Legenda druizilor
Druizii au reprezentat elita intelectuala a celtilor. Conform scrierilor imparatului roman Cezar, una dintre cele mai bune surse istorice in privinta druizilor, acestia prezidau sacrificiile publice si private, stabileau practicile religioase, ii instruiau pe cei tineri, judecau toate conflictele dintre state sau dintre persoanele private, judecau crimele, fixau pedepsele, compensatiile de dat si de luat. Druizii erau condusi de un sef, care se bucura de o autoritate incontestabila. La moartea acestuia, locul sau era luat de un alt druid, care se disti 16416d39q ngea prin merite deosebite. Daca existau mai multi pretendenti egali, se recurgea la un sufragiu si, uneori, chiar la arme.
Privire de ansamblu
Se stie despre druizi ca obisnuiau sa se intilneasca o data pe an, intr-un loc special. Aici se discutau toate problemele majore si se luau cele mai importante decizii. Dupa parerea aceluiasi Cezar, doctrina druizilor s-ar fi nascut in Marea Britanie, de unde a fost importata, apoi, in Galia, dar in acest sens nu se poate afirma nimic cu certitudine.
Druizii erau scutiti de eventuala participare la un razboi, nu plateau taxe, ca restul celtilor, erau scutiti de serviciul militar si nu erau obligati sa efectueze nici una din indatoririle unui celt de rind. Se spune ca religia le interzicea druizilor sa le predea scrierea aspirantilor la acest titlu, dar, in acelasi timp, le recomanda ca pentru nevoile publice sau private sa se foloseasca de alfabetul grec. Aceasta interzicere era sustinuta prin doua puncte de vedere: in primul rind, pentru ca impiedica divulgarea invataturilor lor, iar in al doilea rind, pentru ca, folosind scrierea, neglijau memoria.
Punctul central al invataturilor druizilor il reprezenta faptul ca sufletul nu se pierde si ca, dupa moartea unei persoane, el trecea dintr-un corp in altul. Conform credintei lor, aceasta idee avea darul de a stimula curajul, deoarece inlatura frica de moarte.
Druizii se foloseau foarte mult de speculatii legate de astre si de miscarea acestora, privind dimensiunile lumii si ale Terrei, asupra naturii lucrurilor, asupra puterii zeilor si atributiilor acestora.
In alta ordine de idei, dupa Strabon, un alt invatat antic, clasa intelectuala a celtilor se impartea in trei categorii: barzii (poetii), cei insarcinati cu sacrificiile si divinatia si, cea de-a treia categorie, druizii propriu-zisi, filozofi si teologi, care se ocupau cu interpretarea naturii si a filozofiei morale. Aceasta ultima categorie era considerata de celti ca fiind cea mai importanta.
Oricit de greu de crezut ar parea, istoria
a retinut numele unui singur druid, Diviciacos, protagonist al Razboiului
Galiei.
Cuvintul "druid"
La ora actuala exista doua explicatii pentru cuvintul "druid". Una dintre ele, a lui Pliniu, spune ca acest cuvint ar fi provenit din galicul "derw", care semnifica stejar, druidul devenind astfel "omul de stejar". Cea de-a doua explicatie, a lui Le Roux, spune ca acest cuvint isi are originea in sanscrita, unde "dru" semnifica "des", iar "vid" - "a sti", fapt care-i califica pe druizi ca pe niste savanti.
Druizii jucau un rol important in societate si se spune ca nici macar regele nu vorbea in fata lor. Se ocupau de educatie, de justitie, de medicina, de divinitati si de arte.
Tinerii aspiranti la titlul de druid isi incepeau educatia de mici si, in general, aveau nevoie de 20 de ani pentru a acumula toate cunostintele necesare.
Istoric vorbind, responsabili de disparitia druizilor au fost romanii. Druizii au fost interzisi, sub pretextul ca faceau sacrificii umane. A fost o miscare inteligenta a romanilor (deoarece druizii aveau o influenta foarte mare asupra maselor, pe care le puteau manipula), care a fost definitivata mai tirziu de crestinism, cel care a "ras de pe fata pamintului aceasta religie barbara". De notat este, insa, ca singurul text care vorbea in realitate despre sacrificii umane a fost irlandez-crestin, redactat in latina, si se referea la Sfintul Patrick!
Religia druida (politeista) a continuat, totusi, sa existe, in clandestinitate, in manastirile crestine (cum ar fi cele benedictine). Elementele traditiei druide, care nu puteau fi scrise, dupa cum am mai subliniat, au fost transpuse prin extensie la crestinism, in special in manastirile celte irlandeze. Numeroase poeme druide au fost adaptate sau cenzurate.
Sarbatori druide
Druizii antici celebrau patru mari sarbatori: Imbolc, Beltaine, Lughnasad si Samhain, despre care se crede ca erau mai mult sociale decit religioase.
Astazi, cei care se considera urmasii druizilor procedeaza la un ritual pentru toate aceste patru vechi sarbatori. Un astfel de ritual are o structura fixa: nu se construiesc edificii speciale pentru practicarea sa, ceremoniile se deruleaza in paduri, in nopti sacre. In general, se procedeaza la aprinderea unui foc in mijlocul unui cerc, in care se plaseaza druizii (notiunea de cerc este foarte importanta, deoarece reprezinta ciclul timpului, eternitatea). Intrarea druizilor in cerc se face prin partea de vest. Druidul multumeste spiritului locului, dupa care face apel la pace. Cercul nu poate fi deschis decit daca pacea domneste in cele patru directii: Est (aerul), Sud (focul), Vest (apa) si Nord (pamintul). In timpul ritualului propriu-zis se rostesc rugaciuni druide. La final, se multumeste din nou spiritului locului, iar cercul se inchide. Acest ritual nu este, insa, decit o copie palida a ceremoniilor antice, a caror urma s-a pierdut undeva in negura vremurilor.
Vechea sarbatoare druida Imbolc se celebra la 1 februarie si reprezenta sarbatoarea Marii Zeite, ziua in care ea isi prezenta lumii intregi nou-nascutul, pe tinarul Soare. Premisele primaverii erau simbolizate prin aparitia primilor miei. Pamintul era gata pentru a fi arat, iar taranii se asigurau ca uneltele se prezentau in buna stare de functionare. Imbolc era si o sarbatoare a purificarii, in sensul ca oamenii se spalau in mod simbolic pe miini. Irlandezii au preluat aceasta sarbatoare si au cosacrat-o zeitei Brigitt.
Beltaine se celebra la 1 mai, moment in care se aprindeau doua focuri, iar participantii erau obligati sa treaca printre ele. Sarbatoarea mai era denumita si Focul Frumusetii, in onoarea lui Belenos. Se cinta, se dansa si se faceau coronite din flori pentru alegerea Reginei lui Mai.
Lughnasad se celebra la 1 august, era sarbatoarea regelui, iar in timpul sau, Lugh, marele rege solar, isi onora mama. Sarbatoarea se tinea in locuri sacre si era insotita de muzica si de diverse jocuri.
Samhain - 1 noiembrie. Sta la originea Halloween-ului de astazi. In fapt, se spune ca, in noaptea de Samhain, timpul se oprea si ca nu mai existau frontiere intre lumea celor vii si lumea celor morti. Era momentul in care se respectau stramosii. Era sarbatoarea batrinei Cerridwen, care lua asupra sa durerile si necazurile oamenilor. Prin aceasta sarbatoare se marca sfirsitul verii si speranta intr-un an mai bun!
Celtii, in general, si druizii, in mod special, au reprezentat un capitol interesant in istoria omenirii, fapt foarte usor de subliniat prin multitudinea de legende care s-a format in jurul lor. Din nefericire, insa, astazi este dificil de stabilit granita dintre legenda si adevar in privinta druizilor, motiv pentru care majoritatea istoricilor sint foarte atenti cu izvoarele pe care le folosesc atunci cind vorbesc despre ei. Indiferent, insa, cit de putine sint datele veridice despre druizi, important este faptul ca acestia continua sa fascineze si sa nasca noi si noi legende in jurul lor, multe dintre ele transpuse chiar si pe marele ecran sau folosite ca sursa de inspiratie pentru o serie de benzi desenate.
Robert Ferent
|
