Caracterizarea lui Tudor soimaru
Mihail Sadoveanu, "stefan cel Mare al literaturii noastre" (Geo Bogza) este autorul romanului "Neamul soimarestilor" (1915). Tema acestuia o constituie evocarea luptei taranilor razesi den Moldova la începutul secolului al XVII-lea, împotriva boierimii lacome si mincinoase.
Personajul principal, central, pozitiv este Tudor soimaru, urmasul unei familii de razesi, tatal - Ionascu si mama - Anisia, din sa 848e45i tul soimaresti de pe valea Rautului, din tinutul Orheiului. El este un personaj creat de imaginatia scriitorului, reprezentantul tipic al razesului, exponentul idealurilor de libertate si dreptate ale neamului sau de razesi. Tudor este prezentat ca un personaj în evolutie , surprins în actiune, erou care se transforma, o figura memorabila î jurul careia se concentreaza atentia scriitorului si a cititorului. Pentru realizarea portretului complex al personajului Sadoveanu foloseste toate procedeele cunoscute, caracterizare directa, dar mai ales indirecta, valoare deosebita având actiunile eroului si analiza psihologica.
Portretul fizic al eroului este schitat sumar, direct, prin descriere, pe când portretul moral se dezvaluie treptat, mai ales în mod indirect, urmarind faptele acestuia, atitudinile, starile sufletesti, relatiile cu alti eroi, în cele doua ipostaze ale sale carora le corespund doua nume: Înstrainatul si Justitiarul.
Capitolul al XIII-lea evoca întâlnirea emotionanta, dar si dureroasa cu satul natal. Revenind în soimaresti si cunoscând amaraciunile razesilor, el începe sa se transforme dintr-un ostean fara tara într-un razes care prinde radacini, care devine exponent al taranilor, un Justitiar, înfaptuitorul sfintei dreptati.
Capabil de trairi sufletesti intense, Tudor, plin de emotie, se destainuieste prietenilor sai: "-Fratilor, zise el, acesta-i satul meu!..." La replica lui Cantemir "E un sat ca oricare altul !...", Tudor a raspuns simplu, dar mândru si convingator: "Se poate, dar acesta-i al meu si nu l-am vazut de 20 de ani !"
Dupa ce e recunoscut de unchiul Mihu, e primit cu bucurie de neamurile sale si îmbratisat încât îsi "simti pieptul înfierbântat de o caldura necunoscuta". Scena sugereaza sfârsitul pribegiei lui Tudor si întoarcerea printre ai sai. E momentul ca osteanul pâna atunci fara tara sa devina un flacau adevarat al neamului si sa-si puna bratul otelit în slujba acestuia. Mos Mihu îl duce în mod firesc în cimitir la mormântul lui Ionascu ucis miseleste de boierul Stroie Orheianu, urmarind sa trezeasca în sufletul lui Tudor mânie si ura la adresa celui care i-a ucis tatal. Echilibrul sufletesc al eroului este pus la grea încercare când batrânul Mihu îi dezvaluie numele ucigasului: "boierul cel mare de la Murgeni, Stroie Orheianu". Tudor ramase ca fulgerat, cu ochii rotunziti, înfricosati de groaza launtrica. Din acest moment un conflict dureros va sfâsia sufletul eroului care, o vreme, nu va fi în stare sa aleaga între dragoste si datorie. Purtarea Magdei din Polonia îi zdrobeste inima si marcheaza revenirea definitiva lânga ai sai, rezolvând conflictul psihologic. Acum, "durerea tuturor începea sa fie si durerea lui".
Capitolul al XXXV-lea intitulat simbolic "Mortii poruncesc celor vii" înfatiseaza punctul culminant si deznodamântul actiunii. Acum, Tudor îndeplineste porunca mortilor neamului sau, pedepseste prin moarte pe cel ce luase, pe nedrept, viata tatalui sau, pe cel ce risipise pamânturile soimarestilor.
Sadoveanu pune fata în fata pentru a treia oara cele doua personaje antitetice. În timp ce Stroie este prezentat într-un portret alcatuit mai ales din noutati de ordin vestimentar, Tudor este surprins în ceea ce caracterizeaza starea sa psihologica (gesturi, reactii, fapte).
Tudor se pierde în multime tacut si modest, dar ochii îi tradeaza zbuciumul launtric: "Era tacut îi ardeau ochii, dar parea foarte linistit". Echilibrat, chiar daca linistea lui ar putea prevesti furtuna, când Mihu îl anunta ca vine la sfatul razesilor boierul Stroie, osteanul raspunde cu o uimitoare siguranta de sine: "Da ..., sa asteptam", impunând respect prin tinuta sa demna. Când Orheianu îl jigneste, îl scuipa pe ostean si-l ameninta cu buzduganul, acesta de dezlantuie, devine aprig si neiertator cu dusmanul, actionând în spiritul dreptatii si al datoriei fata de neamul sau: "Atunci îl vazura întâi neamurile lui, turbat ca fiara, cu ochii crunti si cu obrazul ca de var...Cu bratul drept ridica fierul, se repezi ca scapat dintr-un arc si lovi în crestet pe Orheianu. Apoi îl apuca de barba pe boierul ucis si-l târaste, lepadându-i trupul lânga piatra de mormânt a tatalui sau", gest ce vrea sa semnifice dreptatea, în sfârsit înfaptuita. Dau apoi foc conacului boieresc si, într-un gest de sublima noblete sufleteasca, îi iarta pe Magda si pe logodnicul ei, dovedind generozitate.
Din epilogul romanului aflam ca Tudor se va casatori cu Anita, fata de razes, si împreuna cu ceilalti razesi "au fost urgisiti si prigoniti, dar s-au tinut cu tarie".
Tudor soimaru este un personaj complex, un personaj exponential, reprezentativ pentru colectivitatea din care face parte - marea familie a razesilor din soimaresti. De asemenea Tudor este un personaj tipic sadovenian, adica unul exceptional, pus în situatii de exceptie, încercat de mari sentimente si pasiuni.
Tudor soimaru întruchipeaza idealul de frumusete morala a omului din popor înzestrat cu o multitudine de însusiri : barbatie, vitejie, dragoste de neam, generozitate, fidelitate în prietenie, întelegere fata de cei necajiti, demnitate, devotament, spirit justitiar. Tudor se aseamana cu eroii baladelor populare (Toma Alimos) sau ai basmelor (Greuceanu), cu eroii altor romane istorice sadoveniene (Nicoara Potcoava, Fratii Jderi).
Prin însusirile sale, Tudor soimaru trezeste în sufletele noastre sentimente de admiratie si respect.
|
