AMELIA PAVEL
|
C |
Dincolo însa de acest tip de relatii, sa le spunem profesionale, între artele vizuale si îndeletnicirea literara, prioritar poetica, este frapanta în poezia franceza din secolul XIX imaginea concret vizualizata. Sa abordam câteva exemple. Iata-l pe Lamartine, preromanticul care a avut un considerabil ecou si în literatura româna prin relatiile lui cu studentii si revolutionarii români aflati la Paris la mijlocul secolului XIX. Celebra poezie Le Lac cu versul ei devenit maxima: "O temps! suspends ton vol ..." va influenta peisagistica elvetiana a mijlocului de secol XIX, axata pe tema lacului si a muntelui, cu mult apreciatul în Elvetia franceza Bocion, din opera caruia detine câteva peisaje si Muzeul Colectiilor din Bucuresti. Dominante vizuale, poate inspirate din pictura vremii, întâlnim si la Alfred de Musset. Într-un poem intitulat Lettre ŕ M de Lamartine , se evoca scene din viata unui apicultor, proiectat în dimensiuni monumentale, într-o viziune în acelasi timp realista si romantica. Ecouri din aceasta viziune se gasesc în pictura româneasca la Nicolae Grigorescu si la Nicolae Vermont.
Un caz care constituie în el însusi un capitol în problema raporturilor dintre vizualitate si poezie în secolul XIX este Victor Hugo. Precum se stie, Victor Hugo a fost si un foarte talentat desenator, mai ales de peisaje marine si arhitecturale, încarcate cu aceeasi energie debordanta, cu acelasi romantism retoric ca si poezia si dramaturgia lui. Iata poemul Extase (1828): "Singur lânga valuri, ... ochii mei se cufundau dincolo de lumea reala". Îl obsedeaza imaginile marine, care amintesc de exilul politic al poetului pe insula bretona Guernesey, el, adversarul neîmpacat al lui Napoleon al III-lea. Dar si în romane, ca în Notre-Dame de Paris, dincolo de naratiune, exista o adevarata documentare asupra arhitecturii si sculpturii gotice medievale franceze. Aceste aspecte au fost evident folosite cu mult succes de cinematografie.
Mai putin celebre, dar nu mai putin semnificative, sunt aluziile lui Théophile Gautier la opere de arta vizuala. Caracteristic în acest sens este poemul consacrat pictorului spaniol Zurbarán, ale carui figuri de calugari în alb constituie una din comorile artei spaniole. Evocarea se concretizeaza acut în prima strofa a poemului, când îi "vedem" pe acesti calugari "alunecând tacuti pe pavimentele mortilor", murmurând rugaciuni fara numar.
Cel mai reprezentativ poet în sensul vocatiei vizualitatii este, desigur, Charles Baudelaire, care, precum se stie, a fost si un critic de arta ale carui opinii au fost decisive, nu numai în epoca. Ele ramân valabile si astazi. Saloanele lui Baudelaire, cronici înserate în publicatiile vremii, au marcat istoria artei franceze - si nu numai - atât a secolului XIX, cât si a trecutului artistic universal. Daca am cita numai poemul Les phares (Farurile), ne-am întâlni cu o mica istorie a artei universale în versuri. Poemul consacra fiecarui pictor invocat patru versuri: începe cu Rubens, continua cu Leonardo da Vinci, cu Rembrandt, cu Michelangelo, cu Goya, cu Delacroix (cu al carui spirit Baudelaire a fraternizat în mod special), încheind cu o multumire dramatica, adresata divinitatii, prin oferta "acestui plânset fierbinte care, rostogolit din secol în secol, vine sa moara pe malul vesniciei tale". În marele sau tablou, Gustave Courbet, aducând un omagiu culturii franceze în general, situeaza în centru portretul lui Baudelaire. Urmând în continuare sonetele si alte poeme ale lui Baudelaire, recunoastem peisaje de Corot, imagini simboliste de Gustave Moreau - sa ne gândim la versul poetului în care lumea este pentru "une foręt de symboles", o padure de simboluri. Pe alocuri îl intuieste pe Odilon Redon cu premonitiile lui suprarealiste - vezi sonetul Le Guignon. Uneori, imaginile lui Baudelaire se apropie de pictorii simbolisti germani, pe care, de altfel, nu i-a cunoscut, ba chiar si de imagini din scenografia wagneriana, de care se pare ca era informat, astfel sonetul La vie antérieure, cu celebrul lui vers de început: "J'ai long temps habité sous de vastes portiques" ("Ani în sir locuit-am sub marete portaluri"). Cu Delacroix se înfrateste în permanenta. Cunoscutul tablou al lui Monet, Le Balcon, se asociaza cu poemul Le Balcon, descriind o neîntinata fericire, desigur mult potentata si senzualizata. Peste decenii, Matisse se va inspira din L'invitation au voyage, cu refrenul cunoscut "Lŕ, tout n'est qu'ordre et beauté,/ Luxe, calme et volupté", pictând celebrul Dans cu nuduri, din colectia rusa a Galeriei Tretiakov.
La Stéphane Mallarmé, vizualitatea este la fel de provocatoare, desi el nu este, ca Baudelaire, direct implicat în activitatea artistica, decât în masura în care, în "La Revue Blanche", interesul pentru artele vizuale exista si prin contributia lui Theodor Cornel, românul critic de arta si critic literar, activ în aceasta redactie. Afinitatile lui Mallarmé se îndreapta nu spre o imagine abstracta, ci, dimpotriva, spre o lume a simbolurilor accentuat carnale. "Mon corps est triste, hélas, et j'ai lu tous les livres" ("Trupul meu e trist si cartile toate le-am citit"), repeta poetul. Matisse va face o ilustratie la poemele lui Mallarmé, retinând din imaginile acestuia prezentele maritime (Brise marine): "Je partirai! Steamer balansant ta mâture, Lčve l'ancre pour une exotique nature!" Ca si Baudelaire, se apropie de simbolurile lui Gustave Moreau în poemul Herodiada. Acumularea de bijuterii, de aur, de brocarturi stralucitoare reconstituie, în poemul lui Mallarmé, universul lui Gustave Moreau. Nici de lumea lui Böcklin nu este strain Mallarmé: lacurile lui Böcklin, încarcate de vise si anxietati. Tot de Böcklin se apropie si celebrul sonet Le vierge, le vivace et le bel aujourd'hui, cu imaginea lebedelor în agonie si exil. Evocari de sculpturi funerare gasim în sonetul consacrat mormântului lui Edgar Poe.
La Paul Verlaine, în general mai aproape de muzica decât de vizualitate, exista în poemul Clair de lune o evocare a scenelor de divertisment în stil rococo, ale lui Watteau. "Jouant du luth et dansant, et quasi triste sous les déquisements fantastiques" ("Cântând la mandolina si dansând sunt tristi în costumatiile lor fantastice"). Alte poeme, evocatoare peisagistic, se înrudesc cu impresionistii, cu Pissaro în special, prin viziunea lor usor idilica.
La Rimbaud, vizualitatea, acolo unde apare în mod evident, are un caracter amplu - catastrofic, direct legat de Delacroix si mai ales de Géricault, de faimosul lui tablou Le Radeau de la méduse. Poemul lui Rimbaud Le bateau are caracterul unei adevarate ilustratii de carte. Celebrul sonet Voyelles (Vocale) este un adevarat program al raporturilor dintre cuvânt si imagine vizuala. Exista însa la Rimbaud si unele poeme care evoca imagini din prima faza a lui Picasso, astfel poezia Le pauvre songe:
"Peut-ętre un soir m'attent,
Ou je boirai tranquille
En quelque vieille ville ."
În principal prozator, Huysmans a avut un rol esential în reînvierea interesului pentru arta medievala franceza. Atât în romanul La Cathédrale, cât si în La-bŕs, arhitectura si sculptura religioasa medievala îsi dezvaluie o simbolistica de mare profunzime filozofica. Influenta acestor romane asupra evolutiei picturii religioase franceze a fost enorma. Pictura lui Maurice Denis, dar si a lui Puvis de Chavannes de acolo pornesc.
Belgianul de limba franceza, Emile Verhaeren, din pleiada vizionarilor de stânga ai culturii valone de la finele secolului XIX, aproape ca l-a tradus în versuri pe sculptorul Ch. Meunier, în poemul Le menuisier (Tâmplarul). Acestei profesiuni, Verhaeren îi atribuie o vocatie filosofic-constructiva, atunci când scrie, în prima strofa a poemului:
"Le menuisier du vieux savoir
Fait des cercles et des carrés
Tenacement, pour démontrer
Comment l'âme doit concevoir
Les lois indubitables et profondes
Qui sont la rčgle et la clarté du monde."
Fiind bine cunoscut si apreciat în redactiile literare românesti de la începutul secolului XX (1900-1912), Verhaeren si viziunile lui de stânga au influentat în anume masura pictura si sculptura mica, mai ales în primul deceniu al secolului XX, inclusiv din România.
În totala opozitie cu Verhaeren este poetul catolic - idilic Francis Jammes, ale carui poeme, reconstituind peisajele traditionale ale ruralitatii franceze, sunt îmbibate de religiozitate si se apropie de Charles Péguy, de neocatolicismul filosofic si idilic în acelasi timp, retoric si cu unele conotatii politice din textele literare semnate de Paul Claudel, François Mauriac, G. Bernanos.
|
