Atāt individualitatea, cāt si individualuizarea se materializeaza īn contintul bibliotecii, dar aceasta din urma nu reprezinta si filosofia unitara (apartine planului cognitiv).
Biblioteca este formata din "trofeele" cāstigate īn "competi 18418o148s tie", si este īntr-un fel oglinda Sinelui: ".formeaza ceva sufletesc. (.) si ele formeaza ceva cu mine." (Petre Dinulica) Se instaleaza un anumit gen de comunicare, fiind de fapt o conversatie a individului cu el īnsusi. Dar pentru asta trebuie īndeplinita o conditie: ".īti spune ce doresti cānd o-īntrebi, dar tre' sa stii s-o īntrebi." Asadar, ea este "casa" Sinelui, de aceea "cu cāt e mai mare cu atāt nu mai ai timp de ea. (.) tre' sa fie dupa cum o poate cuprinde omul cu sufletul, cu ochii, cu."
Īnsemnatatea achizitiilor este diferita, ele nu sunt semnificate la fel, adica nu taote cartile detinute au acelasi grad de importanta. Valeria Reit, īntrebata care sunt cartile favorite din colectie ne spune ca "nu toate." Deosebirea este data īn funtie de filosofia unitara. Īntregul nu este suma partilor, dar este suma numai unei parti. Numarul lecturilor nu este identic cu cantitatea care formeaza lumea interioara. Este determinata si delimitata īn functie de sensul lumii interioare.
Nu exista concordanta īntre numarul continutului lumii interioare si cea a bibliotecii. Raportarea structurii cognitive construite la "cāmpul literar personal", evidentiaza deosebirea dintre cele doua: "Nu intentionez sa pastrez nimic.(.) nu le-as vinde, le-as darui. Pāna cānd as ajunge la zece cu care as vrea sa ma duc eu pe lumea aialalta." (Adela Muntean) Cele doua planuri sunt identice doar īn cazul īn care achizitiile si lecturile coincid, ceea ce face ca acestea sa nu fie niciodata considerate ca fiind suficiente. Mircea Bārsan are 11000 de volume, si despre care afirma urmatoarele: "Eu cred ca sunt putine. Fata de .constiinta ca orice carte este o arhiva de idei, de sentimente, de trairi si care trebuie pastrata si care trebuie dusa dinspre o generatie īnspre o alta generatie."
Costurile de energie, timp si capital economic, pe care individul a trebuit sa le implice pentru a-si forma biblioteca, determina imposibilitatea de a realiza o ordine a preferintelor: ".sunt foarte multi care īmi sunt dragi si sunt īn sufletul meu si mi-e greu acuma sa gasesc o enumerare cronologica." (Maria Kiss) Din acelasi motiv numarul continutului bibliotecii nu are relevanta: "indiferent cāte sunt, multe, putine, sunt ale mele, eu am facut un sacrificiu pentru ele si nu." (Aurica Grigorosoaie)
Exista o diferenta īntre a īmprumta pe cineva sau de la altul. Īn primul caz lectorul stie ca detine cunoasterea, iar datorita faptului ca are posibilitatea de a da altuia obtine confirmarea acestui lucru. De aceea pentru aceasta categorie a īmprumuta nu constituie o problema, ba dimpotriva īsi asuma riscul ca celalalt sa nu mai restituie cartea: "Nu numai c-am īmprumutat, ci le bagam pe gāt! (.) totdeauna am avut stilul asta. (.) Nu m-am suparat niciodata [daca nu mi le aduceau īnapoi]." Marina Cionca) Pentru a fi posibil asa ceva numarul exemplarelor trebuie sa fie foarte mare, astfel, Marina Cionca ne spune ca detine doua biblioteci: una personala si una care o are la universitate: "Este biblioteca mea si īn absoluta egala masura a studentilor." Individualizarea, īn acest caz, se manifesta ca superioritate.
Motivatia celor care nu īmrumuta este aceeasi, dar rationamentul este diferit. Schimbul presupune sacrificiu, a da ceva din tine īnsuti. Daca lectorul pierde un volum din propria sa colectie este ca si cum si-a pierdut o parte a Sinelui, mai ales īn cazul īn care el nu primeste nimic. De aceea atunci cānd da o carte, o face foarte rar si mai ales selectiv, adica atunci cānd " mi se parea ca nu tin asa de mult la carte, daca nu mi-o da īnapoi, sa nu sufar." (Ionescu Corneliu)
Relatia cu ceilalti asemanatori este de doua feluri: exista schimb de informatii si de carti, acestea din urma reprezinta punctul comun, iar celalalt tip de schimb este exprimat sub forma informatiilor, dar nu si a cartilor.
Numarul redus de volume al propriei colecti nu este o problema. Chiar daca lecturarea acesteia se epuizeza, nu rezulta si finalitatea cititului: ".biblioteca mea fiind foarte mica, am citit toate cartile din bibliotecile altora." (Adriana Savescu)
Absenta volumelor proprii (nu īn totalitate) nu constituie un impediment īn a lectura, existānd multe alte surse de identificare: "nu pot sa spun ca am biblioteca personala. Am citit mereu alte, cartile altora." (Aurel Rotariu) Individualizarea este cāstigata, nu atāt de pe urma competitiei, cāt pentru faptul ca a reusit sa se "strecoare" īn alte biblioteci unde permisul era dificil de obtinut: ".am citit (.) pe Soljenitīn. si cred ca foarte greu am ajuns la cāte o carte din asta."
Cititorii carora le-am luat interviu reprezinta o veriga īntre alte doua, existānd īntre doua generatii: parintii lor si copii lor. De aceea se iveste problema mostenirilor. Īn primul caz nu se poate vorbi de asa ceva, argumentarea fiind aceea ca nu exista posibilitatea, dar nici interesul pentr carte. Munca era pe primul plan: "Cartile care le am eu, toate sunt cumparate. Nu am mostenit de la nimeni." (Matyus Mihailena)
Relatia cu copii evidentiaza fatul ca ei nu mai trebuie sa caute cartile de care au nevoie, pentru ca le au. Elena Tiu ne povesteste despre fiul ei ca īntotdeauna a avut ce i se cerea de la scoala: ".el fiind la filologie. īmi trebuie E. A. Poe īl avem, īmi trebuie." (Elena Tiu)
Īnsa, aceasta relatie le aminteste ca o data va trebui sa se desparta de lumea lor, cu care au trait de-a lungul anilor: ".biblioteca mea o pastrez pāna cānd oi putea, iar biblioteca o va prelua copilul care va fi īn stare de ea. Nu sunt eu care [o sa] decid." (Petre Dinulica)
|
