PORTRETUL

PORTRETUL

I.M. Lotman facea in 1973 in lucrarea La Structure du texte artistique, o observatie interesanta care, desi nu vizeaza eminamente portretul, credem ca are puterea de a conferi un punct de plecare util in analiza pe care o vom intreprinde asupra 959g69j acestei specii publicistice: "un tip particular de interpretare a lumii: ideea ca forta activa este omul si ca omul, chiar el, constituie un obstacol".
Procedeu descriptiv, portretul nu si-a gasit inca, in studiile de specialitate intreprinse pe taramul jurnalismului, o definitie specifica. Dictionarele uzuale ale diferitelor limbi prezinta si ele inconstanta in explicitarea termenului, osciland in a desemna ca subiect al acestei specii cand un personaj, cand o persoana, cand un "cineva". In aceste conditii, varianta optima ni s-a parut cea propusa de S. Angelescu, care, desi se refera la portretul literar, reuseste sa inglobeze si o parte din elementele proprii ale portretului gazetaresc: "procedeu frecvent mai ales in genul epic si (care - n.a.) consta in relevarea trasaturilor specifice ale unui personaj, in scopul individualizarii si al obiectivarii lui".
In jurnalistica, portretul imbina de cele mai multe ori descriptivitatea cu narativitatea, dar, ceea ce reiese in mod vizibil ca definitoriu pentru tipul adoptat de presa, este permanenta relatie si raportare a rezultatului, surprins prin cuvinte scrise sau vorbite, prin imagini, la referentul obiectiv, la chip. Concetrata asupra realului, a veridicitatii, actiunea descriptiva cauta particularul, detaliul, amanuntul semnificativ, ceea ce tradeaza, astfel, un demers mai degraba conotativ, decat denotativ.
Functia portretului, asa cum reiese din observatiile de pana aici, pare a fi mai mult decat una de reproducere, intentiile reporterilor fiind ghidate de necesitatea de a reduce gradul
de nedeterminare a subiectului supus analizei, de a fixa modelul, corect si pentru cat mai mult timp, in mintile cititorilor/ascultatorilor/telespectatorilor.
In tipologia americana, portretul, alaturi de reportaj, este incadrat in genul features (un gen hibrid, care poate fi privit mai degraba ca o supraspecie, decat ca un gen). Definitiile sunt dificil de realizat, vastitatea subiectelor abordate facand aproape imposibila descoperirea similitudinilor. Cei mai multi autori utilizeaza pentru a identifica aceste articole criterii precum: interesul uman, amuzamentul, independenta (doar relativa) de actualitate, structura libera, subiectul (care poate fi orice sau oricine). Exista totusi anumite aspecte care nu pot fi izolate atunci cand discutam despre features stories. Unul dintre ele il reprezinta faptul ca aceasta supraspecie jurnalistica nu necesita ingerinte temporale, articolele putand fi publicate intr-un numar sau altul al unei publicatii fara ca prin aceasta sa fie afectate in vreun fel. Totusi, de cele mai multe ori, portretele apar in legatura sau generate de un anumit eveniment. In cazul atacului terorist asupra SUA, ziarele s-au intrecut in a oferi detalii despre viata si activitatea lui Osama bin Laden. Or, aceste informatii nu puteau sa apara decat in relatie cu evenimentul amintit, intr-un anumit interval de timp, altfel spus, elementele temporale nu pot fi total eliminate din nici o scriitura jurnalistica.
Features ofera libertate in exprimare, in structurarea materialului, dar nu si dreptul la licente, de orice tip ar fi ele. Reporterul nu poate abdica de la reglementarile jurnalistice, speculatia fiind interzisa. Aceleasi standarde etice raman valabile, prea multa expresivitate ingropand adesea subiecte interesante prin ele insele.
Alta particularitate o reprezinta domeniul variat al subiectelor, care se pot intinde de la cele istorice, geografice, pana la cele referitoare la meserii, pasiuni, personaje interesante. Articolul poate fi scris la persoana intai sau la persoana a treia, se poate constitui ca informatie de background sau ca si continuare a unui eveniment de actualitate, poate rezuma sau dezvolta alte articole publicate separat si cu alte intentii. Un rol deosebit il joaca aici anecdoticul.
In primul rand insa, asemenea articole se pliaza pe ceea ce sunt interesati oamenii. A le separa de valoarea interesului uman ar insemna a le elimina, a le nega valoarea jurnalistica.
Donald Ferguson in volumul Journalism Today isi indeamna cititorii-reporteri sa acorde credit tuturor persoanelor, pentru ca fiecare om de pe planeta poate fi un posibil subiect pentru un articol features. Undeva, in trecutul fiecaruia, exista un
incident, o idee, o problema, un gand, o ruda, o opinie, o speranta, un hobby care sa prezinte interes pentru ceilalti, pentru cititori. Dar, in features, ca peste tot in jurnalism, nu exista substitut pentru munca de cercetare, pentru documentare. Un prim pas il reprezinta intrebarile. Pentru un portret, vitala este aceasta: Cine este persoana in cauza?, la care se adauga, firesc, altele, precum: Ce face in week-end? Care sunt opiniile sale despre politica, sex, familie etc? Unde si-ar petrece vacanta? Daca invatam sa punem intrebari, nu se poate ca un anumit raspuns sa nu ne surprinda, pe noi si, deci, si pe cititori.
Portretul trebuie sa evite subiectivismul la nivelul narativitatii, al elementelor factuale, dar tonul poate avea asemenea nuante. Reporterul, asa cum am mai precizat, nu trebuie sa isi exprime direct opiniile, dar, prin alegerea cuvintelor, poate induce o stare emotionala.
Articolele features isi fac simtita prezenta in special in publicatiile saptamanale. Principalele evenimente au fost deja acoperite de cotidiene, astfel incat jurnalismul scolastic, cum a fost numit acest pseudo-gen, va incerca sa le monitorizeze odata in plus printr-o prezentare inedita, prin detalii care nu si-ar fi gasit rostul in prezentarea de tip hard a stirilor de actualitate.
Portretul ofera, pe langa informatiile curriculare, un profil, creeaza o atmosfera care sa surprinda subiectul in ceea ce are el specific. Indiferent daca avem in vedere un personaj, o organizatie, un fenomen, un loc, o religie, o manifestare, punctul de plecare va fi intotdeauna investigatia. Datele pot fi furnizate de prieteni, colegi, membri si sunt cu atat mai pretioase cu cat indica mai multe puncte de vedere, mai multe opinii, favorabile si nefavorabile, de la persoane mai implicate sau mai putin implicate emotional. Contactul direct, nemijlocit, ofera informatii complementare, revelatorii uneori. Mediul in care se desfasoara subiectul articolului, cu mirosurile, culorile, ritualurile aferente pot comunica elemente importante despre starea sociala, gust, preferinte, educatie. Nimic nu trebuie neglijat, pentru ca rolul reporterului este in definitiv acela de suplinitor al cititorului in contactul cu realitati la care acesta din urma nu poate fi martor sau participant.
Multe publicatii romanesti realizeaza constant portrete ale unor personalitati. De cele mai multe ori, locul observatiilor reporterului, a anecdotelor, a imaginilor si impresiilor sale este luat de citate interminabile si neelocvente ale celor intervievati. Tocmai de aceea trebuie sa facem distinctie intre portret siinterviu. Personajul nu mai detine aici acelasi rol discretionar. Ziaristul va selecta dintre raspunsuri doar pe acelea considerate reprezentative, citatele raspunzand criteriului de lungime (maximum o fraza).

Dintre numeroasele clasificari propuse, cea mai completa ni se pare a fi tipologia propusa de acelasi S. Angelescu, realizata pe baza unei game de criterii diverse, care ia in calcul, in mod constant, reciprocitatea relatiei autor-model. Astfel, vom avea opt clase de portrete, fiecare cuprinzand la randul ei mai multe tipuri:

Rolul jurnalistului in redactarea unui portret, indiferent de tipul ales, nu se va rezuma la a consemna cateva raspunsuri; el va inchega o poveste din cateva amanunte dispersate, va pune accent pe nuante, echilibrul fiind dat de linia principala a articolului - trasatura considerata dominanta a personajului. La aceasta schema se pot anexa anecdote, intamplari, amintiri, evitand structura cronologica sau cea a piramidei inversate.

Finalul portretului rezuma o impresie, o atitudine si nu se va constitui niciodata ca o concluzie sau o sentinta. Cel care a fost portretizat, indiferent daca este o persoana cunoscuta sau una despre care cititorii nu au mai auzit nimic inainte, trebuie tratat de la inceput ca un personaj si prezentat, obiectiv, treptat, prin identificarea dimensiunilor fizice, psihice si morale. Demersul se va realiza atat factic, cat si psihologic, astfel incat, in final, cititorul sa aiba senzatia unei descoperiri.