La Vulturi!
Nuvela de Gala Galaction
Caracterizarea lui Danila
Propensiunile mitice ale nuvelisticii lui Gala Galaction intorc timpul epic spre epoci revolute, ce poarta in ele farmecul nelinistitor al eresurilor populare. Aura de legenda apare chiar si in nuvelele plasate intr-un timp istoric precis conturat, cel al epocii dominata de personalitatea lui Tudor Vladimirescu, de care Gala Galction a fost fascinat inca din copilarie 656h75g marturisind in niste insemnari ce poarta ca titlu numele marelui erou de la 1821 ca a umplut « cerul primelor sale inchipuiri cu umbra uriasiului Tudorin si cu numele lui de trāmbita ». Atmosfera din Muntenia si Oltenia in timpul rascoalei lui Tudor Vladimirescu e surprinsa intr-o serie de nuvele printre care si « La Vulturi! » , in care intāmplari autentice sunt proiectate pe un fundal legendar.
In scrierile inspirate de miscarile antiotomane staruie o anumita exemplaritate a personajelor, si o simbolistica vizibila care nu prejudiciaza insa esteticul, pentru ca tema luptei pentru libertate le valideaza.
« La Vulturi! » s-a bucurat de bune comentarii, fiind un text ce face trimiteri surprinzator de precise la realitatea istorica a faptelor.
In nuvela apar in prim plan, pe rānd Agripina si Danila. Cele doua personaje ilustreaza tema in modalitati diferite: Danila, prin acumulare de scene retrospective si prin dublarea finalului; Agripina, printr-un sir de episoade dinamice puternic dramatizate. Drumul lui Danila este in timp, drumul Agripinei se desfasoara in spatiu, dar capatul ambelor drumuri e acelasi in plan simbolic: inaltimile pure, clmea muntelui. Cele doua personaje au aceeasi fibra sufleteasca: tarie de caracter, puterea de a nu se supune imprejurarilor, de a nu renunta, de nu se cruta. Aceeasi dārzenie si energie vitala le caracterizeaza. Fiecare isi duce povara pāna la capatul puterilor.
Danila e insa personajul principal al proiectiei simbolice, fiind caracterizat atāt direct cat si indirect. El e « mos », om de 80 de ani, prin urmare plin de experienta si intelepciune, trecut prin « fierul » suferintei si amaraciunii, care purifica si intaresc sufletul. Taria sa apare in energia cu care isi reface gospodaria, in forta lui de regenerare. E om ce cunoaste « rostul », adica stravechea randuiala, ordinea nestramutata a lumii vechi si temeinicia, perseverenta in munca, impotrivirea la tot ce ar putea strica statornicia. Retras in munti, batranul va trai la « inaltimea » sufletului sau; e o urcare simbolica si o intoarcere la vechile forme de viata, libera si rodnica ; e un recurs la rezistenta pe care o asigura traditia. «Mos» inseamna « stramos », iar Danila este intemeietorul unui neam mare « intins pe cativa munti ». Datoria de a lasa urmasi e sacra la vechile popoare, cum e si al nostru, care au importante valori de transmis. In acest sens trebuie inteleasa si dragostea pentru Paunas. Danila are statura unui patriarh « a crescut in turme si in argati, a insurat, a maritat si si-a intins pe cativa munti neamul si intaietatea, « rostuind pe ciobani si mingaindu-si batranetile cu un ceaslov bisericesc ». Prosperitatea e semnul stabilitatii, al permanentei. Danila poarta in suflet o disimulata tristete, din vitregiile soartii, care-l vor rani din nou adanc prin moartea lui Paunas.
Un astfel de intemeietor are trebuinta de vorbire cu Dumnezeu, si de priceperea tainelor din cartile sfinte. In chip firesc, el nu traieste pentru sine, nici in egoism familial, ci pentru un ideal al tuturor romanilor. Fiinta contemplativa, ca orice pastor, el este om de actiune chiar la batranete. Batranul nu-si pierde vremea in restriste, ci buciuma ca in balade, si porneste calare. I-a crescut pe ai sai ca pe niste luptatori.
Cind intelege ca o soarta neinduplecata urmareste pe romāni, el se adreseaza lui Dumnezeu, cerand incetarea suferintei, ca orice vechi conducator care se roaga pentru poporul sau. Cu capul descoperit in fata mortii nepotului si in fata nenorocirii neamului romanesc, avand sufletul curat si pustiit de jale, batranul acuza o nedreaptate de deasupra celor omenesti.
Lacrimile ce insotesc patetica invocatie a batrānului catre divinitate sunt expresia compasiunii fata de toti oamenii acestui spatiu carpato-dunarean, ale caror vise si sperante de libertate erau intruchipate de legendara figura a lui Tudor Vladimirescu. « Jaful la vulturi » este o metafora ce inchide in ea durerea unui neam ale carui patimi, in sensul biblic al cuvintului, nu adusesera inca māntuire. Zbuciumul unei existente marcate de chin si nenorocire, oglindite de cuvintele lui mos Danila contrapuncteaza simetric si antitetic metafora « cuibului de vulturi » de la inceputul nuvelei, fara a distruge insa increderea in viitor, cladita pe credinta in forta Atotputernicului.
Nuvela « La Vulturi ! » ramane in esenta ei o carte deschisa a sufletului romanesc inzestrat cu mari disponibilitati fizice si morale in lupta cu realitatile crude ale unor timpuri trecute. Strabatuta de o idee generoasa - a dragostei de tara - ea transmite peste generatii si mesajul mereu actual al luptei pentru pastrarea libertatii si a pacii in lume.
|
