INTERVIUL

Dar, "interviul nu este un gen jurnalistic veritabil decat daca este prezentat ca atare intr-un intreg articol sau intr-o portiune importanta a unui articol. Se intelege de la sine ca orice sau aproape orice reportaj include interviuri, discutii cu persoane bine informate, dar care, de regula, nu sunt citate. Interviul, in adevaratul sau sens, considerat deci ca un tip special de reportaj, are drept scop sa dea cuvantul unei personalitati", sa lamureasca o situatie, sa puna in valoare pe cineva sau toate acestea la un loc. In aceste conditii, reporterul are misiunea sa incite la conversatie persoana intervievata, sa o determine sa spuna ceea ce ar putea interesa publicul larg.

Cine

Cere un subiect al actiunii

O persoana

Cand?

Cere un reper temporal

Un moment

Unde?

Cere un fapt

Un loc

Ce?

Cere un fapt sau o interpretare a faptului

O succesiune de evenimente

Cum?

Cere un fapt sau o interpretare a faptului

O succesiune de evenimente

Care?

Cere o alegere dintre optiuni

De ce?

Cere o opinie sau un motiv al actiunii

Interviurile, considerate a avea capacitatea de a reproduce o imagine, oricat de aproximativa, a intervievatilor nu se pot cantona numai in zona intrebarilor serioase. Cititorul simte adeseori nevoia unei pauze in efortul intelectual pe care-l depune in urmarirea unui interviu, de aceea, la anumite intervale, se simte nevoia "smulgerii" unui zambet, printr-o anecdota sau alte intrebari de relache. Anecdotele bune pot face articolele mult mai interesante, mai atractive, le dau culoare. Dar, pentru a le obtine din partea interlocutorilor, este nevoie de o adevarata strategie care sa-i determine pe acestia sa-si aminteasca si sa doreasca sa impartaseasca aceste momente. Intuind zonele din activitatea intervievatilor care ar fi putut declansa asemenea situatii si insistand asupra lor este mult mai probabil sa ajungem la ceva interesant si plin de umor. Sunt rare cazurile cand le vom obtine solicitandu-le direct, abrupt sa evoce asemenea situatii. Rezultatul este de cele mai multe ori un blocaj complet, care ar putea dauna interviului in ansamblu. De obicei, cele mai dificile intrebari - intrebarile-cheie - se vor pastra pentru final: in cazul unui refuz din partea interlocutorului, reporterul va avea oricum cea mai mare parte a
materialului; in schimb, daca ar incepe cu aceste intrebari, tot interviul ar fi compromis. Momentele prielnice pentru a relua o parte din intrebarile de al caror raspuns autorul nu e multumit se petrec dupa ce reporterul inchide carnetul de notite si reportofonul, simuland astfel o minimalizare a unei chestiuni, de altfel deosebit de importante. In final, reporterul multumeste celui intervievat pentru timpul acordat si se asigura ca exista posibilitatea unor lamuriri ulterioare, nu inainte insa de a
recapitula, rapid, raspunsurile si a intreba, eventual, daca exista persoane care sa-i poata confirma declaratiile.
Pe langa aceasta lista cu intrebari considerate bune, profesionistii mass-media au intocmit si un dosar al intrebarilor ce nu trebuie adresate. E bine de stiut ca interlocutorul nu trebuie
tutuit, pentru ca astfel se creeaza o complicitate ce nu poate fi benefica cititorului si de care intervievatul ar putea cauta sa profite. Formula ideala de intrebare cuprinde doua propozitii - una enuntiativa ce demonstreaza documentarea si alta interogativa. Nu se vor formula niciodata intrebari care contin raspunsul sau o parte din el, care incep cu gerunziu, la care se poate raspunde prin "da" sau "nu" (cu final inchis), care se expliciteaza, se justifica, intrebari lungi, ipotetice, care strecoara
mini-comentarii, idei, opinii personale (ex: Care este parerea dvs. in legatura cu aceasta initiativa laudabila a presedintelui Iliescu?) sau care cuprind mai multe intrebari in una singura. De asemenea, se vor evita intrebarile ce pun interlocutorul la zid, oricat de mult ne-ar interesa raspunsul la o anumita intrebare, ca si intrebarile stupide, lipsite de bun-simt (ex: unei persoane cu handicap vizual: Ati dori sa vedeti, sa mergeti la expozitii de pictura? sau altele de genul: Cu ce ganduri veniti in Romania? Cine sunteti dvs, domnule X?), cele vagi, confuze sau prea generale. Jurnalistul Jeremy Martin a intocmit o lista cu intrebari - adevarate instrumente de spart gheata, in opinia lui David Randall, "o excelenta sursa de dezbateri si sfaturi profesionale" -utila mai ales in cazul interviurilor cu personalitati:  "Cand v-ati sarutat prima oara?  Cu cine si cum s-a intamplat?  Care e primul lucru din viata dumneavoastra de care va aduceti aminte?  Care a fost primul lucru pe care l-ati invatat?
 Cine a avut cea mai mare influenta asupra dumneavoastra, cand erati copil?  Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ati primit de la mama/tatal dumneavoastra?  Cine a avut cea mai mare influenta asupra vietii dumneavoastra?  Ce nu ati invatat la scoala?  Ce anume a trebuit sa invatati singur?  Care a fost prima dumneavoastra slujba?  Care a fost cea mai proasta slujba pe care ati avut-o?  Cand anume v-ati decis asupra carierei dumneavoastra?  Daca nu ati fi facut ce faceti acum, ce anume ati fi facut?  Care a fost prima persoana la care ati tinut?  Care a fost primul lucru pe care vi l-ati cumparat?  Ce marca era prima dumneavoastra masina?  V-ati cumparat-o singur?  Cine a fost prima dumneavoastra dragoste?  Cat a durat?  Ce faceti cand sunteti nervos?  Ce anume va obsedeaza?  Aveti un caracter dificil?  Ce va place sa gatiti?  Ce va place/nu va place sa mancati?  Cine va e cel mai bun prieten?  Care este cel mai pacatos obicei pe care il aveti?  Care sunt tabieturile dumneavoastra placute/neplacute?  Ce va face sa plangeti?  Ce va infurie?  Ce va face sa zambiti?  V-ati dori sa aveti alt nume?  Ce anume studiati?  Cat de des cititi?  Cum va simtiti la volan?  Cate ore dormiti pe noapte?  Ce faceti cand va treziti in mijlocul noptii si nu puteti adormi la loc?  Ce anume visati cand dormiti?  Care este formula cu care raspundeti la telefon?  Cum suna mesajul pe care l-ati inregistrat pe robotul telefonic?
 Cum arata a zi obisnuita de-a dumneavoastra?
 Ce v-ati dori sa faceti in ziua dumneavoastra libera?
 V-ati simtit vreodata inselat?
 Va administrati averea in detaliu?
 Va iubiti munca?
 Ce insusiri credeti ca aveti?
 Cum va auto-stimulati?
 Va simtiti stimulat in momentul de fata?
 Cum reactionati in fata unui obstacol?
 Cum va vedeti peste un an?  Cand va veti retrage?  Pe cine ati ranit de-a lungul carierei?  Pe cine ati invita la o petrecere?  Va place Craciunul?  Care sunt cliseele dumneavoastra favorite?  Care este cantecul/cartea/filmul/cantaretul/artistul favorit?  Pe cine admirati cel mai mult?  Care este bautura dumneavoastra preferata?  Care este mancarea pe care o urati cel mai mult?  Ce anume n-ati putea face niciodata?  Unde va place cel mai mult sa va petreceti vacanta?  Daca ati avea de ales, unde v-ar placea sa traiti?

originalitatii redactorului. Cu toate acestea, exista anumite structuri in care un interviu poate fi incadrat, cu mentiunea ca, in general, interviurile bune combina mai multe tipuri de abordare.
1) Tip-palnie - reporterul porneste de la ideea generala, de la ansamblu, si ajunge, treptat, la detalii, la particularizare, fiind asemuit de unii reporteri interogatoriilor de la tribunal;
2) Tip palnie inversata - conversatia debuteaza cu un subiect determinat si se deschide, spre final, catre o tema generala;
3) Tip tunel - autorul grupeaza o serie de intrebari referitoare la tema aleasa, fie toate cu final inchis, fie toate cu final deschis. El aduce repede comentarii pe marginea unui eveniment; tipul de intrebari nu permite reflectii indelungate (ex: Unde erati cand a avut loc infractiunea? Ati parasit localitatea in ultimele sase zile? Cu cine v-ati intalnit in ziua de.?)
4) Cu ordine mascata - reporterul incearca sa insele interlocutorul, alternand diferite tipuri de intrebari (cele dificile cu cele usoare, cele cu final inchis cu cele cu final deschis, intrebarile prietenoase cu cele insinuante);
5) Cu forma libera - aceste interviuri, mai putin lucrate, invita la raspunsuri deschise; se preteaza mai ales pentru interviurile de profil sau atunci cand nu exista limite de timp.
O alta distinctie se impune intre interviurile de actualitate si cele cu valabilitate pe termen lung. In cadrul celui dintai tip, timpul joaca rolul agentului extern ce influenteaza evenimentul, dar si reflectarea lui de catre media, mai puternic decat celelalte valori (interes uman, proximitate spatiala, conflict). Interviurile cu valabilitate lunga nu au un caracter imediat perisabil, asadar factorul temporal nu mai este fundamental. Se considera ca, prin valoarea si importanta persoanei intervievate - pentru ca aici avem de-a face aproape in exclusivitate cu subiecte-persoane, interviul va putea fi difuzat oricand intr-un viitor nu prea indepartat. Un exemplu in acest sens il constituie dialogul dintre magnatul Bill Gates si ziaristul roman Lucian Mandruta. Acest interviu ar fi putut fi difuzat la fel de bine, cu acelasi impact adica, chiar astazi. Bill Gates ar fi ramas acelasi bogat om de afaceri, industria calculatoarelor ar fi avut acelasi ecou, asadar, informatia s-ar fi pastrat nealterata un interval inca destul de lung de timp.
Unii autori considera ca, la aceste tipuri de abordare, se mai poate adauga inca unul - sondajul de opinie - care poate fi realizat fie de catre o institutie specializata, fie de catre reporteri, pe strada, in piete, in magazine, in mijloacele de transport etc. Sondajul realizat in aceste contexte (vox-pop-ul) apare, de regula, ca o pata de culoare in cadrul unor articole, dar poate avea si o existenta de sine statatoare (un exemplu il constituie rubrica vox-pop din cotidianul Monitorul de Iasi, acum Ziarul de Iasi). Temele acestor sondaje trebuie sa fie strict de interes cotidian, altfel interlocutorii alesi de pe strada si reprezentand diferite categorii sociale prezentate alternativ (femei/barbati, tineri/batrani, persoane cu instructie/fara instructie) risca sa nu fie competenti sa raspunda. Declaratiile selectate pentru publicare vor fi cele scurte si colorate, cele mai nostime fiind plasate la inceputul si la finalul materialului. In general, aceste declaratii sunt raspunsuri la intrebari cu final deschis, cele cu "da" sau "nu" neavand nici un farmec.

6. Redactarea interviului

Interviul ca atare, rezultat dupa documentare, intervievare propriu-zisa si redactare, nu este inca apt de a fi publicat. Ca toate celelalte specii jurnalistice de teren, el trebuie "cosmetizat", imbracat. Chapeaul poate contine numele si calitatea persoanelor intervievate, numele si functia in cadrul institutiei pe care o reprezinta, dar si detalii minime pentru a situa actorii in context: unde si cand s-au nascut, ce au facut pana acum. Tot aici, autorul poate insera date despre infatisarea fizica, despre modul in care este imbracat personajul, ticurile sale, persoanele cu care vine in contact, decorul in care isi desfasoara munca si isi petrece timpul liber. Alteori, chapeaul poate constitui explicatia pentru care s-a relizat interviul sau motivul pentru care a fost aleasa o persoana si nu alta.
Desi nu fac parte din corpul articolului, adica pot functiona si separat, notele biografice sunt necesare mai ales la interviurile-portret. Alaturi de acestea, intr-un chenar separat, in ferestre, autorul poate prezenta cateva date despre modul in care a fost luat interviul, descrierea pe scurt a locului si a circumstantelor, elemente care il ajuta pe cititor sa vada, sa auda, sa miroase, sa simta - pe scurt, sa intre in atmosfera.
Titlul interviului se supune acelorasi reguli ca si titlul unei stiri, cu deosebirea ca, in acest caz, titlul poate fi si un citat, inspirat ales, din corpul interviului.
Interviul, prin caracterul sau investigativ, urmareste sa obtina, din partea unei persoane care accepta sa fie numita, informatii inedite, pentru a le transmite apoi, intr-o forma elaborata, prin intermediul diferitelor suporturi media, receptorilor. Pentru ca acest demers sa reuseasca, reamintim ca se impune o limpezire a intentiilor, inca de la inceput: "Cu cat iti stabilesti mai precis scopul, cu atat mai reusit va fi interviul. Ambii participanti la conversatie trebuie sa stie scopul; in acest fel, amandoi il vor putea urmari".
Dar, ceea ce particularizeaza in mod deosebit interviul fata de alte specii jurnalistice, este moderatia, toleranta si capacitatea permanenta de adaptare la interlocutor, pe de o parte, si la asteptarile receptorilor, pe de alta parte, exercitiu constant de comunicare reala, nemijlocita, semnificanta. Un jurnalist nota undeva, la mijlocul secolului al XX-lea, cateva "porunci" de ascultat si de invatat, valabile nu numai pentru interviu, ci pentru tot ceea ce inseamna jurnalism:
Cerceteaza, nu interoga. / Chestioneaza, nu provoca./ Sugereaza, nu ordona. Descopera, nu atrage in cursa. Trage de limba, nu stoarce informatii. Indruma, nu domina.