Rezistenta antisovietica - un tabu dupa 16 ani de independenta

Rezistenta antisovietica - un tabu dupa 16 ani de independenta

Societatea noastra cunoaste foarte putin, daca nu aproape nimic, despre rezistenta antisovietica (atat armata, cat si pasnica) din perioada 1940 - 1941 si 1944 - 1991. Eroii rezistentei antisovietice nu sunt cunoscuti opiniei publice, faptele lor de curaj nu sunt relatate in manualele de istorie, in ziare si reviste, la posturile de radio si TV. 

    Lucrul acesta nu este deloc intamplator. Din 1991 pana in prezent, mai-marii acestei tari si-au dorit sa guverneze o populatie ascultatoare si docila, fara memorie istorica, o populatie care nici prin vis sa-i treaca ca a avut si mai poate avea demnitate, curaj, rezistenta. S-a creat deja un stereotip potrivit caruia romanii basarabeni, moldovenii din stanga Prutului sunt niste papa-lapte, niste mamaligari, niste fricosi, niste lasi, spre deosebire de romanii de la Bucuresti si Timisoara, care au avut curaj sa moara si sa invinga in revolutii, spre deosebire de ceceni, care, o mana de oameni fiind, au avut barbatie sa se opuna armat monstrului militar rus sau, mai nou, spre deosebire de georgieni, care, cu toate presiunile facute de Moscova, au darzenia sa mearga mult mai hotarat spre NATO si UE decat Republica Moldova.

Ati observat probabil ca, in putinele cazuri in care se vorbeste despre ororile ocupatiei sovietice, se relateaza doar despre deportari si foametea organizata. Este adevarat ca acestea sunt doua dintre principalele elemente ale genocidului organizat de bolsevici impotriva romanilor basarabeni, care au facut cele mai multe victime - sute de mii de morti. Autoritatile moldovene de dupa 1991, care nu neaparat sau nu intotdeauna s-au identificat cu ocupatia sovietica, au admis aceste subiecte in discursul public pentru ca ele, ca efect, pot doar sa ne umileasca, sa provoace resemnare, sa ne confirme inca o data ca rolul predestinat noua de istorie este cel al victimei incapabile sa se impotriveasca calaului. Dar niciodata nimeni nu vorbeste despre rezistenta armata antisovietica, despre miscarea de ilegalisti, despre actele de barbatie ale basarabenilor inrolati in Armata Romana, despre jertfa deliberata a preotilor din Basarabia, torturati pana la moarte in beciurile KGB-ului din Chisinau. Cine, spre exemplu, stie astazi ca un sir de preoti de la Chisinau au refuzat sa se refugieze in Romania, au ramas aici si au condamnat in mod deschis ocupatia sovietica din 1940. La un an, cand in Chisinau au re 616f57g venit trupele romane, cadavrele acestor preoti au fost gasite in beciurile securitatii avand gurile cusute cu sarma.

    Populatia din Republica Moldova pastreaza vie memoria marilor voievozi romani. Potrivit studiilor sociologice, Stefan cel Mare si Sfant, Vlad Tepes, Mihai Viteazu, Mircea cel Batran sunt in topul listei eroilor nationali ai Republicii Moldova. Dar, se pare, aceasta memorie a trecutului medieval este insuficienta pentru recuperarea identitatii noastre, pentru revenirea la normalitate. Romanii din R. Moldova trebuie sa aiba si o viziune adecvata asupra istoriei noastre recente, asupra evenimentelor din secolul trecut. Poate ca acest trecut recent nu este unul glorios, dar, in mod sigur, este unul care si-a avut eroii, martirii sai. Lumea trebuie sa stie ca au fost multi cei care nu s-au resemnat, dar s-au opus tavalugului sovietic, chiar daca au stiut ca vor plati cu pretul vietii.

    Si acesta nu este un moft, ci este o necesitate fara de care Republica Moldova nu-si putea construi un viitor. Marile probleme ale Republicii Moldova de astazi sunt o consecinta a ocupatiei sovietice, a inocularii in mintile oamenilor a ideologiei comuniste. Cu atat mai important este sa-i cunoastem pe cei care s-au opus ocupantului si ideologiei lui. Spre deosebire de alte state, cum ar fi Polonia, Lituania, Estonia, Letonia, Romania, Republica Moldova nu a depasit conditia de tara ocupata de Rusia. Pana in prezent, o parte a teritoriului nostru national se mai afla sub controlul militar al rusilor. Rusii domina mass-media de la noi, limba rusa mai pastreaza puternice influente in viata publica. Republica Moldova se afla si sub ocupatia ecleziastica a Patriarhiei Moscovei, iar o parte importanta a clasei noastre politice este tributara Kremlinului. Unde mai pui ca partidul care ne guverneaza astazi, ales in cadrul unor alegeri recunoscute drept democratice de comunitatea internationala, mai pastreaza titulatura comunista.

Daca ne dorim un viitor demn, trebuie, suntem obligati sa ne cunoastem eroii rezistentei antisovietice si anticomuniste. Ei sunt, alaturi de alti inaintasi ai nostri, piatra care trebuie pusa la temelia Republicii Moldova, cel de al doilea stat romanesc, daca vrem ca peretii acestui edificiu sa nu se surpe.

Osanditi la nemurire

Imediat dupa ocuparea Basarabiei de catre trupele sovietice, la 28 iunie 1940, cateva zeci de tineri de la Liceul de baieti "Vasile Lupu" din orasul Orhei au infiintat gruparea de rezistenta "Majadahonda". Tinerii au tiparit si imprastiat prin oras, in special in locurile mai aglomerate: langa sediile NKVD, Comitetului judetean al Partidului Comunist, Comitetului Executiv Sovietic, fluturasi cu urmatorul continut: "Jos Comunismul", "Romani din toate tarile uniti-va! Caci ceasul eliberarii va sosi in curand!", "Jos calaul Stalin!". Actiunea cea mai temerara a tinerilor ilegalisti de la Orhei a fost arborarea Tricolorului pe cladirile NKVD, Comitetului judetean al Partidului Comunist, Comitetului Executiv Sovietic si a militiei judetene. Multi dintre ei au platit cu viata acest gest de curaj. Din fericire, faptele acestor tineri nu au ramas necunoscute. Doi cercetatori de la Orhei, regretatul Petru Bunacale si Andrei Calcea, au muncit ani intregi adunand informatii si, in 1999, au editat cartea "Osanditi la Nemurire", despre eroii organizatiei "Majadahonda".

Nimeni nu pomeneste numele eroilor nostri

Elena Grajdianu, sora lui Mihai Grajdianu, unul dintre eroii de la Orhei

    Fratele nostru Mihai lucra intr-un sat din apropiere si parintii nu stiau cu ce se ocupa el. Avea multi colegi. Intr-o zi, proprietarul casei in care el locuia, statea in chirie, a venit la mama si i-a spus: "Veniti ca feciorul dumneavoastra a fost arestat si dus la raion". Mama a inceput sa planga. S-a dus la raion si a spus ca vrea sa-si vada baiatul si sa afle de ce a fost arestat. Un sef a intrebat-o: "Matale mai ai copii?". "Da, a raspuns mama, mai am inca 5 copii". "Atunci, a spus seful, du-te acasa si ai grija de ei ca de acesta vom avea grija noi". Dupa asta, parintii mei nu l-au mai vazut niciodata. L-au tinut la puscaria din Orhei. Intr-o zi, un alt frate al nostru, Valea, cu doi ani mai mic decat Mihai, l-a vazut pe Mihai in timpul cand era dus la un interogatoriu. El a strigat: "Misa!". Dar Mihai s-a intors si a spus: "Eu sunt arestat, Valea, nu putem vorbi". Valentin a povestit parintilor despre aceasta intalnire.

    De Pasti, papa s-a dus la inchisoare ca sa-i transmita un colet, ca sa-l vada. Imprejurul inchisorii erau multi parinti care au venit sa-si vada fiii. Dar gardienii nu deschideau, nu permiteau nici o vizita. Papa a asteptat 3 zile, a dormit pe sub garduri. La a treia zi, gardienii au acceptat a transmita o parte din coletul adus de tata, dar nu tot. Si in schimb au adus o hartiuta pe care i-au aratat-o de la distanta si pe care era scris "Am primit. Misa". Aceasta a fost ultima veste de la el. Parintii au scris, dar nu au primit niciun raspuns. Mama mereu plangea. Au trecut ani si mama vroia sa-i faca praznic. Si se ducea la preot, dar preotul nu-i dadea voie, zicea ca poate Mihai este viu, poate a trecut granita, poate s-a ascuns undeva. Noi aveam un alt frate mort pe front si mama i-a facut praznic acasa, caci nu ne-am putut duce sa-l inmormantam. Si mama noaptea a visat ca a venit fratele cel mort pe front si i-a spus: "Mama, de ce eu am de toate, dar Misa nu are nimic? Eu i-am spus sa ia dintr-ale mele, dar el mi-a spus ca nu, acestea nu-s ale mele, sunt ale tale si eu nu pot lua nimic". Si mama s-a dus la preot si i-a povestit acest vis. Si atunci preotul i-a dat voie sa-i faca praznic. Si mama i-a facut praznic. Vreo 50 de ani noi nu am stiut nimic. Dupa ce mama si papa au murit, eu am aflat din zarul nostru, "Plai Orheian", ca Mihai a fost impuscat la Chisinau.

    Toti rusii care au murit pe pamanturile noastre sunt eroi. Noi le ingrijim mormintele, autoritatile au denumit strazi cu numele lor. Dar despre eroii nostri nimeni nu stie nimic, nimeni nu vorbeste despre ei, nici nu le pomenesc numele. Si noua ne este foarte dureros.

    Cei care s-au facut vinovati de moartea acestor tineri trebuie sa raspunda. Ei au comis o crima. Acesti copii ai nostri nu au comis nicio crima. Au abordat tricolorul, au difuzat foi volante, au protestat impotriva unei armate, unui regim de ocupatie. Asta nu este o crima. Ei s-au nascut romani, stiau ca sunt romani. Si cand au vazut atata bataie de joc fata de noi, au decis sa lupte. Au luptat pentru limba noastra romana si pentru tricolor. Dar NKVD-ul i-a impuscat in secret, pe ascuns. Daca fratii nostri au fost vinovati, trebuia sa-i judece si sa-i condamne in mod public. Dar autoritatile sovietice i-au impuscat si nici nu au anuntat despre aceasta rudele.

Sovieticii au ucis niste copii de 18-19 ani

Andrei Calcea, unul dintre autorii cartii Osanditi la nemurire:

    In perioada 1977 - 1982 mi-am facut studiile la Facultatea de jurnalism a Universitatii de Stat din Moldova. Intamplarea a facut sa gasesc un document despre un grup de tineri ilegalisti din orasul Orheri, care a activat in anii 1940 - 1941. In acel document se mentiona doar ca acest grup de ilegalisti a lansat foi volante in fata cladirii militiei raionale, comitetului orasenesc al partidului comunist si la scoala nr. 2 moldoveneasca. La inceputul lui 1989, cand a pornit valul de renastere nationala, am trimis o scrisoare pe numele Procuraturii Militare a fostei URSS. La 19 august 1991, cand a avut lor puciul de la Moscova, am primit un raspuns in care eram informat ca persoanele nominalizate in scrisoarea mea au fost reabilitate post-mortem, fiind vorba de cei 7 ilegalisti din Orhei care au fost impuscati la 27 iunie 1941 de catre fostul NKVD. Despre alte 7 persoane, de a caror soarta nu stiam, ni s-a spus ca vom obtine informatii mai tarziu, ca dosarele lor sunt cercetate, dupa care vor fi puse la dispozitia Securitatii Nationale a Republicii Moldova, fapt care s-a si intamplat. Dosarele au fost trimise la Chisinau in toamna lui 1990. Am facut o scrisoare catre Ministerul Securitatii din URSS si mi s-a permis, cu unele restrictii, sa le studiez. Dosarele, 11 volume, fiecare avand cate o mie si ceva de pagini, au fost trimise la directia raionala Orhei a Ministerului Securitatii. Am avut acces la ele doar timp de 2 saptamani.

    Multi dintre parintii acestor ilegalisti s-au dus in lumea celor drepti cu gandul ca ei sunt in viata, ca au facut undeva puscarie si pe urma au fost eliberati, dar nu au mai revenit la bastina. Cand a aparut cartea, rudele care mai erau in viata a acestor eroi au fost socate sa afle ca au fost executati prin impuscare. Dar toti s-au convins ca elevii au fost impuscati dupa ce am avut acces la ultimul dosar in care era anexata foaia de titlu a sentintei pronuntata la 27 iunie 1941. Procesul judiciar a durat din noaptea lui 24 iunie 1941 (deja incepuse razboiul) pana pe 27 iunie. Sovieticii se grabeau sa-i judece si sa-i condamne pe acesti copii de 18 si 19 ani. 

    Acesti tineri nu au comis crime, eu au actionat prin metode absolut pasnice: au arborat tricolorul, au difuzat foi volante si pentru asta au fost ucisi.

    Conducerea Republicii Moldova nu vrea sa se stie ca in timpul ocupatiei din 1940 -1941, populatia din acest teritoriu s-a opus invadatorilor. Nu este adevarat ca ocupantii au fost intampinati de catre localnici cu paine si cu sare. Ba dimpotriva, au existat revolte mari.

Tot ce faceam era pentru unitatea cu Romania

Din marturiile altui membru al Miscarii antisovietice "Majadahonda", Oleg Frunza

    La inceput, eu nu faceam parte din grupul "Majadahonda", creat indata dupa ocuparea Basarabiei, dar simpatizam miscarea de rezistenta. Apoi am inceput sa ma implic in actiuni. Tot ce faceam era pentru unitatea cu Romania. Toti asteptam eliberarea Basarabiei. In ajunul Craciunului din 1940 am abordat tricolorul pe sediul NKVD-ului. Ne-am urcat pe scara de incendiu a cladirii. Altii pe copacul de alaturi si de acolo nu ne-a fost greu sa smulgem steagul lor si sa-l punem pe-al nostru. Dimineata se adunase in strada multime de lume. Privea la Drapelul Tricolor. Nimanui nu-i venea a crede ochilor. In oras, se incepuse o harmalaie extraordinara.

    Mai tarziu ne-au arestat. Ne-au batut crunt, dar n-am recunoscut. Toti ne-am tinut bine. Nu ne-am parat. Ne-au judecat de acum cand la Prut incepuse actiunile militare de eliberare. Unora le-au citit sentinta, altora nu. Ne-au mai judecat prin inchisori si gulaguri. Soarta vitrega i-a lovit cu aripa sa grea si nemiloasa pe fiecare. Pe unii cu aripa mortii chiar dupa judecata: Grigore Mihu, Anatol Guma si alti sase baieti. Am fost judecati in noaptea de 24 iunie 1941 de catre Tribunalul Militar din Odesa. Noua am fost condamnati la 25 ani de privatiune in gulag. Telea Arcadie a murit in Sviajsk, langa Kazan, in 1942. Dumitru Avramoglo a fost condamnat tot in lagarele din Kazan la pedeapsa capitala.

    Cei care implineam 18 ani eram condamnati a doua oara la moarte. Eu aveam numai 17 ani, am scapat de moarte. De fapt, am reusit sa pacalesc si moartea, si pe calai. E greu sa-ti amintesti chinurile iadului si de acei camarazi care au murit fiecare izolat, fara a avea alaturi macar un suflet apropiat, sub gloante sau de loviturile mortale ale calailor, sau de foame si boli, cand nu mai puteai lucra...

Sclavia era in plina inflorire in Rusia sovietica

    Dupa ce am trecut Nistrul, aproape de Colbasna, trenul a fost oprit in camp si ne-au sortat, trenurile fiind inconjurate de masini militare - soldati cu caini. Femeile si copiii erau urcati in alte vagoane, barbatii in altele, desigur cei apti de munca. Membrii celor mai multe familii nu s-au mai intalnit niciodata. In lagar, dintre basarabeni erau multi intelectuali: magistrati, profesori, doctori, avocati, preoti. Buni gospodari, muncitori cu maini de aur, deportati in friguroasa Siberie numai pentru vina de a nu fi fost rusofili. In lagar, 60% erau romani, iar 40% rusi si alte nationalitati...

    Puscaria de la Kazan se afla in vestita Catedrala Fecioara Maria. Celula mea era chiar in fostul altar al Catedralei. Oficial, in scris, nu primisem sentinta. Am mai fost batut, incarcerat, judecat. Abia la 2 februarie 1942 a venit sentinta - munca silnica, 25 de ani. Eram invinuit de justitia sovietica de acte contrarevolutionare, dupa vestitul lor articol "CRD" - activitate contrarevolutionara. In mai 1942 am fost transferat de la Kazan la Ivdelag, la nord de Ekaterinoslav. Aici erau adusi barbatii condamnati la munca, in robie, in Rusia sclavia era in inflorire. Eram mai multi basarabeni. Aici i-am intalnit pe colegii de la Orhei: Leonid Budeanu, Gheorghe Martanov, Crucinschi s.a., condamnati in baza aceluiasi articol "CRD"...

    In Kazan, ca si in Ivdelag sau Krasnoiarsk, toti cei care vorbeam romaneste eram ca o familie. Tot lagarul Ivdelag era impartit in douasprezece raioane si avea o suprafata egala cu a Romaniei. Traiam in baraci, pe jumatate in pamant. In fiecare zi, din baraci erau scoase pana la douazeci si mai multe cadavre. Mureau de foame, frig, mizerie, de batai neomenesti si gloante. Am rezistat, fiind trecut prin scoala militara romaneasca... Basarabenii, bucovinenii, alti romani din lagar eram numiti "politici", pe cand restul populatiei lagarului, aproximativ 40%, erau in majoritate rusi si alte nationalitati. Nu stiu rolul lor. Multi ziceau ca-s spioni. Ei erau condamnati pe drept comun, dar ne stimau, ne intelegeau, noi toti eram disciplinati, muncitori, de noi nu se prea puteau lega, chiar si conducerea lagarului. Cum se vede, eram si parati, fiindca eram deseori cercetati si tor-turati, din nou judecati...

    Pai, noi, basarabenii, avem o alta mentalitate, o alta edu-catie. Rusii de cand sunt ei, inca din primul mileniu, au fost si au ramas barbari. M-am convins in cei 15 ani de detentie in Siberia. Inainte de ocupatia lor, la Orhei, viata trecea linistit, patriarhal. Plecau de la putere liberalii, veneau taranistii si invers - se duceau taranistii, veneau liberalii, viata curgea linistita, pasnica, cu intelegere, cu hramuri si petreceri, in armonie... Aveam tara, Patrie, neam si credinta sfanta in Dumnezeu, care nu m-a parasit niciodata si nici eu n-am uitat de Dumnezeu... L-am purtat pretutindeni in suflet, l-am simtit alaturi; chiar si in celula din Catedrala Sfanta Maria din Kazan, cand toti adormeau eu ma rugam lui Dumnezeu. Poate El m-a scapat cu zile din iad...

Mai 1998

Omul nu poate sa aiba doua patrii

Din amintirile unui membru al Miscarii antisovietice "Majadahonda", Gheorghe Martanov

Pe la 1 martie 1941 i-au arestat pe doi din ai nostri mai mari. Peste vreo 2 saptamani - inca pe cativa. La alte 10 zile ne-au luat intr-o noapte si ne-au adus la inchisoare. Cercetarile se faceau la NKVD, care era in casa lui Coteanu, mai jos de liceu. Seful NKVD-ului era un evreu zdravan, paros pe maini, pe nume Gavril GOLDENBERG, anchetator-sef - unul CEREPANOV, si simplu anchetator - un sergent Pavel PLOTNIKOV. Cercetarile erau duse de astia doi. Aveau metodele lor. Cate 7 zile la rand ne manau la interogatoriul ce dura zi si noapte. Se schimbau numai ei doi. Noi vorbeam, ei scriau in chirilica si ruseste, stiind cu buna seama ca nu cunoastem rusa si nici chirilica. Noi ii spuneam lui Plotnikov ca omul nu poate avea doua Patrii, la care el ne ameninta mereu cu tocul revolverului, ce statea in fata sa pe masa.

A fost arestat si Oleg FRUNZA. II stiam din liceu, era cu o clasa mai mare ca mine. La inchisoare am stat mult timp intr-o camera. Toate camerele erau pline de baietii nostri. Mai tin minte ca aproximativ la 10-15 februarie 1941 i-au adus pe Tolea GUMA si Grigore MIHU. Apoi am fost arestat si eu dupa 11 martie 1941. Cand au batut la usa, anuntand-o pe mama ca "aveti o telegrama", am inteles ca m-au ajuns si pe mine.

"MAJADAHONDA"

Organizatia antisovietica a tineretului studios, judetul Orhei, Basarabia

1 august 1940 - 31 mai 1941

1. GUMA Anatol, 1921, Orhei, cursul III, Scoala Pedagogica Orhei - impuscat

2. GUMA Victor, 1923, Peresecina - 25 ani

3. MARTANOV Gheorghe, 1924, Cucuruzeni - 25 ani

4. BRODETCHI Victor, 1922, Putintei - impuscat

5. EPROV Vichentie, 1920, Verejeni - impuscat

6. MIHU Grigore, 1921, Curleni - impuscat

7. SARBU Constantin, 1924, Cucuruzeni - 25 ani

8. BOGUS   Pavel, 1923, Mana, elev, Scoala medie nr. 2, Orhei - 25 ani

9. COTUN Anatol, 1922, Samascani, cursul II, Scoala Pedagogica - impuscat

10. DOBANDA Dumitru, 1922, Ghetlova - impuscat

11. COZMA Onisim, 1921, Vascauti - impuscat

12. GRAJDIANU Mihai, 1922, Orhei - impuscat

13. BRASOVEANU Eugeniu, 1924, Gauzeni - 25 ani

14. BACALU ION, 1924, Orhei - 25 ani

15. DUCA Anatol, 1922, Ciocalteni - impuscat

16. DUMITRESCU Valerian, 1922 - datele lipsesc

17. BIVOL Vichentie, 1922, Morozeni - 15 ani

18. SAPTEFRATI Cuprian, 1922, Oliscani - impuscat

19. CIOBANU Vsevolod, 1920, Orhei, cursul II, Scoala Pedagogica - 15 ani

20. STICI Dumitru, 1923, Orhei - 15 ani

21. ALEXEEV Vladimir, 1923, Orhei - 15 ani

22. DRUGUS Mihai, 1924, Ghiduleni, Orhei - 15 ani

23. BARCARU Grigore, 1923, Orhei, elev -       datele lipsesc

24. TIMOV Ilie, 1923, Orhei - datele lipsesc

25. MAJARU Maria, Orhei, prof. de psihologie, Scoala Pedagogica - 15 ani

26. VASCAN Eleonora, Orhei, eleva - datele lipsesc

27. VASCAN Margareta, Orhei, eleva - datele lipsesc

28. JOVMIR Tamara, Orhei, eleva - datele lipsesc

29. MARTANOV Larisa, Cucuruzeni, eleva - datele lipsesc

30. STOIANOV Rita, Orhei, eleva - datele lipsesc

31. FRUNZA Oleg, 1923, Orhei, anul II, Scoala Pedagogica Orhei - 25 ani

32. ASVITZ Veaceslav, 1924, Chisinau - 10 ani

33. AVRAMOGLO Dumitru, 1923, Bravicea, student, anul II, Scoala Pedagogica - impuscat in Rusia, Gulag

34. TELEA Arcadie, 1923, Soroca - 25 ani, decedat in Gulag, 1942

35. BUIUC Serghei, 1924, Chiperceni, anul II, Scoala Pedagogica - 10 ani

36. CROITORU Gheorghe, 1923, Orhei - 10 ani, cazut pe front in 1945

37. BLANARU Iacob, 1923, elev - 10 ani

38. CHIRILOV Iacob, 1923, Ustia, elev - domiciliat in Romania

39. CUDRITCHI Petru, 1923, Braviceni - 10 ani

40. BUDEANU Leonid, 1923, Peresecina - 25 ani, decedat

41. GUDIMA Vlad, 1924, Peresecina - datele lipsesc

42. CRUCINSCHI Petru, 1924, elev - datele lipsesc

43. MIHALACHE Iurie, 1923, elev - datele lipsesc

44. DANGA Boris, 1923, Criuleni - datele lipsesc

45. DODON Vlad, 1923, elev - 10 ani

46. PRICHICI Constantin, elev, an. II, Scoala Pedagogica - datele lipsesc

47. HOLBAN Elena, eleva - datele lipsesc

48. SANDU Ana, eleva - datele lipsesc

49. CRECIUN Eudochia, eleva - datele lipsesc

50. CUCULESCU Nicolae, 1923, Orhei - 20 ani

51. DUMITRESCU Valerian, elev - datele lipsesc

52. GUMA Vladimir, 1921, Orhei, student - datele lipsesc

53. MUNTEANU Dumitru, profesor la Liceu - datele lipsesc

Sergiu PRAPORSCIC