Paragraful introductiv sau intro-ul
4.1. Conceperea si elaborarea intro-ului
Intro-ul sau paragraful de debut este cel mai important paragraf al articolului: îi poate determina pe cititori sa citeasca articolul pâna la capat sau sa-l abandoneze rapid în favoarea altuia. si vor face acest lucru fara sa stea pe gânduri: cel mai adesea, ziarele sunt citite rapid de catre indivizi ce au putin timp pentru lectura, în locuri si conditii improprii relaxarii precum mijloace de transport, masini, birouri, pe strada. Asa ca este foarte posibil ca, daca primul paragraf nu le capteaza atentia, sa nu mai ajunga la al doilea.
Ar fi o exagerare totusi sa spunem ca lectura unui articol depinde exclusiv de calitatea intro-ului. Exista si alti factori: un titlu bun îi va determina pe cititori sa ajunga dincolo de intro, la fel cum interesul pentru subiectul tratat incita la lectura independent de calitatea intro-ului. Însa jurnalistul nu stie niciodata dinainte care sunt acesti factori, si rareori îi poate influenta, asa încât cea mai sigura modalitate de a face cititorul sa treaca dincolo de intro este sa redacteze unul bun.
Conceperea intro-ului este de multe ori cea mai dificila etapa a procesului de redactare. Intro-ul este cea mai importanta parte a articolului, pentru ca îndeplineste concomitent mai multe functii, pe care cititorii nici nu le banuiesc. În primul rând, intro-ul are menirea de a capta imediat atentia, antrenând cititorii în sirul evenimentelor; pentru a îndeplini aceasta functie însa, el trebuie sa fie bine scris si închegat, pentru a incita si mentine viu interesul cititorului. În acelasti timp însa, intro-ul trebuie sa contina suficienta informatie, pentru ca cititorii nu se lasa pacaliti - cel putin nu prea usor. Ei vor informatii concrete, nu doar fraze frumos scrise care sa umple paginile, asa ca, daca nu le vor gasi de la bun început, vor abandona rapid articolul. În acelasi timp însa, intro-ul trebuie sa concentreze informatia esentiala, dar nu trebuie sa o epuizeze: daca primesc toate informatiile pe care vor sa le afle în intro, cititorii nu mai au motiv sa citeasca corpul articolului. Mai mult, daca în intro gasim toate informatiile importante, atunci înseamna ca restul articolului nu este decât de "umplutura", putând fi la fel de bine omis. În fine, rolul intro-ului este cu atât mai important daca tinem seama ca a 636e45g cesta da tonul si stilul întregului articol - sau cel putin asa ar trebui - si ca de la el pornesc întregul mod de organizare a articolului si succesiunea logica a paragrafelor.
Oricare ar fi genul de text sau tipul de intro ce urmeaza a fi redactate, exista o serie de reguli generale de elaborare a acestuia:
Intro-ul trebuie sa capteze atentia cititorilor si sa introduca tonul articolului - el trebuie sa surprinda esenta articolului, prefigurând continutul acestuia; mai mult, intro-ul trebuie sa fie scris în aceeasi nota cu paragrafele urmatoare, asa încât rezultatul sa fie unitar si omogen.
Intro-ul trebuie sa fie autonom - respectiv sa aiba o semnificatie independenta de paragrafele urmatoare. De asemenea, trebuie identificate în intro faptele, persoanele, evenimentele si alte informatii de importanta pentru continutul articolului
Intro-ul trebuie sa fie clar, direct si ordonat - rolul sau este acela de a lamuri cu privire la continutul articolului, nu de a ridica cititorilor noi întrebari; de aceea principala preocupare a jurnalistului va fi evitarea ambiguitatilor si neclaritatilor, dar si a elementelor neesentiale.
Articolul nu trebuie sa înceapa niciodata cu cifre sau cu date exacte, si nici cu denumiri oficiale - primele opt-zece cuvinte ale articolului sunt foarte importante, asa ca nu le irositi cu cifre sau denumiri lungi si birocratice. Un articol ce debuteaza cu "Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului împreuna cu Autoritatea Nationala pentru Monitorizarea si Evaluarea Poluarii a anuntat un nou program." are toate sansele sa fie lasat deoparte. Asa ca concentrati-va asupra evenimentelor, prezentând denumirile mai târziu în articol.
Articolul nu trebuie sa debuteze cu propozitii subordonate - cum ar fi "Desi numarul sustinatorilor partidului conservator a crescut în sondaje." sau "Cu scopul declarat de a reduce criminalitatea, autoritatile au întreprins.". Astfel de abordari rapesc din dinamismul textului, întârzie prezentarea evenimentului esential si pot ridica întrebari, de aceea se recomanda evitarea lor chiar si în corpul articolului
Articolul nu trebuie sa înceapa cu citate - acest lucru creeaza confuzie, cel putin pâna în momentul identificarii sursei. Exista si cazuri exceptionale, când un citat este cel mai bun început, deoarece sintetizeaza aspectele esentiale ale subiectului prezentat. În aceste cazuri însa, vorbitorul trebuie identificat imediat, posibil chiar din titlu.
Nu exista un standard consacrat în ceea ce priveste marimea intro-ului - atâta vreme cât atrage cititorii, înseamna ca el îsi atinge scopul; ideal este sa nu fie nici prea lung - asa încât cititorii sa se multumeasca cu informatiile primite, abandonând restul articolului, dar nici prea scurt - asa încât sa nu reuseasca atragerea cititorilor. Între aceste doua extreme, alegerea dimensiunii este la latitudinea jurnalistului
Modalitatea cea mai directa de a capta atentia consta într-o succinta sintetizare a continutului articolului: în acest fel, cititorii parcurg respectivul rezumat si decid daca articolul se încadreaza sau nu în sfera lor de interes. Însa în general, un astfel de intro se preteaza la articolele prezentând stiri de mare interes, de unde si denumirea intro de tip hard news. Intro-ul de tip hard news îsi atinge scopul în masura în care reuseste sa sintetizeze în mod clar esenta stirii ce urmeaza a fi prezentata. Elaborarea unui astfel de intro poate parea o misiune mai facila, deoarece exista materia prima - respectiv stirea în cauza - în jurul careia sa "construiasca" jurnalistul; experienta a demonstrat însa ca nu rare sunt cazurile în care intro-ul de tip hardnews esueaza în a-si atinge obiectivele. Acest lucru se întâmpla cel mai frecvent atunci când:
intro-ul nu se concentreaza asupra celui mai important aspect, ci asupra unui/unor evenimente subsidiare;
modul în care este exprimata ideea centrala nu stabileste nici o punte de legatura cu existenta, interesele sau preocuparile cititorilor;
sinteza este atât de vaga, încât cititorii nu-si pot face o idee referitoare la continutul articolului
sinteza este, dimpotriva, atât de detaliata, încât cititorii nu mai sunt capabili sa distinga aspectul esential, care le trezeste sau nu interesul; în astfel de situatii, cititorii se plictisesc înca dinainte de a începe sa citeasca articolul propriu-zis.
Dat fiind ca rolul intro-urilor este atragerea atentiei, înseamna ca aspectul sau aspectele cele mai importante trebuie sa fie prezentate chiar de la început. În mod normal, acest lucru nu este prea dificil în cazul articolelor tari, clare, de mare interes. Însa în realitate marea majoritate a subiectelor nu sunt de tip "hard news". Ele au mai multe aspecte importante si variate unghiuri de abordare, si nu le putem plasa pe toate în intro fara sa-l încarcam în mod exagerat: în asemenea situatii jurnalistul va trebui sa selecteze aspectul esential utilizând drept criteriu valoarea de informare.
Asa cum spuneam, în majoritatea situatiilor în care avem de-a face cu stiri de importanta majora sau de mare interes, intro-ul de tip hard news reprezinta alegerea optima. Totusi exista multe alte moduri în care poate fi început un articol, iar unele pot fi aplicate si articolelor de stiri atunci când situatia o cere. În cazul articolelor de tip feature de exemplu, intro-urile au în general o forma mai libera, jurnalistii aplicând în general pricipiul "ceea ce merge cel mai bine" pentru a suscita interesul. Acest lucru este valabil mai ales în cazul articolelor de analiza, comentariilor, sau al celor ce prezinta personalitati.
4.2. Tipologia intro-urilor
O clasificare foarte interesanta si cuprinzatoare este aceea a lui David Randall (1996), care, infara intro-ului de tip hard news, identifica numeroase alte tipuri, fiecare prezentând anumite particularitati si pretându-se la anumite tipuri de text jurnalistic:
Intro-ul narativ este un tip de intro frecvent întâlnit ce expune subiectul cronologic, fiind utilizat de regula la articolele feature. El este folosit si la articolele de stiri, în situatia în care modul cum s-au petrecut evenimentele este mai important decât ce s-a întâmplat. Cel mai mare pericol legat de acest tip de intro este faptul ca, urmarind firul naratiunii, jurnalistul se lasa adesea furat de detalii, rezultând o abordare în stil de roman. În masura în care este clara, aceasta abordare nu este lipsita de avantaje, cu o conditie: daca alegeti sa stârniti curiozitatea cititorilor în acest fel, este necesar ca atunci când ajungi la punctul culminant, acesta sa fi meritat cu adevarat nu doar rabdarea cititorilor, ci si osteneala jurnalistului. Cu alte cuvinte utilizarea unui asemenea tip de intro depinde în mod decisiv de natura subiectului propriu-zis: fara a fi neaparat o stire de senzatie, acesta trebuie totusi sa prezinte fie un element de noutate, fie de neobisnuit, imprevizibil etc.
Intro-ul anecdota relateaza - asa cum sugereaza si numele - o anecdota doar aparent independenta de restul articolului, pentru ca ilustreaza de fapt un anumit aspect al acestuia. Acest tip este utilizat de regula în articolele mai lungi, cel mai adesea pentru a prezenta personajele principale sau caracterul relatiilor dintre ei, sau pentru a descrie un episod din seria evenimentelor ce fac obiectul articolului. Atunci când se opteaza pentru un asemenea tip de intro, trebuie avute în vedere mai multe aspecte: în primul rând, anecdota trebuie sa fie buna, reflectând un umor de calitate - nici prea subtil, nici vulgar; apoi ea trebuie sa fie adecvata, sa aiba o legatura usor de identificat cu subiectul articolului, si sa aiba o anumita semnificatie, sa demonstreze ceva - în mod asemanator unei fabule.
Picatura întârziata este un tip de intro de dimensiuni mai ample - mai multe paragrafe - folosit de regula la articolele "mai usoare" - continând stiri "soft" sau articole vesele, de divertisment. Asa cum sugereaza si numele, intro-ul propriu-zis este amânat, întocmai ca într-un banc, în care toata poanta se afla la final; primele paragrafe prezinta scene si evenimente cotidiene absolut obisnuite, pentru ca abia la final sa fie introdus aspectul principal, lucrurile luând o alta turnura. Riscul acestui tip de intro este acela ca, prezentând o serie de banalitati, s-ar putea ca cititorii sa se plictiseasca si sa abandoneze articolul, mai ales daca paragrafele se prelungesc peste o anumita limita. Tocmai de aceea e folosit în cazul articolelor usoare, ce mizeaza pe disponibilitatea si rabdarea cititorului, care urmareste mai mult o lectura de relaxare, decât o informare stricta, sub presiunea timpului.
Intro-ul de tip glont este exact opusul celui precedent, cuprinzând o singura fraza ce surprinde esenta întregului articol. El este foarte pretentios si dificil de realizat, deoarece necesita nu doar experienta, ci si real talent. Intro-ul tip glont este extrem de eficient, relevant si puternic atunci când reuseste, însa poate avea consecinte dezastruoase atunci când esueaza. Cea mai buna utilizare este în cazul subiectelor importante, nu tocmai neasteptate, si care vor fi abordate de toata presa.
Intro-ul rezumat se preteaza cel mai bine la articolele cuprinzând însiruiri complexe de evenimente, prezentând elementele esentiale ale acestora - de regula în limita unui singur paragraf. Acest tip de intro mai poate fi folosit si atunci când story-ul nu se distinge prin aspecte iesite din comun, principalul punct de interes reprezentându-l consecintele. Pericolul acestui intro este acela ca daca el nu este îndeajuns de cuprinzator, cititorii nu-si vor da seama care e cel mai important aspect al story-ului pâna la urmatorul/urmatoarele paragrafe. Cel mai bun sfat în aceasta privinta este sa imaginati intro-ul rezumat ca pe o reclama de film, care expune cele mai interesante momente.
În fine, acest tip de intro este potrivit în cazul articolelor ce prezinta un numar mare de subiecte sau de persoane sau în cazul profilurilor de personalitati.
Intro-ul tip declaratie este un alt tip de deschidere, în care autorul face o afirmatie ciudata sau chiar socanta, în speranta de a-i determina pe cititori sa continue lectura articolului. De regula acest tip de intro este de dimensiuni reduse - o propozitie sau o fraza - si îsi îndeplineste cu succes misiunea de a stârni interesul. Cu doua conditii: sa nu faca totusi afirmatii exagerate, deoarece articolul îsi va pierde credibilitatea, si sa fie în concordanta cu continutul articolului respectiv.
Intro-ul soc consta în alaturarea a doua elemente din continutul articolului de o asemenea maniera încât sa produca un soc; cel mai frecvent, cele doua elemente sunt chiar expozitiunea sau partea introductiva si, respectiv deznodamântul. Acest tip de intro este foarte eficient daca este elaborat corespunzator - în acest sens esentiala este tocmai selectarea elementelor ce creeaza efectul dramatic; intro-ul soc cere nu doar experienta, ci si talent jurnalistic si se preteaza numai anumitor subiecte: acelea care contin în sine o minima nota de dramatism, pe care jurnalistul sa o poata exploata. Iata un exmplu: "Pentru ca era marti 13, un bucurestean superstitios a decis ieri sa nu se duca la serviciu si sa-si petreaca ziua în casa. Acum se zbate între viata si moarte într-un salon de reanimare."
Intro-ul punere în scena - se aseamana, asa cum îi sugereaza si numele, cu prezentarea decorului la început de act într-o piesa de teatru. Chiar si modul de constructie este similar: intro-ul punere în scena este construit de regula din propozitii scurte, fara figuri de stil, ce încearca sa surprinda cât mai exact decorul si personajele. Principala sa particularitate: el face o descriere în cuvinte a unei scene esentiale pentru întelegerea subiectului tratat si, în acelasi timp, neobisnuite.
Intro-ul umoristic este unul din cele mai comune tipuri, însa pe cât sunt de numeroase încercarile de a scrie cu umor, pe atât sunt de putine reusitele. Este o deschidere foarte eficienta atunci când reuseste, pentru ca cititorii pretuiesc o companie amuzanta si vor citi mai departe, anticipând acelasi stil. si având în vedere ca intro-ul da tonul întregului articol, este recomandat ca jurnalistul sa mentina o nota umoristica pe parcursul întregului articol. În fine, în ceea ce priveste regulile de constructie, acest tip de intro poate consta dintr-o singura propozitie/fraza sau poate fi mai amplu, cu o poanta la final - fie amuzanta, fie sarcastica.
Intro-ul filozofic este cel mai abordat tip de intro în articolele feature, desi, în mod paradoxal, el reuseste cel mai rar. Acest intro consta într-o asertiune pretioasa, generala si satirica, ca "prolog" al articolului. Ca orice afirmatie filosofica, ea se vrea profunda, dar în realitate, nu reuseste mai niciodata. si aceasta nu pentru ca jurnalistii nu ar avea înclinatii filosofice, ci pentru simplul motiv ca a scrie astfel de cugetari sub presiunea timpului si a cerintelor editorului reprezinta un deziderat practic imposibil.
Intro-ul istoric pune la început de articol o fraza - sau cel mult un paragraf - referitoare la istoria subiectului: "Cu exact 15 ani în urma, pe 22 decembrie 1989, românii îsi câstigau libertatea, dupa jumatate de secol de asuprire comunista...". Acest tip de intro poate fi folosit cu succes în doua situatii: fie atunci când faptul istoric este suficient de fascinant încât capteaza interesul cititorului, fie atunci când continutul propriu-zis al articolului contine o rasturnare de situatie. În caz contrar, lectura poate deveni plictisitoare, si în aceasta situatie articolul trebuie reorganizat: cel mai adesea reorganizarea presupune eliminarea intro-ului initial si înlocuirea sa cu paragraful urmator, în masura în care acesta este adecvat elaborat.
Intro-urile false nu reprezinta de fapt o categorie aparte, ci o greseala pe care jurnalistii putin experimentati o fac foarte frecvent. Intro-ul fals reprezinta o deschidere despre care autorul crede ca face articolul atractiv pentru cititori, însa în realitate, ea este absolut de prisos. Utilizat de regula în articolele de stiri mai usoare si în materialele de culoare, el îmbraca de regula doua forme: prima este gluma ratata, în care poanta ori nu este deloc amuzanta ori este vulgara, de prost gust; cea de-a doua este intro-ul narativ, în care povestirea începe prea devreme, oferind informatii lipsite de importanta pentru continutul articolului; în aceasta a doua categorie intra platitudini de genul: "Jane si Robert Smith abia asteptau cele zece zile de relaxare si distractie pe plajele însorite ale Californiei" - în introducerea unui articol despre vacanta plina de peripetii a unui cuplu britanic.
Aceasta ultim tip de intro ridica o problema foarte importanta în activitatea de redactare a textului jurnalistic: "încalzirea" de care are nevoie jurnalistul pentru a-si intra în mâna înainte de a începe articolul propriu-zis. Intro-urile false de care am amintit capata astfel rolul unui antrenament, însa ele trebuie sa se limiteze la atât: asa cum dansatorii îsi fac încalzirea înainte de spectacol, la fel si jurnalistii au nevoie de o încalzire, fara ca aceasta sa faca parte din articol. Deseori e nevoie sa scrii ceva ca sa te urnesti, si nu e nimic rau în asta atâta vreme cât notitele respective nu ajung la public.
O alta greseala pe care o fac frecvent mai ales jurnalistii fara experienta consta în redactarea corpului propriu-zis al articolului fara elaborarea prealabila a unui intro corespunzator; data fiind importanta considerabila ce-i este atribuita, intro-ul este conceput în mod frecvent abia dupa redactarea articolului propriu-zis. Problema este ca modul în care concepem intro-ul este adesea cel care ajuta la formarea unei imagini clare despre articol, despre constructia acestuia si despre tonul utilizat. Daca scriem un articol si apoi ne întoarcem pentru a scrie intro-ul, s-ar putea sa constatam ca nu ne mai multumesc nici tonul, nici structura articolului si ca trebuie sa-l rescriem complet. Singurul caz în care aceasta practica poate fi utila este atunci când story-ul are o structura narativa clara, cronologica, asa încât poti sa debutezi direct cu începutul naratiunii, si la final sa te întorci, alocând intro-ului mai mult timp si atentie.
Dat fiind rolul esential al intro-ului în constructia articolului, jurnalistul trebuie sa cunoasca nu doar tipurile principale de intro, caracteristicile acestora si genurile la care se preteaza fiecare tip. El trebuie sa stapâneasca foarte bine tehnicile si instrumentele cele mai eficiente de atragere a atentiei. Înafara rezumarii continutului articolului - care, asa cum am vazut, se preteaza doar la anumite tipuri de articole, exista variate alte tehnici si instrumente - unele din acestea apartinând chiar stilului beletristic - la care recurg jurnalistii pentru a capta atentia; astfel, o tehnica frecvent utilizata consta în prefigurarea evenimentelor ce urmeaza sa aiba loc: aceasta tehnica creeaza o tensiune dramatica, sugerând ca un eveniment important este pe cale sa se petreaca. Aceeasi nota dramatica poate fi atinsa si fara a prefigura neaparat evenimentul: numai cu ajutorul cuvintelor, jurnalistii "mai îndemânatici"si mai experimentati pot obtine aceleasi efecte pe care le obtin, de exemplu, regizorii de film cu ajutorul muzicii - respectiv pot crea suspans prin sugerarea unor actiuni iminente.
De asemenea, jurnalistul se poate concentra asupra unui detaliu dramatic esential - "când si-a ridicat privirea, casierul a vazut teava unui pistol îndreptata în directia sa." - sau poate schita o scena din derularea evenimentelor ce fac obiectul articolului: "Drumul serpuia chiar pe marginea prapastiei, oferind turistilor o imagine mareata, si, în acelasi timp, înspaimântatoare"; o alta tehnica frecventa consta în initierea unei succesiuni de evenimente, al carei deznodamânt presupune lecturarea întregului articol: "Intrusul deschise usa avionului si se arunca în gol..."; nu în ultimul rând, o tehnica foarte eficienta pentru a atrage atentia consta în a începe articolul cu o propozitie eliptica - cel mai adesea fiind omis subiectul: "A început sa falsifice tablouri când avea doar 12 ani..."
În masura în care sunt elaborate în mod corespunzator, aceste tehnici sunt extrem de eficiente: ele determina aproape întotdeauna continuarea lecturii prin faptul ca incita curiozitatea cititorului, care dorind sa afle ce s-a întâmplat mai departe, începe sa citeasca articolul propriu-zis. Ele nu împiedica totusi abandonarea lecturii pe parcurs: odata ce cititorul se lamureste cu privire la continutul articolului, daca subiectul nu intra în sfera sa de interes, îl va abandona, oricât de bine scris ar fi acesta. si aceasta deoarece un intro bine elaborat trebuie sa fie atât consistent - sa ofere în mod concret informatii - cât si sincer - sa prezinte faptele cu acuratete. Un intro de calitate nu descrie o simpla discutie contradictorie drept confruntare verbala violenta, si nici un marunt pericol drept situatie extrem de periculoasa. Probabil ca un intro reusit poate fi cel mai bine caracterizat cu ajutorul binecunoscutei expresii "what you see is what you get"[1]. Mai mult, asa cum afirmam si mai devreme, intro-ul ofera o imagine de ansamblu asupra temei articolului, stabilind astfel principiile fundamentale ale organizarii textului. În acelasi timp, el îl ajuta chiar pe jurnalist sa-si puna ideile în ordine, sa extraga ideea centrala, sa sorteze elementele esentiale de cele mai putin importante. Atunci când apar în mod constant dificultati la conceperea intro-ului, înseamna ca jurnalistii neglijeaza unele din etapele initiale esentiale ale procesului de redactare. În loc sa se concentreze asupra unor idei închegate, acestia se apuca sa scrie despre subiecte largi, vagi, si nedelimitate în mod clar. Consecinta imediata a acestui fapt: jurnalistii nu reusesc sa conceapa o formulare clara si concreta a temei în cauza; de cele mai multe ori, acesti jurnalisti nu-si organizeaza notitele si nici nu schiteaza un cadru pentru story-ul lor. Cu alte cuvinte, ei ignora o particularitate esentiala a intro-urilor: acestea încorporeaza în realitate toate activitatile pe care le implica planificarea si organizarea articolului. Poate ca tocmai de aceea, numerosi jurnalisti afirma ca odata redactat intro-ul, 90% din munca jurnalistului este terminata. Se pare ca si în jurnalism primul pas este cel mai greu; nu putini sunt jurnalistii care se sperie în fata acestei misiuni, majoritatea se simt intimidati, si doar o mica parte o considera drept provocare, concepând intro-uri de calitate.
|
