Adolescenta reflectata în doua opere literare

Adolescenta reflectata în doua opere literare

Înteleasa ca vârsta a maximelor aspiratii si a formarii, adolescenta s-a definit ca tema literara din cele mai vechi timpuri si ca urmare a necontenitelor încercari ale fiintei umane de a se lamuri cu sine si cu lumea. Înca de la începutul mileniului al III-lea î.Hr., Epopeea lui Ghilgames, cel mai vechi text sumero-babilonian, ofera modelul unor eroi care descopera în trecerea de la adolescenta la maturitate, eterne valori umane: prietenia, devotamentul, speranta. Literatura populara ofera modele fantastice ale formarii prin cautarea unui ideal semnificat de cunoasterea de sine. Tinerete fara batrânete si viat& 343t1922d #259; fara de moarte reprezinta povestea moralizatoare a celui care, dobândind experiente inedite, constientizeaza dramatismul conditiei umane, ca succesiune de vârste ori ca succesiune de etape existentiale. Raportata la individ, adolescenta genereaza o întreaga literatura în care stau alaturi poezia, romanul si scrierea confesiva. Ionel Teodoreanu surprinde în La Medeleni vârsta-metafora, legata de spatiile sufletesti ale dezvoltarii.Articulându-se pe imaginea individului în formare, romanul Fratii Jderi urmareste eroul în proiectii epopeice, conditionându-l social si mitic. Acelasi specific îl identificam în Amintiri din copilarie, cu deosebirea ca dimensiunea eroica este substituita aici de modelul idilic al unei lumi în petrecere, în care satul real se transfigureaza în spatiu ideal. Simtita prin traire directa, adolescenta devine imagine de jurnal, confesiune autentica, precum în Jurnalul de copilarie si adolescenta a lui Geo Bogza, sau confesiune dedublata în intentia unei masti exemplare, ca în jurnalul lui Titu Maiorescu. Dincolo de individ, adolescenta se raporteaza la planurile sociale care au modelat-o de-a lungul timpului. Mereu actuala, tema adolescentei ramâne un punct de interes pentru scriitorii contemporani, care o relationeaza cu dramele existentiale ale eroilor contemporani, asa cum se întâmpla cu personajele lui Mircea Cartarescu din Travesti.

Doua opere literare în care este reflectata tema adolescentei sunt Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade si Juventus - Despre mine as fi vrut sa scriu despre tine de Simona Popescu.

Mircea Eliade este fara îndoiala una dintre cele mai fascinante personalitati ale literaturii secolului XX, acesta definindu-se prin complexitatea unei opere care îl înscrie în seria marilor spirite enciclopedice ce fac mândria patrimoniului nostru national.

Simona Popescu se înscrie în generatia deceniului noua, este o prezenta activa în peisajul artistic actual, autoarea fiind identificata cu un reper incontestabil de valoare.

Proiectat în câteva versiuni, sub titlul initial Romanul unui om sucit, Romanul adolescentului miop începe sa fie scris în 1921. Tema care va deveni esenta romanelor atât de populare de mai târziu, Elevul Dima dintr-a saptea, de M. Drumes, si Cismigiu et comp., de Gr. Bejenaru, beneficiaza în romanul lui Eliade, câteva decenii mai devreme, de o tratare superioara prin autenticitate, dar si prin imaginea unei adolescente marcate de preocupari enciclopedice si în egala masura de atmosfera cotidiana a scolii, de oscilatiile sufletesti ale vârstei si de ineditul experientelor erotice.

Despre mine as fi vrut sa scriu despre tine face parte din volumul Juvetus, acumulând în mesajul liric, deghizat într-o confesiune de esenta narativa, ideea fundamentala în definirea adolescentei: pluritatea eurilor care tulbura drumul catre sine, formulata astfel de Ioana Pârvulescu: "Egotismul versurilor se estompeaza fiindca eu nu se poate întelege pe sine decât când e înconjurat de nenumarati tu pe care sa-i poata respinge". Titlul prefigureaza, de atfel, tema si maniera tratarii ei. Doua verbe tranzitive - as fi vrut si sa scriu - se constitue în poli ai comunicarii cu sinele, exprimând optiunea si posibiliatea acesteia. Eu si tu sunt calificative ale fiintei, aflate în raporturi contradictorii si, în acelasi timp, consecutive în plan temporal, caci eul devine esenta a propriei fiinte, proiectata într-un alt timp, într-o alta vârsta. Daca pronumele "eu" închide universal sau semantic vârsta clipei, prezentul "tu" exprima vârsta timpului, sinteza de trecut si viitor. Succesiunea vârstelor, asociata imaginii unor papusi rusesti, ascunse una în alta, ofera modelul metaforic al adolescentei ca prima etapa problematizanta.

Primele aprecieri despre Romanul adolescentului miop vin chiar din perspectiva autorului: "Îmi spuneam ca, pentru întâia oara, un adolescent scria despre adolescenta, si scria întemeiat pe documente. Când, câtiva ani mai târziu, au început sa apara în Viata româneasca fragmente din cel de-al doilea volum din La Medeleni, am simtit ca nu ma înselasem. Adolescentii lui Ionel Teodoreanu nu erau cei pe care îi cunoscusem eu. Apartineau altei lumi, care ma fermeca si ma înduiosa totodata, dar pe care o simteam definitiv depasita. Adolescentii mei erau într-adevar de-atunci si de-acolo, din Bucurestii primilor ani de dupa razboi .". Premisa autenticitatii vine din caracterul autobiografic si din abordarea de jurnal, dar poarta pecetea stilistica a fictiunii, caci autorul se transfigureaza într-o instanta naratoriala, Mircea, totodata personaj, configurat prin mijloacele literaturii. Conventia este anuntata în debutul romanului, scrierea unei carti despre propria viata fiind necesitatea ce defineste eroul adolescent. Formula stilistica a marturisirii se articuleaza pe verbe la viitor, caci romanul lui Mircea este o promisiune si un ideal. El nu va iesi din aceasta matca pâna la final, cum nici adolescenta nu poate iesi din granita conventionala fara riscul de a se converti în banala maturitate. Romanul promis ramâne dincolo de text, închizând în el realitatea alunecoasa a unui adolescent care se cauta cu înfrigurare. Conventia functioneaza constant si continuu, permitând o lectura deschisa, întrucât promisiunea genereaza un text real despre un text fictional, personalitatea lui Mircea Eliade se proiecteaza în fictiunea personalitatii unui personaj, iar proiectia generalizeaza o vârsta în care cititorul adolescent poate afla propria imagine.

În opera Simonei Popescu idealul spiritului matur este unitatea de sine, tradusa în fuga de uitare. Memoria conserva evolutia fiintei, asa cum papusile de lemn conserva în interiorul lor copii din ce în ce mai mici, pe care jocul le dezvaluie treptat. Mesajul autoarei este implicit: "Cine de adolescenta scapa de el scapa. Cine pacea o vrea trebuie sa-si uite adolescenta. Sau s-o transforme în sirop, cum fac scriitorii, în adevaruri general valabile, în universal valabile amintiri din copilarie . (.) si cine uita se va farâmita, desi va parea ca-i întreg ca o sticla". Discursul liric evolueaza pe o succesiune de cuvinte-cheie sau sintagme cu valoare de simbol care formeaza imaginea adolescentei: elanul si balmajeala, amestecul de iubire si ura, sanatatea si ipohondria, umilinta si grosolania, întreaga asociere de contrarii prin care se descrie eul liric în dialog cu sinele. Trecerea prin vârste tine de firescul evolutiei si autoarea întelege cronologia ca pe un dat: "Tu - cerând iertare în toate partile si-o ureche care sa te asculte. Sub privirea atâtor fiinte stravechi care te compun, sub privirea celor din jur, sub privirea duhurilor stramosilor tai, sub privirea celui ce-ti va cântari sufletul la sfârsit. (.) Ce se va întâmpla oare cu cel care-ti va vinde sufletul pe nimic, an de an, unuia mai mare brusc cu un an decât el si caruia nu înceteaza sa-i spuna EU: cel de 14 celui de 15, cel de 15 celui de 16 si tot asa si tot asa în speranta ca unul îti va aduce linistea, ca va veni timpul sa te lepezi". Drumul invers, din afara catre sine - reprezentând sfidarea specifica vârstei, pe care poeta o propune ca o optiune dificila, dar posibila - , ramâne singura salvare de sub teroarea maturizarii.

Primul volum al Romanul adolescentului miop urmareste o actiune contemporana adolescentei scriitorului, de aceia imaginea adolescentului cu spatiile lui existentiale, cu febrila cautare de sine ocupa un loc semnifivativ în compozitia cartii, în vreme ce al doilea volum, scris într-un timp mult mai concentrat, este mai aproape de adevarata literatura de fictiune, cu o arta literara superioara celui dintâi, semn al maturizarii creatorului, si cu o unitate stilistica evidenta. Sondarea lumii exterioare, analiza universului interior, atât de tensionat, lectura si impresiile pe care ea le produce tânarului cititor se reflecta în pagini de jurnal, adeseori nostalgic, cu o încarcatura metaforica sensibila: "Am sfârsit Ulita copilariei înainte de a sfârsi La lutte universelle a lui Dante? si nu mi-e rusine de mine însumi? Nu mi-e rusine de numele meu si de durerea mea si de vrerile mele? . Zadarnic. Eu am ramas tot trist si tot îndragostit de Sonia .". Lumea adolescentei se constitue dintr-o galerie de portrete, prefigurate de marturisirea initiala a autorului de jurnal: "Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudati. Sufletele lor vor fi liniare". Adolescentii se însufletesc treptat prin descriere si analiza, prin dialog si naratiune, oscilând între imaginea reala si proiectia ei subectivizata în paginile jurnalului. Fiecare erou aduce cu sine un model care sa genereze personaliatea întreaga a adolescentului miop.

"Romanul adolescentului miop e un jurnal deghizat, autorul mimând ca aceste notatii sunt doar materie prima ce urmeaza, ulterior, sa fie prelucrata. Intentionat, însa, transformarea n-a mai avut loc. Mircea Eliade ne prezinta astfel prima formulare a conceptului de autenticitate, teore-tizat ulterior în eseurile sale si perfectionat în Maitreyi si santier" (Mircea Handoca)

"La Simona Popescu este cât se poate de evident antiromantismul. Nu e nimic bolboro-sitor sau confuz în poezia ei. Desenul versurilor este clar. Imaginatia nu arunca umbra. Pe scurt: o lirica în regim de transparenta" (Nicolae Manolescu)