,,ALEXANDRU LAPUSNEANUL" DE COSTACHE NEGRUZZI - ESEUL CU PARTICULARITATILE - NUVELA ISTORICA

,,ALEXANDRU LAPUSNEANUL" DE COSTACHE NEGRUZZI - ESEUL CU PARTICULARITATILE - NUVELA ISTORICA

Istoria, ca demers al actului narativ si sursa de inspiratie pentru creatorii lirici si dramatici, va fi redescoperita in cultura romana in perioada pasoptista, perioada de nastere a romantismului romanesc, un model al celui francez anuntat de catre Victor Hugo in prefata la drama "Hernani" in care acest pleda pentru necesitatea "liberalismului in literatura". Aceasta perioada va sta sub semnul directiilor impuse de catre Mihail Kogalniceanu in programul "Introductie" al revistei "Dacia literara" in care acesta sfatuia scriit 414e43e orii sa combata "traductiile", sa elogieze idealul unitatii nationale, sa critice tarele societatii contemporane si ale celei anterioare si sa se inspire din frumusetile patriei, folclor si trecutul istoric militand pentru promovarea hotarata a directiei nationale si populare in literatura, si insistenta asupra legitimitatii spiritului critic.. Sub imperiul acestor imbolduri de realizare a unei literaturi nationale vor scrie Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Radulescu, Costache Negruzzi. Sub semnul acestor directii, aceasta etapa va fi o perioada de inflorire in special a genului epic si mai ales a nuvelei romanesti.Unul dintre scriitorii romani care au cultivat aceasta specie literara este si Costache Negruzzi, apreciat de Al. Piru drept ,,un clasic al romantismului", fiind totodata primul scriitor care valorifica intr-o creatie literara cronicile moldovenesti. Astfel, primul numar al revistei ,,Dacia Literara" aparut in 1840, face cunoscuta nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" ce va fi inclusa in volumul ,,Fragmente istorice" si avea sa fie opera fundamentala pentru literatura romana, aceasta abordand un subiect inspirat din istoria nationala. Fiind o specie literara a genului epic in proza cu un fir narativ central si cu o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat implicand un numar redus de personaje, avand dimensiunile intre schita si roman cu intamplari relatate alert si obiectiv - interventiile naratorului fiind minime - atentia orientandu-se, mai ales, asupra caracterizarii complexe a personajului, ,,Alexandru Lapusneanul" este considerata nuvela istorica. Faptul ca aceasta va respira influente romantice ce imbina elemente clasice intr-o viziune realista va face ca nuvela sa aiba un caracter proteic. Nuvela este clasica prin simetrie, incipitul si finalul fiind axate pe moartea unui domnitor, echilibrul tablourilor- acestea fiind in numar de patru, prin valoare - fiind singura nuvela istorica, neegalata nici pana azi, << care ar fi putut sta alaturi de ,,Hamlet" daca ar fi avut prestigiul unei limbi internationale>>- G. Calinescu, prin ,,elementele de paratextualitate"- G. Genette, prin limbajul elevat, prin mesajul educativ al operei, sobrietatea auctoriala, atitudinea detasata a naratorului, prin concizie, prin personajele care apartin de regula aristocratiei, valorile morale, limbajul elevat si prin economia de mijloace artistice. Discursul narativ are o constructie riguroasa, nuvela fiind dispusa in patru capitole, fiecare insotit de un motto semnificativ Daca voi nu ma vreti, eu va vreu", ,,Ai sa dai sama, Doamna! " Capul lui Motoc vrem! ". ,,De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu! "care concentreaza conflictul dominant avand valoare de element anticipativ, dar si moment al subiectului, conform tehnicii ,,mise en abime".

O prima particularitate ce coroboreaza statutul de nuvela istorica este inspiratia din cronicile Moldovei, hipotextul acesteia fiind ,,Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche - paginile afectate domniei lui Alexandru Lapusneanu si ,,Letopisetul Tarii Moldovei" de Miron Costin - secventa linsarii lui Batiste Veveli folosita de Negruzzi pentru scena linsarii lui Motoc, din paginile cronicarului preluand si elemente care tin de psihologia gloatei si personajul colectiv. Nuvela se distanteaza insa de realitate prin apelul la fictiune, totul fiind transfigurat artistic. Astfel, naratorul va comite in mod voluntar unele inadvertente printre care: Motoc murise decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru Lapusneanu. Naratorul ii confera o resurectie fizica, pentru a-l ucide moral dar si fizic, pentru a-i atribui un exitus pe masura lipsei lui de caracter, iar Stroici si Spancioc sunt si ei adusi in diegeza pentru realizarea antitezelor specifice romantismului : intre patriotismul acestora si interesele meschine in raport cu momentul ale lui Motoc, intre consecventa acestora si labilitatea aceluiasi boier, intre personalitatea accentuata a lui Lapusneanul si lipsa de caracter a lui Motoc.

O a doua particularitate o reprezinta tema care vizeaza evocarea unei perioade din istoria reala: ultimii cinci ani de domnie a lui Alexandru Lapusneanu - 1564 - 1569. O alta particularitate vizeaza astfel faptul ca spatiul si timpul alese alese sunt reale din punct de vedere istoric : Moldova secolului al XVI-lea.

O alta particularitate o reprezinta subiectul care inglobeaza intamplari care au ca punct de plecare evenimente istorice. Astfel, primul capitol avand motto-ul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu" reprezinta expozitiunea. Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu intariri turcesti intovarasit de sapte mii spahii si de vreo trei mii oaste stransura", dorind sa-si reia scaunul domnesc, nereusind altfel sa-l alunge pe Stefan Tomsa, care-i urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de pe tron de boierii care acum il intampina la granita, in dumbrava din Tecuci : vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Acestia il avertizeaza ca poporul nu-l doreste ,,tara nici nu te vrea nici nu te iubeste" si ca mai oportuna ar fi renuntarea la tron. In ciuda avertismentelor boierilor, Lapusneanul, dand dovada de o vointa inflexibila - reprezentata prin celebra replica integrata mottoului - ajunge la putere si, in scopul limitarii puterii boierilor ii ucide cu sau fara motiv,,la cea mai mica greseala dregatoreasca", astfel incat in fiecare zi, capul unui boier ucis era tintuit in poarta cetatii. Porunceste apoi sa fie arse toate cetatile Moldovei - in afara de Hotin ,,ca sa sece influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile feudalitatii". Intriga este reprezentata de capitolul al doilea, care sta sub motto-ul "Ai sa dai sama, Doamna!", acesta reprezentand replica unei jupanese cu cinci copii, vaduva unui boier ucis de Lapusneanul si care o ameninta pe sotia acestuia, doamna Ruxanda ca va da seama in fata lui Dumnezeu si a poporului, fiind considerata complice a crimelor comise de sotul ei. In sala tronului Doamna Ruxanda il roaga pe sotul ei sa puna capat varsarii de sange si durerilor nesfarsite la care ii condamna pe urmasii celor ucisi, relatandu-i intalnirea cu o jupaneasa cu cinci copii" , al carei sot fusese ucis de acesta. Intrigat de atitudinea sotiei sale domnitorul riposteaza brutal, promitandu-i ulterior un ,,leac de frica". Astfel, episodul intrigii mareste incordarea dramatica din momentul culminant al operei. Desfasurarea actiunii se intinde pe prima parte a capitolului al treilea, ce are motto-ul "Capul lui Motoc vrem!". La Mitropolie, Lapusneanul participa la liturghie, incercand prin discursul tinut dupa slujba religioasa sa-i convinga pe boierii prezenti de sinceritatea intentiilor sale. In scopul castigarii increderii acestora, foloseste argumente hotaratoare: poarta hainele domnesti, se inchina cu evlavie la icoane sarutand moastele Sf.Ioan si citeaza din Biblie, invitandu-i pe boieri la curtea domneasca pentru un ospat de impacare. Punctul culminant, momentul de maxima tensiune a operei dezvaluie caracterul crud al domnitorului. La ospat. cand postelnicul Veverita doreste sa inchine in cinstea domnitorului, slujitorii aflati in spatele boierilor incep sa-i omoare pe meseni. Lupta este scurta dar inversunata, desfasurandu-se sub privirile lui Lapusneanul si ale lui Motoc. Dupa ce sunt ucisi pe cei patruzeci si sapte de boieri prezenti la ospat, Lapusneanul le asaza capetele intr-o piramida, o cheama pe doamna Ruxanda si ii arata "leacul de frica" promis. Zarva provocata de uciderea boierilor aduna multimea in curtea domneasca. In ciuda revendicarilor initiale pe care le au: "sa ne micsureze dajdiile!", este de ajuns ca unul sa strige numele lui Motoc, pentru ca acest cuvant sa fie ,,ca o schinteie electrica" deoarece ,,toate glasurile se facura un glas". Naratorul surprinde aici psihologia gloatei reusind sa construiasca magistral personajul colectiv, care afirma Calinescu "reactioneaza sinergic". Oamenii renunta astfel la revendicarile initiale care, indeplinite le-ar fi adus avantaje, in scopul satisfacerii setei de sange, ei ajungand sa ceara unanim pe Motoc, considerat unicul vinovat de toate relele din tara. Rugamintile vornicului nu il indupleca pe domnitor, acesta indeplinind dorinta poporului care, dupa linsarea lui Motoc se retrage ca si cum acesta ar fi fost scopul adunarii. In al patrulea capitol, avand ca motto "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" se contureaza deznodamantul nuvelei. Dupa patru ani de la omorarea boierilor si a lui Motoc, Lapusneanul se imbolnaveste de tifos exantematic si se retrage in cetatea Hotinului. In cosmarurile generate de friguri are viziunea cumplita a victimelor sale si, cuprins de remuscari, cere mitropolitului Teofan sa-l calugareasca daca-l va vedea in agonie. Ajunge astfel sa fie calugarit dupa dorinta lui conform obiceiului pamantesc, pentru ca sufletul sau sa poate fi mantuit, punandu-i-se numele de Paisie. Trezindu-se din agonie, nu accepta faptul ca nu mai este domn, se revolta si ameninta cu uciderea pe toti cei pe care-i considera vinovati de calugarirea lui, inclusiv pe fiul sau, mostenitorul tronului. Sfatuita de boierii Stroici si Spancioc, care supravietuisera masacrului fugind din tara, si cu incuviintarea discreta a mitropolitului Teofan, doamna Ruxanda ii ofera sotului ei o cupa cu otrava. Scena uciderii domnitorului este cutremuratoare, naratorul descriind in detalii naturaliste modul prin care este realizat exitus-ul personajului. Acesta"se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si ochii sai insangerati se holbasera", pana cand in sfarsit "isi dete duhul in mainile calailor sai". Concept binar, in doua trepte narative, finalul are accente cronicaresti Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei", naratorul consemnand in aceeasi descendenta umanista ca a fost inmormantat la manastirea Slatina, unde "se vede si astazi portretul lui si a familiei sale".

O alta particularitate care coroboreaza statutul de nuvela istorica o constituie personajele care beneficiaza de echivalente istorice. Cel mai bine individualizat este personajul principal, Alexandru Lapusneanul, imaginea transfigurata artistic a domnitorului Alexandru Lapusneanu. Ca orice personaj literar, ,, fiinta de hartie"- Roland Barthes, Alexandru Lapusneanul va fi individualizat pe baza a doi parametri. Astfel, ca instanta narativa, ,,personna" sau ,,masca" adica din punctul de vedere al incadrarii intr-un tipar, intr-o ideologie estetica este principal datorita ocurentei pe care o are pe parcursul discursului narativ, protagonist - deoarece el centreaza diegeza, central - datorita rolului important pe care il are in transmiterea mesajului operei, eponim - deoarece se regaseste in titlul operei, naratorul a dorit si aici sa-si individualizeze personajul, el articuland substantivul propriu pentru a-l uniciza. Este personaj tridimensional - deoarece evolueaza pe parcursul acesteia si romantic - exceptional deoarece este situat in intamplari exceptionale beneficiind de un ,,destin de exceptie". Acesta se evidentiaza in mod clar pe parcursul diegezei desfasurate in cele patru capitole. Cel de-al doilea parametru pe care este construit acest personaj literar vizeaza calitatea sa de referent uman. Astfel, ca ,,persoana" - adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza Alexandru Lapusneanul beneficiaza atat de un portret fizic, cat si de unul moral. Portretul fizic sau prosopografia este construita in mod clasic direct prin caracterizarea directa realizata in discursul narativ Purta coroana Palaeologilor, si peste dulama poloneza de catifea stacojie avea cabanita turceasca. Nici o arma nu avea decat un mic junghi cu plaselele de aur; iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de sarma", ,,ochii lui .clipeau". Portretul moral sau ethopeea personajului este realizat initial prin caracterizare directa din asertiunile naratorului:"sangele intr-insul incepu a fierbe", cat si din discursul altor personaje : "Crud si cumplit este omul acesta"- mitropolitul Teofan, "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in sangele cel pangarit al unui tiran ca tine" - Stroici, " Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor" care il apreciaza astfel ca pe un om fara mila. Partea cea mai ampla a portretului moral se deduce insa prin caracterizare indirecta din faptele, vorbele si atitudinile personajului nemilos si rau:" Iesiti! Ca pre toti va omor! Si cauta o arma pe langa el, dar negasind decat potcapul, il azvarli cu manie in capul unui calugar" Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei.". Astfel, Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor care il tradasera in prima domnie, acesta fiind principalul motiv pentru care s-a urcat a doua oara pe tronul Moldovei. El detine arta disimilarii, scena din biserica fiind reprezentativa in acest sens, imbracat cu mare pompa domneasca participa la slujba, se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, in timp ce el pregateste cel mai sadic omor din toate cele comise. Se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei umane cand il cruta pe Motoc pentru a se folosi de perfidia lui in aplicarea planului de razbunare si-i promite ca sabia lui "nu se va manji de sangele"lui. Se tine de cuvant, nu-l omoara pe boierul tradator, insa, inteligent, stie sa profite de multimea adunata la portile curtii domnesti, care cere capul lui Motoc, pentru a scapa de un boier tradator. Lapusneanul dovedeste o strategie de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent cu boierii, in asa fel incat sa nu-l poata trada nimeni. Inteligent si perfid, Lapusneanul reuseste sa manipuleze poporul casatorindu-se cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rares, domnitor de buna amintire pentru acesta, pe boieri, promitandu-le impacarea, dar ucigandu-i in masa, pe Ruxanda, pe Motoc. Expert in aceasta arta, el reuseste sa manevreze pe oricine si sa-si ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le pune in aplicare cu meticulozitate si cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului motivata de mai multe fapte cumplite :"leacul de frica "pe care i-l ofera doamnei Ruxanda, linsarea lui Motoc, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor. Stie sa foloseasca orice imprejurare in interesul sau. Lipsit de sentimente umane, ii considera pe toti cei din jurul sau potentiali dusmani si traieste cu obsesia tradarii celorlalti. Dorinta de putere duce la cruzimea exacerbata, ajungand pana la a vedea crima ca pe un "act gratuit"-Andre Gide. Ateismul il face sa se apropie de Dumnezeu doar in fata mortii, sperand in vindecarea lui. Lapusneanul da dovada de oarecare demnitate rugandu-I pe Stroici si Spancioc sa-l injunghie pentru a putea muri ca un domnitor, insa este otravit chiar de blanda lui sotie, o plata bine meritata pentru cruzimea lui. Placerea zicerilor memorabile - "Prosti dar multi ", "Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa va mulg eu pre voi", "Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarapt" - si predilectia pentru gestul teatral menit sa copleseasca - piramida de capete, linsarea lui Motoc - sunt alte caracteristici ale acestui personaj romantic.

Doamna Ruxanda este un personaj secundar de tip romantic construit in antiteza cu Lapusneanul: angelic-demonic, blandete-cruzime, caracter slab-caracter tare. Boierul Motoc reprezinta tipul boierului tradator, viclean, las si intrigant. Nu urmareste decat propriile interese. Personajele episodice precum Spancioc si Stroici reprezinta boierimea tanara avand rol justitiar. In relatie cu personajul colectiv, multimea revoltata de targoveti, care cere un tap ispasitor pentru suferintele indurate, Lapusneanul dovedeste cunoasterea fortei gloatei Prosti, dar multi!" , dar si psihologia acesteia pe care o manipuleaza in sensul propriei razbunari.

O alta particularitate care statuteaza caracterul de nuvela istorica o constituie faptul ca reconstituirea epocii se face pe baza culorii locale, motivarea estetica a operei fiind sustinuta de arta naratiunii, a descrierii si dialogului. Culoarea locala se evidentiaza astfel pe baza arhaismelor fonetice ,, pre", ,,sama" , ,,scanteiara", ,,vreu."; arhaismelor lexicale ,,cabanita", ,,dulama", ,,zobon"; arhaismelor semantice ,,a popi" - cu sensul de a ucide, ,,prost" - cu sensul de om simplu, fara rang, abderit, arhaismele dominand in descrierile de interioare si ale vestimentatiei. Se evidentiaza in mod pregnant tehnica inlantuirii prin aditiune - sfarsitul unei secvente constituind inceputul alteia; tehnica basoreliefului - toate celelalte personaje gravitand in jurul personajului principal, atat prin fapte cat si prin replici reusind sa potenteze, sa proiecteze pe fundal personalitatea lui Lapusneanul ca tip al tiranului, al domnitorului feudal, dornic sa concentreze puterea in mainile sale. Pentru acest lucru scriitorul are mare grija in motivarea artistica a operei, constantele narative demonstrand acest lucru. Astfel perspectiva narativa este heterodiegetica - prin nararea la persoana a treia, naratorul este omniscient, aflat cu totul in afara diegezei, pozitia lui fiind extradiegetica, el nefiind personaj. Realismul nuvelei este dat de verosimilitatea aspectelor prezentate, naratorul reactualizand o perioada din istoria Moldovei, de veridicitatea scenelor, de stilul sobru si impersonal - obiectivitatea fiind unul dintre imperativele enuntate de ,,Dacia Literara" in programul ,,Introductie". Viziunea este auctoriala, naratorul este detasat, nu se amesteca in enuntarea unor pareri personale in raport cu faptele prezentate, nu e personaj, e in afara diegezei, totusi exista unele abateri, unele imixtiuni ale vocii auctoriale, abateri de la obiectivitate prin anumite pareri subiective: "dupa aceasta desantata cuvantare", "Lapusneanul a carui ochi scanteira ca un fulger".

Astfel, prin izvorul de inspiratie istorica, prin concizie, tehnica detaliului, anticipari ale actiunii, prin motto-urile de la inceputul fiecarui capitol care valideaza tehnica ,,punerii in adancime"si hipotextul cronicaresc, prin faptul ca eroul sta sub semnul timpului, prin caracterul scenic dat de concizie, prin observatia psihologica si sociala, prin caracterul pictural al unor scene si surprinderea multimii revoltate se demonstreaza statutul de nuvela istorica. Prima nuvela istorica din literatura romana realizeaza magistral portretul tiranului, personajul romantic, alcatuit din contraste, exceptional prin cruzime si reconstituie culoarea de epoca in aspectul ei documentar.