ROLUL PERCEPTIEI IN COMUNICARE

ROLUL PERCEPŢIEI ÎN COMUNICARE

Care este rolul perceptiei în comunicare

[2]. Perceptia implica învatarea, perspectiva de actualizare si interactiunea cu subiectele observate, de asemenea, realizarea unor inferente. În actul tipic al perceptiei, un stimul este alocat unei anumite categorii pe baza unei informatii care este incompleta.

Perceptia este influentata de un numar de factori psihologici. Acestia includ presupuneri bazate pe experiente trecute (care adesea actioneaza aproape inconstient), influente culturale, motivatii(necesitati), stari sufletesti si atitudini.

Efectele acestor factori asupra perceptiei au fost demonstrate printr-un numar de experimente. O mare parte din activitatea de cercetare care a demonstrat ca perceptia este influentata de presupuneri a fost realizata de un grup de cercetatori care au activat în diverse perioade la Universitatea Princeton. Acesti cercetatori printre care se numara si Adelbert Ames Jr., Hadley Cantril, Edward Engels, Albert Hastorf, William H.Ittelson, Franklin P.Kilpatrick si Hans Toch, au reprezentat asa-numita perspectiva tranzactionala asupra perceptiei [3].

Conceptul este abstract si oarecum filozofic, dar în esenta înseamna ca atât cel care percepe, cât si lumea înconjuratoare sunt participanti activi la actul de perceptie. Cercetatorii teoriei tranzactionale au realizat un numar de demonstratii convingatoare pentru a arata ca perceptia este bazata pe presupuneri. Una din cele mai remarcabile a fost realizata de Adelbert Ames Jr. si este numita camera monoculara distorsionata. Aceasta camera este construita astfel încât peretele din spate este un trapez, având distanta verticala din partea stânga a peretelui mai lunga decât distanta verticala din partea dreapta a peretelui. Peretele este pozitionat la un astfel de unghi încât latura stânga este mai în spate decât partea dreapta. Acest unghi este selectat cu atentie astfel încât camera sa para obisnuita, dreptunghiulara pentru un observator care s-ar uita printr-o gaura mica facuta în peretele din fata. Daca doua persoane intra în camera si se aseaza în colturile din spate, se întâmpla ceva foarte interesant. Persoana din dreapta îi apare celui care se uita prin gaura ca fiind foarte mare deoarece ea este mai apropiata de acesta si umple cea mai mare parte din distanta de la podea la plafon. Cea din stânga pare a fi foarte mica, deoarece este mult mai departe si acopera mai putin din distanta dintre podea si tavan. Aceasta iluzie se produce deoarece cel care se uita pe gaura presupune ca peretele din spate este paralel cu peretele din fata al camerei. Aceasta presupunere se bazeaza pe experienta anterioara referitoare la alte camere care aratau la fel.

Iluzia este atât de puternica încât daca cele doua persoane si-ar schimba locurile din colturile camerei, una va parea ca devine mai mare, iar cealalta mai mica, chiar în fata ochilor persoanei care priveste prin gaura din perete.

Prin intermediul atentiei, informatia care a fost identificata ca având sens si fiind relevanta pentru scopurile respective este transferata la o structura cunoscuta ca memoria primara sau de scurta durata unde este supusa unei alte analize. În aceasta faza, informatia perceptuala este combinata cu informatia restabilita din memoria secundara sau de lunga durata.

Memoria primara, care are o capacitate extrem de limitata de a procesa informatia, este considerata zona de activitate a sistemului cognitiv, locul unde se petrec procese ca judecata, inferenta si rezolvarea problemelor. Informatiile ramân în memoria primara atât timp cât sunt folosite. Pe baza unei analize a întelesului unui input de stimuli este generat un raspuns, în final,înregistrarea evenimentului este codata permanent în memoria secundara. Au fost realizate numeroase modele de procesare a informatiilor, fiecare fiind conceput pentru satifacerea unor scopuri oarecum diferite. O mare parte din aceasta activitate are loc în domeniul interdisciplinar al stiintei cognitive.

[5]. Este foarte probabil ca acest proces de perceptie infraconstient sa joace un rol important în comunicarea umana. Perceptia subliminala a ajuns pentru prima oara în atentia publica în anul 1957, când James M.Vicary de la Compania pentru Proiectia Subliminala a încercat sa vânda un proiector special. El declara ca aparatul proiecta la fiecare 5 secunde un mesaj pe ecranul pe care în acelasi timp era prezentat un film. Flash-urile de mesaj aveau o durata foarte scurta. Vicary a raportat ca a realizat un experiment într-un cinematograf din New Jersey. În timpul experimentului au fost proiectate mesaje subliminale, ca, de exemplu: "Mâncati floricele" sau "Beti Coca-Cola". El a spus ca astfel s-a obtinut o crestere de 57,5% la vânzarile de floricele si de 18,1% la vânzarile de Coca-Cola. Vicary afirma ca publicitatea subliminala ar reprezenta un avantaj deoarece ea ar elimina reclamele plictisitoare si ar permite un timp mai mare pentru amuzament .

O alta varianta a ideii de perceptie subliminala este caseta cu mesaj subliminal de autoajutorare(SMSH), o afacere cu vânzari care sunt estimate la valori între 50 de milioane si 1 miliard de dolari pe an. Caseta tipica SMSH contine muzica clasica sau sunete ale oceanului cu mesaje terapeutice înregistrate sub pragul auzului constient.

Casetele sunt diferite în functie de beneficiile terapeutice: renuntarea la fumat, pierderea în greutate, cresterea încrederii în sine sau îmbunatatirea memoriei. Se presupune ca cumparatorul casetei va obtine beneficii daca el sau ea o asculta în mod repetat o perioada mare de timp.

Experimentul lui Vicary cu sala de cinematograf nu a fost niciodata descris îndeajuns pentru a putea fi evaluat de catre cercetatori. Totusi, unii s-au aratat interesati de fenomen. Cea mai mare parte a cercetarii referitoare la perceptia subliminala a fost realizata de catre producatorii de publicitate. Acestia erau îngrijorati de faptul ca le-ar crea un renume prost controversa în jurul perceptiei subliminale. Cei ce au încercat sa studieze perceptia subliminala s-au lovit imediat de unele probleme. Se presupune ca perceptia subliminala este perceptia care are loc sub pragul de constientizare.

Una dintre primele probleme era ca nu exista un prag distinct de constientizare [7].

La un moment dat o persoana ar putea avea nevoie de 1/25 dintr-o secunda pentru a fi în stare sa identifice un stimul, dar, la putin timp dupa acesta, aceeasi persoana ar putea avea nevoie de numai 1/100 dintr-o secunda pentru a fi în stare sa identifice acelasi stimul. Psihologii au rezolvat aceasta problema, definind pragul respectiv ca fiind punctul în care subiectul identifica stimulul în 50% din timp. Aceasta este însa o definitie absolut arbitrara. De asemenea, pragurile difera de la persoana la persoana si chiar la aceeasi persoana, în functie de oboseala si de alti factori. Nu este clar care dintre praguri trebuie utilizat.

Un numar de studii ale perceptiei subliminale au aratat ca oamenii pot raspunde la un stimul aflat sub pragul de constientizare. De exemplu, o persoana care a fost supusa unui soc atunci când i-au fost adresate niste cuvinte fara sens va prezenta uneori o reactie de raspuns galvanic al pielii indicând frica, daca aceste cuvinte vor fi proiectate pentru perioade scurte de timp astfel încât o persoana sa nu le recunoasca.

"În orice caz, desi nu exista dovezi concludente asupra influentarii comportamentului consumatorului prin mesaje subliminale, acestea sunt studiate discret de creatorii de publicitate, adesea foarte buni psihologi"[8].

Ei stiu ca desi mesajul publicitar nu are atâta putere câta îi atribuie criticii sai, nu este nici atât de inofensiv încât sa fie tolerat de lege si de morala. Un lucru cert: mesajul subliminal nu poate promova durabil produse si marci lipsite de calitate. Oricât ar înota prin canale TV si prin benzi radio, consumatorul nu se poate sustrage cu usurinta mesajului publicitar.

Rezultatele cercetarii persuasiunii subliminale au fost contradictorii, dar cele mai multe dovezi au indicat ca nu exista un efect persuasiv semnificativ.

Cu toate disputele în ceea ce priveste " efectul reclamei subliminale, nu sunt înca suficiente dovezi care sa ateste influenta absoluta a acesteia asupra consumatorului" [9].

Spangenberg,Obermiller si Greenwald au realizat în anul 1992 un experiment pentru a investiga eficacitatea casetelor subliminale. Ei au decis sa se concentreze asupra casetelor care se foloseau pentru piederea în greutate, îmbunatatirea memoriei si cresterea încrederii în sine. În experiment etichetele de pe casete erau schimbate astfel încât, persoanele care credeau ca folosesc casete pentru îmbunatatirea memoriei foloseau de fapt casete pentru piederea în greutate, si asa mai departe. Experimentul se baza pe întâmplarea prin aceea ca nici subiectii, nici experimentatorii nu stiau ce contin de fapt casetele. Dupa aproximativ o luna, participantii la test ascultasera casetele în medie de 42 de ori. Masurarile de greutate, de încrederea în sine si de memorie facute înainte si dupa experiment au aratat ca aceste casete nu avusesera nici un efect asupra variabilelor pe care trebuiau sa le influenteze.

Exista totusi o oarecare tendinta ca ele sa aiba unele efecte slabe sau sa fie percepute de catre subiecti ca având efecte slabe în functie de scopul indicat pe caseta respectiva.

Cercetatorii au declarat ca aceste efecte asemanatoare efectului placebo erau rezultatul faptului ca subiectii procesau informatia astfel încât sa le sustina propriile asteptari.

Într-adevar, casetele SMSH pot avea usor efect benefic prin procesul asemanator procesului placebo, adica al autoînselarii.

Anthony Pratkanis si Anthony G.,Greenwald au afirmat cu privire la cercetarea perceptiei subliminale ca nu exista nici o dovada sigura care sa sustina pretentiile referitoare la puterea influentei subliminale.

În plus, chiar si acele rezultate subliminale care par a fi reproduse:a). tind sa implice numai nivelurile inferioare ale procesarii cognitive, niveluri care au o valoare mica pentru cei implicati în marketing; b). sunt dificil de implementat în programele mass media; c).ar putea fi la fel de usor (sau chiar mai usor) de implementat utilizând tehnici supraliminale [10].

[11]. Aceste elementele vizuale sunt capabile de a reprezenta concepte, abstractii, actiuni, metafore si modificatori si ca ele pot fi ansamblate în argumente complexe În plus aceasta conceptualizare a imaginilor arata ca imaginile trebuie sa fie procesate cognitiv ca oricare alta forma de informatie. Articolul lui Scott a evidentiat trei moduri de a considera imaginile în mass-media, si anume: reprezentari transparente ale realitatii, transportatori de apel afectiv sau emotional si combinatii complexe de simboluri pentru a realiza argumente retorice .

Diferitele tipuri de imagini din mass-media pot fi utilizate în aceste trei moduri de în grade diferite. De exemplu, fotografiile pentru stiri pot fi utilizate mai mult ca reprezentari transparente ale realitatii decât imaginile din publicitate, în timp ce acestea pot fi utilizate ca parti ale argumentelor retorice decât fotografiile.

Câteodata, pentru transmiterea apelului afectiv sau emotional pot fi importante ambele tipuri de imagini. Pentru a ilustra utilizarea retorica a imaginilor vizuale, Scott analizeaza o reclama Clinique care prezenta tuburi de ruj si rimel scufundate într-un pahar cu sifon cu o felie de lamâie. Imaginea nu trebuie luata în sens strict, mesajul nu este, de exemplu,

ca tuburile de rimel si ruj sunt rezistente la apa. Scott spune ca putem sa reformulam mesajul imaginii în termeni verbali astfel: "Noua linie de vara a machiajului Clinique este la fel de racoritoare ca un pahar de sifon cu un strop de lamâie"[13].

Reclama este în fapt o comparatie vizuala. Ea este un exemplu de trop vizual, un argument prezentat într-o forma figurata pentru a învinge scepticismul, plictiseala sau rezistenta celui ce o priveste. Perceperea corecta a reclamei Clinique necesita procesarea de catre spectator a unor informatii destul de complexe.

El trebuie sa compare doua lucruri destul de deosebite: sifonul si cosmeticile, si sa deduca ce au acestea în comun. Dintre cele câteva lucruri pe care le au în comun trebuie selectat cel corect (racoritoare, dar nu lipsite de gust) pentru a ajunge la comparatie.

Spectatorul trebuie sa respinga mesajul în sensul strict al imaginii, ca cineva ar încerca sa bea un pahar de sifon cu ruj în el. Scott sustine ca domeniul procesarii informatiei a fost orientat catre prelucrarea informatiei verbale si ca el trebuie sa fie orientat pentru a se ocupa si de prelucrarea imaginilor vizuale. În plus ,unii tropi implica si interactiunea dintre imagine si text. Iar notiunile de acest tip necesita un studiu suplimentar.

Viziunea lui Scott asupra retoricii imaginilor ne ofera un mod mai bogat si mai realist de a privi utilizarea imaginilor în mass media. Oamenii de stiinta pot adauga profunzime analizei lor bazate pe reclame, fotografii si alte imagini din mass media având ca suport ideile referitoare la retorica vizuala [14]. De asemenea, consumatorii de mass media pot utiliza ideile lui Scott pentru a întelege mai bine utilizarile imaginilor în media. Procesarea imaginilor sau a fotografiilor din mass-media ridica unele întrebari suplimentare importante despre perceptie si procesarea informatiei. O mare parte din cercetarea referitoare la comunicare în mass media a tratat imaginile ca reprezentari transparente ale realitatii sau ca surse de producere de senzatii afective sau emotionale .

Totusi, imaginile sau fotografiile sunt în mod clar utilizate pentru a comunica în mai multe moduri complexe. Teoria retoricii vizuale sugereaza ca fotografiile si imaginile pot fi folosite pentru a construi argumente subtile si complicate, adaugând o dimensiune puternica comunicarii din mass media.

1.5. Percepem ceea ce suntem pregatiti sa percepem

Indiferent de forma, contextul si nivelul comunicarii umane, perceptia ramâne problema centrala. Prima mare descoperire asupra perceptiei este o simpla experienta amagitoare. Închidem ochii doua-trei secunde. Când îi redeschidem, instantaneu, sesizam ceea ce ne înconjoara. Ei bine,impresia de instantaneu e falsa. Perceptia este un proces cu o anumita durata si secventialitate în timp. Ea este un proces de constientizare a stimulilor care ne provoaca simturile. Perceptia influenteaza atât stimulii care o provoaca, precum si semnificatiile atribuite lor. Interventia ei în comunicare sparge corespondenta (im)perfecta dintre mesajul emis si cel receptionat. Diferentele dintre ele pot fi semnificative, indiferent daca sunt cuvinte, voci, priviri, atingeri, semne grafice sau mirosuri. Semnificatiile atribuite în creierul destinatarului difera de cele ale expeditorului.

Ce anume selectam din lumea cu care venim în contact? Ce retinem din ea?

Percepem, spune autorul american W.Lippmann, ceea ce suntem pregatiti sa percepem.

Întâmpinam multimea de fapte si situatii noi cu anumite cunostinte, cu un fond cultural si de experienta, de cele mai multe ori condensate în stereotipuri de natura intelectuala, prin intermediul carora privim si încercam sa întelegem realitatea. "În cele mai multe situatii,

noi nu vedem mai întâi si apoi definim ,ci, mai întâi definim si apoi vedem"[16]. Acelasi fapt va fi vazut si interpretat diferit, uneori complet diferit, de catre doua persoane, în functie de pregatire, de credinta politica si de experinta profesionala.

Prin urmare, stereotipul intra în functiune pe traseul informatiei catre structurile noastre de evaluare, reprezentând un gen de filtru care opereaza o selectie înainte ca informatia propriu-zisa sa ajunga a fi analizata. El se asociaza cu evidenta în chiar procesul de probare a acestei evidente .

Întreaga selectie pe care o îndeplineste stereotipul are o puternica semnificatie valorica,

el receptând si evaluând totul prin aceasta prisma: o structura a stereotipurilor nu este neurala. Nu este doar cale de a ordona o lume confuza si greu de cuprins. Nu este doar o modalitate de simplificare. Ea reprezinta toate aceste lucruri si ceva pe deasupra, este garantia respectului fata de noi însine, este proiectia asupra lumii, a constiintei proprie valori, a propriei pozitii si a propriilor drepturi. Stereotipurile sunt, de aceea, puternic încarcate de sentimentele pe care le asociem cu ele. Ele reprezinta fortareata traditiei noastre si la adapostul zidurilor sale de aparare continuam sa ne simtim protejati în existenta noastra. Cu o asemenea structura cognitiva, exista putine sanse ca omul sa-si reprezinte în mod adecvat lumea în care traieste. El proiecteaza imaginea comandata a lumii, o imagine în care se regasesc, convetuind, obisnuintele noastre, într-un cuvânt subiectivitatea noastra.

În perceptiile noastre, multe dintre datele si caracteristicile realitatii nu sunt sesizate, alteori sunt deliberat lasate de-o parte, mai important este ca sensul constructiei ca atare este dat de setul de valori ale individului sau ale grupului. Imaginea din mintile noastre reprezinta, în ultima instanta o transfigurare care face apel la date si informatii din lumea înconjuratoare doar ca element de constructie si de inspiratie pentru reprezentarea cu care noi urmeaza sa operam. Contururile de ansamblu ale acestei reprezentari sunt creionate de valorile pe care le împartasim. Nu este de mirare ca fiinta umana, ca si grupurile sociale de altfel, confunda propria imagine asupra realitatii cu realitatea propriu-zisa, iar orice tulburare a stereotipurilor noastre este asimilata cu o zdruncinare a bazelor întregului univers.

Putina lume reuseste sa se sustraga influentei perceptiilor dominante asupra unor evenimente, situatii etc. Sunt acele persoane care, fie datorita unei cunoasteri mai amanuntite, fie unui spirit critic mai accentuat, dobândeste o perceptie noua, care este apoi copiata la nesfârsit, pâna când devine si ea un stereotip.

Cu toate ca traim în aceeasi lume, simtim lumi diferite.Felul în care oamenii îsi reprezinta realitatea influenteaza ceea ce vor face ei în continuare. Lumea si întreaga noastra experienta sunt codificate potrivit unor structuri mentale, culturale, personale, când încercam sa descriem realitatea, nu facem decât sa prezentam lucrurile potrivit codurilor noastre oferind astfel versiuni distorsionate ale realitatilor la care ne referim. Mediul în care traim este mult prea extins si foarte greu de asamblat, de articulat si cuprins într-o viziune unitara. Fiecare vede atât cât poate sa întelege si cuprinde. Raspunsul omului la realitate, evenimente, este o reactie care exprima mai curând o reprezentare subiectiva, personalizata(posibil obiectiva,uneori eronata si falsa). Fiecare persoana filtreza realitatea înconjuratoare prin propria sensibilitate, educatie si experienta: "Îsi aminteste primul sarut dupa jumatate de secol si uita ce-a vorbit cu doua zile în urma" .

Fiecare om dispune de un atlas mental si va actiona în functie de pricipalii vectori ai propriei harti mentale. Asadar, imaginile din capul oamenilor nu corespund automat cu lumea exterioara. Diferenta rezulta mai întâi din modul în care avem acces la fapte, situatii si evenimente. Contactul poate fi partial si adesea indirect. Imaginile reprezinta simplificari cognitive ale realitatii. Are loc o anumita distorsionare a unor date si evenimente în defavoarea altora, prin combinarea si evaluarea lor, într-o maniera care traduce seturi de interese si valori diferite.

Imaginile elaborate capata o conotatie afectiv-emotionala, omul este mai atasat de ceea ce construieste si elaboreaza si crede ca adevarul se afla în mintea sa. Lippmann precizeaza ca mintea umana dispune de anumite stereotipuri si chiar structuri de stereotipuri, ceea ce înseamna ca nu putem vorbi în intregime de rationalitatea deciziei umane. " Nu uitati greselile istoriei pentru a nu le repeta" [20].

Stereotipul exista, tentatia este prezenta si poate fi condamnata doar prin apel la memoria istoriei, cu valoare de adevar. Fiecare dintre noi percepe realitatea printr-un filtru numit familiaritate. Perceptiile noastre sunt influentate în mod profund de ceea ce stim si de ceea ce credem, de etichetele si sabloanele pe care obisnuim sa le folosim pentru a descrie lucrurile pe care le vedem în jurul nostru zi de zi. Adesea suntem obisnuiti sa credem ca perceptiile noastre constituie singura realitate existenta. Astfel este necesar sa întelgem mai întâi cum anume percepem noi lumea, realitatea care ne înconjoara si totodata cum percep realitatea ceilalti.

1.6. Verificarea perceptiei

Modul în care percepem lucrurile, întamplarile, actiunile si persoanele din jurul nostru si le interpretam poarta o amprenta personala puternica. Perceptiile ne sunt cunoscute doar noua însine pâna nu le comunicam celor din jur. Pentru a le putea comunica trebuie sa le traducem în mesaje verbale sau nonverbale sau în actiuni, pe care ceilalti, la rândul lor, sa le poata observa si percepe. Perceptiile sunt determinate de atitudinile noastre.

Verificarea perceptiei:

Comunicarea poate fi mai mult sau mai putin alterata de erori de perceptie. Existenta lor este inerenta fiintei umane si nimeni nu-i ferit, la modul absolut, de erorile normale de perceptie. Actiunea lor este legata de natura versatila a firii omenesti, de experienta individuala diferita a comunicatorilor, de natura stimulilor si a canalului de comunicare,

de context, cultura si factori de situatie. În esenta,erorile de perceptie sunt fie senzoriale,

fie de procesare mentala a informatiei:

1.erorile senzoriale normale,datorate unor fenomene fizice obiective

2.erori de prelucrare " mentala si iluzii psihice" provocate de dorinte.

3.erori senzoriale patologice, care apar la persoanele rupte de realitate. Ei vad, aud anumite lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede sau nu le aude.

Dr. Erik Peper, cercetator în domeniul testarii electroencefalografice, profesor la Universitatea de Stat din San Francisco, subliniaza si el acest fapt: "Pentru a învata cu adevarat ceva, trebuie sa interactionezi cu sursa datelor. În cazul televiziunii, nu gândesti cu adevarat. stiu ca, în cazul meu, pot sa învat ceva doar daca sunt angajat, ca în metoda socratica de predare".

Cea mai buna metoda de predare este cea interactiva. De exemplu, unii învata cel mai bine atunci când iau notite, fiindca notitele reprezinta un sistem cu feedback. Vizionarea TV presupune numai sa primesti - continua el - fara sa reactionezi. Nu face decât sa îti capteze atentia, iar tu primesti, nu privesti. Cititul produce o cantitate mult mai mare de unde beta. Este ceva anormal ca un om sa produca unde alfa în timp ce citeste. Partea îngrozitoare în cazul televiziunii este ca informatia ajunge la noi, dar noi nu interactionam. Intra direct în memorie si probabil ca reactionam la ea mai târziu, dar fara sa stim la ce reactionam de fapt. Când ne uitam la televizor, ne antrenam sa nu reactionam, si asa, mai târziu, facem lucruri fara sa stim de ce le facem si de unde ne-au venit în minte. Învatarea trebuie sa fie un proces rational si constient, ce presupune un efort de întelegere, de organizare a cunostintelor si de integrare a lor în orizontul mai larg de cunoastere a individului. Noile cunostinte sunt depozitate în memorie de unde pot fi scoase pentru a fi întrebuintate în procesul gândirii. în cazul vizionarii Tv, cunostintele nu sunt nici percepute sau structurate logic si nici mintea nu este deplin constienta de ele.

De fapt, daca se poate vorbi de o învatare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un caracter logic, deductiv, sintetic, fiindca aceste procese sunt guvernate de emisfera stânga care, pe timpul vizionarii, se afla în amortire. Perceptia va fi influentata de "credinte, asteptari si experienta deja acumulata" . Niciodata nu vom percepe la fel de complet ca lucrul în sine.

Daca despre o învatare constienta în fata televizorului nici nu poate fi vorba, altceva poate fi însa remarcat ca fiind propriu acestei tehnologii: televiziunea se pare ca are capacitatea de a-si trimite mesajele direct în subconstient, fara ca telespectatorul sa apuce sa controleze acea informatie, sa constientizeze cu adevarat ce si cum au patruns acele mesaje în memorie.

Ce vor sa spuna cercetatorii când afirma ca forta sau influenta televiziunii se manifesta în primul rând în spatiul subconstientului uman? Oare nu suntem constienti, când vedem un film oarecare, de actiunea care se întampla acolo? Cu siguranta ca da. Gradul de constientizare este însa mult diminuat fata de starea de veghe, în contextul careia se desfasoara oricare alta experienta a realului. În schimb, forta de impact, de imprimare în subconstientul nostru a imaginilor vazute la televizor este cu mult mai puternica decât în viata obisnuita. Am avut toti experienta citirii unui paragraf, pentru a constata la urma ca nu am înteles nimic din el. Atunci ne vedem nevoiti sa reluam lectura paragrafului cu mai multa atentie. Numai cu efort constient, deliberat, cu o participare activa din partea cititorului, cuvintele prind sens. În schimb, imaginile nu necesita nimic de genul acesta, trebuie doar sa tinem ochii deschisi. Imaginile patrund în minte si sunt înregistrate în memorie unde poti sa te gândesti la ele sau nu. Ele curg în noi ca fluidul într-un vas. Numai ca noi suntem vasul, iar televizorul este cel care toarna."

Într-o experienta obisnuita, gândirea constienta, rationala are ragazul si dispozitia de a analiza faptele sau evenimentele care intervin în viasa cotidiana a omului. Toate acestea sunt primite în minte si, înainte ca ele sa ajunga în subconstient, sufera o anumita descifrare care permite o pozitionare, o raportare a mintii fata de ele, integrarea lor într-un anumit orizont de constiinta si ierarhizarea în ordinea prioritatilor personale.

Acestea vor primi o noua configuratie, fiind supuse interpretarii personale si astfel vor putea fi înscrise în memorie.

Totusi, este necesar ca "receptorul mesajului sa-i recunoasca emitatorului competenta în domeniul vizat si sa-i acorde destula încredere pentru a-i asculta si accepta mesajul" .

De asemenea, constiinta noastra poate dirija în mare masura modul sau gradul în care ne implicam afectiv în ceea ce ni se întampla în viata. Astfel ca, daca o experienta nu este semnificativa pentru viata noastra personala, implicarea emotionala va fi minima.

Televiziunea are o influentadeosebita în modelarea gândirii si a comportamentului indivizilor. Cu toate acestea trebuie în primul rând "sa comunicam eficient bazandu-ne pe crearea de surprize si magie prin animare"

Televiziunea însa constituie un mediu foarte potrivit pentru crearea de puternice impresii emotionale, caci ea favorizeaza activarea emisferei drepte, aceea care raspunde de procesele emotionale si, totodata, suscita cu putere imaginatia - acea facultate a mintii strâns legata de factorul emotional, afectiv. W. Setzer, ca un corolar la influenta televiziunii asupra subconstientului uman, scoate în evidenta puterea de care dispune ea în conditionarea comportamentelor, în modelarea atitudinilor pe care telespectatorul, în mod mai mult sau mai putin constient, le adopta în viata. Prin televizor, telespectatorii percep si îsi însusesc în mod inconstient, mai bine decât prin oricare alt mijloc de comunicare, spiritul general al unei realitati sau al unei persoane (personaj de pe micul ecran).

Practic, aceasta capacitate de modelare a subconstientului uman defineste si îi confera televizorului forta de a influenta cu putere gândirea si modul de viata al oamenilor, fara ca ei sa-si dea seama de acest lucru. Chiar daca nu suntem perfect de acord cu comportamentul celor de pe micul ecran, cu spiritul lor, cu modul lor de a fi sau de a gândi, totusi acestea ni se vor transmite si, în timp, ni se vor fixa prin vizionare repetata. Omul în fata televizorului este precum copilul care observa, fara sa fie constient, lumea care îl înconjoara, pe care o interiorizeaza, ascunzând-o în memorie, pentru ca mai târziu în mod automat sa adopte, prin imitare, un fel de a fi asemenea cu cel pe care îl poarta deja înlauntrul sau.

Televiziunea nu manipuleaza, impunând cu forta un model de actiune, ci sugerând sau punând în lumina pozitiva anumite comportamente si atitudini care, prin repetare, ne vor modela imaginatia si atitudinile interioare, fara ca noi sa stim sau macar sa acceptam acest lucru. Prin toate acestea, televiziunea devine cel mai bun mijloc de manipulare sau de modelare a comportamentului si gândirii oamenilor, fara a fi însa un mijloc potrivit pentru învatare. Impactul televiziunii este în întregime asupra subconstientului, asa cum se întampla si cu celelalte mass-media noi, de asemenea, s-ar putea sa fi intrat în era în care informatia este furnizata direct în subconstientul maselor".