Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat

Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat.

Basmul este o specii a epicii culte, cu larga raspândire, în care se nareaza întâmplari fabuloase ale unor personaje reale, simbolice sau imaginare 14314v2118o (feti-frumosi, zâne, animale si pasari nazdravane etc.), reprezentante ale binelui, aflate în lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii, pe care le înving în cele din urma.

Caracteristicile basmului cult:

Stereotipia: atât basmele populare, cât si cele culte, au la baza o schema. Prin raportare la erou, Propp clasifica personajele basmelor în raufacatori (tulbura armonia lumii, aduc cu sine nenorociri, dauneaza eroului), donatori (personaje întâlnite întâmplator de erou, care îi daruiesc acestuia un obiect miraculos ce va contribui la depasirea unui impas) si ajutoare (personaje care se pun la dispozitia eroului). Schema pe care se construieste basmul este relativ simpla: eroul pleaca la drum pentru a îndeplini o "munca", se confrunta cu raufacatorii si reuseste pâna la urma în ceea ce îsi propune sa realizeze, având alaturi ajutoarele si donatorii.

Între povestitor si ascultatori exista o conventie artistica: acceptarea supranaturalului, a fabulosului.

Timpul si spatiul basmului sunt imaginare, chiar daca multe elemente amintesc de universul obisnuit. Timpul este nedefinit, rupt de cotidian, spatiul nu este precizat.

Actiunea urmeaza o linie ascendenta, astfel încât de cele mai multe ori, începutul se afla în opozitie cu sfârsitul, eroul facând un salt de la o pozitie umila la una înalta.

Basmul cult copiaza modelul popular, imitând relatia de tip oral dintre povestitor si ascultatori.

În lumea basmului, se intra si se iese cu formule specifice. Formulele initiale pregatesc auditoriul pentru ideea ca ceea ce se va nara este rodul imaginatiei. Formulele mediane au rolul de a mentine legatura cu auditoriul, de a-i atrage atentia ca s-a renuntat la un fir fabulativ. Formulele finale sugereaza ca totul a fost o nascocire, producând iesirea din spatiul si timpul fabulos.

Apar cifre si simboluri fatidice, care au încarcatura magica.

Argumente pentru încadrarea operei "Povestea lui Harap-Alb" în specia literara basm cult:

Opera se înscrie în schema tipica a unui basm: Mezinul este supus unor probe pentru a se arata vrednic sa plece la drum. Cu ajutorul unei batrâne gaseste calul si straiele care îl vor ajuta sa ajunga la Verde Împarat. Apoi, înfrunta ursul pe care îl întâlneste în drum, si care se dovedeste a fi chiar tatal sau. Dupa trecerea probelor, apare interdictia, caci împaratul îl sfatuieste sa se fereasca de omul spân. Mezinul încalca interdictia, iar spânul îl transforma în sluga lui. Schimbarea conditiei eroului este marcata formal prin botezarea cu numele de Harap-Alb, care sugereaza existenta contradictorie a acestui personaj devenit rob în ciuda originii sale nobile. La curtea Împaratului Verde, spânul încearca sa obtina tronul si este supus unor probe, a caror îndeplinire este pusa pe seama lui Harap-Alb: furtul salatelor din gradina ursului, obtinerea nestematelor cerbului, aducerea fetei de împarat. Fata împaratului se îndragosteste de Harap-Alb, îi dezvaluie identitatea si îl respinge pe spân. Aceste îl ucide pe Harap-Alb, dar, cu ajutorul apei vii, acesta este adus la viata de catre fata împaratului. Cei doi fac nunta mare, aparând astfel motivul traditional de încheiere a basmului popular.

Spatiul si timpul sunt nedefinite: "Amu cica era odata într-o tara..."

Apar motive specifice basmului: motivul probelor, motivul razbunarii malefice, învingerea binelui.

Personajele sunt conforme cu schema basmului: eroul (Harap-Alb), raufacatorii (spânul), donatorii (albinele, furnicile, Sfânta Duminica), ajutoarele (Ochila, Setila, Gerila, Flamânzila, Pasari-Lati-Lungila).

Formulele specifice basmului popular, dar cu note de originalitate:

Formule initiale: "Amu cica era odata într-o tara un crai care avea trei feciori"

Formule mediane: "si merg ei, si merg cale lunga sa le ajunga, trecând peste noua mari, peste noua tari si peste noua ape mari, si într-o târzie vreme ajung la împaratie"

Formule finale: "si a tinut veselia ani întregi, si acum mai tine înca. Cine se duce acolo bea si manânca. Iar pe la noi, cine are bani bea si manânca, iara cine nu, se uita si rabda."

Actiunea urmeaza o linie ascendenta: Eroul îsi schimba conditia, devenind un sclav, iar apoi, printr-o moarte simbolica, îsi redobândeste statutul.

Oralitatea stilului:

Dialog ("Parca v-a iesit un sfânt din gura, Luminate împarate, zise atunci Flamânzila...")

Folosirea dativului etic ("si odata mi ti-l însfaca cu dintii de cap...")

Exclamatii, interogatii, interjectii ("si hai, hai!...hai, hai!", "iacata-o-i, ia!")

Expresii onomatopeice ("zbrrr", "teleap-teleap-teleap")

Adresare directa ("Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ma ascultati!")

Formule specifice oralitatii ("toate ca toate", "vorba aceea", "vorba cântecului")

Proverbe si zicatori

Versuri populare sau fraze ritmate

Regionalisme

Prezenta cifrelor si obiectelor fatidice: trei fii de împarat, trei probe etc., apa vie, aripa de albina etc.

Elemente de originalitate:

Ritmul este alert, scriitorul elimina explicatiile inutile.

Actiunile si personajele sunt individualizate.

Apar amanunte concrete, detalii sugestive, care îndreapta atentia nu numai spre peripetii, ci si spre starile sufletesti ale personajelor.

Povestea prinde un contur realist: personajele se aseamana cu niste tarani moldoveni.

Eroul nu este lipsit de individualitate psihologica si morala. Raul are un efect pozitiv asupra personalitatii sale, are o functie educativa, pregateste viitorul conducator. Harap-Alb are trasaturi umane si nu are puteri supranaturale.

Umorul: naratiunea este presarata cu zicale, expresii mucalite, vorbe de duh prin care se caracterizeaza o situatie, se face o iluzie ironica sau pur si simplu se stârneste râsul.

Limbajul folosit este cel al taranului moldovean, dar tiparele acestei limbi, expresiile si termenii ei specifici sunt supuse unei transformari artistice si unei rostiri individuale, scotând în evidenta originalitatea autorului.