CARACTERIZARE APOSTOL BOLOGA PERSONAJ ROMAN PSIHOLOGIC
si criya de constiinta, ii marturiseste superiorului starea sa morala conflictuala, lucru ce starneste mania generalului. Bologa incearca sa dezerteze, dar este ratnit in lupta si spitalizat, lucru ce genereaza dcznodamantul. Se intoarce in Parva unde rupe logodna cu Marta, iar mai apai revenit pe front lucreaza in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de groparul Vidor, de a carui fiica Iloria, se indragosteste si cu care se logodeste. Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna romanii acuzati de pactiyare cu inamicul si pentru a preintampina 0 noua greseala ia pentru a doua oara hotarea de a dezerta. Face acest lucru insa, prin locul payit de cel mai vigilant dusman al sau, locotenentul Varga, care iI prinde si iI preda Tribunaluiui Militar. Bologa este judecat, refuya apararea capitanului Klapka si este condamnat la moarte prin spanzurare. Moare ca un erou intruchipand puterea de sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar.
Cel de-al doilea parametru pe care este construit acest personaj literar vizeaza calitatea sa de referent uman, Ca referent uman el nu beneficiaza de portret fizic, iar cel moral este realizat prin caracterizare directa, indirecta si prin autocaracterizare. Bologa este primul personaj din literatura romana intruchipat de intellectual de intelectualul ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean, ce-i revine din legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente. Portretul protagonistului se intregeste din mai multe portrete satelit fiecare investit cu alte trasaturi. El este militarul credincios juramantului prestat imparatului, la inceput mandria si exaltarea fiindu-i caracteristica activitatii depuse de el ca mai apoi sa debuteze idoiala. Este romanul incapabil sa ridice arma impotriva fratiior sai, constientizeaza greseala si se hotaraste sa dezerteze in momentul iminentei mutarii pe frontul din Transilvania. El are tot timpul in minte chipul tatalui sau care l-a povatuit sa dobandeasca stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!'. Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, plecand de la conceptia ca "razboiul este adevaratul izvor de viata, e adevaratul generator de energii'. Asadar, datoria si razboiul sunt principalele coordonate de constiinta ale lui Apostol, care-i energizeaza toate faptele eroice de pe front, fiind rasplatit cu medalii si cu "onoarea sa fac parte din Curtea Martiala' care l-a judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda. Evolutia personajului este construita dupa insesi spusele autorului pe baza urmatorului rationament: Apostol este cetatean, o particica din eul cel mare al statului, 0 rotita intr-o masinarie mare - omul nu e nimic decat in functie de stat. Bologa devine apoi roman, pe cand statul e ceva fictiv si intamplator putand intruni oameni straini in suflet si aspiratii, neamul e o izolare bazata pe iubire, chiar instinctiva. Statul nu cere iubire ci numai devotament si disciplina omului, pe cand neamul presupune o dragoste frateasca. In final personajul devine om: in sanul neamului, individul isi regaseste eul sau cel bun, in care salasduieste mila si dragostea pentru toata omenirea. Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii.
Dar protagonistul se intregeste si datorita infrastructurii narative, adica a tehnicilor compozitionale si a stilului abordat. Substratul antropologic - legaturile pertinente ce se pot stabili intre realitate si dimensiunile operei, A. Marins - este reprezentat de faptul ca fratele scriitorului a fost fortat sa lupte impotriva romanilor si spanzurat dupa ce dezerteaza, si de marturisirea autorului cu privire la o fotografie ce imortalizeaza imaginea unei paduri de ai carei copaci erau atarnati oameni spanzurati. Totusi ambele elemente sunt doar niste pretexte literare, naratorul marturisind ca Bologa nu este o copie a fratelui sau, dar in el "am vrut sa sintetizez prototipul propriei mele generatii, sovairile lui sunt sovairile noastre, ale tuturor'. Romanul este construit pe baza catorva simboluri care articuleaza adevarate obsesii cu rol de accente psihologice: spanzuratoarea, lumina, moartea si razboiul. Spanzuratoarea este imagine ocurenta de douazeci de ori pe parcursul discursului narativ, ea concretizandu-se intr-o metafora simbol a razboiului. Prin grefarea acestui simbol, naratorul atinge cea de-a treia caracteristica a discursului artistic - globalismul romanul constituindu-se intr-o opera protest, stiindu-se ca numerosi soldati sunt inrolati sub alt steag si nevoiti sa lupte cu fratii de acelasi neam, au dezertat. Lumina se valideaza ca un motiv proteic, avand mai multe ipostaze: lumina din ochii lui Svoboda - sugerand libertatea de destin, lumina din copilarie - credinta si puritatea, lumina reflectorului rusesc - o lumina negativa, care vine din afara si obliga individul sa nu ascunda nimic - si iubirea izvorata din iubirea vazuta ca atitudine pozitiva in fata lumii. Razboiul este absurd si nu tine cont de om viziunea asupra acestuia fiind diferita, mama lui Apostol Bologa surprinzand obiectiv absurditatea razboiului: "Sa te bati tu pentru ungurii care ne bat pe noi? Dar cand ai o patrie ca a noastra nu esti deloc obligat si te imbulzesti la datorie. ba chiar dimpotriva!'. Moartea este in stransa legatura cu razboiul, individul este pus astfel in report cu istoria, moartea nedepinzand de el. Protagonistul considera moartea la inceput ca un lucru acceptabil, punand datoria inaintea individului, apoi vede moartea de orice fel ca o tragedie si nu merita acceptata ca in final sa o considere drept o etapa. Incipitul romanului este axat pe imaginea spanzuratorii pregatind secventa patidularii lui Svoboda - noaptea in timp ce finalul surprinde patibularea lui Apostol Bologa - dimineata, putandu-se afirma ca tesatura romanului se circumscrie unui ciclu existential noapte-zi, raportul dintre cele doua momente validand circularitatea operei si un raport antitetic intre campurile semantice continute. Perspectiva este heterodiegetica, iar naratorul este extradiegetic, intamplarile fiind narate la persoana a treia autorul necorespunzand personajului, el reprezentand doar o voce actoriala. Focalizarea, raportul dintre narator si personaj, este interna-fixa naratorul stiind atat cat personajul central, Rebreanu reusind sa concilieze vocea actoriala cu cea auctoriala si obtinand un tipar narativ hibrid, cel actorial extern indirect.
Astfel datorita faptului ca in opera domina analiza si confesiunea, omniscienta fiind anulata, creatia este diminuata, personajul este un intelectual, bine evidentiat, reflector care filtreaza prin propria constiinta evenimentele si datorita uzitarii pe parcursul operei a analizei psihologice romanul "Padurea spanzuratilor' se dovedeste a fi un roman psihologic ce si-a castigat un loc de frunte datorita acestui personaj emblematic.
|
