Textul jurnalistic
Exista o maniera proprie jurnalistilor de a scrie si a prezenta evenimentele? Putem vorbi de anumite retete sau tipare de redactare proprii jurnalistilor? Are textul jurnalistic un anumit specific, anumite particularitati ce īl diferentiaza de alte tipuri de texte, conferindu-i un statut distinct īn rāndul variatelor tipuri de scriituri?
La prima vedere am fi tentati sa raspundem negativ: īn ultima instanta, jurnalistii folosesc aceeasi materie prima - limba - si aceleasi principii ca orice utilizator al limbii: selecteaza cuvintele sau expresiile, formuleaza enunturi si construiesc texte pe baza unor modele de constructie īnsusite anterior. si totusi, lucrurile nu sunt chiar atāt de simple; tocmai de aceea vom īncerca sa aratam īn continuare ca textul jurnalistic se supune unor norme privind atāt modul de organizare si construire a textului, cāt si limba utilizata si stilul ales. Mai mult, chiar īn cadrul textului jurnalistic, constatam existenta unor variate genuri cum sunt relatarea, reportajul, ancheta, interviul. Acestea, la rāndul lor, se supun unor reguli bine definite de constructie si utilizeaza instrumente specifice care depind īn mod esential de tipul de jurnalism practicat: presa scrisa, audio-vizual sau jurnalism online.
Īn cazul textului din presa scrisa de exemplu, cititorii se vor astepta īntotdeauna sa gaseasca titluri incitante si texte coerente, clare, si concise; īn mod normal, limba utilizata va fi simpla si nu vom 333i89d identifica prea des metafore sau alte figuri de stil - cu exceptia cazului īn care acestea īndeplinesc o anume functie - de regula aceea de a evidentia sau accentua diferite aspecte ale relatarii. Vom putea identifica apoi un intro - fraza de debut a articolelor, ce are rolul de a capta atentia cititorului, si vom constata o structurare si o constructie specifice, ce depind de genul ales. Īntr-o publicatie jurnalistica nu vom gasi niciodata nuvele, procese-verbale, scrisori, stenograme sau rapoarte de activitate ca materiale jurnalistice distincte; īn masura īn care apar totusi fragmente ale unor asemenea genuri, ele īndeplinesc īn principal rolul de elemente de sprijin, pentru a conferi autenticitate si credibilitate textului jurnalistic propriu-zis. Cānd deschidem un ziar, nu ne asteptam sa gasim platforma politica a vreunui partid, stenograma vreunui proces de interes sau procesul-verbal al unui accident de ultima ora. Ne asteptam sa gasim un continut informational bogat organizat īntr-o forma anume, un text coerent si usor de citit, care sa ne aduca la cunostinta evenimente de actualitate.
Ţinānd cont de aceasta succinta analiza empirica, suntem īndreptatiti sa afirmam ca exista o serie de particularitati ale textului jurnalistic care īl individualizeaza, īl delimiteaza clar de alte texte apartinānd stilurilor beletristic, stiintific, epistolar etc. Dar care sunt īn mod concret aceste particularitati si cum ar putea fi ele sistematizate? O prezentare sintetica extrem de interesanta este cea oferita de Luminita Rosca: īn viziunea sa, o prima categorie de particularitati deriva din conditiile specifice de producere a textului jurnalistic. Din aceasta perspectiva putem distinge urmatoarele particularitati:
Textul jurnalistic este redactat de un jurnalist profesionist angajat pe baze contractuale; īn aceasta postura, jurnalistul īsi asuma toate responsabilitatile privind respectarea strategiei publicistice si a regulilor deontologice ce deriva din respectivul contract, din reglementarile legale sau din regulile deontologice.
Forma finala a textului jurnalistic este rezultatul unor activitati riguroase de colectare, selectie, ierarhizare si condensare a informatiei, si nu o simpla prezentare a faptelor. Textul jurnalistic nu prezinta informatia bruta, asa cum o ofera de exemplu, procesul verbal sau stenograma. Informatia este īn prealabil filtrata de jurnalist, asa īncāt sa raspunda cerintelor publicului, pastrāndu-si īn acelasi timp īnsa corectitudinea, obiectivitatea si acuratetea.
Filtrarea informatiilor īn mass-media nu este un demers īntāmplator aflat sub semnul subiectivitatii jurnalistului - desi o anumita nota de subiectivism va fi īntotdeauna prezenta; filtrarea reprezinta un proces supus unor norme mai mult sau mai putin stricte, cu un caracter mai degraba orientativ, reguli ce vin īn ajutorul jurnalistului, usurāndu-i munca. Procesul de filtrare este influentat de natura informatiei, de genul jurnalistic abordat (stire, reportaj, ancheta, interviu, comentariu etc.), si nu īn ultimul rānd, de canalul de difuzare utilizat (presa scrisa, audio-vizual sau jurnalism online). Un model general si foarte util de tratare a informatiei īn presa tiparita este cel oferit de catre Albert Kientz[1], care utilizeaza patru criterii principale de analiza īn procesul de filtrare: originalitatea mesajului, gradul de inteligibilitate a mesajului, gradul de implicare a publicului si profunzimea psihologica a informatiei transmise.
a. Īn ceea ce priveste primul criteriu, respectiv selectarea evenimentelor īn functie de originalitatea informatiilor, presa de informare are īn vedere doar acele informatii noi, de actualitate, imprevizibile, neasteptate si/sau neobisnuite, care fie difera de o traditie sau norma acceptata īn mod conventional, fie modifica perceptia realitatii. Īn procesul de filtrare, textul va fi construit īn jurul elementului de noutate, iar informatiile vor fi selectate si integrate īntr-o structura coerenta tocmai prin raportare la ceea ce este nou, neasteptat, sau inedit. Este ceea ce literatura anglo-saxona numeste generic "newsworthiness". Īn cadrul acestui demers, jurnalistul colecteaza informatiile legate de respectivul eveniment, le selecteaza, elimināndu-le pe cele redundante, asa īncāt ceea ce ramāne sa redea fidel continutul, punānd īn prim-plan elementul neobisnuit. Procesul de filtrare este absolut necesar īn domeniul jurnalistic, dar nu trebuie totusi exagerat, deoarece jurnalistul risca sa omita informatii relevante legate de evenimentul prezentat.
b. Cel de-al doilea criteriu, respectiv gradul de inteligibilitate, are īn vedere faptul ca orice informatie, oricāt de inedita sau originala, va fi receptata de catre cititori doar īn masura īn care limbajul utilizat le este accesibil. Tocmai din acest motiv, se recomanda evitarea termenilor abstracti, a termenilor de specialitate si a regionalismelor[2], a cuvintelor preluate din limbi straine si a celor rar utilizate - īn general orice termeni al caror sens ar putea sa nu fie īnteles de public, sau mai rau, ar putea fi gresit īnteles. De asemenea, este bine sa se evite utilizarea frazelor foarte lungi si/sau stufoase, precum si modificarea voita a topicii īn scopuri stilistice. Pe de alta parte - desi aceasta contravine īntr-un fel regulilor jurnalistice privind concizia - inteligibilitatea textului presupune un anumit grad de redundanta, īn functie de genul jurnalistic avut īn vedere, prin faptul ca uneori sunt necesare clarificari, explicatii suplimentare sau chiar reluari ale ideilor avansate initial.
c. Urmatorul criteriu - gradul de implicare a publicului - joaca un rol esential īn alegerea genului publicistic: stire sau reportaj, ancheta, interviu, editorial etc. Īn acelasi timp, el reprezinta un criteriu pentru a stabili spatiul sau timpul alocat informatiei de catre canalul mediatic. O informatie poate afecta un public mai larg sau mai restrāns, poate implica reactii imediate sau ulterioare, sau nu provoaca nici un ecou. De aceea, cu cāt gradul de implicare a publicului este mai mare, jurnalistul va alege un gen mai complex, mai amplu, mai detaliat, alocānd de asemenea evenimentului, un timp si un spatiu mai mari.
d. Īn fine, ultimul criteriu se refera la impactul informatiilor asupra psihicului uman. Cu cāt informatia atinge straturi mai profunde ale psihicului uman, cu atāt probabilitatea ca ea sa fie retinuta este mai mare. Tocmai de aceea referirile la violenta, sex, viata de familie - care ating īn profunzime psihicul - sunt exploatate atāt de intens, mai ales de catre presa de senzatie, dar nu numai. Astfel de informatii, care se adreseaza unui public cu educatie medie si sub-medie - dar foarte numeros - sunt retete sigure pentru tiraj sau audienta mare la public. Informatiile despre probleme economice, sociale, politice afecteaza straturi superficiale ale psihicului uman, iar gradul de receptare a acestora este direct proportional cu nivelul de educatie a publicului .
Mai mult, textele jurnalistice se supun unor constrāngeri de natura temporala si spatiala, legate nu doar de elaborarea si difuzarea mesajelor, cāt si de receptarea acestora. De exemplu textul publicat īntr-un cotidian din Romānia va selecta informatiile de interes pentru un segment de public bine delimitat geografic, tinānd cont de asteptarile si preocuparile acestuia. Similar, textul jurnalistic va varia īn continut, īn functie de aria de acoperire - locala, regionala, nationala sau internationala. De regula, o informatie de interes national sau international poate aparea īntr-o publicatie locala sau regionala, īn functie de importanta pe care se estimeaza ca o are īn cadrul respectivei comunitati. Atunci cānd avem īn vedere informatii locale sau regionale īnsa, ele vor fi publicate la nivel national - si mai rar international - numai īn masura īn care au o importanta deosebita si se mizeaza pe un impact spectaculos al acestora. Īn ceea ce priveste coordonatele temporale, criteriul principal ce delimiteaza textul jurnalistic de alte categorii - cum sunt textele literare sau stiintifice - este actualitatea informatiei. Orice informatie rupta de contextul spatial si temporal īn care apare poate sa-si piarda semnificatia, cazānd īn banal si desuetudine.
Textul jurnalistic - ca vehicul al informatiei - este tiparit īntr-o publicatie, difuzat pe un program radio/TV sau publicat online; de aceea el trebuie sa respecte codul grafic al publicatiei sau paginii web, sau formatul programului respectiv. Pe lānga rolul de suport al informatiei, el este īn acelasi timp o marfa, un produs destinat cumpararii si consumului, si īndeplineste functia de serviciu public; aceste functii exercita o permanenta influenta asupra jurnalistului, atāt īn activitatea de colectare a informatiilor, cāt si īn procesul de structurare a acestora si de redactare a textelor. Astfel, īn toate etapele activitatii sale, jurnalistul trebuie sa tina seama de doua aspecte foarte importante atāt īn alegerea continutului cāt si a modului de prezentare: īn primul rānd, el trebuie sa conceapa un produs vandabil, iar īn al doilea rānd, publicul sau tinta este reprezentat de mase. Ca urmare, informatia se structureaza tinānd cont atāt de sistemul de referinte (obisnuinte si preferinte de lectura, nivel de cunostinte si grad de cultura, interese si preocupari) al publicului, cāt si de sfera tematica a evenimentului.
Tratarea informatiei constituie un demers subordonat procesului de constructie a textului jurnalistic si tine seama īn pricipal de: a) natura si complexitatea evenimentului evidentiat; b) genul jurnalistic pe care autorul īsi propune sa-l abordeze; c) de dimensiunea psiho-sociala a publicului vizat. Īn lumina celor prezentate, activitatea jurnalistului nu este nici pe departe atāt de "libera" si autonoma pe cāt pare, ci este marcata de numeroase constrāngeri; acest constrāngeri pot fi atāt de ordin intern, legate de textul jurnalistic propriu-zis - ratiunile pentru care un eveniment devine informatie de presa, maniera de filtrare a informatiei, modul de constructie a textului, modul de "ambalare" a informatiei pentru a fi vānduta, cāt si de ordin extern - statutul publicatiei, statutul jurnalistului, reguli de deontologie si de etica profesionala, modificari aparute īn profilul psiho-moral al publicului etc.
Ca parte a sistemului mass-media, textul jurnalistic este subordonat conceptului de "eveniment" - concept ce determina atāt activitatea ziaristilor, cāt si interesul publicului. Īn sens foarte larg, evenimentul reprezinta orice īntāmplare din realitatea īnconjuratoare, cu o anume semnificatie pentru un individ sau grup; din perspectiva subiectiva, eveniment este tot ceea ce produce modificari īn statutul existential, social, economic, politic, cultural, profesional etc. sau īn perceptiile, sentimentele, cunostintele, interesele unui individ sau grup social. Chiar unele definitii ale articolului jurnalistic sunt centrate īn jurul conceptului de eveniment: acesta este considerat a fi un text delimitat grafic īn contextul ziarului, care relateaza evenimente de interes public, reale si recente, din categoria textelor narative si referentiale (Kosir 1988)
Astfel definit, evenimentul reprezinta una din constrāngerile majore ce actioneaza asupra activitatii jurnalistului; evenimentul ancoreaza publicul īn cotidian: "aici", "astazi", "acum" sunt termeni ce dobāndesc prin intermediul presei conotatii aproape mitice īn existenta noastra cotidiana.
De fapt aici este vorba de unul din trucurile presei care, punānd semnul egalitatii īntre eveniment si cotidian, opereaza de fapt un transfer de semnificatie de la primul catre cel de-al doilea, cotidianul fiind perceput doar īn relatie cu evenimentul. Acest transfer confera perisabilitate evenimentului si perenitate cotidianului, si este factorul ce determina de fapt nevoia de lectura a presei.
Ţinānd cont de faptul ca jurnalistul transmite informatii referitoare la un anumit eveniment, prin intermediul unui suport - fie el tiparit, audiovizual sau īn format electronic, catre un public-tinta, el realizeaza de fapt un act de comunicare. De aceea textul jurnalistic trebuie sa se integreze īn modelul general al unui act de comunicare. Astfel, orice model de comunicare are drept minime componente: emitentul, mesajul si, respectiv, receptorul sau destinatarul informatiei. Pentru a surprinde īn mod adecvat mecanismul derularii unui proces de comunicare trebuie luati īn considerare si alti parametri, printre care foarte importanti sunt: canalul utilizat si gradul de interactiune dintre emitator si receptor. Una din particularitatile comunicarii jurnalistice o reprezinta numarul enorm de potentiali receptori: destinatarul mesajului jurnalistic este reprezentat de marea masa a indivizilor, ceea ce face ca jurnalismul sa se īncadreze īn categoria comunicarii de masa. Comunicarea mass-media leaga grupuri sociale enorme īn rāndul carora accesul la informatii este liber, democratizat. Aceste conglomerate uriase sunt formate din indivizi care nu se cunosc īntre ei, nu se afla īn relatii de proximitate, nu comunica, si nu au valori si scopuri comune. De regula, comunicarea de masa se caracterizeaza prin interpunerea īntre emitent si receptor a unor instalatii tehnice sofisticate si a unor institutii complexe[3]. Una din implicatiile cele mai importante ale acestui fapt, dar ale numarului enorm de receptori este dificultatea - chiar imposibilitatea realizarii procesului de feedback. Comunicarea mass media - si implicit cea jurnalistica - este asadar unidirectionala.
Tot natura comunicarii si profilul destinatarului genereaza o constructie specifica a textului jurnalistic: structura informatiei īn cascada (Van Dijk, 1988)[4], ceea ce īnseamna prezentarea informatiilor īn ordinea descrescatoare a importantei lor, utilizānd urmatoarea schema: titlu, paragraf initial, prezentarea faptelor, consecintele, contextul, reactia celor implicati.
Structura "īn cascada" de care vorbeste Van Dijk este cunoscuta īn literatura de specialitate sub denumirea de "piramida inversata" sau "rasturnata", reprezentata grafic sub forma unei piramide cu vārful īn jos si alcatuita din trei secvente textuale:
baza piramidei - reprezinta cea mai importanta structura textuala - respectiv paragraful initial sau introductiv ( intro-ul īn jargon jurnalistic, lead īn limba engleza
corpul textului cuprinde contextul evenimentului prezentat (background īn limba engleza)
paragraful final sau fraza de īncheiere
stirea
Articolul de stiri este cel mai frecvent gen jurnalistic, chiar si īn cazurile cānd mass-media este orientata cu precadere catre genurile interpretative - cum se īntāmpla īn tara noastra. Ţinānd cont de faptul ca - īn ciuda importantei sale evidente - literatura autohtona nu pare sa acorde prea mare atentie categoriei "stire", consideram necesara, īn primul rand, definirea acestei notiuni. si pentru ca este vorba de o definitie, am consultat pentru īnceput cāteva dictionare, pentru a īncerca sa desprindem sensul general al stirii; astfel, Micul Dictionar Enciclopedic[5] defineste stirea drept "veste (īn presa, la radio), informatie scurta si operativa despre un eveniment", īn vreme ce Dictionarul Explicativ al Limbii Romāne o defineste ca fiind o "veste, informatie, noutate". Dictionarul Encarta adauga un element īn plus īn definirea stirii: acela de noutate, actualitate; primul sens este acela de "informatie despre evenimente sau evolutii recente", iar al doilea: "informatie despre evenimente curente, tiparita sau difuzata de mass-media".
Ca gen publicistic, stirea de presa reprezinta ceva mai mult, sau altceva decāt definitiile din dictionare. Jurnalistii au facut numeroase īncercari de a defini stirea, dar nu par sa fi ajuns la o definitie unanim acceptata; ba chiar unii dintre ei, cum este Stanley Walker - unul dintre cei mai mari editori din lume nu cred ca exista vreo definitie a stirii. El obisnuia sa spuna ca stirea este "mai imprevizibila ca vāntul" sau ca uneori "stirea nu face altceva decāt sa repete, folosind personaje noi, basme la fel de vechi ca piramidele"[7] (George A.Hough, 1975, p.2). Citat īn aceeasi lucrare, Joseph Pulitzer spune ca stirile trebuie sa fie "originale, distincte, dramatice, romantice, īnspaimāntatoare, unice, curioase, trasnite, comice, ciudate si care sa te faca sa vorbesti despre ele" .
Un scandal de coruptie, o operatie medicala īn premiera mondiala, o descoperire stiintifica extraordinara sunt subiecte de mare interes pentru publicul larg, dar ele nu devin stiri decāt īn masura īn care sunt relatate prin intermediul presei si oamenii afla despre ele. Altfel, ele sunt doar evenimente, fapte care risca "sa nu li se recunoasca existenta"
Asadar, o stire reprezinta relatarea unui eveniment, o marturie īn care jurnalistul trebuie "sa spuna ceea ce a vazut, numai ceea ce a vazut si nimic mai mult decāt ceea ce a vazut"[9]. Sau, cu cuvintele aceluiasi autor: "Ziarul este o īntreprindere care are drept functie transformarea evenimentelor īn stiri" .
Exista totodata o multitudine de informatii care nu merita sa devina stiri, desi īntrunesc uneori toate trasaturile genului. De exemplu, daca o persoana īsi cumpara o arma sofisticata si foarte performanta, aceasta reprezinta o informatie, nu īnsa si o stire. Acest fapt s-ar putea sa prezinte interes pentru un grup restrāns de persoane apropiate celui īn cauza, dar numai atāt. Daca īnsa cumparatorul este o persoana publica banuita a īntretine legaturi cu lumea interlopa, atunci informatia devine īntr-adevar stire. Cu alte cuvinte, un eveniment nu este stire oricāt de nou, ciudat, inedit sau surprinzator ar fi: pentru aceasta, el trebuie sa prezinte īn plus interes public.
O alta trasatura importanta a stirii este perisabilitatea acestora; stirile trebuie aduse la cunostinta publicului imediat, altfel risca sa-si piarda actualitatea: "manifestarile sportive, jocurile, dezbaterile, spectacolele sunt legate de actualitatea imediata; stocarea si distribuirea lor tardiva le reduce valoarea si, implicit, sansele de vānzare pe piata mass-media.
Īn general, specialistii sunt de acord ca pentru a fi considerate stiri, informatiile trebuie sa se īndeplineasca simultan o serie de conditii:
Situatiile conflictuale: razboaie, politica etc.
Progresul, inovatiile: o inventie deosebita, o noua autostrada ultramoderna, noi tehnologii etc.
Celebritatea: personalitatile sunt un subiect foarte bun de stiri
Dezastrele: cutremure, incendii de proportii, uragane, accidente de proportii etc.
Orice actiune ce afecteaza un grup/grupuri foarte mare de indivizi: defrisarea unei zone, constructia unei uzine de dimensiuni foarte mari, o centrala atomoelelctrica etc.
|
