ALEXANDRU IOAN
Enigmele absolutului
|
"P |
fiule, iertate sunt pacatele tale. Eram, ce mai, gumat.
De aceea, ca sa revin: într-o "maniera" cât mai socanta cu putinta credeam eu ca voi putea ajunge sa m-apropii de acesti zei-oameni poeti în legea lor, ca si cum le-as fi cerut un fel de "atestat" - sau ce? - ca sunt de-al lor, descoperindu-ma în astfel mai bine prin, cum sa le zici, "aceleasi crime"! "Participam", cu voie de la mine, la toate nenorocitele si mirobolantele si plinele de sângele stropit pe toti peretii lor "delicte zeiesti". Eram, fara îndoiala, un "delincvent-minor", dar zeu si - daca nu ma însel - acelasi (asa) am ramas!
Umblam prin padurea satului meu, a Goesciului de-atunci si de-acum, ceresc si pamântesc, pentru ce? sa caut - macar ce - în peripatetice periple sarmisegetuziene - cum spuneam, "somat" de zeii mei - caci mai erau si Poe si Kafka si Urmuz, dar - opreste toti acestia - aha, zâmbeam doi mai mult decât zei, cum sa le zic, întru care fapturi si pe Dumnezeus Tatal l-as fi putut scrie, vroit, cu litere mici: Dostoievski si Lautréamont. Despre acesta din urma si acuma n-as putea spune decât - Doamne fereste! - psalmi si rugaciuni! Bine mi-am zis: Doamne fereste! Dar ... m-am îndepartat. Cautam, cum v-am spus mult mai înainte, forme de lemn cu "fete" dracesti prin padurile satucului meu si, "împreuna" cu versurile din acea vreme, le agatam pe ai casei mele pereti si-n ale prietenilor mei urechi, gândindu-ma ca ai mei teribili stapâni, pe care-i iubeam si-i iubesc, cum "Doamna Vevi" pe Bunul sanchiu - Domnul Dumnezeu - ma vor îndreptati sa sper ca, odata, voi fi bine-venit în Împaratia lor, si cât mai grabnic. Scuzati-ma pentru un mic distinguo: pre Bunul Dumnezeu nu-l puteam iubi de fel, caci ma înspaimânta realmente. Aveam niste vise atât de înfricosatoare, încât ... si toate pareau a-mi fi trimise, "transmise" de catre Bunul. Nu pareau, chiar de la Acela veneau "ele"! stiam.
M-a pufnit, credeti-ma, râsul citind acum câtiva ani, în "România literara", ca undeva, în lume, parca se "experimenteaza" tot felul de "nazbâtii". Citeam despre turnatul sângelui în masini, din care curge apoi sângele pe strada sau pe podea, cutite cari ciopârtesc inimi verzi pe pereti, pasari furisate-forfecate din cârpe, presupun, si despre niste excremente în chingi prinse pe abdomen, de lilieci, ori cadavre zacând pe jos cu oamenii lor vii cu tot etc., etc. -: copilarii, v-as spune, dragilor - toate acestea-mi veneau aproape cu fiescare somn, în vis, brusc, brusc - în toti acei ani si cum spuneam, cu "expeditori" - limpede ca diminetile-mi de-atunci de-obste "salvatoare", nu glumesc: Atatiitorul sau - vorba lui Henry Miller - Dumnezeu cum le-o fi chemând ...
Încercam sa va fac a întelege - prin prea multele-mi spuse - cât de minunat era sa stiu - ca si zeii mei, chiar daca nu-mi vorbeau decât prin cartile lor - nu se putea sa nu fi fost "bântuiti" de aceleasi nenorocite - si altele "întâmplari" - de-aceste! Stop. si: Baudelaire a fost, trebuia s-o spun dintâiul - cel pentru care - împreuna adesea cu prietenul meu si de astazi, Aurelian Zisu, - facusem o adevarata lecturare - în - patimasie, asa: eu, zece poeme, Aurel înca-atâtea, pâna "terminasem" - vorba vine - sfânta-i carte Florile raului. Iar, înspre dimineata - cum astfel? - Caragiale! Aurele, salut.
Baudelaire m-a fascinat, bulversându-mi orice alte reflexe - de - cunoastere - emotie, în prima instanta prin acel poem si în clipa aceasta mie-mi, parca, "adresat" ca o încurajare: Litanii catre Satan ... Ca o încurajare si ca un bine-stiut îndemn la îndemn de a nu uita "a cui" este si în ce fel este si de ce este în asa fel - sau hal - lumea noastra gresit facuta de el ... Ergo, stricata. "Totusi, fiecare cu gusturile lui!" (H. Miller).
Apoi, da: iata si cele mai adesea-n râs - strigate - în cap, desigur, versuri, cum ar zice cutaras-criticul, "baudelaire-ine".
Lepadarea Sfântului Petru, Abel si Cain ... dar si ... Vinul asasinului "shakespearian" de-a binelea, ca de-al raulea nu pot pentru ca sa-i zic, din contra - dar si Frumusetea, Uriasa, Vampirul. Cum stam în noapte. Mustrare postuma, Pisica o fantoma - adica: Chipul din rama - Semper Eadem. Pe volumul ce-l rasfoiesc acum, facut cadou de un prieten, cineva, poate el a scris, la pag. 159 poemul Motanul, a scris acela (aceea): o iubeste pisicile ...
Ca "iubeste" - fiind barbat, nu?, pesemne - noua au facut zece poeme? Da? Acum ar urma a va recita Aurelian pe al sau Baudelaire, sa continuu eu - va rog - cu ale mele, se întelege: Unei creole, Strigoiul, Sonet de toamna, Tristetea Luna, Bufnitele, Mortul vesel, Groaza placuta, Unei trecatoare, Scheletul care sapa, Sfârsitul zilei, si înca: Podoabele, Uitarea, Femei blestemate - Delfina si Ipolita - Metamorfoza vampirului, Razvratitul. Capacul, Genunea, Neprevazutul, Examen la miezul noptii - acesta, ultimul, ar fi sa-l citim în fiescari noapte, neaparat - s.a.m.d.
Rog a va, cum spuneam, citi aste sfinte pagini pre unde le vreti gasi si-o sa lasati lumea sa lunece, chiar fiindca, spunea, ne-ncredinta Baudelaire:
"Daca un poet ar cere Statului dreptul de a avea câtiva burghezi în grajd, Lumea ar fi foarte mirata, pe când daca un burghez ar cere un poet la gratar, lucrul ar parea cât se poate de firesc".
Ergo, cititi, în loc de "burghez", "om-deplin" si-n loc de "poet", vreau cum v-am tot zis.
Cam atât?
Ba. Mi s-a cerut - Ionel C. mi-a zis sa scriu câteva vorbulite despre acestia poeti-zei - ceea ce si facui, stramoseste, bine - zic eu si daca nu va este cu suparare de - amen va sa închei, obisnuit, cu o glumba (glumitei în Ardeal i se zice).
Un scurt, poate prea scurt ipotetic dialog cumva apocrif: Domnul Dumnezeu, Tatal, Alexandru I., poate unul din fiii lui.
Dumnezeu: - Buna dimineata, Alexandre.
Alex: - Buna sa fie, daca zici Tu.
P.S. Cât despre ceilalti doi poeti: Mallarmé si Verlaine, bine, zic precum acelasi H. Miller: - Asa sa ajute Dumnezeu, dar eu nu-i vad pe zeii acestia mari poeti. Punctum.
Despre Rimbaud, cetiti iar, rogu-va, ce-am îngaimarit mai sus "despre" Lautréamont. Da? Ati citit. Atunci, chiar ca nu mai am nimic a va zice. Punctum.
|
