Atât individualitatea, cât si individualuizarea se materializeaza în contintul bibliotecii, dar aceasta din urma nu reprezinta si filosofia unitara (apartine planului cognitiv).
Biblioteca este formata din "trofeele" câstigate în "competi 18418o148s tie", si este într-un fel oglinda Sinelui: ".formeaza ceva sufletesc. (.) si ele formeaza ceva cu mine." (Petre Dinulica) Se instaleaza un anumit gen de comunicare, fiind de fapt o conversatie a individului cu el însusi. Dar pentru asta trebuie îndeplinita o conditie: ".îti spune ce doresti când o-întrebi, dar tre' sa stii s-o întrebi." Asadar, ea este "casa" Sinelui, de aceea "cu cât e mai mare cu atât nu mai ai timp de ea. (.) tre' sa fie dupa cum o poate cuprinde omul cu sufletul, cu ochii, cu."
Însemnatatea achizitiilor este diferita, ele nu sunt semnificate la fel, adica nu taote cartile detinute au acelasi grad de importanta. Valeria Reit, întrebata care sunt cartile favorite din colectie ne spune ca "nu toate." Deosebirea este data în funtie de filosofia unitara. Întregul nu este suma partilor, dar este suma numai unei parti. Numarul lecturilor nu este identic cu cantitatea care formeaza lumea interioara. Este determinata si delimitata în functie de sensul lumii interioare.
Nu exista concordanta între numarul continutului lumii interioare si cea a bibliotecii. Raportarea structurii cognitive construite la "câmpul literar personal", evidentiaza deosebirea dintre cele doua: "Nu intentionez sa pastrez nimic.(.) nu le-as vinde, le-as darui. Pâna când as ajunge la zece cu care as vrea sa ma duc eu pe lumea aialalta." (Adela Muntean) Cele doua planuri sunt identice doar în cazul în care achizitiile si lecturile coincid, ceea ce face ca acestea sa nu fie niciodata considerate ca fiind suficiente. Mircea Bârsan are 11000 de volume, si despre care afirma urmatoarele: "Eu cred ca sunt putine. Fata de .constiinta ca orice carte este o arhiva de idei, de sentimente, de trairi si care trebuie pastrata si care trebuie dusa dinspre o generatie înspre o alta generatie."
Costurile de energie, timp si capital economic, pe care individul a trebuit sa le implice pentru a-si forma biblioteca, determina imposibilitatea de a realiza o ordine a preferintelor: ".sunt foarte multi care îmi sunt dragi si sunt în sufletul meu si mi-e greu acuma sa gasesc o enumerare cronologica." (Maria Kiss) Din acelasi motiv numarul continutului bibliotecii nu are relevanta: "indiferent câte sunt, multe, putine, sunt ale mele, eu am facut un sacrificiu pentru ele si nu." (Aurica Grigorosoaie)
Exista o diferenta între a împrumta pe cineva sau de la altul. În primul caz lectorul stie ca detine cunoasterea, iar datorita faptului ca are posibilitatea de a da altuia obtine confirmarea acestui lucru. De aceea pentru aceasta categorie a împrumuta nu constituie o problema, ba dimpotriva îsi asuma riscul ca celalalt sa nu mai restituie cartea: "Nu numai c-am împrumutat, ci le bagam pe gât! (.) totdeauna am avut stilul asta. (.) Nu m-am suparat niciodata [daca nu mi le aduceau înapoi]." Marina Cionca) Pentru a fi posibil asa ceva numarul exemplarelor trebuie sa fie foarte mare, astfel, Marina Cionca ne spune ca detine doua biblioteci: una personala si una care o are la universitate: "Este biblioteca mea si în absoluta egala masura a studentilor." Individualizarea, în acest caz, se manifesta ca superioritate.
Motivatia celor care nu îmrumuta este aceeasi, dar rationamentul este diferit. Schimbul presupune sacrificiu, a da ceva din tine însuti. Daca lectorul pierde un volum din propria sa colectie este ca si cum si-a pierdut o parte a Sinelui, mai ales în cazul în care el nu primeste nimic. De aceea atunci când da o carte, o face foarte rar si mai ales selectiv, adica atunci când " mi se parea ca nu tin asa de mult la carte, daca nu mi-o da înapoi, sa nu sufar." (Ionescu Corneliu)
Relatia cu ceilalti asemanatori este de doua feluri: exista schimb de informatii si de carti, acestea din urma reprezinta punctul comun, iar celalalt tip de schimb este exprimat sub forma informatiilor, dar nu si a cartilor.
Numarul redus de volume al propriei colecti nu este o problema. Chiar daca lecturarea acesteia se epuizeza, nu rezulta si finalitatea cititului: ".biblioteca mea fiind foarte mica, am citit toate cartile din bibliotecile altora." (Adriana Savescu)
Absenta volumelor proprii (nu în totalitate) nu constituie un impediment în a lectura, existând multe alte surse de identificare: "nu pot sa spun ca am biblioteca personala. Am citit mereu alte, cartile altora." (Aurel Rotariu) Individualizarea este câstigata, nu atât de pe urma competitiei, cât pentru faptul ca a reusit sa se "strecoare" în alte biblioteci unde permisul era dificil de obtinut: ".am citit (.) pe Soljenitîn. si cred ca foarte greu am ajuns la câte o carte din asta."
Cititorii carora le-am luat interviu reprezinta o veriga între alte doua, existând între doua generatii: parintii lor si copii lor. De aceea se iveste problema mostenirilor. În primul caz nu se poate vorbi de asa ceva, argumentarea fiind aceea ca nu exista posibilitatea, dar nici interesul pentr carte. Munca era pe primul plan: "Cartile care le am eu, toate sunt cumparate. Nu am mostenit de la nimeni." (Matyus Mihailena)
Relatia cu copii evidentiaza fatul ca ei nu mai trebuie sa caute cartile de care au nevoie, pentru ca le au. Elena Tiu ne povesteste despre fiul ei ca întotdeauna a avut ce i se cerea de la scoala: ".el fiind la filologie. îmi trebuie E. A. Poe îl avem, îmi trebuie." (Elena Tiu)
Însa, aceasta relatie le aminteste ca o data va trebui sa se desparta de lumea lor, cu care au trait de-a lungul anilor: ".biblioteca mea o pastrez pâna când oi putea, iar biblioteca o va prelua copilul care va fi în stare de ea. Nu sunt eu care [o sa] decid." (Petre Dinulica)
|
