu, reportajul-eseu, interviul-pamflet, ancheta-pamflet, articolul-pamflet. Fiecare din aceste genuri si are importanta sa. Orice ierarhizare, din acest punct de vedere, nu se justifica.
Contributia fotoreporterului in ziaristica a dat nastere unor genuri specifice: stirea foto, fotoreportajul, fotoancheta, fotocronica. Preluate din presa scrisa, genurile ziaristice si-au pastrat datele esentiale la radio si televiziune. Elemente specifice exista pentru fiecare canal in parte. De exemplu, in presa scrisa cotidiana, stirea incepe cu raspunsul la intrebarea cand?, spre deosebire de aceeasi stire la radio si televiziune, care trebuie sa de-a raspuns, inainte de toate, la intrebarea ce s-a intamplat? Ca maniera de difuzare a genurilor ziaristice, specifica pentru radio si televiziune, este transmisiunea directa. Genul ziaristic poate fi ales de catre ziarist, de aceea sunt necesare cunostintele de baza referitoare la genuri. Cine nu stie ce genuri are la dispozitie pentru a-si exprima ideea ziaristica nu poate nici sa aleaga intre multiple posibilitati. Pe langa cunostintele despre specificul si cerintele fiecarui gen in parte, ziaristul si formeaza si dezvolta aptitudinile in vederea folosirii creatoare a cunostintelor de specialitate. Numai in acest fel, ziaristul va putea sa redacteze operativ, inteligibil, convingator, variat. Dar exista gazetari care s-au specializat intr-unul sau mai multe genuri ziaristice. De multe ori, sunt apreciate de public opere ziaristice care nu respecta canoanele genului. Aici trebuie mentionata ideea ca genurile ziaristice nu sunt incorsetate de reguli rigide. Parafrazand o maxima cunoscuta, putem spune ca nu exista genuri in sine, ci numai opere ziaristice redactate in diferite genuri. Creatia in ziaristica trebuie sa tina seama de conditiile istorice, politice, sociale, economice ale societatii. Se pune intrebarea daca orice tema poate fi tratata prin orice gen publicistic? Teme de mare anvergura, evenimente si fapte cu largi implicatii reclama folosirea unor genuri cu o mai mare pondere a aspectului comentativ (articolul, ancheta), iar teme, evenimente si fapte de interes mai periferic sa fie prezentate prin genuri in care aspectul informativ predomina. Pozitia politica pe care se situeaza ziaristul determina optiunea pentru un gen sau altul, ca reflex al importantei ce o acorda (sau nu o acorda) unor teme, evenimente, fapte.
Un celebru exemplu este 'afacerea Dreyfus'. Dintr-un fapt divers de spionaj, cazul s-a transformat intr-o ampla campanie de presa, la care au concurat diferite genuri ziaristice, de la caricatura pana la celebra polemica 'Acuz' a lui Emil Zola. Operele apartinand aceluiasi gen se pot 'decupa' si analiza, gasindu-li-se notele comune, dar si deosebirile. Cateodata chiar 'decupajul' da nastere unor volume de eseuri, de reportaje, de interviuri etc. Spre exemplu putem aminti 'Cronicile optimistului' ale lui George Calinescu sau pamfletele lui Tudor Arghezi.
Etimologic, cuvantul a informa inseamna 'punere in forma'. bul a informa desemneaza procesul de prelucrare, structurare a datelor, a faptelor in forme purtatoare de sens. Cuvantul informatie este deseori folosit pentru a denumi stirea, adica relatarea succinta, lapidara a evenimentelor, a faptelor de actualitate. Termenul de informatie are insa un inteles mai larg decat cel de stire. 'Intr-un prim sens, informatia numeste un element particular de cunoastere sau de judecata, accesibil oricui, sub orice forma. In alta accepti, informatia delimiteaza o nevoie sociala de comunicare intre membrii unei colectivitati sau intre diversele grupuri ale societatii. In fine, termenul de informatie vizeaza ansamblul mijloacelor sau instrumentelor care asigura, intr-o societate data, comunicarea intre oameni.'[5] Delimitarea intre informatie si stire o intalnim de exemplu in franceza: information - nouvelle; in italiana: informazione - notizia; in spaniola: informacion - noticia; in engleza: information - news etc.
Informatia este un termen cu acceptii si utilizari diferite, in domenii diferite: in informatica, in cibernetica, in economie, in matematica, in sociologie, in administratie, in armata, in meteorologie sau in invatamant.
|
