Contaminatia si etimologia populara ca mijloace de imbogatire a vocabularului

Contaminatia si etimologia populara ca mijloace de imbogatire a vocabularului

Una dintre cele mai recente definitii ale etimologiei populare din lingvistica romana este data in "Dictionarul general de stiinte": "Sintagma etimologie populara denumeste fenomenul prin care subiectul vorbitor, bazandu-se pe o serie de asemanari sau asociere superficiale, alatura in mod spontan o forma lexicala (cuvant) de o alta fata de ca 838b15i re nu este direct legata genetic". Aceasta definitie apare si in "Dictionnaire de linquistique", lucrare colectiva elaborata de J. Dubois et alii, Paris, 1973, p.199: "L'étymologie populaire ou étymologie croisée est le phénomène par lequel le sujet parlant se fondant sur certaines ressemblances formelles attaches consciemment ou inconsciemment une forme donnée à une autre forme avec laquelle elle n'avait aucune parenté génétique. L'étymologie populaire est appellé aussi fausse étymologie savante, fondée sur la connaissance des formes anciennes et des lois qui ont presidé à leur évolution".

In diverse lucrari, fara sa se dea o definitie de acest fel, s-au facut remarci asemanatoare cu privire la continutul acestei sintagme. Cele mai bogate referiri sunt oferite de Th. Hristea ("Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note", Bucuresti, 1968): "etimologia populara explica si ea cuvinte, dar nu pe toate si nu cu mijloacele etimologiei stiintifice. In timp ce aceasta din urma este, in general de neconceput fara o cercetare istorica, impinsa cateodata, pana la ipoteticele forme indoeuropene, cea populara procedeaza exclusiv istoric, incercand sa ofere explicatii, ale cuvintelor asa cum acestea functioneaza in limba, in momnetul interpretarii lor. Prin ea vorbitorii incearca sa-si lamureasca anuminte cuvinte, noi sau invechite, rare sau izolate in limba, cu un sens neclar sau o forma insolita, in general insificient cunoscute sau pur si simplu susceptibile de o interpretare prin falasa asociatie etimologica".

In "Lingvistica pe intelesul tuturor" (Bucuresti, 1972, p.127), Graur considera cazurile de etimologie populara ca "abateri" de la corespondentele fonetice, pentru ca "vorbitorii si-au inchipuit ca au inteles, si de fapt au inteles gresit, felul cum a constituit cuvantul, de aceea l-au incadrat intr-o familie cu care nu are nimic de-a face". " Pro-cedeul se numeste etimologie populara, dar, dupa cum se vede, nu e vorba de gasirea originii cuvintelor, ci de transformarea lor asa incat forma noua sa se potriveasca cu teoria privitoare la originea lor" (loc. cit.).

I.Coteanu si M. Sala, in " Etimologia limbii romane" (1987, Bucuresti, p. 88), spuneau: "Adesea cuvintele imprumutate dint legate intamplator de cele vechi si modificate dupa acestea din cauza ca seamana cu ele ca sens ori ca forma. Acestui mecanism i s-a spus etimologie populara, cu o formula nu prea fericita, fiindca despre etimologie in acceptia de cautare a originii nu poate fi vorba, iar populara ea nu este decat pentru ca nu se intemeiaya pe cuvinte originare, respectiv pe etimonul valabil. E , in realitate, o contaminare, influentarea unei forme mai putin cunoscute de unii vorbitori de ceea ce seamana cu ea si ei stiu mai bine".

Un punct de vedere asemanator apare si la F. Kiraly, in " Etimologii", (Timisoara, 1988, p.88): "ambii termeni, dar mai ales primul, din etimologia populara sunt improprii. Etimologiile populare sunt rezultatul unor false asociatii etimologice, al unui proces inconstient de motivare retroactiva a formei cuvantului prin confectionarea "dupa impresie" a unei forme interne". Chiar si Al. Graur ("Studii de lingvistica generala", Bucuresti, 1960, p.73), considera etimologia populara drept cele mai clare cazuri de incrucisare".

In general, se recurge la etimologia populara in cazul cuvintelor rare sau izolate in limba, insuficient cunoscute, care au sens neclar sau o forma insolita, pentru a explica transformarile suferite de acestea si mai putin originea lor. A fost considerata ca o reactie impotriva caracterului nemotivat al semnului lingvistic; ca orice reactie nu este un fenomen generalizat.

Exista diverse clasificari ale ale etimologiei populare. Th. Hristea stabileste trei tipuri fundamentale:

Ø      Etimologia populara atinge forma cuvantului:

comparativa < cooperativa (dupa a cumpara),

apa chioara < apa chiara (lat. aqua clara, sub influenta lui chior);

Ø      Etimologia populara atinge sensul cuvantului:

a capia, "a se imbolnavi de capie" (boala la oi), capie un cuvant imprumutat din slava, a devenit "a se sminti, a se tacani (la cap)";

Ø      Etimologia populara atinge forma si intelesul cuvantului:

cardasie a avut o forma initiala cardasie si inseamna "tovarasie". Forma cu "a" si sensul peiorativ de "claca, gasca", se datoreste apropierii de card, folosit in expresii ca "a intra in card", " a pune in card".

Nu exista un inventar al cazurilor de etimologie populara, dar din cercetarile anterioare rezulta ca ar fi vorba de cateva zeci ("Enciclopedia limbii romane", 2001, p. 204), dintre care mai cunoscute sunt:

fierastrau < ferastrau + fier

funegru < funebru + negru

imparatus < paratus + imparat

pufoaica < fufoaica + puf

La numele de plante sunt frecvente: sunatoare < sanatoare < lat. *sanatoria + a suna.

Exista etimologii populare:

. efemere, corectate prin cultura, frecvente in comediile lui Caragiale:

lacramatie; neologismul inlocuit: reclamatie; etimologia gresita a lacrima cu sens de a se plange, a-si spune cuiva nemultumirea;

- geanta latina; neologismul inlocuit: ginte; etimologia gresita:geanta;

- Ghita Pristanda: scrofulos (scroafa-scrupul) la datorie, desi are renumeratie mica (a numara-remuneratie); boliclinica (pentru policlinica), incuibatie (pentru incubatie), funegru (pentru funebru); vermult; mutual (in loc de mut, muteste); vindecativ (in loc de vindecator); monstra (in loc de mostra).

.altele au rezistat controlului cultural si s-au generalizat: morav < narav + lat. mos, creatie artificiala.

Etimologia populara poate ascunde uneori originea unui cuvant. Astfel, zamos "pepene galben" nu este din zeama + -os, ci are la baza pe zamuz (in Moldova), inregistrat alaturi de zamuz si zamos. Tot aici poate fi amintita si situatia numerosilor termeni considerati ca avand origine necunoscuta sau nesigura. Calificativul de "necunoscut" este dat numai din perspectiva etimologiei stiintifice. Este posibil ca unele sa fie "faux inconnus", daca se ia in considerare subiectul vorbitor pentri care ele pot fi transparente, atat in planul formei , cat si al continutului. In asfel de cazuri, trebuie sa se ceara si parerea vorbitorilor care folosesc astfel de cuvinte (mai ales ca cele mai multe sunt cuvinte dialectale) (Introducere in etimologia limbii romane, 1999, p.71).

Contaminatia este echivalenta sau subsumata de unii fenomenlor inrudite (etimologia populara, analogia), considerata fenomen independent de altii (cauze comune, dar avand cai diferite de producere: analogia prin presiunea unui sistem, etimologia populara prin atractie paronimica/omonimica, contaminasia prin atractie sinonimica) ("Enciclopedia limbii romane", 2001, p. 136).

Exista o distinctie intre contaminatia propriu-zisa si cea intentionata sau deraierea lexicala:

o       contaminatia propriu-zisa este in special lexicala, dar atinge si morfologia si sintaxa (vezi anacolutul). Conditia obligatorie si suficienta este inrudirea semantica intre cei doi termeni. Cele doua elemente se contopesc, pastrandu-si partial sau total integritatea, iar cuvantul nou creat devine omonim cu componentele sale.

Din punct de vedere formal, considerata un caz particular de compunere si actioneaza la periferia limbii (neologisme, regionalisme, arhaisme). Cauza principala o constituie necunoasterea/neasimilarea unor termeni. Cel mai adesea se contopesc substantivele:

imbold < impuls + bold

rotocol < roata + ocol

cocostarc < cocor + starc

si verbele : azvarli < zvarli + arunca

zdrumica < dumica + zdrobi

imbucatati < imbucati + injumatati

o       Contaminatia intentionata se intalneste in special in literatura culta, ca sursa a umorului: furluase (furase + purcele) la Creanga

asinuitate (asiduitate + asin)

aproport (port + apropo) la Caragiale si in limba vorbita.

Foarte frecvente in graiuri, unde cuvinte din limba comuna se combina cu cele dialectale : ofticolos < ofticos + tuberculos

chinopasta < chin + napasta

bereclej < beregata + gatlej

sau cele dialectale: stromojoc "saltea umpluta cu paie" < strujac + sormojoc

Numita de unii "falsa etimologie", etimologia populara se opune etimologiei savante, care apeleaza la formele anterioare si la legile de evolutie fonetica. Saussure definea etimologia populara ca "un fenomen patologic": "elle n'agit donc que dans des conditions particulières et n'atteint que de mots rares, techniques ou étrangers, que les sujets s'assimilent imparfaitement", iar Hjelmslev afirma: "On appelle étymologie populaire cette espace de nivellement due a une association vaguement ressenti par le sujets parlants et , par suite, au rapprochement arbitraire de deux signes dand's un paradigme". De aici recurge caracterul intamplator al fenomenului. Etimologia populara este o reactie impotriva caracterului nemotivat al sensului lingvistic si, ca orice reactie, nici etimologia populara nu este un fenomen generalizat.

Bibliografie:

Coteanu, Ion, Etimologia limbii romane, Bucuresti, 1987.

Graur, Alexandru, Lingvistica pe intelesul tuturor, Bucuresti, 1972

Graur, Alexandru, Studii de lingvistica generala, Bucuresti, 1960.

Hristea, Thedor, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, Bucuresti, 1968.

Sala, Marius, Introducere in etimologia limbii romane, Ed. Universul     enciclopedic, Bucuresti, 1999.