Alexandru
Macedonski - viata
Dimitrie, bunicul poetului, si
fratele acestuia, Pavel, venisera in tara dupa infrangerea rascoalei sarbilor
impotriva turcilor, condusa de Karagheorghievici, la care participasera. Se
proclamau descendenti de voievod sarb si aduceau sangele iute si amestecat al
balcanicilor, un gust de aventura si darinta de inavutire rapida. In 1821
fratii Macedonski au fost printre cei cu care Tudor Vladimirescu a pornit
rascoal in Oltenia, la care, se pare, au contribuit cu mari sume de bani. Alexandru, fiul lui
Dimitrie si tatal poetului, a urmat colegiul militar la Kerson, in Rusia si s-a
dedicat carierei militare. Numele sau se leaga de cel mai insemnat eveniment al
epocii : Unirea Principatelor. Casatorit cu Maria, fica pitarului Dimitrie
Paraianu, din autentica boierime olteneasca, si socotind neindestulatoare
nobletea sud-dunareana a inaintasilor sai, tatal, Alexandru Macedonski, si-a
confectionat singur un arbore genealo 737g65h gic fantast, de descendent al casei
Biberstein, domnitoare in Lituania, mistificare in care ajunse sa creada el
insusi. General si minstru de Razboi in timpul domniei lui Al. I. Cuza (a carui
alegere ca domn o sprijinise), iubitor de fast, ducea o existenta seniorala,
puternic fixata in amintirea copiilor. Dupa pensionarea sa inainte de vrema,
chestiunea Macedonski devine pretextul unei infruntari intre partidele liberal
si conservator, generalul fiind rechemat (in ian. 1869) ca sef al diviziei
teritoriale.Moartea sa neasteptata, in sept. 1869, trezeste in familie banuiala
unei crime, pusa in legatura cu numeroasele dusmanii pe care si le atrasese
generalul, fire impulsiva si dura.In contrast cu viata de lux de alta data,
dificultatiile de dupa decesul tatalui, pensia, considerata neindestulatoare,
oferita de guvern, creeaza la
Macedonski, adolescent pe atunci, ideea persecutiei si a
ostilitatii mediului, precum si nostagia onorurilor oficiale.
O atare optica este
intretinuta si de mama, fire romantica,
imaginativa, framantata, chiar predispusa sa dramatizeze, dominata de obsesia
unei fatalitati ireductibile, astfel femeie fina, cu o cultura frenceza
remarcabila si cu un adevarat dar al povestirii. Macedonski a primit educatia
care se dadea pe atunci odraslelor unei familii boieresti : in limba
franceza, cu un dascal in casa, si, in romaneste, la gimnaziul din Craiova,
unde I se certifica absolvirea clasei a patra (1866-1868). Colegii si-l
amintesc timid, hipresensibi cu o sanatate subreda, trecand adesea prin stari
extatice si de usoara nevroza, cu o fantezie neobisnuita, avid de
afectiune.Pentru insanatosire dar si pentu studii, mama il trimite in
strainatate.Adolescentul de 16 ani colinda singur Austria, Italia si Elvetia,
apoi din nou Italia. Era inscris de forma la Institutul Schwitz
din Bucuresti si chiar la
Facultatea de litere.Debutase in ``Telegraful roman`` (in
1870) de la Sibiu
cu o poezie trimisa din strainatate : Dorinta poetului. In 1872 e la Bucuresti pentru a-si
pregati cel dintai volum, Prima verba, aparut in acelasi an. Intre timp
situatia aventurii familiare devine tot mai nesigura. O slujba administrativa
sau birocratuia, oricare ar fi fost ea, ii trezea o adevaarata repulsie lui
Macedonski, atat de mandru de nobletea originii sale. Se adauga la aceasta
credinta in misiunea poetului, in geniul lui, care il ridica deasupra
existentei comune. ``Complexul genialoid`` al poetului, altuit pe mandria sa
aristrocratica, se formeaza inca din vremea inceputurilor sale literare. Cateva
recenzii binevoitoare ii dau incredere de nezdruncinat in calitatiile poeziei
sale. Totusi, in aceasta perioada, Macedonski isi canalizeaza energia spre alta
cale posibila de dobandire a
gloriei si de implinire a unui
destin pe care si-l voia
exceptional : politica, mai ales cea antidinastica (materializare in fapt a unor mai vechi resentimente familiale
contra princepelui strain),ii oferea
posibilitatile unei afirmari pe care o visa spectaculoasa. Macedonski intra in
partidul liberal si scoate gazeta ``Oltul`` (1873). Atacurile antidinastice si
enuntarea unor principii, sustinute cu impulsivitate si inabilitate chiar
impotriva propriului sau guvern, atrag atentia asupra lui. Campania continuind
cu o si mai mare energie pamfletara, Macedonski va fi judecat si arestat pentru
un articol (din ``Oltul``), care cerea
cu malitiozitate publicarea unei genealogi a familiei dominatoare. Procesul si
zgomotul din jurul numelui sau ii dau mari satisfactii. Va relua in presa (in
``Telegraful``, 1875) atacurile antidinastice si va sustine idei republicane.
Curand incearca o mare
dezamagire, caci se vede sters de pe listele liberale ale candidatilor pentru
Camera. Macedonski intra atunci in gruparea celor nemultumiti de noul guvern
liberal, sub conducerea lui N. Blaramberg, si impreuna cu Bonifaciu Florescu si
Pantazi Ghica, scoate ``Stindardul`` (1876). Numit, dupa multe insistente,
director al prefecturi judetului Bolgrad, este silit-dupa cateva luni-sa
demisioneze. Macedonski ajunge in opozitie si seridica, in ``Vestea`` (1877),
impotriva lui C. A. Rosetti si a``visitatorului`` politic al lui I. C.
Bratianu. Primul, pentru al potoli I-l numeste, fara sa-l consulte, controlor
financiar. Macedonski,care se scotea astfel retrogradat, izbugneste in presa
impotriva acestei functii ``incalificabile``, enumerandu-si meritele de
combatant liberal. Solicita lui M. Kogalniceanu postul de atasat de legatie,
dar e numit director de prefectura la Silista Noua
(noiembrie 1878), functie pe care poetul o accepta, desi, sigur, n-o socotea pe
masura posibilitatilor sale. Administrator pentru o vreme al plasii Sulina,
dupa 18 luni de serviciu ramanein afara, cu sentimentul ratarii carierei
politice si intr-o precara situatie financiara. Idealist, imposibil de
convertit la compromisuri in dezacord cu firea sa, irascibil si lipsit de tact,
strain de micile si marile aranjamente si dezgustat de rapacitatea burgheziei,
Macedonski ramasese la litera principiilor democratice ale burgeziei liberale
din epoca pasoptista, vazute in puritatea lor ideala, cu o sensibilitate aparte
fata de pozitia omului decultura in societate. In 1880 scoate ziarul satiric
``Tarara``, cu atacuri la adresa liberalilor si a regelui si in acelesi an,
``Literatorul``, prin care voia sa cucereasca gloria literala, dupa ce pierduse
sperantele unei cariere politice.
Fata de Maiorescu, Macedonski duce initial o
politica de castigare a bunavointei. Cum insa sfortare
sa de a impune literar nu avusese ecourile favorabile scontate la ``Convorbiri.``si
poetul ramanea pentru junimisti un ieremediabil ratat, o figura ciudata, el se
dezlantuie in repetate randuri in polemici pline de venin impotriva Junimii.
Iritat de ``domnia literara``a lui V.Alecsandri, cand acesta primeste marele
premiu al Academiei, Macedonski, care concurase si el in 1878 cu o trducere din
Byron (Parisina), izbucneste fara retincente. O ``analiza critica`` in
``Literatorul`` este menita a distruge mitul ``infailibilitatii`` lui
Alecsandri. Junimistii nu riposteaza decat mai tarziu, in 1883 printr-o
recenzie distrugatoare la volumul sau, Poesi semnata de P.Th.Missir, si in
continuare, afiseaza o tacere plina de dispret.M.Eminescu, in care Macedonski
vede un exponent tipic al Junimii,este sistematic atacat pe tema ``imperfectiunilor
`` formale. Cauzele conflictului de ordin personal par a fi vechi si ele nu
sunt cunoscute. Se pare ca Eminescu l-a atacat in``Timpul`` (Nationalitate si
cosmopolitism-1881-si ca prototipul unui portret satiric eminescian-Materialuri
etnologice,1882)ar fi Macedonski. In orice caz, Macedonski se plangea de
atacurile (regulate) ale``confratelui Eminescu`` in``Timpul``
(unele-nesemnate-din1879, acuzandu-l de excrocherii si falsuri in calitate de
director de prefecura la
Silistra Noua). Cert este ca nepotrivirile temperamentale
erau profunde si ca Macedonski, foarte susceptibil, izbucnea mai totdeauna
diproportionat in raport cu cauza, neimpiedicandu-se, in furia lui egocentrica,
de nici un obstacol. In 1883, cand Eminescu era blnav, Macedonski publica fara
a banui urmarile, o nefericita epigrama, care ridica impotriva-I valul
indignarii publice, cu consecinte dintrecele mai grave pentru viata si opera
sa. Poetul vrea sa se disculpe, dar toate ziarele refuza sa-i publice cuvantul,
cu exceptia ``Romanului``. Evenimentul ia proportii, abonatii refuza
``Literatorul``, societatea se destrama, poetul este aratat pe strada ca un
obiect al oprobriului public. Macedonski se hotaraste sa plece la Paris. Mijloacele
nu-i lipseau, caci, in 1882 , se casatorise cu Ana Rallet Slatineanu,
coboratoare din familii boieresti de vaza, care ii aducea o dota substantiala. La Paris incearca sa se impuna
ca poet de limba franceza. Incep sa ii apara versuri in ``L`Èlan
litteraire``din Liege si in``Bulettin officiele de l`Àcademie des Muses
Sanntones``.Se-ntoarce in tara la inceputul anului 1885.Cauta, fara succes, sa
duca mai departe``Literatorul``. La 17 martie 1885 revista isi intrerupe
aparitia. Este suplinita de ``Revista literara``codusa de Th.M.Stoienescu.
Situatia materiala a familiei nu mai este atat de infloritoare. Macedonski se
straduieste sa salveze aparentele. Pentru familie va urma o lunga peroiada de
indigenta lusruita. Dupa ``afacerea epigramei``,in structura spiritului
macedonskian, inclinat inca din tinerete, datorita declasarii sociale, spre
mizantropie, obsesia damnarii se instaleaza definitiv, consolidata si de
identificarea geniului cu nefericirea. Macedonski, singur in mijlocul
ostilitatii generale,incearca amara voluptate a persecutiei (care ii da aura
superioritatii),ba chiar si-o cultiva savant. Temperament energic, urmas al mai
multor generatii de militari indrazneti si rebeli, el nu pleaca fruntea si nu
abandoneaza atitudinile belicoase. Cu toate acestea, insistenta cu care
ulterior se justifica cu privire la epigrama adresata lui Eminescu tradeaza o
fixatie macedonskian, in care intrau si
chin sufletesc si tardive pareri de rau,caci nu atat rautatea si invidia
vorbisera, cat mai ales orgoliul si furia necontrolata. Dezaprobarea publica il
va urmari mult timp. ``Ghimpele``si alte reviste ale epoci (``Moftul roman``) fac din Macedonski un
trist personaj de comedie, tinta ironiilor si atacurilor. Volumul Excelsior,
aparut in 1885, nu se bucura de nici o recenzie, desi autorul era cunoscut. La
teatru si pe strada este huiduit. Refugiul poetului este poezia si cenaclul. El
gaseste aici, in adulatia cu care il inconjoara discipolii, afectiunea de care
sufletul sau avea nevoie. Odele, dedicatiile, decupaje din casete continand
elogii, lipite in album,sant simple compensatii iluzorii pentru poetul frustrat
de recunostinta societatii pe care, in ciuda poeziei sale stoice de om de
geniu, neinteles, ar fi vrut sa o cucereasca. Pasagere satisfactii ii ofera in
1886 colaborarea la publicatile straine ``La Walonie``, ``Revue du monde latin``, ``Revue
francaise``.Reapare si ``Literatorul`` doar in citeva numere si,in 1886,
``Revista independenta`` (un numar). In 1888, Macedonski editeaza ``Straja
tarei``, organ ``liberal conservator ``, de fapt incercari de a se salva de
saracie. La reaparitia ``Literatorului``, in 1890, Macedonski lupta pentru
impunerea simbolismului. Articolul Poezia viitorului (1892) este primul
manifest simbolist la noi. Perioada 1892-1894 este pentru poet o epoca de mari
lipsuri materiale. Poetul deschide liste de subscriptie pentru a-si scoate
volumele , organizeaza festivaluri literare sau chiar recurge la diverse
modalitati de cersetorie degizata, toate facute insa cu o anumita morga sicu
constiinta ca umilintele si concesiile nul pot degrada.Dintr-o pornire
sentimentala el accepta idealul socialist, cu ecouri in ziarul ``Lumina``
(1894). In 1896, cand izbucneste scandalul in jurul ``afacerii Genadie ``,
Macedonski deschide din nou,si pentru ultima oara, focul impotriva dinastiei
straine, in ``Liga ortodoxa``, ziar subventionat de prelatul catorisit. La Paris ii apare volumul de
versuri in limba franceza, Bronzes. In 1901 in ``Forta morala``,Macedonski il sprijina
pe C. Al. Ionescu-Caion, care il acuza pe I. L. Caragiale de plagiat. Gestul
deruteaza, tradand iritari comprimate
,in urma repetatelor ironii si atacuri
din ``Gimpele`` si ``Moftul roman``. Violenta izbucniri este maxima. In aceeasi
revista , lui G. Cosbuc I se contesta nationalitatea romana. Scandalul a avut
rasunet. Cu prilejul unei conferinte la Ateneul Roman,
Teatrul si literatura Macedonski este fluierat si huiduit si el raspunde de
asemenea fluierand. Dupa acest incident ``Forta morala`` isi inceteaza
aparitia.
