O cercetare asupra evolutiei presei românesti
comuniste si postcomuniste.
Contributia mass-mediei la orientarea opiniei publice
spre noul sistem democratic.
I. Premise. Trasaturile presei înainte de '89.
Instaurarea comunismului a însemnat pentru presa acceptarea si promovarea unui tip de discurs total neadaptat societatii civile si nevoilor sale de informatie si de cunoastere. În contradictie cu presa scrisa dinaintea comunismului, unii jurnalistii se transformau în propagandisti, iar scriitura lor era disimulata, mobilizatoare si falsa. Mesajele mass-media facilitau îndoctrinarea cu idei comuniste, eliminând aproape complet rolul sau de informare, de cunoastere si de îndrumare a opiniei publice spre alte orizonturi înafara celui comunist, iar perioada de tranzitie de la jurnalismul de obedienta la cel de opozitie a avut dificultati dintre cele mai diverse, de la cele de natura tehnologica, pâna la cele legate de mentalitate, greu de eradiat.
I. 1.Cenzura
Printre caracteristicile regimului comunist asupra presei scrise, aspectul cel mai drastic il reprezinta cenzura, fiind suprimat, chiar înainte de publicare, orice cuvânt, expresie a unei pareri, a unei idei în contradictie cu ideologia comunista. Din nefericire, masurile restrictive nu se impuneau doar în presa scrisa, cenzura si cenzorii de diferite specializari subzistau si în cinematografie, teatru, opera sau literatura, unde nici o carte, film sau alta opera artistica nu putea fi exploatata daca nu primea viza de control.
Poate sectorul cel mai afectat de cenzura il reprezinta televiziunea si radioul, unde cenzorii erau cei mai numerosi. Faptul ca, Televiziunea Româna transmitea din anul 1959 un program de 81 de ore pe saptamâna, iar dupa anii '80 a ajuns sa transmita în jur de 14 - 30 saptamânal, iar în grila de programe majoritatea emisiunilor erau politice si patriotice, demonstreaza ca mesajul transmis nu era altceva decât propaganda comunista. Totusi, trebuie sa mentionam ca emisiunile de divertisment erau produse de jurnalisti cu talent, iar, în limita timpului disponibil, se transmiteau spectacole de teatru, emisiuni culturale si filme artistice care erau vizionate cu multa placere de catre telespectatori.
Acest control al Partidului Comunist Român si mai cu seama controlul exercitat de catre Ceausescu si Elena, devine evident pe la mijlocul anilor '70, atingând proportii patologice în urmatoarea decada. Era aproape imposibila aparitia unor mass-media alternative sau de opozitie, cele câteva tentative de a publica materiale critice la adresa autoritatii comuniste erau repede înabusite, însa, cu timpul, oamenii au învatat sa citeasca printre rînduri. Totusi, teama sanctiunilor sau a represaliilor de orice natura, ii conducea pe jurnalisti sa isi fixeze interdictii dincolo de cele impuse de autoritati, ii conducea la autocenzura, iar o astfel de autolimitare reprezenta o amenintare mai mare pentru libertatea de exprimare si de informare.
In concluzie, posibilitatile cetatenilor de a se informa corect, dintr-o sursa sau alta, erau infime, iar interdictiile impuse, fie pentru împiedicarea aparitiei publicatiilor ilegale sau clandestine, erau exagerate. S-a ajuns pâna la neputinta de a-ti procura o masina de scris proprie doar cu aprobarea scrisa a autoritatilor. Este evident ca, pentru introducerea doctrinei comunis 535b19f te si a cultului personalitatii, Ceausescu s-a folosit de toate mijloacele si tehnicile manipularii în masa si a reusit, ce-i drept si prin forta, sa-si duca la bun sfarsit strategia.
I.2. Limbajul de lemn
Despre limbajul de lemn se vorbeste din ultimele decenii ale secolului nostru, iar în spatiul românesc, doar dupa revolutia din decembrie 1989. Fenomenul lingvistic este anticipat de catre George Orwell în romanul «O mie noua sute optzeci si patru » dar mai cu seama în eseul Politics and English Language si The Principles of Newspeak. Limbajul de lemn este o trasatura a regimurilor totalitare si era utilizat în mod determinat pentru a masca realitatea si pentru a impune formelor de comunicare sociala si membrilor societatii, posibilitatea de ai manipula pe altii, de a le induce moduri de gandire conforme cu ideologia. Ca subsistem al unei limbi, nouvorba, asa cum mai este denumita, desemneaza elemente lexicale si unitati frazeologice specifice, cu caracter de expresii fixe si clisee, ceea ce ofera o minima transparenta si o exprimare codificata. Astfel, prin receptarea si utilizare frecventa în diverse mijloace de comunicare, se ajunge la anihilarea gândirii maselor receptoare si supunerea lor unei sugestii colective. Totusi, acest stil de lemn nu a fost folosit doar de regimurile totalitare sau de factori de putere, il intalnim si astazi în discursurile politice din tari democratice, unde politicienii evita prin limbaj sa spuna adevarul, il ocolesc. Cert este ca, în societatea româneasca, acest bluestem lingvistic a dainuit ani de zile dupa extirparea comunismului si il întâlnim, de multe ori si în mass-media, chiar daca sub o forma mai noua, sau în anumite profesii, unde sunt reproduce mecanic fraze prefabricate care ne dau impresia unei cunoasteri superioare, cand de fapt, acele expresii sunt lipsite, aproape complet, de informatii. Chiar si cu mult timp in urma, limba de lemn era folosita, dintr-un motiv sau altul, în diferite situatii. Dramaturgul I.L.Caragiale ne-a daruit o ampla descriere, parodiata ce-i drept, asupra societatii în care traia, societate plina de frantuzisme si expresii fara sens, o societate în care personajele vorbeau despre exacte ceea ce le lipsea. Defapt, daca analizam bine situatia, limbajul de lemn este etern si universal, caci pana si Platon, in urma cu 400 de ani înaintea erei noastre, scria si îi ironiza pe sofisti cu ale lor "vorbe în vânt".
Fiind cel mai puternic instrument de influentare a opiniei publice, mass-media a jucat un rol foarte important în transmiterea noului limbaj si educarea maselor prin intermediul acestuia. Ceausescu si Partidul au stiut sa profite de pe urma mass-mediei si au controlat, astfel, fiecare compartiment al acesteia, pentru a îndoctrina poporul. În presa scrisa, ca principal mijlocul de comunicare în masa la acea vreme, indivizii erau intoxicati si hraniti cu articole ideologice, iar prin folosirea limbajului de lemn se amestecau adevaruri partiale cu minciuni credibile, care creeau un produs numit de comunisti "informatia oficiala". Fiecare actiune a dictatorului era prezentata sub forma unei elogii, iar cuvintele ca "cel mai iubit fiu al poporului roman", erau foarte des întâlnite în scriitura jurnalistilor. Orice eveniment, fie el sportiv sau din alte domenii, era formulat printr-o anumita fixitate, si anume, expresii ca "noi culmi de progres si civilizatie", sau "savant de renume mondial". Astfel, ziaristii erau obligate sa-si publice articolele printr-o forma ce prezenta, de fapt, o imagine falsa a realitatii, reusitelor si progresului. Realitatea era filtrate cu grija, evenimentele dispareau si erau înlocuite cu expresiile sablonarde si cuvintele doctrinare ale limbii de lemn.
O ultima remarca asupra situatiei presei înainte de '89, dar nu cea mai putin importanta, ar fi cadrul legislativ, care, sintetizat, reprezenta dependenta totala a mass-mediei fata de politica PCR. Din Legea Presei tragem cateva concluzii, si anume, faptul ca întreaga scriitura jurnalistica avea o tematica directionata si concretizata în misiunea de faurire a "societatii socialiste multilateral dezvoltate", ceea ce elimina posibilitatile de exprimare jurnalistica, îngradite mai ales în genuri comparative si comentative. Articolul al doilea din Legea Presei stabileste raporturile presei cu partidul, unde întreaga activitate a presei era direct subordonata si controlata de PCR, fapt ce cultiva în randul maselor constiinta socialista, iar prin îndoctrinare crestea treptat nivelul de cunoastere a ideologiei comuniste în randul populatiei
II. Mass-media si revolutia din 1989
Revolutia din decembrie 1989 a reprezentat pentru mass-media un moment extreme de important, si anume, transmiterea primelor produse necenzurate si neconformiste. Prabusirea regimului comunist a însemnat eliberarea întregii prese de servitutiile impuse si auto-impuse, a însemnat trecerea de la un sistem centralizat si coercitiv la un sistem descentralizat si liber. Odata cu revolutia politica se produsese si revolutia mijloacelor de comunicare.
În perioada revolutiei, subiectele abordate de catre mass-media s-au focalizat pe evolutia politica si sociala a revolutiei, pe problemele cauzate în urma a 42 de ani de comunism, dar si pe problemele economice pe care le întampina natiunea în acel moment. Într-un fel, presa si-a luat sarcina de a aborda, a dezbate si de a cauta solutii la noul cadru politic, social si economic. Pentru prima data, dupa aproape o jumatate de secol, presa si-a putut exprima liber punctual de vedere, prin toate mijloacele sale, presa scrisa, radio si televiziune, a putut transmite informatii necenzurate, opinii opozante si polemici.
O contributie de seama a avut-o Televiziunea Româna care a transmis în direct ultimul discurs a lui Ceausescu adresat poporului, si a surprins mai toate momentele importante ale revolutiei. Telespectatorii, entuziasmati si totusi buimaci, priveau la televizor nasterea în chinuri a democratiei. În urma revolutiei, pentru scurt timp, TVR-ul si-a schimbat numele în " Televiziunea Romana Libera", însa a ramas un instrument de propaganda în mâinile nou-nascutului Front al Salvarii Nationale, care era format în principal din comunisti reformati.
II.1. Ariile tematice abordate în presa
Odata cu revolutia, mass-media a contribuit pe deplin la orientarea publicului si informarea lui asupra noului sistem politic si anume, democratia. Sarcina era grea, complexa si noua pentru jurnalistii proaspat iesiti din controlul comunismului.
În timpul revolutiei si în perioada imediat urmatoare, ziarele, radioul si televiziunea dezvaluiau foarte multe informatii referitoare la cuplul ceausist, astfel s-a creeat o relatie directa între mass-media si public, o relatie incipienta de socializare, unde s-au luat si numeroase interviuri cu oameni de rând care se destainuiau cu privire la dramele prin care au trecut datorita brutalitatii si exeselor lui Ceausescu.
Faptul ca Televiziunea Româna a transmis imagini de la procesul si executia lui Ceausescu, a influentat pozitiv cetatenii si le-a dovedit celor nesiguri ca regimul dictaturii s-a sfarsit. Imaginile transmise în direct, informatiile citite în ziare, i-au facut pe oameni sa fie încrezatori si le-au dat speranta pentru începutul noii istorii.
Majoritatea subiectelor dezbatute în presa se concentrau pe problemele, mecanismele, structurile de tip socialist lasate în urma de Ceausescu. Se punea întrebarea drumului pe care România va trebui sa-l urmeze pe plan economic, social si politic, ceea ce însemna restructurarea sistemului, iar opiniile erau diverse si contradictorii
Pâna înainte de revolutie, politica externa a României era legata de tarile comuniste, U.R.S.S, China si alte tari din lagarul comunist, iar odata cu revolutia, România trebuia sa se orienteze catre spatiul occidental, sa adereze la politica externa postrevolutionara. Tot legat de acest subiect, presa trata si problemele integrarii tehnologiei si dotarilor în conformitate cu cele europene, caci si în acest domeniu Romania era cu mult înapoiata.
Totusi principalele momente dezbatute de presa se concentrau asupra intrigelor si conflictelor politice dintre Frontul Salvarii Nationale, ca organ provizoriu al puterii de stat, partidele istorice, PNL si PNTCD, aflate în opozitie si grupurile civile nou înfiintate, am putea spune ca ziarele au devenit "ziare de scandal" unde fiecare partizan sau opozant al Guvernului îsi apara interesele.
Aparitia partidelor politice si alegerile din mai 1990 reprezinta succese ale acelei perioade, iar participarea la vot de 86% exprima optimismul românilor pentru viitor. În 1991 este adoptata noua constitutie a României, care reprezinta un nou pas în directia cea buna. Din pacate aceasta perioada este si una dintre cele mai agitate pe plan politic, economic si social în istoria post-decembrista a tarii. Astfel rolul mass-mediei a fost important în perioada alegerilor din 20 mai 1990, când FSN a obtinut o victorie categorica si Ion Iliescu a devenit primul Presedinte a României democratice, atunci noile mass-media au devenit polarizante si au putut oferi cetatenilor optiuni politice pro-contra, chiar daca au întâmpinat unele masinatiuni ale Guvernului interimar.
Presa a dat informatii si a anchetat evenimentele petrecute pe 28-29 ianuarie 1990, cunoscute sub numele de Mineriada din ianuarie 1990, când dupa manifestatia organizata de partidele istorice PNL si PNTCD si alte organizatii civile, autoritatile au facut apel la mineri sa vina in Bucuresti si sa "restabileasca ordinea". Au fost semnalate incidente violente între mineri si locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea fortelor de ordine si a liderilor FSN au organizat raiduri, perchezitii si retineri ilegale la sediile unor partide istorice si organizatii care militau pentru democratie. Acest eveniment a fost comentat în presa ca fiind rezultatul readoptarii politicii comuniste de catre FSN-ului prin punerea muncitorilor împotriva intelectualilor care strigau ""Moarte intelectualilor!" si "Noi muncim, nu gândim!".
II.2. Importanta mass-mediei straine înaintea si în timpul revolutiei
În perioada celor 42 de ani de regim comunist, mass-media straina a trecut prin diferite etape de audienta a publicului din România. La inceput ea a fost accesibila datorita faptului ca înainte de comunism publicul obisnuia sa vizioneze televiziunile sau sa citeasca presa scrisa straina. În perioada anilor '60 si '70 audienta mass-mediei straine a scazut în favoarea celei românesti care devenise mai diversificata si mai accesibila, chiar daca suporta un anumit control din partea partidului comunist. Totusi, în acea perioada, datorita calitatii net superioare, publicul din România nu a încetat sa urmareasca mass-media din tarile vecine. Autoritatile initial erau putin îngrijorate de acest fapt, iar schimbarea s-a produs abea dupa 1975 când presa straina a fost oficial interzisa. Însa, nevoia populatiei de informatie necenzurata si adevarata, a facut posibila transmiterea emisiunilor straine, de radio sau televiziune, prin anumite modalitati ilegale.
Mass-media din statele socialiste ale Europei de Est erau caracterizate în general printr-o anumita transparenta, un glasnost cu anumite limitari care permitea jurnalistilor sa analizeze si sa scrie despre diverse subiecte, care însa, sa nu puna sub semnul îndoielilor sistemul regimului comunist. Din acest punct de vedere, singurele tari din lagarul comunist care nu aplicau principiile glasnost-ului, erau Albania si România, tocmai de aceea populatia acestor tari se orientau spre Ungaria sau Polonia, unde emisiunile de stiri erau mai libere si mai bogate în informatii, ceea ce acorda o mare credibilitate audientei.
Acestea fiind spuse, putem trage concluzia ca mass-media straina a avut un rol extreme de important în formarea unei idei negative asupra regimului comunist din România pentru cetateni, iar revolutia din '89 se datoreaza în mare parte contributiei presei straine, care a mobilizat cetatenii si le-a dat speranta pentru victoria împotriva regimului comunist si a dictaturii.
Semnificativa este stirea transmisa de catre Televiziunea Ungara cu privire la arestarea lui Laszlo Tokes de catre Securitate, cand telespectatorii timisoreni s-au revoltat în noaptea din 15 spre 16 decembrie, eveniment ce a însemnat începutul revolutiei împotriva regimului comunist.
Astfel este de necontestat rolul presei straine în izbucnirea revolutiei si orientarea cetatenilor spre noul sistem politic, social si economic al democratiei.
III. Situatia presei românesti dupa '89
Perioada 1990-1996 se dovedeste o perioada grea pentru mass-media, caci o data cu abolirea comunismului, jurnalistii sunt presati sa gaseasca solutii la probleme care parca nu-si gasesc rezolvarea, probleme de ordin economic, ivite pe neasteptat, sau probleme de ordin deontologic, necesare într-o societate democratica. Cu suisuri si coborasuri, mass-media în perioada postcomunista s-a dezvoltat haotic, datorata în mare parte necunoasterii, neprofesionalizarii meseriei de jurnalist.
III.1. Extinderea presei si problemele economice
Dupa anul 1989 presa scrisa se diversifica si este caracterizata prin cresterea subiectelor tratate, a titlurilor si a tirajelor, fapt ce demonstreaza atât nevoia jurnalistilor de a scrie neînlantuiti, cât si nevoia cititorului de a afla noi tipuri de idei si noi informatii. Astfel, presa scrisa se dezvoltase cel mai repede, aparusera peste o mie de publicatii noi, atât la nivel national cât si local, iar subiectele abordate erau diverse, de la cele din domenii specializate pentru cititorul intelectual, pana la cele satirice sau pornografice, pentru un public larg. Acest fapt era benefic pentru o societate în drum spre democratie, caci îi stimula pe oameni sa se comporte si sa gândeasca diferit fata de pâna acum. Tot atunci se diversifica si genurile jurnalistice, iar discursul mediatic se putea transmite prin mai multe posibilitati, de la critica si comentariu la ancheta, adica la un jurnalism de investigatie notabil ceea ce face din noul jurnalism o productie mai serioasa si mai credibila.
Totusi, presa scrisa a avut de înfruntat mari probleme de ordin economic, datorita cresterii pretului la materie prima, impozitelor si a costurilor la investitii, multe publicatii apareau peste noapte ca ciupercile si putine reuseau sa supravietuiasca. La aceasta problema se adauga salariile mici si asimetrice acordate cu deosebire celor cu functii mici si diminuarea treptata a formelor de sprijin direct sau indirect din partea statului. În aceaste conditii, apare pentru prima data idea formei de proprietate, astfel se consemnau doua tipuri de proprietate, cea de stat, existenta ca si pâna acum, si cea nou înfiintata, proprietatea sectorului privat, care va deveni cu timpul cea mai eficienta.Tot sistemul economic precar a afectat mass-media si din punct de vedere tehnologic, unde metodele de productivitate erau cu mult depasite, si pentru adaptarea la cerintele occidentale, costurile erau mult prea mari, desi participarea cu capitalul strain exista, era totusi slaba.
III.2. Nevoia de profesionalizare
Proaspat iesit din ghiarele cenzurii si a limbajului de lemn, jurnalismul post-revolutionar urma sa parcurga un drum spre profesionalizare si specializare, un drum al autodefinirii, atât ca si o profesie cat si ca o stiinta, prin coduri etice si limbaje noi specifice.
Mult timp dupa revolutie, în mass-media existau jurnalisti din generatia veche, care înca foloseau, prin modul de prezentare a informatiilor, limbajul stereotip, hibrid, al fostului regim. Chiar daca apetitul de lectura a publicului era ridicat, cititorii erau saturati de mesajele si formularile orweliene, iar problemele de ordin economic, ce îi obstructionau ritmul normal al dezvoltarii, au facut ca, o mare parte din cititori sa îsi piarda încrederea în presa scrisa si sa se orienteze spre audiovizual. Astfel se explica faptul ca în 1990, în privinta tirajelor, ziarele ca "Adevarul" si "Romania Libera" apareau in 1,5 milioane exemplare zilnic, iar in 1992 pentru aceleasi ziare s-a semnalat o scadere rapida, intre 200.000 si 250.000 de exemplare pe zi.
Aspectele explicate pana acum, dar si faptul ca în jurnalismul românesc post-revolutionar exista o avalansa de tineri jurnalisti mai mult sau mai putin specializati, au dat prilejul mass-mediai sa-si înceapa procesul de autodefinire si autoprofesionalizare, mai exact, au dat prilejiul de a se construi într-o institutie specializata. Astfel, ei trebuiau, întâi de toate, sa-si concentreze sarcinile si îndatoririle într-o noua lege a presei si într-o serie de coduri etice si deontologice ale meseriei.
Perioada 1990-1996 a satisfacut în parte nevoia de legi noi, liberale si democratice, adica noncomuniste. Au fost adoptate doua legi majore, si anume Legea Audiovizualului si Legea Radioului si Televiziunii care reglementau acordarea licentelor de difuzare pentru radio si televiziune, regulamente privind publicitatea, tratarea alegerilor, sau afilierea si creearea de retele. Totusi, chiar daca în acea perioada se facusera progreze din punct de vedere legislativ, multe dispozitii nu erau puse în aplicare la inceputul anului 1996, fapt ce demonstreaza conducerea arbitrara, supusa manipularii politice, directe sau indirecte de catre putere.
Din punct de vedere etic, deontologic si stilistic, jurnalistii trebuiau sa-ti modeleze comortamentul în conformitate cu pregatirea moderna, occidentala, sa-si fixeze "agenda" opiniei publice si obiectivele jurnalistice, adica sa treaca de la jurnalismul rutinier traditional, îndoctrinat, limitat tematic si încorsetat stlistic, la stiinta si tehnologiile moderne din tarile occidentale. Chiar daca, datorita potentialului, multe lucruri au fost îmbunatatite, si anume îmbogatirea scriiturii prin subiecte noi sau diversificarea genurilor si stilurilor jurnalistice, practicarea acestei profesii în spatiul românesc, mai avea multe de învatat. În aceasta situatie, s-au înfiintat noi scoli si universitati cu profil jurnalistic, publice sau private si multi absolventi de licee s-au orientat spre acestea, prilej cu care, formatorii în jurnalism au reusit sa recupereze decalajele ramase din perioada comunista. Astfel se facusera progrese din punct de vedere lexical si stilistic, se definiserpa conceptele si sistemul mass-mediei prin tehnici de redactare, prin realizarea functiilor socio-culturale si definirea efectelor comunicarii de masa, iar dupa o perioada de aproape zece ani, jurnalismul românesc devenise o profesie dar si o stiinta cu statutul, conditiile si obiectivele ei bine conturate.
Chiar daca jurnalismul romanesc a întampinat probleme, atât ân timpul comunismului, cât si în perioada precedenta, a reusit, într-un fel sau altul sa-si îndeplineste rolul de a patra putere în stat, a reusit sa instructeze, sa educe si mai mult sa ajute, la schimbarea mentalitatilor si comportamentelor cetatenilor. Perioada de tranzitie sa dovedit dificila, cu suisuri si coborâsuri, însa mass-media de azi reuseste sa raspunda la întrebarile publicului si sa le dea solutii. Dar mai mult de-atât, prin acea perioada de tranzitie, de evolutie fortata, mass-media a contribuit la orientarea si întelegerea opiniei publice asupra noului sistem democratic.
Ripan Alexandra Raluca
Teoria si practica manipularii
Jurnalism anul III Bibliografie:
Gross, Peter - "Colosul cu picioarele de lut. Aspecte ale presei românesti
post-comuniste"
Visinescu, Victor - O istorie a presei românesti
Petcu, Marian - "Tipologia presei românesti"
Petcu , Marian - "Puterea si cultura. O istorie a cenzurii"
Cernaianu, Calin - "Diplomatia lupilor. Erata la literatura aplicatiei tactice
din decembrie 89"
Rad, Ilie - " Stil si limbaj în mass-media din România"
Coman, Mihai - "Mass-media în România post-comunista"
O cercetare asupra presei romînesti post revolutionare.
Studiu de caz pe Cotidianul "Azi".
1. Scurt istoric al cotidianului "Azi"
Sigla ziarului "Azi" a aparut pentru prima oara în publicistica româneasca în martie 1932 denumind o "revista lunara de literatura, critica si arta", care, la 19 februarie 1939, avea sa se transforme în "saptamânal politic, social-literar". Aceasta publicatie, ce urma sa apara timp de aproape un deceniu, a fost initiata condusa de Zaharia Stancu, directorul de opinie si sufletul întregii gazete.
Dupa aproape cinci decenii, la 11 aprilie 1990, sigla "AZI" revine pe piata presei românesti, dând titlul unui cotidian care, aproape inevitabil, precum mai toate publicatiile acelei perioade, îsi avea geneza în circumstantele politice si istorice ale momentului. Era vâltoarea primelor luni de dupa Revolutia din decembrie 1989, în care toata societatea româneasca traia febra ruperii de trecut si a cautarii drumului spre viitor.
Aceast ziar s-a impus în mass-media postdecembrista ca o publicatie de atitudine democratica pe tarâm politic, economic, social si cultural, cu o dinamica a abordarilor tematice determinata de complexitatea transformarilor si a tensiunilor atât de diferite si imprevizibile din perioada de tranzitie. Practic, cotidianul "Azi", al carui director era academicianul Alexandru Bârladeanu, alaturi de alte ziare ale vremii, precum cotidianul "Dimineata", se aflau sub conducerea directa a organului politic FSN si a viitorului prim presedinte a României democratice Ion Iliescu, adica, erau dependente de aceasta orientare politica, iar ce ziceau cei de la puterea, era scris si desemna teoretic adevarul.
Abea dupa doi ani, profound marcati de luptele politice ale perioadei si de cautarile încordate ale noilor sensuri de evolutie ale societatii, în 11 aprilie 1992 este inaugurata o serie noua a ziarului, când un cou colectiv de redactie îsi asuma, pe cont propriu, editarea ziarului împreuna cu un nou program editorial, adica se descatuseaza de controlul FSN-ului si se transforma într-o institutie de presa total independenta, atât juridic, financiar cât si politic. Astfel s-a ajuns ca noul colectiv sa promoveze, prin toate aparitiile si suplimentele sale, exclusiv directia de opinie si atitudine publicistica a echipei redactionale, dependenta numai de asteptarile cititorilor si de criteriile de valoare ale gazetariei de calitate.
Daca acest fapt este adevarat sau nu, adica daca ziarul este astazi în continuare controlat de un anumit partid politic, nu se pune la îndoiala, raspunsul fiind NU, caci ziarul a evoluat cu timpul ajungând astazi sa fie o publicatie bine conturata, civilizata si decenta, care încearca sa raspunda cu cât mai multa obiectivitate la întrebarile cititorilor si nevoile acestora. Însa, acest fapt, este nesemnificativ în lucrearea de fata, unde vom cerceta cateva articole aparute în perioada post revolutionara a anului 1990, când, dimpotriva, ziarul "Azi" era cert controlat de puterea FSN-ului si a domnului Ion Iliescu.
2. Controlul politic asupra ziarului si manipularea
La o prima vedere, pâna si din numele ziarului, putem observa dependenta si controlul exercitat asupra acestuia, caci titlui "Ziarul Azi, cotidian al Frontului Salvarii Nationale" ne demonstreaza acest lucru. Totusi acest faptul este normal, caci odata cu înfiintarea în februarie 1990 a formatiunii politice FSN, era nevoie si de înfiintarea unui cotidian prin care sa se expuna opiniile si orientarile partidului.
In editia cu numarul 4 din 14 aprilie 1990, chiar în pragul sarbatorilor de Pasti, idea de control si manipulare a opiniei publice prin presa, ne este evidentiata cu ajutorul unei auto-publicitati exprimate prin sintagmele :
" Intre florile ce vor împodobi masa de Paste, nu uitati trandafirul !", sintagma care face referire la simbolul partidului PSD, condus de Ion Iliescu, iar prin cuvintele ".si dupa Paste este recomandabil chiar la moda si aproape firesc sa se citeasca ziarul Azi", se încearca, într-un mod înselator dar subtil, si totusi murdar si parsiv, sa atraga cititorul spre lecturarea ziarului Azi, astfel încât sa-l persuadeze sa înteleaga si sa adopte politica si orientarile organului FSN-ist.
Totusi gradul cel mai mare de control asupra cotidianului îl observam în modul de abordare, de dezbatere a problemelor si temelor existente în acea societatea de tranzitie, perioada în care opinia publica, în ciuda indiferentei parlamentarilor, a continuat sa-si manifeste interesul asupra problemelor din timpul Revolutiei, dar mai ales asupra evenimentelor ce vor urma, situatie în care, in cotidianul "Azi", cei de la FSN încearca sa-si apere pozitia, sau chiar mai rau sa-si mascheze vinovatia acuzandu-i pe cei din alte formatiuni politice.
Reprezentativ pentru situatia politica si sociala a României la începutul lui 1990 este articolul publicat de Valentin Muresan, un fanatic al politicii FSN, articol intitulat în ghilimele "Jos nomenclatura comunista", unde ii ironizeaza pe opozantii frontului ca ar repeta obsesiv lozinca "jos nomenclatura comunista", fara însa sa-si de-a seama ca vechea nomenclatura comunista nu mai are cum sa controleaze tara. În acest articol, V. Muresan sustine ca toti fostii conducatori PCR, UTC, secretari de partid, sau fostii primari de judete au cazut odata cu abolirea comunismului în urma revolutiei, "acest nucleu dur al nomenclaturi este deci, azi, praf si pulbere", iar 99% dintre ministrii, conducatori de diferite departamente, presedintii consiliilor populare, toti au fost schimbati , sustine V. Muresan.
În continuarea articolului, autorul îsi pune întrebarea "ce vor demonstrantii?" si raspunde ca demonstrantii vor calomnierea si înjosirea FSN "utilizând lozinca stupida, FSN = fosta nomenclatura de partid", dar si faptul ca partizanii PNL si PNT încearca sa mascheze ca în randul noilor partide, mai ales în cele istorie, se ascunde defapt vechea nomenclatura comunista. Deci, sustine autorul, demonstrantii sunt interesati numai de caderea lui Ion Iliescu si a FSN, vrând sa atraga nomenclatura spre partidele lor, desi acest lucru intra în contradictie cu cele spuse de catre autor înainte, cum ca vechea nomenclatura a cazut de la putere. La sfârsitul articolului, autorul încheie cu o scurta fraza, care ne da de înteles ca "sub teroarea acuzelor primite, dr. Hociota a murit, altii s-au sinucis, altii sunt internati la psihiatrie, altii nu mai pot lucra si traiesc panica imposturii revolutionare".
Acelasi autor, V.Muresan, într-un alt articol din "Azi" ne interpreteaza într-un mod favorabil politicii guvernamentale, evenimentele petrecute pe pe 11 si 12 martie 1990 la Timisoara, când în urma manifestatiei populara din Piata Operei a fost redactata "Proclamatia de la Timisoara", un document programator constând din 13 puncte. În acest articol numit, "Despre proclamatia de la Timisoara", V.Muresan sustine ca mitingurile organizate atât în orasul revolutiei, cat si in alte orase, precum Cluj si Bucuresti, sunt defapt o "emanatie" a politicii PNL si PNT, iar proclamatia in sine nu aduce nimic nou, toate revendicarile ei fiind acceptate de catre toti in urma cu cateva luni, adica in perioada Revolutiei din decembrie. Autorul subliniaza ironic faptul ca unele ziare ca "Dreptatea", "Romania Libera" sau "22" precum si alti oameni, reprezentanti ai opiniei publice, fac prea mult caz pe aceste evenimente si pe revendicarile proclamatiei, cand defapt, precum am mai spus, acesta nu aduce nimic nou, sustine autorul care incearca, in continuarea articolului, sa analizeze proclamatia si sa aduca argumente acestei idei.
Printre comentariile aduse, autorul argumenteaza ca se obtine un paradox inca din primul punct al Proclamatiei, caci iedealurile revolutiei si revendicarile propuse sunt in proportie de 85% acceptate atat de catre FSN, Ion Iliescu sau Petre Roman cat si de alte partide, insa acestea nu sunt doar acceptate, ci mai mult materializate, astfel, punctul 1 al proclamatiei este lipsit de sens, regimul comunist fiind abolit, iar "valorile autentice ale democratiei si civilizatiei europene" fiind in curs de adoptare, fapt ce necesita, ce-i drept, timp indelungat. Cu referire la punctele 5 si 8 din Proclamatie, autorul sustine ca ar fi ambigue si contradictorii, insa, chiar el, nu isi argumenteaza cu precizie pozitia, preferand sa spuna "ori vrem democratie reala, ori democratie a la PNT-cd", cand defapt in Proclamatie se condamna candidatura fostilor activisti comunisti la presedentia Romaniei, fapt ce il priveste pe Ion Iliescu, " ascensiunea politica a unui grup de disidenti anticeausisti din interiorul PCR-ului" precum si alte enunturi care intra in contradictie cu politica FSN, pe care V.Muresan o apara, enunturi care, pana la urma, desemneaza realitatea politica de dupa Revolutie, realitate pe care societatea romaneasca credea ca a distrus-o.
In continuarea articolului, autorul revine la punctele 7 si 8, insa de data aceasta, el scrie ca aceste doua puncte sunt singurele care au logica in tot textul Proclamatiei, restul acesteia fiind "doar un ambala atragator".
Pentru a intelege mai bine modul in care autorul isi apara "superiorii"am sa includ un scurt fragment din interiorul articolului, fragment semnificativ atat din privinta controlului exercitat de catre FSN asupra intregului cotidian, cat si din privinta scopului acestui control, si anume, manipularea opiniei publice.
"E bine sa inteleaga lumea dedesupturile acestei strategii. Nu cumva este strategia PNT-cd de eliminare a FSN, de pe arena politica si a d-lui Iliescu de la candidatura prezidentiala, strategia inceputa cu tentativa de lovitura de guvern din 28 ian. 1990 si continuata cu demonstratiile saptamanale din Capitala, cu propaganda indecenta din "Dreptatea" etc ? Se urmareste prin aceasta binele tarii? Sa deschidem bine ochii! "Proclamatia de la Timisoara" a fost o proclamatie de partid si nu proclamatia cetatenilor timisoreni".
Cert este ca, intr-adevar, atat prin manifestatiile populare din orase ca Timisoara, Cluj sau Bucuresti cat si prin "Proclamatia de la Timisoara" se incerca eliminarea FSN-ului, caci dintre acestia faceau parte multi activisti ai fostului partid comunist, ceea nu se dorea in noua societate democratica, si mai ales, este absolut evident si normal ca acestia sa nu doreasca candidatura la presedentie a lui Ion Iliescu, fiind fost secretar de partid al Romaniei comuniste.
Ce intelegem prin ultimele propozitii ale articolului sau? intelegem ca V. Muresan se contrazice pe sine si incearca sa mascheze defapt strategia membrilor partidui FSN-ist care incearca sa preia puterea in stat, si pana la urma si reusesc acest lucru. Astfel ca, enuntul "ne vedem nevoiti sa explicam intregii natiuni pentru ce au pornit timisorenii Revolutia, pentru ce au luptat si multi si-au jertfit viata, precum ce suntem in continuarehotarati sa luptam cu orice pret si impotriva oricui, pana la victoria deplina" nu este atat de lipsit de sens, precum spune V. Muresan.
3. Problema teroristilor si implicatia FSN
Chiar daca trecusera mai mult de cinci luni de la Revolutie, opinia publica si reprezentantii acesteia, adica mass-media, a continuat sa-si manifeste interesul fata de problemele din timpul revolutiei, iar FSN este tot mai insistent acuzat ca ar fi inscenat o falsa lupta antiterorista. Cum reactioneaza cotidianul "Azi"? Ca replica la acuzele aduse FSN-ului, Tudor Balteanu in articolul "Industria scenariilor" afirma ca pe 22 decembrie 1989 la Timisoara s-a deschis focul la ora 15 si 45 "inainte ca FSN sa apara". Aceasta dovedeste falsitatea teoriilor care acuza FSN de complicitate cu teroristii, explica ziarul "Azi". Faptul este, totusi, neadevarat, caci in 22 decembrie la Timisoara s-a deschis focul mult mai tirziu, dupa aparitia FSN, sustin timisorenii. Din pacate insa, majoritatea romanilor sunt convinsi ca adevarul este dat de FSN, mai ales ca opozitia este mai preocupata de alte probleme ale societatii (jos comunismul, integrarea in Europa, ritmul reformei) decit de contracararea propagandei FSN.
Necesitatea explicarii problemei teroristilor devine totusi evidenta pentru partidul de guvernamint, astfel, in articolul "Un front credibil" semnat tot de V. Muresan in ziarul "Azi" din 2 august 1990 se cere, printre altele, formularea unui punct de vedere oficial al FSN despre acest subiect. "Trebuie sa ne fie clar ca pe acest teren opozitia este in avans si cronicizarea acestei ramineri in urma poate deveni nerecuperabila" scrie V. Muresan in articolul sau.
Tot in legatura cu acest subiect, in editia ziarului "Azi" din 30 august
1990 este publicat articolul "Procesul lui Filip Teodorescu si neorevizionismul maghiar" de I. Baicu. Aici se afirma ca responsabilitatea crimelor savirsite in decembrie 1989 revine nu regimului Ceausescu, ci "celor citeva mii de agenti infiltrati de Budapesta (si de Moscova)". Articolul justifica si deschiderea focului impotriva demonstrantilor: "In fata vandalilor care au provocat pagube de milioane de lei si au palmuit obrazul armatei aflate sub juramint si sub drapel, orice militar din orice tara a lumii ar fi tras".
Problema teroristilor si pedepsirea celor care au comis atatea crime in 1989 va fi un subiect de dezbatere de-alungul a peste 4 ani sau poate chiar mai mult, insa, din nefericire, acest caz inca nu s-a elucidat fiind "prea multe complicatii" si controverse la mijloc pentru rezolvarea lui.
4. Alte articole, alte subiecte in contextul noului regim
Rasfoind editiile vechi ale ziarelor romanesti, imbibate cu mirosul trecutului, dai peste articole care incearca sa aduca un plus noii societati create dupa '89. Se evidentiaza aparitia unor noi tipuri de subiecte, care in perioada regimului totalitar, erau considerate subiecte tabu (daca nu e prea puternic cuvantul). Astfel remarcam titluri ca ".si lui Dumnezeu ii place" unde apare, langa acest titlu, si fotografia unei tinere domnisoare in nud, sau multe alte subiecte si titluri incitative despre muzica, sau concursuri, subiecte care au ca principal scop divertismentul si destinderea cititorului.
Totusi, marea majoritate a subiectelor tratate in presa romaneasca post-revolutionara a anilor 1990 si 1991 sunt problemele si solutiile noii realitati a Romaniei democratice. Mentionez titluri ca "Ce s-a intamplat, ce se intampla cu noi", articol aparut in editia cu numarul 7 din 20 aprilie 1990 al ziarului "Azi", unde un grup de tineri cercetatori, care se autointituleaza IMPACT, descriu situatia Romaniei de dupa Revolutie, analizand din punct de vedere economic, social si politic problemele nou aparute si posibilele solutii de rezolvare ale acestora.
Articolul "Intelectualitatea si Reconstructia" scris de catre prof. univ. N. Ion Blaga este semnificativ in situatia in care, noul regim democratic avea nevoie de o noua clasa sociala dominanta, si anume, clasa intelectualilor, cu ajutorul caruia se va putea restructura din mai multe puncte de vedere, intreaga societate romaneasca. Nu doar ideea de progres cu participarea intelectualilor reiese din abordarea acestui subiect de catre autor, ci si diferenta dintre clasa sociala dominanta in perioada comunista, si anume muncitorimea si taranimea, si interesul spre inelectualitate in noua societate democratica.
In concluzie la lucrarea de fata, mentionez doar un singur lucru, si anume, ca mass-media a avut o contributie semnificativa in orientarea opiniei publice asupra noului sitem democratic. As putea spune chiar ca a avut un impact imens, schimband mentalitatea politica si economica a societatii, asemanator cu efectele unei manipulari in masa, insa poate aceste cuvinte sunt prea puternice in situatia noastra.
Teoria si practica manipularii
Jurnalism anul III
Bibliografie:
Articole din ziarul "Azi":
V. Muresan - "Jos nomenclatura comunista"
G. Schwartz - "Politica si presa"
R. Mares - "Manual de sinucidere"
V. Visinescu - "O istorie a presei romanesti"
|
