CARTEA CA LUME INTERIOARA

O carte chiar daca nu este si nici nu va fi lecturata de nici un individ, nu-si pierde valoarea, Ideea (mesajul), având caracter independent, exista în sine, adica nu este valoare pentru o constiinta. Actul lecturii reprezinta un mecanism de reproducere a aceleasi realitati. Caracterul social al cartii din perspectiva fenomenologica reprezinta o "lume intersubiectiva (.) ca lume comuna noua tuturor, fie data, fie potential accesibila pentru fiecare" , însa comunicarea (modul de a lua cunostinta despre carte) evidentiaza lumea privata, deoarece acest tip de interactiune are caracter asocial, si mai mult un text are efecte diferite asupra cititorilor (chiar si pentru unul singur, în cazul recitirii): "Daca consideri ca (.) asta a scris nu stiu ce filozofie pe care nu poti sa o întelegi (.) atuncia o întelege altcineva."(Gheorghe Oprica)

Constructia "epistemologica" este o consecinta a dorintei de a cunoaste, de a fi informat, si ca urmare a situarii în câmpul literar, dar si o forma de diferentiere. Se dezvolta sub forma unui proces dialectic aflat în continua miscare, al carui continut este format din trei etape: exteriorizare, obiectivare, interiorizare. Succesiunea logica nu coincide cu cea temporala, deoarece individul are posibilitatea de a se opri în oricare din aceste etape, fara a fi necesara trecerea la un nivel superiror. Însa parcurgerea acestor faze are ca finalitate constituirea filosofiei unitare, iar stagnarea la una dintre acestea este forma de individualizare, dar nu si de afirmare a individualitatii.

În continuare voi descrie continutul fiecarei etape în functie de succesiunea logica.

a)   Exteriorizarea

Asa cum am vazut interactiunea cu cartea se realizeaza prin intermediul comunicarii, iar pentru a decripta mesajul sau "a fi prins" în actiunea povestii individul este nevoit sa "intre" pe terenul simbolic al cartii, "sa-si paraseasca subiectivitatea, dar nu si spiritualitatea, pentru a trai relatia cu obiectul". În acest context emitatorul este starul comunicarii, fiind investit cu autoritate si încredere.

Prin lectura cititorul devine parte integrata a discursului, un actor invizibil pe "scena" unde are loc reprezentatia, adica spatiul social al personajelor. Interventia sa nu este sesizabila din punctul de vedere al altui actor care "joaca" aceeasi "piesa" în acelasi timp. Se genereaza un mecanism de dominare, dar care nu este simtit ca fiind constrângator: "Într-o carte trebuie sa se întâmple ceva ca sa citesti. si într-o carte în care aparent nu se întâmpla nimic, tot se întâmpla ceva. Dar, în mod normal, un roman, o nuvela, trebuie sa aiba poveste. Daca n-are..." (Ionescu Corneliu) Sinele se refugiaza dintr-un ontic, într-altul de natura diferita.

b)   Obiectivarea

Asumarea valorilor, Ideilor, mesajelor discursului înseamna metamorfozarea Sinelui în Altul. Astfel, cu cât individul se afunda mai mult în câmpul literar, cu atât subiectivitatea este mai diminuata. El devine "prizonier", iar pozitia sa în câmp nu poate fi definita decât de capitalul simbolic dobândit, care nu reprezinta un sistem de coordonate de orintare în lumea a treia: "Intri ca-ntr-un templu si devii foarte mic si nu mai stii unde te plasezi." (Petre Dinulica) Cartea, în aceasta faza, este o forma de alienare, pentru ca lectorul este el însusi un "personaj" care nu poate parasi "scena".

Acumularea cunoasterii din exterior, fara interventie din interior, actorul devine parte a lumii a treia. Cunoasterea acumulata sub forma de cultura generala nu îl caracterizeaza pe lector, deoarece nu exista diferete între ceea ce a aflat si cunostintele aferente continutului textelor. Totusi reprezinta una dintre motivatiile principale pentru a citi: ".cultura generala pe care o capeti, în general, cultura în ce priveste literatura." (Dan Cazacu) deoarece constituie un mijloc de a se diferentia.

c)   Interiorizarea

Daca lectorul s-ar opri la oricare dintre etapele anterioare, atunci l-am putea defini ca fiind un anonim individualizat: diferit fata de ceilalti, dar fara o identitate.

Internalizarea se realizeaza atât la nivel cognitiv, cât si la nivel emotional: ".toti rusii, ridic-atât de multe probleme si te obliga sa participi si afectiv fata de scrierile lor, (.) Cehov - care e cu atât mai trist cu cât vrea sa para mai vesel." (Paul Bercheanu) si reflecta dorinta de afirmare a individualitatii în raport cu cartea, adica de a face vizibila interventia sa, ca "personaj invizibil", atât pentru el însusi, cât si pentru ceilalti. În plan ontic, în relatia cu ceilalti se cere imperativ transparenta "invizibilului": "fiecare are dreptu' sa-si spuna o parere despre ceea ce a vazut, sa spuna, ma rog. e impresia lui, e parerea lui, personala, .nimeni nu contesta asta, dar. sa fie cât de cât subiectiva, daca comentam ceva." (Aurica Grigorosoaie) Statutul nu este cel al unui receptor pasiv, pentru ca informatiile sunt prelucrate, cognitiv, generându-se corelatii intertextuale, valabile doar pentru subiect.

Modalitatea de afirmare a individualitatii este conditionata de cum se raporteaza actorul la carte, deoarece este mai mult decât interiorizarea cartii. Este caracterizata de produsul interactiunii dintre cele doua lumi, asemanatoare cu relatia dintre doi iubiti, tinzându-se spre a face o unica, de a putea afirma ca o asemenea iubire nu a mai existat în trecut: "De fiecare data-n preajma cartilor sa te simti alt om. Atuncea înseamna ca traiesti cu ele, ai o simbioza." (Petre Dinulica) Însa nu trebuie înteleasa ca o înstrainare, ci ca o "individualitate în doi", al carui "copil" este identitatea actorului.

Trasatura principala a individului este data de semnificarile pe care le face, privite ca acte creatoare "prin care extrage logosul dintr-un lucru care era înca nesemnificativ (i-logic)" .

Interiorizarea reprezinta sinteza dintre Ideea textului si semnificarile pe care le realizeaza individul.

Prin intermediul acestui proces poate fi analizata situatia cititorului în raport cu cartea, însa singura etapa care nu poate fi gândita independent fata de celelalte este cea a exteriorizarii, deoarece stagnarea este echivalenta cu lectura unei singure carti, care nu se va încheia niciodata. Celelalte doua pot fi gândite independent, pentru ca asa cum am mai spus chiar daca lectorul nu-si construieste o identitate, individualizarea nu este afectata.

Parcurgerea celor trei etape nu înseamna si finalitatea procesului. Lectura altei carti presupune parcurgerea aceluiasi drum.