"ADAM SI EVA"
Tudor Arghezi
Poezia "Adam si Eva" este o prezentare a creatiei cu o tenta alegorica. Arghezi, un "titan" al poeziei moderne, resuseste sa dezvolte 919p1520j literatura pentru copii, sa foloseasca o variatie de mijloace artistice pentru a o face cat mai complexa si mai cuprinzatoare. Importanta lui Tudor Arghezi in literatura romana este inestimabila, intrega sa opera cupranzand o varietate de teme si dezvoltand numeroare motive. Tema "esteticii uratului" este prezenta in arta poetica a lui Arghezi, fiind una din cele mai importante si mai surprinzatoare abordari literare ale sale. Tudor Arghezi mai contribuie si la dezvoltarea literaturii pentru copii. Poeziile sale reprezinta o invitatie la "a medita" si "a cunoste". Temele sale cu tenta religioasa sunt printre cele mai disputate. O astfel de tema se regaseste si in poezia " Adam si Eva". Spre deosebire sentimentele si ideile contradictorii din Psalmi, in poezia "Adam si Eva" se renunta la profunzimea detaliilor, si la toata razvratirea impotriva divinitatii cugetata in alte poezii de ale autorului. Motivul crearii omului, motiv prezentat in poezie, este lipsit de profunzimea tainei. Arghezi isi imagineaza scopul acestei lucrari a divinitatii ca eliberarea de o apasatoare monotonie a singuratatii: "urandu-i-se singur in stihii,/a vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii". Ofensat, autorul mentioneaza ca omul ar fii putut fi creat din "borangic, argint sau promoroaca,", insa el a fost creat din "cu praf si nitelus scuipat", acesta fiind si motivul pentru care Adam a iesit "trandav si naravas". Autorul sugereaza aceasta imperfectiune a omului din lipsa unei extravagante a bazei din care divinitatea a facut fiinta omeneasca. Adevarul biblic revelat este neluat in seama de autor, el prezentandu-si propria viziune asupra facerii, netinand cont de adancimea faptei si de sacralitatea infaptuirii. "Aluatul gresit" reprezinta o exprimare aproape apofatica, poetul se foloseste de aceasta, aflandu-se in imposibilitatea unei explicarii a imperfectiunii. Experienta monahala a lui Tudor arghezi a fost o importanta resursa si punct de plecare in abordarea temelor religioase. Poezia "Adam si Eva" ascunde o ipostaza a neintelesului, prin "jocul crearii". Divinitatea este inchipuita ca o fiinta omeneasca, fiinta care se plictiseste si care din materia creata anterior, creeaza omul. Adam, primul om, nu poate fi insa descris cu minutiuozitate de catre autor deoarece, "nici o poza nu ne-nvata/Cum ar fi fost omul dintai la fata." Aici autorul da libertate imaginatiei, a gandurilor. Este o invitatie la a descoperii imaginea promordiala. Din costa lui Adam este facuta Eva. Poetul nu insista in a descrie aceasta "zamislire" a Evei. Primii oameni sunt inchipuiti de Arghezi ca niste copii surpinsi intr-un moment de joaca: "s-au luat de maini si-au cutreierat/gradina toata-n lung si-n lat." In acesta secventa se surpinde intr-un mod exceptional nevinovatia, curatia, frumusetea primilor oameni. Erau precum copii liberi, ce "sovaiau" prin gradina. Intreaga poezie este vazuta ca o armonie a creatiei, un tablou ce infatiseaza pe Adam si Eva in gradina raiului. Acest act al creatiei este surprins de poet ca o joaca, in care omul creat de Dumnezeu isi atribuie acesta taina a facerii si nestingheriti profita de minunatiile raiului.
|
