ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI
Sunt acele trasaturi ale exprimarii orale sau scrise obligatorii pentru toti vorbitorii unei limbi. Sunt impuse de normele limbii literare si atesta cultura lingvistica a fiecarui vorbitor.
1) CLARITATEA - formularea limpede, logica si coerenta a ideilor, gândurilor si sentimentelor. Se obtine prin folosirea unor cuvinte accesibile, prin respectarea normelor lingvistice si evitarea termenilor prea specializati, rari sau echivoci. Abateri de la claritate: obscuritatea, nonsensul, echivocul, pleonasmul, tautologia, paradoxul, ermetismul, galimatias-ul .
a) Obscuritatea - aspectul ininteligibil al enuntului, 646d33g provocat de inabilitatea de comunicare a vorbitorului.
b) Nonsensul - absenta sensului logic al enuntului, respectându-se totusi corectitudinea formala. Notiunile sunt puse în legatura unele cu altele în mod arbitrar ( Frunza verde ceapa coapta, s-as mânca zapada fripta ).
c) Echivocul - exprimarea neclara, confuza, care poate fi interpretata în mai multe feluri.
d) Pleonasmul - folosirea alaturata a unor cuvinte, constructii, propozitii etc. cu acelasi înteles.
O alta alternativa. În urma dezbaterilor a urmat o totala lipsa de interes. A gresit, dar însa fara voie. Continua sa fie mentinuta tensiunea dintre partile aflate pe pozitii diferite. Monserul meu si etetera Coborâti jos! Avansati înainte averse de ploaie a suprapune peste
e) Tautologia - utilizarea aceluiasi cuvânt sau a unor cuvinte din aceeasi familie lexicala cu functii
sintactice diferite, din incapacitatea de a gasi un sinonim unuia dintre ele. Este un semn de saracie
a vocabularului: Au lucrat la aceasta lucrare mai multi ani. Azi-noapte a visat un vis ciudat.
Solutia este sa se recurga la un echivalent contextual: Au lucrat la acest proiect mai multi ani. Au elaborat aceasta lucrare în mai multi ani. Aceasta lucrare e rezultatul mai multor ani de efort. /// Azi-noapte a avut un vis ciudat. Azi-noapte a visat ceva ciudat.
f) Paradoxul - enunt care contrazice orizontul de asteptare creat prin enunturile anterior formulate.
g) Ermetismul - caracterul ininteligibil al enuntului, 646d33g rezultat din folosirea unor notiuni sau termeni cunoscuti de un numar foarte redus de vorbitori.
h) Galimatias-ul - textul confuz ( de ex., discursul lui Farfuridi - O scrisoare pierduta ).
2) PROPRIETATEA - utilizarea celor mai potrivite mijloace lingvistice ( cuvinte, sensuri, forme, structuri ) în exprimarea ideilor si sentimentelor. În esenta, ea vizeaza concordanta dintre intentia vorbitorului, continut si exprimarea aleasa.
3) CORECTITUDINEA - respectarea normelor de exprimare în organizarea comunicarii, la toate nivelurile limbii ( oral si în scris ). Abateri frecvente: anacolutul si solecismul
a) Anacolutul perturbarea coeziunii sintactice a enuntului, generând enunturi în care propozitiile
principale se intercaleaza haotic cu subordonatele si rezultând dezacorduri în persoana, numar sau
caz. Jucatorul care deja începuse meciul când a intrat pe teren s-a accidentat dupa câteva minute.
(corect: Jucatorul care a intrat pe teren când meciul începuse deja s-a accidentat dupa câteva
minute.). Degeaba muncim zi si noapte daca nu ti se recunoaste nici un merit. ( corect: Degeaba
muncim zi si noapte daca nu ni se recunoaste nici un merit
b) Solecismul - greseala de sintaxa.
4) PRECIZIA - utilizarea riguroasa a mijloacelor lingvistice pentru exprimarea clara, logica si concisa a continuturilor de idei si sentimente. Reflectiile trebuie concentrate în jurul unei idei centrale. Abateri: prolixitatea, digresiunea, retorismul formal, pretiozitatea
a) Prolixitatea - dezvoltarea exagerata, parazitara a enuntului, de obicei însotita de incoerenta si
anacolut.
b) Digresiunea - abaterea de la subiect.
c) Retorismul formal - abuzul de figuri de stil si de elemente retorice; vorbaria pompoasa, lipsita de continut.
d) Pretiozitatea - stilul pretentios, de o distinctie cautata, plin de afectare.
5) PURITATEA - corectitudinea idiomatica ( utilizarea mijloacelor lingvistice consacrate prin uzul limbii literare si admise de limba literara, evitarea arhaismelor, regionalismelor, abuzul de neologisme, barbarismele, expresiile argotice, de jargon, obscene etc. , adecvarea stilistica a enuntului la situatia de comunicare ). Pentru aspectul vorbit, puritatea este data de uzul curent al limbii literare, iar pentru aspectul scris, de traditia literara.
CALITĂŢILE PARTICULARE ALE STILULUI
Sunt trasaturile prin care se distinge modul de exprimare orala si scrisa a unui vorbitor ( potrivit firii sale, educatiei, profesiunii, gradului de cultura, mediului social în care traieste etc.). Cele mai importante calitati particulare ale stilului sunt:
1) NATURALEŢEA - exprimarea fireasca, degajata; vorbitorul stapâneste perfect resursele limbii si cunoaste pe deplin obiectul / scopul comunicarii. Opuse acestei calitati sunt: afectarea si emfaza
2) SIMPLITATEA - exprimarea sobra, corecta, prin folosirea cuvintelor si structurilor obisnuite ale limbii.
3) ARMONIA - organizarea în acord perfect a tuturor elementelor care formeaza comunicarea. Sursele armoniei sunt multiple: accentul cuvintelor, sonoritatea lor placuta ( eufonia ), gruparea cuvintelor în propozitii si a propozitiilor în fraze.
4) DEMNITATEA - folosirea doar a cuvintelor si expresiilor admise de vorbirea cultivata, elevata, evitând ceea ce este necuviincios, trivial, grosolan.
5) RETORISMUL - nota de patetism masurat si de entuziasm din enuntare, destinate sa mobilizeze si sa însufleteasca auditoriul.
6) FINEŢEA - subtilitatea în exprimarea sensurilor, prin folosirea aluziilor fine, a expresiilor elegante, delicate sau chiar a limbajului laconic ( al subîntelesurilor).
7) IRONIA - exprimarea ascunde anumite intentii satirice ale vorbitorului; ea se poate realiza într-o gama variata: zeflemeaua, persiflarea, batjocura, malitia, autoironia, sarcasmul etc.
8) CONCIZIA - utilizarea, în exprimare, a mijloacelor lingvistice strict necesare.
9) ORALITATEA - folosirea consecventa a particularitatilor de exprimare proprii limbii vorbite.
10) FLUENŢA - cursivitatea exprimarii orale sau scrise.
|
