REPORTAJUL

REPORTAJUL

Fundamentul tuturor reportajelor il reprezinta insa cautarea raspunsurilor la cele sase intrebari: cine?, ce?, unde?, cand?, cum?, de ce?. Desi nu intotdeauna e posibila aflarea lor, reporterul nu poate sa renunte: activitatea sa de cercetare, la fata locului, va cauta sa urmeze demersurile obisnuite, culegerea tutror informatiilor posibile. Pentru intrebarile la care nu s-a aflat raspuns, exista si alte surse, desi, de obicei, acestea apar de la sine atunci cand ziaristul reconstituie evenimentul pe baza detaliilor deja obtinute.

In reportaj, mai mult ca oriunde, vigilenta trebuie sa fie constanta: detaliul revelator, ce surprinde spectacolul dintr-un eveniment, poate fi uneori mai important decat esentialul, poate deschide perspective complet noi ce conduc la solutii complet inedite.

Un principiu elementar in activitatea jurnalistica este faptul ca un reporter trebuie sa trateze cu scepticism orice informatie. Imperativul il reprezinta, asadar, verificarea tuturor elementelor, pentru ca cea mai importanta calitate a unui ziar, bunul sau cel mai de pret este credibilitatea: daca cititorul si-a pierdut increderea, acea publicatie va disparea curand. Responsabilitatea ce apasa pe umerii lor ii indeamna pe jurnalisti sa fie permanent constienti ca insiruirea informatiilor nu reprezinta obligatoriu adevarul. "Pot exista mai multe adevaruri, provenind de la tot atatia martori sinceri. (.) In urma cu cativa ani, au fost multe discutii in legatura cu posibilitatea de a fi obiectiv in presa. Multi ziaristi au ajuns la concluzia ca obiectivitatea este de neatins, deoarece insusi procesul de selectare a subiectelor este lipsit de obiectivitate". Pentru ca adevarul iese la lumina doar in timp, odata cu descoperirea de noi amanunte, jurnalismul a fost denumit "prima ciorna a istoriei".

Reportajul insa, asa cum spuneam, este o specie prin excelenta subiectiva. Alaturi de adevarul curat conteaza, in egala masura, impresia jurnalistului, asumarea de catre acesta a unei anumite realitati si prezentarea ei numai cu ajutorul faptelor, fara comentarii explicite. Sentimentalismul nu "prinde" in reportaj. Cititorul va fi mai impresionat daca reporterul subliciteaza decat supraliciteaza, caci oamenilor nu le place sa planga la comanda. Cititorul trebuie lasat sa decida singur, in functie de calitatea materialului oferit, daca merita sa se lase sensibilizat. Misiunea reporterului este, in primul rand, prezentarea unor felii de viata care sa faca apel la sensibilitatea lectorilor.

In cadrul acestei operatiuni, jurnalistul se poate afla in doua ipostaze:

Consumatorul asteapta de la ziarist mai mult decat prezentarea unor evenimente la care acesta a fost fie martor, fie participant. El doreste ca, in masura posibilului, sa fie, la randul lui, martor sau participant.

Pentru a realiza un reportaj bun, complet, autorul se va intreba inainte de a folosi toate ingredientele: "Ce mesaj vreau sa transmit?" si "Pot realiza acest lucru ce ceea ce am?". Pentru a raspunde acestor intrebari, este util sa cunoastem care sunt factorii pe baza carora sunt selectate informatiile semnificative intr-un reportaj:
 proximitatea temporala;
 proximitatea spatiala;
 ineditul faptelor;
 conflict;
 consecinte;
 captarea interesului uman.
Orice eveniment se compune din trei realitati paralele:
 perspectiva obiectuala;
 perspectiva autoritatilor;
 perspectiva celor implicati sau a rudelor celor implicati in eveniment.
Aceasta pluralitate a realitatilor indreptateste trei puncte de vedere, trei unghiuri de abordare:
 prezentarea faptelor si a semnificatiilor din perspectiva obiectuala;
 prezentarea din perspectiva autoritatilor;
 prezentarea din perspectiva celor implicati sau a rudelor lor.
In functie de unghiul de abordare ales, un eveniment poate fi reflectat diferit, in trei articole. Altfel spus, un singur fapt poate da nastere la trei interpretari diferite, toate trei valide in acelasi timp. Reporterul este cel ce va determina, in functie de eveniment, care dintre ele este optima pentru un anumit reportaj. Observatiile de pana acum sunt valabile pentru orice reportaj. Exista insa mai multe tipuri de reportaje, fiecare cu specificul si individualitatea sa. O prima clasificare poate fi facuta in functie de aspectul reliefat/accentuat de reporter. In primul caz, este vorba de reportajul de atmosfera, in care autorul intentioneaza sa redea culoarea locala a evenimentelor, sa ofere detalii semnificative, sa re-creeze atmosfera lumii pe care a avut ocazia sa o cunoasca de aproape si sa-l ajute in acest fel pe cititor sa ia parte la eveniment, sa vada, sa simta ca si cum ar fi fost martor; in al doilea caz avem de a face cu reportajul de eveniment, in care accentul se deplaseaza de pe elementele de atmosfera, care trec in plan secund, dar nu dispar cu desavarsire, pe evenimente, pe fapte, pe actiune.
Formularile pot parea pleonastice deoarece, conform definitiei, nu poate exista reportaj in absenta evenimentelor sau a elementelor de atmosfera; intentia lor e sa sugereze, in fiecare caz, aspectul prioritar, cel care primeaza.
Pe de alta parte, Ph. Gaillard propune o alta clasificare:  reportaje specializate - numite uneori cronici: parlamentare sau politice, juridice, sportive etc;  reportaje mai putin specializate. Reportajele specializate urmaresc serii de evenimente care se inlantuie, cel mai adesea acestea fiind prevazute sau anuntate. Reporterii specializati trebuie sa fie mereu la curent la evolutia activitatilor din domeniul lor de interes, munca lor nu este decit o continua cautare de date. Acest lucru cere din partea jurnalistului anumite calitati, cum ar fi competenta si curiozitate dar, deopotriva, tact si discretie. Numai astfel pot pastra contactul cu sursele de care au absoluta nevoie in demersurile lor. Reportajul mai putin specializat trateaza subiecte fara legatura cu actualitatea, aproape mereu neprevazute. Modelul il reprezinta reportajul de fapt divers: accidente, incidente, fapte surprinzatoare sau exemplare, crime, delicte. Acest tip de reportaj cere din partea reporterului o mare usurinta de adaptare si rezistenta la lucrul sub presiune, pentru ca, cel mai adesea, ziaristul va lucra in limita de timp, faptele diverse neavand caracter previzibil. Mai mult, reporterii nespecializati, nevoiti sa acopere un numar mare de domenii, vor fi mereu pe drumuri, in contact direct cu sursele, numeroase, dar permanente si de neinlocuit: politia, pompierii, spitalele, tribunalele. De asemenea, acesti reporteri, pentru a beneficia de o informare cat mai rapida si mai corecta, isi dezvolta adevarate retele de informatori de cartier: barmani, portari, fosti detinuti, persoane care se drogheaza, body-guards.
Alaturi de reporterul propriu-zis, Gaillard identifica si alte tipuri de reporteri speciali:
 trimisul special - ziaristul, trimis la o manifestare prevazuta din timp (festival, greva, congres, campionat) sau la una neprevazuta (seism, lovitura de stat), este obligat sa actioneze cat mai repede pentru a furniza informatiile necesare pana la ora de inchidere a urmatoarei editii a publicatiei;
 trimisii speciali ai agentiilor de stiri nu-si pot permite sa piarda nici un moment al evenimentelor, pentru ca ziarele stiu ca pot conta pe ele in cazul in care trimisul lor special nu a realizat un material satisfacator;
 corespondentul - desi nu li se cere aceeasi competenta ca trimisilor speciali, si ei trebuie sa aiba o cultura suficient de vasta si o curiozitate suficient de cuprinzatoare pentru a descoperi si a intelege orice tip de eveniment; nu trebuie sa fie niciodata luati pe nepregatite; in general, sunt platiti "la bucata", in functie de frecventa materialelor, de dimensiunile lor etc;
 local - pentru acesta e mai usor sa fie la curent cu tot ce se intampla datorita comunitatilor mici in care activeaza;
 externi - sunt corespondentii din strainatate carora li se cer, mai mult decat fapte, comentarii, opinii personale.
In jurnalism, totul pare sa inceapa cu reporterul. Un reporter bun, care va produce reportaje bune, stie ca aceasta specie publicistica ii da dreptul la o parere personala, dar la una echilibrata si temperat exprimata, evitand pe cat posibil exprimarea la persoana intai, care implica direct.
In ultima etapa a realizarii unui reportaj - redactarea - atentia se va concentra pe introducere si, in special, pe final - punctul culminant al materialului, care nu va fi niciodata o morala sau o concluzie.
Intotdeauna reportajul va fi centrat pe elemente noi, chiar daca nu suficient de consistente, intrucat ele constituie actualitatea, aceasta specie fiind supusa, si ea, criteriului urgentei.