Andrei Kurkov
Nascut la Sankt Petersburg în 1961 si traind în prezent la Kiev si Londra, Andrei Kurkov este unul dintre numele majore aparute în ultimul deceniu din spatiul post-sovietic si impuse plenar pe arena literelor europene. Absolvent al Institutului de Limbi Straine din Kiev si vorbitor a unsprezece limbi, Kurkov a lucrat o vreme ca jurnalist si cameraman. Cariera literara si-a început-o în timpul serviciului militar, pe când era paznic la o închisoare din Odessa. Din 1996 s-a dedicat in exclusivitate scrisului, operele sale fiind traduse în douazeci # 22422t1916w 1;i sase de limbi. Printre romanele sale cele mai cunoscute se numara Moartea pinguinului (1999), O chestiune de viata si de moarte (2000), Pinguinul pierdut (2003), Ultima dragoste a presedintelui (2004). Andrei Kurkov este, de asemenea, scenarist, inclusiv al propriilor sale scrieri, si autor de literatura pentru copii
Romanul Moartea Pinguinului este un roman situat la limita dintre realism si magie, intre drama politista si fresca sociala la modul indirect, romanul este scris in linia lui Gogol, Cehov si Bulgakov, trecerea de la realitate la un univers magic si paralel fiind imperceptibila. Romanul incepe dramatic, cu punctarea personajelor si a unor elemente de decor, intr-o maniera specifica teatrului. Tot la inceput, capitolele sunt reduse ca intindere, dar aceasta nu face decat sa capteze pe deplin interesul cititorului, pe parcurs capitolele devenind mai consistente, asemenea firului epic. Romanul este o satira acida la adresa coruptiei din presa, politica si de fapt de peste tot, la mafia post-comunista care controleaza diferite sectoare ale vietii din Ukraina.
Viktor Zolotariov este un scriitor de mana a doua, cu ambitii literare de amploare dar vizitat de muze foarte rar. Dramul de talent pe care-l poseda este totusi veritabil. Manuscrisele fiindu-i refuzate rand pe rand de revistele literare, se incumeta si se angajeaza la o gazeta kieveana unde va incepe sa publice (sub pseudonimul Un Grup de Tovarasi) "cruciulite" (necrologuri) pentru niste personaje mai mult sau mai putin muribunde. Gasirea unui stil adecvat nu ii da prea multa bataie de cap, fiind curand felicitat de superiorul sau pentru coerenta frazelor sale. Primele banuieli cu privire la adevarata misiune a scrierilor sale rasar dupa niste "coincidente" care-i ingheata sangele in vine.
Astfel intram intr-un fel de ceata pentru ca Viktor cu textele lui incepe sa determine realitati ; odata ce face necrologul cuiva, VIP, politician, om al armatei, scriitor, director s.a.m.d., in scurt timp acel personaj moare .
Viktor, prozatorul ratat în jurul caruia se construieste povestea, traieste modest, de pe azi pe mâine, în frigul si saracia unui Kiev în care mai cade curentul, pe strada se aud din când în când împuscaturi, stirile relateaza frecvent rafuieli stradale si crime comise cu sânge rece. E-o realitate cruda, iar Viktor, parasit de curând de prietena, se vede aruncat în niste aventuri cu totul neobisnuite.
Traieste o viata singura, alinata doar de prezenta unui pinguin Misa, si acela depresiv, care pare ca uneori zambeste. Dar in rest, e insomniac, ii place apa rece (!) si se priveste obsesiv in oglinda. Misa-pinguinul este bolnav, sufera de un sindrom depresiv si are inima bolnava, in ceea ce priveste psihologia pinguinilor, specialistul in pinguini, Pidpalii, precizeaza ca acestia « disting foarte bine starile de spirit-la oameni si la celelalte animale » si ca « sunt mai inteligenti si mai ascunsi. Au capacitatea de a-si ascunde sentimentele si atasamentul fata de cei din jur. »
Acest om pare o copie fidela a pinguinului-insotitor, un fel de alter-ego. Si el floteaza intr-un fel prin viata, intr-o nonsalanta am putea spune, chiar intr-o lume paralela, si el este stapanit de tristete si lipsit de cunoasterea unor sentimente ca prietenia, nu are pasiuni valabile si se bucura de aparitia scurta a altor personaje ca pinguinul de pestele adus de stapan, cum ar fi spre exemplu Serghei, sectoristul cu care se imprieteneste si care il ajuta de fiecare data cand are nevoie, Sonia, fetita unui personaj dubios si necunoscut, Misa-nepinguinul, Nina, bona Soniei cu care ajunge sa aiba o relatie destul de platonica as zice. Asadar si Viktor, asemenea pinguinului sau este singur, insomniac, deprimat, si bantuie prin viata asemenea pinguinului prin camerele goale ale apartamentului.
Viata searbada si palida nu ii umbreste totusi judecata. Stie sau simte cand ceva este in neregula. Un rand din ziar sau un fior pe sina spinarii il pun in garda. Si desi isi asuma responsabilitati cu usurinta (ca aceea pentru pinguinologul Pidpalai pe care il interneaza in spital si se ocupa de inmormantarea lui ), aceasta o face dintr-o imposibilitate exterioara de a se impotrivi si poate dintr-un gust pentru mister. Stie ca Sonia, fetita pripasita in casa lui, nu il iubeste (de altfel, nici el pe ea) ci il considera doar gardian al banilor ei si solutie provizorie pana la intoarcerea tatalui. Stie ca Nina il accepta doar pentru ca ar putea avea un loc al ei caruia sa-i poarte de grija. Nu i-ar simti deci nimeni lipsa daca ar pleca.
Satirizand aceasta societate decazuta, scriitorul ne infatiseaza un Kiev-leagan al lumii interlope, al celor ce comanda din umbra, al prostituatelor si cazinourilor si al celor care se ascund. Prezentarea underground-ului politic ucrainean capata totusi la Kurkov dimensiuni de un realism magic inefabil astfel, observam faptul ca scriitorul nu doreste sa ofere publicului un roman tulburator si tragic al tranzitiei din Ukraina ci o istorie a intelectualului neinteles si care intra fara voia sa in mafia ukraineana.
In ceea ce priveste crimele, nu aflam cine plateste aceste crime, cine le organizeaza sau din ce cauza, cert este faptul ca sunt inlaturati intr-un mod asa zis « pozitiv » oamenii care dauneaza « binelui » tarii iar Viktor nu cauta sa afle sau sa puna prea multe intrebari in legatura cu acesta situatie in care este si el implicat mai mult sau mai putin.
Nu putem face decat supozitii, este vorba fie de un clan al mafiei care incepe sa lichideze personajele dezagreabile, fie politia sovietica care incepe sa curete piata intr-un mod ilegal.
Viktor, dupa cum am mai precizat, este omul indiferent si obosit intr-un fel de ceea ce se intampla in jur, omul care ia totul ca atare, acesta nu este interesat nici macar cand prietenul lui Serghei moare, nu se straduieste sa afle de ce si in ce conditii a murit acesta ; el nu iese din starea de vis, nu-si pune intrebari in legatura cu crimele la care ia parte in mod indirect, nici de aparitia Soniei in viata sa, nici de sacul cu bani si pistolul primite cadou, nici de diferitele obiecte care ajung in mod inexplicabil in apartamentul sau, nici de dorinta ciudata, chiar macabra as zice, al unor necunoscuti, de a-l avea pe Misa la inmormantari, nici de felul in care i se rezolva anumite probleme peste noapte, Viktor e omul care se bucura de aparenta liniste domestica, de satisfactia oferita de asa zisele sale opere de mici dimensiuni ; acesta intra intr-un cerc vicios din care aparent nu are scapare, dar nici nu se oboseste prea tare sa evadeze. Abia cand isi da seama ca ceva nu este in regula, il urmareste pe un asa-zis prieten din copilarie, pe care il cunoscusera Nina si Sonia in plimbarile lor si care se dovedeste a fi cel care trebuia sa ii ia locul la ziar. Astfel citindu-si propriul necrolog realizeaza ca viata sa este in pericol si ca trebuie sa se salveze, singurul mod in care se poate salva este fugind, rupandu-se de acest mediu, pentru ca incepuse sa stie prea multe si devine inlaturabil, existenta lui nemaifiind de folos grupului de tovarasi, pseudonimul sub care semna rubrica sa din ziar.
Viktor are un bilet pentru vaporul care il va duce cat mai departe de Kiev, in Antarctica, destinat initial pentru pinguinul sau Misa, caruia voia sa ii faca o surpriza si sa il trimita acasa, astfel scriitorul alege sa se salveze si sa fuga ; la sfarsit Viktor spune un adevar trist al intelectualului din lumea de azi, Pinguinul sunt eu, astfel omul ramane un inadaptat la lumea actuala, se simte singur si de neinteles, deprimat si izolat, alegand intotdeauna fuga si izolarea de societatea care nu il intelege si nu il accepta, omul e un pinguin bolnav de inima care refuza sa se intrebe ce i se intimpla de groaza sa nu se dizolve in secunda in care chiar intelege.
|
