Cel din urma Armas

Cel din urma Armas

Slavici scrie romanul la Vacaresti, în închisoare, între martie-decembrie 1918, când, împreuna cu Tudor Arghezi si cu alti câtiva ziaristi, savârseste o condamnare politica pentru atitudinea sa din timpul razboiului.

Publicat în 1923, romanul are ca tema decaderea vechii boierimi, fiind inserate aici si elemente de cronica a vietii si societatii românesti de dupa primul razboi mondial.

Iorgu Armas, eroul romanului, este ultimul descendent al unei familii boieresti care a avut un rol important în Ţara Româneasca de-a lungul timpului. Slavici însira de altfel ascendentii lui Iorgu într-o scrisoare trimisa de acesta matusii sale, Ana, prin care aflam ca visul eroului este de a face din mosia lui de la tara, situata în Valea-Boului, " o gradina de frumusete, în fata careia urmasii sa se opreasca cuprinsi de multumire si sa zica: Pe aici a trecut Iorgu Armas, fiul lui Radu, nepotul lui Stroe, stranepotul lui Vintila, odrasla din vechea vita a Armasilor"

În ceea ce priveste existenta în realitate a neamului Armas, unele documente privind istoria României mentioneaza numele unui Mircea Armas si a lui Petru Armas. În alte marturisiri documentare de acest fel se întâlneste precizat si numele unei mosii - Valea Boului, asemenea ca în roman - situata în Plaiul Peceneagai. Acestea pot fi simple coincidente dar nu putem nega însa faptul ca Slavici ar fi putut sa se inspire si sa porneasca de la unele întâmplari reale.

Este prezentata în roman viata boierimii de la 1875, cu defectele si cu calitatile ei, Slavici arata interes pentru istoricul literar al vremii si evoca pe larg viata culturala a Bucurestiului. Un loc important îl ocupa analiza iubirii dintre Iorgu Armas si Alina precum si surprinderea unor momente tragice din existenta celor doi.

Personajul principal este un reprezentant clasic al boierimii. Om cu o mare învatatura, el îsi face studiile în strainatate, este absolvent al Academiei Agricole din Munchen si a obtinut cu mare succes doctoratul în Drept. Îl macina dorul de casa, de mosie, de satenii de acolo, de viata de la tara. Slavici este un adept înflacarat al vietii de la tara, dar se dovedeste tot atât de stapân pe condeiul sau si in descrierea lumii urbane, trece destul de usor la romanul modern cu colorit politic. Mosia de la tara este memorabil descrisa; lunca este înfloritoare, larga si luminoasa, râuletul serpuieste printre livezi bogate si paduri umbroase.

Slavici a urmarit sa realizeze în " Cel din urma Armas" si o cronica a anilor 1874 - 1880, romanul fiind foarte interesant în ceea ce priveste istoricul literar. Romancierul pune mare accent si pe buna dreptate, pe reformele lui Titu Maiorescu, Ministru al Cultelor si Instructiunii, începând din aprilie 1874, care a întreprins mai multe actiune de o deosebit de mare însemnatate pentru cultura noastra: reorganizarea învatamântului, sprijinirea scolilor din Brasov, restaurarea monumentelor istorice, a bisericilor, bibliotecilor si a manastirilor.

Sunt expuse în roman, în deosebi masurile lui Maiorescu care au stârnit nemultumire în rândului cadrului didactic. Un om în toate privintele superior, nu numai cu multa dorinta ci si cu mare pricepere, dorea ca în licee sa se predea si limba româna, care nu figura pâna atunci printre materiile de învatamânt.

Romancierul ne introduce în aceasta lume a intelectualilor prin intermediul lui Iorgu Armas, prezentat aici ca un tânar intelectual, întors de câteva luni în tara de la studii din strainatate si pe care Titu Maiorescu încearca sa îl convinga da faptul ca cea mai frumoasa dintre toate carierele este aceea de profesor si îl îndeamna spre aceasta meserie.

Sunt surprinse în roman si alte personalitati politice si culturale ale vremii, oameni de un înalt statut cultural care ne ramân întipariti în memorie si pe care îi recunoastem dupa faptele marete pe care le-au savârsit de-a lungul vietii si carierei lor si datorita a ceea stim deja despre ei. Astfel, T. Rosetti este surprins ca fruntas politic, sceptic si cu un pronuntat spirit declarativ. Caragiale este evocat în mai multe rânduri, mai ales în ceea ce priveste discutiile din redactia "Timpului" purtate cu Eminescu, în legatura cu gramatica limbii române.

Caragiale este înfatisat în pelegrinarile sale citadine, cunoscator desavârsit al vietii burgheziei si a legaturilor de familie ale acesteia. Este mare amator de conversatie, de o mare vioiciune si spontaneitate, un om cu care pâna si celui mai ursuz individ i-ar fi placut sa stea si sa-l asculte: " Pe giovinele Ioan Luca Caragiale îl gasesti pretutindeni unde n-are ce sa caute... Eu nu grabesc niciodata caci nu am nici o treaba. Sunt cel mai liber dintre oamenii din românia libera, alias Belgia Orientului."

Dascalimea prezinta de asemenea interes, profesorii organizeaza întruniri care se desfasoara atât la universitate cât si la redactia ziarului "Timpul", unde colaborau Mihai Eminescu, I.L.Caragiale si Haralamb Grandea. Aceste întruniri reuneau profesori din cele mai diverse specialitati si acest lucru apare mentionat si în roman, unde scriitorul însira mai multe nume de o mare importanta în lumea intelectuala: Anghel Demetrescu (istorie si literatura clasica), D,A,Laurian (filosifie), I.Marescu (istorie), A.Nestor (latina) si altii tot la fel de importanti. Acestea erau preosuparile dominante în cercurile intelectuale bucurestene, iar Slavici zugraveste acest tablou din perspectiva sa proprie dar pornind de la o baza istorica, de la fapte reale si de o mare importanta.

Iorgu Armas si Alina Ionescu sunt surprinsi într-o etapa a vietii lor petrecuta printre intelectuali, ei sunt proiectati în lumea burgheziei si în cea a culturii si nume mari precum Titu Maiorescu, P.P. Carp, T.Rosetti iau parte la actiunea din roman alaturi de aceste doua personaje.

Boierimea este prezentata în toata splendoarea, dar care în roman, în ceea ce priveste personajele lui Iorgu Armas si al Zoei este ilustrata mai mult prin prisma aspectelor ei negative. De fapt, din momentul însotirii cu Zoe, o femeie nu prea bine privita în societate începe si declinul personajului. I se schimba toate principiile în care crezuse pâna atunci, accepta aceasta schimbare pentru ca este prea slab, ajunge sa minta desi este perfect constient de degradarea sufletuitui sau, întreaga etica dupa care se conducea si toata educatia primita pâna în momentul respectiv esueaza.

Zoe este un personaj caracterizat prin senzualitate si prin aventurile sale amoroase. Având la activ mai multe casnicii esuate si fiind foarte cunoscuta în lumea mondena, ea ajunge sa îl influenteze pe Iorgu care depinde de sfaturile ei la un moment dat, sa o respecte, sa accepte ajutor din partea ei deoarece aceasta cunoaste multi oameni din lumea " buna". Femeie inteligenta, ea stie sa profite si sa-si fructifice frumusetea, stie sa impresioneze unde si când trebuie. De altfel, domnul senator Iancu Talpa o prezinta ca pe o adevarata artista, caci este arta sa prezinti în scena pe altii, sa joci roluri scrise de altii, dar si mai mare arta este sa stii sa te prezinti tu pe tine în asa fel încât toata lumea sa te admire: "Zoe este în adevar o adevarata podoaba a saloanelor noastre. Ar fi si daca ar fi mai putin frumoasa, tocmai de aceea se pun atâtea în socoteala ei. Lasa ca stie sa se îmbrace si sa poarte haina pe care a îmbracat-o, ori sa expuna giuvaierele cu care se gateste. Lasa ca tinuta, umbletul , gesturile, întreaga ei înfatisare sunt de o rara distinctie dar e desteapta, draga, încât e mare placere sa stai de vorba cu ea. nu cunoaste nimeni Bucurestii ca dânsa; îl ia pe fiecare potrivit cu felul lui, îti simte slabiciunile, îti ghiceste gândurile, si nu e lucru asupra caruia nu e dumirita."

Se spune despre ea ca are o avere destul de mare, ca nu are nimeni în Bucuresti saloane, birou, iatac si sufragerie ca dânsa si ca mobila eim este o adevarata bogatie, dar nimeni nu se întreaba de unde au iesit toate acestea.

Zoe, care este constienta de faptul ca e plina viata bucuresteana de placeri mari care te fac sa uiti usor micile placeri idilice, se ofera sa îl ajute pe Iorgu sa uite iubirea pe care o simte pentru Alina, recomandându-i sa se înfunde într-o viata din toate perspectivele mai ademenitoare. Cucoana Zoe, care cunoaste oameni sus pusi din înalta societate si care o ajuta întotdeauna cu mare încântare, îl convinge pe Iorgu sa faca si un împrumut pentru a achita cheltuielile pentru mosia acestuia din Valea - Boului, pentru a o face sa prospere.

Slavici nu apare în roman ca erou cu statut independent, personajele sunt inspirate din viata lui, materia fiind în mare parte autobiografica. Se stie ca el a luat parte la întrunirile "Junimii", ca a umblat printre intelectuali si printre profesori. Scriitorul transfera date din biografia sa în cea a eroilor. În studiul "Ioan Slavici si lumea prin care a trecut" aflam date importante din viata autorului si despre sfârsitul casatoriei sale cu Ecaterina Szöke; întâmplarile sunt puse în cadrul romanului pe seama Zoei, care se comporta, actioneaza si gândeste dupa cum a facut Ecaterina în realitate. Slavici se casatoreste în ascuns cu Ecaterina Szöke si semneaza o foaie de zestre prin care aceasta îsi pastreaza toate bununurile si îsi administreaza singura si dupa casatoria averea. La fel actioneaza si personajel edin roman deoarece Zoe, despre care stim deja ca este posesoarea unei averi semnificative, ramâne dupa ce divoteaza de Iorgu Armas cu zestrea ei întreaga plus ce a mai dobândit în timpul casatoriei cu acesta. Asadar, Slavici îsi construieste personajul feminin cu date din biografia fostei sale sotii.

Chiar în începurul romanului aflam ca Iorgu întâlneste o tânara fata burgheza, Alina, pe care o vede de putine ori în diferite împrejurimi si care se îndragosteste de-a binelea de el, în timp ce el are slabiciuni pentru vicleana dar frumoasa sa verisoara, Zoe. De aici porneste întreaga drama a personajului care nu este destul de puternic pentru a-si da seama ce este mai important în viata si este atras mai mult de o viata de aventuri decât de una predominata de linistea sufleterasca a caminului. Zoe, specializata în casatorii care duc la divort, ajunge sa-l ia de sot, îi împutineaza averea si ajunge sa îl ruineze si pe el, tot printr-un divort bineînteles. Iorgu îl omoara într-un duel pe Emil, un pictor care este dispus oricând sa lupte pentru apararea onoarei Alinei. Aflând ca Alina este casatorita cu un fost ofiter, Iorgu se sinucide cu morfina, un obicei nesanatos luat din calatoriile sale în Occident.

"Cel din urma Armas" este mai interesant din perspectiva faptului ca prezinta o cronica romantata a epocii. Aflam asadar informatii semnificative despre "Junimea" în care apar personaje ca Titu Maiorescu, I.L. Caragiale si Rosetti si altii, infatisate cititorului într-o maniera interesanta si putin diferita de ceea cu ce este obisnuit acesta.

Actiunea romanului este plasata între anii 1874-1878 când tara este surprina într-o perioada de schimbare, în care oamenii au alte preocupari iar viata de la tara nu mai avea un avânt deosebit pentru acestia. Cei mai multi reprezentanti ai clasei sociale ilustrata în roman sunt oameni cu averi mari si cu legaturi întinse, obisnuiti înca din copilarie cu gândul ca au dreptul sa faca tot ceea ce îsi doresc, ca totul le este permis si ca toate li se iarta; ei savârsesc multe lucruri din daratnicie, doar ca sa arate ca pot sa faca chiar si daca nu doresc. Deoarece nu au însa adevarate greutati reprezentantii lumii burgheze, asa cum sunt vazuti de Slavici, încep sa nascoceasca unele lucruri pentru a-si face viata mai interesanta sau sunt preocupati de problemele altora pe care le discuta în adevarate polemici. Se observa de altfel ca scriitorul priveste aceasta lume cu un oarecare dezgust si o prezinta mai mult în partile ei întunecoase.

Personajele apar în roman oarecum încetosate, ele nu stiu niciodata sigur ce vor, oscileaza de la o un gând la altul, de la o traire la alta, uneori pun mai presus de orice iubirea, alteori intelectul. Existenta lor se risipeste oarecum pe parcursul romanului, Iorgu îl ucide pe Emil într-o lupte de orgolii, fiecare considerând ca face ceea ce este mai bine pentru Alina, ca în final Iorgu Armas sa fie gasit mort într-o parte a padurii din mosia sa. El este surprins în degradare, într-o permanenta cadere, nu mai are principii în care sa creada, educatia primita este doborâta de viata traita cu usurinta printre oameni care au alte prioritati decât întemeierea unui camin.

Slavici surprinde momente cu adevarat tragice din existenta eroilor sai, reuseste sa patrunda în psihicul lor si sa le sondeze trairile. Însusirea esentiala a scriitorului este de a analiza iubirea, dragostea în mediul rural mai ales, acolo unde oamenii sunt mai proaspeti, mai nepatati de pacatele orasului , mai putin predispusi parca la aventuri efemere, " Dar Slavici nu are simtul vietii orasenesti de dincoace, pe care in fond o dispretuieste, necum vreo cunoastere a clasei boieresti. Viata burgheza însasi e înfatisata vulgar, de fapt cam în chipul cum o va întelege si Delavrancea în scrierile începatoare"[4]

În "Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent" G. Calinescu face observatia ca în " Cel din urma Armas" Slavici a vrut sa se ocupe, ca si în "Mara" de formarea unei familii din clasa biereasca din România Veche. Daca în"Mara" avem familia Natl - Persida, aici avem de-a face cu cea a lui Iorgu si a Zoei. Diferenta este evidenta prin chiar mentalitatile si trairile omului de la tara în opozitie cu cel de la oras.

În ceea ce priveste caracterizarea personajelor aflam ca Zoe, femeie voluntara, frumoasa si inteligenta este una versata si cu multe farmece natural, transforma din tânarul docil Iorgu, o marioneta în mâna ei. Ea este asadar vicleana, stie sa se foloseasca de barbati pentru a obtine ceea ce doresta, condusa de dorinta, de aventuri si obisnuita sa frecventeze locuri scumpe. Petrecerile, luxul, desfrâul, viata trândava si societatea femeilor seducatoare ale Zoei îl atrag pe Armas deoarece nu are destula vointa. Se poate spune ca Zoe l-a luat în casatorie pe Iorgu, care este de altfel cel de-al treilea sot al ei si din câte se pare nu ultimul. Calatoriile prin Elvetia si Franta sunt menite sa lase cea mai mare parte a averii Armasilor prin restaurante si magazinele de bijuterii. Prea putin interesant dupa ce îsi pierde averea, Zoe îl paraseste pe Iorgu, devenind mai întâi amanta unui mosneag bogat si dupa aceea întretine un tânar brazilian. Se poate face aici o paralela cu Otilia din romanul "Enigma Otiliei". Iorgu Armas anticipeaza situatii în care îl va pune si Calinescu pe Pascalopol, mosierul mai cult, însa la fel de fara vlaga. Zoe se încurca cu un brazilian, asa cum si Otilia îsi va schimba prietenul cu un barbat exotic din Buenos Aires. Iorgu o mai cauta pe Zoe în finalul romanului, uimit de ceea ce auzise despre ea dar totul devine acum o certitudine: "Am racit însa, asa se vede, pe drum, încât eram foarte îngrijat si am fost nevoit sa ma opresc la Viena si-n urma la Munchen. La Zürich n-am mai gasit-o pe Zoe, dar am aflat ca dânsa a plecat la Geneva si ca nu era singura, ci însotita de un oarecare Pablo Berenos, un brazilian bogat , ceea ce îmi era peste putinta sa cred."

Iorgu Armas se îndragosteste la un moment dat de Alina Ionescu, o adolescenta candida si de o frumusete îngereasca, dar om fara personalitate, nu lupta si nu crede destul în posibilitatea fericirii lor. Alina este fascinanta de prezenta lui, dar, femeie cu o mare putere de stapânire, ea face tot ce îi sta în putinta ca sa îl evite, întrucât, între timp aflam ca îsi si întemeiata o familie. Alina este singurul personaj din roman care merita interes, daca este sa privim personajele din punct de vedere al moralitatii lor: " Aventurile amoroase si senzualitate, nu pot constitui subiect de roman, cel mult de foileton. Alina, singurul caracter, intereseaza prin cercurile literare pe care le frecventeaza."

Domnisoara Alina este fiica dee profesor, traieste la Bucuresti, merge la scoala Centrala, e desteapta, frumnoasa si rasfatata, are toate trasaturile fetelor din Bucuresti. Ea reuseste pâna la urma sa-l scoata pe Iorgu din minti, aceast fiind adevarata dragoste sincera a vietii lui, dar din pacate irealizabila. Fata de cincisprezece ani, fiica cucoanei în casa careia stau la Bucuresti în chirie Iorgu si mama sa, e aproape blonda, subtirica, înalta, cu obrajii rumeni si cu ochii de un albastru închis.

Ce îl atrage pe Iorgu la început nu e frumusetea, ci privirea ei oarecum îndurerata. Chiar si atunci când râde ochii ei parca plâng, parca toata viata ei avea sa fie numai suferinta. Plecata în vizita, împreuna cu mama ei, la mosia de la Valea-Boului, Alina impresioneaza prin felul ei aparte de a se bucura de natura, e curioasa mereu, vioaie si desteapta, retinând tot ceea ce îi spune Iorgu cu mult drag despre natura, livezi, fluturi, grâu si alte aspecte ale vietii de la tara.

Se observa în aceste secvente originile scrisului lui Slavici. Autorul este mai în larg în mediul rural decât în cel citadin. În ceea ce o privelte pe Alina, G.Calinescu afirma " Alina e atenta fata de Emil, apoi fata de Iorgu, biciodata nu i se observa un suflet întreg, care sa îndreptateasca vreo preferinta."

Facând parte dintr-o familie de intelectuali, Alina Ionescu ne este prezentata si în mediul profesorilor, ajunge sa i-a parte la întrunirile lui Titu Maiorescu, unde privelte atenta, asculta si intra chiar într-o polemica la un moment dat. Ea nu are cum sa treaca neobservata, este un persaonaj interesant prin cercurile pe care le frecventeaza si se afla în opozitie totala cu Zoe. În cercurile frecventate Alina îsi gaseste si viitorul sot, un domn locotenet, cunostinta a domnului Lica, viitorul "master" al ei, mai bine zis viitorul ei tata vitreg.

În ceea ce priveste sentimentele Alinei, se poate spune cu siguranta ca ea nu-i iubeste pe nici unul. Emil, pictorul o impresioneaza prin portretul pe care i-l face pe perete, unde ea este imaginata într- viziune pastorala, într-o atmosfera rustica ce seamana foarte bine cu Valea-Boului. Poate ca nu s-ar fi întamplat nimic tragic, nu s-ar fi ajuns la moartea lui Emil si a lui Iorgu daca l-ar fi ales pe cel de-al doilea. Dar se poate interpreta ca nici unul nu merita iubirea ei, ca nu s-au sacrificat si nu au renuntat la alte dorinte care i-au condus la moarte.

Este vizibila, în "Cel din urma Armas", intentia scriitorului de a prezenta decaderea morala a societatii bucurestene. Prin Zoe, care are numeroase relatii in lumea de sus, aflam, de exemplu, ca unul din ginerii lui Barbu-voda stirbei traieste cu o guvernanta la Marsilia, altul a divortat, ca si al treilea de altfel, generalul Florescu; fiica lui Grigorie Ghica a fugit cu un ofiter austriac, care i-a ucis sotul în duel; Vasile Boerescu a divortat si el, iar Vernescu a furat sotia unui negustor. Lupta boierilor pentru independenta este vazuta cu ironie, punandu-se în relief fanfaronada ofiterilor care aveau imaginea unui razboi de opereta. Iata cum vorbeste generalul Florescu despre armata: "Armata? iubite amice. Armata e tara întreaga. Eu sunt militar, si ca militar îti vorbesc. Amicul meu Vasile Alecsandri, poetul, zice ca românul e nascut poet. Eu zic ca el e nascut ostean. Dorobantiul nostru, domnule, e cel mai bun soldat: da-i caciula în cap si pusca în mâna si iesi la razboi cu el. Daca n-am avea alte cuvinte de a intra în razboiul, care dupa toate semnele e apropiat, trebuie sa intram pentru ca lumea sa afle ca are sa ne respecteze si sa tie seama de noi."

Automat, putem face analogia, de aceeasi natura, cu un ofiter din "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi" care sustine ca soldatul român va invinge "cu baioneta" pe dusman.

Nu lipsesc din roman observatiile psihologice patrunzatoare si cu asemenea valoare de generalizare, încat unele devin maxime. O doamna în vârsta, interesata de Iorgu Armas, face urmatoarea reflectie: "Tinerii deserteaza paharul dintr-o data, iara noi cei mai în vârsta facem tot ceea ce omeneste se poate nascoci pentru ca sa ne bucuram mai îndelung de ea...batrânetea nu zice niciodata iubeste-ma, ci numai lasa-ma sa te iubesc. E în deosebirea de vârsta un farmec ametitor, si nu numai batrânetele alearga dupa tinerete, ci si tineretele alearga dupa ce au cunoscut o data farmecul acesta" . Scriitorul avea vârsta de 75 de ani în momentul în care a scris romanul, putem observa ca scriitorul ne regreta nici o clipa batrânetea, si acest lucru trebuie pus în legatura cu optimismul sau funciar dar si cu echilibrul desavârsit al personalitatii sale.

Scriitorul a fost sigur ca aceasta clasa sociala nu avea cum sa urce din moment ce are asemenea conceptii "Meritul lui Slavici în Cel din urma Armas, roman social, consta în faptul ca scriitorul a intuit declinul boierimii, nu s-a obstinat în reliefarea superioritatii acestei clase, ca Filimon sau Duliu Zamfirescu, fenomenul decaderii boierilor nu are nimic nostalgic si nu este însotit de rergrete duioase, care puteau crea o falsa aureola. Stingerea ultimului Armas este lipsita de orice maretie." Slavici creeaza acest roman dintr-un punct de vedere mai realist.

"Cel din urma Armas" este prima lucrare pe care Slavici o intituleaza înca de la început roman. Slavici merge aici în descompunerea boierimii pe urmele altor scriitori si cel mai adesea sunt pomeniti de critica literara N.Filimon si D. Zamfirescu. Daca predecesorii sai credeau în posibilitatea acestei clase de a se redresa, Slavici nu îi acorda nici o sansa. Drumul lui Iorgu Armas, reprezentant al vechii boierimi românesti, nu cunoaste urcari, ci se afla într-un continuu declin, ceea ce duce la o descompunere fizica si morala, iar personajul creat de Slavici simbolizeaza destramarea iremediabila a clasei boieresti din tara noastra.

D. Vatamaniuc împarte burghezia bucuresteana în doua categorii: burghezia pasiva (care traieste pe urmele si de pe truda altora) si cea activa (care au dobândit ceea ce au prin eforturi si munca continua).

"Burghezia bucuresteana pasiva este prezentata si ea sub aspecte variate. Cezar Lica, avocatul, sotul al doilea al mamei Alinei, duce o viata parazita, asemeni boierimii. Plin de iubire fata de mama Alinei si dezvoltând si fata de aceasta multa afectiune, purtarea sa ia înfîtisare de nerusinare." D Slavici ofera aici o descriere excelenta al tatalui vitreg al Alinei; a "masterului" dupacum îi spunea aceasta, tema tratata spre deosebire de cea a masterei, mult mai rar în literatura. Reîntâlnim aici si umorul strabatut de ironie, pe care îl întâlnim de exemplu si în "Budulea Taichii".

Burghezia bucuresteana activa este reprezentata prin Voicu Struna, proprietar de case si macelaarie, care îmbraca haina miolitara, dar când vede ca nu "renteaza" se întoarce la îndeletnicirile sale. Priveste casatoria negustoreste, si Alina, caracter integru, cu o cultura aleasa, "maritata cu el printr-un concurs de împrejurari, ajunge sa aibe în casa sa, ca principala preocupare, însirarea de margele pe ata."

Suprema placere a lui Voicu Struna este sa priveasca un muschi frumos sau o pastrama bine uscata - acestea venind de la îndeletnicirea sa de macelar - si sa se îmbete. tot de la macelarie - de mirosul de sânge închegat.

Apar în roman destul de multe date care dau o privire asupra burgheziei, una negativa, egoista, vulgara si inculta, asa cum o descriu si alti scriitori români si de care si Slavici era oarecum dezgustat, considerând ca profita de munca cinstita a altora.

Prin introducerea în roman în roman a marilor personalitati literare si politice din anii 1875 - 1880, Slavici transforma romanul în cronica ti descriptiile de acest fel, importante în sine, desi fara legaturra cu viata personajului, fac din "Cel din urma Armas" un roman reusit din acest punct de vedere.