ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Înca din primele sale studii, cu o indiscutabila maturitate, George Calinescu trateaza problemele teoretice ale criticii, probând astfel o meditatie profunda asupra literaturii.
Revista la care a activat neschimbator, " Viata literara " îi va publica la 12 februarie 1927, întâiul sau studiu critic, intitulat " Critica si creatie ", unde îsi propune sa evidentieze inconstienta argumentelor unei presupuse incompatibilitati dintre literatura si critica. Toate explicatiile sale au drept scop combaterea tezei maioresciene, conform careia poetul nu are dreptul sa emita judecati critice.
Autorul " Enigmei Otiliei " e de parere ca afirmatia lui Titu Maiorescu a ramas valabila din cauza lipsei de talent literar a unor critici intrati în literatura Mihai Dragomirescu, Dumitru Caracostea s.a.
Ideea ca artistul vede universul în mod sintetic, iar criticul - analitic, ca primul se exteriorizeaza prin imagini, iar celalalt prin relatii abstracte, este total gresita, fiindca " .momentul esential al activitatii critice este tot sintetic si consta în emotia imediata a verdictului vremii, verdict caruia criticul îi da forma corespunzatoare prin mijloacele de expresie considerate cele mai potrivite. Daca activitatea stiintifica este normativa si metodica, arta este în functie de fantezie si personalitate, si daca un individ are predispozitii congenitale în domeniul respectiv, nu e de crezut ca si-ar pierde spontan talentul numai pentru ca a exercitat o activitate << stiintifica >> ".
Deci, întelegerea unei opere literare înseamna a crea din nou, a reproduce în tine momentul initial al operei.
Articolul " Valoare si ideal estetic ", din aprilie 1927, aparut în revista " Sinteza ", continua tehnica celor din " Viata literara ". Acest eseu reprezinta prima încercare calinesciana de precizare a atitudinii sale fata de conceptiile teoretice ale criticilor contemporani.
Ideea desprinsa este durabilitatea valorii estetice, cu conditia de a fi privit în functie de universalitatea sufletului uman.
Criticul separa eul practic, fiind vorba de totalitatea functiilor
sufletesti, întrucât ne adapteaza la mediu de " eul " contemplativ, simbolic, când cel care cugeta, simte sau ia o hotarâre, se adapteaza ambitiei, se individualizeaza într-o retea de idei. Fiindca are o valoare strict individuala, un sentiment de placere sau durere nu poate fi o emotie estetica, în timp ce, ridicându-te deasupra propriei activitati psihice, faci un obiect din însusi eul tau practic, spiritul dobândind astfel o acceptie universala.
Criticul literar trebuie sa anticipeze destinul operei literare, bazându-se pe judecati universale.
Este analizata valoarea din perspectiva scurgerii timpului. Operele care rezista vremii sunt cele clasice, datorita faptului ca emotia se poate perpetua, exercitând influenta. Dintr-un numar mare de valori, timpul le selecteaza pe cele care se apropie de universalitate.
Lucrarea " Principii de estetica ", aparuta în " Adevarul literar si artistic ", este o patrundere în universul poeziei.
Criticul e de parere ca estetica s-a nascut din dorinta unei întregi clase de intelectuali, de a vindeca lipsa sensibilitatii artistice prin intermediul unei judecati obiective.
Alaturi de ideile de estetica, George Calinescu enunta si consideratiile sale referitoare la poezie. O poezie nu e creata pentru a fi înteleasa de toti, ea cere o initiere, o complicare sufleteasca, dupa opinia criticului. Poetul se confunda în vis, adica în subconstient si aduce apoi la suprafata o viziune enigmatica, în care intuieste un sens pe care nici chiar el nu-l poate explica. George Calinescu simte nevoia sa diferentieze poezia profunda de cea superficiala, cea dintâi fiind bazata pe un numar limitat de atitudini lirice fundamentale.
Poetul care are talent, chiar si în mod inconstient, va putea sa intuiasca atitudinile lirice de seama, iar daca mediteaza asupra lor, constient, nu va reusi sa intuiasca acele atitudini lirice fundamentale.
Prin poezie, sufletul omenesc tinde sa descifreze sensul ascuns al lucrurilor.
În studiul " Camil Petrescu, teoretician al romanului ", aparut în revista "Viata româneasca ", George Calinescu îsi precizeaza atitudinea artistica fata de proza.
Prima parte analizeaza opinia lui Camil Petrescu referitoare la nepotrivirearomanului cu eroii rurali. "Cu eroi care manânca trei saptamâni cinci masline, care fumeaza doi ani o tigara, cu cârciuma în târgusorul din munte, nu se poate face roman si nici literatura.Literatura presupune probleme de constiinta. "
Autorul " Enigmei Otiliei " este de parere ca trebuie sa facem referinta între modul de adaptare rudimentar, instinctual si cel moral, ce caracterizeaza indivizii compecsi.
Viata morala si complexitate are si taranul, el si Kant îsi impun aceleasi probleme, cu deosebire ca cel din urma le rezolva folosind alta tehnica.
Concluzia la care ajunge Calinescu este ca un critic poate crea, adica poate face arta, în timp ce artistul e capabil de critica literara, cu conditia obligatorie ca întâiul sa aiba talent, iar cel de-al doilea, simt critic. Însasi activitatea sa literara a dovedit compatibilitate între vocatie de critic si cea de scriitor.
Criticul respinge teoria lovinesciana a necesitatii ca literatura sa fie sincronizata cu ulimile curente din filozofie si stiinta, considerând-o un enorm rationament fals. " Literatura nu e în legatura cu psihologia, ci cu sufletul uman" 1 e de parere George Calinescu.
Calinescu militeaza pentru romanul obiectiv si dintr-o perspectiva clasicista, pentru tipologie si caracterologie. Sub raportul formulei epice, nu modelul lui Proust este necesar pentru romanul românesc, ci acela tolstoian sau balzacian. Pe Balzac îl accepta din aceeasi perspectiva clasicista : "Totul este fundamental la Balzac, orice individ înfatiseaza un caracter. Numai scena pe care eroii o joaca, poarta notele epocii. " 2
Adevaratul clasic, sublinia George Calinescu în articolul sau, din " Revista Fundatiilor Regale ", cu titlul " Sensul clasicismului ", nu se ridica de la particular la universal, facând eforturi inutile de a da semnificatie evenimentului, el exemplifica doar universalul aparut întâmplator, formulat într-un eveniment.
Asadar, orice literatura mare clasica este o literatura de cunoastere, iar cunoasterea înseamna reprezentarea logica a vietii, spre deosebirea de reprezentare documentara.
Logica cunoasterii clasice înseamna ca imaginile concrete vorbesc direct mintii, fiind si plastice si inteligibile. Deci, orice adevarata cunoastere se bizuie pe universalitate.
Recunoscând ca are ca punct de plecare lumea fenomenelor si ca scriitorul se hraneste din epoca lui, alegându-si eroii din plina strada, George Calinescu face distinctia între metoda de lucru clasica si cea naturista.
Metoda clasica ia ca mijloc de reprezentare istoricul, spre a formula universul, care îi este a prioritar cunoscut, în timp ce metoda naturista încearca sa desprinda din observatia momentului o schema universala, pe care, în momentul începerii romanului, n-o are clara în minte.
Clasicul nu observa, caci acest lucru ar însemna o primejdie de a se rataci prin evenimente. El vine cu observatia facuta. Un mare scriitor se naste cu obervatie sau o mosteneste. El începe vizionarea fenomenului printr-o ordine morala prestabilita, el este edificat asupra categoriilor morale ale umanitatii. Toata placerea unui spirit clasic este de a nu întâlni niciodata ineditul, de a ramâne mereu în tipic.
|
