Caracterizează un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, dramă, forme ale dramaturgiei în teatrul modern).
Jocul ielelor a fost scris in mai multe
versiuni in 1916 si 1918, dar versiunea definitiva apare in 1918. O alta versiune, intr-adevar definitiva dateaza din 1946. In
versiunea autorului, piesa trebuia sa fie o drama a
"dreptatii sociale, o drama a absolutului". Actiunea se
petrece in 1914. Subiectul se concentreaza pe
ilustrarea conceptelor de justitie si iubire privite in modul absolut.
Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist
Dreptatea sociala. El este in posesia unor date
compromitatoare despre Saru-Sinesti, ministrul justitiei, pe care vrea sa le
faca cunoscute in numele justitiei si al adevarului. Gelu Ruscanu a 13113o143n flase insa
aceste informatii dintr-o scrisoare de dragoste pe care i-o adresase Maria,
sotia lui Sinesti si din care rezulta ca Sinesti ar fi devenit bogat prin
uciderea unei matusi bogate, careia i-a distrus testamentul, devenind astfel
unicul mostenitor. Pe parcursul dramei, aceasta invinuire
ramane doar o supozitie. Pentru a se salva, ministrul va
folosi cu multa abilitate santajul, reusind astfel sa scape chiar din mainile
unui idealist cum este Gelu Ruscanu, oferind "la schimb" viata lui Petre
Boruga. l9q10qr
Gelu Ruscanu afla ca tatal sau, Grigore Ruscanu, punctul sau de sprijin moral
si echilibru in viata comisese o frauda: delapidase bani din cauza unei actrite
obscure, Nora.
O ultima revelatie dureroasa o reprezinta constatarea faptului ca membri comitetului
redactional accepta sa nu publice scrisoare in
schimbul eliberarii lui Petre Boruga. Ruscanu afla astfel ca pe langa
relativitatea iubirii dreptatea este de asemenea
relativa, singurul absolut veritabil fiind acela al mortii. De aceea considera
ca tatal sau prin gestul facut "a stat lucid in fata mortii.a
ales intr-un act de constiinta".
Critica literara a sesizat cu promptitudine o realitate a
textului camilpetrescian si anume insuficienta dialogului pentru implinirea
sensului operei literare. Textul capata consistenta numai in prezenta
indicatiilor autorului, foarte personale, care au facut adeseori din opera
dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George Calinescu
afirma despre didascaliile lui Camil Petrescu ca "luate ca parte integranta din
text, notele sunt excelente, fiind aici portrete si constructii de atmosfera,
aici analize ale psihologiei de moment.aceasta analiza parantetica si subtila
da mari satisfactii intelectuale, ramane insa straina
cautatorilor de emotii vii".
Aceasta modalitate de construire a personajului este
evitata in aproape toata opera sa dramatica. Si portretul lui Gelu Ruscanu,
eroul dramei din Jocul ielelor, se contureaza intr-o lunga didascalie facuta de
autor:"Gelu e un barbat ca de douazeci si sapte -; doua zeci
si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in
privire, chiar daca face acte de energie. Are nevrozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste intotdeauna
drept in ochi pe cel cu care vorbeste, si asta ii da o autoritate neobisnuita.
Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume".
Portretul aminteste de Saint-Just, campionul absolut al dreptatii supraumane,
asa cum il numeste Penciulescu "raison-eurul" piesei, pe protagonist, prin
analogie cu teribilul justitiar al revolutiei franceze. Directorul ziarului
Dreptatea sociala, Gelu, este din aceeasi familie a
eroilor camilpetrescieni insetati de absolut care traiesc drama spadei care nu
se indoaie, din familia lunaticilor "care au vazut idei". Drama eroului se face
din impactul cu neputinta de solutionat dintre imperativul categoric al
dreptatii absolute pe care il proclama, il apara si
doreste sa-l promoveze si realitatea sociala. Gelu este
suprauman intr-o lume subumana si doreste sa-i aplice acesteia tiparul utopic
al unei lumi perfecte. In aceasta privinta poate ca cel mai bine il judeca Praida:"a avut trufia sa judece totul, s-a
indepartat de cei asemenea lui care erau singurul lui sprijin.l-a pierdut
orgoliul lui nemasurat".
Asemenea celorlalti eroi ai lui Camil Petrescu, in constiinta lui Gelu Ruscanu este o permanenta naruire de statui, de idoli. Isi cauta punctele de sprijin in dragoste, pe care o descopera insa
imperfecta. Vede apoi lucruri si jocuri jucate numai pentru sine si-si
cauta fagasul in lupta pentru o cauza care este
dreptatea insasi, absoluta, fara privilegiati, o dreptate care este "deasupra
noastra si este una pentru toata lumea si toate timpurile".
Spirit lucid, insetat de idei, care "a vazut jocul ielelor", Gelu Ruscanu si-a
faurit un tipar de idealitate pe care il aplica
refuzand izolarea si detestand complicitatea. De aceea demascarea crimei
(presupusa dar nedovedita juridic) atribuite lui Sinesti este,
pentru erou, un imperativ categoric. Datoria lui e de a sanctiona chiar daca
aceasta nu ar duce la mari schimbari "atat cat abate
un bob de nisip albia unui fluviu". Dar tiparul de idealitate pe care si l-a
faurit "arhanghelul Dreptatii sociale" vizeaza un
ideal gandit pur si static. Este un tipar suprauman
format din linii drepte, paralele, ireconciliabile, dar care vizeaza o
realitate utopica si nu una in devenire. Conform liniilor de forta ale
acestuia, justitia nu poate fi decat absoluta iar dreptatea nu are
privilegiati, este abstracta si inumana. Legile sunt si ele nu ale oamenilor ci ale constiintei.
Iubirea se supune aceluiasi tipar:"o iubire care nu este eterna, nu este nimic. chiar oamenii cand se iubesc cu adevarat devin
supraoameni ("nu mai sunt oameni") iar fericirea trebuie sa fie si ea durabila
pentru ca altfel nu este fericire.
Inflexibilitatea absolutului il lasa descoperit in
fata vietii, a realitatii. Pe taramul vietii practice Ruscanu e un necunoscator, o persoana inabila. Vine in lumea epocii
prea de sus si prea de departe, din lumea pura si geroasa a
ideilor. Fiind suprauman pentru aceasta lume, ii aplica acesteia un tipar inuman. Intrebarea care se pune este
daca e constient de acest lucru. Uneori intuieste ca "morala
pe care o proclamam nu e pe masura noastra". Dar el ramane o sabie
inflexibila, un personaj care nu accepta o noua tabla
de legi, de aceea alege moartea:"adica totul.drama.Cata luciditate atata
existenta si deci atata drama".
|
