TELEVIZIUNEA
Ideea de a transmite imagini miscatoare s-a nascut in anii 1870. televiziunea de astazi este insa foarte departe de prototipurile initiale.
Idea initiala de televiziune a proveit de la doi oameni de stiinta britanici, Ayrton si Perry. In anii 1870 au inceput sa fie produse primele celule fotoelectrice(fotocelule), care transformau lumina in current electric.Ayrton si Perry au descoperit ca un sir de asemnea celule poate inregfistra variatiile in intensitate ale unei imagini _ o serie de lentile putea sa focalizeze pe celula lumina de pe fiecare portiune a imaginii, si cu cat era atinsa de lumina mai multa, cu atat genera un current electric mai puternic. Daca curentul de la cellule putea fi folosit pentru a aprinde un sir de becuri aflat in alt loc, atunci imaginea putea fi reprodusa. desiAyrton si Perry si-au prezentat sistemul in 1880, el nu putea fi pus in aplicare, in principal doarece curentii electrici generate de fotocelule erau prea slabi pentru a aprinde becurile, sin u se cunostea un mod de a-I face mai puternici.
Urmatorul mare pas facut in televiziune a fost facut de omul de stiinta german Paul Nipkow. In 1884 a produs o imbunatatire radicala a sistemuleui - inlocuirea sirului mare de cellule cu una singura, care necesita o singura sursa de lumina la receptor. Nipkow a reusit acest lucru utilizand un "disc de scanare" - un disc solid rotativ cu o serie de gauri. Pe masura ce discul se rotea, gaurile permiteau focalizarea de lumina pe fotocelula de pe fiecare parte a imaginii in succesiune, producand un current variabil care continea informatie despre intensitatea fiecarei parti a imaginii. Teoria era ca acest current putea fi utilizat pentru a varia intensitatea becului electric care primeste semnalul, si un disc de scanare identic ar reproduce apoi imagine, lasand lumina sa iasa in fata telespectatorului in aceeasi succesiune in care a fost inregistrata. Pentru a crea o imagine completa, in locul unor serii de puncte luminoase, discul trebuia rotit mai repede decat poate sa perceapa ochiul uman. Insa sistemul lui Nipkow a esuat deoarece fotocelulele nu puteau genera suficienta energie electrica pentru a aprinde becul.
Sistemul de televiziune functional a trebuit sa astepte pana la inventarea triodei in 1906. acest tub electronic, conceput de americanul Lee de Forest, putea amplifica semnale mici, ca cele de la fotocelulele lui Nipkow, si a permis inventatorului scotian John Logie Baird sa construiasca sisteme de televiziune functionale bazate pe ideea cu discul de scanare al lui Nipkow. In 1926 Baird a reusit sa prezinte "vederea prin radio" - transmiterea semnalelor de televiziune prin unde radio. Ca rezultat, Societatea Britanica de Radiodifuziune (BBC) a inceput un serviciu experimental de televiziune in 1932.
In 1936, cand BBC-ul a inceput difuzarule regulate, societatea adoptase deja un alt system dezvoltat de compania Americana Marconi. Noul system era in intregime electronic, fara parti mobile devenind mai fiabil decat sistemul mecanic Baird. Imaginile erau produse de un tub cu raze catodice, in care un fascicul de elctroni era bombardat pe substante chimice fosforescente pe partea inferioara a unui ecran de sticla. La inceput imaginile Marconi erau impartite in 405 linii orizontale pentru scanare, dar numarul acestora a crescut mai tarziu la 625 de linii (un astfel de system electronic avea o calitate mai buna a imaginii decat televiziunea lui Baird, care utiliza doar 30 de linii. Sistemul Marconi s-a dovedit atat de reusit ca sta la baza tuturor sistemelor moderne de televiziune.
Camere de televiziune
Intr-o camera de televiziune traditionala monocromatica lumina trece printr-o lentila si formeaza o imagine pe un strat de substanta chimica fotosensibila din interiorul unui tub cu raze catodice numit tub videocaptor. Acolo unde imaginea este luminoasa, conductivitatea electrica a stratului creste. Un fascicul de electroni scaneaza acest strat, linie cu lkinie, creand un flux de electroni, sau current, care variaza cu luminozitatea imaginii pe fiecare parte a stratului. La o camera color lumina este descompusa in cele 3 componente cromatice primare, rosu, verde si albastru, care sunt apoi separate pentru a forma imagini colorate pe tuburi videocaptoare. Cele trei semnale separate de culoare, impreuna cu informatiile referitoare la intensitate, sunt apoi transmise unui receptor si reconstruite de acesta. La camerele video moderne aceasta metoda de scanare a fost inlocuita cu cu circuite cu cuplaj de sarcina. Curentii produsi de fiecare celula variaza cu lumina incidenta, iar informatia poate fi citita si inregistrata pe caseta video, imaginea fiind reconstruita din pixeli individuali.
Receptoare
Intr-un receptor de televiziune, semnalele receptate de antenna sunt amplificatae, iar statia dorita este selectata, printr-un circuit de accord. Semnalul este apoi separate in componentele sale, oferind informatii despre intensitatea imaginii si culoare. Un televjzor color tipic utilizeaza semnalul pentru a controla intensitatea a trei tunuri electronice din tubul cu raze catodice. Efectul combinat de la distanta este de a produce un singur punct cu o culoare intermediara, care se combina cu cele din jurul sau pentru a forma o imagine miscatoare.
Una dintre limitele transmiterii a fost "lungimea de banda" pe care o ocupa semnalele de televiziune. Desi un receptor de televiziune este acordat pe o anumita frecventa, semnalul de imagine receptat este de fapt transportat de o "modulatie de frecventa". Aceasta inseamna ca orice semnal de acest gen ocupa de fapt o largime de banda substantiala de frecvente de ambele parti ale celei la care ne acordam. Pentru semnalele normale de televiziune, largimea debanda este de 8 MHz.
Televiziunea prin satelit si prin cablu
In anii 80 s-au gasit 2 cai pentru a depasi acest impediment: televiziunea prin cablu si difuzarea directa prin satelit (DBS). Pentru a trimite un semnal drept in casele noastre televiziunea prin cablu utilizeaza cabluri optice, care fac fata la mai multe informatii decat spectrul radio disponibil. Astfel numarul canalelor poate sa creasca substantial. DBS utilizeaza sateliti care graviteaza in jurul pamantului pentru a transmite semnale de televiziune. Satelitul difuzeaza semnale peste continente intregi, dare le sunt comparative slabe sin u interfereaza cu semnalele de transmisie terestre. Desi televiziunea prin cablu si prin nsatelit au succes, retelele transmise terestru sunt si acum cele mai importante, si se pare ca vor revolutiona televiziunea prin transmisia digitala.
|
