ALITERAŢIE
= Termenul provine din fr. allitération, lat. med, alliteratio, acesta compus de umanistul italian Pontanus (secolul XV), si înseamna re 23323y2421x petarea intentionata a unor consoane, cu efect muzical. Nu este vorba, ca în vechea poezie germanica, numai de sunetele initiale (v. Metrica), ci chiar de reluarea aceleiasi consoane în interiorul vocabulelor, ca în Clopotele lui Edgar Poe; "Clopote de-alarma, clopote de arama ! / Ce fantastice terori tulburarea lor proclama ! / si-într-al noptii aspru vânt / Cu ce spaima ne-spaimânt". (trad. Dan Botta). A. are adesea valoare onomatopeica (v. Onomatopee): "Vâjâind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie" (Eminescu). Dupa sunetul care se repeta, A. primeste denumiri speciale: lambdacism (l repetat): "O cal de val / Peste cavala" (Ion Barbu); mitacism (m): "Murmura glasul marii" (Eminescu); iotacism (i consonantic): "Non fuit istum iudicium iudicii simile, iudices" (Judecatori, aceasta judecata nu a semanat a judecata - Cicero); polisigma (s): "Fosnirea matasoasa a marilor cu sare" (Ion Barbu) etc.
|
