Conceptiei despre arta i se adauga si misiunea poetica, misiune ce nu este deloc usoara, Primul vers al poemului ce se regaseste in titlul acestuia (manifest estetic) releva dorinta autorului de a nu diminua tainele lumii printr-o descifrare rationala, ci, dimpotriva, de a le amplifica prin creatia sa. Versul in forma negativa “nu strivesc” destainuie refuzul pragmatic al lui Blaga de a fi partas la diminuarea minunilor universului cunoscut, prin excesul de rationalism.
Metafora “corola de minuni a lumii” sugereaza tainele universale, asbtractul, generalul, universalul, in timp ce enumeratia “in flori, in ochi, pe buze ori morminte” reda concretul, particularul.
Poetul neaga putinta cunoasterii “paradisiace” de a atinge esentele fenomenale. Ratiunea umana incearca sa distruga misterele, tainele, in timp ce poetul isi propune “sa nu ucida cu mintea” tainele pe care le-a cunoscut in existenta sa.
Enumeratia “flori, ochi, buze ori morminte” este precedata de reluarea conjunctiei coordonatoare copulative “si”, repetitie ce particularizeaza fiecare termen si ii subliniaza importanta egala cu a celorlalti deja mentionati. Termenii enumeratiei reunesc principalele domenii ale activitatii cognitive umane: spatial natural (“flori”), universal spiritual (“ochi”), cel al rostirii semnificante (buze), experienta vietii si cea finala, a mortii (“morminte”), cu care se va confrunta candva si poetul.
Blaga este adeptul filozofiei panteiste, care postuleaza ideea ca existenta este o curgere perpetua, ca formele universului decurg unele dintr-altele, ca moartea nu este contrariul vietii, cid oar un stadium necesar al duratei umane si al devenirii universale. Capacitatea artistica, harul, forta inspiratoare si originalitatea poetica sunt reunite in termenul preferat de Blaga, si anume “lumina”.
Metafora “luminii” nu se refera la capacitatea omului de a intelege si explica fenomenele inconjuratoare, ci la posibilitatea de a construi si a imbogati un univers mental.
Blaga sustine ca artistii nu numai ca nu au reusit sa descifreze “nepatrunsul ascuns”, dar chiar ii “sugruma” farmecul.
Poetul isi propune sa depaseasca metoda rationala, imbogatind “corola de minuni a lumii” cu propriile taine, folosindu-se de “cunoasterea luciferica”.
Autenticul creator nu numai intretine misterul deja existent, dar chiar ii amplifica dimensiunile si il potenteaza: “si tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari…”
In finalul poemului, Blaga justifica propria capacitate de a imbogati experienta privind revelarea misterelor prin faptul ca el cunoaste si “iubeste”, asadar se identifica cu toate formele de manifestare a lumii vii. Chiar si experienta mortii, sugerata prin metafora “morminte”, nu-l inspaimanta, pentru ca moartea nu se opune vietii, ci o continuare in alte forme. Versificatia blagiana nu se supune schemelor prozodice clasice.
Versurile voit asimetrice si inegale, se caracterizeza prin doua procedee sintactice: cel al enumeratiei conjunctionale sau adverbiale si cel al ingambamentului, reprezentand continuarea unei idei poetice in doua sau mai multe versuri consecutive, fara a marca vreo pauza. Ingambamentul genereaza efectul stilistic de continuitate a ideilor, de miscare ondulata a frazei ample, care nu au o masura stricta.
La nivel compozitional, arta poetica blagiana, precum majoritatea poemelor autorului, este alcatuita din doua parti distincte ale unei ample comparatii: astfel, termenul concret este menit sa-l sugereze pe cel abstract, essential, dupa cum notiunea de lumina releva incandescenta creatiei poetice.
|
