BALTAGUL

Sadoveanu este un scriitor de tip "arhaic" atras de "epopeic, mitic si tragic". Daca Slavici si Rebreanu au prezentat taranii si satul surprinsi īn procesul de patrundere a capitalismului, Sadoveanu descrie retragerea taranilor din fata civilizatiei, precum si sentimentul dezradacinarii si al alinarii. Sadoveanu nu construieste caractere, el descrie "crizele si pasiunile elementare" (G. Calinescu), drame ale dezechilibrului sufletesc, provocat de dezr& 19419v2110t #259;dacinare; ca si poporanistii, scriitorul neaga orasul, considerat ca un spatiu al īnstrainarii.

Īn romanul "Baltagul", scriitorul īnfatiseaza mestesugurile primordiale, viata pastorala, transhumanta, īn contextul unei lumi aflate īn pragul secolului XX. Scriitorul urmareste, pe tot parcursul operei, doua elemente: pe de-o parte, viata taranului cu traditiile si obiceiurile ei relevānd cele trei momente: nasterea, nunta si moartea; iar pe de alta parte, exista un plan al actiunii, reprezentat de un personaj simbolic, si anume, Vitoria Lipan.

Actiunea liniara, cu putine momente retrospective, urmareste drumul Vitoriei, taranca de la munte, de prin partile Tarcaului, de la instaurarea treptata si dramatica a convingerii ca sotul ei Nechifor a fost ucis, la expeditia pe urmele lui, īncheiata cu aflarea adevarului si pedepsirea vinovatilor de crima. Barbatul pleacase la Dorna sa cumpere oi si apoi sa le coboare la iernatic īn baltile Jijiei. Neavānd nici o veste de la el, dupa ce trecuse de doua ori timpul necesar īntoarcerii, Vitoria īncepe pregatirile de plecare. Se consulta cu parintele Danila, apeleaza la mestesugurile vrajitoresti ale babei Maranda, merge la Manastirea Bistritei, trimite o jalba prefectului de la Piatra, pune ordine īn gospodarie si face rost de bani. Fie ca-si aranjeaza treburile lumesti, fie ca asteapta semne si īntarire de la diavolul babei Maranda sau de la icoana Sfintei Ana, personajul pune īn actele sale aceeasi atentie concentrata, siguranta si meticulozitate, dāndu-le aura unui ritual. Dealtfel rolul lor purificator este subliniat īn text. Īn ajunul plecarii, Vitoria "se curatise de orice gānduri, dorinti si doruri īn afara de scopu-i neclintit." Īnsotita de Gheorghita, merge pe urmele lui Nechifor poposind la crāsme si hanuri si ajunge la Vatra Dornei unde afla de la cancelarie de vānzarea de oi din toamna. Functionarul īsi aminteste ca barbatul vesel si generos care cumparase trei sute de oi nu era singur, avea tovarasi doi munteni. Cautarea continua, Vitoria īntrebānd din crāsma īn crāsma de turmele conduse de trei ciobani, care, dupa īncheierea tārgului, au coborāt muntele īndreptāndu-se catre un loc de iernat. Īi gaseste la Suha pe cei doi īnsotitori ai lui Nechifor, Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Prin confruntarea informatiilor obtinute de la un popas la altul īsi da seama ca barbatul sau a fost omorāt īntre Sabasa si Suha. Īi descopera ramasitele īntr-o prapastie cu ajutorul cāinelui cel īnsotea pe Nechifor, ramas fara stapān si pripasit la curtea unui gospodar. Īntr-o scena magistrala, la praznic, Vitoria dezvaluie adevarul, iar ucigasul, Calistrat Bogza este "sugusat" de cāine si lovit de Gheorghita cu baltagul.

Roman al cautarii adevarului si al īnfaptuirii dreptatii dupa principiul arhaic "dupa fapta rasplata si napasta pentru napasta" (Vitoria face parte din aceeasi galerie a caracterelor feminine dar ca si Anca din piesa lui Caragiale), "Baltagul" se deschide īnsa īn atmosfera destinsa a povestii. Anecdota de la īnceput pe care Nechifor avea obiceiul sa o spuna la petreceri este un gen de cosmologie populara prin care Dumnezeu ia īnfatisarea unui batrān cumsecade, cu forte limitate de īmprejurimi, iar creaturile lui, supuse hazardului, depasesc vitregiile acestuia printr-o "inima usoara". Soarta muntenilor prezentata īntr-un ton legendar si ironic solemn si familiar nu pare atinsa de fatalitatea tragica pe care prima o implica:

"La urma au venit si muntenii si au īngenunchiat la scaunul Īmparatiei. Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu mila:

Dar voi, necajitilor, de ce ati īntārziat?

Am īntārziat, Prea slavite, caci sāntem cu oile si cu asinii. Umblam domol; suim potecile oable si coborām prapastii. Asa ostenim zi si noapte; tacem, īsi dau zvon numai talangile. Iar asezarile nevestelor si pruncilor ne sānt la locuri strānpte īntre stāci de piatra. Asupra noastra fulgera, trasneste si bat puhoaiele. Am dori stapāniri largi, cāmpuri cu holde si ape line.

Apoi ati venit cei din urma, zice Domnul cu parere de rau. Dragi īmi sunteti, dar n-am ce va face.

Ramāneti cu ce aveti. Nu va mai pot da īntr-adaos decāt o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru.

Sa va para toate bune; sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si sa aveti muieri frumoase si iubete".

Exemplaritatea transmisa de aceasta anecdota, senzatia de lume care se desprinde de un timp si de un spatiu anume pentru a deveni o paradigma a conditiei umane constituie o nota sustinuta de īntreaga desfasurare a romanului. Real si mitic se īntrepatrund, iar īmpresia generala pe care o lasa cuvāntul sadovenian ca ascunde totdeauna un subtext, ca īn spatele fiecarei realitati desemnate sta o taina, atinge rafinamentul īn "Baltagul" si īn alte cāteva opere de mai mica respiratie cum ar fi "Creanga de aur" si "Ochi de urs". "Proza ramāne realista, plastica, exacta, colorata, dar dam sentimentul ca vorbeste si de ceva secret ascuns īndaratul sensului imediat al cuvintelor".

Cu "Baltagul", Sadoveanu oferea o imagine esentializata a lumii literaturii sale, lumea pe care o cāntase si poetul anonim al "Mioritei" si al atātor alte balade pastoresti. si-i aseza deasupra, drept titlu simbolic, numele toporului cu coada lunga cu care munteanul se apara: BALTAGUL.